Bucuria creștină

 

Hristos a Înviat! Stimați studenți, stimați ascultători. Mă adresez mai întâi studenților pentru că am venit în special pentru studenți. Bineînțeles, din ceea ce voi spune vor avea folos și ceilalți, însă știam că sunt chemat aici de studenți în special pentru studenți. De aceea și tema pe care o voi prezenta este aleasă în special pentru tineri. S-a anunțat că voi vorbi despre "bucuria creștină". Sigur, ar fi fost multe alte subiecte importante - nu știu dacă mai importante decât subiectul acesta - dar în orice caz am ales "bucuria creștină" din trei motive.

Mai întâi pentru că esențialul în creștinism este credința în Dumnezeu lucrătoare în iubire care aduce bucurie. Un om al credinței creștine trebuie să fie neapărat un om al bucuriei. Bucuria este o calitate a unui bun creștin. Am ales acest subiect apoi și pentru că bucuria se potrivește mai ales cu tinerețea, este soră bună cu tinerețea. Și apoi pentru că eu însumi, ca elev de liceu aici în Timișoara - cam demult, au trecut mai mult de 40 de ani de când am terminat liceul - am avut bucurii de negrăit, bucurii pe care le dă credința în Dumnezeu. Pentru aceste motive, când mi s-a spus că aș putea veni și la Timișoara să spun un cuvânt de învățătură, m-am gândit să vorbesc despre "bucuria creștină".

Dacă m-aș fi gândit la o istorisire din Pateric, care totuși mi-a venit în minte, anume că cineva s-a dus la un cuvios părinte, la cuviosul Pimen, și a spus să îi lămurească niște lucruri înalte, cuviosul Pimen nu a vrut să vorbească cu el. Dar când s-a dus din nou la el și l-a întrebat despre curățirea de patimi, atunci cuviosul l-a primit cu mare bucurie. Gândul acesta m-ar fi putut îndrepta la dorința de a vă vorbi ceva despre curățirea de patimi, despre nepătimire. Apoi, un subiect care-mi este foarte drag este "disciplina minții prin rugăciunea de toată vremea". Tot așa de bine aș fi putut să vorbesc ceva despre "rugăciunea și felurile ei". S-ar fi potrivit să vorbesc ceva despre Ortodoxie=doxologie și alte multe asemenea, dar am rămas statornic în gândul de a vorbi despre "bucuria creștină".

Voi începe expunerea mea cu o capodoperă, un monument de gândire creștină care se impune atenției tuturor celor ce îl cunosc: este vorba despre cuvântul de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur din sfânta și luminata zi a Învierii Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cuvânt care face parte din slujba de la Sfintele Paști și se citește la sfârșitul slujbei de dimineață din ziua de Paști. El apare într-un context îndemnător la bucurie și anume la slujba Sfintele Paști ni se spune: "Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim într-însa". Și în această zi de bucurie și în toată săptămâna luminată, adică de la Paști până în sâmbăta de după Paști inclusiv - aceasta este Săptămâna Luminată pe care noi o numim "raiul anului bisericesc" - în această vreme, în fiecare zi se spune: "Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim într-însa". Și la sfintele slujbe suntem chemați la bucurie prin cuvinte ca acestea: "Acum toate de lumină s-au umplut, și cerul și pământul și cele de dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos întru care s-a întărit". "Cerurile după cuviință să se veselească și pământul să se bucure și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută, că Hristos a înviat, veselia cea veșnică". "Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumina Învierii și bucurați-vă zicând luminați să-L auzim cântându-I cântare de biruință". În atmosfera aceasta de izbucnire a sufletului care se revarsă în bucurie, se spune la Sfintele Paști și cuvântul: "O, Paștile, izbăvirea de întristare, Paștile, cu bucurie unii pe alții să ne îmbrățișăm". Motivarea este că prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți, veșnice.

Ca un corolar al unor astfel de alcătuiri de la sfânta slujbă a Paștilor vine cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur din ziua Învierii, care are următorul cuprins: "De este cineva credincios și iubitor de Dumnezeu, să se îndulcească de acest praznic bun și luminat. De este cineva slugă înțeleaptă, să intre bucurându-se întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-și ia acum dinarul. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-și ia astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulțumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al șaselea, nimic să nu se îndoiască, că de nimic nu se va păgubi. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nimic îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă că s-a zăbovit, căci milostiv fiind Stăpânul, primește pe cel de pe urmă ca și pe cel dintâi, odihnește pe cel de-al unsprezecelea ceas ca și pe cel ce a lucrat din ceasul cel dintâi, și pe cel de pe urmă miluiește și pe cel dintâi mângâie, și aceluia plătește și acestuia dăruiește și faptele primește și cu voința Sa împacă și lucrul cinstește și socoteala o laudă. Pentru aceasta, intrați toți întru bucuria Domnului nostru. Și cei dintâi și cei de-al doilea luați plata. Bogații și săracii împreună dănțuiți. Cei ce v-ați înfrânat și cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimenea să nu iasă flămând. Toți vă îndulciți de ospățul credinței. Toți luați bogăția bunătății. Nimenea să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărăția cea de obște. Nimenea să nu se tânguiască pentru păcate, că iertare din mormânt a răsărit. Nimenea să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului nostru. A stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de aceea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât la iad. Amărâtu-L-a pe El fiindcă a gustat Trupul Lui și aceasta mai înainte apucând Isaia, a strigat: <<Iadul, zice, s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos. S-a amărât că s-a stricat. S-a amărât că s-a batjocorit. S-a amărât că s-a omorât. S-a amărât că s-a legat. S-a amărât că s-a surpat. A luat trup și de Dumnezeu s-a lovit. A luat pământ și s-a întâmpinat cu cerul. A luat ce a văzut și a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ți este moarte boldul, unde-ți este iadule biruința? Înviat-a Hristos și tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos și au căzut dracii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața viețuiește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu se află în mormânt, că Hristos înviind din morți, începătură celor adormiți S-a făcut. Aceluia este stăpânirea și slava în vecii vecilor. Amin!>>"

Acest cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur cuprinde toată bucuria Paștilor și arată și temeiurile bucuriei. El este adresat în primul rând celor "binecredincioși și iubitori de Dumnezeu". Este adresat celui care se poate numi pe sine și se știe pe sine "slugă înțeleaptă" și îndeamnă "să intre bucurându-se întru bucuria Domnului său". Ne aduce aminte cuvântul acesta de pilda cu talanții, în care se spune că stăpânul a spus: "Bine slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost pus, peste multe te voi pune, intră întru bucuria Domnului tău" (Matei 25, 21).

Sfântul Ioan Gură de Aur după aceea se referă la o pildă cuprinsă în Sfânta Evanghelie de la Matei în capitolul al 20-lea (1-16), în care se spune despre un stăpân care a angajat ca lucrători la via sa, pe unii în ceasul întâi din zi, pe alții în ceasul al treilea, pe alții în ceasul al șaselea, pe alții în ceasul al nouălea și în sfârșit pe unii și în ceasul al unsprezecelea, deci către sfârșitul zilei. Și la urmă le-a dat tuturor câte un dinar, pe unii miluindu-i și pe alții răsplătindu-i. Această pildă o are în vedere Sfântul Ioan Gură de Aur când spune despre cei din ceasul întâi, despre cei din ceasul al treilea, al șaselea, al nouălea și al unsprezecelea și că toți au primit darul lui Dumnezeu: bucuria de Sfintele Paști.

