Pãrintele Iustin Popovici

Raporturi între Pronia lui Dumnezeu, libertatea fiintelor rationale si rãul din lume

 

În esenta sa tainicã, raportul între Pronia lui Dumnezeu si libertatea fiintelor rationale este inaccesibil gândirii analitice a oamenilor, dar el este într-o anumitã mãsurã accesibil gândirii binecuvântate si îmbisericite a crestinilor. Iatã ce poate sesiza despre aceasta o minte binecuvântatã printr-o trãire sfântã: libertatea fiintelor rationale nu împiedicã Pronia divinã, si Pronia divinã nu împiedicã aceastã libertate. Pronia ajutã fiintele rationale si libere, dar prin acest ajutor ea nu altereazã, nu nimiceste, nu stânjeneste libertatea lor, pentru cã libertatea este ea însãsi un dar al lui Dumnezeu, un dar care constituie miezul naturii fiintelor rationale, un dar care le face sã fie ceea ce ele sunt, un dar prin care le-a fost conferitã un fel de identitate personalã si irevocabilã. Nu existã aici si nici nu poate sã fie vreun conflict sau vreo neîntelegere, cãci Dumnezeu Care este bun în chip neschimbat nu nimiceste si nici nu împiedicã libertatea. Cum El cunoaste totul, El stie de dinainte tot ceea ce doresc si tot ceea ce planificã fiintele rationale libere; foarte întelept, El gãseste întotdeauna modalitatea de a se îngriji de toate pentru ca sã nu fie micsoratã libertatea fiintelor rationale. Prin Pronia Sa, Domnul Cel în trei strãluciri lucreazã întotdeauna si pretutindeni astfel încât libertatea creaturilor sale sã rãmânã pentru totdeauna inalienabilã. “Trebuie sã se stie”, scrie Sfântul Ioan Damaschin, “cã existã numeroase modalitãti ale Proniei divine si cã nu se pot nici explica în cuvinte, nici pãtrunde cu mintea”(Dogmatica II, 29). Omul nu poate sesiza chipurile Proniei lui Dumnezeu fatã de lume, învatã Sfântul Ioan Hrisostom, cãci Pronia consistã în principal în aceea cã ratiunile ei ne sunt inaccesibile. Dacã aceasta nu ar depãsi întelegerea noastrã, atunci s-ar putea imagina cã omul este cauza lumii (Omilii la Epistolele cãtre Efeseni 19, 4 si cãtre Romani 16, 7).

