Ganduri

parintele Arsenie Boca

 
 

Cuvinte duhovnicești din Săptămâna Luminată



- Sfântul Duh;

- duhul omului;
- duhurile rele;
- fire = fiară; mintea încâlcită.
- războiul nevăzut.
- Căsătoria calea firii;
- Călugăria calea mai presus de fire;
- Despre unitate și unificare; prin lepădarea de sine, ascultare și smerenie.
Firea naturală cuprinde: instincte, neputințe și patimi.
Făgăduințele călugăriei: sărăcia, fecioria și ascultarea.
Prin strămutare, săltăm de la fire la calea cea mai presus de fire.
Ascultarea Mântuitorului: până la moarte pe cruce.
Despre convertirea Mariei Magdalena și alungarea celor șapte demoni sau păcate.
- Oamenii își apără viața, sinele și eul. Prin egoism își încurcă calea și mersul duhovnicesc.
- Lupta între Dumnezeu și satana pe terenul minții și inimii omului.
- Porunca lepădării de viață
- Crucea ca nivel de lepădare de sine
- În Ghetsimani Mântuitorul se luptă în rugăciune cu sinele omenesc.
Satana luptă ca să te încâlcească prin judecarea altora și cârteli - o rădăcină a vrajbei (a harababurei = nemulțumirea, instinctul, rupe zăgazul rânduielii, te îndeamnă să ieși dintr-o ascultare care i se pare lanț sau temniță; aceasta este situația de luptă între trup și suflet, între bine și rău, pe terenul minții și inimii noastre.
Instinctul se răzvrătește.
Cu cât ești mai luptat de instinct, cu atât ești mai răzvrătit.
Tinerețea trebuie disciplinată.
Instinctul poate răbufni și periclita sănătatea mintală.
Răspuns la Horezu:
Am venit să-mi văd greșelile!!!
Am simțit că acest cuvânt a venit din alt loc.
Să fim ucenici ai Domnului Hristos la altă intensitate, să adâncim Calea.
Pe orice ascultare capeți, vine vrăjmașul și înșurubează și ideia lui cu
care îți modifică ascultarea ta, ca la vremea plății să spună: “Doamne și de mine a ascultat”.
Răspunderea preoțească e mai mare ca a celorlalți;
- Rădăcini ale neunirii, energia tinereții care nu vrea să meargă pe o cale mai presus de fire, de aceea critică, ocărăște, cârtește.
- Bătrânețea a devenit a doua natură a moravurilor.
Singura posibilitate care poate face unificare în acestea este convertirea energiei la toată sinceritatea, în lumina cunoștinței, a dragostei de care e capabilă ca dar al Domnului Hristos.
Nimicurile, fleacurile, îți fărâmițează puterea și energia.
Fericirile deși ne par paradoxale, trăite însă, devin linia ta de viață - de sens și înțeles. E necesar să ne lăsăm prinși de macaraua care ne ridică la alt nivel de existență. Să ne convertim cu toată ființa.
- Porunca iubirii: să nu-ți îngădui separarea sau judecata altora.
- Predica de pe Munte - rugăciune pentru cei ce ne necăjesc.
- Neascultarea e caracteristică mireniei, nu călugăriei.
- Apărarea (dreptului - propriu) cu smerenia se exclud; e ca și apa cu
focul.
Despre pocăința întristată, disperată sau deznădăjduită.
- Unde-i rău, acolo-i bine;
- Unde-i rău, acolo sunt eu.
- Unde ne merge bine, acolo nu sporim.
Călugăria e o continuă  ispășire și  spălare a firii, se spală iubirea de sine, menajarea de sine, boala cruțării de sine.
Să te bucuri când ești crucificat pe nedrept.
Unde-i mai greu, acolo te curățești mai sigur.
Acolo unde nu ești cioplit, ești un necioplit.
Călugării de azi de la coada veacului.
Ispășirea Mântuitorului pe cruce pentru noi.
Necesitatea judecății universale.
Urmașii te vor acuza sau te vor ridica.



Gânduri și sfaturi duhovnicești


Într-o clipă pe pământ și-n cer!
De la marginile lumii și din adâncuri se reîntorc și ne spune-n șoapta lor tot ce avem de îndeplinit - bine sau rău, dar tu, omule alege! Gândurile rele… puzderile! Ele tăbărăsc de obicei în mintea omului, concentrat la rugăciune sau hotărât a săvârși binele!
Musafirii nedoriți, dacă încolțesc ca și buruienile prin straturi smulgele mai înainte de a crește în propria ta minte.
Ce strat minunat ! un pământ atât de roditor… . Dacă nu vei plivi buruienile, din vreme, te vei pomeni în toamna vieții tale cu o șerpărie întreagă.
Dorești să fii de folos pentru tine, pentru viață, pentru omenire : Smulge paiul străin pe care-l ai, buruiana gândului stricat și nu privi gândurile rele ca într-o oglindă și nici le răsuci pentru a le vedea pe toate fețele. Căci de aici începe păcatul, îndulcindu-te sub amăgirea lor.
Cu hoții nu se face târg ci se alungă !
Păsări zburătoare de vrei le poți socoti, dar nu-ți deschide fereastra inimii ca să le arunci grăunțe. Lasă-le să treacă în zbor peste ograda sufletului tău, fără să le dai hrană.
Te vei uita, vor zbura mai departe și păcatul se va risipi ca un fum mai înainte de a face jeratic pe vatra sufletului tău.

