Taina tainelor, Sfânta Euharistie în Ortodoxie

 

Preacuvioase părinte stareț, stimați ascultători, cu ajutorul lui Dumnezeu suntem spre sfârșitul programului pe care l-am avut, pentru care am venit aici, și pentru seara aceasta, ca o pecetluire a celor pe care le-am prezentat zilele trecute, aș vrea să ne întreținem puțin asupra celei mai adânci taine din câte taine le are Biserica noastră, Taina Sf. Euharistii. Spuneam luni, când am început programul, că "taină" în limba noastră românească are două înțelesuri. Înțelesul de taină ca ceva necunoscut deplin, ceva ce ni se ascunde dar ni se și arată, și prin acest cuvânt desemnăm în general oricare din cele 7 Sfinte Taine prin care harul lui Dumnezeu se coboară peste credincioși pentru trebuințele pe care le au credincioșii, pentru sfințirea credincioșilor. În acest înțeles Taina este o lucrare sfântă întemeiată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, o lucrare sfântă care se lucrează în Biserică și prin care se împărtășește harul lui Dumnezeu, harul sfințitor pentru trebuințele diferite ale credincioșilor. Sunt câteva Taine generale, pentru toți credincioșii, Taine de inițiere, cum e Taina Sf. Botez, Taina Ungerii cu Sf. Mir, Taina Sf. Euharistii. Apoi sunt dintre cele 7 Sfinte Taine și unele Taine care se dau credincioșilor pentru trebuințe speciale, cum e Taina Sf. Spovedanii pentru iertarea păcatelor, Taina Sf. Maslu pentru cei bolnavi, Taina Cununiei pentru cei ce se căsătoresc și Taina Preoției pentru cei ce devin slujitori la Altar.

Am mai vorbit apoi de alte taine și anume de tainele care privesc adevărurile de credință creștină, pe care le și cunoaștem și pe care nu le cunoaștem deplin, taina adevărurilor descoperite de Dumnezeu. Și așa, luni am vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu, marți despre taina Jertfei Mântuitorului, miercuri despre taina Învierii, joi despre taina Înălțării Mântuitorului și iată, astăzi am socotit că e bine să ne întreținem puțin asupra, aș zice eu, acelei taine care e mai taină decăt toate tainele, în sensul că în Sf. Euharistie, Sf. Cuminecătură, în Sf. Împărtășanie - îi zicem în mai multe feluri - nu ni se descoperă ceea ce știm că se cuprinde, ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos dar nu vedem Trupul și Sângele Mântuitorului, ci vedem pâine și vin. În acest înțeles taina este mai taină decât alte taine, pentru că vedem ce ni se prezintă și credem în altceva, credem că este vorba de Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceasta este învățătura Bisericii, în aceasta credem, aceasta este realitatea pentru noi. La celelalte Sf. Taine vedem lucruri văzute, de exemplu la Taina Sf. Mir știm că e ungere cu Sf. Mir, la Taina Botezului vedem apa, la Taina Cununiei vedem cununiile și cunoaștem formula de cununie, la Sf. Maslu vedem untdelemnul, dar la această Taină vedem pâine și vin și credem în Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru noi nu e pâine și vin, pentru noi sunt dumnezeieștile Taine, pentru noi e Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pâinea și vinul fiind prefăcute în Trupul și Sângele Domnului Hristos. Noi lucrurile acestea le-am primit din tradiția Bisericii noastre, din atmosfera de credință, de slujbă a Bisericii noastre.

Mai este o taină pe care am putea-o numi tot așa de bine taină a tainelor din punct de vedere al descoperirii dumnezeiești, și anume taina Sf. Treimi. E ceva cu totul neînțeles de noi, v-am spus că lucrurile acestea nu pot fi coborâte la gândirea noastră pământească, în rațional, pentru că sunt supraraționale, nu le putem coborî în logic pentru că sunt supralogice. Dacă le-ar putea cunoaște omul prin rațiune atunci nu ar trebui să credem în ele, ci le-am putea demonstra. Ori așa ceva nu se poate.

Eram la Arad, acum vreo trei ani, la Episcopie, unde s-a făcut o întrunire cu reprezentanți ai Oastei Domnului din diferite părți ale țării. Din Moldova, din Arad, din Timișoara, erau episcopi acolo și o împrejurare a favorizat și prezența mea acolo. Era I.P.S. Serafim la Arad, venise din Germania sau din Occident în orice caz, și trebuia să ia parte la această adunare și m-a invitat și pe mine. Și acolo a venit vorba, între altele, despre un reprezentant al Oastei Domnului care avea ceva cultură mai multă - era un subinginer, om preocupat de studii și de perspective de acestea materiale, de analize - și spunea cineva acolo despre unul din cei de față - și tare s-a simțit rău omul acela când i s-a spus - că a analizat Sf. Împărtășanie să vadă dacă e Trupul și Sângele Domnului Hristos. Nu știu cum, prin ce s-au gândit ei că a analizat. Ei, așa ceva nu se poate. Dacă crezi, analizezi cu credința, primești dintr-odată. Dacă nu crezi, degeaba încerci să cunoști, pentru că nu ai cum să cunoști.

De fapt noi avem un buletin de analiză al Sf. Împărtășanii și anume la Sf. Liturghie. Nu știu dacă v-ați gândit vreodată, bineînțeles că și eu m-am gândit la aceasta atunci când s-a pus problema că există cineva care vrea, prin diferite mijloace, să cunoască Trupul și Sângele Domnului din Sf. Euharistie. Și anume m-am gândit atunci că noi avem un buletin de analiză complex și foarte clar, bineînțeles pentru credința noastră. Anume, după ce se împărtășesc preoții și credincioșii, este un cuvânt care zice așa, un îndemn: "Drepți, primind dumnezeieștile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereștile, de viață făcătoarele și înfricoșătoarele lui Hristos Taine, cu vrednicie să mulțumim Domnului". Iată un buletin de analiză. Pentru credință, bineînțeles. Cu cine m-am împărtășit? Pentru ce trebuie să mulțumim? Că ne-am împărtășit cu înfricoșătoarele lui Hristos Taine. Ce înseamnă "înfricoșătoarele lui Hristos Taine"? Cu niște lucruri mai presus de înțelegerea noastră, cu ceva ce nu putem înțelege în logica noastră, în perspectiva pământului, ceva care e adus din cer pe pământ. Știți că Domnul Hristos a spus "Părinții voștrii au mâncat mană și au murit, iar cel ce mănâncă Trupul și Sângele Meu are viață veșnică. Eu sunt pâinea care s-a pogorât din cer" (Ioan 6, 58). Așa a zis Domnul Hristos despre Sine: "pâinea care s-a pogorât din cer" (Ioan 6, 41), deci sunt mai presus de ceea ce putem noi gândi cu mintea noastră. "Fericit ești Simone, fiul lui Ion?, că nu trup și sânge ți-a descoperit ție aceasta" - adică faptul că Eu sunt cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, ți s-a descoperit prin descoperire dumnezeiască și ești fericit. Prin puterea firii nu ai fi putut ajunge, trupul și sângele nu pot descoperi așa ceva, căci firea pământească nu poate intui lucrurile mai presus de fire.

