Pionieratul, în orice domeniu, este o întreprindere periculoasă prin definitie. În primul rând pentru că una din trăsăturile sau tendintele lui este să rupă barierele trecutului, traditiei, conservatorismului inerent fiintei umane.
Pionieratul întro tară ca România, în care fluxul ideilor (hai să zic) civilizatorii pătrunde cu o întârziere de 10-15 ani fată de momentul de fortă din Occident este si mai periculos. Pentru că o idee ajunsă în vogă în Occident – sigur, după o anumită perioadă de testare a ei si a receptivitătii de care se bucură – riscă să pătrundă pe piata (agora) estică nu pentru ea însăsi, nici chiar pentru receptivitatea ei pe piata locală, ci pentru simplul motiv că a făcut (uneori "cândva") istorie în Occident. Si atunci ea se concretizează aici în anumite forme lipsite de discernământul adaptator la conditiile cultural-civilizatorii ale locului.
Această introducere principială, poate lungă si cu sigurantă alarmistă, pregăteste reluarea stirii apărută în Monitorul de Alba din 3 Iunie 1999, cum că în Scoala Generală nr. 1 ("Vasile Goldis") din Alba-Iulia, s-a introdus "educatia sexuală" pentru elevi.
Educatia sexuală nu poate fi, desigur, un rău în sine – după cum nu este nici un bine în sine. Este un instrument – de formare sau deformare – si deci totul depinde de felul în care este făcută: efectele ei pot fi benefice sau dezastruoase.
Iată, spre pildă, urmările "educatiei sexuale" în Danemarca, tară scandinavă care e, de mai multi ani, campioana "educatiei sexuale" în scolile europene:
- violurile au crescut cu 300%
- bolile sexuale au crescut (la tinerii sub 20 de ani!) cu 250%
- cazurile de graviditate, de sarcină în afara căsătoriei s-au dublat
- divorturile s-au dublat
- avorturile au crescut cu 500% (!)
Doar două lucruri au scăzut: rata nasterilor si vârsta medie a primului raport sexual… (după Foi transmise et sainte tradition, buletin interparohial ortodox din sud-estul Frantei, nr.102/ 1998)
De noi depinde ca rezultatele "educatiei sexuale" în scoli si licee să nu încline spre dezastru. De noi, cei care facem această educatie. De noi, ceilalti dascăli, care suntem datori a urmări ceea ce se face (cu ochiul smerit al ne-specialistului, desigur) si roadele ce urmează (Pomul după roade se cunoaste, iar omul după fapte – zice proverbul). De noi, părintii acestor copii, care vrem să ni-i apărăm de toate relele, indiferent de ce natură sunt ele (în Statele Unite, de exemplu, asociatiile părintilor sunt atât de influente în scoli si mass-media încât unii nu se sfiiesc să vorbească despre o dictatură a acestor asociatii). De noi, cei 95% cetăteni crestini ai acestei tări. De noi, Biserica. De noi.
Sigur, nu trebuie să ne alarmeze o simplă posibilitate, o virtualitate. Putem însă, si trebuie, să fin treji, atenti, vigilenti: răul stie (a învătat) să se insinueze, să se amestece cu binele de o manieră care face operatia de extirpare un adevărat calvar. Să-l prevenim. Să nu ne trăim, noi si copiii nostri, o parte a vietii care s-o facă imposibilă pe cealaltă, să o transforme într-un cosmar. Un cosmar perpetuu.
Publicat în Monitorul de Alba