1. Sunt minunile încalcari ale legilor universului?

Minunile nu sunt contra legilor universului, ci sunt o participare a creatiei la lucrarea lui Dumnezeu.
20 octombrie 2006

G. E.: Parinte, de la inceput trebuie sa va spun ca sunt botezata ortodoxa si ma consider ortodoxa prin morala, desi am pareri personale poate ... "neortodoxe"

Eu vad universul ca fiind trupul lui Dumnezeu. Asa cum eu am un trup material dar exist ca suflet, asa si Dumnezeu, este insasi universul dar se manifesta ca o entitate superioara, Dumnezeu.

Asa cum eu nu intervin direct asupra parului ca sa creasca dar il tai cand vreau si Dumnezeu nu intervine nicaieri calcand peste legile in virtutea carora functioneaza acest univers creat de el, inclusiv al omului. Daca ar fi sa ne luam dupa orice credinta minunile sunt incalcari ale legilor universului, eu nu cred in astfel de minuni. O minune care apare in urma unei adevarate credinte, cu explicatia logica ca este creata de creierul a carei functionalitate nu o cunoastem inca pe deplin mi se pare posibila, o vindecare miraculoasa, o intamplare, etc., dar o incalcare a legilor universului cu orice marturie posibila (chiar a mea) mi se pare o mistificare. Nu pot sa o accept chiar daca ar fi spre binele meu (aici pacatuiesc, recunosc).

Cred in vindecarile prin credinta dar nu accept ca poate sa-ti creasca un picior taiat cu toata credinta din lume dar as accepta daca minunea s-ar manifesta sub forma unei proteze sau poate o grefa. Este asta "necredinta" cum imi spun niste prietene? Stiu ca nu-mi veti raspunde, va voi scrie si alte aspecte ale modului cum il vad eu pe Dumnezeu si poate candva imi veti indica un articol, o lucrare de unde sa culeg un raspuns pe care sa-l arat prietenelor.

21 octombrie 2006

Pr. Iulian Nistea 

Ca sa spunem ca universul este "trupul lui Dumnezeu", aceasta nu poate fi decat o metafora, desigur. Iar daca este o metafora, atunci trebuie sa vedem ce întelegem prin ea.

Sfintii Parinti au comparat relatia (sau unirea) dintre trupul si sufletul omului cu fiecrul înrosit în foc. În aceasta imagine, trupul este fierul si focul este sufletul. Unirea dintre trup si suflet este atat de intima si de indisociabila precum unirea dintre fier si foc în fierul-înrosit-în-foc.

Putem spune, de asemenea, ca Dumnezeu este prezent în creatia Sa precum fierul înrosit în foc, dar trebui sa explicam ce se întelege prin aceasta imagine. Pentru noi, Dumnezeu este fiinta suprema, dar o Persoana, cu care vorbim / ne rugam etc. Dumnezeu este prezent în creatia Sa prin harul Sau, prin energiile Sale necreate, care însa nu se confunda cu fiiinta Sa. Prin aceste energii necreate Dumnezeu este prezent în mod personal si dinamic (nu static) în creatie. Toata creatia are ca fundament aceste energii necreate, care reprezinta deci partea cea mai intima, sâmburele creatiei. Dumnezeu "hraneste" creatia prin energiile Sale divine personale, si, desigur, creatia "suspina" dupa Dumnezeu (cum spune Apostolul Pavel) si asculta de Dumnezeu. În acest sens, parintele Nicolae Steinhardt relateaza undeva o poveste frumoasa în care un om al lui Dumnezeu se plimba printr-o padure primavara si se bucura de vederea creatiei lui Dumnezeu si zice la un moment dat unui mugure: "Spune-mi o rugaciune" - iar mugurele înfloreste. Este o "poveste exemplara" frumoasa.

