*

PACE CELOR CE VIN — BUCURIE CELOR CE RÃMÂN — BINECUVÂNTARE CELOR CE PLEACÃ



Pr. Vasile Tudora
Dallas
Ionut Mavrichi
Sibiu
Alex Nicolin
Copenhaga
Gheorghe Fedorovici
Bucuresti
Mihai Neamtu
Londra
Dinu Grigore Mos
Cluj-Napoca
Iulian Nistea
Paris
Radu Teodorescu
Cugir-Alba

 

MENIU
alte rubrici ale sitului
Ce este nou!
updated
Mari duhovnici
in viata si adormiti
Media ortodoxa
photos - film - audio
analize internet
Traduceri
teologie si duhovnicie
Spiritualitatea ortodoxa
Despre noi
Patericul adnotat
Patericul Egiptean
Eseuri
updated
Mihai Neamtu, Nistea Iulian, Dinu Grigore Mos, Radu Teodorescu, Gheorghe Fedorovici
Simone Weil
1909-1943
Poeme
Jurnal athonit
literatura si duhovnicie
Ileana Malancioiu
poeta
Nistea writers
simbol crestin vechi

INTERACTIV
participarea Dvs
Legaturile Dvs
inscrieti-va situl !
Harta Vizitatorilor
Priviti si lasati un semn pe harta
Forum !
Participati la discutii
My Guestbook
Vizitati si semnati
Cartea de oaspeti

 

Legaturi rapide
situri speciale
Icoane bizantine
icones grecques-byzantines
Intrebari si raspunsuri
spiritualitatea ortodoxa
Calendar ortodox !
2005, sinaxar
vietile sfintilor
Credo.ro
Portal Ortodox
Zambete din pantecele mamei
Ortodocsi din Paris
Orthodoxes à Paris
Biserica Ortodoxa Romana din Paris
Parohia Sfintii Arhangheli
Filocalia.ro
NOU !
Asociatia OrtodoxRoNet
NOU !
OrtRadio
situl emisiunii radio
L'Eglise Orthodoxe aujourd'hui (Paris)

 

 

  *
Eseuri teologice
pr. Iulian Nistea (Paris), Mihai Neamtu (Londra), Dinu Grigore Mos (Cluj Napoca), Radu Teodorescu (Cugir), Gheorghe Fedorovici (Bucuresti), Alex Nicolin (Copenhaga), Ionut Mavrichi (Sibiu), Pr. Vasile Tudora (Dallas)

Prima pagina -> Eseuri -> Eseuri de Pr. Vasile Tudora

La extemitatea periculoasă a medicinei moderne
Un eseu catehetic despre suferinţă şi boală în viziunea moralei şi eticii ortodoxe[1]

Pr. Vasile Tudora

Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om...
(In. 5;7)

Etimologic cuvântul „etică” provine din grecescul „ethos” care în accepţiunea sa modernă descrie ansamblul normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei anumite clase sau societăţi[2]. Etica stabileşte percepţia  pozitivă sau negativă a comportamentelor umane aşa cum sunt ele percepute de o anumită grupare socială. Etica constituie de fapt puntea de legătură dintre aspectele practice şi teoretice ale moralei.

Bio-etica este o ramură mai nouă a eticii care studiază impactul recentelor descoperiri medicale asupra vieţii individului şi societăţii. Problemele potenţiale create de noile tehnologii medicale sunt numeroase, spune Vasile Astarastoae, redactorul revistei Române de bioetică,  şi trebuie să medităm îndelung dacă ele vor face mai mult bine decât rău. Dezvoltarea tehnologiilor va continua fără îndoială fie că noi vrem sau nu, pentru că ele reprezinta o ramură importanta a ştiinţei.[3]

Cu alte cuvinte nimeni nu poate sta în calea progresului. Nici Biserica Ortodoxă nu doreşte să frâneze acest progres, însă este datoare să păstreze un ochi atent asupra acestora şi să avertizeze credincioşii săi asupra eventualelor nereguli sau abateri de la învăţătura creştină. De aceea este necesară Bioetica  Ortodoxă, care studiază aceste probleme din punctul de vedere al moralei creştine, fiind interesată în principal de influenţa lor asupra vieţii spirituale ale creştinilor ortodocşi.