O voi gândurilor, abia născute, de ce vă lăsați turburate?
De ce fugiți ca o turmă de oi când dau peste pășune străină?…
Vedeți cum se risipesc de sub ochii păstorului? Ori le sfâșie sălbatica fiară, ori le otrăvește o iarbă rea. Vraja ispitelor de a scăpa de sub supraveghere, multă pagubă aduce.
Omule! Pune mâna pe toiagul rugăciunii și ocoleștele în staulul minții ca să stea acasă sub mila Domnului care le hrănește, primește rugăciunile noastre, sufletele le sfințește, trupurile le curățește, cugetele le îndreptează, gândurile le curățește și așa ne izbăvește cu această învățătură.
    
Exemplu: Sfinții nu putrezesc, ajung izvoare de mir, nu de putoare.
Firea lor pământească a fost înghițită de viața Sfântului Duh, ei au devenit temple al Duhului Sfânt și fii ai lui Dumnezeu, iar alții au fost răpiți într-un alt mod de existență și mormintele lor au rămas goale.
Legea ispășirii - se plătește fapta cu care ai asuprit pe altul.
- Dumnezeu vede faptele omului și caută să le îndrepte.
- Moartea năpraznică poate fi și ispășire (în război). Omul se încarcă cu păcate până când Dumnezeu pune capăt.
- Oamenii stau pe faptele lor și se vor duce la locurile lor.

De ce uităm?
Pentru că Duhul Sfânt ne vorbește, iar noi dacă nu-l avem, pielea să țină minte? Trebuie să-L cerem.

Nu-i destul să te duci în mănăstire pentru că nu vrei să te măriți.
Călugăria nu e numai un cuier de haine negre.
Dacă vrei să mergi pe calea aceasta, trebuie să te (duci) silești, să ai o înflăcărare către Dumnezeu, căci dacă nu, scazi și ajungi în încurcături.
Ca să te îmbunătățești, îți trebuie silință, lepădare de sine: ascultare, primirea prilejurilor și trebuie să te bucuri când vin prilejurile, pentru că acestea te cioplesc.
Nu să te întristezi, căci numai atunci te lepezi de omul cel vechi-vechitura asta.

La început era Cuvântul…
Înainte de creația lumii e Dumnezeu, care nu e supus timpului, spațiului, fiindcă eternitatea e mai presus de timp, spațiu și e veșnic.

Porunca iubirii: să nu-ți îngădui nici o judecată, nici o separare de fratele, ci roagă-te pentru cel ce te-a nedreptățit.
Neascultarea e caracteristică mirenilor nu călugărilor.
Apărarea și smerenia e ca apa cu focul. Se exclud una pe alta.
Noi preoții ne încărcăm cu păcatele obștei dacă le tolerăm greșelile.
Prin încercare se spală menajarea de sine, cruțarea de sine, iubirea de sine. Când ești asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri.
Unde ne merge bine, acolo nu sporim.
Unde-i mai greu, acolo te curățești mai sigur. Acolo unde nu ești cioplit, ești un necioplit.
Călugăria este murire de sine.
„Slavă Domnului că am dat de omul care să mă folosească” (la Sfântul Munte Athos).
Cu un secol înaintea noastră, nevoințelor mari călugărești li se zicea: „Îndeletnicire pentru buna murire.”
Numai îndeletnicindu-te cu „buna murire”,mor patimile și ajungi oarecum mai repede la celălalt mod de viață al nostru.

Patriarhul Justin - Oricât de fascinant ne-ar părea Paradisul fiecare din noi vrea să ajungă în el cât mai târziu. E legarea de viața aceasta.

Puneți în cântarul conștiinței, al seriozității, al responsabilității, al sincerității: pe cine aperi? Pe omul cel vechi sau pe cel nou venit din cer, în care ne-am îmbrăcat, ne-am născut, îl mărturisim, îl trăim pentru celălalt mod de existență, dar cu virtutea dreptei socoteli și cu sfat.
Puneți în cântarul conștiinței pe cine aperi? Pe omul cel nou venit din Cer ca să ne ajute, să ne primească, să ne hrănească, să ne crească, să ne mute la alt nivel de existență, sau pe cel ce te trage la moarte sigură.

*
Referitor la sfințirea mașinilor:
Apa sfințită se răzbună pe șofer. Accidentele se întâmplă deci din cauza păcatelor șoferilor.

*
Rugăciunea „Doamne Iisuse…” fără adaosuri.

Omul e ca un pom. Butucul - firea veche; altoirea prin Botez.

Instinctul, diferenței dintre bărbat și femeie dacă nu e ascultat, satisfăcut, te împinge să rupi zăgazul rânduielii și te îndeamnă să ieși afară de cale (de calea călugăriei) căci pentru el (instinctul) e o tiranie rânduiala; disciplina vieții duhovnicești. Ne găsim într-o luptă între bine și rău pe terenul minții și al inimii noastre răzvrătite. Cu cât ești mai luptat de acest instinct cu atât ești mai răzvrătit. Ce-i de făcut? Să te convertești pentru calea lui Dumnezeu, a ascultării de El, și aceasta o faci din tinerețe. Tinerețea trebuie disciplinată. Instinctul poate răbufni și periclita sănătatea mintală. Să fim ucenici ai Domnului Hristos, la altă intensitate să adâncim Calea.
Pe orice ascultare capeți, vine diavolul și înșurubează și ideia lui și modifică scopul, ca la vremea plății să poată zice: „Doamne și de mine a ascultat”.
Care-i rădăcina? Energia tinereții care nu vrea să meargă pe o cale mai presus de fire, și când e forțată, atunci zvârle, începe să judece, critică, ocărăște, cârtește nemulțumire și așteaptă bătrânețea.
Bătrânețea e a doua natură a năravurilor de până acolo, aceiași greșeală.
Cine poate să se convertească la Domnul?
Hristos cu toată sinceritatea la toată lumina cunoștinței a dragostei de care-i capabilă, la toată dragostea - definiție a lui Dumnezeu - însușire necunoscută într-o obște, singura care poate face unificarea. E necesară această convertire a energiei tinereții la Dumnezeu. Fără această convertire a puterilor tale sufletești, nimicurile, fleacurile te fărâmițează, risipind toată puterea care dacă le-ai avea unite, ai fi oarecum fericit. Cele nouă fericiri ar fi exact calea ta de urmat. Ele sunt paradoxale; dar trăite, devin linia ta de viață, de sens al vieții.
E grea lupta cu firea. Trebuie să ne lăsăm prinși de macaraua care ne ridică la alt nivel de existență. Ce-i de făcut?
Să ne convertim cu toată ființa, cu tot cugetul, cu toată iubirea care rezumă Scriptura.



