Întrebări și răspunsuri despre misiune

Prea Fericitul Anastasie, Arhiepiscop de Tirana, Durres și a toată Albania

 

 

1. Există vreo diferență între misiunea internă și cea externă?

După cum știți, terminologia "misiune internă" e o influență a cuvântului germanic "inneremission" și în el noi am găsit un pretext foarte ușor de a ne convinge că noi suntem misionari prin faptul că facem misiune internă. Și după cum și porunca zice clar: "și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginile pământului", înțelegerea biblică a misiunii e aceea de a pleca, de a accepta să fi într-un alt mediu cultural, să fii un străin. Trebuie să facem diferența între misiunea apostolică și eforturile pastorale pe care noi le întreprindem în Bisericile noastre locale. Eforturile pastorale și reînnoirea vieții în Hristos sunt într-adevăr foarte importante. În multe societăți, unde acum predomină o influență ateistă, trebuie să fim o mărturie (gr. martyria), să chemăm la Biserică toți oamenii care nu au credință. Oricum, edificarea spirituală din cadrul Bisericii nu e un efort misionar. Efortul misionar înseamnă a avea chemarea de a aduce în Biserică ceea ce e în afara Bisericii. La început, noi am avut un elan tineresc pentru ceea ce înseamnă cuvântul misiune. Mai târziu, am descoperit că aceste cuvinte au fost larg utilizate. Apoi, am hotărât să folosim mai degrabă cuvântul "martyria", mărturisitor și nu cuvântul "misiune".

2. Cum putem deosebi misiunea autentică de prozelitism?

Prozelitismul folosește toate mijloacele posibile (daruri, hrană, bani și alte privilegii) pentru a atinge un scop, pentru a aduce adepți într-o comunitate religioasă concretă. Acest lucru contrazice demnitatea persoanei umane și a Evangheliei și cred că acest lucru nu e deloc sincer. Și ceea ce nu e sincer, sincer atât în intenție cât și sincer în modalitățile de desfășurare nu poate fi (numit) ortodox. Pentru mine prozelitismul începe când alte mijloace sunt folosite în locul Evangheliei ca să câștigi adepți.

Nu ne îngrijorăm în ceea ce privesc statisticile și adepții. Mrturisirea ortodoxă trebuie să fie o mărturisire liberă a ceea ce noi credem și ceea ce avem. O împărtășire a darului pe care noi l-am primit. Dacă alții îl acceptă, e bine. Dacă nu-l acceptă, e propria lor responsabilitate.

Vă rog să vă simțiți absolut liberi când puneți orice întrebare în plus, remarcă sau obiecție. Noi ne aflăm în perioada când trebuie să gândim în profunzime și nu trebuie să acceptăm pasiv ideile oricărui vorbitor.

3. Urmărește misiunea noastră să convertească pe cineva la Ortodoxie?

Misiunea ortodoxă constă în a da comoara pe care o avem și să-l lăsăm pe celălalt să hotărască dacă o va lua sau nu. Dacă celălalt vrea să se unească cu Biserica Ortodoxă, nu vei spune niciodată "nu". Scopul nostru este să transmitem tradiția Evangheliei în toată plinătatea ei, fără nici o grijă de a converti pe cineva. Nu poți să te impui asupra libertății cuiva. Tu ești acolo, mărturisești, ești lumină aprinsă de bucuria pascală și dacă celălalt dorește să ia din flacăra ta, apoi desigur, nu îl vei refuza.

4. În ce loc este mai dificil să duci o activitate misionară, într-o societate bogată din Vest sau într-o țară în curs de dezvoltare din Africa?

Depinde. Nu-mi place acestă sintagmă "mai dificil". Uneori e mai dificil într-o țară în curs de dezvoltare, uneori e mai greu într-o țară bogată. Nu e chiar așa de ușor să trăiești într-o țară în curs de dezvoltare ca și străin. E foarte greu, de exemplu să locuiești în Africa, când nu există apă sau curent electric. Dar totuși, depinde. Să nu întrebăm : unde e mai ușor sau mai dificil, să întrebăm "unde vrea Dumnezeu ca eu să fiu și să merg ?" Răspunsul la această întrebare e într-adevăr o problemă de chemare personală. Foarte des sunt întrebat unde e mai greu, în Africa sau Albania? Răspund clar că în Albania. În Africa, niciodată nu s-a interzis rugăciunea către Domnul sau a dansa pentru Dumnezeu; aceste lucruri sunt luate drept bune. Albania a trecut printr-o situație groaznică timp de 23 de ani; dacă ai avut curajul să-ți mărturisești credința erai trimis în exil sau la închisoare.

