1. Reformarea Bisericii
02 decembrie 2003
Catalina: Cum vedeti dumneavoastra la nivel de politica a Bisericii reorganizarea ei adica eliminarea coruptiei in biserica: vedeti, preot de 73 de ani...saru-mâna.
4 decembrie 2003
Pr. Iulian Nistea
Este un sfânt (din Occident) care a zis o vorba inteleapta, cam asa: Nu cautati sa reformati oamenii prin institutii, ci lucrati asupra oamenilor si institutiile se vor schimba dup'aceea, in mod natural.
Personal, eu cred ca Biserica ca si institutie nu va scapa niciodata complet de coruptie. Deja din primul moment al aparitiei "istitutiei bisericii", cand in jurul Mantuitorului s'a format un grup de ucenici, intre care unul era contabil...., coruptia a intrat.
Intr'un fel, e ca cu ciocoii noi: numai te trezesti ca noii veniti sunt mai rai decat cei dinainte. "Schimbarea regelui (in cazul nostru: a functionarilor institutiei bisericesti), bucuria prostului".
Istitutia e institutie, are coruptia oarecum in ea, si de'asta are nevoie sa fie pistonata si supravegheata dinafara.
E rolul crestinului "de rand" (adica "ne-cleric"); dar maniera in care se face aceasta luare de pozitie e delicata.
De exemplu, canoanele Bisericii spun ca "din mana preotului care stii ca este curvar sa nu iei impartasania". La vremea respectiva, cand toti crestinii se impartaseau la fiecare Sfânta Liturghie, aceasta atitudine era una care sarea in ochi. Acum nu mai e. Dar ramane mesajul: Aceasta vrea sa spuna pentru noi ca nu prin mass-media ne rezolvam problemele bisericesti, ci tot prin mijloace bisericesti. Care sunt insa acestea, trebuie sa gasim...
Dpdv al politicii bisericesti, eu sunt sceptic, pentru ca politica bisericeasca e uneori la fel de necrestina ca cea a politicienilor...
2. Ascultare - lege spirituală - instituție - bani - putere
28 ianuarie 2004
Daniel Racovitan: Parinte, in contextul celor relatate la "investigatia Evenimentului zilei" pâna unde ar trebui sa mearga "ascultarea"? Cand ierarhia e corupta, ascultarea mai este o virtute?
30 ianuarie 2004
Pr. Iulian Nistea
Am citit "investigatia Evenimentului zilei", Daniel. Plus ca mai stiu si eu lucruri asemanatoare... Primul meu gand dupa lectura cred ca a fost acela ca cei doi preoti au fost caterisiti pe buna dreptate, dar pe o alta dreptate decat cea afirmata.
Desigur exista coruptie in Biserica, in masura in care Biserica este si o institutie (cei care vor sa o reduca la asta spun cu dispret: BOR). Dar de aci pana la a te judeca in tribunalele lumesti preot cu episcop, scuza'ma, asa ceva e inadmisibil. Deja Sf. Apostol Pavel pune in garda pe crestinii simpli contra unei asemenea intreprinderi rusinoase. Cu atat mai rusinoase pentru un preot...
Deci, eu socot ca dpdv al legii duhovnicesti care guverneaza in adevar cele ce se petrec in viata noastra, Dumnezeu a ingaduit ca cei 2 preoti sa fie caterisiti pentru ca au scurmat prea mult in scârna. Aceasta e viziunea cu adevarat folositoare de suflet. Acum, ca sa extrapolez, eu cred ca problema coruptiei in Biserica e legata strâns de problema institutiei Bisericii.
Aminteste'ti ca deja in grupul ce s-a format in jurul Mantuitorului s-a cristalizat institutia, caci aveau un ... casier, care tinea banii grupului, iar in grup exista o oarecare ierarhie. Pentru noi, ca si crestini, institutia e viciata (sau sortita esecului) de la inceputul ei "crestin". Dar nu avem ce face - trebuie sa traim cu ea.
Ei bine principalele ispite ale institutie sunt, dupa cum se vede din exemplul prototipal: banii si puterea. Cu ispita banilor avem cazul lui Iuda (ce s-a pierdut definitiv pe sinem desi nu era la mijloc numai o chestiune de bani), cu ispita puterii avem alte marturii din Noul Testament: fiii Tunetului la un moment dat, Petru chiar etc.
Daca recitesti povestea celor 2 preoti o sa vezi ca tocmai acestea sunt si ispitelor celor pe care ei ii acuza, dar poate si ale lor insisi: banii si puterea (orgoliul).
Deh! Domnul cu mila. Fiecare le avem pe ale noastre. In fine, ca sa revin la intrebarea ta punctuala, ascultarea trebuie pusa in legatura cu aceasta viziune a legii spirituale, iar nu cu viziunea ce vrea sa o impuna duhul cel rau al institutiei.
Toate cele bune.
P.S. Daca cineva se intreaba ce e de facut, sa nu uitam principiul: "Nu reformam oamenii prin institutii, ci institutiile prin oameni".
[skin3. Tradiție si inovație in Biserica Ortodoxă[/skin]
16 februarie 2004
Anonim: Parinte eu prima data aud de dumneavoastra dar activitatile care imi sunt prezentate ca le faceti a-mi exprima un adanc respect; dar totusi ma framanta o intrebare: cum ar putea ortodoxia, un rit vechi, sa ne salveze pe noi romanii intr-o lume noua in care vechiul nu se poate îmbina cu noul? singurul lucru care a ramas sa-l faca ritul nostru e sa-si faca transfuzie de singe proaspat si haine noi (o noua conceptie, o noua ideologie mai aproape de omul modern si de românul care nu se vra a ramâne în urma.