Deci e vorba de înfricoșătoarele lui Hristos Taine, de ceva ce nu putem înțelege și ceva ce e uimitor. Să știți că cuvântul "înfricoșător" nu e cel mai potrivit cuvânt prin care s-a tradus un termen din altă limbă, din limba greacă. Înfricoșător înseamnă mai mult copleșitor sau uimitor. "Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta" vorbim noi cu Maica Domnului. De fapt s-au uimit toate, admiră toate, toate existențele raționale, toate existențele care gândesc admiră mărirea ta. Asta înseamnă "s-au spăimântat": admiră sau sunt uimite, sunt uluite de ceea ce se întâmplă. "Taină străină văd și preamărită; cer fiind peștera, scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălășluire întru care s-a culcat Cel neîncăput Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl mărim". Văd ceva și înțeleg altceva. Văd o peșteră și înțeleg cerul. Văd o iesle și înțeleg sălășluirea lui Hristos. Văd pe Maica Domnului și înțeleg scaunul Heruvimilor. Văd pe Hristos Dumnezeu pe Care-L văd ca om și El este și Dumnezeu adevărat. Asta înseamnă a privi în perspectiva tainei. Deci una văd și alta cred. Văd ce se vede și cred în ce nu se vede. Credința mă duce mai presus de ceea ce se vede. Vederea mă duce la ceea ce se vede, îmi descoperă ceea ce îmi stă în față. "Taină străină văd însă", adică eu am conștiința că văd, prin ceea ce se vede, ceea ce nu se vede. Deci văd pe Sfânta Fecioară și nu mă opresc la Sfânta Fecioară ci mă gândesc la scaunul de Heruvimi, pentru că Fiul lui Dumnezeu - zicem noi tot printr-o descoperire și, de fapt, tot prin ceva neînțeles - Se odihnește pe scaun de Heruvimi.

Toate lucrurile acestea pot fi înțelese într-o altă perspectivă. Adică cum, sunt niște Heruvimi și Domnul Hristos stă pe ei? Nu e așa. Vrem să spunem că Domnul Hristos e mai presus de Heruvimii care sunt mari și puternici. De Maica Domnului zicem: "Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii". Heruvimii sunt ființe din imediata apropiere a lui Dumnezeu. De altfel și cu apropierea aceasta a lui Dumnezeu, trebuie să înțelegem altfel, pentru că Dumnezeu nu e undeva mărginit și atunci, fiind mărginit, stă pe ceva, are o dreaptă și o stângă, Fiul lui Dumnezeu șade de-a dreapta Tatălui; unde-i dreapta, unde-i stânga lui Dumnezeu, dacă-i vorba? Pentru că Dumnezeu fiind infinit, nu are o dreaptă și o stângă, pentru că nu e în mărginire ca să aibă o dreaptă și o stângă. Și atunci de ce se spune totuși că Fiul lui Dumnezeu stă de-a dreapta Tatălui? Se spune pentru că numai așa se poate înțelege cinstirea firii omenești din Mântuitorul nostru Iisus Hristos, printr-o comparație. Stă de-a dreapta Tatălui, de fapt stă în cinstire, asta înseamnă. Noi nu putem coborî lucrurile cerești la dimensiunile lucrurilor pământești, doar găsim niște comparative în lucrurile omenești ca să înțelegem lucruri mai presus de ceea ce exprimăm prin termenii de comparație.

Deci uimitoarele, înfricoșătoarele lui Hristos Taine le-am primit la Sf. Liturghie când ne împărtășim. Și despre uimitoarele Taine ale lui Hristos, despre Trupul și Sângele pe care le-am primit, despre Hristos întreg cu care ne-am unit știm că ne unim cu Domnul Hristos în întregimea Lui. Pornim de la Trupul și Sângele Lui, dar Domnul Hristos nu ne dă ceva din afară de El, ci ne dă ceva ca să ni se poată comunica El însuși, ne dă ceva din ființa Lui, ca prin ceea ce ne dă, să intre El întreg în noi. Învățătura Bisericii este că cel care se împărtășește, se împărtășește cu Hristos întreg și în lărgime și în adâncime. Nu se împărtășește cu ceva din Hristos ci cu Hristos. Dacă Hristos vine în noi prin poruncile Sale, poruncile Sale sunt mijlocul prin care Hristos Se întrupează în noi, înseamnă că poruncile Mântuitorului nostru Iisus Hristos sunt mijlocul prin care vine El în noi. Tot așa și Trupul și Sângele pe care ni le dă e ceea ce e mai jos din tot ce reprezintă persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, mai apropiat de noi, mai materializat cumva, dar ca prin aceasta să ni se dea El întreg. A găsit Domnul Hristos modalitatea aceasta de a Se uni cu omul.