Totusi, dupa cum spuneti, Dumnezeu nu intervine CONTRA propriei Sale creatii, contra universului. Ceea ce noi numim "minuni" nu sunt niste întamplari "contra" creatiei, ci niste amplificari, daca vreti, ale harului lui Dumnezeu, ale energiilor divine din inima creatiei. Minunile nu sunt deci împotriva ratiunii (universului), ci dincolo de ea, sau mai bine zis dincolo de gândirea omului lipsit de credinta. Sa va dau câteva exemple (din Vechiul si Noul Testament) ilustrative a ceea ce vreau sa spun.

Istoria lui Iona

Sunt doua minuni în istoria lui Iona: una ca a fost înghitit de un peste mare din pântecele caruia a iesit dupa 3 zile, iar a doua ca un vrej a crescut peste noapte atât de mare încât îi tinea umbra.

Ei bine, cercetatorii Vechiului Testament au descoperit ca exista un "peste mare" care ar putea face asta (un soi de casalot) în Marea Mediterana; în burta a astfel de pesti s-au descoperit un cal întreg odata, cazut probabil din vreo corabie scufundata. Minunea care s-a întâmplat cu Iona nu este deci contra naturii, contra creatiei, ci minunea a constat în faptul ca Dumnezeu a facut ca Iona sa fie înghitit de acest peste si sa supravietuiasca, fara sa putem spune exact cum.

Apoi iarasi cercetatorii au aratat ca exista o planta care ar corespunde descrierii din istoria lui Iona, si care creste foarte repede. Sigur nu creste peste noapte, dar din nou minunea nu a fost contra naturii, ci a constat (în mod fizic, daca vreti) în faptul ca aceasta planta a crescut mai repede cu harul / energia divina.

Pestele sfântului Petru

Stiti ca în Noul Testament Iisus îl trimite pe Petru sa pescuiasca si sa plateasca darea cu banul ce gaseste în gura pestelui. Ei bine, în Lacul Tiberiadei (Marea Galileii) exista un peste numit pâna astazi "pestele sfantului Petru". Acest peste are obiceiul de îsi tine puii în gura când sunt mici, ca sa-i protejeze de alti pesti pradatori. Dar puii cresc si vor în continuare sa stea în gura mamei. Atunci pestele acesta ia de fundul apei o piatra în gura, ca sa împiedice puii, de-acum mai maricei, sa intre la loc în gura lui. Minunea care s-a întâmplat nu e, din nou, CONTRA naturii. Pestele a cules de pe fundul apei o moneda pe care a luat-o în gura ca sa împiedice puii sa revina. Minunea consta din nou în faptul ca creatia lui Dumnezeu participa la voia lui Dumnezeu atunci când Creatorul considera, ca sa se împlineasca ceea ce este de folos omului.

V-am dat aceste trei exemple nu ca sa rationalizam minunile, ci ca sa întelegem ca minunile nu sunt contra universului, ci sunt o participare a creatiei la lucrarea lui Dumnezeu.

2. Religia/ Credinta/ Ortodoxia si stiinta

5 aprilie 2004

C.: Recunosc ca am fost ambiguu in a-mi exprima cea de-a doua nedumerire. Nu ma refeream la problemele socio-umane privite prin prisma credinta-religii. Am vrut sa spun ca exista, dupa cum bine stie oricine, o mare cantitate de informatii "de ultima ora" prin care se incearca adeverirea existentei altor vieti/vietati pe alte planete sau in alte sisteme solare. Deasemenea, cercetarile ultimilor ani cu privire la originea vietii pe planeta Pamant au luat o amploare deosebita ceea ce a dus la o crestere (zic eu) alarmanta a numarului de teorii stiintifice care nu numai ca nu vorbesc de o creatie primordiala, dar inca si evolutia la scara planetara o privesc ca pe un indelungat proces fizic din stari inferioare la stari superioare, mai exact ca pe niste transformari extraordinare de schelete, modalitati de viata si hranire, mijloc de locomotie s.a.m.d. Mi se pare f. clar un aspect si anume acela ca biserica crestina in general n-a adoptat o pozitie fatisa vis-a-vis de lucrurile amintite si ca mijloacele de "combatere" (?) a agresiunii stiintei fata de religie au ramas cam rudimentare, ca sa zic asa. Sigur, n-o sa incepem noi crestinii acuma sa ne separam de restul lumii si n-o sa ramanem surzi la noile descoperiri stiintifico-tehnice. Insa ce se poate face pt. a nu ne abate de la datoriile noastre crestinesti ramanand fideli principiilor lui Hristos in contextul despre care am pomenit?

