Despre dreptate: « La unul fără suflet, trebuie unul fără-de-lege şi la unul fără lege, trebuie unul fără suflet. »

Ecuaţia „cel fără de suflet” - „cel fără de lege”

Proverbul acesta românesc (Nr. 4597 în vol. Apa trece, pietrele rămân. Proverbe româneşti, BPT nr. 342, Bucureşti, 1966), de un bun simţ care dă frisoane, îmi pare o cugetare bună de împlântat în minte şi în inimă, ca să ne aducem aminte de el zilnic. Pentru că zilnic, acolo unde lucrăm sau pe stradă sau la radio sau la televizor sau în ziare, ne întâlnim atât cu cei „fără de suflet” cât şi cu cei „fără de lege”. Şi, din cauză că suntem scandalizaţi de nedreptăţile / fărădelegile şi cruzimile pe care le vedem şi auzim zilnic, suntem înclinaţi să fim justiţiari (ca în filme) sau să pedepsim, gândindu-ne că aceia îşi merită pe deplin pedeapsa. Ca în filmele cu „cel rău” şi „cel bun” (justiţiarul), ne bucurăm când „cel rău” este pedepsit, pentru că socotim că îşi merită pedeapsa. Totuşi, ceea ce merită unii şi alţii Dumnezeu singur ştie, pentru că Dumnezeu singur vede inima omului, şi nu judecă după cele exterioare, aşa cum facem noi. De aceea, pentru creştin dreptatea este a lui Dumnezeu, nu a omului, iar dreptatea care se face în lume prin sistemele de justiţie o preţuim (pentru că este necesară unui fragil echilibru omenesc al lumii în care trăim), dar nu o absolutizăm.

Într-un mod foarte simplu şi intuitiv, proverbul acesta îi pune într-o singură „ecuaţie” atât pe cel fără de inimă (pe cel crud) cât şi pe cel fără de lege (zicem uneori : „un om fără nici un Dumnezeu”, adică un om capabil de orice). În această „ecuaţie” creştinul, omul cu suflet, omul cu bun simţ nu-şi au locul.

Creştinul (omul normal) nu intră în dezbatere cu cel fără de lege după cum zice un alt proverb : Nu te certa cu cel nebun, că oamenii nu vor mai face diferenţa dintre voi. Nebunul nu e doar cel bolnav mintal, ci şi cel care „şi-a pierdut minţile”, cel care leapădă legea / învăţătura / înţelepciunea lui Dumnezeu : „Zis-a cel nebun întru inima sa : Nu este Dumnezeu !” (Psalm 13, 1 - „El a zis "Nu este Dumnezeu", nu în înţelesul că a spus cu cuvântul, ci în înţelesul că nu a ţinut seama de Dumnezeu, nu l-a interesat de Dumnezeu.” - Părintele Teofil Părăian).

Creştinul, de asemenea, nu se consideră „băţul lui Dumnezeu” în faţa celui crud, ci mai degrabă lasă să strălucească în el însuşi harul, lumina, iubirea care vin de la Dumnezeu. Un cuvânt al sfântului Serafim de Sarov ilustrează foarte bine această atitudine : „Scopul vieţii omului nu este convertirea neamurilor, ci dobândirea Duhului Sfânt. Iar când omul dubândeşte pe Duhul cel Sfânt, atunci mii de oameni se vor converti în jurul lui.”

Aşadar, ca şi creştin, nu mă voi pune nici în pielea celui fără de lege, nici în pielea celui fără de suflet. Experienţa şi înţelepciunea omenirii, care s-au transcris în acest proverb, arată că,lipsiţi (de bunăvoie) de har şi lumina lui Dumnezeu, cel fără de inimă şi cel fără de lege îşi vin de hac unul altuia : La unul fără de suflet îi vine de hac unul fără de lege, iar la unul fără de lege îi vine de hac unul fără de minte.

Cititi restul biletului...