Și despre Tainele Mântuitorului noi spunem că sunt dumnezeiești. Nu se poate să nu fie dumnezeiești dacă țin de Dumnezeu. E tot ce are omenirea mai scump, tot ce are omenirea mai înalt, Trupul și Sângele Mântuitorului cu care noi ne împărtășim de multe ori așa învârtoșați cum suntem și nu înțelegem mare lucru, ca și când s-ar întâmpla ceva obișnuit. De ce? Pentru că nu noi Îl descoperim pe Domnul Hristos, ci Domnul Hristos ni se descoperă nouă. Și în măsura în care ni se descoperă Îl cunoaștem și Îl prețuim, apreciem acest dar, avem această valoare, și dacă nu ni se descoperă El degeaba căutăm noi să Îl cunoaștem din Împărtășire sau gândindu-ne la Trupul și Sângele Lui, nu putem, numai Tatăl Cel din ceruri, numai Duhul Sfânt, numai Domnul Hristos Însuși ne poate descoperi acest lucru, așa cum a descoperit de fapt și adevărurile care le credem și pe care le-am primit ca lucrătoare în sufletul nostru. Am spus că Învierea Domnului Hristos au cunoscut-o și au crezut în ea numai aceia pe care Domnul Hristos Cel Înviat i-a încredințat. Există o încredințare lăuntrică, nu trebuie neapărat să ne gândim la o încredințare din afară, să-L vedem pe Domnul Hristos în față. Dacă ar fi așa, cineva își imaginează pe Domnul Hristos și zice că L-a văzut pe Domnul Hristos. Asta nu e sigur. Un părinte din Pateric când i s-a arătat vrăjmașul și i-a zis "Închină-te mie că sunt Hristos", el a zis: "Vezi că eu nu sunt vrednic să-L văd pe Hristos, îi fi trimis la altcineva". A avut o ezitare, și a avut o ezitare pe bună dreptate, pentru că pot fi și înșelăciuni. Cineva îl întreabă pe un părinte din Pateric că ce zice despre cei care au vedenii cu îngeri. Și el răspunde: "Eu îi fericesc pe aceia care-și văd păcatele lor". E mai mare lucru să-ți vezi păcatele tale decât să-L vezi pe Domnul Hristos. Pe Domnul Hristos Îl vom vedea toți, deodată, la a doua venire, și atunci nu va fi nici o îndoială. Dar până atunci pot fi și îndoieli în ceea ce privește apariția Domnului Hristos. Bineînțeles că pot fi și apariții bune, dar omul în general e bine să fie circumspect.

Sfintele Taine ale Mântuitorului sunt dumnezeiești, Sf. Taină a Euharistiei este dumnezeiască. "Drepți primind dumnezeieștile ..." Și bineînțeles că dacă sunt Dumnezeiești sunt și sfinte. Nu poate să fie ceva dumnezeiesc și să nu fie sfânt. Dacă sunt sfinte sunt preacurate. Fiind dumnezeiești, sfinte și preacurate, sunt și nemuritoare, adică rămân în veci. În noi și în afară de noi ele rămân în veci, nu se dizolvă. Niciodată nu se dizolvă Sfintele Taine ale Mântuitorului cu care ne împărtășim, ci intră în alcătuirea mădularelor noastre. Știți că există o rugăciune după ce ne împărtășim, rugăciunea a treia, în care zicem către Domnul Hristos "Intră în alcătuirea mădularelor mele, în rărunchi și în inimă". Te-am primit în ființa mea, acum vreau să se întâmple ceva mai departe, să intri în alcătuirea mădularelor mele, să intri în rărunchi și în inimă. Ce înseamnă asta să intri în rărunchi și în inimă? În ceea ce are ființa mea mai adânc, mai esențial, acolo să intri, să intri în tot, să Te reverși în existența mea întreagă. Domnul Hristos nu ne-a descoperit nimic în legătură cu faptul că ar pleca din existența noastră pentru nevredniciile noastre, dar fiind veșnic și fiind veșnice, noi nu putem să facem niște aprecieri în legătură cu aceasta, dar știm că nu dispare, nu se nimicește, nu se risipește, ci Tainele lui Dumnezeu fiind veșnice, se unesc cu Dumnezeu dacă omul e nevrednic și nu poate să fie purtător de Dumnezeu. Știți că noi la slujbele noastre pomenim pe purtătorii de Dumnezeu părinți ai noștri. Toți trebuie să fim purtători de Dumnezeu și mai ales cei care se împărtășesc neapărat trebuie să fie purtători de Dumnezeu, teofori. Purtător de Dumnezeu se numește "teofor" în grecește. Cine-i teofor poate să fie în același timp și "hristofor", purtător de Hristos. Știți că există numele acesta, Hristofor, mai ales în Apus. Purtător de Duh se spune "pnevmatofor". Cine se împărtășește cu dumnezeieștile Taine este teofor, hristofor, pnevmatofor, pentru că unde e Hristos acolo e și Tatăl și Duhul Sfânt. Însă Domnul Hristos este cel mai apropiat de noi pentru că e și om, nu numai Dumnezeu. E Dumnezeu și om. Trupul și Sângele Mântuitorului țin de Mântuitorul-om, om unit cu Dumnezeu. Nu se poate să separi vreodată pe omul Hristos de firea dumnezeiască, ci unde e Domnul Hristos ca om, acolo este și firea dumnezeiască a Domnului Hristos. Deci primim Tainele dumnezeiești, înfricoșătoare, primim Tainele sfinte, primim Tainele preacurate, primim Tainele nemuritoare, primim Tainele de viață făcătoare. Când se împărtășește cineva, se spune: "Se împărtășește robul lui Dumnezeu cutare cu Sfântul și Preacuratul Trup și Sânge al Domnului Hristos spre iertarea păcatelor și spre viața de veci". E taina vieții.

Oamenii în general au o ezitare când e vorba de moarte. Și Domnul Hristos nu vrea ca omul să moară, nu vrea ca să moară casa lui Israel. În Scriptură nu este nici un loc în care să se spună că Dumnezeu a creat moartea. Moartea există dar nu e creată, ci e o consecință a slăbiciunii omenești și a păcatului, dar lucrul acesta nu l-a vrut Dumnezeu. Și atunci, cum nu există o moarte creată, tot așa nu există nici un iad creat. Noi când ne gândim la iad ne gândim la ceva ce există fără să fie creat. Atunci cum există dacă nu e creat? Nicăieri în Biblie nu se spune că Dumnezeu a creat iadul. Spune că a făcut cerul și pământul, că l-a făcut pe om, că a făcut animalele, că a făcut plantele, toate acestea sunt mărturisite ca existând din puterea lui Dumnezeu și de fapt sunt și foarte complicate și foarte instructive în ceea ce privește vederea lui Dumnezeu, vederea înțelepciunii lui Dumnezeu, a puterii lui Dumnezeu, a bunătății lui Dumnezeu. Dar nu se spune nicăieri că Dumnezeu a creat moartea, chiar se spune că nu a creat moartea și nu se spune nicăieri că a creat iadul. Și totuși există. Cum există? Există prin cei care sunt vrednici de moarte și prin cei care sunt vrednici de iad. Și nefiind firesc să moară cineva, și nefiind firesc să meargă în iad, e firesc ca omul să-și dorească viața. Și Sfintele Taine ale lui Hristos sunt făcătoare de viață, dătătoare de viață.

