Porunca cinstirii

 

Iubiți frați și iubiți credincioși, în seara aceasta, ultima în care spun cuvânt cu prilejul acesta, voi stărui puțin cu gândul asupra unei chestiuni care gândesc eu că e de mare însemnătate și care se leagă de ceea ce am spus seara trecută. Seara trecută am vorbit despre porunca iubirii și acum vreau să spun ceva despre porunca cinstirii.

Iubirea și cinstirea sunt legate una de alta. Cine cunoaște Noul Testament poate să se gândească la un cuvânt al Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Romani, capitolul 12 unde citim: "Cu iubire frățească unii pe alții iubiți-vă, în cinste unii altora dați-vă întâietate" (Romani 12, 10).

Așadar Sfântul Apostol Pavel leagă porunca iubirii de cinstire. Ar putea cineva să se întrebe totuși unde este în Sfânta Evanghelie de pildă, vreun cuvânt al Mântuitorului nostru Iisus Hristos care ne poruncește cinstirea. Să știți că nu există. Și atunci cum putem vorbi despre o poruncă a cinstirii? Știți cum? Așa, că porunca cinstirii e cuprinsă în porunca iubirii. Când iubești pe cineva îl și cinstești și dacă nu-l și cinstești, sigur nu-l iubești. Așa că porunca cinstirii e legată de porunca iubirii.

Dar iată că sunt cuvinte în Sfânta Scriptură în care e pomenită și cinstirea, cinstirea anume. Cuvântul pe care l-am amintit din scrierile Sfântului Apostol Pavel unde se spune pe lângă "iubiți-vă" și "cinstiți-vă". Și nu numai "cinstiți-vă unii pe alții" adică respectați-vă, ci chiar dați-vă întâietate în cinstire. O să vedem noi care este măsura cinstirii. Dar dacă nu există o poruncă expresă a cinstirii în înțelesul: "cinstește pe fratele tău sau pe aproapele tău", este totuși o poruncă care ne pune în față datoria de a cinsti, și anume porunca a cincea din Decalog privitoare la părinți: "Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta". Aceasta este o poruncă indiscutabilă. N-avem voie nu numai să fim necinstitori ai părinților, ci n-avem voie nici măcar să nu-i ținem în respect pentru că se spune: "Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta". Și în Vechiul Testament sunt cuvinte foarte hotărâte în privința cinstirii de părinți și în privința celor care sunt necinstitori de părinți și zice că "Cel ce va vorbi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să moară negreșit".

Porunca cinstirii față de părinți, observă un părinte duhovnicesc, un sfânt, sfântul Chiril din Alexandria, este pusă între poruncile care-L privesc pe Dumnezeu și poruncile care-l privesc pe aproapele. În primul rând e Dumnezeu, în al doilea rând sunt părinții, prin care Dumnezeu ne-a adus în această lume și apoi vin ceilalți oameni. Suntem în această lume pentru că a vrut Dumnezeu să fim, și suntem în această lume pentru că avem niște părinți sau am avut părinți. Am putea zice chiar avem. De ce? Pentru că chiar dacă nu mai trăiesc părinții noștri, părinții noștri rămân părinții noștri, nu ne putem despărți de ei. Porunca este necondiționată. Nu se spune că să-i cinstești dacă sunt vrednici de cinstire și să nu-i cinstești dacă nu-s vrednici de cinstire. E necondiționată: "Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta". S-ar putea întâmpla ca unii să nu fie mulțumiți cu părinții care-i au. Din pricina părinților. Și cu toate acestea porunca rămâne: "Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta". Este și o făgăduință legată de această poruncă: "Ca să trăiești bine și mulți ani pe pământ".

