Rostul și măsura credinței

 

Cinstiți părinți, iubiți credincioși, și astăzi continuăm să rămânem în sfera gândurilor despre credință. Este o vorbă românească ce zice: "Te spune fața cum ți-i viața". Prin aceasta se exprimă adevărul că în exteriorul omului se exprimă cele din înăuntru, că pe fața omului se reflectă interiorul lui, așezarea lui. Cei care cunosc corespondența dintre cele din înăuntru și cele din afară, descifrează din cele din afară cele din înăuntru. Bineînțeles, nu toți pot aceasta, nu toți știu aceasta, dar adevărul este că cele din afară ale omului sunt reflexul celor din înăuntru. Cu cât cineva duce o viață mai îmbunătățită, cu atât are o figură mai luminoasă, o figură mai odihnitoare.

Undeva, cred că în scrierile Sf. Calist și Ignatie, am găsit afirmația că "măsura vieții este măsura credinței". Bineînțeles, nu e vorba despre măsura în lungime sau în lărgime a vieții, ci este vorba de stilul de viețuire al cuiva. Credința este o realitate care se manifestă. Nu este un lucru pe care-l presupunem, ci este un lucru real care se manifestă în afară. Nu se poate trăi o viață de credincios fără să fii credincios. Iar dacă ți se pare că ești credincios, dacă numai ți se pare că ai credință în Dumnezeu, în cazul acesta viața nu-i de credincios, ci este de necredincios, este o viață de duplicitate. Sunt mulți dintre credincioșii noștri care se numără la credincioși fără să fie credincioși, doar pentru motivul că nu se leapădă de Dumnezeu cu cuvântul, nu spun ceva împotriva credinței. Pentru simplul motiv că nu se declară necredincioși, nu se declară fără Dumnezeu, nu se declară atei, pentru acest simplu motiv se cred credincioși. Dar răspunsul la întrebarea "Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?" nu-l dau ca cei credincioși, ci-l dau ca cei necredincioși.

Cineva care are credință în Dumnezeu are și mărturisire a credinței. Și mărturisirea credinței este necesară. Domnul Hristos a zis: "Cel ce Mă va mărturisi pe Mine și Eu îl voi mărturisi pe el. De cel ce se va lepăda de Mine, și Eu Mă voi lepăda de el" (Matei 10, 32-33). Prin aceste cuvinte Domnul Hristos statornicește corespondența dintre credință și mărturisire. Credința trebuie să fie mărturisitoare, și mărturisitoare nu numai cu cuvântul, ci mărturisitoare cu întreaga viață.

Cineva care are o credință anume și are o viață altfel decum îi este credința, acela merge înainte în duplicitate și cu vremea ajunge să îi scadă și credința care i se pare că o are. E o realitate cu care ne întâlnim noi înșine și cu care ne întâlnim în viață.

În pilda cu semănătorul, Domnul Hristos are afirmația că sămânța semănată pe drum, pe loc bătătorit, care nu încolțește, reprezintă cuvântul lui Dumnezeu pe care îl ia din inima omului, de unde s-a semănat, din inima omului învârtoșat, îl ia diavolul și spune Domnul Hristos de ce îl ia: "ca nu cumva crezând, să se mântuiască" (Luca 8, 12). Cineva care nu are credință, nu are nici strădanii de îmbunătățire, de depășire de sine însuși. Vine satana - spune Domnul Hristos - și ia cuvântul din inima lui cu scopul precis: ca nu cumva crezând, să se mântuiască.

În aceeași pildă Domnul Hristos vorbește și despre o sămânță ajunsă pe loc pietros, care are aderență la locul pietros dar nu are putere de creștere pentru că nu are strat adânc și nu se poate înfige cât ar trebui pentru a aduce rodire. Și Domnul Hristos spune că aceștia, care au o astfel de stare sufletească, sunt oamenii care primesc cuvântul cu bucurie, dar nu au strat adânc, nu au rădăcină, cuvântul nu este imprimat destul de bine în sufletul lor și pierd și bucuria, și cuvântul pe care l-au ascultat. Credința lor înseamnă că este o credință nelucrătoare, o credință care nu duce departe.

Sunt apoi și oameni care reprezintă sămânța aruncată între spini, și spinii cresc mai repede decât sămânța cea bună și împresoară sămânța cea bună și nu aduce rodire. Și spune Domnul Hristos că aceștia sunt oamenii care stau sub povara grijilor și sub povara dorinței de îmbogățire și de aceea cuvântul lui Dumnezeu, sămânța cea bună, nu crește în ei.

