Cine este Iisus Hristos?

 

Hristos a înviat! Stimați ascultători, încă din toamnă, când am vorbit despre Filocalie, "Eu și Filocalia", "Texte filocalice care se impun atenției de la prima lectură" și "Filocalia pentru toți", am promis că voi vorbi, cu proxima ocazie, despre "Cine este Iisus Hristos", "Cine este Iisus Hristos pentru mine?" și despre "Rugăciunea lui Iisus". De fapt subiectele acestea au fost propuse atunci când au fost propuse și cele în legătură cu Filocalia și au fost preferate atunci cele în legătură cu Filocalia, așa că subiectele acestea au rămas pentru acum. Am propus aceste subiecte, și eu personal mă gândeam că ar fi bine să le prezint pe acestea de acuma atunci, însă cei care m-au invitat au socotit că sunt potrivite cele de atunci pentru atunci. Și atunci au rămas aceste subiecte pentru acum. Cu ajutorul lui Dumnezeu cred că au să fie de folos și acum, cum sunt de folos oricând.

Când am vorbit pentru prima dată aici la Timișoara, am vorbit despre "Bucuria creștină". Motivam atunci că am ales subiectul "Bucuria creștină" pentru că era în vremea de bucurie a învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, era în 13 mai, era după Paști, și pentru că bucuria se potrivește cu tinerețea și eram conștient că vin să vorbesc mai ales unor tineri, și pentru că am avut bucurii deosebite aici la Timișoara. Nu mi-a venit atunci în minte să vorbesc despre Domnul nostru Iisus Hristos, deși poate că cu asta trebuia să încep atunci. Între timp mi-am dat seama că oamenii știu puține despre Domnul Hristos și nu toți știu ceea ce trebuie să știe. Între timp au venit la mine la mănăstire tineri care au făcut yoga. Și unii dintre ei au spus: "Părinte, să știți că despre Domnul Hristos eu am învățat la yoga". Le-am răspuns la fiecare, când a fost cazul: să știi că Hristos Cel de la yoga nu-i Hristos Cel adevărat. Despre Hristos nu învățăm de la yoga, ci despre Hristos învățăm din Biserica noastră. Și având în vedere faptul acesta, că mulți dintre tineri nu știu cu adevărat cine e Domnul Hristos, am socotit că e bine să vorbim cândva aici, să vorbesc eu însumi, despre Domnul nostru Iisus Hristos, să spun pentru toți cine este Iisus Hristos. Eu am formulat acest subiect și mi-am dat seama de la început că nu-i bine formulat "Cine este Iisus Hristos?", dar n-am putut să găsesc o altă modalitate de prezentare pentru cei din vremea noastră.

Cei care L-au cunoscut pe Domnul Hristos sau au auzit despre Domnul Hristos în vremea propovăduirii Sale puteau să întrebe foarte bine: "Cine este Iisus din Nazaret, că se vorbește despre Iisus din Nazaret". În Sfânta Evanghelie sunt mai multe locuri în care se spune ceva despre Iisus din Nazaret. De pildă: "Trece Iisus din Nazaret", de pildă "Și acesta a fost cu Iisus din Nazaret". Noi astăzi, după două mii de ani, nu mai vorbim despre Iisus din Nazaret, ci vorbim despre Iisus și mai cu seamă vorbim despre Iisus Hristos. Și atunci pentru noi se poate pune întrebarea foarte bine: cine este Iisus Hristos, pentru că noi știm despre Iisus Hristos. Prin urmare, cine este Iisus Hristos? De fapt, într-un fel răspundem la întrebarea "Cine este Iisus Hristos?" când punem întrebarea "Cine este Iisus Hristos?". Răspunsul ar fi simplu: Iisus Hristos este Iisus Hristos. Nu mulți dintre cei care se gândesc la Mântuitorul nostru știu că cele două cuvinte, "Iisus" și "Hristos" nu sunt un nume, ci numele este "Iisus" și "Hristos" arată calitatea lui Iisus. Noi zicem "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu" de pildă, și nu ne dăm seama că nu spunem, când zicem "Doamne, Iisuse Hristoase", un nume, ci nouă ni se pare că spunem un nume. În realitate noi spunem un nume și o calitate a Celui care poartă numele.

În Sfânta Evanghelie de la Matei, în legătură cu Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, mai precis conceperea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în pântecele Preasfintei Fecioare Maria, după firea omenească, se spune că îngerul binevestitor i-a spus dreptului Iosif: "Vei chema numele Lui Iisus", deci Îi vei zice Iisus, cu explicația că "El va mântui pe poporul Său de păcate" (Matei 1, 21). În Sfânta Evanghelie de la Luca, în capitolul 2, acolo unde se vorbește despre vestea cea bună adusă de îngerul binevestitor unor păstori din apropierea Betleemului, din apropierea locului unde S-a născut Domnul Hristos, deci unor păstori din Betleem îngerul le-a spus: "Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi S-a născut vouă un mântuitor, care este Hristos Domnul" (Luca 2, 10-11).

Cuvântul "Iisus" este de origine ebraică și înseamnă "mântuitor", după spusa îngerului, iar cuvântul "Hristos" este de origine greacă și înseamnă "Unsul", unsul în înțeles de "Alesul". În Vechiul Testament erau aleși ai lui Dumnezeu preoții, proorocii și împărații și erau investiți în calitatea lor prin ungere, prin ungere cu untdelemn sfințit. Domnul nostru Iisus Hristos este preot, este împărat și este profet prin lucrarea Lui, prin activitatea Lui, și este numit pentru aceasta Unsul în înțelesul de Alesul. Deci când zicem "Iisus Hristos" noi zicem "Iisus Cel ales de Dumnezeu", "Iisus Cel uns de Dumnezeu", "Iisus Cel pus deoparte pentru mântuirea oamenilor". Prin urmare, știind lucrurile acestea în legătură cu numele Mântuitorului, care este Iisus, și cu calitatea Mântuitorului, care este Hristos - și care de fapt pentru noi în general sunt mai degrabă două nume decât un nume și o calitate - important este să știm că Mântuitorul nostru are o alegere specială. Care este alegerea specială a Mântuitorului nostru au exprimat în general primii creștini prin faptul că au avut totdeauna credința că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și este Mântuitor. Această mărturisire de credință s-a exprimat adeseori printr-un simbol, și anume prin simbolul peștelui. Când creștinii, fiind prigoniți și de evrei și de păgâni, de romani în special, s-au constituit într-un fel de societate secretă, ca să poată fi în legătură cu ceilalți creștini - neștiindu-se unii despre alții - au găsit un fel de semn de prezentare, un semn de înțelegere între ei, o parolă, care era prezentată prin semnul peștelui. S-a găsit acest semn al peștelui, pe care ei îl făceau între ei, discret, cu mâna în aer, cu toiagul pe pământ. Când se întâlnea un creștin cu unul despre care nu știa că e creștin făcea semnul acesta și celălalt se prindea imediat, știa despre ce e vorba, dacă era și el creștin. Și puteau intra în vorbă unul cu altul în calitatea lor de creștini. De ce s-a ales ca semn de înțelegere, ca semn de descoperire, peștele? Pentru că în limba greacă, "pește" se spune "ihtis", și cuvântul "ihtis" este format din inițialele cuvintelor "Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul".

Iată stimați ascultători câtă înțelepciune au avut primii creștini pentru a se înțelege unii cu alții printr-un semn care cuprindea o mărturisire, o mărturisire de credință, aceea că Iisus este Hristos, este Fiul lui Dumnezeu, este Mântuitorul. În aceasta se cuprinde de fapt mărturisirea de credință despre Domnul Hristos, se cuprinde mărturisirea de credință pe scurt, în înțelesul acesta că Iisus este Hristos, este Alesul, este Mesia, este Cel rânduit de Dumnezeu pentru mântuirea lumii, este Fiul lui Dumnezeu și este mântuitor.

