Binecuvântările Sfintei Liturghii

 

Cinstiți părinți, iubiți frați și iubiți credincioși, pentru astăzi ne vom opri cu gândul asupra unei teme pe care am socotit-o potrivită pentru întâlnirea noastră și anume vom vorbi ceva despre binecuvântările de la Sfânta Liturghie.

Înainte de a vorbi despre asta însă, aș vrea să vă spun că de foarte multe ori m-am gândit la faptul că mai ales la trei lucruri, la trei momente din Sfintele Evanghelii mă opresc cu gândul, și anume la pescuirea minunată, la spălarea picioarelor de la Cina cea de Taină și la înălțarea la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La pescuirea minunată, așa cum o istorisește Sfântul Evanghelist Luca, pentru că în cuprinsul ei constatăm o atitudine a Sfâtului Apostol Petru în care se vede supunere cu mintea față de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. De fapt e începutul uceniciei Sfâtului Apostol Petru. Cum? Se spune în Sfânta Evanghelie de la Luca, citim aceasta în capitolul al cincilea, că Simon și cu Andrei și cu cei împreună cu dânșii își spălau mrejile gata să meargă spre casă, după o noapte în care n-au pescuit nimic. Și Domnul Hristos a zis, după ce i-a învățat pe oamenii adunați în jurul Lui pe țărmul mării, după ce i-a învățat din barca lui Simon, a zis: "Mână la larg și aruncați mrejile spre pescuire" și Petru a zis atunci: "Doamne, toată noaptea ne-am trudit și nu am prins nimic dar pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare" (Luca 5, 4-5).

E foarte important lucrul acesta, ca cineva să-și supună mintea lui Dumnezeu. Vă spuneam zilele trecute, cândva, într-un context oarecare, că părintele Arsenie zicea că "noi avem mintea care discută cu Dumnezeu în loc să se supună fără discuție". Sfântul Apostol Petru s-a supus atunci cu mintea lui Dumnezeu fără discuție. Și ca să se înțeleagă lucrul acesta, că fără discuție își supune mintea lui Dumnezeu, și-a supus mintea față de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a zis: "Doamne, toată noaptea ne-am trudit și n-am prins nimic - cu alte cuvinte n-ar mai avea rost să încerc acum, dar încerc, fac ce-mi spui Tu - dar pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare". Și a aruncat mreaja în mare și a scos mulțime mare de pești.

Asta înseamnă că cine se supune cu mintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos acela-i totdeauna biruitor. Nu se poate să nu vadă minuni în viața lui când se supune cu mintea, în înțelesul acesta că de pildă, Domnul Hristos spune să iertăm și nu ne-ar conveni să iertăm, dar ne silim să iertăm, e o supunere cu mintea și vedem minunea liniștirii sufletului și o mare bucurie pentru noi.

Al doilea text asupra căruia mă opresc adeseori este spălarea picioarelor, la Cina cea de Taină. E un lucru extraordinar, iubiți credincioși, să te gândești că Domnul Hristos este, fiți atenți, Dumnezeul care spală picioarele omului. Deci Domnul Hristos, ca Dumnezeu și om, a spălat picioarele oamenilor. E o coborâre și aceasta. E o coborâre ca să îl ridice pe om, ca să îi dea omului cinstire. În această lucrare a Mântuitorului, de coborâre până la faptul acesta de a spăla picioarele omului, Sfântul Apostol Petru a avut o ezitare. N-a mai avut atitudinea de la pescuirea minunată, nu s-a mai supus cu mintea, ci s-a împotrivit cu mintea. Și a zis: "Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?". Și atunci Domnul Hristos a zis: "Ceea ce fac Eu, tu nu înțelegi acum dar mai târziu vei înțelege". Și Sfântul Apostol Petru, statornic în împotrivirea lui, a zis: "Niciodată n-o să-mi speli mie picioarele". Și a spus Domnul Hristos: "Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine" (Ioan 13, 6-8). Cu alte cuvinte, dacă nu te lași modelat, dacă nu te lași să fac Eu ce trebuie să fac cu tine, dacă te împotrivești, nu ai parte cu Mine, te împotrivești și nu poți fi împreună cu Mine.