Lucrând tainic si dumnezeieste asupra vointei libere a omului, Pronia divinã nu o determinã cãtre rãu, ci o întãreste si o dispune cãtre bine, fãrã a-i împiedica libertatea. Ea nu forteazã miscãrile vointei noastre, dar le ajutã în bine si le lasã singure când ele înclinã spre rãu. Dacã vointa, prin propria sa libertate, aspirã cãtre bine, Pronia vine în ajutorul acestei aspiratii. Dar dacã vointa în mod liber aspirã cãtre rãu, Pronia o abandoneazã pentru a o lãsa sã lucreze în independentã. Lucrãrile Proniei nasc fie binele prin bunãvointã, fie binele prin îngãduintã divinã. Vin fãrã discutie din bunãvointã cele care sunt bune, si din îngãduintã cele care merg în sens contrar. Alegerea actelor depinde de noi, si ducerea lor pânã la capãt depinde de Dumnezeu. Mai mult, ducerea pânã la capãt a actelor bune depinde de ajutorul lui Dumnezeu, cãci Dumnezeu, în prestiinta Sa, ajutã cu dreptate pe cei care cu o constiintã dreaptã au ales binele; si ducerea pânã la capãt a actelor rele depinde de ceea ce Dumnezeu lasã omului sã fãptuiascã, pentru cã Dumnezeu în prestiinta Sa lasã sã lucreze omul (Sfântul Ioan Damaschin, Op. cit.). Dumnezeu lucreazã în Pronia Sa în asa fel încât tot ce este rãu vine de la noi si tot ce este bun vine atât de la noi, ca si de la ajutorul Sãu (Sfântul Ioan Hrisostom, Omilia la Epistola a doua cãtre Timotei 8, 4). Dumnezeiasca Scripturã si învãtãtura adevãrului recunosc un singur Dumnezeu Care, desi stãpâneste peste noi prin puterea Sa, îndurã multe lucruri în bunãvointa Sa. El stãpâneste chiar si peste închinãtorii la idoli, dar îi suportã cu a Sa lipsã de rãutate. El stãpâneste, de asemenea, peste ereticii care s-au îndepãrtat de El, dar îi suportã în marea Sa milostivire. El stãpâneste peste Diavol, dar îl suportã de asemenea - si în mod cert nu datoritã neputintei îl suportã, de vreme ce a fost biruitor asupra lui. Cãci Diavolul era primul creat de Dumnezeu (Iov 40, 14) si dacã el a devenit materie de batjocurã, a devenit nu pentru Dumnezeu Însusi – aceasta e mai prejos de Dumnezeu –, ci pentru fãpturile îngeresti. Dacã Dumnezeu a permis Diavolului sã-si prelungeascã viata, este pentru douã motive: pentru ca Diavolul învins sã fie supus unei mari rusini, si pentru ca oamenii sã poatã câstiga cununa biruintei. O, întelepciunea Proniei divine! Ea transformã o vointã rea în mijloc de mântuire pentru credinciosi. Cãci asa cum El a întors vointa de ucidere a fratilor lui Iosif într-un mijloc al marii Sale iconomii, fãcând sã-l vândã pe fratele lor din urã, (dar si) gãsind modalitatea de a-l ridica pânã la regalitate pe cel pe care-l voia, tot asa El a permis Diavolului sã se rãzboiascã împotriva oamenilor pentru ca oamenii sã poatã sã-l învingã si sã obtinã coroana biruintei si pentru ca diavolul învins de cei mai slabi sã fie supus unei mari rusini, de asemenea pentru ca oamenii sã fie proclamati învingãtori ai celui care fusese odinioarã un Arhanghel (Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza VIII, 4).

Desi Dumnezeu a lãsat la libera vointã a oamenilor de a vrea si de a face rãu, El n-a permis ca rãul sã prindã rãdãcini, nici sã se extindã pânã la a sufoca complet binele. În prestiinta Sa, Domnul a condus consecintele actelor rele spre binele final, acela pentru care oamenii fuseserã creati. Pentru aceasta, vointa umanã n-a fost nici oprimatã, nici împiedicatã, cãci dreapta folosire a libertãtii constã în aceea cã ea tinde spre scopul final cunoscut de Dumnezeu: viata si lumina. Conform planului Sãu de dinainte de veci cu privire la lume, Dumnezeu dirijeazã fortele morale ale fiintelor cãtre scopul în vederea cãruia ele au fost create. Prin aceastã directionare Proniatorul nu lezeazã libertatea pe care a dat-o fiintelor rationale, ci vin în ajutorul ei, în dreapta sa dezvoltare. Prin libera vointã care le-a fost acordatã, ele au libertatea actiunii lor. Ele pot sã aleagã fãrã piedicã sã facã binele sau rãul, dar Pronia lui Dumnezeu dirijeazã consecintele faptelor lor rele cãtre scopul final al lumii.

(Père Justin Popovitch, Philosophie Orthodoxe de la Vèritè. Dogmatique de l’Église Orthodoxe, Collection “La Lumière du Thabor”, L’age d’homme, Paris)

Traducere de Fratele Grigore, Mânãstirea 'Sfântul Ioan Botezãtorul', Alba Iulia
Text publicat în Epifania nr. 3 din 1998.


Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | My Links

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.