Crucea în planul rãscumpãrãrii si functiile ei

Arhim. Benedict Ghius

 

Ceea ce este îngãduit a spune sigur este cã, în vederea înfãptuirii Rãscumpãrãrii, dupã Sfatul cel din veac ascuns al întelepciunii divine, Crucea Domnului reprezintã în fapt mijlocul suveran, unealta lui Dumnezeu de rãscumpãrare prin excelentã.

Usor se întelege acum de ce faptele si suferintele Domnului au, în ciclul Sfintelor Patimi, "e;un scop care depãseste mãretia lor moralã imediatã. În fond, ele reprezintã lucrarea pentru a cãrei înfãptuire El S-a pogorât din cer, si lucrarea aceasta e de asa naturã cã are vârtutea sã zguduie si sã ne înnoiascã”1.

În tot cazul, pe aceastã milostivã orânduire a sfatului Întelepciunii lui Dumnezeu, Care a fãcut din Patima si Moartea Fiului instrumentul rãscumpãrãrii noastre, pe faptul acesta misterios îsi înte-meiazã imnografii, în cazul de fatã, tot efortul lor de în-telegere.

Un indiciu cã Rãstignirea Domnului formeazã aievea obiectul unei atari orânduiri îl vedem, în adevãr, discret insinuat, dar cu toatã claritatea, în imnele care – vorbind de dumnezeiescul "e;sfat” al Rãscumpãrãrii – ne lasã sã întelegem cã momentul hotãrâtor din înfãptuirea acestui "e;sfat” îl reprezintã Crucea si Moartea Domnului. Un astfel de indiciu ne oferã, se pare, mai întâi, imnul urmãtor:

"e;Doamne, de Ti-ai si întins mâinile pe Cruce, de voia Ta, dar ai suferit patimã împlinind bunãvoirea Tatãlui, cã ai venit sã mântuiesti pe oameni ca un milostiv”2.

În imnul de mai jos, relatia în discutie, dintre Cruce si sfatul dumnezeiesc, pare totusi sã fie ceva mai clarã:

"e;Blestemul, cel ce mi s-a odrãslit mie prin înselãciune din lemnul cel din Eden, l-ai stricat, fãcându-Te ascultãtor sfatului pãrintesc pânã la Cruce. Pentru aceasta laud si slãvesc negrãita Ta smerenie”3.

Dar imnul din care faptul divinei orânduiri de care vorbim rezultã cu toatã claritatea e negresit urmãtorul:

"e;Vrând sã mântuiesti zidirea Ta, bucurându-Te ai sãvârsit taina cea prea adâncã a rânduielii Tale ca un Preabun, si ai rãscumpãrat toatã lumea, pretuind-o cu cinstit sângele Tãu”4.

Interesant de observat, tot în aceastã ordine de idei, e acum faptul cã rostul providential al Crucii, de care vorbim, pare totusi sã fie înteles de imnografi în douã feluri, sau mai bine zis pare sã fie înteles ca realizându-se pe douã cãi, amândouã, desi în mod inegal, totusi destul de larg reprezentate în cãrtile de slujbã.

a. Crucea, ilustrare a exigentelor Rãscumpãrãrii

E clar, în adevãr, mai întâi cã pentru un numãr destul de însemnat de imne, Crucea pare chematã sã-si împlineascã functia ei providentialã, ilustrând printr-o lectie pe viu, printr-o pildã exemplarã, asprele, exigentele conditii ale rãscumpãrãrii fiecãrui suflet în parte.

Fãrã a forta prea mult lucrurile, imnele acestea se pare cã vor sã ne spunã în adevãr cã "e;asa cum moartea Domnului a fost necesarã pentru Rãscumpãrare, tot atât de necesarã e si nevointa personalã pentru mântuirea unui suflet în parte, în afarã de calea aceasta cineva neputând muri fatã de sine, nici trãi pentru chemãrile lui Dumnezeu”5. În realitate, dupã imnele de care vorbim, pilda aceasta a Crucii ne povãtuieste, în linii mari, "e;sã omorâm sãltãrile trupului nostru”, "e;morti cãtre pofte sã ne facem si vii numai dumnezeiestilor porunci”, "e;sã ne pãtrundem membrele cu frica lui Dumnezeu”, în sfârsit sã învãtãm cã "e;mãririi lui Dumnezeu ne facem pãrtasi, numai dacã pãrtasi ne facem si patimilor Lui”, pentru cã "e;din umilintã vine înãltarea”6; cu alte cuvinte – ca sã împrumutãm propriile expresii ale imnografilor – "e;Crucea pe umeri purtându-Si, Hristos ne-a lãsat pildã nouã tuturor cum sã trãim întru El, ca sã ne putem si preamãri cu El”.

