O convorbire purtata de Sorin Dumitrescu la Schitul Petru Voda cu Parintele Staret Protosinghelul Justin Parvu, din seria dialogurilor cu Parintii duhovnicesti, in curs de aparitie la Editura Anastasia.
Sorin Dumitrescu: Mi se pare impresionant numarul tinerilor stransi In jurul Prea Cucerniciei voastre. Sutanele tinerilor calugari imprima manastirii un aer extrem de energic, o harnicie contagioasa, stenica.
Pr. Iustin Parvu: Este doar o impresie, Domnule Sorin. Multi sunt tineri suferinzi. Foarte suferinzi.
Sorin Dumitrescu: La propriu, Parinte, sau la figurat?
Pr. Iustin Parvu: Spuneti-i cum vreti, importanta este devierea sufleteasca pe care au reusit sa o produca cei cincizeci de ani de comunism. Si, ca sa Intelegeti, iata doar un exemplu: Ii spui novicelui: "Du-te, frate, si Inalta la locul ei candela, ca astupa chipul Maicii Domnului din icoana". Iti raspunde, saritor: "Da, Parinte Staret, imediat". Te Intorci dupa o zi si gasesti candela tot cazuta. "Frate, ti-am spus ieri sa o ridici la loc". "Imediat, Parinte Staret". Te-ntorci peste o saptamana, candela tot cazuta. O ridici tu si o pui la locul ei. Pana la urma, ajungi sa le faci tu pe toate. Ei, tinerii, te "asista" doar, desigur, plini de bunavointa, dar atat... De fapt, o neputinta de a Intreprinde, de a Implini lucrul pana la capat.
Sorin Dumitrescu: Bine, dar aceiasi tineri au fost cei care au stiut sa moara pe strazi In 1989.
Pr. Iustin Parvu: Desigur, dar cum fac eroii; sunt vulcanici, sunt flacari care nu dureaza, se sting usor. Nevointa manastireasca este un alt fel de "eroism", un "eroism" pe termen lung.
Sorin Dumitrescu: Inteleg, Parinte, ca-i vorba mai curand de o avarie ontologica, de o alienare a fapturii profunde a omului tanar. Care este leacul?
Pr. Iustin Parvu: Nu-i o boala chiar grava, dar e o boala, si Inca una de lunga durata. Trebuie Inceput cu scoala, Incetisor-Incetisor. Majoritatea tinerilor Invata maximum noua clase. Nu merg la liceu, nici la facultate, nici In armata, nici nu se straduiesc sa patrunda In structura de rezistenta a unui colectiv puternic. Se pun devreme, Inca de mici, la televizor, dupa modelul alora mai mari. Acolo vor pierde timpul, uitand de Invatatura si de rugaciune. De aceea, cand Il pui pe omul tanar la un "paraclis" ori la un acatist, adoarme, In timp ce la televizor statuse ciulit trei ore-n sir. Copiii nostri cunosc toti fotbalistii pe de rost, dar nu stiu numele sfantului pe care Il poarta, nici macar viata acestuia nu o cunosc si, cu atat mai putin, Crezul sau alte rugaciuni ale pravilei. Unora din tinerii de aici trebuie sa le bati In usa noaptea sau In zori de trei-patru ori cu bocancul: "Hai, mai, sa suni clopotul pentru utrenie, sa pomenim, sa dregem..., avem niste obligatii, frate". La Razboieni, recent, vorbeam cu Maica Stareta, zicandu-i: "Mai, voi aveti aicea o mare chemare. Stati si va rugati pe osemintele atator eroi si martiri ai neamului romanesc. Cred ca tinerele maicute sunt sprintene si pline de harnicie". "As, mi-a raspuns Stareta, tot eu ajung sa le fac pe toate, singura, pana la urma".
Sorin Dumitrescu: Acuzati, Parinte, un fel de lipsa de initiativa, de asumare a unei responsabilitati...?