Tot așa mai vorbim noi despre Duhul Sfânt dătător și făcător de viață, și tot așa vorbim noi la sfintele slujbe despre Crucea cea dătătoare de viață: "Cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci". Care face viața. Cum face Crucea viața? Prin jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a ajuns la viață, ne-am mutat de la moare la viață. Zicem noi la Paști: "Ziua Învierii popoare să ne luminăm, Paștile Domnului, Paștile; că de la moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruință". Asta înseamnă că noi de fapt trebuie să trăim în cer, în cerul cel de pe pământ, în pământul devenit cer. Deocamdată nu întru deplinătate, pentru că așteptăm un cer nou și un pământ nou, cum se scrie în Scriptură, dar totuși credincioșii trebuie să ducă o viață cerească în condițiile pământești. Mie îmi place să spun că mănăstirea e - știți, nu? - tinda raiului, poarta cerului, casa lui Dumnezeu, locul împlinirilor, într-un fel cerul cel de pe pământ. Și Sf. Ioan, cel ce a scris "Scara", chiar are afirmația aceasta că "mănăstirea e cerul cel de pe pământ". Și biserica e cerul cel de pe pământ, biserica ca locaș de închinare - de ce? - pentru că se fac slujbele dumnezeiești în biserică, pentru că aduce cerul pe pământ, reprezintă pe pământ cerul cel mai presus de lume despre care nu știm exact ce este. Astfel, Sfintele Taine sunt cerești pentru că nu sunt de pe pământ, nu le creează cineva pe pământ.

Când sunt prezentate Cinstitele Daruri ca să fie sfințite, în timp ce credincioșii cântă "Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm, Ție Îți mulțumim, Doamne, și ne rugăm Ție, Dumnezeului nostru", cuvinte spuse după "Ale Tale dintru ale Tale, Ție Ți-aducem de toate și pentru toate", deci ca un fel de oferire inimii credincioșilor pentru Dumnezeu, preotul se roagă și zice către Dumnezeu Tatăl să trimită pe Duhul Sfânt. De ce? Ca să vină peste noi și peste aceste Cinstite Daruri și să prefacă pâinea în Trupul Mântuitorului, ceea ce este în potir - vinul amestecat cu apa - în sângele Mântuitorului și acestea să se realizeze prin Duhul Sfânt: "Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi și peste aceste Daruri ce sunt puse înainte. Și fă, adică, pâinea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău. Prefăcându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt. Amin. Amin. Amin". Aceasta este rugăciunea numită "Epicleză" și este momentul în care Cinstitele Daruri, pîinea și vinul, devin Trupul și Sângele Mântuitorului. Pentru credința noastră, pentru viața noastră devin Trupul și Sângele Mântuitorului. Deci nu mai sunt închipuitoare ale Trupului și Sângelui Mântuitorului, pentru că înainte de prefacere, cinstitele Daruri sunt pâine și vin obișnuite, sunt de fapt preînchipuitoare ale Trupului și Sângelui Mântuitorului. La Liturghia Sf. Vasile cel Mare se și spune: "Cele ce le-am adus înainte și închipuiesc Trupul și Sângele Tău să se prefacă în Trupul și Sângele Mântuitorului". Deci sunt niște lucruri pe care noi nu le putem înțelege la măsurile noastre, dar le primim ca adevărate și considerăm apoi că ceea ce e în fața noastră este Trupul și Sângele Mântuitorului pe care nu-l descoperim noi, ci ni-l descoperă Dumnezeu, ni-l descoperă Mântuitorul Care Se unește cu noi. Și în continuare avem în față Sfintele Taine, Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos pentru împărtășirea preoților și a credincioșilor și ne împărtășim nu cu pâine și vin preînchipuitoare, ci cu trupul și sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu o realitate, o realitate indiscutabilă pentru noi.

Au încercat cei vechi și au pus problema - unii dintre ei - cum este, dacă într-adevăr este sau nu este prezent Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Li s-a descoperit unor părinți că e carne și sânge. Toate lucrurile acestea sunt o încercare de elucidare a problemei, problema rămâne problemă, pentru unii problemă și pentru unii realitate. E elucidată gata și fără aceste intervenții de sus. Pentru că, la drept vorbind, noi ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, nu cu bucăți ci cu Trupul și Sângele Domnului Hristos întreg, în întregimea lui. Adică Îl primim pe Domnul Hristos întreg, nu primim părți din Domnul Hristos, ci pe El întreg. Fiecare credincios Îl primește pe Hristos întreg. Am putea zice așa comparativ, dacă privești un munte, de pildă, muntele e și în afară de tine, e și în tine, la măsurile la care poate fi cuprins muntele, cum e cuprins muntele într-o fotografie, de pildă, așa mare cum e, muntele intră într-o fotografie mică. Tot așa intră Trupul și Sângele Domnului Hristos cu toate mărețiile Lui, cu tot ceea ce este Domnul Hristos, intră în ființa noastră redusă. La proporțiile la care este intră și se face trup în noi. Căci scopul împărtășirii este acesta, ca Domnul Hristos să devină trup în noi, trupul Domnului Hristos să se unească cu ființa noastră și noi să devenim mădulare ale trupului lui Hristos. Nu e o chestiune teoretică.

Sf. Apostol Pavel, de pildă, vorbește în Epistola către Efeseni despre mădularele Trupului lui Hristos. Și în Epistola către Romani și în Epistola I către Corinteni e o idee pe care Sf. Apostol Pavel o are în vedere, o răspândește, dar nu e o simplă teorie, ci e o realitate. Adică Domnul Hristos intră în alcătuirea umană ca să devină omul ceea ce este El în firea omenească și prin aceasta să se unească cu Dumnezeu. Sigur că e o distanță foarte mare între omul fără Dumnezeu și omul unit cu Dumnezeu. Părinții cei care au încercat să dea o explicație au luat ca termen de comparație un fenomen, și anume unirea fierului cu focul. Și zic că așa cum fierul, când e băgat în foc, primește însușirile focului fără să fie foc, e fier fierbinte, e fier unit cu focul, nu e foc, nu devine foc, nu se transformă în foc, dar primește însușiri ale focului, arde, cum arde focul arde și fierul înroșit în foc, așa este și cu unirea omului cu Dumnezeu.