Spun Părinții (și Părintele Arsenie)


De câte ori lovești în cineva, de câte ori judeci pe frate, să știi că nu te mai poți ruga. Rugăciunea ta nu-i primită, ascultată, ci este lepădată.
Ori de câte ori calci voia lui Dumnezeu, la sfatul ispititorului, te izolezi de fratele tău, te dezbini, atunci puterea celui rău crește asupra ta și numai bine ajungi pe dinafară de cale. La unificarea cu Dumnezeu se ajunge prin desăvârșita lepădare de sine, ascultarea, smerenia și dragostea.
Cu puterea voastră numai, nu puteți face nimic, că și acesta este un dar al lui Dumnezeu.
Neascultarea nu are smerenie, nu are lepădare de sine, nu are ascultare.
Ascultarea și lepădarea de sine este cam una și aceeași.
Firea voastră, așa cum ați adus-o de acasă, e firea naturală care cuprinde: instincte, neputințe, patimi și venind cu ea în mănăstire trebuie cu ajutorul lui Dumnezeu să o aduceți într-o (stare) cale mai presus de fire.
Cele trei făgăduințe ale călugăriei - (Numai cu ascultare, lepădare de sine, smerenie și dragoste poți învinge firea naturală decăzută) - trebuie trăite, realizate, căci dacă rămâi numai cu știința lor teoretică, nu realizezi strămutarea de pe linia firească pătimașă pe calea mai presus de fire La care te-ai angajat.
Prima condiție a urmării Domnului Hristos este lepădarea de sine, adică urmarea Domnului Hristos - El a fost ascultător până la moarte și moarte rușinoasă pe Cruce, ascultător cu propria lui viață căci zice: „Pildă v-am dat vouă.” Sărac a fost încât n-a avut unde să-și plece capul… . Fecioria desăvârșită a avut-o, căci El nu s-a născut după orânduirea firească. Observăm aceasta că Maria Magdalena venind cu gânduri de ispitire, nu s-a putut apropia de El, până ce nu au părăsit-o cei șapte diavoli - patimi de căpetenie (mândria, lăcomia, desfrâul, iubirea de arginți, mânia, invidia, lenea).
Ascultător până la moarte, pentru noi.
Rugăciunea e poruncă, postul e poruncă, iubirea de vrăjmaș e poruncă și de asemenea moartea e poruncă, mai puțin popularizată între oameni. Dar oamenii ce fac? Își apără viața asta, își apără sinele, își apără egoismul lor, și își încurcă mersul lor duhovnicesc.
În mintea omului se dă luptă între Dumnezeu și diavol.
Dumnezeu e ascuns în poruncile Sale și satana împiedică împlinirea voii lui Dumnezeu.
Zice în Sf. Scriptură: „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa în fiecare zi și să-Mi urmeze Mie.”
E pomenită crucea aici, ca nivel de lepădare de sine, lepădare de viață, adică porunca morții și Domnul Hristos o avea. Probă este rugăciunea din grădina Ghetsimani. Mântuitorul luptă cu sinele omenesc. „Doamne dacă este cu putință… dar nu după voia Mea ci voia Ta” și mai adaugă „oare nu pentru ceasul acesta am venit?” (al jertfei, al morții). - Când Petru vrea să-L oprească îl numește Satana-
Satana luptă să strice aceste făgăduințe, voturi, să te încâlcească, aruncându-te în cârteli, judecăți, nemulțumiri. Acestea sunt rădăcini ale vrajbei între tine și fratele. În psalm spune: „Ce este mai frumos decât să locuiască frații în unire”. Mai medical explicat: Domnul Hristos mlădița cerească e omul nou. Lăstarii firii vechi sunt patimile. Seva sălbatică trebuie convertită și canalizată spre mlădița cerească.

Când se ia talantul? Știm că atunci când ne botezăm primim pe lângă Persoana Domnului Hristos în care ne îmbrăcăm și daruri de a putea realiza asemănarea.
Dumnezeu în atotștiința Sa ne știe înainte de a ne naște și ne dă în dar pe îngerul păzitor și anumite daruri - talente.
Când se iau? Cine nu lucrează cu ele, i se iau.

Legea ispășirii:
Calea călugăriei ar fi și o cale a ispășirii pentru ceilalți, te lupți cu propriile-ți greșeli care vin pe cale genetică, biruindu-ți neputințele tale în contul alor tăi: frați, părinți, etc.
Mântuitorul a ispășit pentru noi prin cruce dar cu o notă deosebită că și-a certat dușmanii.
Posibilitățile de mântuire ale lui Dumnezeu sunt infinite.
Necesitatea Judecății universale.
Urmașii tăi, fie că te vor apăsa, fie că te vor ridica, aceasta dacă ai fost călugăr adevărat, biruindu-ți ereditatea.