Pr. Iustin Parvu: Ceva de felul acesta, dar, daca ati pomenit de lipsa de initiativa, aceasta apartine, In primul rand, Scolii si Bisericii. Biserica se ocupa foarte putin de tineri. Nu e de-ajuns sa faca cele sapte laude, Liturghia etc., si cu asta am terminat-o! Ea trebuie sa se implice asa cum se implica hotii astia, pardon de expresie, strainii care vin la noi; fac scoli, fac gradinite, fac camine si-si formeaza sustinatorii. Compara, ca sa vezi ce stie ortodoxul nostru de acasa din Biblie si ce stie strainul! In schimb, ne veselim de multimile pe care le strangem la marile praznice de la Nicula sau cine stie de unde. Eu, sa stiti, pun foarte putina baza pe aceste adunari uriase. Intai, ca e o lume mai degraba superstitioasa, care nu are pregatirea duhovniceasca elementara, catusi de putina instructie civica si foarte putin simt al raspunderii morale. Vin fie din disperare, fie formal, din obisnuinta. Problema e, noi, Biserica, cum Ii asteptam? Ce leac urgent le oferim?
Sorin Dumitrescu: Si, totusi, concret, ce ar trebui sa faca prioritar Biserica?
Pr. Iustin Parvu: N-avem unitate in viata monahala, Domnule Sorin.
Sorin Dumitrescu: Va referiti la legaturile dintre manastiri, la comunicarea dintre obstile manastiresti, eclaziale?
Pr. Iustin Parvu: Da! Bunaoara, eu nu stiu ce parere are duhovnicul cutare de la Secu, sau de la Sihastria, despre o serie Intreaga de chestiuni care framanta societatea romaneasca, Incepand cu cele mai Inalte, mai duhovnicesti, si pana la, sa zicem, ce parere au ei despre NATO, despre alegeri sau chiar despre bietele cupoane "distribuite" taranilor s.a.m.d. Nici macar In legatura cu aceasta chestiune smerita nu exista o opinie unitara In manastiri. Lipsa unui punct de vedere unitar asupra problemelor vietii spirituale Impiedica orientarea poporului Inspre manastiri. Sa stiti, Domnule Sorin, calugarul isi are exemplul In lumina Ingerului, iar crestinul, mireanul, o are In lumina monahului. Din pacate, nici monahul nu prea mai are lumina Ingerului, cum nici crestinul nu prea mai zareste lumina monahului. Ori, domnitorii nostri formau aceste manastiri ca scoli de rezistenta spirituala. Aveau grija sa Isi Invete neamul pana departe, chiar dincolo de stranepoti. Viata noastra ortodoxa, dragul meu, s-a cam departat de practica si de nevoile crestinului. Nu mai demult, acum cativa ani, ma aflam Intr-un salon de spital laolalta cu niste catolici. Cat am stat acolo, doua saptamani, de vreo sase ori i-a spovedit si i-a Impartasit preotul catolic! Tine-ti cont, asta era pe vremea lui Ceausescu! Credinciosii din salon, Insa, erau majoritatea ortodocsi. Nici un preot ortodox nu s-a interesat de ei. Noi recomandam viata crestina, nevointe Incordate, teorie multa, fara sa ne Ingrijim cat de cat de lucrurile vitale ale oamenilor. In acest timp, In statele noastre copiii, 5-6 la o familie, aproape ca nu au de unde sa primeasca o bucata de paine dimineata. Preotul ar trebui sa vina In mijlocul lor, sa-i ajute cum poate, pana la a se interesa chiar si de notele bunisoare sau mai putin bune.
Sorin Dumitrescu: Sa se amestece preotul atat de intim si de detailat In viata familiei?
