Contact

Adresă: Mănăstirea "Sf. Ap. Petru si Pavel" 3325 - com. Râmet Jud. Alba

Telefon: 058-880.111

Localizare: La 34 km de Alba-Iulia si 18 de Teius (localitate situată pe drumul european E81: Alba-Iulia - Turda - Cluj-Napoca - Satu Mare), pe Valea Geoagiului si a Mănăstirii, la intrarea în Cheile Râmetului (Muntii Trascăului).

Scurt istoric

De la întemeiere până în secolul al XIX-lea

Mănăstirea Râmet este unul dintre cele mai vechi asezăminte călugăresti din Transilvania. Dacă biserica veche, important monument de arhitectură românească din veacul al XIV-lea sau chiar mai dinainte, stă mărturie a vietii duhovnicesti intense ce se desfăsura aici, precum si a preocupărilor culturale, cercetările arheologice ne duc mult mai departe în timp. Profesorul Botezatu analizând osemintele găsite în mormintele de călugări descoperite cu prilejul restaurării bisericii, trage concluzia că lavra mănăstirească de la Râmet exista si în veacurile XI, XII, XIII, iar pustnici sau "eremili" (de unde si numele localitătii si mânăstirii Râmet) încă cu mult mai devreme.

Situată pe Valea Geoagiului, în sudul Carpatilor Apuseni, aproape de biserica fostei episcopii din Geoagiul de Sus, mânăstirea Râmet a atras atentia multor istorici, cu deosebire lui Nicolae Iorga, care a fost impresionat de vechimea si simplitatea asezământului, de sălbăticia locurilor greu accesibile si de numele locului, evocator în privinta celor ce trăiau aici (Studii si documente cu privire la istoria românilor, Bucuresti, 1901 - 1916 XIII, p. 158.). Consemnând inscriptia săpată în piatră deasupra intrării "Dentăi au fost zugrăvită această sfântă biserică în zilele lui Matiias crai vă leato 6895 august 14" si lecturând anul din textul inscriptiei 1487 în loc de 1387, în corcondantă cu numele regelui Matei Corvinul, va data edificiul ca fiind de dată mai recentă decât ar arăta-o analiza arhitectonică.

De iconografia bisericii s-au ocupat I. D. Stefănescu, V. Vătăsianu si mai ales Vasile Drăgut. Cel din urmă oprindu-se la caracteristicile arhitectonice ale bisericii: absida semicirculară acoperită cu semicalotă, naosul si tinda boltite semicilindric si clopotnita masivă, o va încadra în seria monumentelor hunedorene din veacurile XIII - XIV. Investigarea picturii murale din interior a dus la descoperirea si publicarea inscriptiei aflată pe intradosul arcului ce desparte nava de pronaos, în stânga sfântului Ierarh Grigorie cel Mare. Ilizibilitatea numelui regelui si a anului a făcut ca textul pisaniei să fie lecturat prin întregirea cu datele inscriptiei săpate în piatră la exterior. Ea a fost înteleasă astfel: "Am zugrăvit eu mult păcătosul rob al lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crisul Alb din porunca arhiepiscopului Gheorghe în zilele lui Matias crai leat 1485 luna iulie 2".

Cercetarea ulterioară a picturii, existând în totalitate opt straturi suprapuse pisania fiind pe al doilea, si citirea în întregime a pisaniei, cu concursul specialistilor în paleografie si cu utilizarea mijloacelor tehnice moderne, au relevat informatii de exceptie, în măsură să modifice imaginea privitoare la societatea medievală românească din Transilvania. În lectura Monicăi Breazu (Studiu epigrafic, în "Repertoriul picturilor murale din România", Bucuresti 1985, p. 49-50) textul inscriptiei sună astfel: "Am scris eu preapăcătosul rob al lui Dumnezeu Mihul, adică zugravul de la Crisul Alb, cu încuviintarea arhiepiscopului Ghelasie în zilele regelui Lodovic în anul 6885 ( 1377) luna iulie 2".

Această informatie istorică, pe lângă faptul că afirmă existenta sfântului Ierarh Ghelasie cunoscut doar din traditie, ne crează imaginea unei societăti românesti evoluate în Transilvania. Mânăstirea de la Râmet ne este prezentată ca o valoare deosebită pentru viata noastră spirituală cât si pentru istoria locală sau chiar natională.

Traditia leagă întemeierea mânăstirii si de activitatea ieromonahilor Romulus si Ghenadie care, plecând de aici în 1215, ar fi pus temelia mânăstirii sfântul Mihail din Perii Maramuresului.