De ce vin gândurile de hulă?
Pentru că terminologia unei huliri a fost vreodată acceptată, plăcută, discutată și nu te-ai curățit de aceste gânduri și care e o putere a satanei asupra ta, cu care te canonește. Termenii acesteia, fie că nu i-ai alungat, fie că i-ai acceptat. Pe baza lucrurilor necurățite îngăduie Dumnezeu să fii pălmuit ca să te pocăiești.
Lacrima e simbolul pocăinței, ea nu se pierde.
Pot fi lacrimi ca dar a lui Dumnezeu, ca pocăință a celui care o cere.
De la o anumită vârstă lacrimile scad.
Lacrimile sunt ale firii care plânge de multe pricini. Nu sunt un semn de neaapărată trebuință pentru mântuire; nu-s condiție de mântuire, căci uneori cine le are se mândrește cu ele.
Lacrimile nu-s deajuns să te mântuiești. Echivalentul lacrimilor de pocăință este în conștiință. Lacrimile pe care le vezi, te încurci în ele că le vezi.
De folos sunt cele pe care le vede numai Domnul Hristos

Călugării brahmani zic: „cine nu poate fi atent la gândurile minții lui, nu are ce căuta în călugărie.”

Războiul nevăzut: ești luat prin surprindere și de aceea te încurci în acest război.
Noi suntem atenți la patimile altora nu la patimile noastre, la patinările atenției noastre și în loc să avem o atenție intravertită (în interior) o proiectăm asupra altora.
Cuvântul este mai bun decât banda magnetică pentru că emană o energie care vă repară, vă lămurește, vă luminează, vă liniștește.

Treptele rugăciunii:
La început o zice pe boaba de metanii. Rezultatul după un timp se deapănă de la sine. Atunci ai o altă treaptă a rugăciunii. Domnul Hristos la care ai ajuns.
A treia treaptă e când te-ai lepădat de toate gândurile tale.
El se exprimă prin gura ta.
Sfântul Serafim Sarovschi întâlnindu-se cu un general îi spune acestuia toate nedreptățile câte le-a făcut pentru primirea gradelor și spunându-i îi cădeau toate trufiile, toate penele de păun așa precum îi descoperea Domnul Hristos, căci Sfântul Serafim nu-l cunoștea pe general.
În această stare vorbea cele ale cunoașterii de Dumnezeu și a Sfântului Duh cu respectivul om. Mintea sa era absorbită de Mintea Domnului Hristos. El i-a spus toată biografia generalului, cuvânt cu cuvânt.
Zice Sfântul Apostol Pavel: Să ai simțirea și mintea Domnului Hristos în tine.
Noi și noaptea suntem ispitiți de vrăjmașul, de aceea trebuie să te rogi neîncetat, și în stare de vis suntem datori cu ascultarea și călugăria. Să ai toată convingerea că ești purtător al Domnului Hristos.
În lume umblă oameni ai lui Dumnezeu…
Nu se ajunge la rugăciune neîncetată câtă vreme ești pătimaș, ci ajungi la primejdie de năluciri, halucinații, chiar în stare de veghe. Când amesteci rugăciunea cu patimile, biruiesc patimile cu tot felul de năluci.
Unii îl văd pe Domnul Hristos ca pe un tânăr de care se îndrăgostesc, alții ca pe un copil ce-l strâng la sân, ca rod al patimii. Cu înșelări de acestea se ajunge până la nebunie.
Pe cel bolnav psihic îl poți ajuta dacă este conștient de boala sa.
Până nu te purifici de patimi, nu te avânta în rugăciunea neîncetată, că satana te prinde în înșelăciuni drăcești în loc de vederi cerești.
Întâi trebuie făcută despătimirea. Cum?
Trebuie lepădată iubirea de sine, iubirea curvească de sine și semnele acestei iubiri sunt printre altele: judecarea, cârtirea, nemulțumirea.
Sunt două faze ale nevoințelor:
1.    Faza ascetică - toată strădania din partea omului să se purifice de patimile…
2.    Faza a doua după această biruință, caracterizată prin darurile Sfântului Duh, care ridică mintea la stări de credință luminată.
Sfinții au făcut nevoințe grozave și au ajuns la starea lui Adam înainte de cădere când fiarele în prezența lor, leapădă starea lor de fiare. Sfinții iubesc toată făptura lui Dumnezeu.

Lepădarea de lume
- adică de patimile lumii, nu de lume ca și creație a lui Dumnezeu.
Legăturile satanei asupra omului sunt necrezut de tari - de aceea încurcăturile ce le vom avea în vămile văzduhului, sunt extraordinare dacă nu ne descâlcim mintea din cursa lui. De puterea diavolului se scapă cu puterea Domnului Hristos: „Fără Mine nu puteți face nimic” în privința izbăvirii de diavol.
Prin vămi trec toți afară de cei aprinși de focul Sfântului Duh, încă din lumea aceasta. De exemplu, flăcările mâinii Avei Iosif, pe care le-a văzut ucenicul, iar bătrânul îi zise: „Dacă vrei fă-te tot cu focul, nu numai mâinile.” (pateric); însemnează a vrea la o intensitate pe viață și pe moarte.
Cei care trăiesc în Duhul lui Dumnezeu, în vremea vămilor trec prin ele ca o flacără și sunt asistați de îngeri.
Se plătește fapta cu care ai asuprit pe altul.
Bolile sunt o pedeapsă sau un drept al satanei de a te chinui în lumea aceasta. Boala este ultima milă a lui Dumnezeu cu omul care a întârziat cu pocăința, cu cel care nu se gândește la mântuire.
Adevărul vă va face liberi.
Adevărul ca persoană reală.
Oamenii iau chipul celui pe care îl slujesc sau iubesc.
Dacă nu ne smerim prin pricepere, ne smerim prin vinovăție. Vă asigur că Cineva vă vede așa cum sunteți.
Cei care vorbesc, vorbesc după darul ce li s-a dat de Dumnezeu, iar ascultătorii se folosesc după credința ce o dovedesc.
Să ne îmbunătățim din zi în zi căci este cine să ne ajute.
La concepția de viață a omului, Dumnezeu e atent și-i rânduiește anii.
Pentru unii bătrânețea e canon, pentru alții e minte și învățătură: Vă folosiți în măsura ascultării căci nu ascultați de mine ci de cine trebuie.
Sinele - lumea din lăuntru sau stratul de mizerie interioară pus peste Chipul lui Dumnezeu din suflet, subconștientul, moștenirea ereditară.
Există în noi un tron și o cruce.
Când noi stăm pe tron, Domnul Hristos stă pe Cruce și invers.
Crucificările sunt mijloacele de lepădare de sine.
Trebuie să alungi multă mizerie din suflet, să dai de filonul de aur al Chipului lui Dumnezeu din tine.
Nimicurile și fleacurile îți fărâmițează puterea și energia; orice gunoi trebuie măturat. Îl mături în funcție de conștiința ta, cât vrei să fii de curățit.