După aceea Sfântul Ioan Gură de Aur are în vedere ospățul credinței, adică bucuriile izvorâte din credința în Dumnezeu, bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos prin care se împlinesc credincioșii, și ne îndeamnă pe toți să luăm parte la ospățul credinței, să ne bucurăm de bogăția bunătății lui Dumnezeu.

Împotriva bucuriei stau, de multe ori, sărăcia și teama de moarte și teama de iad. În privința aceasta, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Nimenea să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărăția cea de obște. Nimenea să nu se tânguiască pentru păcate, pentru că iertare din mormânt a răsărit. Nimenea să nu se teamă de moarte, pentru că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului" și moartea din punct de vedere creștin nu mai are însemnătatea care aduce neliniște, cum o are pentru cei necredincioși sau pentru cei care nu știu de Dumnezeu. Și de aceea Sfântul Ioan Gură de Aur vrea să ne deschidă calea către bucurie, asigurându-ne că bucuria este mai mare decât toate împotrivirile care i-ar sta înainte.

Stimați ascultători, se pune întrebarea: pe ce temeiuri se întemeiază bucuria creștină? Sfântul Ioan Gură de Aur a avut în vedere Învierea Domnului nostru Iisus Hristos ca o realitate care schimbă sensul vieții, a avut în vedere bunătatea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, bunătatea răsplătitoare și miluitoare, a avut în vedere toate binefacerile credinței. Dar acestea se întemeiază, pentru noi toți, pe dumnezeiasca Evanghelie a Mântuitorului și pe cuvintele Sfinților Apostoli ca și pe Tradiția Bisericii noastre.

Cine deschide Evanghelia de la Luca și citește primul capitol va găsi acolo mai întâi o vestire, pe care a adus-o sfântului și dreptului Zaharia îngerul binevestitor, când i-a spus că i se va naște un fiu, care a fost Sfântul Ioan Botezătorul. Și în legătură cu aceasta, îngerul binevestitor a zis așa: "Bucurie și veselie vei avea și de nașterea lui se vor bucura mulți" (Luca 1, 14). Preasfintei Fecioarei Maria, Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, îngerul i-a adus vestire de bucurie când la Buna Vestire i-a spus: "Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei" (Luca 1, 28). Când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos îngerul binevestitor le-a spus păstorilor din preajma Betleemului: "Iată vă binevestesc vouă bucurie mare care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut vouă un Mântuitor, Care este Hristos Domnul" (Luca 2, 10-11). Știm apoi că Domnul Hristos a zis către ucenicii și către ascultătorii săi: "Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri" (Matei 5, 12). Când ucenicii s-au întors dintr-o misiune de probă în care au propovăduit Evanghelia, și în timpul căreia au făcut și minuni cu puterea dată lor de Domnul nostru Iisus Hristos, au zis: "Doamne, și duhurile ni se pleacă nouă", iar Domnul Hristos le-a răspuns: "Nu vă bucurați că duhurile vi se pleacă vouă, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri" (Luca 10, 17. 20). Știm apoi că în preajma sfintelor Sale patimi, Domnul Hristos a spus cuvinte ca acestea: "Acestea vi le spun ca bucuria Mea să fie întru voi și ca bucuria voastră să fie deplină" (Ioan 15, 11). Și mai departe: "Femeia când este să nască se întristează pentru că a sosit ceasul ei, dar după ce a născut uită de durere și se bucură că s-a născut om pe lume. Și voi acum sunteți triști, dar întristarea voastră se va preface în bucurie și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi" (Ioan 16, 21-22). Și mai departe zice: "Până acum n-ați cerut nimic de la Mine. Cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină". În rugăciunea pe care a făcut-o în fața sfintei Sale pătimiri, adresându-Se lui Dumnezeu Tatăl, a zis Domnul nostru Iisus Hristos: "Acestea Eu le grăiesc în lume și Eu vin la Tine ca bucuria Mea să o aibă deplină întru ei" (Ioan 17, 13). Este vorba de ucenicii Domnului Hristos. După ce a înviat din morți, Domnul Hristos le-a spus femeilor mironosițe cu care S-a întâlnit, îndată după Înviere - aceasta o istorisește Sfântul Evanghelist Matei în capitolul al 28-lea -: "Bucurați-vă!". De întâlnirea cu Domnul Hristos - ni se spune în Sfânta Evanghelie de la Ioan - s-au bucurat ucenicii: "Și s-au bucurat ucenicii văzând pe Domnul" (Ioan 20, 20). La înălțarea la cer, după mărturia Sfântul Evanghelist Luca, Domnul nostru Iisus Hristos Și-a ridicat mâinile și a binecuvântat pe ucenici, și pe când îi binecuvânta S-a înălțat la cer și ucenicii s-au închinat Lui. Și s-au întors în Ierusalim, cu bucurie mare, și "erau totdeauna în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu" (Luca 24, 53).

Sfântul Apostol Pavel în întâia Epistolă către Tesaloniceni, scrie: "Totdeauna să vă bucurați, neîncetat să vă rugați, pentru toate mulțumiți" (I Tesaloniceni 5, 16-18), iar în Epistola către Filipeni scrie Sfântul Apostol Pavel: "Bucurați-vă pururea întru Domnul. Și iarăși zic: bucurați-vă" (Filipeni 4, 4). Iar în Epistola către Romani zice: "Bucurați-vă cu cei ce se bucură, plângeți cu cei ce plâng" (Romani 12, 15) și "Bucurați-vă cu bucuria nădejdii" (Romani 12, 12). De la Sfântul Apostol Pavel știm că împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură ci "dreptate, pace și bucurie întru Duhul Sfânt", iar despre aceasta putem citi în Epistola către Romani, capitolul 14, versetul 17. Iar în Epistola către Galateni se afirmă că "roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea poftelor" (Galateni 5, 22-23), deci între cele care alcătuiesc roada Duhului își are loc și bucuria. Aceasta arată preocuparea Sfinților Apostoli de bucuria creștină.

Știm apoi că Domnul nostru Iisus Hristos a înfățișat împărăția lui Dumnezeu în mai multe împrejurări ca un ospăț. Și anume în legătură cu sutașul din Capernaum, despre care știm că a fost omul de care S-a minunat Domnul Hristos, pentru credința lui. Așa e prezentat sutașul din Capernaum în Evanghelia de la Matei, ca omul de care S-a minunat Domnul Hristos. E un lucru foarte important să știm că Domnul Hristos S-a minunat de un om, pentru că știind lucrul acesta, ar trebui să fim și noi ca el, ca și de noi să Se minuneze, sau cel puțin să Se mulțumească, Domnul Hristos. Sutașul din Capernaum avea patru virtuți de căpetenie - așa reiese din Sfânta Evanghelie, din prezentarea Sfântul Evanghelist Matei - și anume avea credință, nădejde, iubire și smerenie (cf. Matei 8, 5-10). Și sutașul din Capernaum - sutaș fiind un ofițer mai mare peste o sută de ostași, adică un fel de căpitan din vremea noastră; în alte limbi nu e tradus cuvântul cu "sutaș" ci cu "căpitan" - de care S-a minunat Domnul nostru Iisus Hristos, poate fi un exemplu pentru credincioși, iar faptul acesta îl înțelegem din aceea că după ce a fost prezentat sutașul din Capernaum, de Sfântul Evanghelist Matei, se adaugă că a zis Domnul Hristos: "Mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta în împărăția lui Dumnezeu cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov" (Matei 8, 11). Ce fel de oameni? Oameni asemănători sutașului din Capernaum. Am amintit de aceasta pentru că aici se arată că împărăția lui Dumnezeu este înfățișată ca un ospăț. Adică viitorul nostru, al celor credincioși, este un viitor de bucurie.