Va multumesc pt. primul raspuns, a fost la obiect si sincer nici nu stiu daca se pot spune prea multe. Cred ca ramane la mila si dreptatea lui Dumnezeu sa le cerceteze si sa le judece pe toate.

7 august 2005

I. Primul răspuns al Pr. Iulian Nistea

Parintele Nicolae Steinhardt vorbeste undeva in Jurnalul fericirii de "atitudinea degajata a ortodoxiei în raport cu stiinta; o lasa sa-si vada de ale ei - cu nitica înteleapta desconsiderare".

Aceasta atitudine a Ortodoxiei fatza de stiinta mi se pare foarte justa, caci orice stiinta are finalmente ca baza un sistem axiomatic necontradictoriu in sine, pe care apoi prin experimente si descoperiri se construieste ceva ce are un aer foarte coerent. Ori vedem ca pâna în ziua de azi paradigmele stiintifice se pot schimba radical de la o epoca la alta. Si chiar daca nu se schimba radical, ele sufera o evolutie care ne scapa intotdeauna si care totdeauna va fi imperfecta.

Din contra "sistemul ortodox", daca ne putem exprima asa, se bazeaza pe altceva : pe credinta, care e un dar si o degustare a unei experiente tainice de Viata (cu un "v" mare).

In sensul acesta deci, eu nu gasesc nelinistitoare teoriile noi din fizica contemporana, si nu socot ca trebuie sa le dam neaparat un raspuns. Nu asa stau insa lucrurile cu adevaratele descoperiri ale stiintei (exemplul din mesajul celalalt(Despre clonare): fotografierea aurelor, a chakrelor, a canalelor energetice). Aceste descoperiri, daca sunt autentice, iar nu ipotetice, trebuie sa se articuleze la viziunea noastra despre om si despre lume.

Sa zicem ca se va descoperi la un moment dat viata extraterestra pe undeva. Ce vom zice ? -- Un parinte contemporan zicea, cu umor, gasesc eu : "Daca extraterestrii debarca mâine pe Pamânt, datoria noastra de crestini este sa li-l vestim pe Hristos" !! Nici mai mult nici mai putin : Sa-l vestim pe Hristos extraterestrilor ! Aceasta nu este utopie, ci o atitudine care iese din credinta noastra : Dumnezeu-Cuvântul, Unul din Sfânta Treime, S-a facut om pentru noi si pentru întreaga creatie (si deci si pentru creatia extraterestra) ca sa ne aduca din îndepartarea noastra la Tatal.

Iata cum credinta noastra trebuie sa genereze atitudinile noastre ortodoxe în viata.

20 mai 2006

II. Alt raspuns al preotului Iulian

 Despre asa-zisa contradictie dintre religie si stiinta

Din punctul meu de vedere (fiecare, finalmente, are punctul lui de vedere) nu este nici o contradictie intre religie si stiinta, pentru acelasi motiv pentru are nu se poate face o comparatie intre un mar si o bicicleta, adica: sunt doua lucruri complet diferite!

Inainte sa fac Teologie am facut Matematici, si stiu ca orice stiinta are ca baza, ca fundament, un sistem axiomatic necontradictoriu in sine (asta fiind singura conditie!), pe care apoi prin experimente si descoperiri se construieste ceva ce are un aer foarte coerent. Ori vedem ca pâna în ziua de azi paradigmele stiintifice se pot schimba radical de la o epoca la alta. Si chiar daca nu se schimba radical, ele sufera o evolutie care ne scapa intotdeauna si care totdeauna va fi imperfecta.

De aceea, Ortodoxia a lasat intotdeauna stiinta sa-si vada de treaba ei, stiind ca paradagmele ei sunt in continua schimbare, si mâine va spune altceva, lucru vizibil cu ochiul liber in instoria oricarei stiinte.

