Să mulțumim Domnului!

 

Preacuvioase părinte stareț, iubiți frați și iubiți credincioși, la fiecare Sf. Liturghie se cuprinde și îndemnul "Să mulțumim Domnului!" La acest îndemn răspundem cu cuvintele: "Cu vrednicie și cu dreptate este a ne închina Tatălui și Fiului și Sf. Duh, Treimei celei de-o ființă și nedespărțite". Mulțumirea noastră este închinarea noastră. Închinarea noastră este recunoștința noastră.

Mulțumim Domnului pentru toate binefacerile. Și în rugăciunea pe care o rostește preotul când credincioșii cântă "Cu vrednicie și cu dreptate este a ne închina Tatălui și Fiului și Sf. Duh, Treimei celei de-o ființă și nedespărțite", mulțumește lui Dumnezeu pentru tot ce face Dumnezeu pentru noi, pentru tot ce a făcut, pentru împărăția pe care ne-a dat-o. Și mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile, pentru cele știute și pentru cele neștiute, pentru cele arătate și pentru cele nearătate și "Mulțumim Ție și pentru Liturghia aceasta - zicem noi - pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre, deși stau înaintea Ta mii de arhangheli și zeci de mii de îngeri, heruvimii cei cu ochi mulți și serafimii cei cu câte șase aripi, care se înalță zburând". Și apoi spune cu glas tare: "Cântare de biruință cântând, strigând, glas înălțând și grăind". Iar credincioșii spun atunci cuvinte îngerești, cuvinte asemănătoare cu cele ale Heruvimilor, ale îngerilor, ale arhanghelilor: "Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de mărirea Ta". E bine să ne aducem aminte de aceasta și să fim totdeauna recunoscători și pentru Sf. Liturghie, și pentru toate binefacerile, și să-I fim recunoascători și Mântuitorului Dumnezeu dar să le fim recunoscători și mulțumitori și oamenilor care colaborând cu Dumnezeu, sunt angajați pentru binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu și prin mijlocirea oamenilor.

Am petrecut aici, la această mănăstire, în tinda raiului, în casa lui Dumnezeu, la poarta cerului, în locul împlinirilor, zile frumoase, zile de rugăciune, zile de învățătură, zile de cercetare de noi înșine. Ne-am îmbogățit sufletește cu ceea ce am făcut, cu ceea ce ni s-a oferit și aceasta este o binefacere a lui Dumnezeu și o binefacere a oamenilor, binefacerea celor care ne-au primit, care ne-au ocrotit, care ne-au dat posibilitatea să fim în locul acesta binecuvântat de Dumnezeu. Și pentru că suntem într-o mănăstire, să nu-i uităm nici pe ctitorii acestei mănăstiri, pe cei care cu voia lui Dumnezeu, cu darul lui Dumnezeu au lăsat acest locaș în care iată, am putut să fim și în care încă suntem cu darul lui Dumnezeu, și pe care îl vom purta atât ca loc binecuvântat, cît și pe oamenii care sunt învredniciți de Dumnezeu să-și ducă viața în locul acesta, îi vom purta în sufletele noastre.

Plecăm. Plecăm pentru că cei care am venit nu suntem de aici. Trebuie să plecăm la rosturile noastre, unde ne-a așezat Dumnezeu. Ne ducem fiecare la rosturile noastre. Dar să știți că nu plecăm de tot. Și plecăm, și rămânem. Și rămânem cu gândul aicea, plecăm unde trebuie să fim și rămânem aici cu gândurile, cu dorințele de bine. Și pentru că nu plecăm de tot de aici - și de fapt de nicăieri unde am fost vreodată nu plecăm de tot - ducem cu noi tot ce ne-a fost spre bucurie. Ducem pe oamenii de aici în sufletul nostru și dacă nu ne despărțim nici de cei morți, ci îi purtăm în suflet pe mai departe, cum să ne despărțim de cei vii? Nici nu putem să ne despărțim, și chiar dacă ar fi o poruncă să ne despărțim de ei, nu putem împlini o astfel de poruncă. Așa-i făcut sufletul omenesc, să cuprindă în el și să nu se mai poată despărți de cei pe care îi cuprinde. Mergem cu ei cu tot, și rămânem și după ce plecăm. Și toate acestea sunt cu putință pentru că suntem în atmosfera de iubire pe care o avem realizată prin credința noastră, credința noastră care-i lucrătoare de iubire.