Să ne gândim apoi la nunta fiului de împărat, cuprinsă în capitolul 22 în Sfânta Evanghelie de la Matei, sau la pilda cu cina cea mare, cuprinsă în Sfânta Evanghelie de la Luca în capitolul 14, în care împărăția lui Dumnezeu de asemenea este înfățișată ca un ospăț, deci ca un prilej de bucurie, și să nu uităm nici de pilda cu cele zece fecioare (Matei 25, 1-13), în care de asemenea se spune că cele zece fecioare au fost chemate la nuntă, ceea ce înseamnă că și aici împărăția lui Dumnezeu este înfățișată ca o nuntă, ca un ospăț, ca un prilej de bucurii. În sfârșit am amintit și de pilda cu talanții, în care se spune: "Bine slugă bună, peste puține ai fost pus, peste multe te voi pune, intră întru bucuria Domnului tău", arătându-se și aici că împărăția lui Dumnezeu este într-adevăr, așa cum a definit-o și Sfântul Apostol Pavel, dreptate, pace și bucurie întru Duhul Sfânt.

Toate acestea au fost luate în seamă de oamenii gânditori de Dumnezeu, adică de oamenii care au luat aminte la învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos și prin care s-a format o tradiție bisericească. Tradiția bisericească este de fapt întruparea Sfintei Scripturi. Sfânta Scriptură nu a fost înțeleasă niciodată în Biserică numai ca o carte sau numai ca o colecție de cărți, ci a fost înțeleasă ca o învățătură care se întrupează în viața Bisericii și care formează o gândire bisericească. De fapt norma credinței noastre nu este Sfânta Scriptură, chiar dacă și noi prețuim Sfânta Scriptură, ci norma credinței noastre este învățătura Bisericii. Toți creștinii folosesc Sfânta Scriptură dar diferențele dintre creștini toți și le întemeiază pe Sfânta Scriptură, ceea ce înseamnă că Biblia sau Sfânta Scriptură nu este prilej de unire între oameni, ci este prilej de despărțire între oameni prin faptul că ea trebuie să fie interpretată și interpretarea nefiind la fel, se fac diferențe între oameni. Ori ceea ce asigură norma credinței noastre este învățătura Bisericii noastre, sfânta noastră Biserică fiind păstrătoarea, propovăduitoarea și tâlcuitoarea Sfintei Scripturi. De altfel, ca să înțelegem bine Sfânta Scriptură trebuie să avem și o pregătire specială pentru aceasta. În Filocalie se spune așa: "Bate la porțile Scripturii cu mâinile virtuții" (Evagrie Ponticul), iar Sfânta Evanghelie ne este prezentată ca ceva mai presus de mintea noastră. La sfintele slujbe se spune: "Și pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm". Tradiția Bisericii noastre se manifestă mai ales în dumnezeieștile slujbe ale Bisericii noastre, dumnezeieștile slujbe ale Bisericii noastre fiind de fapt "Filocalia pentru toți" sau Filocalia tuturor, o altă Filocalie.

Amintesc de Filocalie aici pentru că sunt unii care sunt interesați pentru Filocalie. În românește au apărut 12 volume de învățătură care formează Filocalia. Filocalia pe românește înseamnă "iubire de frumos", "iubire de bunătate". Nu toți, sau foarte puțini, ajung să cunoască Filocalia. De altfel eu am spus de mai multe ori că Filocalia nu este o carte pentru un singur om, ea a apărut în timp. Așa cum și Scriptura de altfel, nu este o carte, o simplă carte, ci este o colecție de cărți care au apărut în timp și care cuprind învățătura insuflată de Dumnezeu. Sfintele slujbe ale Bisericii noastre de fapt sunt ceea ce trebuie să cunoască credincioșii noștri, întrucât contactul nostru cu învățătura mai presus de lume, cu învățătura adusă din cer pe pământ - pentru că Sfântul Ioan Gură de Aur spune că citirea Scripturii este "deschiderea cerurilor" - se realizează prin dumnezeieștile slujbe. Sfintele slujbe sunt modalitatea de întâlnire a credincioșilor cu învățătura Evangheliei, cu Evanghelia chiar, pentru că în cuprinsul sfintelor slujbe se și citește din Evanghelie, mai ales la Sfânta Liturghie. Sfintele slujbe au darul de a ne pune în legătură cu Domnul nostru Iisus Hristos, cu Dumnezeu Tatăl, cu Duhul Sfânt, cu Maica Domnului, cu sfinții, ne angajează. Deci la sfintele slujbe învățăm rugându-ne și ne rugăm învățând și asta înseamnă că sfintele slujbe ne dau prilejul să ne întâlnim cu învățătura Domnului nostru Iisus Hristos în prezența Domnului nostru Iisus Hristos.

Voi lua din sfintele slujbe două texte care ilustrează bucuria creștină, și pe lângă aceasta voi mai spune - și chiar cu asta și încep - faptul că în rânduiala călugăriei, deci cel care se face călugăr, este îmbrăcat întâi cu o haină lungă, cu o cămașă albă lungă, care se numește "haina veseliei". Și se spune așa: "Fratele nostru cutare se îmbracă cu haina veseliei. Să zicem pentru dânsul: Doamne miluiește". Și credincioșii cântă de trei ori "Doamne miluiește" pentru cel care s-a îmbrăcat mai întâi cu haina veseliei. E rău că de multe ori se uită lucru acesta. Un părinte cu nume mare, Dumnezeu să-l odihnească, Părintele Arsenie, spunea așa: "Un călugăr trist este un călugăr cu luminile stinse". De aceea e bine să ținem seama de faptul că fondul adevărat al vieții călugărești este veselia: se îmbracă fratele nostru cu haina veseliei.

Apoi vreau să amintesc două texte de la sfintele slujbe în care apare bucuria în mod special. Sunt multe, foarte multe texte în care vorbim despre bucurie, cerem bucuria sau ne arătăm bucuria, dar voi aminti două. Și anume unul din slujba Sfântului Maslu, deci din rânduiala Tainei Sfântului Maslu, acelei slujbe care se face pentru oamenii bolnavi. Este o rugăciune - de fapt sunt multe rugăciuni, șapte rugăciuni dintre care câte una se spune după fiecare Evanghelie -, prima rugăciune, în care este și textul următor: "Facă-se, Doamne, untdelemnul acesta, untdelemn de bucurie, untdelemn de sfințenie, îmbrăcăminte împărătească, pavăză puternică izbăvitoare de toată lucrarea diavolească, pecete nestricată, bucuria inimii, veselie veșnică". Deci înșirarea aceasta începe cu "bucurie" - "Facă-se, Doamne, untdelemnul acesta untdelemn de bucurie" - și se sfârșește cu "bucurie" și "veselie" - "bucuria inimii, veselie veșnică". Să luăm aminte, e vorba de veselie veșnică, nu de o veselie oarecare care ține puțin, ci de o veselie care ține mult, în veșnicie chiar.

Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur la sfârșit are o rugăciune pe care preotul o spune, zicem noi, în taină, adică în gând. În timp ce credincioșii cântă "Fie numele Domnului binecuvântat, de acum și până-n veac", preotul se roagă lui Dumnezeu, respectiv Mântuitorului Hristos, și zice așa: "Plinirea Legii și a proorocilor Tu însuți fiind, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ai plinit rânduiala cea părintească, umple de bucurie și de veselie inimile noastre, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin".

