L'original français de ce texte

Care este adevãrata Bisericã a lui Iisus Hristos?

Igumen André Wade

 

În România Biserica Ortodoxã este astãzi tinta atacurilor greco-catolicilor si protestantilor, care se dedau la o costisitoare activitate prozelitistã. Aceastã situatie deplorabilã comportã o provocare teologicã, fiindcã pune o întrebare fundamentalã: unde este adevãrul?

Crestinii sunt de acord cã însãsi creatia este o ratiune suficientã pentru a crede cã Dumnezeu existã; acest adevãr este confirmat prin învierea lui Hristos, care este deopotrivã si dovada divinitãtii Fiului lui Dumnezeu. Apostolii, care au fost martorii oculari ai învierii, au fost atât de convinsi de realitatea acestui eveniment si de semnificatia sa revolutionarã pentru om, încât si-au închinat cu bucurie toatã viata vestirii lui. În diferite timpuri si locuri ei au preferat sã-si dea mai degrabã viata ca martiri decât sã renege acest adevãr - si aceasta în niste circumstante care fac imposibil de crezut teoriile isteriei colective sau a unui eveniment mitic si doar simbolic.

Dificultatea apare atunci când ne întrebãm: "Care este adevãrata învãtãturã crestinã? Existã o Bisericã care sã fie adevãratã - si care e aceasta -, sau nu este nici una?"

Pentru a rãspunde la aceste întrebãri, eu propun sã utilizãm metodele si argumentele folosite de catolici si de protestanti, analizându-le rationamentele în fata adevãrului istoric. Vom vedea la ce concluzii ne va conduce aceasta.

Protestantii vor întotdeauna sã citeze Biblia. O vom cita. Catolicii se sprijinã întotdeauna pe al 16-lea capitol de la Matei. Sã luãm acest text (Mt, 16; 15-19):

15. Si le-a zis Iisus: Dar voi cine ziceti cã sunt?

16. Rãspunzând Simon Petru a zis: Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu.

17. Iar Iisus, rãspunzându-i, i-a zis: Fericit esti Simone, fiul lui Ionà, cã nu trup si sânge ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatãl Meu, Cel din ceruri.

18. Si Eu îti zic tie, cã tu esti Petru si pe aceastã piatrã voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui.

19. Si îti voi da cheile împãrãtiei cerurilor si orice vei lega pe pãmânt va fi legat si în ceruri, si orice vei dezlega pe pãmânt va fi dezlegat si în ceruri.

Versetul 18 zice clar cã Hristos a întemeiat o Bisericã ce va rãmâne în veac. Urmeazã cã bisericile protestante nu pot fi aceastã Bisericã, fiindcã ea e una, în vreme ce ele sunt o multime, si nici nu au fost întemeiate de Hristos, ci de oameni, la mai bine de paisprezece secole dupã El.

Care sunt caracteristicile acestei Biserici? Sfântul Pavel ne-o spune în Efeseni 4, 4-6:

4. Este un trup si un Duh, precum si chemati ati fost la o singurã nãdejde a chemãrii voastre;

5. Este un Domn, o credintã, un botez,

6. Un Dumnezeu si Tatãl tuturor.

El spune de asemenea (I Cor. 12, 12):

12. Cãci precum trupul unul este, si are mãdulare multe, iar toate mãdularele trupului, multe fiind, sunt un trup, asa si Hristos.

Putem conchide cã aceastã Bisericã este una, cã dureazã pânã astãzi si cã are o unitate de credintã.

Cele vreo 400 de biserici protestante sunt toate convinse cã au o învãtãturã justã, dar ele sunt în contradictie unele cu altele. Aceastã absentã a unitãtii de credintã demonstreazã cã ele nu sunt niciuna Biserica lui Hristos (si asta chiar lãsând la o parte faptul cã ele nici n-au fost întemeiate de El).

De altminteri, Noul Testament - la care ele fac întotdeauna apel - demonstreazã aceasta prin însãsi existenta sa. Biserica a existat înainte ca primele cãrti ale Noului Testament sã fie scrise. Aceste cãrti au fost redactate în Bisericã, de cãtre Bisericã si pentru Bisericã. Si abia cãtre anul 150 canonul cãrtilor ce compun Noul Testament a fost definitiv stabilit de cãtre Bisericã. Urmeazã cã fãrã Biserica întemeiatã de Iisus Hristos nu ar fi existat nici Noul Testament, si, deci, cã Protestantii sunt separati de Bisericã.