Poate vă mai aduceți unii aminte de cuvântul Sf. Simeon Noul Teolog, cuvântul al V-lea dintre Imnele Sf. Simeon Noul Teolog. El, vorbind cu Dumnezeu, vorbind cu Domnul Hristos, își exprimă uimirea în fața Domnului Hristos și zice: "Cum de foc ești ce țîșnește și ești val răcoritor? - deci ești și foc, și val, și fierbințeală, și răcoare în același timp - Cum de arzi și-alini îndată? - foarte interesant, deci ești și foc, și răcorire, și arzi, și alini - Cum mă faci nemuritor? Cum de faci din vameși îngeri - prin unirea Ta pe vameși și pe păcătoși îi faci îngeri, îi ridici la treapta de îngeri prin prezența Ta - și-ntunericul lumină? Cum de scoți din iad și cum de curățești pe cei din tină? Cum tragi bezna în lumină? Cum de noaptea o cuprinzi? Cum de mă prefaci cu totul? Inima cum o aprinzi?" Și acum urmează să zicem punctul de culme: "Cum de Te-mpreuni cu robii, fii ai Tatălui de-i faci? - îi faci fii ai Tatălui pe robii, pe creștinii care sunt robii lui Dumnezeu, dar cum îi faci fii? Nu din afară, ci din înăuntru, intri în alcătuirea mădularelor lor. De aceea Sf. Simeon Noul Teolog zicea: "Privesc mâna mea și văd mâna lui Hristos". De ce? Pentru că e străbătută de Hristos - Cum de arzi de dor, rănindu-i, cum de iarăși îi împaci? Cum de rabzi și suferi Doamne, cum nu răsplătești îndată? Cum de vezi cele ce-n taină numai Ție Ți se-arată? Cum fiind așa departe vezi ce facem fiecare? Doamne, robilor Tăi dă-le îndelunga Ta răbdare".

Părinții cei duhovnicești nu au mers foarte departe cu aprecierile acestea pentru că acestea nu sunt aprecieri, nu sunt teorii, nu sunt niște lucruri care trebuie elucidate, ci sunt niște lucruri pe care le primim, pe care le trăim. Dacă nu le trăiești, degeaba le știi, le teoretizezi. Știți că Domnul Hristos a spus că "cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică" și "cel ce nu mănâncă Trupul Meu și nu bea Sângele Meu nu are viață veșnică". Sunt cuvinte pe care le-au auzit iudeii. Iudeii, când au auzit cuvintele acestea au zis: cum poate acesta să ne dea Trupul Lui să-l mâncăm? Doar știm pe tatăl Său și pe mama Sa, cum zice El: "M-am pogorât din cer?" (Ioan 6, 42). Și într-adevăr Domnul Hristos S-a pogorât din cer, adică Fiul lui Dumnzeu S-a făcut om, S-a pogorât din cer, a devenit om în condiții umane dar într-un chip deosebit, întrupându-Se de la Duhul Sfânt, și a devenit om. În fața oamenilor de fapt a contat ca om. Cei care L-au văzut pe Domnul Hristos dar nu au crezut în El ci numai L-au văzut după firea omenească, după figura Lui, au zis că e un om de rînd, care are tată și mamă, că tatăl Lui este Iosif, că mama Lui este Maria, un om ca toți oamenii. Și El totuși a zis: "M-am pogorât din cer". Și iudeii se întrebau: cum zice că S-a pogorât din cer și cum poate să ne dea Trupul Lui să-l mâncăm? Și Domnul Hristos nu le-a dat nici o explicație. Dacă citim în Sf. Evanghelie găsim tot afirmații de felul acesta, că El Își dă Trupul să fie mâncat, Își dă Sângele să fie băut, că are viață veșnică, toate acestea le spune Domnul Hristos și nu dă o explicație a acestui fapt. De ce nu dă o explicație? Pentru că omului care nu e la măsurile de a înțelege lucrurile acestea degeaba îi dai o explicație. O explicație nu schimbă o situație, și situația e aceasta: Trupul și Sângele Domnului Hristos ni se dau nouă spre mâncare și spre viață veșnică și intră în alcătuirea noastră așa cum intră mâncarea prin care trăim. Hrana pe care o primim se asimilează, se face trup în noi. Așa cum se face trup în noi hrana pe care o primim, tot așa și Domnul Hristos El Însuși intră în alcătuirea mădularelor noastre, adică se face trup în noi, se continuă Întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Când preotul de roagă ca să se prefacă Cinstitele Daruri în Trupul și Sângele Domnului Hristos, îi spune lui Dumnezeu de ce anume cere lucrul acesta. Și zice: "Ca să fie celor ce se vor împărtăși - spre ce? - spre trezirea sufletului." Cel dintâi lucru pe care-l afirmă în legătură cu dumnezeieștile Taine este să fie "spre trezirea sufletului", ca omul să fie sensibilizat , să fie treaz în fața lucrurilor sfinte și mai presus de ceea ce înțelegem noi. După aceea spre ce? "Spre iertarea păcatelor". După aceea spre ce? "Spre împărtășirea cu Duhul Sfânt - mai departe - spre plinirea Împărăției cerurilor și spre îndrăznirea cea către Tine". Și apoi adaugă: "Iar nu spre judecată sau spre osândă". Există și posibilitatea ca împărtășindu-se cineva, să se împărtășească spre osândă, atunci când nu este luător aminte la dumnezeieștile Taine. Sf. Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni zice: "Deci să se cerceteze omul pe sine și numai așa să mănânce din această pîine și să bea din acest pahar, pentru că cel ce mănâncă cu nevrednicie, mănâncă și bea sieși osândă. De aceea sunt printre voi mulți slabi și bolnavi și o bună parte mor" (I Corinteni 11, 28-30).