Stimați ascultători, după toate acestea, după motivarea bucuriei creștine, după ce am scos în evidență importanța bucuriei creștine, după ce am spus că bucuria creștină se întemeiază pe cuvântul Mântuitorului și pe cuvintele Sfinților Apostoli, întrebarea este: cum putem să avem și noi bucurii? Cum putem să participăm la bucuria pe care o dă Dumnezeu? Am văzut de pildă că noi cerem de la Dumnezeu bucuria, când zicem: "Facă-se Doamne, untdelemnul acesta untdelemn de bucurie" sau când zicem "umple de bucurie și veselie inimile noastre". Cerem bucuria. De ce? Pentru că o dorim, toți dorim să avem bucurii, toți dorim să fim bucuroși, toți dorim să participăm la bucuria veșnică. Cum putem ajunge la această bucurie? De ce nu sunt mulți cei ce au bucuria aceasta la care ne îndeamnă și Domnul Hristos, ne îndeamnă și Sfinții Apostoli? Nu putem ajunge la această bucurie pentru că nu mergem pe calea bucuriei.

Care e calea bucuriei? Voi aduce aminte în special două texte din Sfânta Scriptură, și anume unul din Sfânta Evanghelie de la Matei, capitolul al 5-lea în care sunt cuprinse și cuvintele: "Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri". Cuvântul acesta "Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri", cuvânt spus de Domnul Hristos, încheie un șir de cuvinte, șirul Fericirilor, care sunt nouă. Și anume calea bucuriei, urcușul bucuriei, este învățătura aceasta a Domnului nostru Iisus Hristos despre Fericiri. Ea începe cu "Fericiți sunt cei săraci cu duhul, că acelora este împărăția cerurilor". Cei săraci cu duhul sunt cei nemulțumiți cu ceea ce au făcut până acum și care caută să se îmbogățească sufletește, sunt cei smeriți și sunt cei dezlipiți de lumea aceasta, care vor să se îmbogățească în Dumnezeu. Îi fericește Domnul Hristos apoi pe cei ce plâng, "că aceia se vor mângâia", zice El. Nu îndeamnă la plâns, ci îi fericește pe cei ce plâng, nu pentru că rămân întru plângere, ci pentru că vor avea mângâierea cea de sus, după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur pe care l-am pomenit și care zice "Nimenea să nu se tânguiască pentru păcate, că iertare din mormânt a răsărit". Apoi îi fericește Domnul Hristos pe cei blânzi și spune despre ei că "vor moșteni pământul". Deci cei ce vor adăuga la smerenie și la părăsirea păcatului blândețea, vor avea calea deschisă către dreptate. "Fericiți sunt cei ce flămânzesc și însetoșează de dreptate - adică de dorința de a fi drept, de a nu avea nici o știrbire în dreptatea lor, îi fericește pe cei care au un fel de dorință asemănătoare cu însetarea și cu flămânzirea, și zice - că aceia se vor sătura" de dreptate, vor avea dreptatea pe care o doresc și în felul acesta li se deschide calea către bucurie. Îi fericește Domnul Hristos pe cei milostivi spunând "că aceia se vor milui", și a fi milostiv înseamnă a avea inimă revărsătoare către toți oamenii. Apoi îi fericește pe cei curați cu inima, spunând că "aceia vor vedea pe Dumnezeu", curăția inimii fiind și ea o condiție a bucuriei. Îi fericește Domnul Hristos pe făcătorii de pace și spune despre ei că se vor numi fiii lui Dumnezeu: "Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema". Mai fericește în continuare pe cei statornici în dreptate, adică pe cei care rămân drepți și în împrejurări nefavorabile lor, pe cei statornici în bine, și zice: "Fericiți sunt cei prigoniți pentru dreptate, că acelora este împărăția cerurilor". Și în sfârșit îi fericește pe cei care suferă batjocuri din partea oamenilor pentru că sunt în legătură cu Domnul nostru Iisus Hristos: "Fericiți veți fi când vă vor batjocori pe voi și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind pentru Mine". Și la urmă, ca o pecete a tuturor acestora, spune Domnul Hristos: "Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în cer".

Un alt urcuș al bucuriei este înșirarea, pe care o face Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni, a celor care alcătuiesc roada Duhului, când zice: "Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva unora ca acestora nu este lege". Sfântul Apostol Pavel prezintă această înșirare după importanța pe care o au aceste daruri ale Duhului Sfânt, dar ea trebuie înțeleasă ca urcuș duhovnicesc de la sfârșit spre început. Începutul urcușului care duce la bucurie este înfrânarea poftelor. După aceea vine blândețea, apoi credința mai întărită, după aceea vine bunătatea, îndelunga răbdare, după aceea pacea și apoi bucuria, și după bucurie vine iubirea, care este "legătura desăvârșirii". Aceasta este calea bucuriei.

Am mai putea găsi o cale a bucuriei, tot așa, gândindu-ne dinspre sfârșit spre început la rugăciunea "Tatăl nostru". Cei care ați citit Filocalia volumul II ați găsit acolo un comentar la rugăciunea "Tatăl nostru", un comentar al Sfântului Maxim Mărturisitorul, în care el spune că de fapt rugăciunea "Tatăl nostru" nu este numai o rugăciune, ci este și un îndreptar de viață, dacă e gândită, în privința celor șapte cereri, dinspre sfârșit spre început. Și anume, ultima cerere este "și ne mântuiește de cel rău". Dacă ne ferim de ceea ce este rău; dacă scoatem din sufletul nostru chipurile răutății, care sunt multe dar care se manifestă în trei feluri, și anume în gând, în cuvânt și în faptă; și mai ales dacă scoatem din mintea noastră gândurile cele rele și ne facem lumină în suflet, atunci avem o treaptă spre împărăția lui Dumnezeu, spre sfințirea numelui lui Dumnezeu, și de aici, de la înlăturarea răutății, ajungem la înlăturarea ispitelor. Bineînțeles dacă ocolim și pricinile păcatelor și pricinile ispitelor. Dacă ne ducem noi acolo unde sunt pricini de ispite și de păcate atunci nu putem scăpa de cele rele. Dar dacă ocolim pricinile ispitelor, ispitele fiind îndemnuri spre păcat care pot duce nu numai la păcat ci pot duce și la virtute, în cazul acesta avem o altă treaptă spre mulțumire, spre bine. Și apoi dacă iertăm pe cei care ne greșesc nouă, iertăm păcatele oamenilor ca să ne ierte și pe noi Dumnezeu, avem și a treia treaptă spre bucurie, spre mulțumire, spre împărăția lui Dumnezeu. Mai departe este vorba despre contribuția noastră la ceea ce înseamnă "pâinea cea de toate zilele". Pâinea cea de toate zilele, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, nu este numai ceea ce ne-ar fi de trebuință pentru viața fizică, ci înseamnă și cuvântul lui Dumnezeu și înseamnă și Sfânta Cuminecătură. Partea noastră de contribuție pentru realizarea acestor trei lucruri - osteneala noastră de a cunoaște cuvântul lui Dumnezeu, osteneala noastră de a ne curăți sufletul pentru a ne putea uni cu Dumnezeu prin Sfânta Euharistie, osteneala pe care o fac oamenii pentru agonisirea celor de trebuință - constituie treapta cea din mijloc, și anume a patra treaptă. După aceea vine împlinirea voii lui Dumnezeu aici pe pământ cum o împlinesc cei din ceruri - iar cei din ceruri aduc închinare lui Dumnezeu, închinare veșnică - e a cincea treaptă. Și apoi avem mai departe împărăția lui Dumnezeu care vine pentru cei care se feresc de cel rău, de cele rele, ocolesc ispitele, iartă, contribuie la agonisirea celor de trebuință pentru viața sufletească și trupească, împlinesc voia lui Dumnezeu, ajung la împărăția lui Dumnezeu - despre care Sfântul Apostol Pavel zice că este "dreptate, pace și bucurie întru Duhul Sfânt" - și în sfârșit aceștia sunt preamăritori de Dumnezeu și se împlinește cu ei cuvântul "sfințească-se numele Tău".