5. Uneori se întâmplă să gândim că activitatea misionară e rezervată doar clerului. E adevărat?

E foarte ușor de spus : "aceasta este pentru călugări sau preoți și pentru că nu sunt călugăr sau preot, nu am obligația să fac aceasta". Dar e o greșală. Insist asupra unei înțelegeri teologice a misiunii: fiecare persoană care e unită cu Biserica, cu Trupul tainic al lui Hristos, poartă o responsabilitate față de Biserică. Fiecare persoană are o chemare și desigur el (ea) trebuie să vadă în inima lui (ei) cum aceasta va fi exprimată și experimentată. Desigur există moduri diferite de participare la un efort misionar. Nu toți dintre noi își vor lăsa țările și vor merge undeva în Africa sau Asia. Acest lucru a fost o viziune romantică occidentală a misiunii în secolul al XIX-lea. Uneori chiar în adunările vechi ale Syndemos-ului noi am avut impresia că un misionar e o persoană care își ia crucea și merge spre pădure propovăduind Evanghelia. Acesta nu e stilul lucrării misionare de azi. Să luăm un exemplu concret: Albania este un pământ misionar, cel puțin pentru noi care nu suntem din Albania. Colaboratorii noștri excelenți, nu sunt doar preoții ci și laicii. Echipa noastră este foarte mică, de toți - 20 de oameni din care jumătate laici: profesori, învățători, surori medicale, administratori, catehumeni, traducători. Pentru fiecare persoană azi există o posibiliate de a face o lucrare misionară. Misiunea nu este numai pentru preoți sau călugări. E pentru toată lumea. Dar e mai ales pentru preoți și călugări.

6. Sunt culturile locale un ajutor sau un obstacol în misiune? Cum ați reacționat fața de culturile locale în experiența dumneavoastră misionară?

Acest izvor al culturii e unul foarte esențial. Cand Evanghelia întâlnește altă cultură, se întâmplă trei lucruri. O parte a culturii pe care trebuie să o accepți - de exemplu limba. O altă parte a culturii pe care trebuie să o respingi - aceea care nu e de acord cu Evangelia, unele obiceiuri, alte tradiții care nu recunosc aceiași demnitate femeilor sau altor membrii ai societății.

Există o a treia parte pe care trebuie să o transformi. Pot să spun "să o botezi", să o folosești dându-i un alt înțeles. Iar acest lucru a fost exact ce s-a întâmplat în Biserica primară. Când Evanghelia a intrat în contact cu cultura grecească, nu a fost o schimbare simplă. Cultura grecească a fost o realitate foarte complicată. Trebuie să vedem că alte culturi au propria lor demnitate, propriul lor interes și trebuie să-i respectăm.

Când am început să ne gândim la Africa eram la începutul anilor `60. În acel timp, ideea generală a fost că în Africa era un mediu foarte simplu, tribal, primitiv, și noi a trebuit să mergem și să ducem cultura europeană pentru a intra în contact cu ea (Africa). Apoi am făcut anumite studii asupra acestui lucru și am descoperit că Africa e mai complicată decât am crezut.

Superiorul meu mi-a cerut să scriu o teză despre simbolismul african în relație cu simbolismul ortodox. Când mi-am început lucrarea, am descoperit că aveam de-a face cu câteva sute de limbi africane - nu dialecte - și mi-era imposibil să lucrez la o asemenea temă. Atunci mi-am spus: "Să fim mai smeriți. De atâtea secole Africa nu a fost în afara planurilor lui Dumnezeu. Cum le-a dat El aceeași mântuire? Care sunt religiile africane, simbolismul african, esența africană a relației cu Dumnezeu?" Am înțeles că era important să studiez religiile africane cu grijă, că nu e corect să vorbim despre "primitivi". Cunoașterea noastră e primitivă, dar ei nu sunt primitivi.

Trebuie să acceptăm exprimările sentimentelor lor și a vieții lor și nu să spunem "Aceasta nu e ortodoxie!" Ce nu este ortodoxul? Nici un ortodox nu trebuie să fie imoral, să fie necinstit, să fie impotriva voinței lui Dumnezeu, aceasta este neortodoxie. Biserica africană este o Biserică plină de bucurie, poporul african este un popor foarte vesel. Aceasta este o binecuvântare, cred, pentru ortodoxie. Respectul pentru culturi, pentru demnitatea altora, acesta este începutul, aceasta este o atitudine ortodoxă. Acest respect a fost demonstrat la slavi, în perioada bizantină, când Chiril și Metodie au mers la popoarele slave. Și Biserica rusă a păstrat aceată tradiție în ceea ce privește relațiile cu alte popoare - și când au păstrat acest respect pentru demnitatea altora ei au câștigat mult. Când noi uităm acest lucru, rezultatul propriilor noastre eforturi a fost foarte sărac.

