Douã «aplicatii» ale discernamantului la Sfântul Pahomie cel Mare

 

I. Discernãmântul aparitiilor

"Altã datã, cum (Pahomie) lucra la o nouã rogojinã, un demon i-a apãrut sub înfãtisarea lui Hristos, si pretinzând a fi Acesta. Cu toate acestea, demonii nu pot, nu doar sã se arate cuiva, dar nici sã inspire cuiva un gând rãu fãrã permisiunea lui Dumnezeu. Si cum Sfântul (Pahomie) avea discernãmântul duhurilor – de maniera de a deosebi duhurile rele de duhurile sfinte, asa dupã cum este scris (1 Co 12, 10) – a fãcut numaidecât aceastã reflectie: «Când e o viziune a duhurilor sfinte, constiinta îl pãrãseste în întregime pe cel care are aceastã viziune: si nu vede nimic altceva decât sfintenia a ceea ce-i apare. Or, iatã ce eu, în prezenta acestei viziuni, îmi pãstrez constiinta si gândirea. E deci evident cã demonul mã însealã: nu face parte dintre duhurile sfinte». Or, demonul, vãzându-l fãcând o reflectie ca aceasta, a încercat sã-l priveze de constiintã. Dar el, ridicându-se în credinta lui Hristos, a întins mâna, ca pentru a pune mâna pe demon, suflându-i în acelasi timp în fatã: atunci demonul dispãru rusinat".

(La premiere vie greque de saint Pachôme, Introd. critique et trad. par A.-J. Festugiere, CERF, Coll. "Les Moines d'Orient", IV/2, Paris, 1965, §.87: 58.20 - 59.10, p.204)

 

II. Discernerea bolilor

"Prin discernãmântul duhului, Pahomie punea la încercare amestecurile care se fac între boli, pentru a le recunoaste natura, stiind cã demonii cautã în orice lucru sã le punã piedici credinciosilor. Odatã, în mãnãstire, l-a atins febra: a rãmas deci culcat, fãrã hranã toatã acea zi, si urmãtoarea. Dupã ce a petrecut si a treia zi fãrã sã mãnânce, putin cât putin a început sã se ridice pentru a se ruga, într-o mare dorintã dupã Dumnezeu: si a fost vindecat de rãu. Economul bãtând toaca pentru masã, dupã obicei, Pahomie si-a încins rãrunchii si a mers sã mãnânce la masã cu fratii în bunã sãnãtate, dându-si seama cã boala sa n-a fost fizicã (aistanomenos tis noson mis fusikis einai: 34.13) (ci datoratã dracilor, n.n.): si multumea Domnului pentru a-i fi dat tãrie. Si astfel, când vedea vreun alt frate în aceeasi stare (sc. batjocurã demonilor, cum a fost si el), (Pahomie) îi ridica duhul, ca sã nu se lase de batjocurã demonilor. Alte dãti, în schimb, dacã era vorba de vreun pãrinte sfânt, însã bolnav trupeste (asthenis tos soma: 34.17), Pahomie purta si el boala pãrintelui, zicând: «Dumnezeu îi încearcã în multe feluri pe slujitorii Sãi»." (Ibid., 34.5-34.20, p. 186)

Cu privire la aceastã expresie de la urmã (cã "Dumnezeu îi încearcã în multe feluri pe slujitorii Sãi"), un alt text-variantã, copt, vorbeste de discernãmântul între boala venitã de la Dumnezeu (numitã "boalã fireascã", nosos fisiki, în textul de mai sus, principal) si boala venitã de la demoni.

Traducerea: Iulian Nistea

Notã

Aceste douã pasaje lipsesc cu totul din Viata Fericitului Pahomie (Traducere, introducere si note de Nicolae, Mitropolitul Banatului, dupã textul grec – mss. 881 Paris si 1754 Chartres, confruntate cu ms. 48 Paris – editat de J.Bousquet si F.Nau în Patrologia Orienalã, t.IV, Paris, Firmin Didot et Cie, 1908), Ed.Anastasia, Col. "Comorile pustiei" nr.3, Bucuresti, 1995.


 
Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.