Cuvânt la pomenirea Sfintei Maria Magdalena

 

Iubiți credincioși, astăzi nu o să vorbesc ceva din cele ale credinței noastre, ci aș vrea să fac niște aprecieri în legătură cu sfânta pe care o pomenim astăzi, Sfânta Maria Magdalena, cea întocmai cu apostolii, cea dintâi care l-a văzut pe Domnul Hristos înviat, după mărturia Sfântului Evanghelist Marcu (Marcu 16, 9). Sfântul Evanghelist Marcu spune că dacă a înviat Hristos în ziua cea dintâi a săptămânii, S-a arătat întîi Mariei Magdalenei din care scosese cândva șapte draci. Și în Evanghelia care s-a citit la Sf. Liturghie astăzi, s-a spus același lucru, că după Domnul Hristos mergeau și niște femei, între care una, Maria Magdalena, pe care Domnul Hristos a mântuit-o de boli și din care a scos șapte draci (Luca 8, 2).

Să știți că cuvântul șapte nu înseamnă totdeauna șapte, matematic, ci înseamnă un număr care reprezintă ceva mult. Sigur că e mult și un drac să îl porți în tine, dar șapte. Bineînțeles că nu e vorba de draci în înțelesul de ființe drăcești, ci e vorba de dracii care țin loc dracilor, adică patimile. Patimile, după concepția din Pateric, sunt dracii noștrii. Nu vine împotrivitorul, diavolul, de fiecare dată să-ți sugereze niște idei, ci ai înlăuntrul tău deja niște deprinderi care îți schimbă mintea spre rău. Poți avea și deprinderi care-ți schimbă mintea spre bine, virtuți, numai că, trebuie să recunoaștem, fiecare dintre noi ne-am pomenit în lumea aceasta stăpâniți de rele, de relele celor dinaintea noastră, de relele care ni le-au dat alții, le-au pus în noi fără să vrea și fără să știe, pentru că omul nu apare așa dintr-o dată, ca și când ar cădea de undeva, ci însumează în sine răutățile, păcatele, viciile și virtuțile înaintașilor. Există o asemănare cu părinții, nu numai fizică, ci și sufletească. Cunosc lucrurile acestea în special din scrierile părintelui Arsenie Boca și din cuvântările lui, și din concepția lui cât a ajuns până la mine, chiar la tinerețe. Părintele a pus accent pe această corespondență dintre omul însuși și oamenii prin care am venit în lumea aceasta. Spunea un cetățean de prin părțile noastre, de la Făgăraș: "Eu văd în copiii mei oglinda mea din tinerețe, văd în copiii mei patimile mele de odinioară". Bineînțeles că putea vedea și virtuțile, poate că nu erau așa puternice, sau nu avea destule, sau nu erau niște realități așa cum trebuia să fie și atunci el vedea patimile lui în copiii lui. Aceștia sunt dracii, asupririle drăcești din noi. Spune Domnul Hristos că "din prisosința inimii grăiește gura" (Matei 12, 34) și spune Domnul Hristos că "din inima omului pornesc gândurile cele rele, desfrâurile, hoțiile, ușurătatea, vicleniile, hulele" (Matei 15, 19), toate pornesc din inima omului și acestea sunt cele care întinează pe om.