7. Iubirea de dușmani se extinde și asupra dușmanilor credinței, și cum?

Când Hristos vorbește despre dușmani, el vorbește despre persoane. Acest lucru nu înseamnă desigur că trebuie să acceptăm teoria și modul de viață a dușmanilor noștri. Există căi de găndire și de manifestare ale dușmanilor noștri pe care eu nu le accept - iar acesta nu e o lipsă de dragoste pentru el. Noi respectăm această persoană, noi nu respectăm toate ideile și nimicniciile acestei persoane. Când vorbim despre dragoste, noi vorbim despre dragostea altor persoane, nu despre dragostea altor sisteme religioase. Noi trebuie să-i respectăm pe dușmanii noștri așa cum sunt ei. Dar bineînțeles să nu acceptăm ideile și comportamentul lor.

8. Aceia care niciodată nu s-au întâlnit cu Hristos și pot să respecte cu pioșenie legile propriei lor credințe, de exemplu musulmanii de bună credință, vor fi mântuiți?

Știți că înțelegerea altor credințe e o întrebare de o extremă importanță teologică: e prezent Dumnezeu la ei? Nu cred că noi putem răspunde la această întrebare foarte repede. Azi ne confruntăm cu două probleme teologice majore. Prima este ecleziologică, este o problemă complexă despre cum vedem noi alte Biserici. Iar a doua este înțelegerea altor religii. Desigur noi acceptăm că Dumnezeu are răbdare și grijă pentru toată lumea. Nu știm clar cum această prezență se manifestă. Noi știm clar care este calea sigură pentru mântuire care trebuie să o urmăm. În ceea ce-i privește pe alții, noi avem responsabilitatea de a ne ruga pentru ei și de a ne mărturisi în fața lor, dar nu putem să-i luăm lui Dumnezeu judecata finală și să spunem acum cum îi va judeca El pe alții. Deci noi trebuie să fim ceva mai smeriți decât alții dintre frații noștri care știu totul despre Dumnezeu, se comportă ca și reprezentanți ai lui Dumnezeu: "Dumnezeu va acționa așa și așa". Să acceptăm că nu știm întreaga taină a lui Dumnezeu și nu știm dragostea infinită a Sa.

Trebuie să dezvoltăm o înțelegere a altor religii din punctul de vedere ortodox. Trebuie să privim aceasta din perspectivă trinitară și nu doar din perspectivă hristologică. În unele comunități protestante se întâmplă ca ei să vadă aceasta doar în termeni hristologici. Dar în Biserica Ortodoxă noi considerăm că înțelegerea lui Dumnezeu s-a extins și la alte popoare, la întreaga creație. De asemenea noi înțelem că Duhul lucrează într-o libertate pe care noi nu o știm.

9. Care este sarcina misionară a Syndesmos-ului și ați putea să ne dați anumite sfaturi?

Eu cred că renașterea pe care noi o avem în misiunea ortodoxă e un rod al curajului viziunii tineretului ortodox. Și încă cred că ne aflăm în perioada preistorică a reînvierii misinii ortodoxe. Noi nu avem misiuni reale bine organizate. Misiunea înseamnă oameni, studii, devoțiune serioasă. Slavă Domnului că suntem pe calea cea dreaptă. Să ne gândim la unele idei pe care noi le-am avut de la începutul anilor `60: în primul rând, colaborarea inter-ortodoxă, în vremurile noastre noi nu trebuie să avem misiune grecească, rusă, românească și americană - deși e dificil să ai o colaborare pan-ortodoxă în misiuni. E o idee ce a luat naștere în cadrul Syndesmos-ului. Și nu e o teorie teologică, e o experiență pe care trebuie și putem să o oferim împreună ca și mărturie a noastră. Când am început să vorbim despre aceasta, nu am avut mare succes, multe țări din Europa de Est erau sub regim strict și nu erau libere, astfel că imediat noi am întâmpinat greutăți.

Deja există un prim rod al acestei colaborări în America. Toți ortodocșii, nu numai Arhiepiscopia greacă, participă la Centrul Misionar Creștin Ortodox în cadrul SCOBA. Vedem rezultatele pozitive ale acestei colaborări în Albania - avem oameni de diferite naționalități, iar colaboarea este absolut minunată.

