Text paralel a două traduceri diferite

I

Nu apartine tuturor, vouă celorlalti, să filosofeze despre Dumnezeu. Nu e o calitate ce se câstigă ieftin si a celor ce se târăsc pe jos. Voi mai adăuga că nu se poate face aceasta totdeauna, nici în fata tuturor, nici în toate, ci uneori si în fata unora si într-o anumită măsură. Nu apartine tuturor, ci celor ce s-au exercitat si au fost învătati în contemplatie si, înainte de aceasta, celor ce au fost curătiti în suflet si în trup, sau cel putin se curătesc într-o anumită măsură. Căci celui necurătit nu-i este asigurată atingerea de cel curat, precum nici ochiului murdar raza soarelui. Dar oare când se produce aceasta? Atunci când ne desprindem de noroiul si tulburarea din afară si când partea conducătoare din noi nu se amestecă si nu se lasă întipărită de chipuri urâte, ca de niste litere strâmbe, întipărite în cele frumoase, sau ca buna mireasmă amestecată cu cea neplăcută. Căci trebuie să se ocupe cineva în adevăr cu cunoasterea lui Dumnezeu, ca, atunci când avem prilej, să si judecăm (Ps. 73, 3) cele drepte ale teologiei. Înaintea cui? Înaintea celor pentru care lucrul acesta este serios si care nu flecăresc cu plăcere ca despre altceva, ca despre cursele de cai si despre teatre si cântece si despre cele ale pântecelui si despre cele de sub pântece – care văd si în aceasta un motiv de desfătare. ca si în cele contrare acestora, când li se spun.

Despre ce trebuie deci să se filosofeze si în ce măsură? Despre cele ce ne sunt apropiate si în măsura în care ascultătorul este deprins să înteleagă si are puterea spre aceasta, ca să nu-i vatăme ca niste glasuri coplesitoare auzul, sau ca niste mâncări prea multe trupurile, sau, de voiesti, ca niste poveri mai presus de putere pe cei ce le sunt supusi, sa ca niste furtuni prea tari care să vatăme pământul. Asa ca si acestia, ca să zic asa, apăsati si împovărati de niste cuvinte prea tari, să nu fie păgubiti în puterea lor dinainte.

(Sfântul Grigorie Teologul, Întâia cuvântare teologică (Cuvântul 27), 3, în: Cele cinci cuvântări teologice al celui întru sfinti Părintelui nostru Grigorie de Nazianz, trad. din lb. gr., introd. si note de Pr. Dr. Acad. Dumitru Stăniloae, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1993, pp.12-13)

II

Nu este în puterea oricui, voi acestia, nu este în puterea oricui să filosofeze despre Dumnezeu. Nu este chiar asa de putin însemnat lucrul acesta si pe puterea celor ce se târăsc pe pământ. Voi adăuga chiar că nu se cade a vorbi despre Dumnezeu în orice vreme si nici oricui si nici orice, ci este o vreme când trebuie să vorbim despre El si si cui trebuie să vorbim despre El si cât trebuie să vorbim despre El. Nu este în puterea oricui să filosofeze despre Dumnezeu, fiindcă lucrul acesta pot să-l facă cei ce s-au cercetat cu deamănuntul si care au intrat pasa cu pas pe cale contemplatiei si care, înainte de aceste îndeletniciri, si-au curătit si sufletul si trupul, sau cel putin se silesc să se curete. Căci pentru omul necurat, atingerea de cel curat poate nu este nici îngăduită si nici fără de primejdie, precum nici pentru o privire bolnavă nu este fără primejdie atingerea razei de soare.

Când dar să filosofăm despre Dumnezeu?

Să filosofăm atunci când ne dă răgaz lutul si tulburarea din afară si când noastră călăuzitoare nu ne este răvăsită de închipuiri obositoare si rătăcitoare, ca de exemplu atunci când amestecîm litere frumoase cu litere urâte, sau mirorsul plăcut al mirurilor cu nămolul stătut. Căci, într-adevăr, se cade mai întâi să avem răgaz si apoi să cunoastem pe Dumnezeu si nu numai când avem vreme prielnică să judecăm (Ps. 74, 2) dreptatea Teologiei.

Și cui se cade să filosofeze despre Dumnezeu?

Se cade să filosofeze despre Dumnezeu celor care consideră lucrul acesta cu seriozitate si care nu pălăvrăgesc cu plăcere si despre el, ca despre oricare altul: despre alergări de cai si după spectacole si după cântece si după îmbuibarea pântecului si a celor de sub pântece si pentru care este o parte de plăcere si flecăreala în astfel de lucruri si eleganta si subtilitatea contrazicerilor.

Ce lucruri se cade a fi cercetate privitor las Dumnezeusi în ce măsură?

Se cade a fi cercetate acelea la care putem ajunge noi cu mintea si în măsura în care poate să ajungă la ele firea sau puterea ascultătorului, ca nu cumva, după cum vocile si mâncările peste măsură vatămă auzul sau corpurile, sau, de vrei după cum poverile peste putere vatămă pe cei ce merg sub ele, sau după cum ploile năpraznice vatămă pământul, tot asa si acestia, apăsati si îngeuiati de povara argumentelor (Evr. 5, 12), ca să zic asa, să nu fie vătămati si în puterea lor de întelegere de mai înainte.

Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea întâi despre Dumnezeu, III, în: Cuvântări teologice, trad. din lb. gr. de Pr. Gh. Tilea si Nicolae Barbu, Ed. Herald, Bucuresti, f.a., pp. 70-72.