Pr. Iustin Parvu: Este rostul lui, si practic, si "teoretic". Mai demult, am intrat cu Ajunul Intr-una din case. In mijlocul camerei, patru copii mancau alaturi de un purcel din acelasi castronas, iar doi, mai Incolo, se jucau pe pat. Luau din castronel si duceau la gurita. Mama lor era pe afara. Va puteti Dumneavoastra imagina, Intr-o lume crestina ortodoxa sa se ajunga pana la o asemenea mizerie... Imaginea nu-mi dispare dinaintea ochilor. In alta parte, doi batrani zac In frig, usa si geamurile sunt sparte, vajaie vantul. Preotul nu trebuie sa mearga doar ca sa ia banutul, ci ca sa mantuiasca nitel necazurile poporului de oameni pe care Il pastoreste. Preotul mai mult trebuie sa dea decat sa ia. Iei de la doi-trei si dai la a patra casa. Unitatea noastra consta In modul In care gasim caile de a ne manifesta dragostea fata de suferinta acestui popor.
Sorin Dumitrescu: Prea Cucernicia Voastra, considerati ca oroarea acestor cincizeci de ani de comunism ne-a ajutat sa ne conservam spiritual?
Pr. Iustin Parvu: Paradoxal, da! Ca ortodoxie, ca pastrare a esentei credintei noastre crestina. Da, pe noi ne-a ajutat foarte mult.
Sorin Dumitrescu: Si atunci, In '89, am gresit?!
Pr. Iustin Parvu: Orice ar fi fost In '89, sigur este ca de atunci Incoace ne-am Indepartat, parca, si mai mult de misiunea noastra. Dumneavoastra n-ati vazut cum lucreaza la noi sectantii: vin si descarca masina de bunatati, iar lumea tabara pe ei. Credeti ca milostivirea i-a Impins sa vina cu ajutoare? Sau dedesubturile afaceristului si negustorului?
Sorin Dumitrescu: Dar, parinte, cum s-ar putea realiza aceasta Innoire, aceasta revigorare nationala, In conditiile In care finantate abundent sunt doar prostiile... Totusi, acesti preoti trebuie sa aiba si ei niste salarii cum se cuvine, atat cat sa poata exista, fara a fi dependenti material. De altfel, toata restaurarea credintei ortodoxe ar avea nevoie de ceva sprijin financiar, material, ori, vedeti ca nici o institutie, nici occidentala, nici din alta parte, nu se grabeste sa finanteze Biserica noastra.
Pr. Iustin Parvu: Am sa va raspund indirect. Cand am Inceput temelia bisericii manastirii, toata lumea, pana si copiii de 5-6 ani, lua bolovani si aruncau In sant pana l-au umplut, Incat turnarea fundatiei a luat sfarsit In sase ore! Secretul e ca banutul saracului sa fie pus exact acolo unde trebuie; daca jertfa este curata, ca prin minune rezultatele sunt sanatoase.
Sorin Dumitrescu: Deci, conteaza calitatea "morala" a banului, adica felul In care a fost "facut" el...
Pr. Iustin Parvu: Corectitudinea, cinstea "prestatiei". Asta as vrea sa retineti: banul trebuie sa-l pui exact acolo unde a vrut crestinul care l-a adus. El este cel care hotaraste folosul. Daca ti l-a adus pentru fundatie, acolo sa-l folosesti. In plus, sa stiti Dumneavoastra ca ortodoxul nostru, face el cum face, si nu ramane niciodata dator fata de Biserica, fata de preot. Daca eu nu i-am luat la Inmormantare vreun ban, daca i-am binecuvantat masina, nu se poate ca dupa o vreme, chiar si peste un an-doi, sa nu vina si sa aduca bani sau alte ofrande. "Parinte, mi-ai sfintit masina In 1991, uite, ti-am adus niste pepeni, Parinte, am adus nitel ulei, zahar", Incat "pretul de sfintire" ajunge sa fie Intrecut de cinci ori si mai mult! Sunt lucruri tainice, greu de Inteles de "afaceristi".
Sorin Dumitrescu: Spuneti-mi un lucru, e o Intrebare care poate ca o sa vi se para mai stranie: ati putea fi duhovnicul unui sef de stat?
Pr. Iustin Parvu: Nu, nu m-as Incumeta.
