O fenomenologie a monahismului plinã de surprize

(observatii pe marginea volumului: Antoine Guillaumont, Originile vietii monahale. Pentru o fenomenologie a monahismului, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1998)

 

Apare la "Anastasia", în conditiile grafice excelente cu care Dna Doina Dumitrescu ne-a obisnuit, Originile vietii monahale, o culegere de studii a reputatului profesor Antoine Guillaumont, unul dintre cei mai importanti specialisti în istoria si spiritualitatea crestinismului timpuriu, cel care a avut abilitatea magistralã de a-i introduce pe Pãrintii pustiei la Paris, în Scoala de Înalte Studii si în Collège de France.

Partea întâi, Originile monahismului crestin (pp. 9-89), începe cu studiul

Despre celibatul esenienilor (pp. 11-28) – un studiu important pentru cei care cautã rãdãcinile biblice ale celibatului crestin: traditia rabinicã conform cãreia Moise nu s-ar mai fi apropiat de sotia sa dupã ce a fost chemat de Domnul sã prooroceascã, traditie preluatã nu doar de Filon, ci si de scriitorii bisericesti Epifanie de Salamina (grec), Ieronim (latin) si Afraate (sirian, unul dintre cei dintâi teologi ai monahismului). "Traditia de mai sus este explicabilã prin conceptia biblicã si iudaicã despre raporturile dintre sexualitate si sacru: Orice manifestare a vietii sexuale este incompatibilã cu sãvârsirea unui act sacru"(p. 18).

Filon si originile monahismului (pp. 29-47) – o temã foarte dragã istoricilor de scoalã ai monahismului, totusi studiul lui A. G. este mai interesant si mai plin de continut decât s-ar putea crede. În plus, concluzia este si ea nuantatã: "cred cã partea de influentã directã a lui Filon asupra formãrii idealului monahal trebuie mult limitatã" (p. 47). Dacã aceastã influentã a putut fi realã în unele cazuri, ca de exemplu în elaborarea temei ce are ca nucleu xeniteia (înstrãinarea), în cazul altora, ca de exemplu ideea de retragere în pustie (v. p. 98) sau ideea (nou-testamentarã) cã ascetul trebuie sã renunte la cãsãtorie pentru a evita împãrtirea si a se dedica astfel în întregime lui Dumnezeu, nu gãsim nimic similar la Filon. Astfel, autorul vede idealul monastic direct tributar "mai degrabã eticii biblice si îndeosebi eticii iudeo-crestine, a cãrei virtute fundamentalã este «simplitatea» (aplotes). Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu Care vrea sã fie slujit fãrã sovãire, din «toatã inima» (kol leb), cu o «inimã unitã» (leb ‘ehad), si tocmai de aceastã sovãialã între lume si Dumnezeu vrea cãlugãrul sã scape" (p. 44). Si demonstreazã aceasta în splendidul studiu

Monahism si eticã iudeo-crestinã (pp. 61-89) – excelentã sintezã a trãsãturilor fundamentale ale vietii monahale, pornind de la comentariul lui Eusebiu de Cezareea la Ps. 68, 7 (Ps. 67, 6 în traducerea româneascã), "Dumnezeu asazã pe cei singuratici (yehidim) în casã": "Ei sunt putin numerosi, de aceea au fost numiti, dupã Aquilla, monogeneis, asimilati cu Fiul cel Unul Nãscut de Dumnezeu; dupã traducãtorii Septuagintei, ei sunt monotropoi, si nu "politropi", pentru cã nu se poartã când într-un fel, când într-altul, ci se cãlãuzesc mereu în acelasi fel, acela care-i duce spre piscurile virtutii; Quinta i-a numit monozonoi, pentru cã sunt singuratici si fiecare trãieste cu ale sale, încingându-si rãrunchii: acestia sunt cei ce duc o viatã singuraticã si curatã". A se vedea sinteza lui A. Guillaumont. Lectura obligatorie pentru monahi!

Partea a doua (si cea mai mare) a cãrtii, Forme ale monahismului crestin (pp. 91-202), cuprinde o serie de cinci medalioane (despre: pustie, înstrãinare, lucrarea mâinilor, rugãciunea lui Iisus si viziunile mistice), toate asimilabile unor sintetice lecturi duhovnicesti, capabile sã-l deschidã pe monahul bântuit de acedie harului lui Dumnezeu.

În Conceptia despre pustie la cãlugãrii din Egipt (pp. 93-116), A. G. exorcizeazã imaginea idilicã si romanticã a desertului. Desertul cel autentic este un tãrâm prin excelentã al demonilor, unde anahoretul se retrage pentru isihie. Dar isihia vine dupã biruinta asupra demonilor, asupra patimilor, asupra gândurilor.

Înstrãinarea (xeniteia) stã întotdeauna în legãturã cu isihia. Dincolo de exemplele clasice ale Avvilor Arsenie si Evagrie, egiptenii vor spiritualiza xeniteia, o vor interioriza (Pistos 1), opunând-o familiaritãtii (parrhesia), îndrãznelii (Agathon 1). Aceasta este esenta articolului Înstrãinarea ca formã de ascezã în monahismul timpuriu (pp. 117-157).