Stimați ascultători, Sfântul Apostol Pavel când spune că "împărăția lui Dumnezeu este dreptate, pace și bucurie întru Duhul Sfânt" ne arată și el calea spre bucurie, pentru că nu poate ajunge cineva să aibă bucuria înainte de a fi cât mai curat, cât mai aproape de Dumnezeu, dacă nu este drept, dreptatea fiind o virtute cuprinzătoare. Și dreptatea aduce pacea și pacea ne deschide calea spre bucurie. Eu spuneam undeva - am și eu un cuvânt care zic că e bine să-l țină minte și alții - întâi e datoria și apoi vine bucuria. Deci întâi ne facem datoria și după datorie vine bucuria.

Stimați ascultători, grija de a ne curăți sufletul, de a ne curăți mintea, ne face vrednici de a simți bucuria. Spuneam că pe când eram elev de liceu aici în Timișoara am avut niște bucurii foarte mari. Și anume m-a fost învățat Părintele Arsenie în 1942 să-mi curățesc mintea prin rugăciunea de toată vremea, rugăciunea de toată vremea fiind repetarea rugăciunii "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul" cât mai mult, cât mai des, cât mai intens. Părintele, Dumnezeu să-l odihnească, mi-a spus așa: să fac rugăciunea cu mintea, cu cuvântul gândit; să zic "Doamne" între respirații; trăgând aerul în piept să zic "Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu"; și dând aerul afară să zic "miluiește-mă pe mine păcătosul". Deci concomitent cu inspirarea "Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu", concomitent cu expirarea "miluiește-mă pe mine păcătosul". Bineînțeles, nu e absolut necesar să se facă așa. De altfel să știți că rugăciunea aceasta oricât te-ai întemeia în ea - fără îndoială că te ajută mult - nu este ultima formă de rugăciune. Nu este rugăciunea cea mai de căpetenie, este un mijloc de apropiere de Dumnezeu. Nu mi-a spus altceva nimic decât atât. Eu am luat în considerație și în măsura în care puteam eu la vremea aceea, ziceam rugăciunea aceasta mai ales când mergeam la școală, vreme de doi ani școlari să zicem, căci atât am mers la școală la cursuri. Altfel am făcut liceul, ziceam noi atunci, particular, la fără frecvență, dar doi ani i-am făcut chiar la curs. Și mergeam singur, locuiam undeva în Lahovary, unde e acum Asociația Nevăzătorilor, și am studiat la Loga. Pe tot parcursul acestui drum ziceam "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul". Și aveam o bucurie de parcă mă ridica cineva pe sus. Sigur că această bucurie nu am avut-o numai eu și o pot avea toți aceia care-și limpezesc mintea, toți aceia care-și împodobesc mintea cu gânduri bune, toți aceia care vor să fie în legătură cu Dumnezeu pot să aibă această bucurie. Bineînțeles că rugăciunea nu trebuie făcută neapărat pentru bucurie, bucuria vine de la sine. Noi nu căutăm întâi bucuria ci trebuie să căutăm întâi împlinirea datoriilor. Întâi e datoria și apoi e bucuria. Și în măsura în care ne angajăm la o viață superioară ajungem și la bucuria pe care o dă Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a făgăduit oamenilor bucuria și nu se poate să nu le-o dea.

Eu spun de multe ori că mănăstirea este locul împlinirilor. Trebuie să te împlinești. Când te împlinești prin Dumnezeu atunci ajungi la bucuria pe care o dă Dumnezeu. Și bineînțeles că Dumnezeu dă bucuria și înainte de a fi deplin întemeiat în bine, adică Dumnezeu "varsă ploaie și peste cei buni și peste cei răi și răsare soarele peste cei drepți și peste cei nedrepți" (Matei 5, 45). Lui Dumnezeu, zice Sfântul Maxim Mărturisitorul, îi este propriu să facă bine cum îi este propriu soarelui să lumineze. Deci Dumnezeu ne dă bucuria și ca să ne angajeze la mai multă lucrare, după care ne dă și mai multă bucurie. Nu putem noi cuprinde în sufletele noastre câtă bucurie vrea Dumnezeu să ne dea. Dar pentru aceasta trebuie să ne facem receptivi pentru bucurie. Dacă nu suntem receptivi pentru bucurie nu putem avea bucurie. Trebuie să facem loc bucuriei în sufletul nostru. Bineînțeles că rugăciunea nu ne face numai să ne întâlnim cu Dumnezeu ci ne face să ne întâlnim și cu noi înșine și poate că întâi ne întâlnim cu noi înșine. Pot să se ivească și furtuni de gând, pot să se ivească și niște vârtejuri în minte, din gânduri care le avem, care izvorăsc totuși din inima noastră, poate dintr-o încărcătură negativă pe care o avem din antecedentele existenței noastre. Adică din moși și strămoși se acumulează în noi niște încărcături negative cu care după aceea avem de lucru ca să le scoatem din sufletul nostru. Se spune despre copil că este "oglinda părinților" și că este "tatăl omului mare", pentru că omul mare moștenește cele ale copilăriei. De aceea noi suntem pentru o tinerețe cinstită ca să putem ajunge și la o bătrânețe fericită. Cine are tinerețe cinstită poate nădăjdui și la bătrânețe fericită și Dumnezeu vrea să ne binecuvinteze. Am amintit mai înainte că la Înălțarea Domnului Hristos ultimul gest pe care L-a făcut Domnul Hristos a fost binecuvântarea pe care a dat-o ucenicilor Săi.

Și El vrea să fim sub binecuvântarea Lui, dar pentru aceasta trebuie să ne facem vrednici de binecuvântare și dacă ne facem vrednici de binecuvântare suntem vrednici și de bucurie, și se întâmplă cu noi ceea ce s-a întâmplat cu ucenicii Domnului Hristos care au fost sub binecuvântarea Lui și care la plecarea Domnului Hristos din această lume, la înălțarea Lui la cer - pentru că de fapt cu dumnezeirea este pretutindenea - s-au închinat Lui și s-au întors la Ierusalim "cu bucurie mare". Deci binecuvântarea este însoțită cu bucuria, bucuria este însoțită cu binecuvântarea. Numai că pentru aceasta trebuie să ajungem la limpezirea sufletului, să ajungem la liniște, să ajungem în special la receptivitate pentru bucurie și să devenim oamenii bucuriei.