Cu vremea lucrurile s-au lămurit tot mai bine. Mai întâi Sfinții Evangheliști, fiecare în felul său, au prezentat pe Mântuitorul lumii. Sfântul Evanghelist Matei, după scrierea sa, după felul cum a conceput Evanghelia sa, ne dăm seama că s-a adresat unor oameni care știau despre Mesia, știau despre niște proorocii care-L priveau pe Mântuitorul așteptat și de aceea pe el l-a interesat foarte mult faptul de a scoate în evidență că Iisus din Nazaret, Iisus despre care se vorbea pe atunci, este de fapt Mesia, este Hristos, este Unsul, este Alesul, Cel făgăduit de Dumnezeu și proorocit de prooroci, și că în El se împlinesc proorociile. Scriindu-le evreilor, el a făcut mai multe mențiuni în legătură cu prezența Mântuitorului nostru Iisus Hristos în lume ca mântuitor. A adus înainte mereu legătura dintre o proorocie din Vechiul Testament și împlinirea ei. Cineva care citește Sfânta Evanghelie de la Matei își dă seama că, după spusa Sfântului Evanghelist Matei, Mântuitorul nostru are o așezare specială în conștiința credincioșilor, în înțelesul că din cuvintele pe care le-a spus Mântuitorul și pe care le-a cuprins Sfântul Evanghelist Matei vedem că Mântuitorul, vorbind despre cele se s-au zis de demult în Scriptură, adaugă "Și Eu vă spun vouă". Deci: "Ați auzit că s-a zis celor de demult: să nu ucizi, că cel ce ucide este vrednic de osândă. Iar eu vă zic vouă că cel ce se mânie pe fratele său este vrednic de osândă" (Matei 5, 21). Sau: "Ați auzit că s-a zis celor de demult: să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău. Iar eu vă zic vouă: iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc, binecuvântați pe cei ce vă blestemă și vă rugați pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri" (Matei 5, 44). Deci Domnul Hristos Se compară pe Sine cu ceea ce s-a zis celor de demult, și El spune un cuvânt mai presus de ceea ce s-a zis celor de demult, "Iar Eu vă zic vouă". Asta arată calitatea Lui în fața celor de odinioară, "Eu vă zic vouă", autoritatea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Știm apoi că Domnul Hristos S-a prezentat, după mărturia Sfântului Evanghelist Matei, ca "Domn al sâmbetei", ca mai mare decât templul, ca mai mare decât Iona, ca mai mare decât Solomon (cf. Matei 12, 42. 41. 8). Știm că i-a întrebat Domnul Hristos pe oameni cine zic, cine li se pare lor că este El, și ei au zis că este fiul lui David și Domnul Hristos atunci a zis cum de David Îl numește pe El Domn, dacă este fiul lui, arătând prin aceasta că El este mai mult decât un fiu al lui David (cf. Matei 22, 42-45). În sfârșit, cunoaștem cuvintele Mântuitorului în care, vorbind despre Fiul Omului ca titlu mesianic, se prezintă pe Sine ca unul ce va veni ca Fiu al Omului pe norii cerului, că va avea o a doua venire în lumea aceasta, o a doua venire în slavă (cf. Matei 26, 64). Și cunoaștem o mulțime de lucruri despre Domnul Hristos din Evanghelia de la Matei, pe Domnul Hristos ca făcător de minuni, pe Domnul Hristos ca Cel ce S-a răstignit pentru noi, pe Domnul Hristos Cel ce a biruit moartea, a înviat din morți. Toate acestea ne dau o perspectivă în înțelegerea felului cum Sfântul Evanghelist Matei L-a înțeles pe Mântuitorul și L-a prezentat pe El. De fapt adevărul este că noi n-am învățat despre Domnul Hristos din Evanghelie, deși putem învăța și din Evanghelie. Nici din Evanghelia de la Matei, nici din celelalte Evanghelii. De pildă, Sfântul Evanghelist Marcu nu are referiri la proorociile din Vechiul Testament când vorbește despre Domnul Hristos. De ce? Pentru că el a scris unor oameni care nu știau de proorociile din Vechiul Testament și atunci împlinirea proorociilor pentru ei nu constituia un argument despre calitatea Mântuitorului ca mântuitor, despre calitatea Lui Iisus ca Mesia. Și a găsit altă modalitate de prezentare a Mântuitorului, în special prin minunile făcute de Domnul Hristos, acestea fiind pentru ei un argument mai puternic decât argumentul că prin El s-au împlinit proorociile.

La fel, Sfântul Evanghelist Luca nu vorbește despre Domnul Hristos referindu-se la proorociile din Vechiul Testament, dându-și seama desigur că pentru cel căruia e adresată Evanghelia sa - știți că Sfântul Evanghelist Luca a scris Evanghelia sa pentru o singură persoană, pentru un om de vază cu numele Teofil, căruia i-a spus ce știe el, ce a aflat el despre Iisus Hristos, despre învățătura Lui - aceste referiri nu au mare însemnătate. Și Sfântul Evanghelist Luca are în vedere aspecte ale persoanei Mântuitorului, iar Sfântul Evanghelist Ioan prezintă niște profunzimi de gând în legătură cu Domnul Hristos, pe care i le-a descoperit Duhul Sfânt și pe care le cunoaștem și noi din câte a scris Sfântul Evanghelist Ioan.

Totuși, noi n-am învățat din Evanghelie despre Domnul Hristos, din citirea Evangheliei, ci am învățat din conștiința Bisericii, revărsată în special în sfintele slujbe. Bineînțeles și în propovăduire, dar adevărata propovăduire a Bisericii se cuprinde în textele de la sfintele slujbe. Am spus și altă dată aici, când am vorbit despre "Filocalia pentru toți", că eu consider sfintele slujbe ale Bisericii noastre ca fiind vuietul Duhului. Spuneam atunci că sunt trei locuri în Sfânta Scriptură a Noului Testament în care Duhul Sfânt este prezentat ca cel ce scoate un vuiet. Este asemănat cu vuietul vântului, cu vuietul apelor și cu vuietul unei vijelii. În Sfânta Evanghelie de la Ioan în capitolul 3, acolo unde e prezentată convorbirea Domnului nostru Iisus Hristos cu Nicodim, se spune că Domnul Hristos a zis: "Duhul - sau vântul, cuvântul "duh" și cuvântul "vânt" în limba greacă fiind exprimat prin aceeași expresie, "pnevma" - suflă unde vrea și tu auzi vuietul lui, dar nu știi de unde vine și încotro se duce" (Ioan 3, 8), adică nu știi unde începe și unde se sfârșește. Vuietul Duhului e la fel cum e vuietul vântului. Tot în Sfânta Evanghelie de la Ioan, în capitolul 7, citim că a zis Domnul Hristos că "Din ființa celui ce crede vor curge râuri de apă vie" (Ioan 7, 38), și Sfântul Evanghelist Ioan spune că aceasta a zis-o Domnul Hristos despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce cred în El, în Domnul Hristos. Iar în Faptele Sfinților Apostoli este vorba despre un vuiet al Duhului, când S-a pogorât Duhul Sfânt peste Sfinții Apostoli s-a auzit o "vijelie ca de vânt care suflă repede." (Fapte 2, 2) Când ne gândim că Domnul Hristos a zis - și s-a păstrat cuvântul acesta în Sfânta Evanghelie de la Ioan - că "El - adică Duhul Sfânt - pe Mine Mă va preamări", putem face o legătură între vuietul Duhului și sfintele slujbe în înțelesul că în sfintele slujbe se exprimă preamărirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos cea de la Duhul Sfânt, și în sfintele slujbe se aude vuietul Duhului prin textele de la sfintele slujbe în care se vorbește și despre cine este Iisus Hristos.