Studiul al treilea din seria medalioanelor tematice, Lucrarea mâinilor în monahismul timpuriu. Contestatie si valorizare (pp. 159-173), trece în revistã problema, asa cum apãrea ea în secolele IV-VI printre monahii din Egiptul inferior. Patericul este, desigur, izvorul principal. Apoftegmele cele mai ilustrative sunt Siluan 5 (unde bãtrânul concluzioneazã: "negresit, trebuintã are si Maria de Marta, cãci prin Marta se laudã Maria" – p. 216 în ed. Alba-Iulia, 1990) si Luchie 1. Exemplare sunt si mãrturiile Avvei Pamvo – pe patul de moarte: "De când am venit în locul acesta si mi-am zidit chilia si-am locuit într-însa, nu-mi aduc aminte sã fi mâncat vreodatã pâine fãrã sã o fi câstigat cu mâinile mele" (Pamvo 14) – sau a Avvei Ahila: "nu cumva sã Se mânie Dumnezeu si sã mã învinuiascã, zicând, cã desi putând sã lucrez, nu am lucrat, pentru aceasta mã ostenesc si lucrez din toatã puterea mea" (Ahila 5, p. 33). Cititorul interesat de problematicã îsi poate completa lectura despre alternanta rugãciune – muncã la Pãrintii pustiei cu capitolul VIII (pp. 117-129) al lui Dom Lucien Regnault din Viata cotidianã a Pãrintilor desertului în Egiptul secolului IV (Ed. Deisis, 1997).

Articolul cu numãrul 8, Rugãciunea lui Iisus la cãlugãrii din Egipt (pp. 175-186), poate fi asociatã în lecturã cu cel de la numãrul 11, O inscriptie în limba coptã despre "rugãciunea lui Iisus" (pp. 229-250 si "Anexa" de la p. 325), pentru a-l scoate putin pe cititor din complicatele tehnici post-isihaste si a-l introduce în ceea ce este spiritul rugãciunii monologistos ce are ca element esential numele lui Iisus.

O abordare atentã si cu discernãmânt a problemei viziunilor la cãlugãrii egipteni în studiul Viziunile mistice în monahismul crestin rãsãritean (pp. 187-202). De lecturat în conjunctie cu capitolul XVI (pp. 210-222) din Viata cotidianã…

Partea a treia a cãrtii, Martori ai monahismului crestin (pp. 203-284), este partea seacã a cãrtii. Istoricul iese acum în fatã.

Ultimele douã studii din Privire de ansamblu evidentiazã obsesiile autorului (care se vãdeste «fan» monotropia = orientarea monahului cãtre un tel: "Cred cã monahismul este, în esenta lui, cãutarea unimii, a unificãrii", zice A. G. – pp. 110 si 310), dar si, poate, o anume preeminentã a intelectualismului stiintific în fata credintei. De exemplu, ori de câte ori vorbeste despre momentul convertirii Cuviosului Antonie cel Mare (pp. 39, 69, 111, 299, 313), Profesorul Antoine Guillaumont trece cu nebãgare de seamã peste chemarea Mântuitorului la desãvârsire ("Dacã voiesti sã fii desãvârsit, du-te, vinde averea ta si dã-o sãracilor" – Mt 19, 21) – sau cel mult o considerã împlinirea legicã a unui precept (p. 313) –, si ia ca motiv "profund" (p. 313) al acestei renuntãri completarea biografului lui Antonie (Sfântul Atanasie cel Mare): "ca sã nu-i mai pricinuiascã griji". Antoine Guillaumont nu poate sã vadã în viata monasticã "ultima formã luatã de mãrturisire pentru credinta crestinã ferventã pusã de Duhul Sfânt în inima Bisericii" prin Pogorârea de la Cincizecime si dezvoltatã continuu si fãrã întrerupere prin puterea minunilor si a semnelor în primele timpuri ale Bisericii, apoi prin puterea martiriului si, în final, prin monahism, care "reproduce cele douã precedente acte ale Duhului Sfânt: minunea realizatã prin învierea monahului însusi, si martiriul, care ridicã firea umanã mai presus de ea însãsi" (Père Matta el-Maskine, Sainte Antoine ascète selon l’Evangile, suivi de Les vingt Lettres de saint Antoine selon la tradition arabe, Ed. Bellefontaine, 1993, pp. 48, respectiv, 41). Ar putea fi "cãutarea unitãtii" (p. 310) modul «stiintific» de a spune "cãutarea desãvârsirii prin Pogorârea Duhului Sfânt" ?

Totusi: Originile vietii monahale rãmâne o carte importantã, ce nu trebuie sã lipseascã din bibliotecile mânãstirilor, mai ales cã traducerea sigurã si în terminologie traditional monasticã a timisoreanului Constantin Jinga, o face, cel putin în parte (medalioanele pãrtii a doua si articolul Monahism si eticã iudeo-crestinã), accesibilã si recomandabilã tuturor.

Iulian Nistea

(Epifania iulie-august 1998)


Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.