Noi, cei credincioși creștini drept măritori, avem pe lângă toate bucuriile și bucuria izvorâtă din legătura cu Maica Domnului care este maica bucuriei. Într-una din rugăciunile pe care le spunem noi către Maica Domnului și mai ales după ce ne împărtășim cu Dumnezeieștile Taine, după Sfânta Liturghie, spunem către Maica Domnului așa: "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Stăpâna mea, ceea ce ești lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea și bucuria mea". Deci noi ne bucurăm de Maica Domnului. Maica Domnului este pentru noi bucuria noastră și cerem de la Maica Domnului între altele, după ce i-am mulțumit că ne-am putut împărtăși cu Trupul și Sângele Fiului său, îi cerem să ne lumineze sufletul, să ne curățească mintea și zicem să ne dea "smerenie în gânduri și ridicare din robia cugetelor". Este un lucru extraordinar. Cerem deci să ne dea smerenie în gânduri, să avem gânduri supuse lui Dumnezeu, pentru că noi de multe ori avem, cum zicea Părintele Arsenie, "mintea care discută cu Dumnezeu în loc să se supună fără discuție". Dacă am avea mintea care se supune lui Dumnezeu am avea smerenie în gânduri și am fi ridicați din robia cugetului, că nu ne-ar mai lăsa Dumnezeu la mintea noastră, ca să ne lovim de noi înșine și de nepăsarea noastră și de neștiința noastră și de răutatea noastră. De câte negative sunt în sufletul nostru ne izbim de ele, ne împiedecăm de ele, cădem prin ele, ajungem să fim robiți lor, pentru că ne lasă Dumnezeu la "mintea noastră cea nesăbuită" (Romani 1, 28), cum zice Sfântul Apostol Pavel, ne lasă Dumnezeu să ne împiedecăm de noi înșine ca niște neascultători față de Dumnezeu. Dumnezeu vrea să ne miluiască și noi vrem să fim așa cum suntem noi sau cum am vrea noi să fim, nu ne lăsăm modelați, nu ne lăsăm alcătuiți de Domnul Hristos. Și atunci dacă ajungem să avem ceea ce cerem de la Maica Domnului, lumină în suflet, și să avem modelare prin gânduri smerite, smerenie în gânduri, și prin ridicare din robia cugetelor, ajungem cu darul lui Dumnezeu să ne bucurăm de tot ce-i bun și frumos de la Dumnezeu și de tot ce-i bun și frumos în natură, de tot ce-i bun și frumos în gândurile oamenilor, de tot ce-i bun și frumos în această lume.

Bucuria creștină este mai presus de bucuria firească, știți că este și o bucurie firească. Este o bucurie de succesul pe care-l ai, o bucurie de situația pe care ți-o realizezi, o bucurie de averea câtă îți este de trebuință, dacă o ai, este o bucurie de familie, există atâtea bucurii din lumea aceasta care sunt binecuvântate de Dumnezeu. Există și bucurii care nu sunt binecuvântate de Dumnezeu, de exemplu când se bucură cineva din patimile pe care și le împlinește, dar toate bucuriile firești, toate bucuriile din natură, toate bucuriile dintr-o literatură bună, toate bucuriile din tot ceea ce dă Dumnezeu oamenilor prin firea lor sunt și ele binecuvântate de Dumnezeu, numai că nu sunt destule acestea. Bucuria creștină este mai presus de ceea ce dă lumea aceasta, bucuria creștină este mai presus de om, este de la Dumnezeu și este o bucurie veșnică, o bucurie care are o calitate deosebită. Să știți că de fapt noi nu suntem împotriva bucuriilor curate ale lumii acesteia dar stăruim pentru bucuria pe care o dă Dumnezeu. Și bucuriile lumii acesteia, câte sunt vrednice de primit, toate acestea pentru un om care are credință în Dumnezeu se învăluiesc de darul lui Dumnezeu și în felul acesta bucuria creștină covârșește bucuriile veacului acestuia. Cine are credință în Dumnezeu sigur că are bucurii ale credinței pe care cel care nu are credință în Dumnezeu nu le poate avea.

Înainte de a sfârși aceste considerații vreau să vă spun și o poezie adresată Maicii Domnului. Se numește Filă din acatist și este un salut, o revărsare de bucurie a sufletului care stă în legătură cu Maica Domnului. Poezia este scrisă de Zorica Lațcu.

Bucură-te, leagăn alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-te, raza stelei din vecie,
Șipot care curge lin cu apă vie,
Bucură-te, Maică Pururea Fecioară,
Dulcea mea Marie.

Bucură-te, floare fără de prihană,
Albă ca argintul nopților de vară,
Spicul cel de aur veșnic plin cu hrană,
Miruri care vindeci orice fel de rană,
Bucură-te, Maică Pururea Fecioară,
Ploaia cea de mană.

Bucură-te, brazdă plină de rodire,
Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoară,
Bucură-te, cântec tainic de iubire,
Clopot de chemare, cântec de mărire,
Bucură-te, Maică Pururea Fecioară,
Blândă fericire.

Bucură-te, mărul vieții care-nvie,
Pomul greu de roadă-n plină primăvară.
Bucură-te iarăși, țărm de bucurie
Dintru care curge miere aurie,
Bucură-te, Maică Pururea Fecioară,
Sfânta mea Marie.

Stimați ascultători, sfârșesc aceste considerații cu gândul că vă va rămâne în suflet dorința de a vă împlini datoria ca să aveți bucuria creștină, dorința de a înmulți binele ca să vă faceți cât mai buni, pentru că ceea ce faci te și face, și bunătatea sigur aduce bucurie. Sfârșesc acestea cu gândul că vă veți sili să împliniți tot ce știți că împlinit aduce în suflet bucuria, și sperăm să fim fiecare dintre noi lucrători de bucurie. Așa zice Sfântul Apostol Pavel: "Noi suntem lucrători de bucurie" (I Corinteni 1, 24). Ca să fim lucrători de bucurie trebuie să facem ceva pentru binele altora și când facem ceva pentru binele altora facem și pentru binele nostru, pentru că nu se poate să faci ceva bun pentru altul și să nu-ți rămână și ție. Sfântul Atanasie cel Mare spune că "cel care unge pe altul cu aromate, el mai întâi miroase frumos", adică el este cel dintâi beneficiar al miresmelor pe care le îndreaptă către altul. Așa este și cu bucuria creștină, dacă ne putem face lucrători de bucurie, vom putea avea și noi bucurie din bucuria altora.

Aceasta v-o doresc, aceasta mi-o doresc și mie și nădăjduim la mila lui Dumnezeu, nădăjduim la mijlocirile Maicii Domnului, maica bucuriei, nădăjduim la mijlocirile sfinților care și ei au fost oameni ai bucuriei. Pentru că nu se poate să fii un creștin bun și să nu ai parte de bucurie. Dumnezeu să ne ajute la toți!

 

Vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre Părintele Arsenie.

Despre Părintele Arsenie ce pot să spun? A fost un om cu o capacitate sufletească deosebită și cred că Părintele orice ar fi fost, ar fi fost un om deosebit. Adică dacă era inginer, nu era un inginer comun. Dacă era profesor, era un profesor excepțional. Dacă era un doctor, era un doctor deosebit. El a avut o înzestrare nativă deosebită și când l-am cunoscut eu în ?42 avea 32 de ani și deja avea un nume mare. Cum a ajuns la aceasta, Părintele nu a spus niciodată, însă eu personal cred că a avut o înzestrare de la Dumnezeu pe care dacă nu o ai nu poți fi niciodată ceea ce a fost Părintele Arsenie. Apoi el a studiat mult, nu numai Teologie, ci a studiat și artă, a făcut școala de belle arte, secția pictură, a făcut și ceva Medicină, cunoștea și chestiuni de medicină, și toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine înzestrat și cu o cultură bine pusă la punct.

Cândva stăteam în fața unei icoane făcute de Părintele Arsenie la București pentru mănăstirea noastră, o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, care se găsește în holul stăreției mănăstirii noastre. Eu sunt de la mănăstirea de la Sâmbăta de Sus de lângă Făgăraș. Mănăstirea se numește mănăstirea "Brâncoveanu" pentru că a fost zidită de Constantin Brâncoveanu. Deci stăteam în fața acestei icoane și prezentam unui cadru universitar de la Sibiu lucrarea aceea a părintelui. Și zic: eu cred că Părintele Arsenie este un geniu. Și respectivul spune: "Asta înseamnă că are o cultură perfectă și încă ceva". Și zic eu: nu știu dacă are o cultură perfectă, dar sunt sigur că are încă ceva. Ăsta a fost Părintele Arsenie.