Adevăratul nostru contact, al credincioșilor drept-măritori, cu cele dumnezeiești se realizează în cuprinsul sfintelor slujbe. Noi nu suntem cu Scriptura în mână și să le spunem mereu oamenilor ce scrie aici și ce scrie dincolo. De ce? Pentru că Sfânta Scriptură pentru noi se întrupează, adevărurile din Scriptură se întrupează în trăirile religioase determinate de dumnezeieștile slujbe. La slujba de dimineață din duminici și sărbători, înainte de a se citi Sfânta Evanghelie, se cere o învrednicire a credincioșilor pentru a asculta Sfânta Evanghelie, căci se zice: "Și pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm". Cerem o învrednicire specială pentru a asculta Sfânta Evanghelie. De ce? Pentru că Sfânta Evanghelie este cuvânt mai presus de lumea aceasta, este cuvânt veșnic pe care nu-l putem înțelege cu măsurile gândurilor noastre, și de aceea trebuie să avem o învrednicire specială. În Filocalie este un cuvânt la Evagrie Ponticul care zice așa: "Bate la porțile Scripturii cu mâinile virtuții". Prin urmare noi cunoaștem învățătura Bisericii despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos din alcătuirile de la slujbele Bisericii.

În secolul IV, respectiv în anul 325, s-a formulat învățătura Bisericii, mărturisirea Bisericii de până atunci, în ceea ce numim noi astăzi Simbolul credinței sau Crezul. În Simbolul credinței formulat în partea formulată în Sinodul I de la Niceea avem credința în Dumnezeu Tatăl și credința în Dumnezeu Fiul, pentru ca mai târziu să se formuleze la al doilea Sinod Ecumenic credința în Dumnezeu Duhul Sfânt și credința în Biserică, în Sfintele Taine și în viața de veci. În Simbolul credinței, așa cum îl cunoaștem noi și cum de fapt a fost formulat la cele două sinoade ecumenice, în partea întâi, în legătură cu credința în Domnul nostru Iisus Hristos - care este Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul - se precizează niște lucruri care trebuie înțelese de către toți așa cum sunt prezentate în Simbolul credinței, pentru că numai așa se poate vorbi despre Ortodoxie. Cine crede ortodox acela este ortodox. Este în Ortodoxie cine mărturisește credința ortodoxă. Ori credința ortodoxă despre Domnul Hristos este formulată în felul următor: după ce zicem "Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute" adăugăm "Și într-unul Domn Iisus Hristos". Așa cum credem în Dumnezeu Tatăl credem și în Dumnezeu Fiul, "într-unul Domn Iisus Hristos - despre care precizăm că este - Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii". Adăugăm în continuare că este "Lumină din Lumină - deci Domnul Hristos Fiul lui Dumnezeu este Lumină din Lumină - Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat - deci este nu numai om, ci este Dumnezeu, și anume Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat - născut - nu este creat - iar nu făcut, - este de o ființă - Cel de o ființă cu Tatăl, - și știm despre El că toate s-au făcut prin El - prin Care toate s-au făcut". Asta știm noi despre firea dumnezeiască a Mântuitorului. Și mai departe spunem că El, deci firea dumnezeiască, Fiul lui Dumnezeu "S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om". Și acum, după firea omenească unită cu firea dumnezeiască, spunem ce s-a întâmplat în continuare: "S-a răstignit pentru noi în vremea lui Ponțiu Pilat, a pătimit, S-a îngropat și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a suit la ceruri - S-a înălțat la ceruri - și șade de-a dreapta Tatălui; - de unde - iarăși va să vină să judece vii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit".

Deci dacă cineva vrea să știe ce învață Biserica despre Domnul Hristos, dacă vrea să aibă un răspuns la întrebarea "Cine este Iisus Hristos?", să aibă în vedere învățătura Bisericii din Simbolul credinței, să aibă în vedere ce spune Biserica, ce a spus Biserica la Sinodul I Ecumenic de la 325 despre Domnul Hristos. Ce a spus? A spus că este o ființă, o persoană în două firi, fire dumnezeiască și fire omenească. După firea dumnezeiască este din veșnicie născut din Tatăl și de o ființă cu Tatăl, este Cel prin care toate s-au făcut. Că firea dumnezeiască s-a unit cu firea omenească. Când și unde? Atunci când Preasfânta Fecioară Maria a primit să fie mamă a Mântuitorului lumii, când a zis "Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău", cuvânt spus către îngerul binevestitor. Când a zis Preasfânta Fecioară Maria "Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău", atunci firea dumnezeiască a început să aibă în apropiere de ea și în legătură cu ea firea omenească a Mântuitorului. Deci cele două firi, firea dumnezeiască și firea omenească s-au unit, au început să existe împreună în pântecele Preasfintei Fecioare Maria. Asta este credința Bisericii, și zicem: "S-a pogorât din cer și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om". Avem, prin urmare, de acum pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu adevărat și om adevărat. Noi stăm în legătură cu Domnul nostru Iisus Hristos când ne rugăm Lui sau când ascultăm cuvintele Lui. Ori de câte ori ne gândim la Domnul Hristos noi trebuie să avem în vedere faptul că El este Dumnezeu adevărat și om adevărat. După o expresie de la slujbele dumnezeiești ale Bisericii noastre, Iisus Hristos este "om nu simplu și Dumnezeu nu gol". Așa zice o expresie de la Duminica Tomii, că Iisus Hristos este om, nu simplu, nu este numai om deci, ci este om unit cu Dumnezeu și este Dumnezeu, și este Dumnezeu dar nu gol, ci este Dumnezeu unit cu omul. Noi nu ne putem gândi la Domnul Hristos niciodată altfel decât la Cel ce este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat și om adevărat născut din Preasfânta Fecioară Maria, iar aceasta pentru veșnicie.

La Buna Vestire, în 25 martie, și la sărbătoarea Nașterii Mântuitorul nostru Iisus Hristos la 25 decembrie, și în toată perioada de sărbătorire a Nașterii Domnului - știți, probabil știți, că vreme de 12 zile, din 20 decembrie și până în 31 decembrie - Biserica noastră sărbătorind Nașterea Mântuitorului face aprecieri în legătură cu întruparea Fiului lui Dumnezeu, face aprecieri în legătură cu unirea între firea dumnezeiască și firea omenească pentru veșnicie. Niciodată nu se mai desparte în persoana Mântuitorului firea dumnezeiască de firea omenească a Mântuitorului. Când Domnul Hristos a fost pe Cruce și a murit pe Cruce, a murit după firea omenească, pentru că firea dumnezeiască nu moare, nu poate muri. Dar firea dumnezeiască a fost unită cu firea omenească și în vremea când trupul era în mormânt, când trupul Mântuitorului era în mormânt, când sufletul Mântuitorului era în iad, iar dumnezeirea era pretutindenea, și cu trupul în mormânt, și cu sufletul în iad, și în rai cu tâlharul, și stând pe scaun împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Stimați ascultători, dacă noi ne gândim la lucrurile acestea cu adevărat, suntem copleșiți de ele, rămânem uimiți de măreția lui Dumnezeu. De altfel Sfântul Isaac Sirul - cred că v-am mai spus eu lucrul acesta - zice că "Cel ce nu se minunează de Dumnezeu încă nu a cunoscut pe Dumnezeu". Iar la Sfântul Munte este o vorbă care zice: "La Dumnezeu să te gândești ca la Dumnezeu, nu ca la om, și să-l respiri pe Dumnezeu în toată vremea cum ai respira aerul". Deci să te gândești la Dumnezeu într-una și să te gândești cu evlavie, cu copleșire, și atunci te-ai întâlnit cu Dumnezeu. Iar dacă nu te minunezi de Dumnezeu, oricât te-ai gândi la Dumnezeu, să știi că încă nu te-ai întâlnit cu Dumnezeu. Prin urmare și noi, având în vedere lucrurile acestea, ne minunăm de ele, și așa ne învață Duhul care vuiește în sfintele slujbe, și așa ne învață sfânta noastră Biserică, care își cuprinde învățătura în dumnezeieștile slujbe. De aceea participarea la sfintele slujbe ale Bisericii pentru noi ortodocșii este o chestiune esențială. Nu este o chestiune posibilă, o chestiune care e bine să o ai în vedere, ci este o chestiune esențială: trebuie să stai în fața lui Dumnezeu în atmosfera sfintelor slujbe.