26 februarie 2004
Pr. Iulian Nistea
Mesajul tau ma trimite cu gândul la o veche dar inepuizabila discutie, anume aceea a raportului între traditie si inovatie. Problematica aceasta a izbucnit în România de mai multe ori cu putere (începând din secolul al XIX-lea), obligând pe multi literati, artisti, psihologi, filosofi, teologi etc. sa ia pozitie. Ramuri derivate ale acestei problematici ar fi, într-o enumerare incompleta:
- problema specificului national (pe care au abordat-o mai toti gânditorii români)
- national si universal
- traditie si inovatie în arta si literatura
- traditie si înnoire în Biserica Ortodoxa
Pentru partea neteologica a problemei, dezbaterile au fost adunate (selectiv, desigur) în niste antologii:
- Traditie si inovatie - idei si atitudini literare (Studiu si antologie de Florin Mihailescu), Editura Eminescu, Bucuresti, 1975
- National si universal (Antologie de Pompiliu Marcea), Editura Eminescu, Bucuresti, 1975
- Aesthesis carpato-dunarean (Antologie, postfata si bibliografie de Florin Mihailescu), Editura Minerva, Bucuresti, 1981
Aceste dezbateri nu doar ca sunt foarte interesante, dar sunt semnificative si pentru partea teologica a problemei.
Atitudinea "vreau totul, aici si acum" nu este una crestina. Atât în viata noastra, cât si a Bisericii vedem ca nu putem cere totul în aceasta lume, si ca si ceea ce se împlineste (bine) si împlineste în timp, cu rabdare.
Aducerile la zi ("aggiornamento") ce s-au facut în Biserica Catolica ne dovedesc (nu o zicem noi asta, ci ei însisi), cât de periculoase si daunatoare pot fi aceste "transfuzii".
Eu cred ca principiul cel mai sanatos e ca fiecare sa faca ceea ce poate, la locul lui si in timpul lui, si astfel, cu rabdare, lucrurile se fac si se schimba încet-încet.
Chiar daca noi nu ne dam bine seama, ritul ortodox nu sta pe loc. Tot asa precum geologii de la Institutele de seismologie percep zilnic miscari pe care noi nu le simtim, nu le vedem si nu le stim, ei bine, tot asa liturgistii vad si in cultul ortodox mici schimbari (evolutii? involutii? - nu stim inca) pe care noi, crestinii de rând, nu le percepem, dar care sunt foarte reale si care în timp devin ceva din ce in ce mai vizibil. Pe unele din aceste mici tendinte si miscari timpul si constiinta Bisericii (care nu e un for uman, ci un consens al Bisericii, neregizat) le valideaza; altele se sting de la sine.
Aceasta este functionarea dezvoltarilor ritului ortodox. Ea este, în cele mai profunde principii ale ei, dincolo de ideologia unei epoci, dar se întrupeaza într-o epoca.
Sa luam un exemplu banal (dar la zi): rugaciunile Bisericii pentru conducatori lumesti (ai statului, ai oraselor si satelor etc.).
Forma cererii pentru conducători/ocârmuitori a ecteniei mari în slujbele ortodoxe din România a variat ca formulă, dar în Liturghierul românesc de astăzi e aşa:
"Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni,
pentru cârmuitorii ţării noastre,
pentru mai marii oraşelor şi ai satelor
şi pentru iubitoarea de Hristos oaste,
Domnului să ne rugăm".
Această formulă, similară celei folosite de Biserica Greacă, a fost adoptată de Sfântul Sinod după anumite ezitări: imediat după Decembrie 1989, de teamă că ea e înţeleasă de unii ca o formă/semn de obedienţă/supuşenie a Bisericii faţă de Stat (dar, fără putinţă de tăgadă, şi dintr-un sentiment de culpabilizare pentru acest soi de alunecări în epoca comunistă), Sfântul Sinod a înlocuit rugăciunea pentru conducători cu rugăciunea pentru popor şi armată. Acum Biserica Ortodoxă Română a revenit la formula de mai sus, în spiritul Tradiţiei Bisericii, explicitată într-o altă rugăciune, care însă, din păcate, se citeşte astăzi "în taină" (şi nu cu voce tare, ca să fie auzită de tot poporul) în marea majoritate a bisericilor ortodoxe:
"Încă aducem Ţie această slujbă cuvântătoare pentru lumea întreagă, pentru Sfânta, Sobornicească şi Apostolească Biserică; pentru cei ce în curăţie şi în viaţă cinstită vieţuiesc, pentru ocârmuirea ţării acesteia, robii lui Dumnezeu (N), şi Ţie ne rugăm, şi cerem: dă lor Doamne paşnică şi înţeleaptă ocârmuire, şi pace lumii Tale, ca şi noi, întru liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim, în toată cucernicia şi curăţia."
Cu alte cuvinte, nu ne rugăm să-i ţină Dumnezeu în scaune – nici pe cei care par buni, nici pe cei care sunt răi, ci ca atât cât stau în acele scaune să le dea Dumnezeu minte şi să fie înţelepţi, să nu facă prostii (care să aducă ţara în război sau în lupte sociale, tulburări etc.), ca "viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim noi, în toată cucernicia şi curăţia" (cari va sa zica: sa ne putem ruga în liniste, sa ne putem vedea de ale noastre treburi în pace si fara sa fim pagubiti, ca sa ramânem în "curatie", sa nu fim obligati la compromisuri etc...).
Vedem deci cum un principiu forte, transcultural, îmbraca diferite forme vazute, mai mult sau mai putin "convenabile". Dar dincolo de aceste vesminte mai mult sau mai putin stralucitoare, mai mult sau mai putin demodate, putem gasi intotdeauna o comoara!