PIONIERATUL EDUCATIEI SEXUALE ÎN SCOALÃ

– avertisment la început de drum –

 

Pionieratul, în orice domeniu, este o întreprindere periculoasã prin definitie. În primul rând pentru cã una din trãsãturile sau tendintele lui este sã rupã barierele trecutului, traditiei, conservatorismului inerent fiintei umane.

Pionieratul într­o tarã ca România, în care fluxul ideilor (hai sã zic) civilizatorii pãtrunde cu o întârziere de 10-15 ani fatã de momentul de fortã din Occident este si mai periculos. Pentru cã o idee ajunsã în vogã în Occident – sigur, dupã o anumitã perioadã de testare a ei si a receptivitãtii de care se bucurã – riscã sã pãtrundã pe piata (agora) esticã nu pentru ea însãsi, nici chiar pentru receptivitatea ei pe piata localã, ci pentru simplul motiv cã a fãcut (uneori "cândva") istorie în Occident. Si atunci ea se concretizeazã aici în anumite forme lipsite de discernãmântul adaptator la conditiile cultural-civilizatorii ale locului.

Aceastã introducere principialã, poate lungã si cu sigurantã alarmistã, pregãteste reluarea stirii apãrutã în Monitorul de Alba din 3 Iunie 1999, cum cã în Scoala Generalã nr. 1 ("Vasile Goldis") din Alba-Iulia, s-a introdus "educatia sexualã» pentru elevi.

Educatia sexualã nu poate fi, desigur, un rãu în sine – dupã cum nu este nici un bine în sine. Este un instrument – de formare sau deformare – si deci totul depinde de felul în care este fãcutã: efectele ei pot fi benefice sau dezastruoase.

Iatã, spre pildã, urmãrile "educatiei sexuale» în Danemarca, tarã scandinavã care e, de mai multi ani, campioana "educatiei sexuale» în scolile europene:

Doar douã lucruri au scãzut: rata nasterilor si vârsta medie a primului raport sexual… (dupã Foi transmise et sainte tradition, buletin interparohial ortodox din sud-estul Frantei, nr.102/ 1998)

De noi depinde ca rezultatele "educatiei sexuale» în scoli si licee sã nu încline spre dezastru. De noi, cei care facem aceastã educatie. De noi, ceilalti dascãli, care suntem datori a urmãri ceea ce se face (cu ochiul smerit al ne-specialistului, desigur) si roadele ce urmeazã (Pomul dupã roade se cunoaste, iar omul dupã fapte – zice proverbul). De noi, pãrintii acestor copii, care vrem sã ni-i apãrãm de toate relele, indiferent de ce naturã sunt ele (în Statele Unite, de exemplu, asociatiile pãrintilor sunt atât de influente în scoli si mass-media încât unii nu se sfiiesc sã vorbeascã despre o dictaturã a acestor asociatii). De noi, cei 95% cetãteni crestini ai acestei tãri. De noi, Biserica. De noi.

Sigur, nu trebuie sã ne alarmeze o simplã posibilitate, o virtualitate. Putem însã, si trebuie, sã fin treji, atenti, vigilenti: rãul stie (a învãtat) sã se insinueze, sã se amestece cu binele de o manierã care face operatia de extirpare un adevãrat calvar. Sã-l prevenim. Sã nu ne trãim, noi si copiii nostri, o parte a vietii care s-o facã imposibilã pe cealaltã, sã o transforme într-un cosmar. Un cosmar perpetuu.

Iulian Nistea

Publicat în Monitorul de Alba


Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.