Deci învățăm de la sfânta Biserică despre firea dumnezeiască a Mântuitorului că s-a unit cu firea omenească, și în firea omenească Mântuitorul, unit cu firea dumnezeiască, a suferit pentru păcatele noastre. El neavând păcat a suferit pentru păcatele noastre, și toate s-au întâmplat pentru mântuirea noastră. Deci Fiul lui Dumnezeu care S-a pogorât din cer, S-a făcut om din Preasfânta Fecioară, în realitate Și-a creat fire omenească - asta înseamnă că S-a făcut om, nu că firea dumnezeiască a devenit om, ci că firea dumnezeiască s-a unit cu firea omenească fără posibilitatea de despărțire, așa S-a făcut om Fiul lui Dumnezeu, S-a născut de la Duhul Sfânt din Preasfânta Fecioară Maria. Deci unirea firilor s-a făcut în Preasfânta Fecioară Maria, așa încât Maica Domnului când L-a născut pe Domnul Hristos a născut om nu simplu și Dumnezeu nu gol, om unit cu Dumnezeu și Dumnezeu unit cu om. De aceea Maica Domnului în Ortodoxie este mărturisită ca Născătoare de Dumnezeu. Nu că L-a născut pe Dumnezeu, ci a născut o ființă care era și Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu-L poate naște om, pe Dumnezeu Îl naște Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu e născut din Tatăl, așa mărturisim.

Să știți că lucrurile acestea sunt mai presus de fire, mai presus de înțelegere, noi nu putem înțelege lucrurile acestea, sunt niște taine, și credința noastră e o credință a tainelor și învățătura Bisericii noastre este o învățătură de taină și de taine. Noi nu avem numai cele șapte Taine prin care se coboară Harul lui Dumnezeu peste credincioși, ci avem o mulțime de taine. Iată, taina Întrupării. Cine poate dezlega taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu? Nimenea. Dar noi credem în această taină, ne supunem cu mintea. La sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este o alcătuire în care se spune: "Taina nu suferă ispitire", nu o poți cerceta. Dacă vrei să faci dintr-o taină ne-taină, dacă vrei să explici o taină înseamnă că pentru tine nu mai este taină și înseamnă că nu știi ce este o taină dacă vrei să o explici. Nu se poate explica, "taina nu suferă ispitire". Numai cu mintea, stând plecați cu mintea, "zicem împreună cu tine - vorbim noi cu Născătoarea de Dumnezeu -: Negrăite Doamne, slavă Ție". Slăvim pe Dumnezeu ca pe Cel ce este mai presus de noi, mai presus de puterile noastre de cunoaștere, ne supunem tainei, cinstim taina, dar taina rămâne taină, cine vrea să explice o taină nu știe ce vrea. O taină nu poate fi explicată, nici taina Întrupării, nici taina Jertfei, nici taina Învierii, nici taina Înălțării. Toate rămân taine pe care ni le comunică Biserica noastră și în care noi credem și pe care le cinstim ca taine, dar nu le putem explica, nu avem cum să le explicăm.

Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, a primit în ființa Sa firea omenească, care e alcătuită din trup și din suflet, iubiți credincioși. Să știți că numai la Teologie mi-am dat seama de lucrul acesta. M-am rugat Domnului Hristos de când mă știu dar aveam impresia că Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Și-a luat trup și că în trup a vorbit cu firea dumnezeiască. Nu m-am gândit că de fapt firea omenească este alcătuită din suflet și din trup și deci Domnul Hristos a luat firea omenească așa cum este ea, cu trup și cu suflet, cu tot ce are firea omenească, afară de păcat. Și în firea omenească Domnul Hristos Și-a manifestat firea dumnezeiască cum poate ea să fie manifestată, cum putea ea să fie înțeleasă. De exemplu la Schimbarea la Față spunem "arătând ucenicilor Tăi mărirea Ta pe cât li se putea", deci nu cât era și cât este, că nu poate omul să cuprindă pe Dumnezeu nici în extensiune, în lărgime, și nici în adâncime. Noi totdeauna stăm cumva la suprafața cunoștinței de Dumnezeu, că nu poate om mărginit să cuprindă nemărginitul. Cred că v-am spus eu atunci când v-am vorbit despre raportul între om și Dumnezeu - am ținut odată un cuvânt aici "Unele aspecte ale raportului dintre Dumnezeu și om" - că Fericitul Augustin și-a propus să scrie o carte despre Dumnezeu. Și gândindu-se el la lucrul acesta, a văzut pe malul mării când se plimba odată, un copil care a făcut o groapă în nisip și cu un vas ducea apă din mare în groapa din nisip. Și când l-a întrebat ce face, el a zis că vrea să mute marea în groapa din nisip. Și atunci Fericitul Augustin a avut un gând: uite, ce vrea copilul acesta să facă vreau și eu când vreau să scriu o carte despre Dumnezeu. N-am cum să scriu o carte despre Dumnezeu pentru că Dumnezeu nu poate fi cuprins într-o carte. Așa este și când ne gândim la tainele mântuirii, la tainele Domnului Hristos: nu putem cuprinde nemărginitul în mărginit, oricât am vrea noi să cunoaștem, trebuie să fii nemărginit ca să cuprinzi nemărginitul.

Fiul lui Dumnezeu care S-a făcut om, în firea omenească a pătimit pentru păcatele noastre, S-a jertfit pe cruce, a murit și după aceea a înviat a treia zi. Cu sufletul S-a coborât la iad, cu sufletul îndumnezeit. Gândiți-vă de exemplu la cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur în legătură cu Sfintele Paști, unde se spune că Fiul lui Dumnezeu S-a coborât la iad și că iadul s-a amărât: "Iadul s-a amărât văzându-Te pe Tine jos. S-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a legat. A luat trup și de Dumnezeu s-a lovit; a luat pământ și s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a văzut și a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ți este moarte boldul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos și tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos și au căzut dracii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața viețuiește". Toate lucrurile acestea se întâmplă în realitate pentru noi care avem dreapta credință ortodoxă. După aceea, după ce a înviat din morți, la 40 de zile Domnul nostru Iisus Hristos S-a înălțat la cer "și șade de-a dreapta Tatălui - de unde, mărturisim noi - iarăși va să vină să judece vii și morții, a Căruia împărăție nu va avea sfârșit".

Prin urmare, dacă e vorba să răspundem la întrebarea cine este Iisus Hristos din perspectiva învățăturii Bisericii noastre, spunem că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Unul Născut, Cel de o ființă cu Tatăl, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, om adevărat din Preasfânta Fecioară, este Dumnezeu și om, este om și Dumnezeu, este om nu simplu, este Dumnezeu nu gol, este Dumnezeu unit cu omul, este om unit cu Dumnezeu. S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat, a înviat a treia zi, după Scripturi, S-a înălțat la ceruri, șade de-a dreapta Tatălui. Toate acestea noi le mărturisim și le mărturisim nu numai cu cuvântul ci și cu trăirea, în înțelesul că noi avem o sărbătoare a Bunei Vestiri în care se pun în evidență începuturile firii omenești a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Preasfânta Fecioară Maria. După aceea avem o sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos în care se pune în evidență nașterea după firea omenească a Celui ce este Dumnezeu adevărat și om adevărat. Cinstim apoi celelalte în legătură cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin sărbătorire, de pildă în Vinerea Mare Jertfa Mântuitorului, moartea de pe Cruce, în Duminica Învierii Învierea Domnului Hristos, la sărbătoarea Înălțării Înălțarea la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și așteptăm a doua venire, pentru că mărturisim că iarăși va să vie Mântuitorul să judece vii și morții.

