Cuvânt introductiv

 

Cuvioase părinte, iubiți frați, iubiți credincioși, am promis încă de anul trecut că dacă se va face și anul acesta o tabără de rugăciune și de muncă aici, voi veni din nou. Asta înseamnă că mi-a plăcut anul trecut. Și pentru că mi-a plăcut anul trecut, mi-am dorit și pentru anul acesta să fiu aici. Și am venit bucuros. Mi-am rânduit lucrurile în așa fel la mănăstire ca să pot lipsi pentru vremea de acum și să fiu aici. De fapt sunt în prelungirea mănăstirii de la noi. De la mănăstire am venit la mănăstire, din "tinda raiului" în "tinda raiului", de la "poarta cerului" la "poarta cerului", din "casa lui Dumnezeu" în "casa lui Dumnezeu", din "locul împlinirilor" în "locul împlinirilor", așa că aș putea zice că nu e nici o deosebire. Îi slujim lui Dumnezeu peste tot: "În tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul" (Psalm 102, 22). Am dorit să vin și am venit și am fost sigur că sunt binevenit, și am venit pentru că totdeauna mă bucur de tineri și totdeauna mă bucur de studenți.

Un om tânăr e un om de la care poți nădăjdui să faci ceva cu el, e un om în devenire, un om care are viitorul în față și încă are posibilitatea de a se forma. Cei bătrâni am devenit, nu mai devenim. Suntem cum suntem și nu mai poate aștepta nimeni de la un om în vârstă, de la un om bătrân, să fie altfel de cum este. Avem viața acumulată în noi, tot parcursul vieții. Fericitul Augustin zice că "tatăl omului mare este copilul" și are dreptate. Are dreptate în înțelesul că omul mare moștenește pe copil. Nu poți ajunge om mare înainte de a fi mic. Și dacă ajungi mare înseamnă că ai fost mic și acumulezi în tine pe cel mic făcut mare. Și apoi omul mare străbate prin viață și acumulează multe lucruri din afară, acumulează multe lucruri pe care el însuși și le-a pregătit prin atitudini, prin felul de a fi, prin acumulările pe care le-a făcut și le-a însumat în sine. Se vorbește despre o carte a vieții. Și există o carte a vieții, dar nu în afară de noi, ci în noi. Cineva poate citi de pe figura omului, de pe fizionomia lui, realizările lui interioare. Cineva care îi slujește lui Dumnezeu nu se poate să nu aibă o prezentare care să aducă aminte de Dumnezeu, să aducă aminte de o viață superioară.

Dar ca să se poată realiza lucrurile acestea trebuie și o îndrumare în sensul acesta. O îndrumare în sensul că ce faci te face, că tu ești creatorul propriei tale înaintări, propriei tale realizări. Noi suntem într-un fel proprii noștri părinți. Din punct de vedere al formării duhovnicești noi suntem proprii noștri părinți. Bineînțeles, aducem din străfunduri de existență, din moși-strămoși, aducem așa cum aducem figura părinților noștri într-o altă ediție, așa cum aducem figura bunicilor noștri într-o altă existență, tot așa aducem și o realizare din ceea ce facem noi și o proiectăm apoi mai departe, fiecare în felul nostru. De aceea e nevoie și de o îndrumare, de o atenționare, de niște jaloane pe care să le aibă în vedere fiecare și să știe că de el depinde fericirea sau nefericirea lui în viață, fericirea sau nefericirea lui la bătrânețe. Sigur, sunt lucruri și în afară de noi, și anume noi suntem o sinteză, o sinteză a celor dinaintea noastră. Noi suntem așa cum e lumina, lumina care e compusă. Cei care ați studiat fizică știți că lumina e compusă, nu e ceva simplu așa cum se vede, simplu, e ceva simplu realizat din componente. Așa e și viața omului. Cum există un spectru al luminii, există și un spectru vital, niște antecedente care intră în componența noastră și de care nu putem face abstracție. Și apoi toate lucrurile acestea, în sinteza care suntem noi la tinerețe și la bătrânețe, le ducem mai departe în veșnicie în noi și le lăsăm lucrătoare pentru cei din jurul nostru. Așa că e foarte mare lucru ca cineva să aibă această conștiință, să se gândească și la responsabilitatea proprie, pentru el și pentru alții.