Și, în sfârșit, sunt și oameni care - zice Sf. Evanghelist Luca, în varianta de la Luca este - "cu inimă curată și bună primesc cuvîntul și fac rod întru răbdare" (Luca 8, 15). E condiția împlinirii Evangheliei inima curată și bună. E condiția progresului în credință.

Noi de obicei când ne gândim la această pildă, ne gîndim la patru feluri de oameni. Să știți că ne putem gândi și la un singur om cu patru feluri de stări sufletești. Același om poate fi și bătătorit, fără aderență la cuvântul lui Dumnezeu, poate fi și împietrit, cu puțină aderență la cuvântul lui Dumnezeu, poate fi și împresurat de griji, de spini, de dorințe altele decât cele care îl îmbogățesc sufletește, și poate fi același om uneori cu inimă curată și bună, silitor pentru împlinirea cuvântului lui Dumnezeu.

Credința nu vine de la sine, ci trebuie căutată, trebuie să facem ceva ca să o avem. Știți cum e cu credința? Cum e cu cultura: cultura dacă o cauți, dacă te silești pentru ea, o agonisești, cultura dacă o cauți, o ai. Și știți că cultura nu înseamnă simplă informare, ci cultură înseamnă transformare prin informare. Cum anume? Așa, ca lucrurile cele bune pe care le cuprinzi în suflet au darul de a te cultiva. Cuvântul "cultură" ne duce la gândul de cultivare. Și numai atunci e cultura cultură, când ne cultivă, când ne ajută, când ne schimbă spre bine.

Domnul Hristos gândindu-Se la cele ale credinței în înțeles de cultură duhovnicească, a asemănat cele ale credinței și credința însăși, învățătura pe care o aduce credința în suflet, le-a asemănat acestea cu aluatul de dospire. Avem în Sf. Evanghelie de la Matei și în Sf. Evanghelie de la Marcu și în Sf. Evanghelie de la Luca pilda cu aluatul pe care luându-l o femeie, l-a pus în trei măsuri de făină până ce s-a dospit toată frământătura. În limba noastră cuvântul "aluat" se întrebuințează și când e vorba de aluat de dospire și când e vorba de aluat nedospit, frământătură. În alte limbi sunt expresii diferite. Când zicem că a zis Domnul Hristos că "împărăția lui Dumnezeu este asemenea cu aluatul", ne gândim la aluatul de dospire, care comunică însușirile lui, comunică puterea lui de dospire frământăturii nedospite, dar care, în contact cu aluatul de dospire dospește și ea, în așa fel încât calitatea aluatului de dospire se comunică întregii frământături până la așa măsură că de oriunde ai lua din aluatul care s-a dospit, are calitatea de a dospi și poți să dospești cu el alt aluat. Aceasta înseamnă că învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos, împărăția lui Dumnezeu, este o realitate care transformă. Sf. Apostol Pavel în Epistola către Galateni are afirmația că "Puțin aluat dospește toată frământătura" (Galateni 5, 9), iar în Epistola I către Corinteni are cuvântul "Să lepădăm dospitura și să facem praznicul cu azimile curăției și ale adevărului" (I Corinteni 5, 8). Să lepădăm aluatul de răutate și de viclenie și să facem Paștile cu azimile curăției și ale adevărului. Toate acestea sunt comparații cu lucruri cunoscute de noi ca să ne ducă la înțelegerea unor lucruri mai presus de fire. Domnul Hristos nu a dat lecții de agricultură, nu a dat lecții de chimie alimentară, ci Domnul Hristos a dat învățături duhovnicești sprijinite uneori, și de multe ori, de lucruri din viața oamenilor.

Dacă primim în sufletul nostru, din predică auzită, învățătura pe care ne-o aduce în conștiința noastră predica pe care o auzim, sau predica pe care o citim, sau citirea Evangheliei, dacă primim în suflet aceasta și avem aderență, credința noastră devine lucrătoare și lucrarea credinței este schimbarea spre bine a sufletului omenesc.

Dacă însă avem împotrivire față de cuvânt, dacă nu întâmpinăm cuvântul cu bunăvoință și cu dorința de a ne schimba prin el, ci avem noi niște idei preconcepute, ne împotrivim prin ceea ce avem în suflet până la vremea când ni se comunică cuvântul cel care e mai ascuțit decât o sabie - cum zice autorul Epistolei către Evrei - dacă nu primim cuvântul, stăm împotrivă, atunci credința, câtă o avem, dacă avem totuși ceva credință, începe să scadă, să fie pusă în umbră, să fie nelucrătoare. Și e mai puternic cuvântul împotrivitor și așezarea împotrivitoare și în cazul acesta nu avem fapte de credincioși.