Sfânta Maria Magdalena a fost una dintre persoanele asuprite de patimi, una dintre persoanele pe care le-a transformat Domnul Hristos și a făcut-o din rea bună prin puterea Domnului Hristos. Noi nu avem puterea să ne depășim pe noi înșine, oricât am fi de luători aminte la viața noastră, și oricât am ști lucrurile acestea nu ne putem realiza noi pe noi înșine, ci avem trebuință de ajutorul lui Dumnezeu. La călugărie se și zice când îl întreabă pe candidatul la călugărie: "Vei rămâne în mănăstire până la ultima suflare a ta?" El răspunde: "Așa, cu ajutorul lui Dumnezeu". Noi contăm pe ajutorul lui Dumnezeu. Și ajutorul lui Dumnezeu s-a dat Sfintei Maria Magdalena în înțelesul că a mântuit-o Domnul Hristos de boli, și a mânuit-o de patimi, de draci. Și când a înviat din morți, ca semn că a înviat pentru păcătoși, S-a arătat Sfintei Maria Magdalena, cea odinioară păcătoasă, ca să se știe că Domnul Hristos a venit, cum a spus El Însuși, ca să mântuiască pe cei păcătoși. A zis către Zaheu: "Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia că și acesta fiul lui Avraam este, că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cei pierduți" (Luca 19, 9-10). Sfântul Apostol Pavel spune că "Hristos a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintîi sunt eu" (I Timotei 1, 15).

Intervenția Domnului Hristos e necesară în astfel de împrejurări, noi nu ne mântuim prin puterile noastre, ci ne mântuim prin puterea lui Dumnezeu, prin puterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nu ne mântuim cum zic cei care urmează practici extra-creștine, practici de la păgâni, și neglijează creștinismul, și zic că omul cumva se mântuiește pe el însuși prin experiență, prin eșecuri și succese, trage niște concluzii și așa se mântuiește. Noi nu credem așa, noi credem că avem trebuință de mântuire, de aceea zicem "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul".

Iubiți credincioși, Sfânta Maria Magdalena este considerată ca fiind femeia păcătoasă pe care o prezintă Sfântul Evanghelist Luca în capitolul 7, de la versetul 37 până la sfârșitul capitolului, care a mers și a udat cu lacrimi picioarele Domnului Hristos, le-a uns cu mir, le-a șters cu părul capului ei și Domnul Hristos a zis: "I se iartă păcatele cele multe pentru că mult a iubit". A spus femeii păcătoase pe care de fapt nu o numește evanghelistul Maria Magdalena, dar pentru că îndată la începutul capitolului 8 e vorba și de Maria Magdalena, noi credem, și crede Biserica, că Sfântul Evanghelist a făcut această legătură între Maria Magdalena și femeia păcătoasă.

Și pentru că e vorba de femeia păcătoasă care a udat cu lacrimi picioarele Mântuitorului și le-a uns cu mir, aș vrea să vă pun în atenție o alcătuire de la slujbele noastre, și anume referitoare la ceea ce a făcut femeia păcătoasă, o alcătuire care zice așa: "Lacrimi dă-mi mie, Dumnezeule, ca oarecând femeii celei păcătoase și mă învrednicește să ud precuratele Tale picioare, care din calea rătăcirii pe mine m-au izbăvit. Și mir de bună mireasmă să aduc Ție - fiți atenți ce s-aduc - viață curată, prin pocăință mie agonisită, ca să aud și eu glasul Tău cel dorit: credința ta te-a mântuit, mergi în pace". Femeia aceea păcătoasă avea lacrimi, noi nu avem lacrimi, sau avem lacrimi întâmplătoare, și atunci cerem de la Domnul Hristos ce nu avem noi. De ce lacrimi ? Pentru că Sfântul Isaac Sirul spune că "lacrimile sunt semne în trup despre așezarea minții". Sunt deci exteriorizări ale unei sensibilități. Și atunci noi, pentru că nu avem lacrimi, cerem și zicem "Lacrimi dă-mi mie, Dumnezeule, - Mântuitorul e Dumnezeu - cum ai dat cândva femeii celei păcătoase și mă învrednicește să ud preacuratele Tale picioare, care din calea rătăcirii pe mine m-au izbăvit". Și femeia păcătoasă mai avea ceva, mir, mir de mult preț. Și zicem mai departe: "Și mir de bună mireasmă să aduc Ție viață curată - deci mirul nostru nu-i mir, ci viața curată, mirul nostru-i viața curată; cum se ajunge la viața curata ? Prin pocăință - prin pocăință mie agonisită, - de ce ? Ca având lacrimile și viață curată, ca să aud și eu glasul Tău cel dorit: - exprimarea adevărului care zice - credința ta te-a mântuit, mergi în pace".