Cei de la noi știu că am mai spus eu, din când în când, că dacă ar fi să mă întâlnesc cu sfinți de dincolo de lumea aceasta, mai ales mi-aș dori să mă întâlnesc cu Sf. Iosif din Arimateea, cu Sf. Evanghelist Luca și cu Sf. Ioan Gură de Aur. Bineînțeles, cu orice sfânt, este mare lucru să te întâlnești cu un sfânt, dar dacă ar fi așa, să-mi aleg eu sfinți cu care să mă întâlnesc, aș alege pe Sf. Iosif din Arimateea pentru că a fost cinstitor al Mântuitorului într-o vreme când ceilalți nu-L cinsteau. În vremea când unii Apostoli s-au lepădat, el L-a înmormântat cu cinste. Și foarte interesant de știut că L-a înmormântat cu cinste un om care, bineînțeles, L-a cinstit și în viață pe Domnul Hristos, dar un om care nu a avut o foarte mare legătură, în orice caz nu o legătură cum au avut Sfinții Apostoli. Sfinții Apostoli s-au depărtat, au stat cu frică, iar Sf. Iosif din Arimateea I-a oferit Domnului Hristos mormânt, L-a înmormântat, L-a cinstit când alții Îl necinsteau sau când alții nu-L cinsteau, și de aceea îl am la inimă.

Sf. Evanghelist Luca a cuprins în Sfânta sa Evanghelie niște lucruri care e bine să le avem în vedere mereu. Am putea zice că pilda cu fiul risipitor este o Evanghelie întreagă, e toată Evanghelia cuprinsă în pilda cu fiul risipitor, și aceasta o avem de la Sf. Evanghelist Luca. A păstrat-o Sf. Evanghelist Luca. Pilda cu samarineanul milostiv, atât de odihnitoare și atât de luminătoare. Istorisirea despre tâlharul cel credincios e extraordinară. Dacă nu era Evanghelia de la Luca nu erau nici acestea. Fiind Evanghelia de la Luca, sunt și acestea. E și Zaheu în conștiința noastră, e și femeia păcătoasă care L-a uns cu mir pe Domnul Hristos, a vărsat lacrimi pe picioarele Lui. Sunt niște lucruri extraordinare. Toată Evanghelia e frumoasă și bună, am pomenit de pescuirea minunată zilele trecute, am pomenit de cele în legătură cu Înălțarea Domnului Hristos, toate acestea sunt în Evanghelia de la Luca. Așa că tare mi-ar fi drag să-l întâlnesc pe Sf. Evanghelist Luca, să-i spun că tare mult îmi plac cele ce le-a cuprins în Evanghelie, pe care numai el le-a cuprins în Evanghelia sa, și să-i spun că mă bucur și de ceea ce a scris despre cei doi care au mers spre Emaus, dintre care unii zic că unul a fost Sf. Evanghelist Luca.

Și apoi Sf. Ioan Gură de Aur. Sf. Ioan Gură de Aur pentru că a fost pogorâtor. Nu a fost un om aspru, a fost un om înțelegător al neputinței omenești, un om care s-a coborât la neputința omenească și i-a ajutat pe oameni, și tot ce a scris Sf. Ioan Gură de Aur, ce a ajuns la noi, e dătător de bucurie. Gândiți-vă mai ales la cuvântul acela de la Paști, care e copleșitor. Nu există ceva de măsurile cuvântului Sf. Ioan Gură de Aur de la Paști, de măsurile dătătoare de nădejde cum este cuvântul acela de la Paști. E extraordinar, e ceva ce-ți dă bucurie. Și știind lucrurile acestea, nu se poate să nu dorești - dacă într-adevăr prețuiești lucruri de felul acesta - să te întâlnești cu Sf. Ioan Gură de Aur.