Bisericile care existã din timpul lui Hristos si pânã astãzi sunt: Biserica Ortodoxã, biserica catolicã a Romei si vechile biserici orientale. Acestea din urmã sunt foarte aproape de a se re-uni cu Biserica Ortodoxã dupã ce s-a constatat identitatea credintei lor cu cea a Bisericii Ortodoxe. Pentru a ne usura munca ne vom pune întrebarea: biserica romanã este ea Biserica lui Hristos?

La prima vedere, aceastã bisericã pare a fi îndreptãtitã la o asemenea titulaturã. Ea existã din timpul apostolilor si chiar se mândreste a fi guvernatã de succesorul celui mai important dintre apostoli. Ea interpreteazã pasajul de la Matei de urmãtoarea manierã:

(i) Hristos Si-a întemeiat Biserica pe Petru.

(ii) Petru a fost primul episcop si fondatorul bisericii din Roma.

(iii) El a transmis succesorilor sãi - papii - privilegiile pe care le-a primit de la Hristos.

În virtutea acestei teorii a unui primat de drept divin, biserica romanã a declarat în 1870, la Conciliul Vatican I, cã papa Romei are o jurisdictie universalã si imediatã, si cã este infailibil în materie de credintã si moralã, de la sine însusi, iar nu prin consensul Bisericii (ex sese, non autem ex consensu Ecclesiae). Roma considerã Conciliul Vatican I ca fiind ecumenic, si deci infailibil, cu toate cã doctrina sa pare a fi în contradictie cu cea a Sinoadelor Ecumenice VI si VII - acceptate si ele la Roma - si care anatemizeazã ca eretic si monotelit pe Honorius, papa Romei.

Dar sã examinãm cele trei puncte ale interpretãrii romane la Matei 16, pentru a vedea dacã este sau nu aceasta credinta Bisericii din primele secole. Am vãzut cã una din conditiile necesare Bisericii lui Hristos este credinta neschimbatã de la-nceput.

(i) Niciunul din Pãrintii primelor secole nu si-a închipuit cã Hristos Si-a întemeiat Biserica pe Petru. Sfântul Augustin, un Pãrinte foarte venerat în Biserica Occidentului, chiar o neagã în mod explicit când spune cã Petru ar fi fost o piatrã foarte nesigurã (bien chancelante), din moment ce s-a lepãdat de trei ori. El si Sfântul Ambrozie demonstreazã cã Petrus nu e petra, si cã dacã Hristos ar fi vrut sã spunã cã Si-a întemeiat Biserica pe Petru, ar fi zis: "Tu esti Petru, si pe tine îmi întemeiez Biserica." Ce este deci "aceastã piatrã"? Ceea ce tocmai s-a spus: "Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu". Iatã de ce Sfântul Ciprian al Cartaginei - un alt mare Pãrinte al Occidentului - spune: "Orice episcop stã pe tronul Sfântului Petru". De altfel, citim la versetul 23 al aceluiasi capitol 16 cã Hristos îl numeste pe Petru "Satan", anume pentru ceea ce tocmai a spus. Nu este deci cu mult mai cuminte a spune cã Hristos si-a întemeiat Biserica pe Petru, decât a spune cã a întemeiat-o pe Satan.

(ii) Evidenta aratã cã Sfântul Petru nu a fost niciodatã episcop la Roma, si cã n-a întemeiat aceastã bisericã. Pe de-o parte, dupã Sfântul Ciprian, apostolii nu au hirotonit alti apostoli, ci episcopi, care sunt succesorii tuturor apostolilor, si astfel toti sunt succesorii Sfântului Petru, care, el însusi, a întemeiat biserica Antiohiei (De ce n-ar fi patriarhii Antiohiei succesorii Sfântului Petru în aceeasi mãsurã ca cel al Romei?). Pe de altã parte, se pare cã Sfântul Pavel e cel care a întemeiat biserica Romei si a hirotonit si pe primul ei episcop. În epistola cãtre Romani Sfântul Petru nu e deloc amintit. Se pare cã, la acel moment, comunitatea era foarte micã si prea putin închegatã. Sfântul Pavel promite sã vinã în curând pentru a evangheliza Roma (Rom. 15, 32). Acestea sunt confirmate de Sfântul Irineu al Lyonului (secolul al II-lea), care spune cã Pavel a hirotonit primii doi episcopi ai Romei - pe Linus si pe Cletus -, si cã Petru n-a venit la Roma decât ca sã moarã aici, în timpul episcopatului lui Cletus. El l-a hirotonit pe Clement, cel ce a devenit al treilea episcop al Romei. Dacã Sfântul Irineu îl numeste pe Clement al treilea episcop al Romei, aceasta o poate face pentru cã Linus a fost cel dintâi. Cum sã se poatã afirma cã episcopii Romei sunt succesorii Sfântului Petru?