Și pentru că Maria Magdalena a fost mironosiță, putrătoare de mir - asta înseamnă mironosiță - s-a dus cu mir la mormântul Domnului nostru Iisus Hristos să completeze ceea ce a făcut Sfântul Iosif din Arimateea și Sfântul Nicodim. Fiți atenți, ea nu s-a gândit - și nici celelalte mironosițe nu s-au gândit - că de fapt s-au împlinit cele de înmormântare, au vrut să ducă și ele ceva din partea lor. Și poate că și-au zis cam așa: Iosif și Nicodim și-au dus mirul lor, vrem și noi să ducem niște mir la mormântul Mântuitorului, spre cinstirea Mântuitorului. Bineînțeles, au pregătit mir, au cumpărat miresme, și s-au dus cu el și nu l-au folosit. Știți de ce vreau să vă spun lucrul acesta? Pentru că Dumnezeu primește și intențiile omului, nu primește numai faptele omului. Sigur că Domnul Hristos a primit mirul femeilor mironosițe de care nu a mai fost nevoie și mai ales a primit inima lor cinstitoare. Și cu asta fac eu o legătură care-mi place tare mult.

Există în Noul Testament o scriere numită Epistola către Filimon. Eu nu știu dacă v-ați oprit vreodată cu destulă atenție asupra acestei scrieri. E o scriere scurtă, o epistolă, o scrisoare de două pagini, poate nici de două pagini, nu-mi dau seama bine, scurtă în orice caz. Scrisoarea aceasta e o scrisoare de recomandare. Cum s-a ajuns la scrisoarea aceasta ? Sfântul Apostol Pavel era arestat, era închis într-o închisoare, la Roma sau la Cezareea. Cei mai mulți zic că la Roma. Și acolo la Roma, și acolo în închisoare - să nu precizăm noi ceea ce nu e precizat - alături de Sfântul Apostol Pavel se mai găsea un rob fugar, un sclav care a fugit de la stăpânul său. Sfântul Apostol Pavel îl cunoștea pe stăpânul fugarului și știa că e creștin. Și că-i creștin cumva prin influența Sfântului Apostol Pavel. Lucrurile acestea le deducem din scrisoare, din felul cum e scrisă scrisoarea. Și acolo l-a câștigat pe Onisim - așa se numea fugarul cela - pentru credința în Hristos. Foarte frumos. Dar Sfântul Apostol Pavel, după ce l-a câștigat pentru credința în Hristos, l-a îndemnat să se întoarcă la stăpânul lui din Colose, la Filimon, și să-i spună: am greșit, iartă-mă, am să rămân în continuare în casa ta, am fugit, n-am făcut bine, un fel de fiu risipitor care se întoarce la tatăl lui. Acesta era un sclav care trebuia să se întoarcă la stăpânul lui. Adică Sfântul Apostol Pavel - luați aminte - n-a zis: bine, acum ești creștin, poți să trăiești oriunde, n-ai nici o obligație, ci dimpotrivă, l-a trimis de unde a plecat. De unde a plecat cu necinste, să se pocăiască cu cinste. Dar nu l-a trimis cu mâna goală, ci cu o scrisoare de recomandare. Și scrisoarea aceasta de recomandare eu v-o pun la inimă și vă rog să o citiți, și nu odată, ci de mai multe ori și să căutați să pătrundeți înțelesurile acestei scrisori, să pătrundeți sensibilitatea care reiese din scrisoare. Sf. Ap. Pavel i-a scris lui Onisim așa, între altele: "Sufletele sfinților se odihnesc întru tine, frate" - sfinții fiind credincioșii, creștinii. Deci ești un om care aduci în jurul tău o bucurie, o odihnă. "Sufletele sfinților se odihnesc întru tine, frate", atunci și pe Onisim acesta pe care ți-l trimit și care a devenit sfânt între sfinți, între creștini, ar trebui să-l odihnești și pe el, adică să nu-l mustri că a plecat, să nu-l cerți, să nu-l pedepsești, ci să-l primești și să-l odihnești și pe el. Acum urmează ceva frumos, neînchipuit de frumos, ca de la Dumnezeu nu ca de la oameni. Zice Sf. Ap. Pavel: "Ți-l trimit pe el, chiar inima mea". Ți-l trimit pe el - ce-ți trimit? - nu un om din exteriorul meu, inima mea. Ori inima mea, ori el, e același lucru. Și acum urmează iar ceva frumos: "Primește-l pe el cum m-ai primi pe mine". Iubiți credincioși, e ceva neînchipuit de frumos și poate nu-i frumos pentru cineva care citește întâi, și poate nu-i așa de frumos pentru cineva care citește la tinerețe, dar pentru cineva care a făcut o experiență de o viață întreagă și s-a sensibilizat pentru lucruri de felul acesta, e copleșitor de frumos. "Ți-l trimit pe el, chiar inima mea. Primește-l pe el cum m-ai primi pe mine". E extraordinar.

