I. Asezămintele monahale si menirea lor

Art.1 - În cadrul Bisericii Ortodoxe Române fiintează ca asezăminte monahale: mânăstirea, schitul si metocul.

Art.2 - Mânăstirea este un asezământ de rugăciune în care vietuieste o obste de călugări sau călugărite care au făgăduit înaintea lui Dumnezeu, în cadrul slujbei solemne de intrare în monahism, să-si petreacă viata în înfrânare, în sărăcie de bunăvoie si ascultare.

Art.3 - Mănăstirile sunt de două feluri: eparhiale, care tin de chiriarhul locului, si stavropighii, care se află permanent si direct sub jurisdictia patriarhală.

Art.4 - Mănăstirea, cu exceptia stavropighiei, este încadrată în organizarea Eparhiei în cuprinsul căreia se găseste.

Art.5 - Mănăstirea este persoană juridică de drept public (art. 86 din Statut).

Art.6 - Schitul este un asezământ monahal în care vietuieste, după aceeasi rânduială ca si în mănăstire, o obste mai mică de călugări sau călugărite, aflându-se sub administrarea Centrului Eparhial sau unei mănăstiri.

Art.7 - Metocul este un asezământ monahal, alcătuit din case (chilii), locas de cult, terenuri si alte bunuri, sau numai din case si curtea împrejmuitoare, în care se orânduiesc de către Centrul Eparhial sau, cu aprobarea Chiriarhului, si de către unele mănăstiri, câtiva vietuitori (vietuitoare) având îndatorirea chivernisirii bunurilor încredintate.

Art.8 - Schitul si metocul depind, de regulă, de Centrul Eparhial, de mănăstirea rânduită de Chiriarh sau de catedrala episcopală, care, din punct de vedere canonic, are statut de mănăstire.

Art.9 - Chiriarhul este conducătorul suprem al mănăstirilor, schiturilor si metocurilor care apartin canonic de jurisdictia sa (art. 75 din Statut).

Art.10 - Înfiintarea, desfiintarea, precum si schimbarea unor astfel de asezăminte, din mănăstire de călugări în mănăstire de maici sau invers, se pot face numai cu aprobarea Sfântului Sinod, la propunerea Chiriarhului (art. 76 din Statut). Înfiintarea sau desfiintarea schiturilor si metocurilor, precum si schimbarea lor în asezăminte monahale de călugări în asezăminte monahale de călugărite sau invers se pot face de Chiriarhul locului, aducându-se si la cunostinta Consiliului Eparhial.

Art.11 - Nimeni dintre ctitori si dintre cei care donează bani, materiale, terenuri sau alte bunuri pentru înfiintarea unui asezământ monahal – după intrarea acestuia în circuitul normal de functionare – ori pentru bunul mers al acestuia, nu are nici un drept de proprietate sau amestec în administrarea si viata spirituală ale asezământului respectiv (Can. 7 si 8, Gangra; Can.26, IV Ecumenic; Can.11, VII Ecumenic; art.175-180 din Statut).

Persoanele care au făcut donatii în bani, obiecte sau alte bunuri, nu mai pot pretinde returnarea acestora.

De asemenea, celor care ajută mănăstirile în vreun fel sau altul, nu li se poate asigura spatiu de cazare (găzduire), special repartizat, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp.

Art.12 - Potrivit menirii sale, fiecare mănăstire sau schit, prin organele de răspundere, este datoare:

a) Să-si rânduiască astfel viata, încât să dea dovadă de aleasă si desăvârsită viată duhovnicească, de practicarea virtutilor crestinesti, de evlavioasă trăire la slujbele religioase, de bogată mângâiere sufletească si de pildă de viată crestinească, atât pentru vietuitorii ei cât si pentru închinători;
b) Să practice îndeletniciri potrivite cu sfintenia locului, atât spre folosul vietuitorilor cât si al credinciosilor, dovedind dragoste prin fapte bune fată de Tară si neam (art. 77 din Statut).