Din aceasta cauza, stiinta nu poate aduce nici un fel de contrazicere religiei, sau mai precis crestinismului, care este cu totul altceva. Crestinismul nu este adevarul unui sistem axiomatic necontradictoriu in sine, ci descoperirea Adevarului, in persoana lui Iisus Hristos, Dumnezeu intrupat. Acesta este un lucru care tine de credinta, adica de un ceva care se petrece in partea cea mai tainica a inimii omului, de unde iasa apoi Viata si Adevarul si Calea.

Bineinteles, un astfel de discurs nu impresioneaza si chiar nu are nici o valoare pentru un ateu, ci chiar e ridicol. Dar vedeti, asa "ridicol" cum este, crestinismul a dat putere si viata si bucurie crestinilor, ceea ce mai rar se vede in viata ateilor..

P.S. Desi sunt atei - ca Stefan Zweig, de pilda - sau ne-ortodocsi - ca Simone Weil, de pilda - de la care noi avem multe de învatat, si de care personal nu ma indoiesc ca l-au recunoscut pe Hristos ca Domn si Dumnezeu cand au trecut dincolo...

23 mai 2006

III. Alt raspuns al preotului Iulian

 Ortodoxia nu dispretuieste stiinta (cum ne reproseaza uneori unii atei/agnostici)

Fara indoiala ca pentru un ateu sau un agnostic religia nu este altceva decat "o suma de legende, basme, fabulatii, nedemne de crezut si de luat in seama". Acesta nu trebuie sa fie un punct de disputa. Pur si simplu persoana care nu are credinta nu accepta adevarul descoperit de credinta, care este lucrarea lui Dumnezeu in inima omului si in creatia Sa.

Cand, bunaoara, parintele Nicolae Steinhardt vorbeste de "atitudinea degajata a ortodoxiei în raport cu stiinta; o lasa sa-si vada de ale ei - cu nitica înteleapta desconsiderare", nu vrea sa spuna ca stiinta este de dispretuit, ci ca adevarurile stiintei nu trebuiesc privite ca ceva "absolut" ori ca ceva "absolut sigur" - in sensul raspunsului meu precedent.

Desigur ca stiinta aduce o anumita cunoastere si o anumita "descoperire" a creatiei lui Dumnezeu, dar omul credincios vede si altceva in aceasta creatie.

Sfantul Maxim Marturisitorul si toata Traditia Parintilor Bisericii vorbesc de niste "temeiuri energetice ale creatiei". Acestea nu sunt bioenergiile (pe care abia acum stiinta incepe sa le investigheze), ci si mai mult decat atat: energia necreata a lui Dumnezeu in toata creatia Sa, care face ca viata sa curga in creatie si care in acelasi timp ii face pe cei credinciosi sa vada in creatie o icoana a lucrarii divine, prin care omul intra intr-un soi de relatie cu El. Acest sâmbure de energie necreata din creatia lui Dumnezeu ne poate face ca atunci cand privim o floare sa avem o bucurie care nu e una estetica sau rationala, ci una interioara, sufleteasca.

Acesta este un exemplu de impletire a stiintei si a credintei. Alte lucruri si mai frumoase si mai bine explicate o sa gasesti intr-o carte a episcopului Kallistos Ware care mie imi place foarte mult: "Ortodoxia, calea dreptei credinte" (Editura Trinitas, Iasi, 1993).