Iubiți credincioși, am amintit lucrul acesta pentru că eu fac o legătură între femeile mironosițe, cu mirul neîntrebuințat dar cu mirul care reprezenta inima lor, și Sfântul Apostol Pavel, cu îndemnul către Filimon să-l primească pe Onisim cum l-ar primi pe Sfântul Apostol însuși, să odihnească inima lui, să primească chiar inima lui când îl primește pe Onisim. Așa ceva au făcut femeile mironosițe. Am pregătit mirul, nu a fost cazul să-l întrebuințăm, dar corespondentul mirului, respectiv cinstirea noastră, iubirea noastră față de Tine, asta rămâne, și sigur că primești aceasta mai mult decât mirul pe care l-am pregătit și nu l-am întrebuințat.

Aș vrea să mai adaug ceva la aceasta, și anume că între alcătuirile de la Sfintele Paști este și o alcătuire care zice așa: "Femeile cele gânditoare de Dumnezeu, cu miruri în urma Ta au alergat, și pe Care ca pe un mort cu lacrimi Te căutau, s-au închinat Ție și Paștile cele de taină Ucenicilor bine le-au vestit." Vorbim cu Domnul Hristos și avem în vedere femeile mironosițe, între care și Sfânta Maria Magdalena. și zicem: "Femeile cele gânditoare de Dumnezeu - acum mai nou e tradus femeile cele "înțelepțite de Dumnezeu"; să știți că-mi place mai mult expresia "gânditoare de Dumnezeu"; de ce? buna mea, Dumnezeu s-o odihnească, când îi venea în minte ceva frumos și ceva deosebit, zicea "mi-a adus Dumnezeu un gând"; asta înseamnă să fii gânditor de Dumnezeu, să ai în vedere pe Dumnezeu, să nu faci abstracție de prezența lui Dumnezeu, să te bucuri de existența lui Dumnezeu și să fii gânditor de Dumnezeu, adică gânditor cu gândul la Dumnezeu cu miruri - expresia cinstirii lor - în urma Ta au alergat, și pe Care ca pe un mort cu lacrimi Te căutau, s-au închinat Ție și Paștile cele de taină Ucenicilor bine le-au vestit."

Tot între alcătuirile frumoase de la Paști - totul e frumos la Paști, la Paști e extraordinar - este și aceasta: "Pe Soarele cel mai înainte de soare, care a apus oarecând în mormânt, mers-au de către ziuă căutându-L ca pe o zi Mironosițele fecioare, și una către alta striga: O, prietenelor, veniți să ungem cu miresme trupul cel purtător de viață și îngropat, trupul care a înviat pe Adam cel căzut și care acum este în mormânt; să mergem să ne sârguim ca și Magii și în loc de daruri miruri să aducem Celui ce nu în scutece, ci în giulgi este înfășurat, și să ne închinăm și să plângem și să strigăm: O, Stăpâne, scoală-Te, Cela ce dai celor căzuți sculare!"