Art.13 - În acest scop, în mănăstiri, cu aprobarea autoritătii bisericesti, se vor înfiinta:

a) Cursuri religioase pentru îndrumare monahală si misionară ce se vor tine în fiecare duminică si sărbătoare sau, la propunerea staretului (staretei), cu aprobarea Chiriarhului, si în alte zile din cursul săptămânii, imediat după vecernie.
Temele vor fi sustinute de staret(ă), monahi cu studii superioare sau, în cazuri exceptionale, de unii profesori de la scolile teologice din Eparhie, la propunerea staretului(ei), cu aprobarea Chiriarhului locului;
b) Ateliere pentru: pictură, sculptură, strungărie, argintărie bisericească, cruciulite, ceramică, croitorie, covoare, broderie artistică etc.;
c) Scoli de cântăreti bisericesti si Seminarii Teologice Monahale, cu aprobarea Sfântului Sinod.

Art.14 - În cazuri speciale, cu aprobarea Chiriarhului, mănăstirea (schitul) pot ajuta parohiile apropiate.

II. Primirea în viata monahală

A. Actele necesare

Art.15 - Primirea în mănăstire, schit sau metoc a celor care doresc să intre în monahism se face numai cu aprobarea Chiriarhului.

Atr.16 - Cel care doreste să intre în viata monahală este dator să înainteze Chiriarhului locului o cerere scrisă, însotită de următoarele acte:

a) certificatul de nastere;
b) certificatul de botez;
c) actul de studii (solicitantul, dacă este minor, să fie absolvent al Scolii generale, cel putin si să aibă acordul părintelui sau tutorelui;
d) cazier judiciar;
e) certificat de stare civilă, din care să se constate că nu are nici una din obligatiile familiale prevăzute de Codul familiei;
f) recomandarea preotului paroh;
g) act privind stagiul militar si declaratia că renuntă la averea sa donând-o rudelor sau mănăstirii;
h) fisa medicală privind starea sănătătii fizice si psihice.

Vârsta minimă pentru primirea în mănăstire, ca novice, este de 16 ani (cu acordul scris al părintilor sau tutorilor).

Minorii vor depune si consimtământul scris al ambilor părinti sau al tutorilor.

Art.17 - La primirea în mănăstire, staretul (stareta) va avea în vedere cercetarea amănuntită a noului venit: scopul venirii (vocatie, deceptie, interese personale), starea fizică si psihică, caracter, temperament, aptitudini, cunostinte religioase, formare spirituală, hotărâre, impedimente.

Art. 18 - După cercetarea actelor de mai sus, staretul (stareta) mănăstirii (schitului) încredintează pe noul venit unui (unei) călugăr (consiliere) din Consiliul Duhovnicesc si-l asează în ascultările mănăstirii pentru începători, iar în cazul când candidatul (candidata) dovedeste o purtare bună si este folositor obstii mănăstiresti, după o probare de trei luni, staretul (stareta) îl (o) recomandă Chiriarhului pentru admiterea în rândul fratilor, înaintându-i cererea cu toate actele, urmând ca, după aprobare, să fie rânduit pentru ispitirea canonică.

B. Ispitirea canonică

Art.19 - Ispitirea canonică sau noviciatul durează de la primirea în mănăstire (schit) si până la tunderea în monahism a celui admis. Timpul ispitirii canonice cuprinde trei stadii:

Primul stadiu este primirea în mănăstire până la admiterea noului venit în rândul fratilor (adică 3 luni).

În acest timp, fratele (sora) este considerat începător si este povătuit(ă) de îndrumătorul duhovnicesc si de duhovnicul său spre toată fapta cea bună si ferirea de tot răul si a-si cerceta constiinta sa: toate gândurile, cuvintele si faptele sale descoperindu-le, nefătarnic, părintelui (maicii) său (sale) duhovnicesc, în fiecare seară si nimic să nu facă după voia sa, chiar dacă i s-ar părea că este bine, ci toate să asculte de opvătuitorul său, stiind că voia sa este tăiată.

Acum, el(ea) este trecut(ă) prin diferite ascultări gospodăresti, pentru a i se vădi răbdarea si înclinatiile practice.