Deşi există mai multe comunicări oficiale cu privire la diferite aspecte ale bioeticii, datorită complexităţii acestora şi a vitezei cu care evoluează ştiinţa medicală, Biserica Ortodoxă Română nu s-a putut pronunţa oficial în privinţa tuturor faţetelor acesteia[4]. Există însă din ce mai mulţi mai mulţi autori, preoţi ortodocşi, medici creştini etc. care au abordat aceste probleme alcătuind o crecândă bibliografie de specialitate.[5]

Din păcate însă, datorită fragmentării acestor surse, omul obişnuit nu are acces direct la ele, în consecinţă marea masă a populaţie fiind complet ignorantă asupra problemelor de bioetică. Vedem astfel un exemplu recent din România, când un caz de fertilizare in vitro la o femeie de 67 de ani a înfierbântat pentru câteva luni opinia publică, nepregătită pentru un asemenea şoc[6].

Ţinînd seama de complexitatea problemelor bioeticici moderne şi de limitările autorului, în prezentul eseu se va aborda o temă mai generală, aceea a bolii şi suferinţei, dorind a compara atitudinea omului modern cu a credinciosului creştin ortodox faţă de acest subiect.

În capitolul al doilea din evenghelia de la Sf. Ap. Marcu ni se relatează istoria celor patru tovarăşi care-l aduc pe prietenul lor, un slăbănog cu patul prin acoperiş la Iisus pentru a fi vindecat (Mc.2:3-12). Acesta nu este singurul slăbănog vindecat de Mântuitorul, în Duminica a patra după Înviere, Sfinţii Părinţi au rânduit Evanghelia aşa numită a slăbănogului, în care ni se istoriseşte cum Iisus vindecă un paralitic ţintuit la pat de 38 de ani (In 5:1-15). Dacă în primul caz ni se decoperă relaţia directă dintre păcat şi boală, în cel din urmă ni se predă lecţia răbdării şi acceptării suferinţei ca mijloc de vindecare sufletească.

Omul contemporan, trăind într-o societate bazată pe comfort şi lipsă de griji, nu mai vede rostul suferinţei pământeşti. Dacă este atins de o boală el se revoltă imediat „ de ce eu, de ce tocmai eu, şi nu celălalt?” El nu mai caută răspunsul înăuntrul său, cum ar fi normal, ci încearcă să-i atribuie o cauză extrerioară sieşi. Sf. Episcop Nicolae Velimirovici[7] spune „în nebunia şi mânia sa, el va arăta cu degetul spre fiecare fiinţă de pe pământ şi din cer, ca fiind responsabilă pentru suferinţa sa, înainte de a arăta cu degetul spre sine - singurul responsabil pentru suferinţa sa în chip adevărat.” Câtă deosebire între această atitudine egoistă, şi atitudinea bunicilor noştri care spuneau că dacă Dumnezeu nu te încearcă cu o boală sau suferinţă S-a depărtat de la tine. De unde această diferenţă de atitudine?

Deşi ambele concepţii îl privesc direct pe om, locul în care ele se despart este relaţia acestuia faţă de Dumnezeu. În societatea modernă, şi mai ales în medicina avansată, omul este pus în centrul tuturor preocupărilor, către om şi către dorinţele acestuia se îndreprează toată atenţia şi eforturile, pentru a-i crea o viaţă cât mai lipsită de probleme. Această abordare îl scoate din ecuaţie pe Dumnezeu, Creatorul omului, şi perverteşte scopul însuşi al vieţii. Ţelul creştinilor, după modelul adus de Hristos, nu este o viaţă fără griji, boli şi suferinţe, ci a se ridica din starea căzută, printr-o viaţă de luptă continuă şi conlucrare cu harul, pentru a deveni fii după har ai lui Dumnezeu. O viaţă trăită numai pentru a fi trăită, o sănătate numai pentru sănătate se goleşte de sens devenind goală şi fără miez.