3. Despre clonare

Întrebarea 1
30 septembrie 2004

Carapiscum: Vin la dv-stra cu o serie de nelamuriri si intrebari legate de unele probleme f. actuale si stringente la care n-am prea gasit raspunsuri multumitoare. E vorba in primul rand de CLONARE. Dupa cum probabil stiti profesorul ce s-a ocupat de clonarea oii s-a aratat dispus sa continue experimentul pe oameni, in pofida tuturor actiunilor de protest indreptate impotriva ideii sale. Ce nelamuriri am legat de aceasta? As vrea sa-mi spuneti care este pozitia bisericii legata strict de problema in cauza: argumente si contra-argumente; iar in cazul in care experimentul va fi dus la bun sfarsit cu rezultatele scontate, cum vedeti implicatiile dpdv teologic si moral? Va purta acea fiinta suflet uman la fel ca noi sau nu? Vedeti dv-stra, problema e mai mult decat spinoasa si cere nu numai explicatii logice si pertinente, dar si o abordare fatisa din partea bisericii crestine universale- poate chiar un nou sinod ecumenic la care sa se dezbata aceasta conceptie moderna despre lume si viata. Paralel cu asta poate "scapati" ceva informatii cu referire si la insamantarile artificiale- cine sadeste sufletul in acel om si daca pastreaza caracterul de creatura a lui Dumnezeu.

7 august 2005

Pr. Iulian Nistea 

Mi se pare ca ai perfecta dreptate: sunt inca probleme acute la care Biserica va avea de dat un raspuns in viitor.

Primele sinoade ecumenice au dat raspunsuri mai ales in legatura cu invatatura despre Sfanta Treime, despre Hristos. Apoi, in timpul sfantului Grigorie Palama (secolul al XIV-lea) s-au dat raspunsuri privind energiile divine. Pe aceste baze, Biserica va trebui sa raspunda in viitor unor interogatii antropologice : clonare, conceptie in vitro (de unde vin apoi schimbari majore in sensul familiei) etc., dar si noile viziuni antropologice determinate de descoperiri stiintifice care-i pun pe crestini in dificultate (ca punerea in evidenta a corpurilor energetice, a chakrelor etc.).

Deocamdata mi se pare ca "stiinta clonarii" e departe de a fi rafinata... Oaia Doll a fost in fapt un esec teribil, dar pe autorul acestei ispravi chestiunile de etica nu-l interpeleaza deloc. Problematica e insa atât de avangardista incat Biserica nu a dezvoltat inca o pozitie "a Bisericii".

Personal, mie mi se pare ca intentia clonarii este o culme a orgoliului uman. Pe de alta parte insa, pe ce baza poate afirma cineva ca oamenii iesiti prin clonare n-ar avea suflet? Daca sufletul este de la Dumnezeu, este cineva Dumnezeu, ca sa stie ce face Dumnezeu?

Iarta-mi gandurile daca ele par usoare si expeditive. Eu cred ca pentru noi, crestini, singurul argument care sta in picioare in acest moment este: viata e un dar de la Dumnezeu si nu ne jucam cu ea !

Doamne ajuta.

Întrebarea 2
18 decembrie 2005

Liviu: Parinte, punctul dv.de vedere referitor la clonare este cat se poate de normal, dar oare o astfel de clona va intreb ar putea sa aiba toate componentel sufletului omului sau numai un suflet cum au animalele? Doamne ajuta in toate. Cu multa stima!

20 decembrie 2005

Pr. Iulian Nistea 

Mi se pare ca la intrebarea dvs. nu poate exista nici un fel de raspuns... deocamdata. Desi nu doresc acest lucru, e posibil ca sa traim acele vremi ale clonarii umane. Dar ce va fi cu fiintele umane astfel venite pe lume nu stim. Numai Dumnezeu stie ce va fi. Poate insa ca daca acei oameni vor fi capabili de credinta (si de rugaciune si de cele spirituale/duhovnicesti), atunci vom avea tendinta sa confirmam, sa raspundem DA la intrebarea pe care o puneti: atunci, da, poate, ca aceia au un suflet ca al nostru. Daca nu, atunci chiar ca nu stim ce vom putea spune. Sa asteptam insa timpul acela, ca Dumnezeu va da, la vremea potrivita, intelepciune in gura celor ce-l iubesc pe El.

4. Biblia ortodoxă pe internet

Ortodoxia pierde trenul? „Strategiile oficiale” ale Bisericii Ortodoxe Române în legatura cu prezenta Ortodoxiei în ciber-spatiu.
18 noiembrie 2003

Dinu Lazar:  Exista Biblia in romaneste pe Internet? Exista o viatza a bisericii ortodoxe romane vizibila pe Internet, exista o strategie a bisericii ortodoxe privind acest mijloc fundamental de comunicare? 