Sorin Dumitrescu: De ce? Ca, altadata, Daniil Sihastru...
Pr. Iustin Parvu: Nu pot duce ale mele pacate, da' sa mai duc In carca un sac atat de bogat! Nu-mi asum raspunderea sa spovedesc un preot de tara, darmite un presedinte de stat! Preotului Ii spun: "Parinte, n-am tarie, n-am putere, n-am curaj"; la fel i-as spune si presedintelui de stat...
Sorin Dumitrescu: Sau rege... ce-o fi...
Pr. Iustin Parvu: Ce-o fi... la spovedanie, stiti prea bine, acolo nu mai e rege, nu mai e presedinte, acolo e om ca toti oamenii. E greu sa primesti spovada unui rege, pentru ca el este mai mult decat un presedinte, este un uns al lui Dumnezeu.
Sorin Dumitrescu: Dar presedintele?
Pr. Iustin Parvu: In cazul presedintelui, lucrurile se schimba nitel. Pe acesta Il Intineaza dependenta parlamentara. Cum sa spovedesti un presedinte, cand el nu poate exista fara a tine cont de "canalia republicana"? Prea e la dispozitia Parlamentului pentru a putea fi spovedit cu folos, ca un rege. Ma minunez de taranisti ca au acceptat sa se bage In cloaca aceasta. L-au compromis si pe Maniu, si nici din ei n-a mai ramas mare lucru. Intr-un stat cu vocatie ortodoxa, asa, ca al nostru, firesc ar fi sa avem capetenii ortodoxe. Ce-l doare pe parlamentarul nostru de batjocura care Ii paste pe acesti tineri care fug In lume ca sa cerseasca? Intelectualii, si ei, se duc si fac servicii ordinare, se comporta fara demnitate atunci cand se confrunta cu opinia occidentala. Parca ar exista o scoala speciala de deprindere a degradarii spirituale si morale! Si atunci, cum sa spovedesti cum se cuvine un ins condamnat sa prezideze atatea nelegiuri "democratice"? Numai mila lui Dumnezeu poate lumina un asemenea destin.
Sorin Dumitrescu: Parinte arhimandrit...
Pr. Iustin Parvu: Nu sunt arhimandrit.
Sorin Dumitrescu: Parinte protosinghel, vreau sa va Intreb urmatorul lucru: noi, cei care stam la oras In vInzoleala citadina, ce-ar trebui sa facem ca ortodocsi atunci cand suntem confruntati cu asemenea circumstante? Ce-ar trebui sa facem noi ca sa ducem o viata folositoare si noua, si altora?
Pr. Iustin Parvu: Dumneavoastra, intelectualilor, mult v-a dat Dumnezeu, mult va va si cere. Aveti o raspundere colosal de mare. Si de riscata. Sunteti misionari, sunteti apologeti, sunteti oameni carora le sta In putinta sa orienteze poporul acesta.
Sorin Dumitrescu: Cum?
Pr. Iustin Parvu: Numai pe cele ale preotiei nu va cere Dumnezeu sa le faceti, fiindca Domnul nu va cere dumneavoastra nici priveghere, nici psaltire, nici acatiste etc. Stiti prea bine ca rugaciunea este fapta. Vi se cere, In schimb, grija permanenta fata de caderile acestui popor. Nenorocirea mare a intelectualilor nostri care, bineInteles ca au trait si ei sub presiunea materialismului ateu, este faptul ca prea usor au divortat de interesele si de valorile Ortodoxiei.
Sorin Dumitrescu: Oare e rau sa fii orientat spre Occident?