Mi-aduc aminte de textul acesta, l-am auzit pentru prima dată în 1942 la Sâmbăta când am fost pentru prima dată acolo și părintele Arsenie predica. Nu mai îmi aduc aminte foarte multe din predica părintelui - totuși îmi mai aduc aminte câte ceva - dar și de cuvântul acesta pe care l-am auzit pentru prima dată. Poate că l-am citit în Scriptură, nu îmi aduc aminte dacă am ajuns la textul acesta până la 13 ani și jumătate. De altfel nu e foarte important să ajungi la un text, e foarte important ca ajungând la un text să-l iei în seamă, să-l asimilezi, să-ți dai seama de valoarea lui. Ori părintele a luat în considerație acest text și l-a detașat din context pentru credincioșii care erau atunci de față, printre care eram și eu. Și a spus despre ceea ce zice Sf. Ap. Pavel, atrăgându-le atenția credincioșilor că poate cineva să se împărtășească cu nevrednicie și în cazul acesta ajunge la slăbiciune, bineînțeles în primul rând la slăbiciune sufletească, dar de multe ori și slăbiciunile trupești sunt slăbiciuni determinate și de slăbiciunea sufletească. "Să se cerceteze omul pe sine și numai așa să mănânce din această pâine și să bea din acest pahar, pentru că cel ce mănâncă cu nevrednicie, mănâncă și bea sieși osândă. De aceea - adaugă Sf. Ap. Pavel, citim în cap. 11 din prima Epistolă a Sf. Ap. Pavel către Corinteni - sunt printre voi mulți slabi și bolnavi și o bună parte mor". Nu toți oamenii care mor, mor pentru că nu s-au împărtășit cu vrednicie. De multe ori se împărtășesc oamenii pe patul de moarte și poate chiar cu vrednicie, mulți dintre ei s-au împărtășit de multe ori în viață și totuși mor, moartea nu este un semn de împărtășie cu nevrednicie. Dar există și o moarte sufletească și atunci moartea sufletească este totdeauna o consecință a neascultării de Dumnezeu. Sunt oameni care mor înainte de moarte, din punct de vedere sufletesc. După cum sunt oameni care înviază înainte de Înviere, din punct de vedere sufletesc. Sf. Ioan Scărarul în "Scara" are cuvântul că "nepătimirea este cerul cel de pe pământ" și că este "învierea sufletului înainte de Învierea cea de obște", înainte de învierea trupului.

Stimați ascultători, oricât am buchisi noi lucrurile acestea, tot nu înțelegem mai mult decât ni se spune și nici ce ni se spune nu înțelegem. Noi să prețuim aceste daruri ale lui Dumnezeu și să le folosim spre binele nostru. Să știți că s-a făcut multă teorie în istoria Bisericii în legătură cu Sf. Taine, în legătură cu Sf. Euharistie. Cuvîntul "euharistie" înseamnă în grecește "mulțumire". Noi când zicem "euharistie" nu înțelegem "mulțumire", deși cuvântul grecesc "euharistie" înseamnă "mulțumire", dar nici ei nu se gîndesc la mulțumire în primul rând, când e vorba de Cinstitele Daruri, ci la Sf. Împărtășanie, la Sf. Cuminecătură, la Trupul și Sângele Mântuitorului. La dumnezeieștile Taine se gândesc și ei. Cuvântul "euharistie" nu prea are circulație de fapt. E un termen teologic, îl înțeleg teologii, credincioșii noștri nu zic că primesc Sf. Euharistie, ci zic că primesc Sf. Cuminecătură, că se comunică. Ce înseamnă cuminecătură? Mijloc de comunicare cu Dumnezeu, mijlocul de a intra în sfera divină prin aceste daruri sfințite, prin Sf. Taine comunicăm cu Domnul Hristos. De aceea trebuie să avem o corespondență cu Domnul Hristos, să ne asemănăm cu Domnul Hristos. Nu poate să se împărtășească cu vrednicie cineva care are ură în suflet, pentru că un purtător de răutate, un purtător de ură nu se aseamănă cu Domnul Hristos și neasemănându-se cu Domnul Hristos nu poate să se unească cu Domnul Hristos. Chiar dacă are mijlocul acesta de comunicare, de cumineacre, care înseamnă comunicare, înseamnă comuniune, înseamnă unire cu Domnul Hristos.

Sau Sf. Împărtășanie. Ce înseamnă asta, Împărtășanie? Mijloc de împărtășire, de a te împărtăși de ceea ce dă Dumnezeu, de ceea ce este Dumnezeu, coborât la măsurile posibilităților omului de a se uni cu Dumnezeu. Adică Domnul Hristos îl caută pe om unde este el. Unde-i omul acolo se duce Domnul Hristos. Dacă omul e pe pământ, vine la omul de pe pământ. Dacă omul e în iad, se duce la omul din iad. S-a pogorât la iad. De ce S-a pogorât la iad? Pentru că erau și acolo oameni care trebuiau mântuiți. S-a pogorât la iad, până unde era omul, până în cele mai de jos. "Pogorâtu-Te-ai - zicem noi la Paști - întru cele mai de jos ale pământului și ai sfărâmat veșnicile încuietori care îi țineau pe cei legați, Hristoase, și a treia zi, precum Iona din chit, ai înviat din mormânt". Deci "pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului". Pentru că v-am spus ieri că concepția de atunci era că iadul e sub pământ.

Noi, când ne gândim la iad, ne gândim că e undeva jos, în sensul că nu poate fi sus, nu poate fi și iadul și raiul în același loc, deși nu se vorbește de ceva spațial, dar în orice caz altceva e raiul, altceva e iadul. Și atunci nu pot conviețui, nu pot fi împreună raiul și iadul. Și atunci dacă zicem că raiul e sus, zicem că iadul e jos. Dumnezeu știe unde e josul, dacă-i vorba. Pentru că noi acum, de exemplu, stăm aici cu picioarele pe pământ și josul nostru este pământul pe care călcăm. Dar știm că cei din America, de pildă, unde răsare soarele acuma, sunt opușii noștri, și josul lor e susul nostru. Ei au un sus care-i altul și un jos care-i altul față de noi. Și am putea zice că așa cum se învârte pământul, stăm cu capul la vale de multe ori, când se întoarce pământul pe partea cealaltă. De aceea e gravitația care ne ține să nu cădem în sus. Poate cunoașteți expresia Sf. Grigorie de Nyssa de "oameni care cad în sus". Sunt oameni care cad în sus: aceia care sunt mândri. Nu cad în jos, cad în sus, dar tot cădere e. În sfârșit sunt niște lucruri pe care eu mă gândesc să vi le pun în atenție, că după aceea voi trebuie singuri să le cercetați sau să fiți cu raportare la ele.