Importanta mânăstirii în viata românilor ortodocsi din Transilvania este confirmată si de prezenta la 1557 a episcopului Hristofor în apropiere, la Geoagiul de Sus. În 1614 călugării Sava Popa si Toma Moisin vor primi ca donatie livada Hopagi de la principele Gabriel Bethlen. În timpul răscoalei sfântului Sofronie de la Cioara, moment de afirmare a dreptului de a-si păstra credinta ortodoxă mostenită din străbuni, mânăstirea a fost supusă - ca de altfel majoritatea mânăstirilor din Transilvania - măsurilor de represiune ale generalului Buccow. Pe filele unui Octoih ne-a rămas o însemnare de la 1762: "scris-am eu Silvestru monahul când au stricat necredinciosii mânăstirea Râmet si cea de la Geoagiu, la anul 1762 în august 20, într- o zi de sâmbătă, spre pierirea lor" (Ştefan Metes, Mănăstirile românesti din Transilvania si Ungaria, Sibiu, 1936, p. 60). Acelasi monah Silvestru va consemna o nouă distrugere provocată ca urmare a participării vietuitorilor la răscoala lui Horea: "Aceasta aici am însemnat acest lucru cu jale adevărat când au stricat mănăstirea cea de la Geoagiu si cea de la Râmet, la întâia stricare a fost numărul anilor 1762, iar la a doua stricare văleatul 1785 luna decembrie 23 zile, într-o zi de marti" (Ştefan Metes, Ibidem, p. 61).

Curtea din Viena va permite la 1792 repararea bisericii, dar numai ca biserică de mir, iar în chilii s-a organizat scoală. Pentru biserică au fost apoi lungi dispute cu autoritătile ecleziastice de la Blaj până când în 1827 locuitorii obtin definitiv dreptul de a o avea ca lăcas de închinăciune ortodox. Rolul asezământului pentru locuitorii din jur reiese si din plângerea pe care o făceau sătenii din Râmet si Ponor: "Noi râmetii si ponorenii de când-s aceste două sate noi acolo la mănăstire ne-am pomenit a avea scoală si dascăli si prunci de învătat si dacă ni se ia aceia, noi rămânem fără învătătură ca dobitoacele (Ştefan Metes, Ibidem, p. 58-59).

Din 1940 si până azi

După mai bine de 150 de ani, pe la 1940 viata mânăstirească îsi reia cursul la Râmet. Biserica, care după 1918 a fost trecută pe lista monumentelor istorice, va fi reparată în mai multe rânduri intervenindu-se si în jurul asezământului. Pentru început staretul Evloghie Ota, venit de la Athos, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod, reorganizează asezământul ca si mânăstire de călugări.

Din 1955 Râmetul devine mânăstire de maici si cu toate neajunsurile pricinuite de stăpânirea comunistă, se scrie una dintre cele mai frumoase file ale istoriei ei.

Duhovnicii de renume Dometie Manolache, Ioachim Popa si Filotei Stoica vor face ca înspre Râmet să se îndrepte multe suflete zbuciumate pentru a-si găsi mângâierea, iar stareta Ierusalima Ghibu, cu cele peste saptezeci de maici câte numără soborul astăzi, vor realiza cu ajutorul lui Dumnezeu lucruri la care poate nici nu se gândea cineva, atât pe tărâm duhovnicesc cât si pe cel gospodăresc. Biserica veche a mânăstirii a fost reparată, pictura restaurată. Pe vremea episcopatului Prea Sfintitului Emilian, dr. ing. Eugen Iordăchescu a coordonat lucrarea deosebit de importantă si dificilă prin care, sfântul locas periclitat de umezeală si îngropat în pământ, a fost ridicat 2,08 m mai sus. Aleasa podoabă a Râmetului o constituie astăzi biserica nouă care îmbină, păstrând stilul traditional, elemente arhitectonice din toate provinciile românesti. Piatra de temelie s-a pus în 1982 si lucrările au durat peste zece ani, fiind conduse de regretatul preot Ioan Grecea, care fiind si inginer a întocmit si proiectul. Pictura a execut-o maiestrul Grigorie Popescu cu echipa lui. Pentru a enumera si celelalte clădiri ce s-au ridicat spre a oferi conditiile necesare desfăsurării vietii mânăstiresti, a pomeni multimea donatorilor stiuiti si nestiuti precum si a călugăritelor ce s-au jertfit nu ne este suficient spatiul acestei mici lucrări.

Cu prilejul hramului bisericii noi, la 29 iunie 1992, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist dimpreună cu un mare număr al membrilor Sfântului Sinod a sfintit biserica în prezenta unei multimi imense din Transilvania si din toată tara. A doua zi, pe 30 iunie, s-a proclamat în mod festiv canonizarea Sfântului Ierarh Ghelasie.

† Andrei
Arhiepiscopul Alba Iuliei