(iii) Pretinsele privilegii ale lui Petru au fost date de Hristos tuturor apostolilor dupã Înviere, si chiar înainte: a se vedea Mt. 18, 18 si În. 20, 22-23. Si noi am vãzut cã pentru Sfântul Ciprian "orice episcop stã pe scaunul lui Petru". Însã nu e deloc evident cã primatul lui Petru între ceilalti apostoli era conceput în termeni de jurisdictie si de dominatie; cu atât mai putin Petru l-ar fi transmis cuiva în felul acesta. Hristos spune (Lc. 9, 48):

Cãci cel ce este mai mic între voi toti, acesta este mare". (Lc. 22, 25-26):

Regii neamurilor domnesc peste ele si cei ce le stãpânesc se numesc binefãcãtori.

Dar între voi sã nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi sã fie ca cel mai tânãr, si cãpetenia ca acela care slujeste.

Dacã Sfântul Petru ar fi avut rolul de a conduce pe toti episcopii, ne-ar fi lãsat ceva în sensul acesta în scrisorile sale, pe care le aflãm în Noul Testament. Însã el, dimpotrivã, iatã ce spune (I Pt. 5, 2-3):

2. Pãstoriti turma lui Dumnezeu, datã în paza voastrã, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bunã, dupã Dumnezeu, nu pentru câstig urât, ci din dragoste;

3. Nu ca si cum ati fi stãpâni peste Biserici, ci pilde fãcându-vã turmei.

Cum vom împãca acestea cu termenii declaratiei de la Vatican I?

Aceastã criticã a doctrinei papale de astãzi este esentialã pentru subiectul nostru, pentru cã dacã demonstrãm cã Biserica Romei a schimbat credinta primelor secole, vedem cã ea nu va putea fi Biserica lui Hristos.

Cu toate acestea, cele ce tocmai le-am vãzut în Sfintele Scripturi si la Pãrintii Bisericii corespund întocmai învãtãturii Bisericii Ortodoxe astãzi. Ecleziologia Bisericilor orientale despãrtite dupã Calcedon (451) este întru totul cea a Bisericii Ortodoxe si nu comportã nici o urmã a doctrinei papale. Aceasta ne face sã ne gândim cã în secolul al V-lea toatã lumea crestinã avea aceeasi credintã, pe care Biserica Romei a schimbat-o mai apoi.

Ultima parte a investigatiei noastre priveste secolul al VI-lea. La aceastã epocã, Grigorie cel Mare era papã al Romei. Biserica ortodoxã îl cinsteste ca sfânt, iar biserica romanã îl numeste "doctor al Bisericii". De la el ne-au rãmas pânã astãzi scrisorile sale, din care voi cita niste extrase dupã editia benedictinã (catolicã). Aceste scrisori privesc o controversã a papei cu Ioan Postitorul, patriarhul de Constantinopol, cãruia împãratul îi dãduse titlul de "Patriarh ecumenic". Acest termen onorific exprima legãtura cu capitala imperiului. Generalul armatelor din Constantinopol era si el numit "general ecumenic". Însã acest titlu a fost redat în latineste prin "universalis", iar Grigorie cel Mare nu stia greceste. Protestele sale ne fac cunoscute sentimentele sale cu privire la dominatia Bisericii de cãtre un singur episcop.

Din scrisoarea sa cãtre Ioan Postitorul (epistola 25, liber 1):

"Gânditi-vã numai cã prin aceastã înfumurare prea-îndrãzneatã pacea întregii Biserici este tulburatã, si cã sunteti vrãjmas al harului care s-a dat tuturor în comun. (...) Deci, prea-iubite frate, iubiti smerenia din toatã inima, cãci ea este aceea care sustine buna întelegere între frati, cea care pãstreazã unitatea în sfânta Bisericã universalã. (...) Ce veti spune lui Hristos, Care e capul Bisericii universale, la judecata finalã, dacã prin titlul de universal v-ati supus toti membrii ei? (...) Petru, primul între apostoli, si membru al Bisericii sfinte si universale; Pavel, Andrei, Ioan nu sunt ei capi ai anumitor popoare? - si totusi toti sunt mebrii sub un singur cap. )...) Nu sunt ei membrii ai Bisericii? Si totusi nici unul dintre ei n-a voit sã fie universal (...).