Ar mai fi o chestiune. Și anume chestiunea dacă ni se dă posibilitatea să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului Hristos, dacă ni se dă posibilitatea să avem Trupul și Sângele Domnului Hristos, de unde le avem? Domnul Hristos a zis că vin din cer pe pământ, "Pâinea care s-a pogorât din cer". Ori nici unul dintre noi nu am văzut coborându-se pâine din cer ca să ni se dea nouă, dar avem dumnezeieștile Taine care se realizează în cerul cel de pe pământ și am putea zice că tot din cer ne sunt venite, dar din cerul cel de pe pământ, prin lucrarea lui Dumnezeu. Și atunci se pune întrebarea: dacă există această posibilitate să avem dumnezeieștile Taine cu care să ne împărtășim, dacă există Sf. Liturghie care este anume - să nu uităm niciodată, e anume - ca să existe Sf. Taine pentru împărtășire, nu pentru contemplare, pentru a fi privite, pentru a ști că există, ci pentru împărtășire, când pot credincioșii să se împărtășească? Sau când trebuie să se împărtășească? Mulți dintre credincioși zic că nu se împărtășesc pentru că nu sunt vrednici. Și să știți că nimenea de fapt nu e vrednic. Eu cred că nici sfinții nu au crezut despre ei că sunt vrednici să se împărtășească. Acum știți că noi cerem de la Dumnezeu o învrednicire și zicem: "Și ne învrednicește pe noi Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a Te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată, și a zice [...]" Chiar și să zicem "Tatăl nostru" cerem o învrednicire. Sau cerem o învrednicire să nu păcătuim: "Învrednicește-ne Doamne, în noaptea aceasta, fără de păcat să ne păzim noi", e o învrednicire. Singur Dumnezeu îl poate învrednici pe om.

Am zis că s-a făcut foarte multă teorie în legătură cu Sf. Taine. Să știți că Sf. Taine nu ni s-au dat să le teoretizăm. În istorie s-au făcut multe aprecieri în legătură cu împărtășirea și cu ce este și cum se dă, s-au încercat elucidări ale unor lucruri care de fapt nu se pot elucida. Biserica noastră să știți că nu are nici un fel de teorie în legătură cu prefacerea. Spune pur și simplu: Cinstitele Daruri se prefac în Trupul și Sângele Mântuitorului. Deci Domnul Hristos nu ne-a dat Sf. Taine ca să le analizăm în nici un fel: nici prin analize pe care le-ar putea face cineva în laborator, nici în analize de credință, ci le primim direct așa cum ni se dau, ca "dumnezeiești, sfinte, preacurate, nemuritoare, cerești, de viață făcătoare, înfricoșătoare", acesta e buletinul de analiză. Dacă asta este situația, atunci întrebarea este când putem să le primim? Răspunsul ar fi: când suntem vrednici. Când suntem vrednici, cine poate să spună: acum ești vrednic, poți să te împărtășești? Duhovnicul poate să spună că te poți împărtăși. Deci depinde de duhovnic, de ceea ce spune duhovnicul, dacă poți să te împărtășești.

Însă în ceea ce privește frecvența, adică faptul de a te împărtăși, nu există o rânduială în sensul acesta, că numai atunci și atunci, numai la sorocul cutare. S-au făcut niște reguli, dar să știți că atunci când preotul zice "Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați", îi cheamă pe toți care vor să meargă. Pe toți îi cheamă. Nu are de selectat pe nimenea. Sigur că îi pregătește și trebuie să se pregătească ei înșiși, cu spovedanie, cu rugăciune, cu rugăciune anume pentru împărtășire, dar el îi cheamă pe toți. Și îi împărtășește pe toți care vin. Și credincioșii trebuie să dorească să se unească cu Domnul Hristos, să ceară lucrul acesta, să insiste pentru lucrul acesta, însă să nu ajungem niciodată la o modă, cum e în Occident. În Occident, cei care se duc la biserică, la Liturghie, se și împărtășesc. Nu există nici o cernere, nici o selectare, nici o spovedanie - se spovedesc odată pe lună și mai rar. Așa ceva la noi nu se poate. Dar nici nu trebuie să stea oamenii cu gândul că nu se împărtășesc pentru că nu sunt vrednici. Când ești vrednic? Cum ziceam noi când eram copii: "Eu sunt mic, Tu fă-mă mare. Eu sunt slab, Tu fă-mă tare".

Vorbeam aseară cu niște prieteni, aici, când le-am spus că o fetiță, când ziceam să spună după noi "Eu sunt mic, Tu fă-mă mare", ea zicea - în loc să zică "Tu fă-mă mare - "Eu te fac mare". Să știți că Dumnezeu asta o și face. Ne învrednicește. Dacă suntem sinceri, ne învrednicește Dumnezeu. Nu noi ne învrednicim. Sigur că dacă duci o viață superioară, o viață distinsă, într-un fel te faci vrednic și prin asta. Nu o să crezi că ești vrednic atunci când faci rele, când te-ai certat, și acum te duci să te împărtășești, nu te mai gândești că te-ai cetat, nu te-ai certat, că ai asuprit, nu ai asuprit pe cineva, că l-ai bruscat, că nu l-ai bruscat și te duci să te împărtășești că doar te învrednicește Dumnezeu. Nu așa trebuie văzute lucrurile. Dar dacă duci o viață care te recomandă în general pentru Dumnezeu, atunci ai motive și să te împărtășești, ca să primești putere. Nu te împărtășești numai așa, ca să zici că ți-ai împlinit un lucru, ci ca să primești putere. Și orice duhovnic trebuie să se gândească la faptul acesta, că el trebuie să-l ajute pe om să se împărtășească. Bineînțeles că nu poți să-l lași să se împărtășească pentru că vrea el așa numai, fără nici o condiție. Dar după ce l-ai pus odată în rânduială și după ce a devenit un om superior și un om care îl poți recomanda lui Dumnezeu, nu ai nici un motiv să zici: poate te-ai împărtășit ieri, mai vrei și astăzi, ce înseamnă asta? Dacă eu ca preot mă împărtășesc și ieri, și azi, și mâine, și poimâine, de ce nu s-ar putea împărtăși și credincioșii tot așa, dacă doresc și dacă sunt la măsurile acelea ca să se poată împărtăși. Citiți "Urmarea lui Hristos", cartea a patra e îndemnătoare spre împărtășire. Și de fapt acesta e și rostul Liturghiei, ca să se poată împărtăși credincioșii, ca să aibă la îndemână Sf. Taine ca să se poată împărtăși.