De altfel noi ne întâlnim cu sfinții. Și cu Sf. Evanghelist Luca, și cu Sf. Ioan Gură de Aur, și cu Sf. Iosif din Arimateea, ne întâlnim cu ei prin ceea ce știm despre ei. La noi la mănăstire a fost cândva un episcop armean. A fost aceasta înainte poate cu vreo 30 de ani. A veni la noi cu mitropolitul Nicolae Mladin. Este ceva frumos: a venit vorba despre Sf. Grigorie Luminătorul care a fost încreștinătorul armenilor. Și venind vorba despre asta, el mi-a spus că la ei există o legendă. Anume că un copil citea din scrierile Sf. Grigorie Luminătorul și nu înțelegea. Și atunci, din carte - fiți atenți, din carte - a ieșit Sf. Grigorie și i-a explicat, i-a dat lămuriri copilului aceluia. Ceea ce mă interesează pe mine și ceea ce e frumos, extraordinar de frumos, e faptul că Sf. Grigorie a ieșit - de unde? - din carte. Nu a venit de sus, nu a venit dintr-o parte, dintr-alta, ci a ieșit din carte. Să știți că toți ieșim din cărți dacă am scris o carte. Fiecare ieșim din ceea ce am scris. Ieșim noi înșine. Așa iese și Sf. Evanghelist Luca din Evanghelia sa. Bineînțeles, iese cumva în umbră pentru că el ni-L scoate la iveală pe Domnul Hristos, dar în ceea ce a scris el, împreună cu Domnul Hristos, în ceea ce a scris despre Domnul Hristos, iese și Sf. Evanghelist Luca. Când ne gândim la Sf. Iosif din Arimateea, la cinstea pe care I-a făcut-o Domnului Hristos înmormântându-L, la cinstirea pe care I-a adus-o, iese de acolo și Sf. Iosif din Arimateea. Ni-l aduce în față Sf. Evanghelist Luca și toți ceilalți Evangheliști căci toți îl pomenesc. Din scrierile Sf. Ioan Gură de Aur iese Sf. Ioan Gură de Aur.

Și am pomenit lucrul acesta pentru că, dacă e vorba să ne arătăm mulțumirea și recunoștința, acum și totdeauna și în vecii vecilor, și în veșnicie și în vremea de acum, dacă e să ne arătăm recunoștința - și nu putem să nu ne-o arătăm față de cei care ne-au primit și ne-au cinstit și ei, și ne-au omenit, cum zice românul - dacă e vorba să facem lucrul acesta, iată, avem și un sprijin în Sf. Evanghelie de la Luca în legătură cu minunea vindecării celor zece leproși.

Știți că numai Sf. Evanghelist Luca cuprinde în Evanghelia sa o relatare despre vindecarea a zece leproși pe care a făcut-o Domnul Hristos. Și nu s-a oprit numai la istorisirea în sine ci a adăugat și ce s-a întâmplat îndată după ce Domnul Hristos i-a vindecat de la depărtare pe cei zece leproși. I-a trimis să se arate preoților, pe drum ei s-au vindecat și Sf. Evanghelist Luca ține să informeze că dintre cei zece, unul s-a întors. S-a întors la Domnul Hristos, a căzut la picioarele Lui și preamărea pe Dumnezeu și mulțumea pentru vindecare, în timp ce ceilalți nu s-au întors. Și Domnul Hristos a zis: "Oare nu s-au vindecat zece? Unde sunt ceilalți nouă?" (Luca 17, 17). Deci Domnul Hristos aștepta și pe cei nouă să-și arate recunoștința. Noi vrem să fim ca cel unul care s-a întors. Vrem să fim ca acel unul, să ne întoarcem la Dumnezeu și să ne întoarcem la oamenii care ne-au primit și care ne-au omenit și care au stat cu noi și au fost bucuroși de prezența noastră.