Toate aceste sărbătoriri de peste an noi de fapt le cuprindem în dumnezeiasca Litrughie. Dumnezeiasca Liturghie a Bisericii noastre Ortodoxe e sărbătorire cuprinzătoare, cuprinde învățătura Bisericii și cuprinde trăirea evenimentelor care s-au petrecut și pe care noi le sărbătorim peste an la date calendaristice. În cuprinsul Sfintei Liturghii noi avem și Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în înțelesul că pe Sfânta Masă se prefac Cinstitele Daruri în Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin puterea Duhului Sfânt, așa cum s-a întâmplat aceasta la întruparea Mântuitorului, prin puterea Duhului Sfânt s-a creat firea omenească a Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Așa cum s-a întâmplat atunci se întâmplă pentru împărtășirea credincioșilor și prefacerea Cinstitelor Daruri, fiind de față Preasfânta Treime, anume Dumnezeu Tatăl care trimite pe Duhul Sfânt, Dumnezeu Duhul Sfânt care preface Cinstitele Daruri în Trupul și Sângele Mântuitorului și Dumnezeu Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, care are în prelungirea trupului și sufletului Său Trupul și Sângele unit cu sufletul și cu dumnezeirea în Sfânta Euharistie pentru împărtășirea credincioșilor. Deci întruparea Domnului nostru Iisus Hristos se realizează pentru împărtășirea credincioșilor, pentru întruparea Lui în credincioși la Sfânta Liturghie. Și mai departe avem la Sfânta Liturghie și Cina cea de Taină cu "Luați mâncați, acesta este Trupul Meu", "Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu". Avem moartea pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pomenim noi cele ce s-au făcut pentru noi, și anume: "Aducându-ne aminte [...] de Cruce, de groapă, - de înmormântarea Domnul Hristos - de Învierea cea de a treia zi - avem și Sfintele Paști la Sfânta Liturghie, - de înălțarea la cer, de șederea de-a dreapta Tatălui și de iarăși a doua slăvită venire". Toate acestea le pomenim la Sfânta Liturghie. Deci la Sfânta Litrughie noi avem un răspuns la întrebarea cine este Iisus Hristos. Este Fiul lui Dumnezeu care S-a făcut om, este Dumnezeu din Dumnezeu, este om din Preasfânta Fecioară, realizat prin contribuția Duhului Sfânt, este Cel ce S-a răstignit pentru noi. Știți că se zice în Vinerea Mare: "Pe Cel ce S-a răstignit pentru noi veniți toți să-L lăudăm; că pe Acesta văzându-L Maria pe Cruce a zis: Deși rabzi răstignire, Tu ești fiul și Dumnezeul meu". În fața aceste ziceri din Vinerea Mare, în care noi mărturisim că Cel ce S-a răstignit S-a răstignit pentru noi și că este Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, să punem cuvântul de la Înviere care zice: "De Te-ai și pogorât în mormânt Cela ce ești fără de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit și ai înviat ca un biruitor Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor mironosițe: Bucurați-vă, și Apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cela ce dai celor căzuți sculare".

Toate acestea avându-le în vedere, de fapt avem în vedere ceea ce ne spune Biserica noastră despre Mântuitorul, și așa ceva să știți că nu spune nimeni la yoga. Chiar dacă ziceți voi - poate unii dintre voi - "Eu am învățat despre Hristos la yoga", nu-mi pot închipui că v-a spus cineva ce v-am spus eu acuma. Ce v-am spus eu spune Biserica și aici trebuie să căutăm credința. Nu ne spune nimenea dintre cei care fac păcate mari și care zic că nu-i nici un păcat, că trebuie să-ți dirijezi energiile către cer făcând răutăți și spurcăciuni. Stimați ascultători, mai ales dragi tineri, nu vă uitați la lucruri din acestea, că vă duc în fundul iadului, nu vă înalță către cer. Biserica vă înalță către cer, Liturghia vă duce către cer, Sfânta Euharistie vă ridică mai presus de lumea aceasta. Așa ceva nu puteți auzi în altă parte decât în Biserică și de la oamenii Bisericii. Eu vă spun niște lucruri pe care sigur nu le-ați auzit. Le-ați fi putut auzi la slujbele noastre dacă v-ar fi atras cineva atenția, dar să știți că nici eu, deși m-am trezit în Biserică și am învățat lucruri pe de rost - o mulțime de lucruri le știam și le spuneam - nu le înțelegeam, ca și când le-aș fi învățat în limbă străină. Abia la Teologie mi s-a deschis capul asupra comorilor Ortodoxiei din sfintele slujbe. Abia acolo am început eu să-mi dau seama de profunzimea de gând a textelor liturgice, care sunt foarte importante.

Să ne mai gândim noi la un cuvânt liturgic, la o alcătuire de la Sfânta Liturghie care se zice la toate Liturghiile, și anume la alcătuirea care are următorul cuprins: "Unule Născut, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu, Cela ce ești fără de moarte și ai primit pentru mântuirea noastră a Te întrupa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria, care neschimbat Te-ai întrupat și răstignindu-Te Hristoase Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai călcat. Unul fiind din Sfânta Treime, împreună mărit cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, mântuiește-ne pe noi". Cât e rugăciune în cuvântul acesta, în alcătuirea aceasta? Doar atât: Fiul lui Dumnezeu "mântuiește-ne pe noi", atât e rugăciune. Cât e dogmatică în cuvântul acesta? Tot ce se spune e dogmatică. Mai întâi "Unule Născut - vorbim cu Domnul Hristos - Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu, Cela ce ești fără de moarte și ai primit pentru mântuirea noastră - ce? - a Te întrupa - din cine? - din Sfânta Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria" Cum? Neschimbat Te-ai întrupat, adică cum ai fost ca Dumnezeu așa Te-ai întrupat în firea omenească, Te-ai unit cu firea omenească, "neschimbat Te-ai întrupat". Și ce ai mai făcut? Te-ai răstignit. Unde? În firea omenească. Cine? "Hristoase Dumnezeule", Hristos Dumnezeu. Și ce ești Tu? "Unul din Sfânta Treime, împreună mărit cu Tatăl și cu Duhul Sfânt". Și acum cerem ceva de la El: "mântuiește-ne pe noi".