Totodată, va participa cu regularitate la sfintele slujbe, pentru a se deprinde cu rânduielile bisericesti.

Pe baza referintelor îndrumătorului duhovnicesc, staretul (stareta) va respinge pe novice sau îl va propune Chiriarhului pentru admiterea în rândul fratilor care primesc binecuvântarea de a purta dulamă.

Art.20 - Al doilea stadiu este de la admiterea în rândul fratilor până la îmbrăcarea în haina monahală (dulamă). ÎN această perioadă, fratele (sora) stă sub aceeasi îndrumare si face aceleasi ascultări ca la art.17, stăruind să se deprindă si mai temeinic în asteptare, în răbdare, în înfrânare si tăierea voii.

Îndrumătorul duhovnicesc este dator a supraveghea cu toată grija pe începător, dacă într-adevăr caută pe Dumnezeu, dacă are râvnă pentru lucrul Domnului (rugăciune), dacă este grabnic la ascultare, dacă rabdă dojana; trebuie să i se spună toate greutătile si ispitele ce se întâlnesc în calea spre Dumnezeu.

Cei găsiti neăptriviti vor fi îndrumati spre alt mod de viată.

Acest al doilea stadiu durează cel putin sase luni si cel mult trei ani.

Cei găsiti corespunzători si cu vocatie monahală, pe temeiul referintelor îndrumătorului duhovnicesc, este recomandat Chiriarhului spre a fi trecut în rândul rasoforilor.

Art.21 - Al treilea stadiu este la îmbrăcarea hainei monahale (rasofor) si până la tunderea în monahism.

La trecerea în rândul rasoforilor se va oficia slujba din Molitfelnic, potrivit rânduielilor. Candidatul este tuns ca rasofor, i se schimbă numele, i se dă rasă, culion, camilafcă, centură si metanie. Acum, rasoforul (rasofora) trebuie să aibă o sporită îndrumare si supraveghere în viata monahală si anume:

Să păzească pravila Bisericii si cele sapte Laude, viata de obste, smerenia, tăcerea, portul modest si cuviincios si, mai ales, să aibă în tot timpul rugăciunea lui Iisus în gură, în minte si în inimă, nevoindu-se a-si împreuna lucrul cu rugăciunea.

Rasoforului (rasoforei) i se pot încredinta, dacă este destoinic(ă), si ascultări deosebite.

Starea de rasofor durează cel putin sase luni si cel mult trei ani.

Potrivit canoanelor 19 Ancira si 18 al Sfântului Vasile cel Mare, rasoforul care părăseste mănăstirea, în cazul că se căsătoreste, i se oficiază numai cununia a două si nu poate fi hirotonit preot.

Art.22 - Absolventii scolilor de cântăreti bisericesti si Seminariilor Teologice, licentiatii si doctorii în Teologie pot primi haina monahală si pot fi rasofori într-un timp mai scurt, cu aprobarea Chiriarhului.

C. Tunderea în monahism

Art.23 - Dacă în timpul ispitirii canonice, candidatul(a) dă dovadă de suficientă pregătire si chemare pentru monahism si dacă si-a însusit temeinic cunostintele pravilelor călugăresti si, mai ales, Regulile Sfântului Vasile cel Mare, dacă dovedeste că-si dă seama de rostul călugăriei si numai dacă a împlinit vârsta de 21 de ani, având consimtământul scris al duhovnicului si recomandarea Consiliul Duhovnicesc si a staretului(ei), Chiriarhul aprobă tunderea în monahism.

Art.24 - Dacă în timpul ispitirii canonice, fratele (sora) ar fi în primejdie de moarte si ar cere călugăria ca cea mai de pe urmă dorintă pentru mântuirea sufletului, atunci, cu binecuvântarea Chiriarhului eparhiot, să fie tuns(ă) în monahism, conform hotărârii canoanelor pentru asemenea caz (Can. 26 al Sf. Nichifor Mărturisitorul).

Art.25 - Tunderea în monahism nu este îngăduit a se face decât numai în mănăstire (schit), de către Chiriarh sau delegatul său din cinul monahal, adică în mănăstiri de călugări, dacă este frate, si mănăstiri de călugărite, dacă este soră, si după regulile stabilite mai sus.