Cele 100 proverbe româneşti alese

Acum vreo 10-15 ani mi-au trecut prin mână două cărţi de proverbe pe care le-am găsit prin biblioteca familiei noastre - ***, Apa trece, pietrele rămân. Proverbe româneşti, Biblioteca pentru toţi (BPT) 342, Bucureşti, 1966 ; şi: Iordache Golescu, Proverbe comentate, Editura Albatros, colecţia Cogito, Bucureşti, 1973. Din acele peste 10.000 de proverbe am transcris într-un caiet vreo mie dintre ele, apoi, în timp, am făcut o selecţie şi mai riguroasă, de vreo 100 de proverbe, anume cele care mi s-au părut mai apropiate de spiritualitatea creştină (sau pe care le-aş interpreta eu în legătură cu spiritualitatea ortodoxă). Unele dintre acestea mi s-au părut realmente legate de unele din învăţăturile Sfinţilor Părinţi, din Filocalie, din Patericul egiptean sau de prin alte scrieri patristice (părinţi duhovniceşti contemporani ca Arsenie Boca, Paisie Olaru, Teofil Părăian şi alţii s-au folosit în mod vădit de proverbe în învăţătura lor).

[Pe măsură ce un comentariu mai larg va fi publicat în sit într-un bilet aparte, linkul corespunzător proverbului la trimite la acest bilet. Dacă doriţi să faceţi un comentariu în cadrul acestui bilet, specificaţi, vă rog, proverbul la care vă referiţi.]

Cititi restul biletului...

Nu spune tot ce ştii, nu crede tot ce auzi

Cu acest proverb - "Nu spune tot ce ştii, nu crede tot ce auzi" (nr.5495 în Apa trece, pietrele rămân) - s-a întâmplat un fenomen interesant şi mai ales important, care apare şi în cazul altor proverbe, anume că a fost preluat, completat şi dezvoltat de un mare duhovnic ortodox - Părintele Paisie Olaru († 18 octombrie 1990). Părintele Paisie Olaru nu a fost însă un om al scrisului, aşa încât zicerea părintelui este povestită de alţii sau redată după vreo înregistrare audio, sub două forme:

1.
"Să nu faci tot ce poţi,
să nu crezi tot ce auzi
şi să nu spui tot ce ştii!"
[aceasta este forma cea mai cunoscută]

2.
"Să nu crezi tot ce auzi
Să nu faci tot ce poţi
Să nu spui tot ce ştii
Să nu dai tot ce ai."

Această a doua formă apare în volumul Părintele Paisie de la Sihla (fragmente) - volum apărut la Editura Bizantină (Bucureşti); ediţia a II-a, cu un Cuvânt introductiv de Arhiepiscopul Andrei al Alba-Iuliei. Totuşi, nici aici şi nici în Părintele Paisie Duhovnicul (volum de ziceri, apoftegme şi relatări, editat de Părintele Ioanichie Bălan şi apărut la Editura Trinitas, Colectia "Credinţă şi cultură" nr.1, în anul 1993) zicerea nu este explicată de Părintele Paisie. De aceea voi îndrăzni câteva cuvinte, de la mine.

Cititi restul biletului...

Proverbe comentate

Acum vreo 10-15 ani mi-au trecut prin mână două cărţi de proverbe pe care le-am găsit prin biblioteca noastră - Apa trece, pietrele rămân. Proverbe româneşti, Biblioteca pentru toţi (BPT) 342, Bucureşti, 1966 ; şi Iordache Golescu, Proverbe comentate, Editura Albatros, colecţia Cogito, Bucureşti, 1973. Din acele peste 10.000 de proverbe am transcris într-un caiet vreo mie dintre ele, apoi, în timp, am făcut o selecţie şi mai riguroasă, de vreo 100 de proverbe, anume cele care mi s-au părut mai apropiate de spiritualitatea creştină. Unele dintre acestea mi s-au părut realmente legate de unele din învăţăturile Sfinţilor Părinţi, din Filocalie, din Patericul egiptean sau de prin alte scrieri patristice.

Îmi propun în această rubrică "Proverbe comentate" să fac nişte astfel de apropieri în duh ortodox şi legate desigur de propriile mele lecturi (deci limitate!) - aşa că remarcile şi cometariile voastre sunt binevenite!

p.iulian
++