Avea o putere de sinteză deosebită, o putere de intuiție și o putere de a cunoaște totdeauna esențialul într-o chestiune. Când îi puneai o problemă, el imediat avea răspunsul. Și de la el au rămas și cuvinte scrise, în manuscrisele lui. De pildă, când l-am întâlnit eu pentru prima dată, mi-a și spus un cuvânt, o formulă. Zice: "Mă, nu toți din lume se prăpădesc, nici toți din mănăstire se mântuiesc". Deci avea o posibilitate de a formula ceva. Sau cândva spunea el așa: "În mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă". Asta le place la mulți, am băgat de seamă că le place. Când le spun că Părintele a zis că "în mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă", oamenii râd în general. De ce râd? Pentru că își dau seama că așa e. Numai că e greu să știi când ți-e mintea strâmbă. Sau zicea Părintele că "Cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă", adică de la informație la convingere. Și zicea Părintele că "Mustrarea învinge dar nu convinge", sau că "Bobul lui de grâu se preschimbă în tăciune iar el se crede grâu nedreptățit".

Și atunci când am vorbit la televizor, în 1990, am spus un program pe care-l dau eu celor care se lasă îndrumați de mine. Să știți că nu sunt foarte mulți aceștia. Un program pe care-l dau eu, care constă din cinci puncte și care a apărut și în volumul II din "Convorbiri duhovnicești" de Părintele Ioanichie Bălan. Nu au fost cuprinse și cele de la Părintele Arsenie pentru că le-am aflat mai târziu, vă spun eu imediat cum.

Ce program dau eu: întâi frecvența la biserică. Nu concep un creștin să nu meargă la biserică, și mai ales un creștin ortodox să nu meargă la biserică în duminici și sărbători, mai ales în duminici la Sfânta Liturghie. Două ceasuri pentru Dumnezeu, dacă cred în Dumnezeu, nu e prea mult două ceasuri pe săptămână. Și dacă nu le găsești cele două ceasuri pentru Dumnezeu pe săptămână, să știi că nu ai Dumnezeu. Să nu te mai numeri la credincioși, că nu ești credincios. Al doilea punct este să începi ziua cu Dumnezeu și să o sfârșești cu Dumnezeu, adică cu rugăciuni de dimineață și seara și rugăciunile de la masă. Asta iarăși ține de program. Cine poate începe ziua fără Dumnezeu și o poate sfârși fără Dumnezeu înseamnă că nu își dă seama de raportul lui cu Dumnezeu. Dacă crezi în Dumnezeu, să știi că Dumnezeu nu poate fi neglijat, dacă Îl neglijezi să știi că nu Îl ai. Al treilea punct e să citești din Noul Testament în fiecare zi două capitole, ca să ți se îmbogățească mintea cu gânduri bune, pentru că mintea omului e ca o moară, zic părinții, și ce bagi pe moară aceea macină mintea. Dacă bagi pe moară gânduri bune, bune macină, dacă bagi pe moară gânduri rele, rele macină. Și atunci ca să-ți înmulțești gândurile bune trebuie neapărat să ai un izvor de gânduri bune, pentru că zice Domnul Hristos că "din prisosința inimii grăiește gura", sau că "din inima omului purced gândurile cele rele". Deci întâi gândurile cele rele. Ca să purceadă gândurile cele bune trebuie să bagi în minte gânduri bune și acestea se pot găsi în Noul Testament, în Biblie în general, în slujbele Bisericii, în cărțile de învățături duhovnicești, cum e Filocalia, Patericul și alte cărți cum ar fi "Războiul nevăzut", "Paza celor cinci simțuri", care acum au început să circule și e foarte bine. Al patrulea punct e să-ți păzești mintea prin rugăciunea de toată vremea, adică zicând "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul", bineînțeles atunci când nu ai altceva anume de făcut cu mintea. Eu nu zic ca un student să zică "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul" și să nu asculte cursurile sau să nu învețe. Ci când e mintea liberă și se poate gândi la orice, atunci să zică "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul" în loc de a se gândi la orice. Și asta ca să i se limpezească mintea, pentru că toate ale omului pornesc de la gândul omului. De exemplu la Sfântul Pimen s-a dus cineva și a zis: "Părinte, cum se răsplătește răul cu rău?" Și a zis el: "Răul cu rău, frate, se răsplătește întâi în gând, după aceea în privire - te uiți urât la cel care ți-a făcut rău - după aceea în cuvânt - zici două vorbe în loc de una, nouă în loc de două și așa mai departe - și după aceea în faptă. Dar - zice Părintele și asta e foarte important - dacă înlături gândul cel rău, la celelalte nu mai vii". Asta este o metodă de sfințire a minții, de limpezire a minții, să zici "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul", dar întins, nu așa că zici de trei ori și după aceea te-ai lăsat. Atunci nu ai niciodată posibilitatea să te întâlnești cu propriile tale gânduri dacă nu te ocupi de propriile tale gânduri.

Să știți însă că rugăciunea de toată vremea nu înseamnă numai asta, adică să zici mereu "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul", pentru că Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost întrebat: cum, Sfântul Apostol Pavel, care avea grija Bisericilor și propovăduia și el, zice "neîncetat să vă rugați", cum se ruga el neîncetat? Și soluția pe care o dă Sfântul Maxim Mărturisitorul este aceasta, că "rugăciunea de toată vremea este a avea mintea lipită pururea de Dumnezeu cu multă evlavie și cu dor, a atârna cu nădejdea de El și a te încrede în El în toate, orice ai face și ți s-ar întâmpla". Deci Sfântul Maxim Mărturisitorul vede rugăciunea de toată vremea mai mult într-o așezare sufletească, într-o lipire a sufletului de Dumnezeu. Și în sfârșit, al cincilea punct este postul. În Biserica Ortodoxă toate sunt egale. Postul este obligator, numai că nu-l pot face toți, dar cei care nu pot să postească trebuie să știe că o datorie nu și-o împlinesc și trebuie să găsească modalitatea să facă altceva în loc de postul pe care nu-l pot ține.

Acestea sunt cele cinci puncte de program pe care le dau eu. După aceea, după ce au fost consemnate acestea în "Convorbiri duhovnicești", a trecut pe la mine un tânăr care a fost la Părintele Arsenie. Și știind eu că a fost la Părintele Arsenie, zic: măi, ce ți-a spus Părintele Arsenie? Și tânărul acela spune: "Știți ce mi-a spus? Oxigen, glicogen, somn, să-ți păstrezi hormonii și să ai concepție de viață creștină". Se cunoaște că Părintele a învățat Medicină și că de fapt el își dădea seama că omul este și trup, nu e numai suflet. Eu am dat un îndrumar pentru suflet. Părintele vine și dă ceva pentru trup, și zice: oxigen. Ce înseamnă asta? Aer cât mai bun, să trăiești în aer cât mai bun. Glicogen: să ai o hrană rațională, căci numai așa poți să ai un echilibru organic. Să ai glicogen, adică zahăr din ficat. Cum? Printr-o hrană rațională, nici mai mult nici prea puțin. După aceea somn: sunt unii care spun că e destul călugărului să doarmă un ceas. Dacă m-aș întâlni cu acela care a spus așa, i-aș spune că nu are dreptate. Știți de ce? Pentru că somnul e o binecuvântare de la Dumnezeu și Părintele și-a dat seama de lucrul acesta. De curând am găsit în volumul XI din Filocalie că trebuie să dormi cel puțin șase ore, e mai rațional Sfântul Varsanufie decât cel care a scris în Pateric că e destul să dormi numai un ceas. Și Părintele Arsenie zicea că cel puțin șase ceasuri de somn continuu. Cel puțin, adică înseamnă și mai mult. Bineînțeles nu vreo zece ceasuri, cum dorm unii acuma vara, se culcă pe la zece și se scoală a doua zi tot pe la zece. E cam prea mult. Al patrulea punct: să-ți păstrezi hormonii, adică să nu faci risipă de energie sexuală. Și Părintele și noi care spovedim, întâlnim oameni dărâmați prin abuzuri și de aceea îndrăznim să spunem: fiți atenți, nu faceți abuz, nu faceți risipă de energie sexuală. Și al cincilea punct: să ai concepție de viață creștină, adică să nu umbli după alte concepții de viață, știu eu, yoga, zen, și altele.