* * *

Despre spovedanie:
Orice gunoi trebuie măturat. Îl mături în funcție de conștiința ta, cât vrei să fi de curățit. Hula - terminologia unei huliri a fost primită vreodată cu voia acceptată sau plăcută și pe parcurs nu te-ai curățit de acest gând canonește și se ține scai de tine.
Pe baza lucrurilor necurățite îngăduie Dumnezeu să fi pălmuit ca să te pocăiești. Lacrima este simbolul pocăinței, e prețuită și nu se pierde.
În patericul de la Kiev, întâmplarea cu cel ce și-a adunat lacrimile înainte de moarte într-un vas arătându-le la judecata particulară. Îngerul i-a adus aminte că are mai multe lacrimi vărsate decât cele adunate în vas și le-a vărsat toate peste mormântul lui de unde lacrimile s-au urcat ca un fum de tămâie la cer și ca semn al pocăinței lui.
Lacrimile, dar a lui Dumnezeu: La bătrânețe se împuținează.
Cartea „Nevoințele smeritei rugăciuni” și atenție călugării indieni zic că cine nu poate fi atent la gândurile minții lui, nu are ce căuta în călugărie.
Războiul nevăzut e încurcat pentru că ești luat prin surprindere, când nu ești atent cu mintea. În loc să fim atenți la greșelile noastre, ne alunecă gândul de la „Doamne Iisuse…” și suntem atenți la greșelile altora.
Atenția trebuie să fie intravestită (în interior).
Cuvântul viu este mai bun decât banda magnetică pentru că emană o energie care vă repară, vă liniștește, vă luminează și vă lămurește.

Treptele rugăciunii:
Rugăciunea pe boabe de metanii, Rugăciunea începe să se depene de la sine, fără să se numere.
Atunci și altă stare sau treaptă.
Gândurile tale sau întâlnit cu Domnul Iisus Hristos; cel în care suntem botezați și la care am ajuns.
Când gândurile și cuvintele tale, mintea și simțirea ta este folosită de însuși Domnul Hristos și El vorbea prin gura ta.

Despre înșelăciuni drăcești și viziuni cerești.

DESPĂTIMIREA ESTE CONDIȚIA RUGĂCIUNII NEÎNCETATE.
Faza ascetică cuprinde nevoințele, iar faza mistică se caracterizează prin darurile Duhului Sfânt care ridică sufletul și mintea la stări luminate de credință.
Sfinții au făcut nevoințe înfricoșătoare, ajungând la starea lui Adam înainte de cădere.
Exemplul Sfântului Serafim și blândețea fiarelor din pădure.
Legăturile pe care le poate face satana asupra omului sunt necrezut de tari .. .. .. ca și încurcăturile pe care le vom avea în vămile văzduhului, dacă nu ne descâlcim mintea din cursele lui. De puterea lui se scapă cu ajutorul lui Dumnezeu: „Fără Mine nu puteți face nimic în privința izbăvirii de diavol”.
Nu este bine să slujești la doi domni.
Prin vămi trec toți afară de cei aprinși de focul Duhului Sfânt încă din lumea aceasta.
Despre flăcările mâinii Avei Iosif în rugăciune: „dacă vrei fă-te tot ca focul” (pateric), însemnează a vrea la o intensitate pe viață și pe moarte.


Aspecte ale relației dintre neurologie, endocrinologie și duhovnicie.