În Filocalie vol. I este o scriere a Sf. Antonie cel Mare în care se afirmă printre altele că "cea mai rea boală a sufletului este necredința și necunoștința lui Dumnezeu". Pentru că de aici pornește toată lipsa de disciplină. Noi nu putem zice că oamenii necredincioși nu se silesc și ei spre bine, dar nu se silesc așa cum ar trebui să se silesacă cineva care are credință în Dumnezeu, care are motive în plus să se statornicească în bine. Există și niște înzestrări sufletești pe care le dă Dumnezeu omului spre bine și care nu sunt realizate de către omul însuși, ci sunt niște daruri ale lui Dumnezeu pentru mai mult și mai bine. Așa că dacă avem o înzestrare pozitivă și o credință lucrătoare, ni se deschide calea spre schimbarea înspre bine.

Toată lucrarea omului prin credință este îmbunătățirea sufletească, să se facă bun, bun și tot mai bun. Să se poată spune și despre el cum s-a spus despre apostolul Varnava că "era om bun și drept, era fiu al mângâierii și avea pe Duhul Sfânt în el". Despre Duhul Sfânt mărturisim în rugăciune că este bun: "și mântuiește Bunule sufletele noastre". E bun și dătător de viață: "cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Tău Duh" zicem în rugăciuni. Duhul Sfânt ne ajută să fim buni, ne ajută să fim virtuoși. Dar toate acestea trebuie să pornească de la credință așa încât grija noastră cea mai de căpetenie, când e vorba de îmbunătățirea sufletească, este să înlăturăm toate împotrivirile față de credință și să avem o credință întemeiată, o credință lucrătoare de fapte bune, pentru că "credința fără fapte corespunzătoare cu credința este moartă", scrie Sf. Iacov.

Sf. Vasile cel Mare și în reluare Sf. Petru Damaschin afirmă -  orientându-se după cuvântul Domnului Hristos de la sfârșitul predicii de pe munte, că "Cel care ascultă aceste cuvinte ale Mele și le împlinește, este asemenea omului care și-a zidit casa pe temelie de stâncă, au venit ploile și vânturile mari și au izbit în casa aceea și casa a rămas neclintită" - că orice casă duhovnicească, așa cum casele obișnuite - comparat vorbind - sunt pe pământ ales anume pentru ca să se zidească o casă, tot așa și casa cea duhovnicească trebuie să fie statornicită pe pământul răbdării. Pe pământul pe care se zidește o casă se pune apoi temelie. Sf. Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni are cuvântul că "Altă temelie decât cea odată pusă nu poate să pună nimeni, iar piatra aceasta de temelie este Hristos" (I Corinteni 3, 11). Sf. Vasile cel Mare zice că temelia este credința. Este credința în înțelesul că numai prin credință poți ajunge la temelia Hristos. Apoi pe această temelie care este Hristos și credința în El, pe acest pământ al răbdării se pun cărămizile faptelor bune, pietrele faptelor bune, lipite cu lut luat din pământul smereniei. Fără smerenie faptele nu sunt bune, nu pot fi fapte bune, nu pot fi socotite fapte bune. Pot fi socotite fapte de o calitate deosebită, de o calitate superioară, dar din punct de vedere duhovnicesc numai acelea sunt fapte bune cu adevărat care sunt făcute în smerenie, acoperite cu smerenia. În Pateric se spune că dacă ai făcut o faptă bună să o acoperi îndată cu smerenia, să nu te afirmi cu ea. Iar despre smerenie se spune că este virtutea care nu se arată. În clipa în care o arăți, în clipa în care vrei să se știe despre ea, nu mai e smerenie. Peste toate acestea se pune acoperișul care este dragostea, dragostea fiind legătura desăvârșirii (Coloseni 3, 14).

Acestea toate urmărindu-le și împlinindu-le și noi, ne pregătim sufletul ca locaș al Mântuitorului nostru, care a făgăduit că Se va sălășlui împreună cu Tatăl în sufletul celor care împlinesc poruncile Lui: "Cel ce Mă iubește, păzește cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni la el și ne vom face locaș la el" (Ioan 14, 23). Să ne întărim așadar în credința lucrătoare de fapte bune ca să-L avem pe Domnul Hristos lucrând în noi și lucrător în viața noastră. Dumnezeu să ne ajute!

 

25 iulie 1996


 
Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Pãrintele Teofil Pãrãian
Curpins Gânduri bune pentru gânduri bune
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.