Aceasta este întrebarea pusă de Olivier Clément, istoric si teolog ortodox, profesor la Institutul "Sfântul Serghie" din Paris, într-un punct de vedere încredintat Serviciului Ortodox de Presă.
Cum să abordăm intrarea în cel de-al treilea mileniu într-o perspectivă crestină, dincolo de tamtamul mediatic la care asistăm astăzi?
Schimbarea mileniului este ceva pur teoretic. Bineînteles, este fenomenul jubileului, temă biblică, care a fost reluată de Roma de o manieră destul de zgomotoasă. Suntem cu totii antrenati în această celebrare. Cu toate acestea, sentimentul meu este că ar trebui să o demistificăm putin. În fapt, nu se va întâmpla nimic special în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie 2000. Problemele vor continua, lucrul la continua, speranta va fi în continuare prezentă, în ciuda dificultătilor, suferintelor, greutătilor care vor continua si ele să fie prezente.
Această realitate a anului 2000 provoacă teamă unora, interes si entuziasm altora, partizani ai progresului rational. La Paris, aceasta va fi marcată ed inscriptia de pe Turnul Effel a numărului de zile ce au mai rămas a fi traversate până la intrarea în anul 2000, dar si de tot felul de proiecte fantasmagorice. Putem vedea în acestea o anumită exaltare a progresului uman, ca si cum cel de-al treilea mileniu nu va fi diferit de al doilea. Anul 2000 nu va rezolva nimic. Istoria în general nu rezolvă nimic, ea pune doar probleme si noi trebuie a răspunde acestor interogatii. Situatia actuală e marcată de bulversări considerabile, în domeniile tehnicii, psihologiei, cunoasterii omului si a universului – acestea sunt problemele ce ne sunt puse si la care noi trebuie să încercăm a răspunde.
Anul 2000 este înainte de toate ocazia unei comemorări. Este aniversarea lui Hristos, am putea spune, a 2000-a aniversare a nasterii Sale pe pământ. Este aici o adevărată densitate de timp în realitatea Bisericii, o densitate de experiente, de sfintenie, de frumusete, de credintă luminată, dar si de probleme si de păcate. Pentru aceasta, la ultimul congres ortodox din Europa occidentală, la Paray-de-Monial, noi am ales ca temă o frază a părintelui Alexandru Men, un preot ortodox rus, asasinat lângă Moscova în 1990: "Crestinismul nu face decât să înceapă".
Crestinismul nu face decât să înceapă, pentru că numai acum Bisericile sunt eliberate de influenta puterii. Asistăm la sfărâmarea societătilor care se vroiau crestine, dar si la aparitia unui crestinism sărac, liber si capabil de a aduce o mărturie mai lipsită de artificii a Evangheliei. Ceea ce n va fi usor. Hristos, în ultima Fericire, n ne spune că crestinismul va fi confortabil. Ne vorbeste mai degrabă de persecutii. Acesta este, cred eu, mesajul pentru cel de-al treilea mileniu, sau cel putin pentru următoarele decenii. Cel de-al treilea mileniu este ceva ce ne scapă. Chiar dacă o mie de ani sunt ca o zi în ochii Domnului, nouă, biete făpturi umane, toate acestea ne scapă. Noi nu putem vorbi decât de credinciosia si de nădejdea noastră.
Am scris acum câtiva ani o carte ce purta titlul Transfigurarea timpului. În fapt, în temporalitate nu sunt decât scântei de transfigurare, care sunt legate de participarea liturgică, de întâlnirea prieteniei si a iubirii, de frumusete... Dar nu sunt altceva decât scântei. Adevărata transfigurare a timpului va fi A doua venire a lui Hristos, Parusia. Există, într-adevăr, o prezentă tainică a Parusiei în Sfintele Taine, dar nu este încă Parusia. Astăzi, la trecerea în anul 2000, sunt încă în asteptare. Să nu uităm că Parusie înseamnă în acelasi timp "prezentă" si "asteptare".
Traducere de Iulian Nistea, SOP 244, ianuarie 2000.