Iubiți credincioși, Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Timotei, în prima epistolă, are un cuvânt pe care îl găsim în al cincilea capitol în care dă îndemn celor care au văduve în casa lor: mame, bunici sau pe altcineva care e în situație de văduvă, deci persoană care are nevoie de ajutor, reglementează felul în care trebuie să se poarte cei din casă cu văduvele și zice așa: "Dacă cineva are în casa sa văduve să îngrijească el de ele" (I Timotei 5, 4), ca să fie despovărată Biserica, să nu trebuiască să facă Biserica ceea ce trebuie să facă omul în casa sa. Deci dacă un credincios, un creștin, are în familia sa persoane care trebuie ajutate - Sfântul Aposol Pavel se referă la văduve în special - zice să îngrijească de ele. Și apoi adaugă un cuvânt neașteptat și zice că: "Dacă cineva nu îngrijește de ai săi și mai ales de ai casei sale, acela a căzut de la credință și-i mai rău decât un necredincios" (I Timotei 5, 8). Dacă luăm aminte la cuvântul acesta al Sfântului Apostol Pavel ne dăm seama că el îi împarte pe oameni în trei categorii: credincioși, necredincioși și mai rău decât necredincioșii. Cine sunt aceia? Cei care se prezintă a fi credincioși și fac fapte de necredincioși.

Tot acolo Sfântul Apostol Pavel arată condițiile în care o văduvă se poate bucura de ajutorul Bisericii. Între altele zice: "Dacă a fost femeia unui singur bărbat, dacă și-a crescut copiii, - și o chestiune de cinstire - dacă a spălat picioarele sfinților" (I Timotei 5, 9-10). Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că dacă a fost cinstitoare de creștini e vrednică să fie ajutată de Biserică. Aceasta înseamnă să speli picioarele sfinților. Toți creștinii erau considerați ca sfinți, oameni puși deoparte pentru Dumnezeu și între chipurile de cinstire era și spălarea picioarelor.

Domnul Hristos ne-a dat și El pildă în ce privește cinstirea de oameni. Am spus parcă ieri seara cuvântul că Mântuitorul nostru este Dumnezeu care spală picioarele omului. Ce înseamnă aceasta? Că îl iubește pe om și îl cinstește pe om. E cinstitor de oameni. Și e firesc să fie cinstitor de oameni Dumnezeu dacă a primit să Se unească cu omul. Și aceasta s-a întâmplat la Cina cea de Taină când Domnul Hristos a spălat picioarele ucenicilor și după ce a spălat picioarele ucenicilor s-a așezat din nou la masă și a zis așa: "Voi Mă numiți pe Mine Învățătorul și Domnul și bine ziceți căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul și Învățătorul v-am spălat vouă picioarele voastre și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora" (Ioan 13, 13-14). Nu a rămas în rânduiala Bisericii noastre spălarea picioarelor ca fapt în sine, dar duhovnicește neapărat trebuie să se întâmple. Ce înseamnă să speli picioarele cuiva? Înseamnă să te pleci înaintea lui, să te smerești înaintea lui pe de o parte, deci să-l cinstești, să-l cinstești mai presus de ceea ce ești tu însuți. Și mai înseamnă ceva: să-l cureți. De obicei oamenii sunt înclinați să scoată în evidență răutățile celor din jurul lor, răutățile aproapelui, ori Domnul Hristos ne învață să ne spălăm unii pe alții. Aceasta înseamnă că trebuie să înlăturăm necurățiile și desigur că o minte curată, o minte bună în general, nu scormonește în gunoaie, ci înlătură și spală, curățește. Așa că duhovnicește neapărat trebuie să avem în vedere porunca Mântuitorului de a ne curăți unii pe alții, de a ne smeri unii în fața altora ca să-i cinstim pe oameni.