Art.26 - Prin voturile monahale, călugărul s-a făcut pe sine, pentru întreaga-i viată, dar lui Dumnezeu.

Art.27 - Gradele monahale sunt: monah, ierodiacon, arhidiacon, ieromonah, singhel, protosinghel si arhimandrit.

La maici se disting: starete fără cruce si starete cu cruce (stavrofore).

Gradele monahale se dau de Chiriarh la interventia staretului (staretei) pe baza unei recomandări a Consiliului Duhovnicesc al mănăstirii respective, numai celor cu pregătire si merite deosebite. Gradul de arhimandrit se va conferi de Chiriarhul locului, cu aprobarea Sfântului Sinod (art. 82 din Statut).

Art.28 - Conform hotărârilor Sfintelor Sinoade Ecumenice (Can.4, Sin. IV; Can.21, Sin.VII), călugării sunt datori a rămâne în ascultare până la sfârsitul vietii lor în mănăstire unde au fost tunsi sau unde au fost rânduiti de Chiriarh, păzind întru totul disciplina canoanelor si rânduielilor monahale si ascultării neconditionate, fiindu-le interzisă mutarea cu de la sine putere dintr-o mănăstire în alta.

În interesul Bisericii, la recomandarea staretului(ei) si a Consiliului Duhovnicesc, Chiriarhul locului poate muta dintr-un asezământ monahal în altul ori numi în posturi administrative superioare pe oricare dintre vietuitori (vietuitoare), acestia trebuind să dea dovadă de deplină ascultare.

Art.29 - Monahii pensionari, indiferent de rangul si functiile avute, se vor supune acelorasi rânduieli mănăstiresti ca toti ceilalti vietuitori, participând la toate sfintele slujbe si contribuind, după pricepere si putere, la ascultările din mănăstire.

Acestia nu au voie să părăsească mănăstirea (schitul) fără învoirea staretului (staretei), care poate elibera bilet de voie pentru o perioadă de timp de cel mult 8 (opt) zile pe an; pentru o durată mai mare de 8 (opt) zile, aprobarea de învoire o dă pe baza cererii scrise, Chiriarhul locului.

III. Conducerea mănăstirii

Art.30 - Conducătorul suprem al oricărui asezământ monahal este Chiriarhul.

Art.31 - Persoanele prin care se exercită cârmuirea chiriarhală la fata locului sunt următoarelel: staretul, egumenul si metocarul.

A. Staretul

Art.32 - Ca împuternicit al Chiriarhului si părinte duhovnicesc al obstii mănăstirii, staretul, ajutat de egumen, conduce mănăstirea, potrivit cu sfintele canoane, pravila monahală, hotărârile Sfântului Sinod si îndrumările Chiriarhului locului.

El este ajutat de: Soborul mănăstiresc, Consiliul Duhovnicesc si de învătătură, consiliul economic si Consiliul de disciplină (judecatp).

Soborul mănăstiresc este alcătuit din monahii (monahiile) din mănăstirile, din schiturile sau metocurile apartinând acesteia, împreună cu rasoforii si fratii (surorile), absolventi ai scolii monahale ori ai scolii de cântăreti bisericesti, ai seminarului teologic sau licentiati în teologie, ori cu alte studii superioare sau medii, având o vechime de cel putin 3 (trei) ani în asezământul monahal respectiv; soborul lucrează sub presedintia staretului (staretei).

Consiliile se aleg de sobor, prin ridicare de mâini, la propunerea staretului, în prezenta delegatului chiriarhal, si se aprobă de Chiriarh pentru o perioadă de patru ani.

Art.33 - Staretul se numeste direct de Chiriarh dintre călugării cei mai vrednici sau în mănăstirile cu obste mare dintre primii trei candidati alesi de sobor, în cazul când Chiriarhul a dispus să se facă alegere.