Omul are aproximativ 13 milioane de neuroni care au nevoie de hrană și mediu:
1)    Oxigenul, pe care hematiile din sânge îl duc la creier;
2)    Glicogenul este zahărul special preparat de ficat pentru neuroni;
3)    Hormonii, adică produsul glandelor endocrine;
4)    Somnul - dreptul la somn e obligatoriu, omul moare după opt zile de nesomn;
5)    O concepție de viață necesară neuronilor.
Glandele: apofiza și hipofiza.
Una comandă producerea de hormoni pe toată verticala. Apofiza comandă să nu se producă acești hormoni.
Între concepția de viață și aceste glande este o legătură. Astfel, într-un fel funcționează toate glandele endocrine când un om are de exemplu concepția de viață a lui Epicur și urmașilor săi bazată pe plăcere. Aceasta va frâna producerea și echilibrul sistemului endocrin. Însă când ai cea mai bună concepție de viață, adică revelația creștină, atunci nu se mai produce acest exces de hormoni care să te desfrâneze sau să te dezechilibreze.
Concepția de viață este aceea în care te integrezi trup și suflet.
Prin aceasta se modifică pozitiv structura celulelor întregului corp, se armonizează de tot necazul celor rele și al durerii.
Nemiloasa boală a sufletelor omenești, microb strecurat în rana sufletului, cuiele diavolului bătute în pomul vieții omenești, smulge-le cu cleștele rugăciunii și-ți unge durerea cu harul Sfintei Taine. Scapă-te de satana - l-ai cunoscut poate la o înjurătură. O, și e așa de viclean. Căci spune Sfântul Iacob că limba își are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul și vâră în flăcări aria vieții.
Crezi că înjurătura te stâmpără sau îți sporește puterile?
E numai o morfină a sufletului - te ușurează pentru o clipă și te încarcă de amărăciune pentru o veșnicie.
Fii hotărât!
Încearcă, și ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat.
Un înger bun dorește să te ajute, nu-l refuza.
Sau poate ai ajuns robul băuturii, de năcaz, din necumpătare, din patimi? O! nu știi că beția e culcușul satanii în sufletul amețit?
N-ai văzut că unde-s bălăriile se ascund șerpii și viperile? Dar în bălăriile beției (turburarea sângelui și a creerului) nu se îngrămădesc șerpii patimilor - murdăria trupească și sufletească: vorbe josnice și glume necontrolate, înjurături, desfrâu și altele?
Adu-ți aminte că Sfântul Apostol Pavel scrie corintenilor că nici furii, nici nesățioșii de averi, nici bețivii, nici cei răi de gură nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.
Mântuitorul nostru voiește ca toți oamenii să se mântuiască și să vină la cunoștința adevărului - nu întârzia.


Ești călător.