"Frãtia voastrã o stie: oare n-a dat - în mod onorific - venerabilul sinod de la Calcedon titlul de universal episcopilor acestui scaun apostolic, în care sunt si eu - prin vointa lui Dumnezeu - slujitor? Si, cu toate acestea, niciunul n-a voit sã permitã sã i se dea acest titlul; niciunul nu si-a atribuit acest titlu îndrãznet de teamã ca, atribuindu-si o onoare particularã în demnitatea episcopatului, sã nu parã a o refuza tuturor fratilor. (...)

"Domnul a zis ucenicilor Sãi: "Sã nu vã numiti Pãrinti, cãci voi nu aveti decât un singur Pãrinte". Ce veti spune deci, prea-iubite frate, la înfricosãtoarea judecatã ce va sã fie, dacã doriti sã fiti numit nu doar Pãrinte, ci Pãrinte universal al lumii? (...) Trebuieste, e adevãrat, ca tulburãrile sã vinã; da, însã vai aceluia prin care vine tulburarea! Ca urmare a titlului vostru nelegiuit si plin de mândrie, Biserica este împãrtitã si inimile tuturor fratilor sunt tulburate (...).

"Dacã nu voi primi la aceastã îndreptare a mea decât dispret, nu-mi va mai rãmâne decât solutia chemãrii Bisericii".

Iatã acum niste extrase din scrisoarea Sfântului Grigorie cãtre împãrat (cartea a V-a, scrisoarea 20, editia benedictinã):

"... Prea-cucernice domn, îmi apãr eu în aceastã împrejurare o cauzã a mea? Vreau eu sã mã rãzbun pentru vreo injurie particularã? Nu, ci e vorba de cauza Dumnezeului Celui Atotputernic, de cauza Bisericii universale." (...)

"Dacã cineva uzurpã în Bisericã un titlu care rezumã în el pe toti credinciosii, atunci Biserica universalã - o, ce blasfemie! - va cãdea odatã cu el, pentru cã el este numit universal! Asadar, toti crestinii trebuie sã respingã acest titlu blasfemiatoriu, acest titlu ce surpã onoarea sacerdotalã a tuturor preotilor de cum este, nebuneste, uzurpat de unul singur!"

Dupã moartea lui Ioan Postitorul, succesorul sãu - Chiriac - continua sã se foloseascã de titlul de Patriarh Ecumenic, tradus prin universalis. Cu privire la acestea, Grigorie scrie si patriarhului de Antiohia (cartea a VII-a, scrisoarea 27):

"Am avut grijã sã-i fac cunoscutã pãrerea mea vizând titlul lui îngâmfat si superstitios; i-am spus cã nu va putea avea pace cu noi dacã nu va renunta la acest titlu de orgoliu, care nu-i altceva decât inventia primului apostat. Nu trebuie sã socotiti aceastã afacere ca fiind fãrã de importantã,pentru cã dacã o vom tolera, vom perverti credinta întregii Biserici. (...) Fãrã a mai vorbi de injuria care este adusã demnitãtii voastre, nu se poate tãgãdui cã dacã un episcop se numeste universal întreaga Bisericã se zdrobeste dacã el cade..."

Într-o altã scrisoare cãtre împãrat, Grigorie scria (cartea a VII-a, scrisoarea 33):

"Eu spun - fãrã cea mai micã ezitare - cã oricine se numeste episcop universal sau doreste acest titlu este - prin mândria sa - precursorul lui anticrist, cãci prin aceasta pretinde sã se înalte mai presus decât ceilalti. Gresala în care el cade vine dintr-o mândrie egalã cu a antihristului, pentru cã dupã cum acest pervers a vrut sã fie privit ca fiind mai presus decât ceilalti oameni, tot asa si cel ce doreste sã fie singur numit episcop se ridicã pe sine mai presus decât ceilalti".

Într-o scrisoare cãtre Evloghie, patriarhul Alexandriei, el spune:

"Vã spun cã nu trebuie sã-mi dati acest titlu, dupã cum nu trebuie sã-l dati nici altora. Si iatã cã, în adresa scrisorii voastre îmi dati totusi mie, care le-am proscris titlurile orgolioase de universal si de papã! Vã rog, Prea Sfintia Voastrã, ca pe viitor sã nu o mai faceti; cãci vã stirbiti vouã însivã ceea ce dati prea mult altuia. (...) Dacã îmi ziceti mie papã universal, negati cã sunteti Sfintia Voastrã ceea ce pe dea-ntregul as fi eu. Lui Dumnezeu nu-i place una ca aceasta! Departe de noi cuvintele care sporesc vanitatea si rãnesc dragostea!"