Se încearcă astăzi totul ca omul să nu mai simtă nici o durere, să se vindece de orice boală, să nu se vadă nici o urmă a trecerii timpului pe trupul său. Aceasta grijă exagerată faţă de trup duce însă, vom vedea mai departe, la excese şi chiar paradoxuri morale.

În contrast, Biserica Ortodoxă primeşte boală, sau suferinţa în general, ca o modalitate de curăţire, o încercare prin care, trecând cu demnitate, putem deveni mai buni şi mai receptivi la darurile primite de la Dumnezeu. O valoare mai înaltă decât viaţa biologică, spune păr. Arhim. Juvenalie Ionaşcu, este viaţa veşnică, la care viaţa biologică trebuie să conducă.[8]

Sigur că nu este nimic rău în a dori alinarea suferinţelor. Biserica nu condamnă medicina în general, ci, din contră, o binecuvântează. Iisus Hristos însuşi a alinat suferinţele atâtor bolnavi. Există însă o tendinţă în medicina modernă de a duce lucrurile dincolo de o limită, de a vindeca cu orice preţ, chiar cu preţul vieţii altor oameni.

Spre exemplu, o ştire recentă mi-a atras atenţia zilele acestea[9]. Un grup de cercetători din Singapore au reuşit să cloneze celule umane şi să creeze mai mulţi embrioni pentru a fi folosiţi în scop aşa zis „terapeutic”. Este vorba de cercetarea în domeniul celulelor aşa numite stem embrionare, considerate, de mulţi un viitor leac universal.

Celulele stem sunt un tip de celule umane primare din care se pot dezvolta aproape orice celule ale corpului. Cercetătorii speră să poată implanta astfel de celule în corpul uman acolo unde există celule bolnave, care pot fi astfel înlocuite de celulele stem ce generează ţesuturi sănătoase. Se speră astfel să se vindece boli precum diabetul, Parkisonul, secţionările de măduvă din traumatisme etc. Până aici totul nobil şi frumos.

Totul are însă un preţ; cum spune americanul „there is no free lunch” (nimeni nu-ţi oferă un prânz gratuit!). Celulele stem embrionare se pot obţine fie de la embrioni avortaţi (a se citi de fapt omorâţi), fie prin crearea unor embrioni umani prin clonare, care apoi vor fi la rândul lor sacrificaţi pentru a se putea preleva doritele celule stem.

Ce înseamnă asta? Dacă ţinem seama de fapt că omul este fiinţă vie, cu trup şi suflet încă din momentul concepţiei, ceea ce se încearcă aici este de fapt păstrarea unei vieţi cu preţul altora. Este o monstruozitate să se creeaze oameni numai cu scopul de a fi omorâţi pentru salvarea altora.

Acest lucru nu poate fi acceptat din punct de vedere creştin. Sf. Apostol Pavel spune că  nu putem birui răul cu rău (Rm.12:17). Nu putem păstra viaţa cu preţul uneia sau chiar mai multor vieţi. Nici din punct de vedere medical acest lucru nu este normal. Fiecare medic, la depunerea jurământului lui Hipocrate[10] consimte: „Voi manifesta smerenie faţă de viaţa omenească, chiar de la începuturile ei şi chiar sub ameninţare,nu voi utiliza profesia mea medicală in discordanţă cu principiile umanităţii. Viaţa omului începe de la concepţie, fiind o lucrare divino-umană, ea nu se poate crea cu unicul scop de a fi distrusă.

Cum se împacă aceasta cu ultima descoperire a cercetătorilor din Singapore? Nu se împacă de loc, ci este un exemplu de ştiinţă dusă la extrem, de încălcare a demnităţii umane, de înjosire a darului sacru al vieţii.