O, știi omule, că din prima și ultima zi a vieții tale alergi mereu. Îți transporți sufletul spre limanul Împărăției lui Dumnezeu, în căruța trupului tău.
Te-ai gândit cum să-ți pregătești această căruță: Nici un om chibzuit nu încarcă lemne, fân sau altceva în carul său, până nu-l pregătește mai întâi: -îl lungește, pune lanțuri, prăjini și apoi încarcă povara pe care dorește să o transporte.
Dacă pentru încărcătura unei poveri obișnuite ne pregătim căruța cu atâta grijă, cu atât mai vârtos trebuie să ne pregătim căruța trupului cu lanțurile înfrânării, pentru ca să putem transporta cu pace sufletul nostru.
Dacă noi oamenii nu îndrăznim să încărcăm o căruță nepregătită, cu atât mai vârtos Domnul nostru nu va revărsa Harul Său într-un trup neîngrijit și un suflet pustiit.
Nu o spun eu, ci Sfântul Apostol Pavel, care zice: „orice faceți cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceți ca pentru Domnul.” În numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu Tatăl, iar vorbirea voastră să fie cu sare dreasă și nu cu grabă să asculte zăbavnic să vorbească. Zăbavnic la mânie dacă cineva socotește că e cucernic, dar nu-și ține limba în frâu, ci își amăgește inima, cucernicia acestuia este zadarnică.
De aceea când vorbești, omule, gândește-te că vorba ta rămâne scrisă în sufletul celui ce o ascultă - să te zidești pe tine și pe el cu fiecare cuvânt - și el și tu sunteți ai lui Hristos care pentru noi creștinii este temelia vieții noastre. Iar pe această temelie care se zidește aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrul fiecăruia se va face cunoscut. Îl va da pe față ziua Domnului - prin foc. Și dacă lucrul pe care l-a clădit va rămâne, va lua plată. Nu uita că ești o cărămidă duhovnicească din marea clădire a Bisericii lui Hristos.
Rămâi cuminte în acest zid socotindu-te legat de celelalte cărămizi cu mortarul iubirii.
Nu te smulge din linia acestui zid duhovnicesc rotunjindu-ți cuvintele dintr-o frământătură curată a gândurilor și arde-le în cuptorul minții luminate și apoi le trimite pe marele șantier al vieții omenești.
Clădirea construită astfel, niciodată nu se va prăbuși.
Fericiți cei ce mor în Domnul căci faptele lor vin cu ei - trăiesc în veșnicie.
Omule, trebuie să-ți schimbi viața - retează cu foarfeca voile tale - crengile rele: sudalmele, neascultările și va rămâne un pom care nu va putrezi în veac - este cuvântul lui Dumnezeu.
În fiecare zi citește, de poți măcar un verset, un capitol sau un psalm, de care să-ți legi gândurile mutându-te de la cele stricăcioase la cele veșnice; dând astfel de lucru gândului, nu-l vei mai lăsa să zămislească păcatul care să nască fapte rușinoase.
Rugăciunea și postul, aceste aripi sufletești; puternice arme de luptă duhovnicească, cu care-ți poți câștiga biruința a tot păcatul, le cunoști și tu omule și ști cât de folositoare sunt.
Da! rugăciunea și postul sunt minunatele unelte duhovnicești cu care îți strângi laolaltă roada ostenelilor, ca și pe altă parte uneltele gospodărești - când trebuie să cosești păcatul, când să aduni virtuțile și când să nimicești buruiana gândurilor sălbatice.
Folosește-te de ele când trebuie, căci nimeni nu cunoaște unde să aduni și unde să tai, numai tu omule știi.
Căci scris este: vreme este să plângi și vreme este să grăiești și vreme este să taci și toate la vremea lor - și toate cu aleasă înțelepciune.
„Eu aș vrea (zice Sf. Ap. Pavel) ca toți oamenii să fie cum sunt eu.”
Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui.
Mai degrabă, cât faci, fă cu duh de smerenie, pentru că Dumnezeu, celor trufași le stă împotrivă, iar la cei smeriți le dă dar.
Te afli în post; nu uita că postul te ajută și este sală de așteptare în care creștinul îmbolnăvit de păcate trebuie să cugete până-i vine rândul, cum să-și dezvăluiască boala mai sincer, înaintea duhovnicului său la spovedanie pentru că de vreme ce ai venit la doctor să nu te întorci nevindecat, ci să ai parte în mod folositor de cereștile doctorii ale Sfintei Taine.
Rugăciunea este respirația sufletului, iar postul este apa care stinge văpaia patimilor.
Orice unealtă e cu două tăișuri. Dacă nu o folosești cum trebuie, în loc să taie, te taie, în loc să clădească, te dărâmă. Deci fii cu nădejdea în Domnul când folosești uneltele Lui. Adu-ți aminte de acel sobar tainic care a pus la cale trădarea și prinderea lui Iisus.
Era într-o zi de miercuri și a treia zi, vinerea, a fost străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre.
El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui, noi toți ne-am vindecat.
Chinuit a fost și supus și nu și-a deschis gura Sa, ca o oaie spre junghiere s-a dus și ca un miel fără de glas înaintea celui ce-L tunde, așa nu și-a deschis gura Sa.
Deci a fost răstignit pentru păcatele noastre. Și fiindcă în aceste două zile a pătimit Iisus în chip deosebit pentru noi toți, dorind să ne scoată din mocirla (păcatului) patimilor, a pieirii veșnice, vrând să ne mântuiască.
Vom rămâne totuși nepăsători la marea Lui jertfă?
Să nu ne jertfim și noi măcar atât, prin înfrânare?
Dacă nu poți mai mult fii atent la tine însuți. Pentru propria ta salvare cinstește toată viața ta aceste două zile din săptămână, și ți se va schimba viața ta sufletească și trupească.
De ce să-ți dărâmi propria ta viață înainte de vreme - ajută-te și nu uita că mântuirea e funia împletită cu harul lui Dumnezeu (adică mila și ajutorul Lui și voia ta liberă; întinde mâinile tale spre Hristos.
Credința fortifică voința.
El vrea să te ajute.
Lasă-te înfășurat sufletește cu o asemenea funie și vei fi ridicat spre împărăția lui Dumnezeu, care împărăție nu este de mâncare și băutură, ci pace și dreptate și bucurie întru Duhul Sfânt.
Nu uita deci că Cel ce s-a jertfit pentru a noastră mântuire, ne-a îndemnat să ne jertfim și noi.
Mântuirea sufletului are un revers hotărât.
Ce dar binecuvântat de Dumnezeu este apa pentru viața oamenilor. O bem și ne stâmpărăm setea cu ea - dar mai ales ne răcorește trupul înfierbântat de trudă și ne spălăm hainele murdare și ce minunat te simți când ești curat.
Un creștin știe că are și suflet - oare sufletul nu se murdărește trăind în viață? Dar ce este păcatul dacă nu groaznica murdărie sufletească ce întunecă până și ochiul minții.
Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi.
Dacă ne mărturisim păcatele noastre, spovedania este tocmai baia curățitoare a sufletului omenesc.
Omule spală-ți sufletul ca să-l poți hrăni cu pâinea vieții celei veșnice.
Nu dorești să-l îmbraci cu cămașa lui Hristos?
Să ne aducem aminte - câți în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am și îmbrăcat.
Ajută-ți sufletul să guste și el din pâinea îngerilor.
Să știi și aceasta, că o bucată de pâine mâncată cu supărare, ți se face gol în gură.
O! dacă ai iubi mai mult pe Dumnezeu, va spori și bucuria lăuntrică și vei simți atunci adevărata dulceață a Sfintei Cuminecături.
Iar cine mănâncă din pâinea aceasta, viu va fi în veci.
Un suflet zbuciumat de vârtejul patimilor și al urii, nu poate primi sămânța harului și nici pe Hristos în Sfânta Taină.
De aceea mult se luminează puterea minții printr-o inimă liniștită. Iar un suflet drept, e semnul bucuriilor nesfârșite.
Încearcă deci să stingi furtuna din mica împărăție a sufletului, și viața ta întreagă se va desfășura ca o adiere peste dureri. Nu știi că orice faptă, fie bună fie rea, îndulcește sau amărăște mai întâi pe autorul ei?
Și lumina pe care o aprinzi spre a risipi întunericul dimprejur, îți luminează propria ta față și apoi mai departe? Nu stinge o astfel de lumină.
Nu uita că o apă răscolită de furtună nu se poate îmblânzi lovindu-o cu bâta, dar nici un vrăjmaș a se potoli urându-l și blestemându-l.
Abia rugându-te pentru el, cu pace și pentru a lui mântuire vei smulge pe vrăjmașul tău din stăpânirea vicleanului, și apoi rămas el singur, oricât ar fi de înrăit, e numai om și omul nu-i atât de vătămos ca atunci când bagi în el un legheon de diavoli, pe seama cărora l-ai dat prin blestemul tău, prin sudalma ta, prin ura ta și cu care viclenii împreună te și atacă pe urmă.
Roagă-te pentru vrăjmaș și se va rușina diavolul, lăsându-l singur pe istovitul om. Nu-l mai urâ, ci fie-ți milă de el că e om, e fratele tău, e fiu al aceluiași Părinte Ceresc. Dorește-i vrăjmașului tău ce-ți ceri în rugăciune și pentru tine. E greu la început căci ești om pătimaș ca toți oamenii. Dar stăruința despică piatra; de la o vreme simți nevoia de a te ruga pentru el, din milă. Nu-l mai poți urâ pe vrăjmașul tău, nu mai ești în stare să urăști nici un om.
Vezi, abia atunci ai biruit pe diavolul cel a toată lumea vrăjmaș, stricătorul păcii și rău făcătorul al tuturor oamenilor.
Ai vrea să-ți vezi soarele lăuntric urcând dintr-un frumos răsărit pe cerul propriei tale vieți? Încearcă atunci să simți seară de seară stând de vorbă cu tine, întărește-te cu mătănii, cu un psalm, cu o rugăciune, cu smerenie, ușurându-ți sufletul și sporind astfel în dragoste pentru tot omul.
Fiecare zi să-ți fie în fața ta - vei câștiga curajul și vei simți mâna harului Dumnezeiesc că lucrează împreună cu tine.
Viața oamenilor este o brazdă de plug trasă peste ogorul anilor ajunși spre capătul de hotar.
De aceea trage brazda propriei tale vieți cât mai dreaptă; înlătură greșelile, abaterile; iar de le-ai săvârșit, îndreaptă-le până nu înnoptează și până nu îngheață, făcând tot binele de care ești capabil, până când plugul sufletului mai poate trage brazda pe curmătura vieții tale. Sub îndrumarea gândurilor curate și a milei Marelui Dumnezeu, adu-ți mereu aminte cât de plăcuți sunt cei ce voiesc pacea.
Până la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru că Dumnezeu este pretutindeni și de aceea este mai aproape de tine decât sufletul și trupul tău, numai să știi să afli această apropiere prin credință și rugăciune.
Domnul este aproape de toți cei ce-L cheamă cu toată inima.


