*

PACE CELOR CE VIN — BUCURIE CELOR CE RÃMÂN — BINECUVÂNTARE CELOR CE PLEACÃ



╬ntrebari si raspunsuri
Despre spiritualitatea crestin-ortodoxa

 

MENIU
alte rubrici ale sitului
Ce este nou!
updated
Mari duhovnici
in viata si adormiti
Media ortodoxa
photos - film - audio
analize internet
Traduceri
teologie si duhovnicie
Spiritualitatea ortodoxa
Despre noi
Patericul adnotat
Patericul Egiptean
Eseuri
updated
Mihai Neamtu, Nistea Iulian, Dinu Grigore Mos, Radu Teodorescu, Gheorghe Fedorovici
Simone Weil
1909-1943
Poeme
Jurnal athonit
literatura si duhovnicie
Ileana Malancioiu
poeta
Nistea writers
simbol crestin vechi

INTERACTIV
participarea Dvs
Legaturile Dvs
inscrieti-va situl !
Harta Vizitatorilor
Priviti si lasati un semn pe harta
My Guestbook
Vizitati si semnati
Cartea de oaspeti

 

Legaturi rapide
situri speciale
Icoane bizantine
icones grecques-byzantines
Intrebari si raspunsuri
spiritualitatea ortodoxa
Calendar ortodox !
2005, sinaxar
vietile sfintilor
Credo.ro
Portal Ortodox
Zambete din pantecele mamei
Ortodocsi din Paris
Orthodoxes à Paris
Biserica Ortodoxa Romana din Paris
Parohia Sfintii Arhangheli
Filocalia.ro
NOU !
Asociatia OrtodoxRoNet
NOU !
OrtRadio
situl emisiunii radio
L'Eglise Orthodoxe aujourd'hui (Paris)
Teognost.ro
Grupul si Editura Teognost
Laurentiu Dumitru
un site de pastoratie
a tinerilor

 

 

  *
Întrebari si raspunsuri
- despre spiritualitatea ortodoxa -

Prima pagina -> ╬ntrebari si raspunsuri ->

Traditie si inovatie (innoire) in Biserica Ortodoxa

de : pr. Iulian Nistea
la : 26/02/2004

ţntrebare :

Saru mana parinte
de anonim, 16/02/2004

Parinte eu prima data aud de dumneavoastra dar activitatile care imi sunt prezentate ca le faceti a-mi exprima un adanc respect; dar totusi ma framanta o intrebare: cum ar putea ortodoxia un rit vechi sa ne salveze pe noi romanii intr-o lume noua in care vechiul nu se poate îmbina cu noul?
singurul lucru care a ramas sa-l faca ritul nostru e sa-si faca transfuzie de singe proaspat si haine noi (o noua conceptie, o noua ideologie mai aproape de omul modern si de românul care nu se vra a ramâne în urma.

raspuns (reviziut la 07 august 2005) :

Buna, frate anonim.

Mesajul tau ma trimite cu gândul la o veche dar inepuizabila discutie, anume aceea a raportului între traditie si inovatie. Problematica aceasta a izbucnit în România de mai multe ori cu putere (începând din secolul al XIX-lea), obligând pe multi literati, artisti, psihologi, filosofi, teologi etc. sa ia pozitie. Ramuri derivate ale acestei problematici ar fi, într-o enumerare incompleta:

  • problema specificului national (pe care au abordat-o mai toti gânditorii români)
  • national si universal
  • traditie si inovatie în arta si literatura
  • traditie si înnoire în Biserica Ortodoxa
Pentru partea neteologica a problemei, dezbaterile au fost adunate (selectiv, desigur) în niste antologii:
  • Traditie si inovatie - idei si atitudini literare (Studiu si antologie de Florin Mihailescu), Editura Eminescu, Bucuresti, 1975
  • National si universal (Antologie de Pompiliu Marcea), Editura Eminescu, Bucuresti, 1975
  • Aesthesis carpato-dunarean (Antologie, postfata si bibliografie de Florin Mihailescu), Editura Minerva, Bucuresti, 1981
Aceste dezbateri nu doar ca sunt foarte interesante, dar sunt semnificative si pentru partea teologica a problemei.

Atitudinea "vreau totul, aici si acum" nu este una crestina. Atât în viata noastra, cât si a Bisericii vedem ca nu putem cere totul în aceasta lume, si ca si ceea ce se împlineste (bine) si împlineste în timp, cu rabdare.