Staretul(a) va fi numit(ă) pe o perioadă nedeterminată. Încetarea mandatului său se face:

a) la cererea sa, motivată si aprobată de Chiriarh;
b) în cazul unor abateri de la normele vietii monahale sau grave deficiente de ordin administrativ-financiar;
c) pentru interese bisericesti superioare.

Art.34 - Dacă Chiriarhul dispune alegere, se va avea în vedere următoarea procedură:

a) Spre ziua alegerii, se face în Biserică priveghere;
b) A doua zi, supă Sfânta Liturghie, dându-se veste prin clopot, se adună toti părintii la trapeza mănăstirii unde, de timpuriu, este asezată o masă pe care sunt puse Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, urnele si cele trebuitoare pentru scris;
Mai întâi se face Te-Deum de multumire cu polihroniu;
c) Delegatul chiriarhului citeste ordinul de alegere de nou staret, apoi lista de candidati propusi, listă alcătuită după prealabile cu Consiliile de conducere si monahii cei mai duhovnicesti si destoinici din mănăstire;
d) se face apelul nominal al membrilor votanti: monahii si rasoforii cu o vechime de cel putin 3 (trei) ani în acea mănăstire;
e) Alegerea se face prin vot secret si numai dintre candidatii propusi;
f) Pentru ordine la alegere, se formează biroul: delegatul Chiriarhului eparhiot, ca presedinte, si doi secretari desemnati de sobor prin aclamatie;
g) După aceasta, biroul împarte bilete tuturor votantilor, spre a scrie pe ele numele persoanei ce constiinta le-ar spune că merită a fi povătuitorul chinoviei;
h) Biletele să fie toate din aceeasi hârtie si de mărime uniformă si stampilate. După ce toti au scris biletele, biroul cheamă pe rând pe toti votantii să-si depună biletul în urnă. La sfârsitul votării, presedintele numără voturile, trecându-le în a doua urnă, apoi unul din secretari citeste biletele, iar celălalt scrie voturile sub numele fiecăruia dintre candidati;
Biroul se pronuntă asupra biletelor nedescifrabile, dacă pot fi admise sau nu.
i) Primii trei candidati, care întrunesc cele mai multe voturi, sunt considerati alesi de sobor.

Lucrarea alegerii se va constata prin procesul-verbal, subscris de birou si se va înainta Chiriarhului locului, care va numi pe noul staret, dintre cei trei alesi.

Art.35 - Dacă s-ar dovedi că vreunul dintre monahi întrebuintează mijloace necinstite pentru a deveni staret pe alte căi decât cele arătate aici sau dacă are purtări îndoielnice, va pierde pentru totdeauna dreptul de a fi numit staret si, după gravitatea cazului, se va anonisi la altă mănăstire cau un tulburător de rânduială.

Art.36 - Dacă în vreo mănăstire s-ar afla vreun arhiereu retras sau pensionar, el poate fi numit staret direct de către Chiriarh.

În cazul că arhiereul respectiv nu este staret, conducătorul mănăstirii si soborul trebuie să-i dea toată cinstea cuvenită demnitătii arhieresti si să-i asigure toate înlesnirile traiului.

Art.37 - După numire, staretul (stareta) instalat(ă) de Chiriarhul locului sau delegatul său, devine conducătorul acelui asezământ si trebuie să i se supună toti vietuitorii, staretul fiind îndatorat a lua în primire, pe bază de proces-verbal, întreg patrimoniul mănăstirii (schitului) de care va răspunde personal.

Art.38 - Îndatoririle staretului (staretei) sunt:

a) A rîndui fiecăruia ascultarea cuvenită, potrivit vu trebuintele mănăstiresti si cu puterile fiecăruia. Cine nu ascultă si nu se supune dispozitiilor lui, cade sub osânda canoanelor monastice;
b) A priveghea ca sfentele slujbe bisericesti să se oficieze întru totul după tipicul mănăstiresc. De asemenea, si pravila monahicească de la chilii;
c) A da, prin modul de viată pastorală si prin toată conduita sa, cel dintâi, pildă de viată duhovnicească, conform cu regulile disciplinei monahale,statornicită de Sfintii si Cuviosii Părinti ai monahismului, si să tină obstei cuvânt de povătuire călugărească cel putin odată pe lună, în afară de cursurile misionare si duhovnicesti din sărbători ori din alte zile din cursul săptămânii;
d) Să nu se deosebească de ceilalti prin îmbrăcăminte, prin masă deosebită sau alte distinctii exterioare, ci să poarte haină de acelasi fel ca si ceilalti monahi, după vechile traditii monastice, si să stea la aceeasi masă cu totii, afară de caz de boală sau de oarecare ocupatii însemnate;
e) Pentru orice abatere a vreunui monah de la canoanele monastice, staretul, mai întâi, după învătătura Sfintei Evanghelii, îl va sfătui părinteste si-l va povătui la îndreptare.
Dacă vinovatul nu va asculta si va continua neorânduiala sa, staretul supune cazul Consiliului Duhovnicesc. Dacă vinovatul nu s-ar îndrepta nici prin sfaturile si povăturile duhovnicilor, atunci staretul convoacă Consiliul de Judecată pentru a se pronunta conform art. 245-248 din Regulamentul instantelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, cum si conform art. 117 si urm. din acest Regulament.
f) Va obliga pe cântăretii si monahii cu pregătire din mănăstire, să predea muzica, tipicul, rânduielile vietii monahale, tuturor monahilor si fratilor capabili să le învete;
g) E dator a vizita schiturile care tin de mănăstirea sa, pentru cuvânt de zidire duhovnicească si are dreptul să fie primit cu cinste si consultat de acestea în chestiunile lor mai importante, fie duhovnicesti, fie disciplinare si gospodăresti;
h) Ca presedinte al soborului mănăstiresc, staretul este dator a consulta în probleme importante asoborul si a-i aduce la cunostintă dispozitiile autoritătii bisericesti, Statutul si Regulamentul pentru disciplina monahală, etc.;
i) Să gestioneze corect averea mănăstirii (mobilă si imobilă) atât direct cât si prin delegatii săi, purtând grijă deosebită pentru toate bunurile si mai ales pentru cele care fac parte din patrimoniul cultural-national.

Art.39 - Staretul (stareta) reprezintă mănăstirea si asezămintele monahale care tin de aceasta înaintea instantelor judecătoresti, a tuturor unitătilor administrative si fată de terti.

Art.40 - Potrivit rânduielilor monahale, staretul (stareta) este doar administratorul bunurilor mănăstiresti; altfel, este tot atât de sărac ca toti ceilalti care au depus voturile monahale, fără a dori să i se creeze sau a-si crea singur privilegii.

Art.41 - Nu este îngăduit staretului si nici unui monah să posede bunuri personale ca: masini, case, apartamente, garsoniere, terenuri, s.a. Această stare contravine rânduielilor vietii mănăstiresti autentice si voturilor monahale.

Art.42 - Când interesele mănăstirii sau problemele personale impun, staretul (stareta) poate pleca din mănăstire cu aprobarea verbală a Chiriarhului pentru cel mult 3 (trei) zile, iar pentru o perioadă mai mare de timp numai pe bază de cerere motivată, aprobată, în prealabil, de Chiriarh.

Art.43 - În caz când staretul nu si-ar îndeplini pe cât se poate cu sfintenie si strictete îndatoririle sale fată de obste si mănăstire, ci ar duce o viată străină de rânduielile stabilite, atunci, cel mai în vârstă dintre duhovnicii mănăstirii, va convoca Consiliul Duhovnicesc, constatând acestea, va sfâtui pe staret a se îndrepta, iar dacă stăruie în neorânduială, Consiliul duhovnicesc va convoca Soborul, care, cu două treimi de voturi, va hotărî si va aduce la cunostinta Chiriarhului.

La mănăstirile de maici, preotul-duhovnic este îndatorat a atrage staretei atentia pentru eventualele abateri ale unor maici si surori de la viata monahală si, în cazuri exceptionale, chiar si asupra propriilor abateri.

În cazul repetării unor astfel de abateri, preotul-duhovnic este îndatorat a aduce toate acestea la cunostinta Chiriarhului locului.