Ce se poate face însă pentru a permite progresul ştiinţei? Părintele John Breck[11], profesor de bioetică din cadrul OCA, afirmă că „viaţa este un dar, oferit în mod liber de Dumnezeul iubirii. De aceea, viaţa umană trebuie întâmpinată cu bucurie şi mulţumire. Ea trebuie preţuită, conservată şi protejată ca expresia cea mai sublimă a activităţii creatoare a lui Dumnezeu, Care ne-a adus „de la nefiinţă la fiinţă” nu doar pentru o existenţă biologică. El ne-a ales pentru Viaţă, a cărei finalitate este participarea la slava veşnică a lui Hristos Cel Înviat, „la moştenirea sfinţilor, întru lumină” (Col. 1: 12; Efes. 1:18)”.

Se impun căutate căi alternative de cercetare în medicină care să nu ridice astfel de probleme grave de etică şi morală. Spre exemplu în genetică se cunoaşte că celulele stem se pot preleva chiar şi de la adulţi, şi nu este necesar să clonezi o fiinţă umană pe care apoi să o omori, pentru a le obţine. Mai mult chiar, se pare că celulele obţinute pe această cale pot fi mai uşor mânuite decât cele obţinute din embrioni umani.[12] Deşi Biserica nu s-a pronunţat definitiv asupra acestor probleme, o astfel de cale intuitiv este mult mai apropiată de învăţătura Bisericii şi poate conduce în viitor la vindecarea multor boli şi suferinţe.

Ca principiu principiu general, în toată această fierbere a înţelepciunii umane, trebuie să ne întoarcem mai întâi faţa către Dumnezeu (Mt. 6:33). Să acceptăm că suntem creaţia Lui, şi că tot ce ne dă El este  bine gândit şi spre binele nostru. Căci ce Tată doreşte răul fiilor lui şi suferinţa acestora? Să acceptăm că un Tată responsabil mai ceartă şi poate mai altoieşte cu varga sau toiagul fii Săi neascultători (Ps.22:5).[13] Dar toate aceastea cu dragoste şi pentru îndreptare pe calea cea bună.

"Multe necazuri şi rele ai trimis asupra mea," spune împăratul David lui Dumnezeu, "dar întorcându-Te mi-ai dat viaţă şi din adâncurile pământului iarăşi m-ai scos .... Că eu voi lăuda cu instrumente de cântare adevărul Tău, Dumnezeule, cânta-voi Ţie din alăută, Sfântul lui Israel. Bucurase-vor buzele mele când voi cânta Ţie şi sufletul meu pe care l-ai mântuit" (Ps. 70:23-26). Apostolul Petru îi povăţuieşte pe credincioşi: "Întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă" (1Pt. 4:13).

Suferinţa şi necazurile trebuie înfruntate cu demnitate şi răbdare, atunci când Dumnezeu ne ceartă, iar cauza acestora trebuie descoperită mai întâi în noi. Căutând vindecarea să nu o dorim  doar pe cea a trupului, ci şi pe cea a sufletului (Lc. 17:14). Căci fără vindecarea sufletului vindecarea trupului este doar efemeră. Trupul poate fi vindecat sau nu, însă sufletul poate fi oricând vindecat, dar numai în cursul acestei vieţi. Dacă pierdem şansa aceasta, aici, pe pământ, dincolo va fi prea târziu.

De notat aici că, datorită marii diversităţi de structură şi opinii din societatea actuală,  aplicabilitatea practică a principiilor etico-morale creştine, se face cu mai multă greutate în zilele noastre. Părerile Bisericii nu plac întotdeauna societăţii, iar valorile ei eterne par de multe ori de modă veche, anacronice chiar. Dar acest lucru nu trebuie să ne descurajeze „Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.  Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte” (In. 14:18-19). 

Biserica trebuie are însă datoria să continue să fie, aşa cum a fost întotdeauna, un far călăuzitor spre care ne putem oricând întoarce pentru a regăsi drumul pierdut. Rolul Bisericii este acela de a îndruma pe credincioşii ei pe calea către Hristos, de a le da repere solide de evaluare şi filtrare a uriaşei cantităţi de informaţii care ne este livrată zilnic. Acest reper trebuie să fie credinţa dreaptă în Dumnezeu.