Stimați ascultători, eu vă spun lucrurile acestea, sigur nu le țineți minte acum, că nici eu nu aș fi ținut minte dacă mi-ar fi spus cineva câte v-am spus eu deodată acuma, dar vă dau o sugestie: urmăriți singuri lucrurile acestea în slujbele noastre, învățați niște texte de felul acesta, analizați-le, aprofundați-le, împodobiți-vă mintea cu ele și să vedeți câtă bucurie puteți avea știind cine este Mântuitorul nostru Iisus Hristos, și apoi raportându-ne cu toții cum trebuie la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, la Dumnezeu adevărat, la om adevărat, la Dumnezeu unit cu omul, la om unit cu Dumnezeu și la faptul că aceasta s-a întâmplat pentru veșnicie. Deci noi când auzim pe Domnul Hristos spunându-ne un cuvânt în Evanghelie, Îl auzim pe Cel ce este Dumnezeu adevărat și pe Cel ce este om adevărat vorbindu-ne nouă. A găsit modalitatea de a ajunge la noi. La o rugăciune de la Sfântul Maslu spunem noi, vorbind cu Domnul Hristos, că "Te-ai făcut om pentru zidirea Ta". Iar Sfântul Simeon Noul Teolog, uimit de măreția lui Dumnezeu, zice: "Cum de foc ești ce țâșnește, și ești val răcoritor / Cum de arzi și-alini îndată, cum mă faci nemuritor? / Cum de faci din vameși îngeri și-ntunericul lumină? / Cum de scoți din iad și cum de curățești pe cei din tină? / Cum tragi bezna în lumină, cum de noaptea o cuprinzi? / Cum de mă prefaci cu totul, inima cum mi-o aprinzi?". Și acum urmează ceva foarte, foarte important: "Cum de Te împreuni cu robii, fii ai Tatălui de-i faci?", cum prelungești întruparea prin oameni, în oameni. "Cum de-i arzi de dor, rănindu-i, cum de iarăși îi împaci? / Cum de rabzi și suferi Doamne, cum nu răsplătești îndată? / Cum de vezi cele ce-n taină numai Ție Ți se-arată? / Cum fiind așa departe, vezi ce facem fiecare? / Doamne, robilor Tăi dă-le îndelunga Ta răbdare!" Sunt niște perle de gând, niște lumini din lumea de dincolo, niște daruri ale lui Dumnezeu care se dau oamenilor care-și curățesc sufletul ca să le primească și să le înțeleagă. Pentru că sunt atâția dintre credincioșii noștri care se plictisesc la slujbă, care se tot uită cine intră, cine iese, care așteaptă să se sfârșească slujba. Bineînțeles că aceia nu pot avea dar de la Dumnezeu din cuprinsul sfintelor slujbe, dar dacă-ți curățești sufletul și te faci deschis pentru lucruri dumnezeiești, pentru lumini din cer, atunci, după ce s-a sfârșit slujba ți se pare că ar trebui să mai înceapă una. Și aceasta ne ridică mai presus de noi și ne apropie de Dumnezeu. Să știți că Sfintele Paști de pildă, împreună cu Săptămâna Luminată, sunt raiul anului bisericesc. Noi la Sfintele Paști și în Săptămâna Luminată trăim clipe de rai aici pe pământ, anticipăm raiul. Noi ne închipuim raiul ca o trăire de Paști, și de fapt așa este. De aceea zicem noi "Dă-ne nouă mai adevărat a ne împărtăși cu Tine în ziua cea neînserată a împărăției Tale".

Stimați ascultători, pentru niște sugestii în legătură cu ceea ce am vrut să vă prezint în seara aceasta, ca răspuns la întrebarea "Cine este Iisus Hristos?", eu cred că am spus destul. Dacă mai sunt niște lucruri de lămurit, se pot lămuri în dialogurile care vor urma, iar pentru mine este foarte important să vă pregătiți sufletul în așa fel încât să puteți fi locașuri ale Sfintei Treimi, mai întâi prin gândurile sfinte de la sfintele slujbe, și apoi prin trăirile acelor gânduri. Și atunci vom avea pe Domnul Hristos lucrător în noi și ne va răspunde El mai mult și mai bine la întrebarea "Cine este Iisus Hristos?"

 

Părinte, vă rugăm să ne spuneți cum s-a făcut cunoscut numele lui Dumnezeu de către Domnul Iisus Hristos și dacă Domnul Hristos a pronunțat numele lui Dumnezeu și care este acesta?

În ceea ce privește numele lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a întrebuințat atunci cuvântul care era înțeles de toți oamenii. Noi nu cunoaștem cuvântul, sau nu știm cum a pronunțat Domnul Hristos numele lui Dumnezeu, decât știm că numele lui Dumnezeu așa cum l-a pronunțat Domnul Hristos a fost tradus în limba noastră. De exemplu Sfântul Apostol Pavel menține în Epistola către Romani, capitolul 8, și în Epistola către Galateni, cuvântul "Avva", "Părinte". E un cuvânt pe care l-a întrebuințat Domnul Hristos, noi însă nu întrebuințăm cuvinte străine, ci întrebuințăm cuvântul corespunzător în limba noastră. Nu are rost să zicem "Avva" când putem să zicem foarte bine "Părinte", nu are rost să zicem alt fel când putem să zicem "Dumnezeu". Zicem cum e în limba noastră.

Mântuitorul spune: "Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine". Credeți că după întruparea Fiului lui Dumnezeu mai poate fi mântuire în afara împărtășirii cu Iisus Hristos?

În afara Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adică fără Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu există mântuire. Mântuirea vine prin Hristos, nu există alt nume prin care ne mântuim decât numele Domnului nostru Iisus Hristos, citim noi în Faptele Apostolilor cuvânt spus de Sfântul Apostol Petru (Fapte 4, 12). El este "calea, adevărul și viața", noi urmărim mântuirea mergând pe calea Mântuitorului, având adevărul Mântuitorului și având puterea dătătoare de viață a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În legătură cu Mântuitorul avem mântuirea, ne ridicăm. El ne ridică, nu noi ne ridicăm.

Vă rugăm să ne explicați, pe cât se poate, numele de "Fiu al Omului".

"Fiul Omului" era un titlu mesianic. În Vechiul Testament în special se întrebuințează cuvântul acesta, de exemplu în cartea proorocului Iezechiel i se atrage atenția proorocului spunându-i-se "Fiul Omului". Cuvântul "Fiul Omului" nu înseamnă fiu de om, ci înseamnă un titlu mesianic, adică Fiul Omului I se zicea Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca Mesia. De aceea zice Domnul Hristos "Fiul Omului nu are unde să-și plece capul" (Matei 8, 20) și când zice aceasta Se referă la El Însuși că nu are unde să-Și plece capul, că nu avea o proprietate personală, o casă a Lui. Și când Își zice Lui Fiul Omului are în vedere tocmai acest titlu mesianic. Sau spune că "Fiul Omului va veni pe norii cerului", nu spune că orice om va veni pe norii cerului, ci unul anume. Cine? Mântuitorul Hristos va veni pe norii cerului (cf. Matei 26, 64). Sau zice "Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?" (Matei 16, 13). Deci Domnul Hristos face legătură între El și Mesia Cel făgăduit, care era așteptat ca Fiu al Omului. Deci asta să rețineți, că e vorba de un titlu mesianic.

Vă rugăm să ne explicați versetul din I Timotei 3, 16: "Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă" pe care Sfântul Apostol Pavel îl numește "taina dreptei credințe".

Taina dreptei credințe se crede că a fost un imn pe care-l cântau credincioșii pe vremea Sfântului Apostol Pavel, și Sfântul Apostol Pavel îl cuprinde în Epistola către Timotei și are în vedere istoria mântuirii. Adică "Dumnezeu S-a arătat în trup", S-a întrupat Dumnezeu, era o mărturisire de credință. "S-a îndreptat în Duhul", adică S-a făcut cunoscut prin firea dumnezeiască. "S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă", e istoria mântuirii prin Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

La sfânta arătare de la stejarul lui Mamvri cei trei îngeri sunt o imagine a Sfintei Treimi sau chiar cele trei persoane ale Sfintei Treimi?

Da, sunt o arătare a Sfintei Treimi la măsura la care poate omul să înțeleagă ceea ce e mai presus de înțelegere. Taina Sfintei Treimi să știți că rămâne o taină. Oricât ar căuta oamenii să o explice, oricât ar căuta să o aducă în logic, nu pot să o înțeleagă prin rațiune. De ce nu ni se spune "Raționați și veți înțelege", ci spune "Credeți și veți înțelege, de nu veți crede nu veți înțelege". Noi primim tainele prin credință, Sfântul Isaac Sirul spune că "credința este ușa tainelor". Singura modalitate de a înțelege tainele, de a putea primi tainele e credința în ele, noi nu putem să explicăm tainele. "N-au cunoscut când Te-ai întrupat îngerii Tăi cei fără de trup, - zice o cântare a Bisericii noastre la glas V - n-au simțit când ai înviat ostașii cei ce Te străjuiau, că amândouă s-au pecetluit de către cei ce ispiteau și s-au arătat taine celor ce le primesc cu credință" (Octoih, Duminica glasului V la Utrenie).