Iubiți credincioși, așa de mult îmi place mie împrejurarea aceasta, în care de fapt se spune mai departe că Sfântul Apostol Petru totuși și-a dat seama că Domnul Hristos vrea ceva cu el, mai presus de înțelegerea pe care o are el ca om și a zis: "Doamne, nu numai picioarele, ci și mâinile și capul" (Ioan 13, 9), mă las în voia Ta. Și după aceea a zis Domnul Hristos: "V-am dat vouă pildă, ca ceea ce am făcut Eu să faceți și voi", adică și voi să vă spălați picioarele unii altora. Bineînțeles, lucrul acesta se întâmplă și trebuie să se întâmple neapărat duhovnicește. Fizicește nu, pentru că nu e în obișnuința din părțile noastre ca să ne spălăm unii altora picioarele, asta o facem singuri. Însă pe vremea aceea și în locurile acelea pe unde a propovăduit Domnul Hristos, se întâmpla lucrul acesta în mod obișnuit. O gazdă când primea un oaspete, îl primea și îi făcea cinste și spălându-i picioarele. Știți poate, sau dacă nu, o să știți de acum încolo, că în Epistola Sfâtului Apostol Pavel către Timotei, în prima epistolă, unde se arată condițiile în care pot fi primite văduvele în rândul văduvelor ajutate de Biserică, este și condiția aceasta, "dacă a spălat picioarele sfinților" (I Timotei 5, 10) adică dacă a fost cinstitoare de sfinți, de creștini.

Și al treilea text la care mă opresc cu foarte mare bucurie este textul din Sfânta Evanghelie de la Luca, de la sfârșit, unde se prezintă Înălțarea Domnului Hristos.

Sunt câteva cuvinte doar spuse despre Înălțarea Domnului Hristos în Sfânta Evanghelie de la Luca, anume spune Sfântul Evanghelist Luca că Domnul Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania și acolo "Și-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer" (Luca 24, 50-51). Atât. Bineînțeles, mai urmează câteva cuvinte: că ucenicii s-au închinat Domnului Hristos, că s-au întors cu bucurie în Ierusalim și că erau pururea în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu. Însă în legătură cu Înălțarea, atâta se spune: că Și-a ridicat mâinile Domnul Hristos; i-a binecuvântat pe ucenici și pe când îi binecuvânta S-a înălțat la cer. E un lucru extraordinar să știi că ultimul lucru pe care l-a făcut Domnul Hristos aici pe pământ pentru oameni, pentru ucenicii Săi, a fost că i-a binecuvântat și S-a înălțat binecuvântându-i. Mare lucru să afli, de la Sfântul Evanghelist Luca întâi, că Domnul Hristos Și-a ridicat mâinile și i-a binecuvântat și nu se oprește aici, ci spune mai departe: "și pe când îi binecuvânta S-a înălțat la cer". Deci S-a înălțat la cer binecuvântându-i. Așa Îl privim noi pe Domnul Hristos, așa Îl avem în conștiința noastră, ca pe Cel ce binecuvintează pe cei ce sunt ai Săi.

Am ajuns acum la punctul de plecare pentru binecuvântările de la Sfânta Liturghie. De ce? Pentru că toate, absolut toate binecuvântările Bisericii, câte sunt în lumea aceasta, câte sunt la Sfânta Liturghie și la celelalte sfinte slujbe, toate sunt o prelungire a binecuvântării de la Înălțarea Domnului Hristos.

Dacă vrea cineva să fie sub binecuvântarea lui Dumnezeu, să vină la Sfânta Liturghie și-i sub binecuvântarea lui Dumnezeu, primește binecuvântări.

Ce binecuvântări primim noi la Sfânta Liturghie?

La fiecare Sfântă Liturghie se spune de patru ori pentru cei ce sunt de față, bineînțeles de la începutul Sfintei Liturghii, de patru ori se spune: "Pace tuturor". E binecuvântarea lui Dumnezeu de patru ori în cuvintele acestea: "Pace tuturor", adică liniște sufletească. Să știți că cine n-are liniște sufletească, cine-i în zdroabă sufletească, n-are binecuvântarea lui Dumnezeu. Nu poate avea binecuvântarea lui Dumnezeu cineva care e neliniștit, nemulțumit, răzvrătit, cineva care e împotrivitor și nemulțumitor. Nu poate. De patru ori se spune la Sfânta Liturghie: "Pace tuturor". Cred că știți că Domnul Hristos le-a făgăduit ucenicilor Săi pacea și că le-a dat pacea după Înviere când, de fiecare dată când S-a întâlnit cu ucenicii, le-a spus "Pace vouă!" (Luca 24, 36; Ioan 20, 21).