Ăsta a fost Părintele Arsenie: un om de sinteză, o personalitate puternică, un om cu o cultură multilaterală, un om care-și dădea seama de unele lucruri mai mult decât alții. Dar să știți că nu pe toți i-a odihnit Părintele Arsenie. Sunt unii care preferă pe alții mai mult decât pe Părintele. La noi la mănăstire era un om tare bun, Părintele Serafim, o inimă bună. Ziceam că dacă s-ar putea face un om din doi, mie mi-ar conveni foarte mult un om cu mintea părintelui Arsenie și cu inima părintelui Serafim.

Este păcatul împotriva Maicii Domnului păcat împotriva Duhului Sfânt?

Așa e. Care e situația în legătură cu Maica Domnului? Noi nu discutăm despre Maica Domnului. De ce? Pentru că noi credem în Maica Domnului. După cuvântul Sfântul Evanghelist Luca consemnat în Sfânta Evanghelie de la Luca în capitolul 1 în legătură cu Buna Vestire, când Preasfânta Fecioară Maria a aflat că ea va naște pe Domnul Hristos, a întrebat: "Cum va fi acesta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?". Răspunsul îngerului a fost așa: "Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema". Deci Duhul Sfânt S-a pogorât peste Maica Domnului, Tatăl a umbrit-o, Fiul S-a născut din ea. Asta înseamnă că Maica Domnului este locaș al Preasfintei Treimi. Și nu numai în vremea când a avut pe Domnul Hristos în pântecele ei, ci pentru veșnicie. Pentru că Maica Domnului nu L-a avut pe Domnul Hristos numai în pântecele ei, ci L-a avut și în inima ei și orice mamă rămâne mamă pentru veșnicie, nu se desparte de copilul ei când îl naște. Și nu se desparte de el nici când moare, îl ține în inima ei, îl are în inima ei. Și unde e Domnul Hristos de față acolo e și Tatăl de față, acolo e și Duhul Sfânt de față.

Sfânta Elisabeta, sub puterea Duhul Sfânt, după mărturia Sfântul Evanghelist Luca, a spus: "Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău. Și de unde mie cinstea aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?". Duhul Sfânt nu se poate contrazice, Duhul Sfânt a spus cuvinte veșnice, prin sfânta Elisabeta. O femeie care a ridicat glas din popor a zis și ea: "Fericit este pântecele care Te-a purtat și pieptul la care ai supt". Toate acestea - și alte multe - arată că Maica Domnului este vrednică de cinste.

Cei care nu cinstesc pe Maica Domnului zic despre Maica Domnului că a fost o femeie ca toate femeile. Cum să fie o femeie ca toate femeile când îngerul a zis "Binecuvântată ești tu între femei". De ce nu a zis "Ești și tu una dintre celelalte femei". Să ne gândim la lucrurile acestea, pentru că sunt niște lucruri serioase. Apoi că se spune în Sfânta Evanghelie că Domnul Hristos a mai avut frați. Cuvântul "frate" are un înțeles mai larg decât frate de sânge, frate dintr-un tată și o mamă. Și în afară de aceasta, nicăieri în Sfânta Scriptură nu se spune că frații Domnului sunt fii Maicii Domnului. De ce atunci Domnul Hristos nu a lăsat-o pe Maica Domnului să o îngrijească un fiu de-al ei, ci a lăsat-o în grija Sfântul Ioan Evanghelistul, când a zis: "Femeie, iată fiul tău! Fiule, iată maica ta!"

Și mai este o chestiune iarăși importantă și anume că Maica Domnului nu putea, după ce L-a avut pe Domnul Hristos, să se coboare la viața obișnuită. Asta este o chestiune de logică, căci sunt atâția oameni care trăiesc o viață mai presus de viața de familie, de viața obișnuită.

Sfinția voastră în ce rânduială sunteți, călugăr, anahoret sau isihast?

Noi suntem într-o viață de obște. Nu există călugări anahoreți, anahoreții sunt trăitori în pustie, sunt singuratici. Isihaști nu avem. A venit odată Mitropolitul nostru de la Sibiu, I.P.S. Antonie și zice către mine: "Ai vreun isihast aici în mănăstire?". Și zic: nu am nici unul și nici eu nu sunt. Zice Înalt Prea Sfințitul: "Să ști că la Sibiu sunt mulți".

Adică acum e foarte multă lume preocupată, mai ales tinerii, de isihasm. Vor să facă niște lucruri extraordinare și nu le fac pe cele obișnuite. De exemplu la biserică nu se duc, dar vor să facă pe isihaștii. Nu se poate. Întâi trebuie să faci ce fac toți și după aceea poți să faci și ce fac numai unii. Pentru isihasm trebuie să ai o structură specială, să fii ales de Dumnezeu pentru viața aceasta de unul singur, de retragere totală, să fii împlinit prin Dumnezeu. Aceștia sunt foarte puțini. Eu să știți că sunt de 63 de ani împliniți și încă nu am întâlnit nici un isihast.

Am fost odată la Sihăstria, am vorbit cu Părintele Cleopa și mi-a spus că la Sihăstria este un părinte care nu vorbește cu nimeni. Și m-am gândit: dacă nu vorbește cu nimeni poate vorbește cu mine. Așa mi-a venit gândul acesta. Și după aceea tot eu m-am gândit: dacă el nu vrea să vorbească cu nimeni, de ce să-l deranjez, lasă-l să nu vorbească cu nimeni, să vorbească numai cu Dumnezeu de va vorbi numai cu Dumnezeu. Așa că eu personal nu am întâlnit nici un isihast și nici nu am întâlnit un om despre care să se spună că are rugăciunea de toată vremea. Adică am întâlnit oameni spunând despre cutare că are rugăciunea de toată vremea, dar când l-am întâlnit eu nu mi-am dat seama că are rugăciunea de toată vremea. Așa că Dumnezeu știe unde sunt robii Lui ascunși, dacă are și unde are. Ceea ce trebuie să știm noi și ceea ce este interesant de făcut pentru noi este să ducem o viață corectă, în sinceritate în fața lui Dumnezeu și dacă facem, cum spune Sfântul Marcu Ascetul, "binele de care ne aducem aminte", poate la vremea potrivită ne va descoperi Dumnezeu și mai mult bine, vom face și mai mult bine. Dar deocamdată la noi nu sunt și nici eu nu sunt.

 

13 mai 1992


 
Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Pãrintele Teofil Pãrãian
Cuprins Prescuri pentru cuminecături
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.