Iubiți credincioși, vă spuneam mai zilele trecute că tare mult îmi place mie o istorisire a Sf. Evanghelist Ioan despre spălarea picioarelor. Apoi să știți că în această istorisire se cuprinde și ceva ce privește recunoștința. Sf. Vasile cel Mare întrebat fiind "Cum trebuie să-și arate cineva recunoștința față de binefăcător?" zice că așa, având sentimentul pe care l-a avut Sf. Apostol Petru când nu voia să-L lase pe Domnul să-i spele picioarele. Adică să zică cum a zis Sf. Apostol Petru: "Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?" (Ioan 13, 6), adică să mă învrednicesc eu de o astfel de binefacere? Să te socotești mai mic decât binefăcătorul, asta înseamnă.

Și mai e ceva. În Sf. Evanghelie mai avem încă o istorisire despre felul cum a înțeles Domnul Hristos să primească binefacerile, cinstirea care I s-a adus. Și anume, se spune că o femeie, înainte de sfânta Sa pătimire, L-a cinstit pe Domnul Hristos turnând peste El mir de nard de mult preț. Unii dintre ucenicii care erau de față au socotit că nu face bine femeia cu ce face, că nu a făcut bine cu ce a făcut, că ar fi trebuit să se vândă mirul, să se dea banii săracilor, au găsit ei niște motive ale lor. Și atunci Domnul Hristos a rânduit ceva care a rămas în Sf. Evanghelie. Prima dată a zis așa: "Nu faceți supărare femeii" (Matei 26, 10). Cam uităm noi lucrurile acestea. Să știți că cuvintele sunt veșnice, chiar dacă au fost spuse într-o împrejurare oarecare, totuși cuvintele rămân veșnice. Le-a spus ucenicilor "Nu faceți supărare femeii" ca să auzim noi și să știm și noi, să nu fim oameni care înmulțim supărarea, ci să fim oameni care înmulțim bucuria. "Nu faceți supărare femeii". Și apoi a adăugat: "Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, să se spună și ce a făcut ea, spre pomenirea ei". Oriunde se va propovădui Evanghelia. Ce înseamnă? Acolo unde se va spune despre Întruparea Mea, despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu, acolo unde se va spune despre cuvintele Mele, despre propovăduirea Mea, despre Răstignirea Mea, despre moartea Mea pe Cruce, despre Învierea Mea, despre Înălțarea Mea, să se spună și ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei. Ca să învățăm și noi să fim recunoscători, și să fim mulțumitori, și să fim îndatoritori și îndatorați față de toți aceia care fac ceva, care au făcut ceva în viața lor pentru noi, pentru viața noastră.

Ne ducem cu ajutorul lui Dumnezeu, cu gânduri bune și vrem să lăsăm gânduri bune. Sfârșesc cu ceva care îmi place mult și cu ceva ce spun adeseori la noi, la mănăstire. Și aume că în 1971 la mănăstirea noastră au fost doi creștini din Germania. Au stat câteva zile la noi și venind vorba despre o instituție bisericească de ajutorare a epilepticilor, o instituție numită Betel - casa lui Dumnezeu înseamnă pe evreiește, cuvântul e evreiesc - venind vorba despre faptul că un părinte de la noi a lucrat cândva în instituția aceea, vreo câteva luni, trei luni, la ajutorarea bolnavilor, ne-au spus că la intrare la Betel e scris:

"Pace celor ce vin,
bucurie celor ce rămân,
binecuvântare celor ce pleacă"

Nouă ne-a plăcut tare mult cuvântul acesta: "Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă" și atunci ei au scris în cartea de onoare a mănăstirii: "Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă doresc doi creștini din Germania tuturor celor ce, în urma lor, vor vizita această mănăstire".

Lăsăm și noi urarea aceasta aici, pentru cei de aici și pentru noi, care plecăm: pace, bucurie și binecuvântare. Dumnezeu să ne ajute!

 

27 iulie 1996

 


 
Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Pãrintele Teofil Pãrãian
Curpins Gânduri bune pentru gânduri bune
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.