Să-L rugăm aşadar pe Hristos Dumnezeul nostru să fie şi pentru noi Omul care să ne cureţe de toată întinarea trupească  şi sufletească pentru a ne putea ridica din păcat, precum slăbănogul de la Vitezda, şi a intra în virtute ca fii ai Tatălui ceresc, Cel slăvit cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, Treimea ce de o fiinţă şi nedespărţită. Amin.

Pr. Vasile Tudora

Prima pagina -> Eseuri -> Eseuri de Pr. Vasile Tudora

NOTE:

[1] De menţionat că autorul prezentului eseu, Pr. Cătălin Vasile Tudora, este şi absolventul facultăţii de Medicină şi Farmacie, Carol Davila, din Bucureşti

[2] Dicţionar Explicativ al Limbii Române (DEX)

[3] Vasile Astarastoae, Editorial, Revista Română de Bioetică, Vol. 1 Nr. 2

[4] Recent Comisia Naţională de Bioetică a emis două comunicate, aprobate de Sinodul BOR, cu privire la transplantul de organe şi eutanasie. Ele pot fi consultate la http://www.patriarhia.ro/bioetica/bioetica.php

[5] Vezi recent lucrările din ultimii ani ai Pr. John Breck, Arhim. Juvenalie Ionaşcu, Dr. Pavel Chirilă etc.

[6] Agenţia Mediafax, 16 ianuarie 2005

[7] Sf. Ep. Nicolae Velimirovici, Predici, Ed. Ileana, Bucureşti 2002

[8] Arhim. Juvenalie Ionaşcu, Ispita faustiană, Ed. Christiana, Bucureşti 2005

[9] Cotidianul Le Monde, 21 Mai 2005

[10] În varianta modernă, adoptată la Geneva în 1975 jurământul sună aşa: „O data admis printre membrii profesiunii de medic, ma angajez solemn sa-mi consacru viata in slujba umanitatii. Voi pastra profesorilor mei respectul si recunostinta care le sunt datorate, voi exercita profesiunea cu constiinta si demnitate, sanatatea pacientilor va fi pentru mine obligatia sacra, voi pastra secretele incredintate de pacienti, chiar si dupa decesul acestora,voi mentine, prin toate mijloacele, onoarea si nobila traditie a profesiunii de medic, colegii mei vor fi fratii mei, nu voi ingadui sa se interpuna intre datoria mea si pacient consideratii de nationalitate,rasa, religie, partid sau stare sociala, voi pastra respectul deplin pentru viata umana de la inceputurile sale chiar subamenintare si nu voi utiliza cunostintele mele medicale contrar legilor umanitatii.Fac acest juramant in mod solemn, liber, pe onoare!”

[11] Pr. Prof. John Breck, Darul Sacru al vieţi, Ed. Patmos, Cluj, 2001

[12] Vezi articolul “Future of Stem Cell Research: Rapid Progress”, http://www.globalchange.com/stemcells2.htm şi o vastă literatură de specialitate uşor accesibilă pe internet.

[13] Sf. Teofan Zăvorâtul spune în acest sens: “Totul e de la Dumnezeu: şi bolile şi sănătatea. Şi de la Dumnezeu totul ni se dă spre mântuirea noastră. Aşa să-ţi primeşti şi tu boala şi să dai mulţumită pentru ea lui Dumnezeu.” Sf. Teofan Zăvorâtul, Boala şi moartea, Ed. Sophia, Bucureşti 2002, p.21

Prima pagina -> Eseuri -> Eseuri de Pr. Vasile Tudora

sus

Cãutare  în  site

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Ultimele noutãti din site
HOME
Meniu:
About us | Traduceri | Poeme | Eseuri
 Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit 
  N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
  Mari duhovnici | Media | Legaturile Dvs!

Copyright © 2000-2006, pr. Iulian Nistea.