Aducerile la zi ("aggiornamento") ce s-au facut în Biserica Catolica ne dovedesc (nu o zicem noi asta, ci ei însisi), cât de periculoase si daunatoare pot fi aceste "transfuzii".

Eu cred ca principiul cel mai sanatos e ca fiecare sa faca ceea ce poate, la locul lui si in timpul lui, si astfel, cu rabdare, lucrurile se fac si se schimba încet-încet.

Chiar daca noi nu ne dam bine seama, ritul ortodox nu sta pe loc. Tot asa precum geologii de la Institutele de seismologie percep zilnic miscari pe care noi nu le simtim, nu le vedem si nu le stim, ei bine, tot asa liturgistii vad si in cultul ortodox mici schimbari (evolutii? involutii? - nu stim inca) pe care noi, crestinii de rând, nu le percepem, dar care sunt foarte reale si care în timp devin ceva din ce in ce mai vizibil. Pe unele din aceste mici tendinte si miscari timpul si constiinta Bisericii (care nu e un for uman, ci un consens al Bisericii, neregizat) le valideaza; altele se sting de la sine.

Aceasta este functionarea dezvoltarilor ritului ortodox. Ea este, în cele mai profunde principii ale ei, dincolo de ideologia unei epoci, dar se întrupeaza într-o epoca.

Sa luam un exemplu banal (dar la zi): rugaciunile Bisericii pentru conducatori lumesti (ai statului, ai oraselor si satelor etc.).

Forma cererii pentru conducători/ocârmuitori a ecteniei mari în slujbele ortodoxe din România a variat ca formulă, dar în Liturghierul românesc de astăzi e aşa:
"Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni,
pentru cârmuitorii ţării noastre,
pentru mai marii oraşelor şi ai satelor
şi pentru iubitoarea de Hristos oaste,
Domnului să ne rugăm".

Această formulă, similară celei folosite de Biserica Greacă, a fost adoptată de Sfântul Sinod după anumite ezitări: imediat după Decembrie 1989, de teamă că ea e înţeleasă de unii ca o formă/semn de obedienţă/supuşenie a Bisericii faţă de Stat (dar, fără putinţă de tăgadă, şi dintr-un sentiment de culpabilizare pentru acest soi de alunecări în epoca comunistă), Sfântul Sinod a înlocuit rugăciunea pentru conducători cu rugăciunea pentru popor şi armată. Acum Biserica Ortodoxă Română a revenit la formula de mai sus, în spiritul Tradiţiei Bisericii, explicitată într-o altă rugăciune, care însă, din păcate, se citeşte astăzi "în taină" (şi nu cu voce tare, ca să fie auzită de tot poporul) în marea majoritate a bisericilor ortodoxe:
"Încă aducem Ţie această slujbă cuvântătoare pentru lumea întreagă, pentru Sfânta, Sobornicească şi Apostolească Biserică; pentru cei ce în curăţie şi în viaţă cinstită vieţuiesc, pentru ocârmuirea ţării acesteia, robii lui Dumnezeu (N), şi Ţie ne rugăm, şi cerem: dă lor Doamne paşnică şi înţeleaptă ocârmuire, şi pace lumii Tale, ca şi noi, întru liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim, în toată cucernicia şi curăţia."

Cu alte cuvinte, nu ne rugăm să-i ţină Dumnezeu în scaune – nici pe cei care par buni, nici pe cei care sunt răi –, ci ca atât cât stau în acele scaune să le dea Dumnezeu minte şi să fie înţelepţi, să nu facă prostii (care să aducă ţara în război sau în lupte sociale, tulburări etc.), ca "viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim noi, în toată cucernicia şi curăţia" (cari va sa zica: sa ne putem ruga în liniste, sa ne putem vedea de ale noastre treburi în pace si fara sa fim pagubiti, ca sa ramânem în "curatie", sa nu fim obligati la compromisuri etc...).

Vedem deci cum un principiu forte, transcultural, îmbraca diferite forme vazute, mai mult sau mai putin "convenabile". Dar dincolo de aceste vesminte mai mult sau mai putin stralucitoare, mai mult sau mai putin demodate, putem gasi intotdeauna o comoara!

Toate cele bune.
pr_iulian


 

Cãutare  în  site

 


Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Ultimele noutãti din site
HOME
Meniu:
About us | Traduceri | Poeme | Eseuri
 Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit 
  N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
  Mari duhovnici | Media | Legaturile Dvs!

Copyright © 2000-2006, pr. Iulian Nistea.