Aproapele

Alfred Læpple

Le cœur de la foi,
Editions Paulines, Québec, 1974

 

"Întrucât ati fãcut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie mi-ati fãcut."
(Matei 25, 40)

 

Întruparea Fiului lui Dumnezeu are niste consecinte prea putin vãzute si prea putin trãite în domeniul raporturilor interumane. Totusi ar fi prea simplu a înlocui un angajament de credintã orientat vertical spre cele de dincolo printr-un activism orientat orizontal pe planul interuman si de a transforma grija mântuirii într-un serviciu de ordin social. Spunând cuvântul: "Întrucât ati fãcut unuia dintre acesti frati ai Mei, prea mici, Mie mi-ati fãcut" (Matei 25, 40), Iisus nu vrea nicidecum sã înlocuiascã o pozitie extremã printr-o alta. Mai degrabã Iisus vrea sã insiste asupra relatiei corecte între douã orientãri, care simbolizeazã cele douã brate ale crucii, orizontal si vertical.

Grija pentru aproapele si orizontalismul par sã aibã fãrã îndoialã un caracter social si deschis, la antipozii egoismului mântuirii. Dar era Întruparea lui Dumnezeu de trebuintã pentru a ajunge acolo? În antichitatea târzie, filosofii greci si romani nu au încetat sã aminteascã responsabilitatea pe care o au oamenii între ei. Astfel, tragicul grec Sofocle (496-406 înainte de Hristos) scria deja în Antigona:

"Eu sunt aici nu pentru a împãrti urã,
Ci pentru a împãrti dragoste."

Dar cel care vrea sã-L gãseascã pe Hristos în aproapele, trebuie mai întâi sã-L cunoascã pe acest Hristos. Fãrã aceastã întâlnire personalã, Iisus rãmâne un necunoscut, un neînteles. Înainte de a merge spre sãraci, un Francisc de Assisi (1181-1226) îl descoperise pe Domnul în rugãciune. "Cel care nu a cunoscut fata lui Dumnezeu prin contemplatie, nu o va cunoaste în actiune, nici chiar atunci când aceastã fatã transpare în cea a celor smeriti si asupriti" (Hans Urs von Balthasar). Trebuie mai întâi sã facem primul pas si abia apoi pe al doilea.

Departe de a propovãdui un stil de viatã retras si crispat, despre o grijã egoistã de mântuirea personalã, Iisus a arãtat în mod clar cã nimeni nu poate gãsi fericirea si mântuirea sa neglijându-l pe aproapele sãu. Dupã propriile-I cuvinte, Iisus nu doreste sã fie cãutat în înãltimile celeste, de dincolo. El însusi se face aproapele în cel care suferã nefericirea. De acum, omul nu mai poate sã aleagã el însusi cine trebuie sã fie aproapele sãu si cine este cel pe care sã nu-l considere ca aproape al sãu. De când Iisus s-a fãcut aproapele nostru în locatarul de la primul etaj si în vecinul din fatã, El nu mai poate sã fie cãutat si gãsit în afara aproapelui.

Tocmai pentru aceasta orientarea spre cele de dincolo si grija de aproapele nu pot sã fie folosite una contra alteia. Cum Iisus s-a solidarizat cu ceilalti oameni – mai ales cu cei nedreptãtiti, sãraci, bolnavi si izolati –, omul nu poate avea decât o singurã conceptie de viatã: sã-l vadã cu toatã seriozitatea pe Iisus însusi în aproapele.

În lumea tehnicii si a calculatoarelor, omul este cel cãutat. Înainte de a primi un cadou, semenul nostru are nevoie mai întâi de inima noastrã, de semnele prieteniei si simpatiei noastre. Când cineva dã fãrã dragoste pâine unui flãmând, în cele din urmã nu s-a întâmplat nimic între cele douã persoane; din contrã, bariera mândriei si distanta n-au fãcut decât sã creascã.

Astãzi se vorbeste si se scrie mult (prea?) despre grija si responsabilitatea fatã de aproapele. ªi cu toate acestea niciodatã, se pare, n-am avut atâtia izolati, neîntelesi, necunoscuti, respinsi si uitati. Nu este greu a trãi si a munci cu oameni simpatici si a gãsi în ei pe Iisus. Dar a recunoaste pe Domnul în niste oameni antipatici, a ne asuma grija de mântuirea lor pare o exigentã excesivã a credintei.

Sã nu fi pãtruns încã mesajul lui Iisus în Europa, în care noi trãim deja o epocã post-crestinã? Este întrebarea pe care oricine si-o pune când citeste în scrisoarea unui tatã de familie: "Singura fiinta care mã asteaptã când revin de la muncã este câinele meu. Familia mea nu-mi dã nici o atentie?".

Traducere de Ilie Trif


Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | My Links

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.