A doua idee a fost exact ce am menționat înainte, și-anume că nu numai preoții și călugării sunt implicați. Pot să dau câteva exemple. Părintele ... a venit în Africa la început ca și laic, apoi după terminarea studiilor și după ce a fost hirotonit preot, m-a însoțit în Albania cu tânăra sa soție; ei au doi copii, ambii născuți în Albania. Există un alt cuplu: soțul, un teolog și soția, o femeie foarte capabilă în domeniul publicațiilor. Există de asemenea un doctor, ..., care a venit cu soția sa Maria și au cinci copii. Apoi de curând a venit un alt cuplu, doamna un avocat cu o carieră deosebită din California și soțul său un arhitect capabil. Această echipă este deja un răspuns. Poate vor sta zece ani. Nu știu cât vor sta. Poate cinci sau chiar doi ani. Există această posibilitate: să te gândești la acest lucru pe viitor. Toată lumea e ... să participe în această misiune.

O altă problemă cu care ne-am confruntat în timpul acestor ani au fost banii. Cum vom putea trăi pe acest fond? În Biserica Romano-Catolică ei au ordine misionare speciale. În lumea protestantă ei și-au găsit soluțiile prin societățiile misionare. În discuțiile noastre noi ne-am propus o altă soluție. Când un cuplu vrea să meargă să facă misiune, ei țin să aibă susținători. Să spunem că 100 de sprijinitori individuali care nu au posibilitatea de a merge ei înșiși într-un loc greu, pot să sprijine pe alții care pot să meargă. Această experiență are loc în America. În Europa suntem ceva mai înceți, suntem încă sub o structură organizată tipic a Bisericilor înființate și sub sistemele lor financiare.

În zilele noastre suntem într-o situație mai flexibilă și trebuie să găsim soluții. Nu trebuie să spunem: "aceasta este greu de făcut, nu pot să-i fac față". Se poate să rezolvăm problemele financiare pentru misiunile ortodoxe.

În adunările Syndesmos-ului să ne gândim ceva mai mult la misiune pentru că sunt sigur că va apărea o nouă flacără, o nouă vedere, o nouă vitalitate. Responsabilitatea misionară a fost întotdeauna în agenda Syndesmos-ului de la început. Păstrați-o în agenda voastră și gândiți-vă la soluții concrete!

10. Dacă un martor iehovist bate la ușa noastră cum ar trebui să reacționăm? Ar trebui să deschidem sau să nu deschidem ușa?

Vorbiți despre martorii iehoviști, un stil concret de oameni. Poate că știți că aceia care merg la diferite uși sunt clar angajați cu un scop foarte precis. Nu cred că trebuie să fim nepoliticoși cu cineva. Poți să fii foarte politicos, dar după cum știm bine metodele lor, cred că nu e foarte înțelept să vă pierdeți timpul cu iluzii că îi veți invita în casă și veți avea o discuție cu ei. Depinde. Nu-mi place să dau sfaturi generale în legătură cu asta. Depinde de persoane și de țară. Dar cred că în mod special pentru martorii lui Iehova cel mai înțelep lucru e să spui: "mulțumesc foarte mult" ... Cu alți oameni e diferit, trebuie să intri în dialog cu ei. Dar nu cred că martorii lui Iehova au un mare interes față de dialog. Ei știu câteva versete din Biblie pe de rost, și-și aprind ... interior și vorbesc. Ideea lor nu e chiar aceea de a se angaja într-un dialog. Dar nu e nevoie să fim nepoliticoși cu nimeni.

11. Dacă intri într-un dialog cu ateii, vei fi afectat de ideile lor. Care este părerea dumneavoastră despre pericolele sau nepericolele privind credința noastră? Ce influență poate avea aceasta asupra atitudinii noastre misionare?

Pot spune cu claritate: da, există un pericol. Dar și să trăiești, să mergi cu misiunea e un pericol. Există un element al pericolului în toate. Ce înseamnă aceasta? Desigur trebuie să fiți foarte atenți și pe deasupra să fim foarte clari: datoria și eforturile misionare nu înseamnă altceva decât să înveți tot mai mult despre Hristos în fiecare zi, despre acest Dumnezeu în care credem, să ne cunoaștem credința mult mai adânc. Acest lucru înseamnă să-L iubești mai mult: doar când Îl iubești pe Hristos te simți în siguranță. De asemenea înseamnă să-L slujești mai smerit pentru că doar când ești smerit ai harul lui Dumnezeu.