Iubiți credincioși, nu știu dacă poate fi ceva egal cu aceasă alcătuire, care-i o alcătuire literară. Bineînțeles că lucrurie acestea nu s-au întâmplat așa, adică s-au întâmplat în fapt, dar nu s-au întâmplat în gând, în exprimare. Dar e extraordinar de frumos. "Pe Soarele cel mai înainte de soare, care a apus oarecând în mormânt - gândiți-vă ce frumos; pe cine, cine a apus în mormânt? Soarele; care soare? Soarele Cel mai înainte de soare, care a apus oarecând în mormânt; noi vorbim în perspectiva trecutului, pentru că lucrurile s-au împlinit, nu se împlinesc acum - mers-au de către ziuă - și acum iar urmează ceva frumos - căutându-L ca pe o zi - când e întuneric, dorești ziua, și L-au căutat înainte de răsăritul soarelui, înainte de zi, pe Soarele Cel mai înainte de soare care a apus oarecând în mormânt, ca pe o zi - Mironosițele fecioare, și una către alta striga: O, prietenelor, - sigur nu au zis așa; e o alcătuire literară înfrumusețătoare de slujbe, o minunăție - veniți să ungem cu miresme trupul cel purtător de viață și îngropat, - adică ele aveau conștiința că trupul pe care-l ung cu miresme nu-i un cadavru, ci este un trup purtător de viață; de ce? pentru că dumnezeirea nu s-a despărțit nici de trup în mormânt, nici de suflet în iad, ci a fost pretutindenea, și cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, și a fost și în rai împreună cu tâlharul - trupul care a înviat pe Adam cel căzut și care acum este în mormânt". Și acum se face o legătură pe care sigur nu au făcut-o mironosițele. Nu vă opriți asupra faptului acestuia, eu totuși vi-l pun în atenție, vi-l pun în evidență. De ce? Pentru că s-ar putea întâmpla să vă vină și vouă gâdul acesta: așa ceva nu a fost! Nu a fost, și eu zic că nu a fost, dar e frumos ca și când ar fi fost, pentru că în fapt a fost, n-a fost în exprimare. Și zice: "veniți să ungem cu miresme trupul cel purtător de viață și îngropat, trupul care a înviat pe Adam cel căzut și care acum este în mormânt". Și acum, referitor la Magi: "să mergem să ne sârguim ca și Magii - ce au făcu Magii? au mers de departe la locul unde era Domnul Hristos după ce S-a născut și au adus daruri; cui? Celui ce a fost înfășurat în scutece, lui Dumnezeu întrupat cu începere de copil; e o asociație de idei frumoasă: s-au dus Magii să-I aducă daruri aur, tămâie și smirnă, știm aceasta din Evanghelia de la Matei, și știm din tradiția Bisericii, din învățătura Bisericii - și în loc de daruri - deci în loc de aur, tămîie și smirnă - miruri să aducem - acum e nevoie de miruri, nu de alte daruri - Celui ce nu în scutece ci în giulgi este înfășurat - înfășurare în scutece, înfășurare în giulgi, înfășurare la naștere, înfășurare la moarte; sunt niște lucruri foarte, foarte frumoase - și să ne închinăm - ca și Magii să ne închinăm - și să plângem și să strigăm: O, Stăpâne, scoală-Te, Cela ce dai celor căzuți sculare!"

Eu nu pot face altceva acum decât să vă mulțumesc că m-ați lăsat să mă desfășor, că m-ați lăsat să mă bucur de gândurile acestea care vă doresc să vă fie și vouă spre bucurie.

 

22 iulie 1996


 
Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Pãrintele Teofil Pãrãian
Curpins Gânduri bune pentru gânduri bune
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.