După aceea la Sfânta Liturghie, pentru credincioșii care sunt de față se spune: "Pe voi pe toți, dreptmăritorilor creștini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăția Sa, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor". E o binecuvântare pentru dreptmăritorii creștini care sunt de față la Sfânta Liturghie.

Mai departe, o altă binecuvântare pe care o aud credincioșii la Sfânta Liturghie este binecuvântarea de după ce se rostește Simbolul credinței, Crezul: "Harul Domnului Nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toți". Binecuvântarea aceasta e luată din a doua Epistolă a Sfâtului Apostol Pavel către Corinteni, chiar de la sfârșitul capitolului 13 și de la sfârșitul Epistolei, care e în aceste cuvinte: "Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh, să fie cu duhul vostru fraților. Amin" (II Corinteni 13, 13). Iată cum în biserică noi auzim: "Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toți", iar răspunsul nostru, al credincioșilor, este: "Și cu duhul tău", adică nu numai cu noi ci și cu cel care ne binecuvintează prin mijlocire preoțească, ne aduce binecuvântarea lui Dumnezeu.

Mai departe, avem o binecuvântare la Sfânta Liturghie care zice: "Și să fie milele marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu voi cu toți".

Băgați de seamă că binecuvântările acestea sunt pentru toți cei de față, adică nu exceptează pe nimeni, pe absolut nimeni dintre cei care sunt de față. "Pace - cui? - tuturor", nu unora, ci tuturor. "Harul Domnului Nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh, să fie - cu cine? - cu voi cu toți". Se precizează: toți. "Și să fie milele marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu voi cu toți". Toți câți suntem de față la Sfânta Liturghie avem de la Dumnezeu darul acesta de a primi binecuvântări pentru fiecare dintre noi.

Cu potirul în mâini spune preotul sau arhiereul: "Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta". E tot o binecuvântare de la Sfânta Liturghie.

La sfârșitul Sfintei Liturghii se spun cuvintele: "Binecuvântarea Domnului peste voi, cu al Său dar și cu a Sa iubire de oameni, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor". Încă o binecuvântare.

Să știți că de toate acestea se lipsesc cei ce ar putea lua parte la Sfânta Liturghie și nu iau parte la Sfânta Liturghie. De toate acestea se lipsesc, iar de toate acestea se învrednicesc, pe lângă cei ce sunt de față la Sfânta Liturghie, toți aceia care ar vrea să fie de față și nu sunt și mai ales cei care sunt în suferință, cei care sunt bolnavi și nu pot lua parte la Sfânta Liturghie. Binecuvântarea lui Dumnezeu este peste toți cei vrednici de binecuvântare. Pe cine binecuvintează Dumnezeu? Ar trebui să știm cu toții pe cine. Se spune în rugăciunea Amvonului: "Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvintează, Doamne, și sfințești pe cei ce nădăjduiesc în Tine". Deci cei ce aduc binecuvântare lui Dumnezeu se învrednicesc de binecuvântarea lui Dumnezeu.

Iubiți credincioși, așadar avem un izvor de ajutor, un izvor de putere de la Dumnezeu prin mijlocire preoțească, un izvor de binecuvântare care ni-l dă Dumnezeu din binecuvântarea de la Înălțarea Mântuitorului și care se revarsă peste toți credincioșii prin binecuvântările de la sfintele slujbe. Mă gândesc de exemplu și la alte binecuvântări, pentru că sunt și alte binecuvântări, nu numai la Sfânta Liturghie, ci sunt și la alte slujbe, de exemplu la slujba cununiei de atâtea ori se spune: "Doamne Dumnezeul nostru binecuvintează-i pe dânșii - și spune - cum ai binecuvântat pe Avraam și pe Sara" sau "Binecuvintează-i pe ei Doamne Dumnezeul nostru cum ai binecuvântat pe Isaac și pe Raveca" și așa mai departe, "Binecuvintează-i pe ei Doamne Dumnezeul nostru cum ai binecuvântat pe Ioachim și Ana". Deci binecuvântări sunt și la alte slujbe și cu belșug de binecuvântări, dar ca să ne învrednicim de binecuvântările lui Dumnezeu trebuie să trăim o viață ca să ne poată binecuvânta Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu binecuvintează în orice împrejurare și în orice situație. Sunt oameni pe care Dumnezeu nu-i binecuvintează. Gândiți-vă că în Vechiul Testament, de pildă în Deuteronom este un întreg capitol cu binecuvântări și cu blesteme și spune pe cine binecuvintează Dumnezeu și pe cine nu binecuvintează Dumnezeu.