Toate aceste extrase aratã - prin gura unui sfânt papã al Romei - cã episcopatul este egal în demnitate, si cã e diabolic a vrea sã domini pe altii. Aceastã învãtãturã este cea a Bisericii Ortodoxe; biserica romanã, însã, învatã cu privire la papi tocmai ceea ce Sfântul Grigorie condamnã cu atâta energie.

Patriarhul Evloghie al Alexandriei adreseazã lui Grigorie o scrisoare în care îl flateazã numindu-l succesor al Sfântului Petru. Iatã rãspunsul Sfântului Grigorie (cartea a VII-a, scrisoarea 39, editia benedictinã):

"Bunãtatea Voastrã mi-a vorbit mult în a sa scrisoare de scaunul Sfântului Petru - printul apostolilor -, zicând cã acest apostol încã mai trãieste acolo în succesorii sãi. (...) Am primit cu bucurie tot ceea ce mi-ati spus, deoarece cuvintele Voastre privind scaunul lui Petru au venit de la acela care si ocupã acest scaun al lui Petru. (...) Desi au fost numerosi apostoli, totusi singur scaunul printului apostolilor a prevalat prin a sa princialitate, care scaun existã în trei locuri; cãci el este cel care a slãvit scaunul în care a binevoit sã se odihneascã (quiescere) si sã-si sfârseascã viata aceasta. Tot el este acela care a fãcut celebru si scaunul în care a trimis pe evanghelist, ucenicul sãu. Si, în fine, tot el a întãrit si scaunul în care a stat timp de sapte ani, chiar dacã a trebuit sã-l pãrãseascã. Deci, pentru cã nu este decât un singur scaun al acestui apostol, dar trei episcopi îl ocupã acum - prin autoritate divinã -, de aceea toate cele ce aud spuse de bine de Sfintia Voastrã mi le imput mie însumi".

Asadar, vedem cã Sfântul Grigorie, papã al Romei în secolul al VI-lea, era ortodox, si cã a desfiintat toate tezele papiste adoptate de succesorii sãi - succesori pe scaunul sãu dar nu si în credinta sa. El spune clar cã doctrina de la Vatican I este cea a lui antihrist; biserica romanã si-a schimbat deci credinta de o manierã extrem de gravã.

Într-adevãr, papalitatea a uzurpat rolul celor trei persoane ale Treimii: papa pretinde a exersa o jurisdictie universalã si imediatã, care apartine lui Dumnezeu Tatãl; el îsi spune Vicarul lui Hristos, în timp ce Fiul lui Dumnezeu n-are nevoie de vicar - El a înviat din morti si a zis: "iatã Eu cu voi sunt, în toate zilele, pânã la sfârsitul veacului" (Mt 28, 20); el uzurpã rolul Sfântului Duh de a învãta în mod colegial prin toti succesorii apostolior, spunându-si infailibil în materie de credintã si de moralã - în timp de Hristos a zis: "Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatãl, în numele Meu, Acela vã va învãta toate cele ce v-am spus Eu". (In 14, 26)

În concluzie, am vãzut cã Biserica lui Hristos trebuie sã fie întemeiatã de Hristos, trebuie sã dãinuiascã pânã astãzi, si trebuie sã-si fi mentinut aceeasi credintã din timpul apostolilor pânã în zilele noastre.

Bisericile protestante n-au fost întemeiate de Hristos, ci de oameni, mult mai târziu si - cât priveste credinta - sunt în dezacord între ele si cu Biserica apostolicã.

Biserica Romei propune o învãtãturã contrarã celei a Bisericii primelor secole, asa cum dau mãrturie Sfintele Scripturi si Pãrintii - si mai ales Sfântul Grigorie cel Mare, papã al Romei în secolul al VI-lea.

Biserica Ortodoxã a fost întemeiatã de Hristos, ea existã de o manierã neîntreruptã de atunci si pânã astãzi, si a pãstrat aceeasi credintã pe tot timpul existentei sale.

Ea este deci adevãrata Bisericã a lui Iisus Hristos.

Traducere
Iulian Nistea


Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.