Ori cu rostul acesta suntem noi aici. Suntem cu rostul de a sta în fața lui Dumnezeu, suntem cu rostul de a fi într-o mănăstire, într-un loc al împlinirilor, într-un loc al strădaniilor pentru împlinire. Pentru că împlinirea nu vine de la sine, vine printr-o strădanie. "Lucrurile cele bune cu osteneală se câștigă și cu durere se împlinesc" (slujba călugăriei). Acesta este un principiu al mănăstirii legat de începuturile călugăriei privită ca realizare a călugăriei. La slujba de călugărie se spune lucrul acesta: foarte bine, ți-ai ales viață călugărească, foarte bine, ai ales lucru bun, numai să știi și să ții minte că lucrurile acestea bune nu vin de la sine, ci vin prin osteneală, vin prin osteneala de a te depăși pe tine însuți, vin prin osteneala de a face ceea ce n-ai face din firea pătimașă, vin prin osteneala de a înlătura răul și de a împlini binele. Creștinismul e cu cruce, dar cu o cruce care aduce bucurie.

La cununie se spune pentru cei ce se căsătoresc, când îi binecuvintează preotul și zice: "Binecuvintează-i pe dânșii, Doamne Dumnezeul nostru, cum ai binecuvântat pe Avraam și pe Sara, binecuvintează-i pe dânșii, Doamne Dumnezeul nostru, cum ai binecuvântat pe Isaac și pe Raveca, binecuvintează-i pe dânșii, Doamne Dumnezeul nostru, cum ai binecuvântat pe Iosif și pe toți patriarhii, binecuvintează-i pe dânșii, Doamne Dumnezeul nostru, cum ai binecuvântat pe Moise și pe Semfora, binecuvintează-i pe dânșii, Doamne Dumnezeul nostru cum ai binecuvântat pe Zaharia și pe Elisabeta, binecuvintează-i pe dânșii, Doamne Dumnezeul nostru, cum ai binecuvântat pe Ioachim și pe Ana", părinți ai oamenilor de cinste. Și după ce se spun și alte cuvinte, se spune: "Dă-le lor Doamne bucuria pe care a avut-o Sfânta Elena când a găsit cinstita Cruce". Nu cunoaștem această bucurie, dar Biserica o ia ca termen de comparație pentru o bucurie adevărată, pentru o bucurie prin cruce, pentru o bucurie de familie care se realizează tot prin cruce, tot cu osteneală, tot cu durere, tot cu disciplinare. "Dă-le lor Doamne bucuria pe care a avut-o Sfânta Elena când a găsit cinstita Cruce".

Și tot în slujba cununiei, care-i slujba tinerilor, o slujbă a celor care au viața în față, se spune: "Dăruiește-le lor viață fără prihană - învrednicește-i pe ei să-și trăiască viața fără prihană, adică în chip ireproșabil - și învrednicește-i să ajungă la bătrânețe fericite cu inimă curată, împlinind poruncile Tale". Iată un principiu. Cine mai știe de lucrurile acestea? Cine se gândește la așa ceva, chiar dintre cei care ascultă rugăciunile acestea de binecuvântare, rugăciunile acestea de mijlocire pentru binele oamenilor? Binevoiește Doamne să-și petreacă ei viața fără prihană, în chip ireproșabil, să aibă viață cinstită.

Un preot zicea că s-ar bucura să aibă o casă de sticlă, să vadă toată lumea ce face el. Un cuvânt îndrăzneț, un cuvânt frumos. Da, să te poți prezenta oriunde și oricând cu ceea ce ești, cu interiorul tău și cu exteriorul tău, pentru că viața din exterior este o proiectare a vieții din interior. Așa că dacă ai o așezare bună sufletească, proiectezi și în afară ceea ce ai înăuntru și e excepțional.