Din multimea de variante pe aceeasi temã, iatã în adevãr cum ilustreazã aceastã întelegere imnul cu cel mai bogat cuprins:

"e;Pe umeri, Hristoase, ai ridicat Crucea Ta, venind la Patimã, si ne-ai dat pildã nouã, celor ce voim sã trãim întru Tine, cum sã ne preamãrim cu Tine si sã vietuim. Însuti învredniceste-ne si pe noi sã ne facem pãrtasi ai Patimilor si mãririi Tale, purtând omorârea Ta întru noi. Omoarã, Iubitorule de oameni, sãltãrile trupului si cu dumnezeiasca Ta fricã pãtrunde membrele trupului, mort cãtre pofte si viu numai poruncilor Tale fãcându-mã7.

Alte imne merg însã si mai departe si vãd în pilda Crucii exemplarul, modelul de totdeauna al nevointelor martirice:

"e;Nouã si minunatã cale de nevointe ai arãtat, pironindu-Te pe lemn, Stãpâne; cã Te-ai fãcut pârgã mãrturisirii si rãbdãrii mucenicilor8.

Dar, fie într-un fel, fie într-altul, iatã desigur ceea ce teologia modernã ar numi aspectul moral al Rãstignirii.

b. Functia universal regeneratoare a Rãstignirii Domnului

E aproape de prisos sã mai spunem cã viziunea în jurul cãreia graviteazã majoritatea imnelor pune în luminã totusi un fel cu mult mai adânc de a întelege rolul providential al Crucii.

Drept vorbind, dincolo de valoarea moralã exemplarã a Rãstignirii, e clar cã din Patima si Moartea Domnului – înainte si mai presus de voia si de stirea noastrã – emanã, în adevãr, dupã imnografi, o atotputernicã si totusi misterioasã putere binefãcãtoare, care cuprinde si regenereazã aievea, în rosturile ei cele mai adânci, toatã creatia.

Negresit, stim cã sensul adevãrat al acestei lucrãri este în realitate restaurarea intentiilor ordinii divine de la început(...). O singurã problemã rãmâne, asadar, de limpezit: cum înteleg imnografii secretul acestei providentiale, tainice si universale actiuni de regenerare a Rãstignirii Domnului?

c. Dualitatea fundamentalã si diversitatea solutiilor.

E un fapt cã indicatiile imnografilor, în aceastã chestiune, duc în realitate nu numai spre una, ci spre trei modalitãti de întelegere. În mod constant însã, ori de câte ori e vorba de una sau alta din aceste modalitãti de întelegere, întâlnim totusi – ca un vast context comun – presupuse douã afirmatii care în aceastã împrejurare par sã aibã o importantã fundamentalã: pe de-o parte afirmatia cã toate "e;asezãmânturile” cãderii se întemeiazã si sunt crescute din pãcat si din urmãrile lui, asa încât o nimicire a pãcatului înseamnã, în realitate, ruina întregului univers cãzut; iar pe de altã parte, afirmatia cã Patima si Moartea Domnului au omorât într-adevãr pãcatul si au odrãslit – din împãcarea cu Dumnezeu – o generalã înnoire.

Asadar, pãcatul adamic si moartea rãscumpãrãtoare a Domnului – iatã datele fundamentale constante ale problemei în cazul de fatã. Nu printr-o simplã întâmplare, vedem în imnele de care ne ocupãm stând fatã în fatã: de-o parte pãcatul si urmãrile lui, iar pe de altã parte atotputernica virtute rãscumpãrãtoare a Patimii, a Rãstignirii si a Mortii Domnului.

(din revista "e;Studii Teologice” nr. 9-10, noiembrie-decembrie 1970, pp. 662-665)

Note

1. A. Vonier, Op. cit. , pp. 34-35;

2. Mineiul pe aprilie, în 6 zile: Vecernia s. a. a Crucii;

3. Penticostar, Sãptãmâna a treia a Slãbãnogului, vineri: Tripesnetele finale, oda IX, Slavã...;

4. Triod, gls. 2, sedelnele Octoihului, sâmbãtã: Stihoavna Laudelor, stih. III;

5. Hamon, Ascetisme, în "e;Dictionnaire Apologétique”, col. 300;

6. Triod, Sãptãmâna a patra din Post, joi: Stihoavna Vecerniei, stih. I;

7. Octoih, gls. 5, marti: Vecernia, stih. III;

8. Mineiul pe septembrie, în 15 zile: oda I, Slavã...


Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.