Lăsăm la o parte originea acestei sărbători.

Lăsăm la o parte faptul că 8 Martie nu este atât o zi a femeii în sine, a părtii femeiesti, cât mai ales o zi a femeii în raport cu (copilul către mamă, sotul către sotie, în genere bărbatii către femei, însă niciodată femeile către femei).

Problema acestui eseu, teologic, este, finalmente, raportarea monahiilor, a călugăritelor, la ziua de 8 Martie, Ziua Femeii.

1. Monahiile au pornit si ele pe calea "poruncii cuprinzătoare", cum spune Marcu Ascetul: "Este o poruncă restrânsă si este alta cuprinzătoare. Prin cea dintâi, se porunceste să dăm o parte din ceea ce avem celui ce n-are; printr-a doua, se porunceste lepădarea de toate avutiile" (Despre cei ce-si închipuie că se îndreptează din fapte, §.27). Acest principiu, enuntat de Sfântul Marcu Ascetul în legătură cu sărăcia sau neaverea, se aplică întocmai si pentru celelalte aspecte ale vietii ascetic-mistice, ca fecioria sau întreaga-întelepciune etc.
2. Principiul acesta s-ar mai putea numi si principiul maximalismului evanghelic, si, pentru problema tratată aici, îsi găseste o aplicare imediată în cuvintele Apostolului Pavel adresate galatenilor: "câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească si nici parte femeiască, pentru că voi toti una sunteti în Hristos Iisus" (Galateni 3, 27-28).
3. Legătura de esentă dintre maximalismul epocii apostolice si al celei post-apostolice este fundamentală, iar dezvoltarea mărturisirii crestine (maximale) s-a derulat cu o precizie uimitoare:

• "mai întâi, prin forta minunii, ca învierea unui mort, ca manifestare a însăsi puterii lui Dumnezeu, superioară mortii si firii omenesti"
• "apoi, prin forta muceniciei, adică acceptarea cu bucurie si satisfactie a mortii, pentru a primi o putere de viată vesnică lucrătoare în firea omenească, ca o fortă capabilă să o ridice, într-o clipă, mai presus de ea însăsi, într-un elan de credintă incomparabilă, pentru a face fată mortii si a o învinge cu curaj"
• "si, în al treilea rând, prin monahism, care este faza a treia a mărturisirii pentru Hristos, Evanghelie si viată vesnică, fată de lume, prin primirea unei puteri dumnezeiesti dată de Duhul Sfânt pentru a părăsi lumea atât în plan fizic cât si interior"(Matta el-Maskine, Saint Antoine, ascete selon l'Evangile, Abbaye de Bellefontaine, SO 57, 1993, p.47)

Nu putem intra aici în adâncul acestei observatii. Ceea ce reiese însă cu claritate este că astfel cuvântul Apostolului Pavel către Galateni devine o mostenire directă si pentru lumea monahismului.

4. Textul Sfântului Pavel rezumă în fapt calea mântuirii si îndumnezeirii omului, calea iesirii din toate împărtirile si despărtirile cosmosului ca urmare a păcatului:

"Primul om era chemat, după Sfântul Maxim, să adune în fiinta lui toată fiinta creată, el trebuia în acelasi timp să atingă unirea desăvârsită cu Dumnezeu si astfel să confere întregii creatii starea îndumnezeită. El trebuia, mai întâi, să desfiinteze în propria lui natură împărtirea în două sexe, printr-o viată fără de patimă dusă după modelul arhetipului dumnezeiesc" (si celelalte încă patru uniri sau sinteze succesive: vezi Vladimir Losski, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, Ed. Anastasia, f.a., p.136).

Cum omul nu a făcut aceasta, a venit Hristos si, născându-Se din Fecioară, El desfiintează prin nasterea Sa despărtirea naturii umane în bărbati si femei (Ibidem, p.167), si celelalte, dând si omului puterea de a face aceasta în Duhul. Această depăsire a împărtirii în sexe, în parte bărbătească si parte femeiască se va face în crestinism în Taina Căsătoriei (corespunzând "poruncii restrânse") si în taina monahismului (corespunzând "poruncii cuprinzătoare").

5. Acum, sigur că această depăsire a împărtirii în sexe, nu poate însemna desfiintarea firii femeiesti sau a celei bărbătesti. Amma (Maica) Sara lămureste aceasta cu cei doi pustnici bătrâni care au venit la ea ca să o smerească. Ea răspunde insinuării celor doi ("Vezi să nu se înalte cugetul tău si să zici: « Iată, pustnicii vin la mine, care sunt o femeie ».") cu următoarele cuvinte, antologice: "Cu firea femeie sunt, dar nu si cu mintea" (Patericul, Alba Iulia, 1990, Sara 4, p.224). Amma Sara era bărbată cu mintea. Bărbătia este o virtute. Bărbătia duhovnicească nu tine de fire. Ea este o virtute a luptătorilor, a nevoitorilor, a ostenitorilor (monahii prin excelentă - Avva Ioan Colov 37), bărbati si femei. Ba poate că, dimpotrivă, adevărata bărbătie, cea duhovnicească, e mai bine pusă în evidentă la luptătoarele maici. La ele bărbătia se prezintă în toată puritatea si esentialitatea ei, tocmai pentru că maicile sunt fiinte feminine (aspirante, desigur, la transfigurarea firii lor în Hristos). La călugări există permanent pericolul ca virtutea bărbătiei duhovnicesti să se amestece cu sentimente si porniri specifice doar firii bărbătesti, si care deci nu pot avea nici cu adevărata bărbătie, cea duhovnicească.

Acest eseu nu are nevoie de o concluzie, ci de o urare de 8 Martie: "Cuvioase si Prea Cuvioase Maici, de Ziua Femeii fiti bărbate!"