Pr. Iustin Parvu: Nu sunt orientati Inspre nimeni, dragul meu. Intelectualii n-au convingeri temeinice, convingeri reale, ale vietii. Peste tot gasesti un total dezinteres fata de bunurile si valorile Ortodoxiei. Iar credinta Isi pierde vazand cu ochii din energie. Sa nu credeti ca preotii fac exceptie. Preotul se comporta ca tot romanul. Vrea sa fie salariat, sa traiasca bine si sa moara pensionar. Vine un baiat la noi, la manastire, mai rasarit, proaspat hirotonit: "Parinte, ai vreun post?". Ii zic: "Frate, n-am gasit "posturi", ci doar "postiri" In canoanele vietii noastre monahale". El continua: "Poate c-aveti post de ghid, de secretar, de econom, ceva, pe-acolo...". "N-avem, draga, i-am zis. Noi aici traim de la o zi la alta. N-avem salarii". Zice: "Ei, atuncea plec, parinte, ma duc". "Bine, mai baiete, pleaca!". Aceasta este conceptia noastra despre a trai, a lucra, a te bucura, si atunci, vedeti dumneavoastra, e greu sa "cobori" un intelectual, asa cum In mod natural coboara germanul: pe neamt Il vezi si pe tractor, si la birou, Il vezi si la bar, Il vezi si-n avion, Il vezi si-n livada, si cu furca-n mana.
Sorin Dumitrescu: Parinte, ati stat, mi se pare, 17 ani In Inchisoare. A fost folositor?
Pr. Iustin Parvu: Foarte folositor. Pentru mine personal nu se putea un prilej mai folositor de traire, de viata calugareasca mai autentica decat acolo. In puscarie am cunoscut umilinta, smerenia adevarata si dezinteresul trupesc pe care Il dobandesti doar atunci cand stii ca nu mai exista nici o salvare. De la o zi la alta Iti vedeai viata sfarsita si momentul mortii. Cand se auzeau batai la usile de la etaj, stiai ca urma sa scoata cate 2-3 cadavre, sa le duca la morga. Scriam cuvinte In limba latina, greaca, texte, poezii, psalmi, acatiste, pentru a mentine mereu o atmosfera... suportabila, dar zilnic treceam prin fata camerei odioase - morga. Morga devenise neIncapatoare. Dadeau pe-afara cadavrele, si a doua zi, a treia zi erau azvarlite Intr-un car. Inainte, li se varase cadavrelor In regiunea inimii o sulita speciala.
Sorin Dumitrescu: De ce?
Pr. Iustin Parvu: Sa vada daca este Intr-adevar mort. Apoi Il ducea si-l arunca pe maluri, unde era acoperit de tarana. Asta se petrecea la Gherla. Asa era si Aiudul, bineInteles. In acel moment nu te mai interesa viata de dincolo, pentru mine viata de aici era totul. Priveam, de pilda, din celula jocul copiilor personalului administrativ; birourile erau In jurul zidurilor puscariei. Cand am intrat In celula Aiudului, In dreptul acelei ferestre se zarea o nuielusa groasa cam cat degetul, ca o planta. Cand am iesit, nuielusa devenise copac, ocupand tot geamul, Incat nu puteam auzi dimineata marsurile ostasilor. Puscaria te sileste sa Inveti asceza, postul, rugaciunea, comuniunea si dragostea cu cel de alaturi.
Sorin Dumitrescu: Spuneati ca va uitati la copii celor de la administratie.
Pr. Iustin Parvu: Domnule Sorin, este o mare distanta Intre ceea ce ar fi trebuit sa fie si ceea ce ni se Intampla. Pe atunci, priveam lucrurile In ansamblul lor si stiam ca prezenta noastra In puscarie se justifica prin pacatele noastre si ale neamului nostru. Deci noi eram pusi acolo ca sa ducem povara neamului, natiunii. Pentru noi, totul se rezuma la moarte sau viata. O zi mai mult era un dar de la Dumnezeu. Toata aceasta pregatire a facut ca sa ma orientez bine In viata de manastire, sa deprind modul cum trebuie sa ne organizam pentru a putea fi Intr-adevar celorlalti lumina, pentru a Invata cum sa ne Impotrivim Intunericului care stapaneste veacul nostru.
Manastirea Petru Voda, 1997
Aparut in Ziua, 20 ianuarie 2001