Bineînțeles că noi nu trebuie să stăruim prea mult asupra faptului că am putea fi sub blestemul lui Dumnezeu. Câtă vreme trăim o viață corectă, nu se poate să fim sub blestem. Sub blestem sunt numai aceia care fac lucruri pe care nu le vrea Dumnezeu și care de fapt sunt vrednici de pedeapsă de la Dumnezeu, iar pe cei vrednici de binecuvântare nu se poate să nu-i binecuvinteze Dumnezeu.

Sfârșesc aceste considerații cu ceva frumos, care-mi place mie, de la noi de la mănăstire. La mănăstire la noi, la Sâmbăta, la mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în 1971 au venit doi creștini din Germania. Cu prilejul acesta a venit vorba despre o instituție bisericească de ajutorare a epilepticilor, o instituție mare, care se numește Betel. Betel înseamnă "casa lui Dumnezeu". E un cuvânt evreiesc pe care ei l-au luat ca denumire a casei de ajutorare de la Bielefeld. Și a venit vorba atunci, în 1971, când au fost cei doi din Germania, doi intelectuali, a venit vorba despre faptul că un părinte de la noi, părintele Serafim Popescu, Dumnezeu să-l odihnească, a lucrat în 1943-44 nu știu precis când anume, dar în vremea cât a fost în Germania, a lucrat trei luni de zile în instituția aceasta Betel, la ajutorarea bolnavilor, la ocrotirea bolnavilor. Și venind vorba despre asta, cei din Germania ne-au spus că la intrare la Betel e scris așa :

"Pace celor ce vin
Bucurie celor ce rămân
Binecuvântare celor ce pleacă
".

Nouă ne-au plăcut tare mult cuvintele acestea și atunci ei au scris în Cartea de Onoare a mănăstirii noastre "Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă, doresc doi creștini din Germania tuturor celor ce-n urma lor vor vizita această mănăstire". Să știți că cuvintele acestea le plac tuturor celor ce știu de cuvintele acestea: pace, bucurie și binecuvântare. E ceea ce ne dă Dumnezeu la sfintele slujbe ale Bisericii noastre, la Sfânta Liturghie, binecuvântarea din care izvorăște pacea, pentru că se spune "Pace tuturor", și din care izvorăște și bucuria pentru cei ce împlinesc poruncile lui Dumnezeu.

La Înălțarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ucenicii, primind binecuvântarea Mântuitorului, s-au închinat Mântuitorului. Așa ni se spune, că ucenicii s-au închinat când Domnul Hristos S-a înălțat la cer. Și s-au întors în Ierusalim "cu bucurie mare". Unde-i binecuvântare trebuie să fie închinare din partea omului și dă Dumnezeu bucurie celor ce se închină Mântuitorului. Deci "s-au întors cu bucurie mare la Ierusalim și erau totdeauna în Templu lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu".

Sfântul Isaac Sirul spune că "rugăciunea este o bucurie care înalță mulțumire". Deci ce este rugăcinea, între altele? "O bucurie care înalță mulțumire".

Ucenicii Mântuitorului, având bucuria din binecuvântarea Mântuitorului, din închinarea lor față de Mântuitorul la Înălțarea la cer, având închinarea și bucuria, din această așezare sufletească au izvorât laudă către Dumnezeu și binecuvântare, căci erau totdeauna în Templu "lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu". Și noi tot așa să facem, având conștiința că suntem sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Amin.

 

24 august 1995

 

 


 
Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Pãrintele Teofil Pãrãian
Curpins Gânduri bune pentru gânduri bune
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.