Neo-ortodoxia

 

Christos Yannaras

Fragmentul de discutie prezentat mai jos face parte dintr-o întrevedere-dialog a teologului Christos Yannaras cu tinerii de la ASCOR Bucuresti (moderatori, cu cuvânt pretentios pentru cazul de fatã, fiind pãrintele profesor Constantin Coman si Costion Nicolescu), cu prilejul vizitei controversatului teolog grec în România, în mai 1995. Conferintele si dialogurile sustinute atunci – cu exceptia dialogului din care a fost extras fragmentul prezentat aici, inedit deci – au fost strânse si publicate în toamna anului 1995 în volumul: Christos Yannaras, Ortodoxie si Occident, Ed. Bizantinã, Bucuresti, 1995, 110 pp. (text îngrijit de Iulian Nistea).

 


Costion Nicolescu: Am citit diferite critici cu privire la neo-ortodoxie. Noi nu stim destul de bine cã acesta este un adevãrat curent în Grecia. Ei bine, aceste critici au privit mai ales o teorie de-a Dvs., anume cea a eros-ului dintre Dumnezeu si om. As vrea sã vã întreb dacã este o perioadã trecutã în viata Bisericii, în viata Dvs., si în ce mãsurã socotiti juste criticile Pãrintelui Patrick Ranson si ale altora?

Chrìstos Yannaràs: Nu stiu dacã aceste lucruri îi intereseazã si pe ceilalti, dar, da…, as începe prin a spune cã termenul de neo-ortodoxie sau neo-ortodox au fost o inventie a jurnalistilor, la începutul anilor ’80.

Toatã aceastã poveste a început cu câtiva intelectuali care era marxisti si care au descoperit dintr-o datã ortodoxia, traditia spiritualã a tãrii lor, Grecia. Ei s-au prezentat public mãrturisind credinta ortodoxã, credinciosia fatã de traditia ortodoxã etc., dar cu un limbaj care nu era limbajul Bisericii oficialã, cum am spune. Ei bine, faptul cã acesti intelectuali veneau din marxism a produs multã vâlvã printre jurnalisti, presã etc. Atunci jurnalistii s-au întrebat: “Cine sunt acestia care vorbesc un asemenea limbaj? – Pãrintele Vassilios (la Mãnãstirea Stavronichita atunci, acum la Iviron), Panayotis Nellas, Yannaras. Ce sunt toti acestia? – Nu sunt ortodocsi, pentru cã ortodox este Arhiepiscopul Serafim, de exemplu, si episcopii care vorbesc o limbã de lemn. Si-atunci acestia ce sunt? – Neo-ortodocsi.” Pentru aceasta am spus cã termenul este o inventie a jurnalistilor.

C.N.: A jurnalistilor ecleziastici?

Ch.Y.: Nu-nu. A jurnalistilor presei profane, care vroiau sã punã etichete, sã plaseze lucrurile.

Apoi au existat si câtiva ortodocsi din Grecia – de exemplu Pãrintele Teoclit Dionisiatul de la Muntele Athos sau cei de la Orthodoxos Typos, jurnal ecleziastic considerat conservator în Grecia – care au început de ani de zile cu critici la adresa acestei miscãri, a acestei scoli, a acestei tendinte, a acestui curent teologic pe care noi îl numim în Grecia “curent neo-palamit, neo-patristic”. Cei care au fãcut critica credeau cã toatã aceastã miscare reprezintã ceva nou, în timp ce adevãrata ortodoxie se gãseste în Dogmatica lui Chrìstos Andrutsos – nu stiu dacã numele vã spune ceva…

C.N.: Da, a fost tradus de Pãrintele Stãniloae în anii ’30.

Ch.Y.: Da, adicã în tendinta academicã clasicã. Ei bine, ei aveau multe rezerve, întâi de toate în privinta apofatismului. Ei spuneau cã apofatismul este periculos, pentru cã duce la un agnosticism. Aveau de asemenea rezerve fatã de utilizarea termenului eros în cadrul teologiei. Ei spuneau – si încã mai spun – cã dacã utilizãm termenul eros producem confuzie în constiinta tineretului, cum cã ar putea trece prin experienta trupeascã eroticã pentru a ajunge la cunoasterea lui Dumnezeu. Acestea au fost deci reactiile, însã aceste reactii nu aveau nici un fundament în afarã de aceea cã acesti oameni încercau sã se exprime într­o limbã nu neapãrat nouã dar adusã la zi, contemporanã; ei nu aveau nici un fel de pretentie de a schimba ceva sau de a conduce cãtre agnosticism si cãtre justificarea prostitutiei ori cãtre mai stiu eu ce. Eu cred cã toatã aceastã poveste este o neîntelegere.

 

Notã

Din pãcate pentru cititorul român neavizat, aceastã poveste, aceastã neîntelegere, a fost pãrtinitor prezentatã într­o seamã de articole si recenzii de carte din România.

Disputa dintre Ch.Yannaras si pãrintele Teoclit Dionisiatul a fost nu întotdeauna principialã si, într-un fel, s-ar putea spune, tipic greceascã. Sunt edificatoare, în sustinerea acestei afirmatii, replicile evident exagerate pe care cei doi si le-au dat în punctul cel mai aprins al disputei lor: pãrintele Teoclit l-a acuzat pe Yannaras nici mai mult nici mai putin decât de… pornografie; iar Yannaras, în replicã, a spus cã celibatarismul l-a afectat atât de mult pe pãrintele Teoclit încât ar trebui sã consulte un psihanalist…

Sã mai spunem cã rivalitatea dintre cei doi a fost si o rivalitate pentru autoritate spiritualã pe acelasi teritoriu. În fapt, cearta a izbucnit atunci când Yannaras i-a “rãpit” lui Teoclit fanii…

Într-un fericit sfârsit însã, e timpul s-o spunem, pãrintele Teoclit si Yannaras s-au întâlnit, si-au dat mâinile si s-au iertat reciproc.

Astfel, acest scandal teologic (si nu numai), în care a curs atâta cernealã si care a încins atâtea spirite, s-a încheiat, într-un moment când pãrintele Teoclit, bãtrân, se apropia de apusul acestei vieti trecãtoare, iar steaua de celebritate si popularitate a lui Yannaras era si ea pe apuse, lãsând loc în teologia greceascã unei noi pleiade de teologi, tineri si de valoare, ucenici ai unor mari duhovnici ca Pãrintele Porfirie sau Pãrintele Paisie – adevãrate instrumente ale Proniei, prin care Dumnezeu a impulsionat si reînviat viata spiritualã si teologicã a Greciei contemporane.

Traducere si prezentare,
Iulian Nistea


 
Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.