Iubiți credincioși, în nădejdea aceasta că prin întâlnirea pe care o avem aici vom stabili niște lucruri pentru cealaltă vreme a vieții noastre și mai ales a vieții voastre, - și cred că acum eu sunt cel mai în vârstă aici și cu experiența, și cu acumulările, și cu concluziile pe care le am - vă ofer vouă niște concluzii, niște îndrumări pe care voi nu vi le puteți da unii altora, pentru că n-ați trecut încă prin viață. E adevărat că aproape fiecare om dorește să facă el o experiență a lui. Nu e bine. Trebuie să ne folosim și de concluziile altora. Atunci în vremea aceasta de întâlniri, câteva zile cât vom sta aici, vom pune în practică principiul acesta, că lucrurile cele bune cu osteneală se câștigă și cu nevoință, cu durere, cu căutare se împlinesc, și vom pune în aplicare și rugăciunea, rugăciunea ca vorbire a minții cu Dumnezeu. Sigur că fiecare dintre noi ne vom prezenta la rugăciune ce ceea ce avem în noi, dar e o obligație ca fiind în mănăstire să luăm parte la toate slujbele și slujbele să fie pentru noi un prilej de verificare și un prilej de curățire a sufletului, un prilej de cercetare de sine, un prilej de dorință de a face mai mult. N-o să fie ușor pentru cei care nu sunt obișnuiți cu slujbe lungi, și vedeți că acum am făcut o slujbă care a durat patru ore și mai bine. Eu aveam un părinte la noi la mănăstire - părintele Serafim, Dumnezeu să-l odihnească - și zicea că atunci când a fost el la Sfântul Munte, învățat fiind cu slujbe scurtate, de pe la oraș și de pe la sat, și cu slujbe rare, când s-a dus acolo și-l ținea părintele ore întregi la rugăciune, i se părea lung, și a zis către părintele: "Tare lungă a fost slujba asta". Și părintele a zis: "E lungă lenea ta!" Adevărul este că noi trebuie să știm, nu suntem obișnuiți cu lucruri pe care nu le-am făcut, și s-ar putea întâmpla să nu ne obișnuim nici în câteva zile, și s-ar putea întâmpla să nu ne dorim slujbele lungi, dar să știți că ele au rost pentru că trebuie să aibă o pondere și trebuie să aibă un efect. Toată viața noastră trebuie să fie o slujbă. Ori nu se poate să fie toată viața noastră o slujbă din biserică. Și lucrările pe care le facem, și studiile pe care le faceți voi pot fi o slujbă adusă lui Dumnezeu. Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Dar când se poate realiza lucrul acesta? Atunci când ai și niște puncte de sprijin, niște puncte de reper.

Stimați ascultători, mi-am făcut un plan acasă, nu știu dacă-l voi putea împlini chiar cum mi l-am făcut. Suntem la sfârșit de secol și am aflat, și am constatat și eu într-o măsură oarecare - nu de mult am fost la Galați, și Prea Sfințitul Casian avea niște ziare cu articole în legătură cu Domnul Hristos. Mi-a citit din articolele acelea câte ceva și am rămas uimit ce fel de probleme se pun acum, după două mii de ani de creștinism, la ce se pot gândi oamenii, cum vor ei să rezolve niște lucruri pe care le-a rezolvat de fapt istoria, în legătură cu Domnul Hristos. Și atunci am zis că ar fi bine să stăruim puțin asupra a două lucruri care eu le socotesc esențiale și care s-ar putea să vă fie de folos și vouă - eu în orice caz cu gândul acesta că vă sunt de folos le-am luat în considerație - și anume, chestiuni în legătură cu credința noastră și chestiuni în legătură cu tainele credinței noastre. Deci dimineața vom face afirmații în legătură cu credința noastră, cu ceea ce credem noi, cu felul cum trebuie să credem, cu mijloace de limpezire și întărire a credinței în Dumnezeu, a credinței noastre, iar după-masa să vorbim câte ceva despre tainele credinței noastre.

Credința e necesară pentru că ne pune în legătură cu niște lucruri pe care noi nu le putem verifica și nici nu le putem primi altfel în sufletul nostru, decât prin credință. Și atunci m-am gândit că tainele credinței noastre, cum este taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu, taina Jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, taina Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, taina Înălțării la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, taina Pogorârii Duhului Sfânt, sunt niște lucruri pe care e bine să le avem în vedere și acum la sfârșit de secol, când încep să se pună niște probleme care până acum nu s-au pus. Ne apropiem de anul 2000, zic unii, și eu zic că de fapt am ajuns la anul 2000, am să vă spun eu de ce am ajuns și nu mai trebuie să ajungem, și când vom ajunge la anul 2000, nu vom ajunge la anul 2000, ci la 2000 după număr și la mai mult de 2000 după realitate - mă gândesc că ar trebui să fim cumva pregătiți și personal, și pentru binele altora în chestiuni de felul acesta. Asta în legătură cu programul, cu ceea ce avem în vedere. Știe Dumnezeu cât folos veți avea voi din ceea ce vă spun eu, dar sunt sigur că voi avea eu folos din ceea ce vă voi spune. Pentru că ce faci te și face; în vremea prezentărilor îți vin și idei pe care nu le ai altfel sau nu le-ai fi avut altfel, n-ar fi intrat în câmpul conștienței, așa încât primul beneficiar voi fi eu. Și voi pleca de aici îmbogățit cu ceea ce am făcut eu aici. Și e un lucru excepțional să adaugi ceva la ceea ce ești, din ceea ce faci.

 

22 iulie 1996


 
Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Pãrintele Teofil Pãrãian
Curpins Gânduri bune pentru gânduri bune
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.