19 iulie 2005

Pr. Iulian Nistea

  1. Multumesc pentru provocari. O sa pornesc de la situatia punctuala a prezentei Bibliei pe internet (#1) ca sa ajung la ... strategii (#2).
  2. Asadar:
  3. Eu sunt pe net, si inca destul de prezent, din 1996. Si am putut vedea toate elovutiile (sau involutiile, discutie interminabila) internetului ortodox de limba romana. Dar mai ales am putut vedea ca BOR (nu depreciem) nu a facut nimic toti acesti ani pentru o strategie a internetului. Si, intr'un fel, ma gandesc ca poate e mai bine asa. O institutie risca sa faca o strategie falimentara! - din cauza politicii bisericesti si a confesionalismului. Dar cel putin sa sustina, sa arate interes pentru domeniu. Nimic. Situl Patriarhiei a aparut tarziu si este mort (nu are nici un fel de interactivitate - compara-l cu http://www.goarch.org sau chiar cu http://www.oca.org si o sa'ti vina s'o iei la fuga). Crestinism-ortodox e facut de un grup de 3-5 persoane si supravietuieste cu greu. Alte situri ortodoxe sunt girate de persoane private entuziaste sau de alte mici grupuri (unele anonime sau ciudate ca: "calugarii necenzurati"sau "frontul digital ortodox"). Dar, finalmente, eu personal, gandesc ca e normal sa fie asa - doar ca bine ar fi ca Biserica sa fie mai prezenta cu adevarat, sa contribuie la discernerea unor lucruri...

5. Homosexualitatea si homosexualii

20 noiembrie 2003

Jimmy_Cecilia: Buna dimineata Parinte Iulian, as dori sa stiu ce credeti despre schisma produsa in sânul Bisericii Anglicane, când a fost hirotonisit un preot homosexual si care este pozitia bisericii ortodoxe fata de preotii homosexuali. Noi am avut aici pe forum un subiect despre aceasta...

20 iulie 2005

Pr. Iulian Nistea

  1. Ca principiu general, ori de câte ori în Biserica se iau decizii importante în probleme ne-definitiv elucidate înca, exista riscul sa apara separari si schisme. Asa s-a întâmplat în Bisericile Ortodoxe când cu trecerea la "noul calendar", adica la calendarul îndreptat. Pentru ca lucrurile nu au fost destul de bine explicate si nu s-au ales momentele potrivite, au aparut separari, chiar daca schimbarea era buna ca idee.
  2. Desi se spune ca Biserica Ortodoxa nu accepta homosexualitatea (ca pe ceva "normal" - ghilimelele sunt datorate ambiguitatii notiunii de "normal" in constiintele oamenilor ), eu cred totusi ca problema homosexualitatii nu e deplin eluciata. Si pot sa spun aceasta pentru ca exista marturii din experienta pastorala ale multor preoti care au cunoscut (la spovedanie) si indrumat homosexuali, si care nu sunt atât de categorici precum discursurile oficiale. E drept ca discursul oficial vrea sa previna o deviere; dar practica arata ca lucrurile sunt mai dificile si se analizeaza si trateaza în particular în fiecare caz în parte.
  3. Fundamentul teologic al celor care spun ca exista (intr-un foarte mic procent) o homosexualitate oarecum "normala" (sau oarecum acceptabila) se bazeaza pe o redefinire, daca pot spune asa, a întelesului sexualitatii, pe niste baze influientate de antropologia orientala, în care sexualitatea nu e ceva exterior (dat de organele sexuale si alte realitati materialistice si grosiere), ci e interioara si un pic misterioasa, si se incadreaza un pic intr-o lista de genul:
    • masculin-feminin
    • convex-concav
    • Yin-Yang
    • soare-luna
    • uscat-umid
    • lumina-întuneric (sau : luminos - umbros/întunecos)
    • actiune-receptare (sau : agresivitate - pasivitate)
    • etc.etc.
    Am facut o enumerare ca idee, un pic amestecata, poate. Intr-o astfel de viziune e evident ca in fiecare om este parte de masculin si parte de feminin, încât sexualitatea nu e decât o chestiune de dominanta generala. Prezentarea mea e foarte schematica si reductionista, dar cred ca întelegeti cam despre ce vorbesc.
  4. Mi se pare ca intr-o astfel de viziune, ce nu poate fi respinsa dintr-o data (mai ales ca ea vine odata cu niste realitati pâna acum ingorate de occidentali, dar cunoscute de orientali), homosexualitatea va fi discutata de teologi, filosofi, antropologi etc. Eu cred deci ca pe acest teren al unei îmbogatiri/ajustari a viziunii traditionale crestine asupra omului in general si sexualitatii in particular se va duce discutia în viitor.
  5. Una peste alta, cred ca, în calitate de crestini, ni se cuvine sa iesim dintr-o tendinta de pune stampila pe oameni si grupuri, sa iesim din ispita de a trata oamenii la gramada (homosexualii). Sa analizam homosexualitatea în mod general si homosexualii în mod personal.
  6. In final, o marturie : Am cunoscut in timp (de cand sunt preot, dar si inainte) mai multi homosexuali neagresivi si care nu fac parada de situatia lor. In fiecare se duce o lupta interioara grea si continua. Unii au reusit sa se pastreze pe sine intr-un celibat auto-impus, altii nu... As spune ca poate tocmai din pricina acestei sfâsieri interioare, a acestei lipse a pacii cu sine, nu este bine ca ei sa acceada la preotie.