Facerea de bine sau milostenia

Cât de mult se îmbogățește lumea prin nevoi și scârbe.
Este de trebuință ca fiii lui Dumnezeu să se îmbogățească tot așa de mult cu simțămintele și faptele milosteniei.
Omul care poate să facă bine și nu-l face, este o ființă josnică.
A nu face parte săracului din cele ce rămân peste nevoile noastre, înseamnă a răpi binele altuia.
Dumnezeu binevoiește ca pe pământ să fie mulți nenorociți, pentru ca ei să se mântuiască prin răbdarea lor, iar tu prin milostenia ta.
Bogații procură săracilor mijloace pentru hrană, iar săracii mijlocesc pentru mântuirea lor (bogaților).
Fără nenorocire poți intra în Împărăția Cerurilor, dar fără milostenie, nu!
Este absolut imposibil să ajungi fără milostenie măcar până la porțile cerurilor. Fără milostenie, însăși rugăciunea este fără rod.
Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu însuți nu asculți rugăciunile oamenilor ce sunt asemenea ție?
Cum vei cere împreună cu credincioșii din Biserică - „Dă Doamne” - când tu însuți nu dai săracilor, deși poți să dai?
Cu ce gură vei spune: „auzi-mă Doamne”, când tu însuți nu-l auzi pe sărac, sau mai adevărat pe Hristos, care strigă spre tine prin sărac?
Așa cum ne purtăm noi cu aproapele, tot astfel se va purta și Dumnezeu cu noi.
L-ai disprețuit pe sărac? Și Dumnezeu te va disprețui pe tine.
N-ai deschis celui ce bătea? Nu ți se vor deschide nici ție porțile împărăției lui Dumnezeu.
Nu ai auzit suspinul celui necăjit? Nu ți se va auzi nici strigătul rugăciunii tale.


Mărgăritare Duhovnicești

Orice lacrimă ce-ți va fi dăruită de recunoștința săracului, va străluci pentru tine dincolo de mormânt.
Orice lacrimă pe care săracul o va vărsa silit de răceala și asuprirea inimii tale față de el, va cădea pe sufletul tău ca o picătură de foc înaintea scaunului lui Dumnezeu.
Caută mila lui Dumnezeu prin milostenie către săraci!
Spunem către săraci: „Îți va da Dumnezeu!”. Dar tu procedezi fără judecată, dacă te porți astfel cu fratele tău care se află în nenorocire. Dumnezeu ți-l trimite pe sărac la tine, iar tu îl trimiți înapoi la Dumnezeu? Dumnezeu îi va da, negreșit; dar vorba e să-i dai tu negreșit. El va da săracilor, dar o să-ți dea El ție Mila Sa?, căci tu ai infinit mai mare nevoie decât săracul de milostenia ta.
Dumnezeu nu părăsește pe nimeni, dar tu trimiți de la tine pe sărac - te-ai abătut de la cinstea pe care ți-a dat-o Dumnezeu și ai depărtat darul Lui de la tine.
Iubește-i pe săraci, pentru că prin ei o să afli și tu mila lui Dumnezeu pentru tine.
Îndestulează-i pe săraci.
Ei îți vor face milostiv pe Judecătorul.(Sfântul Nil Sinaitul)
Împarte bunătățile pământești altora, dacă vrei să guști bunătățile cerești.
Când ni se dă prilejul să arătăm milă față de alții, însemnează că s-a revărsat mila lui Dumnezeu peste noi.
Oare nu este cea mai mare milă din partea lui Dumnezeu că nouă tuturor ne este îngăduit să răscumpărăm păcatele noastre prin milostenie?
Apa are însușirea să spele noroiul de pe trup, iar milostenia să nimicească murdăriile sufletești. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
„<<Veniți de moșteniți Împărăția lui Dumnezeu>>, va spune Domnul celor milostivi” - nu pentru că n-ați greșit, ci pentru că prin milosteniile voastre v-ați curățit păcatele.
Leacul milosteniei nu e de mică importanță, îl poți pune la toate rănile.
Balsamul pe care-l vărsăm pe inima plină de răni a aproapelui, o întărește și pe a noastră.
Cu prețul ieftin al binefacerii oamenilor, noi ne putem dobândi neprețuita…


 


Puneti comentariile Dvs la aceste texte, sau la problematica acestor texte în FORUM-ul alãturat !



Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Meniu:
About Us | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mălăncioiu
Mari duhovnici | Legăturile Dvs!

Copyright © 2000-2002, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.


Orthodox LinkExchange