Vă rugăm să ne spuneți de ce dintre persoanele Sfintei Treimi tocmai Fiului Îi revine misiunea de a veni pe pământ.

E o taină până la urmă. Orice încercare de a explica tainele nu aduce mai mult decât știm. Dumnezeu așa a găsit în înțelepciunea Lui, ca Fiul Lui să fie Cel care ne mântuiește.

În cadrul rugăciunilor dinaintea Sfintei Împărtășanii spunem: "Că nu vom spune taina Ta vrăjmașilor Tăi". Care este această taină? Cum să nu o spunem vrăjmașilor?

În vremea aceea creștinii aveau o grijă deosebită să nu se cunoască tainele neînțelese de oameni celor care nu le pot înțelege. Probabil e vorba chiar de Taina Sfintei Înpărtășiri pe care oamenii n-ar fi înțeles-o. Știți că evreii se certau între ei și ziceau: "Cum poate Acesta să ne dea trupul Său să-l mâncăm" (Ioan 6, 52). Și Domnul Hristos nu le-a dat nici o explicație. De ce nu le-a dat explicație? Pentru că și așa nu puteau înțelege, taina rămâne taină. Și atunci "nu voi spune vrăjmașilor Tăi taina Ta" - nu voi coborî cele sfinte la nivelul celor pătimașe.

Vă rugăm să comentați afirmația făcută de Sfântul Maxim Mărturisitorul: "Întruparea lui Dumnezeu atât îl face pe om dumnezeu cât S-a făcut El pe Sine om".

E vorba despre faptul că până acolo poate ajunge omul ca să-L primească pe Dumnezeu, cât a putut ajunge firea omenească a Mântuitorului ca să primească pe Dumnezeu.

De ce în calendarul nostru Duminica Tomii este așezată înaintea Duminicii Mironosițelor?

E foarte simplu, pentru că în Duminica Tomii se prăznuiește ce s-a întâmplat a opta zi după Înviere. Ori a opta zi după Înviere e prima duminică după Învierea Domnului Hristos. Și atunci nu puteau fi pomenite sfintele femei mironosițe în a opta zi, când în a opta zi trebuia să se prăznuiască arătarea Mântuitorului de față fiind și Sfântul Apostol Toma. Atunci sfânta Biserică a lăsat pentru mai târziu pomenirea femeilor mironosițe, pentru prima duminică după Duminica Tomii, când nu mai era ceva special de prăznuit.

Ce reprezintă nașterea din nou despre care vorbește Domnul nostru Iisus Hristos lui Nicodim, în Sfânta Evanghelie de la Ioan, capitolul 3?

Despre care vorbește și Sfântul Evanghelist Ioan în Epistola sa Sobornicească. Reprezintă transformarea omului la o viață nouă, trăită în Dumnezeu și din Dumnezeu.

Care este legătura între nașterea supranaturală a Mântuitorului din Fecioara Maria și lipsa de păcat a lui Iisus Hristos?

Este legătură în înțelesul acesta că Duhul Sfânt a contribuit la alcătuirea firii omenești în persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru că altfel nu s-ar fi deosebit firea omenească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos de firea omenească a celorlalți oameni. Ca fire nici nu se deosebește, dar ca început se deosebește. Noi nu cunoaștem nici taina aceasta, rămâne totuși mai departe taină, însă în orice caz Domnul Hristos El Însuși a spus cuvintele "Cine Mă va vădi pe Mine de păcat?", iar Sfântul Apostol Pavel afirmă că S-a făcut Fiul lui Dumnezeu om "întru toate asemenea nouă, afară de păcat".

Când spunem că Iisus S-a înălțat la cer ne gândim că El S-a ridicat în planul veșniciei. Ne este destul de greu să înțelegem cum putem noi lua act de legătura cu Iisus Hristos pe care El o intenționează. Cum se poate întâlni timpul cu veșnicia?

Este o taină și acesta, ceea ce știm noi este atâta, că vom fi înălțați și noi într-un plan altul decât planul existenței noastre aici pe pământ. Cum va fi vom cunoaște numai când vom fi noi în acel plan. Ceea ce ar putea veni aici în legătură cu cuvântul acesta e cuvântul pe care l-a spus Domnul Hristos, că "ceea ce la oameni este cu neputință este cu putință la Dumnezeu" (Matei 19 ,26). N-avem cum să știm modalitatea în care se va realiza, dar știm că se va realiza așa cum a găsit înțelepciunea lui Dumnezeu de cuviință.

Putem spune că trăim o experiență a transcendenței numai în momentul în care întâlnim absolutul într-o persoană concretă?

În măsura în care ne depășim pe noi înșine putem înțelege tot mai mult din tainele existenței mai presus de noi. Asta este o chestiune care ține de ceea ce vrea Dumnezeu cu noi, nu de ceea ce vrem noi de la Dumnezeu.

Vă rugăm să ne vorbiți despre dragoste ca: motiv al Creației, al Întrupării și al Jertfei pe Cruce, cunună a virtuților. Sentimentalismul și simțurile, în ce raport se află ele cu dragostea. Dragostea omului trupesc în ce sens se deosebește de dragostea omului duhovnicesc?

Toate ale omului sunt la nivelul omului. Sigur că un om trupesc nu poate avea decât dragoste trupească, un om pătimaș nu poate avea decât dragoste pătimașă, un om curat nu poate avea dragoste pătimașă, are dragoste curată. Fiecare își manifestă interiorul său în faptele sale, în gândurile sale, în ceea ce este el. Nimenea nu poate sări peste umbra lui, când sari, sari cu umbră cu tot. Așa cum ești, așa ești în toate.

Cât privește dragostea lui Dumnezeu, noi credem că Dumnezeu a creat lumea din iubire și o mântuiește tot din iubire și prin iubire, și ne cheamă pe noi la iubire, la o iubire după poruncă, la iubire curată, nepătimașă, pe care o realizăm - Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că "Dragostea adevărată este născută de nepătimire". Întâi trebuie să fim nepătimași, și după aceea avem o dragoste curată, o dragoste adevărată. Jertfa Mântuitorului s-a făcut din iubire, "Crucea Mântuitorului - zicea cineva pe bună dreptate, m-aș bucura dacă ați reține cuvântul acesta - este fața lui Dumnezeu îndreptată către oameni". Pentru că Dumnezeu este iubire și jertfa s-a făcut din iubire, Crucea Mântuitorului reprezintă iubirea lui Dumnezeu, deci este "fața lui Dumnezeu îndreptată către oameni". Bineînțeles, Crucea Mântuitorului - și aceasta cred că e bine să o avem în vedere - nu reprezintă numai jertfa Mântuitorului, ci reprezintă și învierea Mântuitorului, deci este și simbol al biruinței, nu numai un simbol al jertfei, al neputinței, al iubirii lui Dumnezeu care Se jertfește, ci este și un semn al biruinței iubirii asupra neiubirii. Este un semn și al învierii.

Iar dragostea ca cunună a virtuților, dragostea este virtutea cea mai mare. Sfântul Apostol Pavel în Epistola I-a către Corinteni în capitolul 13, în ultimul verset, zice: "Rămân acestea trei, credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare decât toate este dragostea ". Numai că în Evanghelie se spune că "cei dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă întâi" (Matei 20, 16), iar Sfântul Marcu Ascetul spune că dragostea este cea dintâi după importanță și cea din urmă după realizare. Deci cei dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă întâi, cei de pe urmă care se realizează, trebuie să fie în vedere întâi în dorința de a se realiza.

Care este diferența dintre dragostea aproapelui și dragostea frățească?

E același lucru în exprimări diferite. Dragostea frățească trebuie să fie realizată față de toți oamenii.

Părinte, cum trebuie să se pregătească cineva pentru spovedanie?

Să se cerceteze pe sine, să-și cunoască negativele, să și le noteze ca să nu le uite, și să le spună cu toată sinceritatea.