6. Sufletul și psihicul

Disconfortul sufletesc creează depresie ?
18 iunie 2004

Elisabeta: Cu respect,vreau sa va intreb daca disconfortul sufletesc creeaza depresie din motive de mediu si ereditare, in ce masura pacatul ascuns in bolile de acest gen este imputabil persoanei bolnave? Sa fie numai neputinta de a ierta sau „vanitate intinsa la extrem”?

28 iunie 2004

Pr. Iulian Nistea

Omul este o unitate, chiar daca aceasta unitate are de suferit din pricina luptei interioare dintre "omul cazut, omul vechi" si "omul innoit de Hristos", cum spune Apostolul Pavel. Intelegând aceasta unitate a omului (trup-suflet-duh sau trup-psihic-duh), intelegem si de ce cele sufletesti si cele psihice (sau: cele sufletesti si cele duhovnicesti) se influenteaza reciproc.

Mediul si ereditatea pot predispune spre depresie, dar cauze mai puternice, legate de domeniul spiritual, sunt: culpabilizarea (din partea altora, dar si neputinta de a-si ierta siesi unele lucruri - omul se culpabilizeaza pe sine insusi), nostalgia bolnavicioasa a trecutului, fantasmele viitorului, increderea disproportionata in mintea proprie si propriile gânduri (de aici se naste ceea ce spui: "vanitatea întinsa la extrem").

Deci eu zic sa nu mai adaugam unei asemenea persoane sensibile alte "acuze" si "culpabilitati", ci sa stim ca fiecare om are neputintele lui, si, de acolo de unde este, face ce poate, urmeaza cat poate iubirea aproapelui. Si atunci harul lui Dumnezeu se revarsa in viata lui si regleaza multe, atât duhovniceste, cât si sufleteste/psihic, ba chiar si trupeste.

P.S. In plus, se pare ca vremurile pe care le traim sunt grele dpdv psihologic pentru fiecare dintre noi. Un cunoscut psihiatru catolic francez (Dominique Megglé, intr-o carte ce exista si in româneste: "Monahul si psihiatrul. Convorbiri despre fericire" intre parintele Amédée Hallier si dr Dominique Megglé) spunea nu demult ca "azi granitele dintre sanatate si boala psihica devin tot mai relative si greu de deosebit"...

Doamne ajuta.