Domnul Hristos a primit cinstire din partea mai multor oameni, printre care și din partea unei femei care a vărsat mir asupra Lui. Cu prilejul acela s-a făcut o nemulțumire între cei care erau de față și unii ziceau că femeia a făcut rău că a vărsat mirul acela peste Domnul Hristos în loc să se fi vândut mirul acela "cu mai mult decât trei sute de dinari și să se fi dat banii săracilor" (Marcu 14, 5). Era o părere a celor din jur. Știți cât era trei sute de dinari? Prețul a trei sute de zile de lucru. De unde știm? De acolo că într-o pildă, pilda cu lucrătorii tocmiți la vie, se spune că s-a tocmit stăpânul ca să le dea pe zi un dinar. Păi dacă o zi de lucru costa un dinar înseamnă că trei sute de dinari era prețul a trei sute de zile de lucru. O sumă destul de mare. Și atunci Domnul Hristos a zis: "Nu faceți supărare femeii. Ea, ce a avut de gând să facă, a făcut" și a adăugat la urmă: "Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, se va spune și ce a făcut ea, spre pomenirea ei" (Marcu 14, 6-9). Când citești așa cuvântul dintr-o dată, mergi mai departe și zici: Da, uite a rânduit Domnul Hristos să fie pomenită femeia aceea care a fost cinstitoare. Dar dacă stăruim puțin cu gândul asupra acestui cuvânt ne dăm seama ce înseamnă lucrul acesta în comparație cu Evanghelia. Zice: "Oriunde se va propovădui Evanghelia", adică oriunde se va spune despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu, cum ar zice Domnul Hristos: despre Întruparea Mea, despre Nașterea Mea din Fecioară, despre Botezul Meu, despre învățătura Mea, despre minunile Mele, despre schimbarea Mea la față, despre Jertfa Mea, despre Învierea Mea din morți, despre Înălțarea la cer, oriunde se va propovădui Evanghelia, să se spună și ce a făcut această femeie spre pomenirea ei. De ce? Pentru că cinstirea trebuie pomenită ca să învețe și alții să fie cinstitori de oameni.

Și în sfârșit, în Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel găsim și măsura cinstirii: "Nu faceți nimic din duh de ceartă, nici din slavă deșartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuși" (Filipeni 2, 3). Am văzut că Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani zice: "Cu iubire frățească unii pe alții iubiți-vă, în cinste unii altora dați-vă întâietate". Același lucru îl spune Sfântul Apostol Pavel și în Epistola către Filipeni, unde spune că suntem datori cu cinstire mai presus de cinstirea cu care ne cinstim pe noi înșine, că aceasta înseamnă să dai întâietate în cinstire. Deci dacă porunca iubirii este la măsura iubirii de sine, "să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți", cu cinstire suntem datori mai mult decât cu atâta cât vrem noi să fim cinstiți de alții.

În istorisirile despre oameni care au înțeles cuvântul Mântuitorului aflăm că Sfântul Antonie cel Mare, întâlnindu-se cu Sfântul Ilarion care era începător, dar care promitea să înainteze mult în viața duhovnicească, când l-a văzut Sfântul Antonie cel Mare pe Sfântul Ilarion venind către el a zis: "Bine ai venit luceafărule care răsari dimineața", iar Sfântul Ilarion a zis către Sfântul Antonie: "Pace ție stâlpule care luminezi lumea". Sunt niște podoabe de gând acestea. Sunt niște lucruri care îți plac când le auzi și cred că sunt extraordinar de frumoase când le și împlinești, când te alcătuiești după ele, când faci și tu ceea ce au făcut sfinții ca să fie preamărit Dumnezeu. Aceasta înseamnă să te angajezi în cinstire.

Am pomenit despre cinstirea față de oameni dar întâi de toate trebuie să ne gândim la preamărirea lui Dumnezeu, la cinstirea Maicii Domnului, la cinstirea sfinților, la ceea ce ține de ceea ce e mai presus de noi, pentru că dacă suntem datori să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de orice, suntem datori cu cinstire, cu preamărire, mai ales față de Dumnezeu și de oamenii lui Dumnezeu, cu cinstirea cuvenită. Așa încât să nu uităm niciodată de datoria de a fi preamăritori de Dumnezeu și de datoria de a fi cinstitori de oameni începând cu măsurile pe care le avem, ca să putem avea măsuri tot mai mari.

Dumnezeu să ne ajute!

 

24 august 1995


 
Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Pãrintele Teofil Pãrãian
Curpins Gânduri bune pentru gânduri bune
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.