Eu vă pun la inimă lucrurile acestea în toate aspectele pe care vi le-am prezentat și doresc să țineți seama de ele și să vă orientați, să găsiți modalitatea de a putea să primiți putere din dumnezeieștile Taine. Să nu așteptați Postul Paștilor, să nu așteptați alt Post, ci să puteți să vă folosiți de darul lui Dumnezeu cât de des posibil. Numai să nu ajungem la o modă, că trebuie să mă împărtășesc, sunt la Liturghie, mă împărtășesc. Nu. Ci să dorim să ne împărtășim fiind la Sf. Liturghie și de câte ori putem să ne împărtășim, să ne și împărtășim.

Eu, cum am spus, vă pun la inimă lucrurile acestea. Să rămânem cu folos din toate câte vi le-am prezentat. Adică lucrurile acestea mie nu mi-au fost cerute de cineva, ci m-am gândit că dacă eu, la vârsta voastră de tineri, aș fi avut aceste comunicări, aceste informații, mi-ar fi prins foarte bine, și de aceea am ales să vă spun ce v-am spus. Urmează ca fiecare să aveți folosul pe care am gândit eu că-l puteți avea și întâlnirile acestea, din această vreme, aici, la locul acesta, în tinda raiului, în casa lui Dumnezeu, la poarta cerului și în locul împlinirilor să le ducem cu noi acolo unde ne sunt rosturile de viață și să se cunoască că am auzit ceva deosebit, să se cunoască că am fost undeva unde simțim mai mult darul lui Dumnezeu decât acolo unde suntem în general preocupați de multe altele și uităm, poate prea mult și prea des, de cele care nu ar trebui să le uităm niciodată.

Dumnezeu să ne ajute!

 

Omul, când se împărtășește, Îl primește pe Mântuitorul întreg. Dacă ne împărtășim zilnic, iată că pe Mântuitorul zilnic Îl vom primi întreg. Mintea mea nu înțelege. Rămâne taină?

Rămâne taină, fără îndoială. Toate lucrurile acestea sunt mai presus de noi. Dar învățătura Bisericii este că nu primim părți din Domnul Hristos, nici în ceea ce privește lărgimea, adică primim o parte, cum am zis eu, un deget, ci Îl primim pe Hristos întreg. Asta este învățătura Bisericii. Dar Îl primim pe Hristos întreg nu numai în înțelesul acesta, ci și în înțelesul de adâncime, cât putem cuprinde din Hristos. Domnul Hristos spune undeva în Evanghelia de la Ioan că "Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură". Îl dă cât poate cuprinde omul. Nu știm cât, până când, dar știm că atâta primim cât putem cuprinde. Dar Domnul Hristos ni se dă întreg.

Am urmărit copilul mic, să zicem de 2-3 ani, care se împărtășește cu mai multă vrednicie decât omul mare, pentru că are mai puține păcate. Și am urmărit comportamentul lui în ziua respectivă. Și s-a întâmplat să facă ceva ce altădată nu a făcut, să zicem ceva grav, un act de răutate, nu a vrut să dea ceva cuiva. Am zis că dacă s-a împărtășit, cum de nu a devenit mai bun?

Bine, un copil nu are discernământ. Domnul Hristos e Domnul Hristos și copilul e copil. Chiar dacă s-a împărtășit. Să știți că în Biserica noastră nu există îndemnul acesta ca să se împărtășească copiii. Pentru că încă nu sunt conștienți, ei se împărtășesc cu împărtășirea de după Botez și după aceea pot să nu se împărtășească până când ajung la vârstă conștientă.

Are sens noțiunea de răsărit? Nu o dată Sf. Părinți ne spun că trebuie să ne așezăm la rugăciune către răsărit, așa cum altarul este către răsărit, dar cei opuși nouă, cum bine ați spus adineaori, au alt răsărit. Și atunci mai are sens?

Are sensul cu răsăritul lor, pentru că aceasta este o chestiune simbolică, nu e o chestiune că dacă privești în altă parte nu-ți stă Dumnezeu în față. Dumnezeu e pretutindeni. Dar e o practică, mulți dintre credincioși zic "hai să mă întorc cu fața către răsărit", sau au icoanele la răsărit, depinde cum ți-i aranjată și camera, căci sunt și situații când nu ai icoanele la răsărit.

Chiar și venirea Domnului...

Vine de la răsărit. Zice "cum apare fulgerul de la răsărit la apus". Bine, dar venirea Domnului nu va fi într-un punct, ci va fi învăluitoare. Oriunde te-ai uita poate să fie răsăritul atunci.

Părinte, în Biserica noastră Ortodoxă, pentru același păcat, mulți duhovnici dau canoane diferite, la aceeași persoană. Cum se face că se întâmplă în cazul Împărtășaniei, că unul te oprește și altul nu te oprește?

Cel mai bine este să te ții de omul care te poate folosi, adică care se potrivește cu tine. Și eu le spun la credincioșii care vin la mine - eu sunt destul de larg - și întreabă: "Părinte, pot să mă mai spovedesc și la alt părinte?", le spun "Da, numai să ai grijă să nu te duci la unul mai aspru ca mine!"

Apropo de această împărtășanie, orice om credincios tinde către Hristos, deci va alege, zic eu, pe acela care îi dă voie să se împărtășească cât mai des.

Păi, nu întotdeauna. Să știți că la mine a venit cineva care era tare încurcată, o femeie, care a fost oprită de un părinte de la Frăsinei și după aceea s-a dus la un alt părinte, la Ocna Sibiului și acesta i-a spus: "Nu pleci de aici până te împărtășești". Și s-a împărtășit și îi părea tare rău că nu l-a ascultat pe celălalt. Adică pot fi și confuzii.

 

26 iulie 1996

 


 
Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Pãrintele Teofil Pãrãian
Curpins Gânduri bune pentru gânduri bune
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.