Care este părerea Sfinției Voastre despre deasa împărtășanie?

Dragă, eu sunt pentru deasă împărtășanie. Să se împărtășească omul cât de des, nu mi-e frică de cei care se împărtășesc, mi-e frică de cei care nu se împărtășesc.

Care este explicația conform căreia în Vechiul Testament Dumnezeu este nemilos și de ce este, iar în Noul Testament este bun, iertător? Este aceasta legată de jertfa lui Iisus?

Da, este legată de jertfa lui Iisus în sensul că Domnul Hristos a adus un temei de iertare. Domnul Hristos, știți că și pe cruce fiind, a zis "Părinte, iartă-i că nu știu ce fac" (Luca 23, 34). Înseamnă că Domnul Hristos a adus ceva care ne favorizează, prin jertfa Lui.

Ce semnifică cuvintele rostite de Iisus Hristos pe cruce: "Eli, Eli, lama sabahtani?"

Domnul Hristos trebuia să sufere pe cruce ca Mântuitor al lumii toate consecințele păcatului, deci trebuia să aibă și o clipă în care să simtă cumva părăsirea lui Dumnezeu din pricina păcatelor. Și atunci El, având acest sentiment care ținea de pătimire și de pedepsirea păcatului, a spus cuvântul acesta "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" (Matei 27, 46).

Este admisă de Biserica Ortodoxă incinerarea morților?

Nu, deocamdată nu e admisă, dar cred că cu vremea va trebui să o admită și Biserica noastră, dat fiind faptul că sunt condițiile care sunt acuma și nu mai au oamenii loc în pământ. Dar deocamdată Biserica Ortodoxă nu e pentru incinerare.

Vă rugăm să comentați parabola despre iconomul necredincios...

De la Luca 16, 1-8. Să știți că parabola aceasta cu iconomul nedrept de fapt nu ne îndeamnă la nedreptate, ci are în vedere Domnul Hristos în parabola aceasta iscusința unui om care a știut cu mijloace nedrepte să-și rezolve niște chestiuni care-l priveau pe el. Domnul Hristos de fapt trage și o concluzie de pe urma acestei parabole și zice: "Faceți-vă prieteni cu mamona nedreptății ca să vă primească în corturile lor". Ce vrea Domnul Hristos să spună? Sunt unii oameni care au ajuns pe nedrept la niște bogății care nu li se cuvin. Și atunci Domnul Hristos zice că în cazul când ai ajuns la o astfel de situație, în vremea neștiinței ai câștigat niște lucruri care nu ți se cuvin, să ai în vedere lucrul acesta, ca ceea ce ai agonisit rău să întrebuințezi spre bine. Deci Domnul Hristos nu ne îndeamnă să ne agonisim niște averi pe nedrept și după aceea cu ele să facem bine, ci dacă a ajuns cineva ca să-și câștige niște averi pe nedrept în vremea când nu era creștin, în vremea când nu cunoștea adevărurile de credință, acum când cunoaște adevărurile de credință să folosească acele agonisiri pentru împlinirea binelui, ca cei ajutați prin agoniselile nedrepte să fie mijlocitori către Dumnezeu pentru binele celor care le-au făcut parte din agoniselile nedrepte.

Vă rugăm să ne spuneți cum trebuie să fie adevărata dragoste între un băiat și o fată.

Dragă, asta cred că mi-o puteți spune voi mai bine decât v-o pot spune eu vouă. Sau mă gândesc la altceva, că poate vreți să vă spun o poezie, că v-am mai spus eu și de altă dată. E vorba despre poezia Te port în mine, adică un băiat poate să spună la o fată așa și o fată la un băiat, cum spune poezia:

Te port în suflet ca pe-un vas de preț,
Ca pe-o comoară-nchisă cu peceți,
Te port în trup, în sânii albi și grei
Cum poartă rodia sămânța ei.

Te port în minte ca pe-un imn sfințit,
Un cântec vechi cu crai din răsărit,
Și port la gât neprețuit șirag
Strânsoarea caldă-a brațului tău drag.

Te port în mine, tainic, ca pe-un vis,
În cer înalt din noapte te-am închis.
Te port lumină rumenă de zori
Cum poartă florile mireasma lor.

Te port pe buze ca pe-un fagur plin
O poamă aurită de smochin.
Te port în brațe, horbote subțiri
Mănunchi legat cu grijă, fir cu fir.

Cum poartă rodul floarea de cais,
Adânc te port în trupul meu și-n vis.

Rugăciunile credincioșilor în cadrul bisericii au puterea de a mântui sufletele celor necredincioși, sau de a opri răul să vină?

Și una și alta. Adică noi credem că rugăciunea are putere nelimitată, cât se poate atâta se aduce, și pentru mântuirea credincioșilor, și pentru ajutorul necredincioșilor, și pentru biruința Evangheliei în lume, și pentru întărirea credincioșilor în credință, și pentru a deveni cei mai puțin credincioși mai credincioși. Rugăciunea este cu puteri nelimitate.

Vă rugăm să ne vorbiți despre locul și rolul scrierii "Cântarea cântărilor" în cadrul Sfintei Scripturi.

În cadrul Sfintei Scripturi Cântarea cântărilor este o alcătuire care face parte din scrierile lui Solomon, e pusă în legătură cu scrierile lui Solomon. În general pare o scriere erotică, deși în realitate vrea să exprime niște realități suprafirești și care de fapt au fost luate în considerație și comentate de anumiți sfinți părinți sau anumiți scriitori bisericești. De exemplu Origen are comentar la Cântarea cântărilor, Sfântul Grigore de Nyssa are comentar la Cântarea cântărilor. Sunt niște lucruri care în general trebuie comentate, pentru că altfel oamenii le consideră la starea lor de inferioritate, adică cum sunt oamenii așa le e și gândirea, și atunci le coboară în loc să le ridice. Cântarea aceasta de fapt nu e o cântare, ci sunt mai multe imne care toate la un loc sunt prezentate ca fiind cea mai deosebită cântare, Cântarea cântărilor. Dacă vreți să cunoașteți comentarul la Cântarea cântărilor citiți traducerea părintelui Stăniloae din Sfântul Grigore de Nyssa sau puteți tot așa de bine să citiți Cântarea cântărilor comentată de Ion Alexandru.

Credeți în prietenie?

Da, din toate puterile.

Ce este acesta?

Asta o știu cei care sunt prieteni. Ce este prietenia? Prietenia este confluența între iubiri, este o realitate din cer adusă pe pământ, este ceva ce se alcătuiește din reciprocitate în iubire și respect. Eu să știți că totdeauna am avut prieteni, de când mă știu am avut prieteni, am și acuma și nu puțini, și sunt foarte bucuros de prieteni. Sunt într-o măsură oarecare și o realizare a prietenilor mei care m-au ajutat să cunosc lucruri care prin puterile mele personale n-aș fi putut să le cunosc. Iată și din ce v-am prezentat în seara aceasta sunt multe cunoștințe pe care le-am câștigat prin intermediari, prin ajutorul prietenilor mei. Cred într-o prietenie adevărată și sfântă și curată și o recomand din toate puterile mele și atrag atenția a nu se implica în prietenie ceva ce nu ține de prietenie, să nu fie de pildă într-o prietenie, într-o prietenie între un băiat și o fată, anticipări ale căsătoriei.

Rămâne ea în veșnicie?

Da.

Dar dacă unul dintre prieteni ajunge în rai și celălalt în iad?

Nu se poate, pentru că prietenii trebuie să ajungă la același loc, că-s cam la fel. Cei care-s buni la bine, cei care-s răi la rău, pentru că sunt și prietenii întemeiate pe răutate. Nu se poate să ajungă unul în rai și unul în iad.

 

8 mai 1995


 
Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Pãrintele Teofil Pãrãian
Cuprins Prescuri pentru cuminecături
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.