Când Hristos ne trimite, El nu ne trimite într-un mediu sigur. El chiar a și spus ucenicilor Săi că vor merge în locuri unde vor fi șerpi și scorpioni. Dar a adăugat: "Nu vă temeți pentru că eu sunt cu voi". Nu cred în acest gen de securitate ortodoxă: ca să fim în siguranță să stăm acasă, în bisericile noastre sub îndrumarea părintelui nostru duhovnicesc pe care îl întrebăm la celular: "Ce trebuie să fac?" Cred că trebuie să fim vigilenți și să avem duhul pocăinței și al dorului după Hristos mult mai adânc în fiecare zi, și în fiecare zi să spunem "Doamne, eliberează-mă pe mine și dăruiește-mă pe mine Ție", numai în acest duh poți să mergi. Dacă vei merge cu o convingere arogantă că ești pios, ești pierdut.

Pe scurt, aș vrea să vă reamintesc că atunci când Hristos le-a dat ucenicilor Săi ultima poruncă în ultimele trei versete din Evanghelia după Matei, le-a spus "Datu-mi-s-a toată puterea, în cer și pe pământ."(Matei 28.18) Nu e ușor unui om împotriva multora. El e Singurul cu putere absolută. Nu politicienii, nu sănătatea au puterea, ci El. Trebuie să credem și când spun să credem, mă refer la a avea credință, nu numai cu mintea ci cu toate simțurile. A doua Lui afirmație: "Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh" (Matei 28. 19). Iar a treia afirmație a Lui în legătură cu siguranța: "Învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului" (Matei 28. 20). E destul. Duceți-vă și voi fi cu voi. Nu voi fi cu voi doar ca să ai vederi mistice, voi fi cu tine în misiunea ta, în calea ta.

Uneori, chiar în viața Bisericii noastre, uităm acest lucru și trebuie să redescoperim această dimensiune în cadrul Bisericii noastre. În anii `60, la numirea mea pentru biroul creat nou pentru misiunile Ortodoxiei de la Consiliul Mondial al Bisericilor, mitropolitul Nicodim de Leningrad s-a apropiat de mine și mi-a spus: "Părinte Anastasie, știți că nu ne interesează mult misiunea. Suntem mai interesați în problemele sociale ale WCC. Dar de când noi vă iubim și credem în dumneavoastră, vom vota pentru dumnevoastră". Treizeci de ani mai târziu, Consiliul Episcopilor Ortodocși ai Bisericii Ortodoxe Ruse a descoperit că misiunea este prima prioritate. Iar acest lucru e ceea ce vreau să vă subliniez. E o primă prioritate pentru toată Biserica Ortodoxă. Aceasta nu înseamnă că ne părăsim obligațiile noastre locale, dar înseamnă, și repet, să fii în același timp local în efortul tău, și să ai în sufletul tău o perspectivă mondială largă și eshatologică.

Să concluzionez: cineva m-a întrebat odată: cum v-ați hotărât să mergeți? Era la începutul discuțiilor Syndesmos-ului, în anii `60-`63. Îmi amintesc că a fost foarte mult o perioadă de dileme pentru mine. Să-mi părăsesc țara pe care o iubesc așa de mult și unde am așa mulți prieteni și oameni pe care îi iubesc și care mă iubesc? Să merg unde? În Africa? Apoi în perioada Crăciunului în timpul unei lungi retrageri în Patmos, un răspuns critic a venit cu o întrebare. E Dumnezeu destul pentru tine? Dacă Dumnezeu e suficient pentru tine, du-te. Dacă nu e suficient pentru tine... unde ești, vei avea mai multă siguranță. Dar apoi a venit răspunsul cu o a doua întrebare: "Dacă Dumnezeu nu este destul pentru tine, atunci cine e mai precis Dumnezeu în care voi credeți și în Care voi aveți credință și Căruia voi îi dați viața voastră?" Aceste două expresii au fost cheia pentru începutul strădaniei mele misionare. Și întotdeauna, în toate greutățile, aceeași întrebare a revenit: "E Dumnezeu destul pentru tine? Dacă e, continuă, dacă nu e destul pentru tine, du-te înapoi". E o aventură, dar cred că cel mai important lucru e că e o aventură a dragostei, e o aventură a credinței, a bucuriei și o aventură a nădejdii. Iar Syndesmos trebuie întotdeauna să fie o mișcare a dragostei, a credinței, a bucuriei și o aventură. Nu pierdeți acestă dimensiune!

 

Material preluat din "Credinta strabuna" (Alba-Iulia), prin amabilitatea redactiei (Pr. Ilie Trif si Cosmin Bufnea)


Puneti comentariile Dvs la aceste texte, sau la problematica acestor texte în FORUM-ul alãturat !


Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Meniu:
About us | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mălăncioiu
Mari duhovnici | Legăturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.


Orthodox LinkExchange