Scopul și ținta vieții creștine

 

Sunt din nou aici, de data aceasta am venit după ce am fost în luna mai, când am vorbit despre "Bucuria creștină". Am propus ca venind din nou aici să țin trei cuvântări. Au fost cuprinse titlurile acestor cuvântări în afiș, și anume în seara aceasta voi vorbi despre "Scopul și ținta vieții creștine", mâine seară despre "Patimi și nepătimire" și poimâine seara despre "Urcușul duhovnicesc". Prefațez aceste trei cuvântări spunându-vă că în anul 1971 au fost la noi la mănăstire, la Sâmbăta de Sus, la mănăstirea Brâncoveanu, doi creștini din Germania. Doi intelectuali și buni creștini, care ne-au spus între altele că la Betel - Betel fiind o instituție bisericească în care sunt ocrotiți oameni suferinzi, mai ales epileptici; Betel înseamnă "casa lui Dumnezeu" -, la intrare la Betel stă scris: "Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă". Nouă ne-au plăcut foarte mult cuvintele acestea și atunci ei au scris în cartea de onoare a mănăstirii: "Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă doresc doi creștini evanghelici tuturor celor care în urma lor vor vizita această mănăstire". Cuvintele acestea nouă ne plac foarte mult și le plac tuturor celor care le aud, de aceea am socotit că e bine să le spun acum aici, pentru că de fapt urmăresc prin cele trei cuvântări să ajungem toți, cu darul lui Dumnezeu, să avem pace, bucurie și binecuvântare.

Am ales pentru seara aceasta să vă vorbesc despre scopul și ținta vieții creștine pentru că e bine să știm cu toții ce anume trebuie să urmărim ca să înaintăm corect într-o viață creștină autentică. Am găsit acest subiect cumva prezentat și în convorbiri duhovnicești, în convorbirile scrise de Sfântul Ioan Casian și cuprinse în Filocalia volumul I, unde sunt și două scrieri ale Sfântul Ioan Casian intitulate "Convorbiri cu părinții din pustia sketică". Se spune între altele că Sfântul Ioan Casian și cu Sfântul Gherman, mergând în pustia sketică, au cercetat pe părinții cei de acolo și au cerut de la ei cuvânt de învățătură. Și întâlnindu-se cu Sfântul Moise Arapul - Sfântul Moise cel dintre tâlhari, pentru că Sfântul Moise înainte de a fi sfânt a fost tâlhar și a devenit sfânt și fiind sfânt, spune Sfântul Ioan Casian, era cel mai iscusit dintre părinții din pustia sketică - l-au întrebat de cuvânt de învățătură. Și Sfântul Moise i-a întrebat și el pe ei: "Care este scopul vieții călugărești?". Ei au răspuns că "scopul vieții călugărești este împărăția cerurilor. Și atunci Sfântul Moise a spus: "Da, ați răspuns bine, dar nu în ceea ce privește scopul, ci în ceea ce privește ținta. Ținta vieții călugărești este împărăția cerurilor, împărăția lui Dumnezeu. Dar nu mi-ați răspuns în legătură cu scopul fără de care nu se poate ajunge în împărăția lui Dumnezeu". Și pentru că ei au mărturisit că nu știu, Sfântul Moise Arapul le-a spus că "scopul vieții călugărești este curățirea inimii".

Așadar avem de tratat pentru seara aceasta ținta vieții creștine, pentru că ținta vieții călugărești de fapt este ținta vieții creștine. Și totodată scopul vieții creștine. Voi vorbi deci despre împărăția lui Dumnezeu și despre curățirea sufletului.

Stimați ascultători, în Sfânta Evanghelie e pomenită de multe ori împărăția lui Dumnezeu ca împărăția cerurilor, însă nicăieri nu ni se spune ce este aceasta. Cei care au ascultat propovăduirea Domnului nostru Iisus Hristos desigur știau despre ce e vorba, iar Sfântul Apostol Pavel dă și o definiție a împărăției lui Dumnezeu, însă o definiție într-un fel întâmplătoare, pentru că apare într-un anumit context. Și zice Sfântul Apostol Pavel așa: "Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare sau băutură, ci dreptate, pace și bucurie întru Duhul Sfânt" (Romani 14, 17). Din aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel scrise în Epistola către Romani înțelegem că în împărăția cerurilor intră aceia care se silesc să-și agonisească dreptatea, adică să devină drepți, și care au în suflet pace și care au în suflet bucurie.

Sfântul Apostol Pavel pomenește de împărăția lui Dumnezeu și în alte epistole ale sale, dar neinsistând asupra acestui lucru. Totuși, dacă noi știm că împărăția lui Dumnezeu este dreptate, pace și bucurie întru Duhul Sfânt, putem să ne cercetăm pe noi înșine în privința acestor lucruri și să ne dăm seama dacă în sufletul nostru este stăpân Dumnezeu, dacă în sufletul nostru se găsesc aceste trei lucruri: dreptatea, pacea și bucuria în Duhul Sfânt. Împărăția lui Dumnezeu însă este înțeleasă în două feluri: împărăția cea de dinafară de noi și împărăția lui Dumnezeu cea din înăuntrul nostru.

Împărăția lui Dumnezeu cea de dinafară de noi, în concepția Bisericii noastre Ortodoxe, o înțelegem când avem în vedere faptul că anumite sfinte slujbe ale Bisericii noastre și mai ales Sfânta Liturghie încep cu cuvintele: "Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin". Și când se spun aceste cuvinte se are în vedere împărăția lui Dumnezeu care se desfășoară în fața noastră și împreună cu noi, împărăția lui Dumnezeu cea din Sfintele Taine și mai ales din Sfânta Liturghie. Biserica, înțeleasă ca locaș de închinare, este cerul cel de pe pământ. Noi credem în existența cerului celui mai presus de lume dar știm că există și un cer pe pământ. Iar cerul cel de pe pământ este locașul lui Dumnezeu, sfânta biserică. Pentru că în sfânta biserică, în locașul închinat lui Dumnezeu, se fac lucruri cerești aici pe pământ, se fac sfintele slujbe, se face Sfânta Liturghie, și acestea sunt lucruri cerești. La Sfânta Liturghie fiecare dintre noi suntem slujitori. Nu slujesc numai preoții, numai arhiereii, numai diaconii, slujesc arhiereii, preoții, diaconii, slujesc cântăreții bisericești, slujesc toți credincioșii care sunt de fapt împreună slujitori cu slujitorul sfințit, nu sunt simpli asistenți, nu urmăresc ceva ca și când ar urmări un spectacol, ci sunt participanți. Trebuie să știe fiecare credincios care ia parte la Sfânta Liturghie că este împreună slujitor cu preoții și este participant la ceea ce se întâmplă la sfânta slujbă, deci la lucrurile cerești care se realizează la Sfânta Liturghie.

Aceasta este împărăția lui Dumnezeu pentru că în cuprinsul Sfintei Liturghii de pildă, noi facem ceea ce fac îngerii în cer și de aceea ne numim pe noi înșine că-i închipuim pe Heruvimi: "Noi, care pe Heruvimi cu taină închipuim, și făcătoarei de viață Treimi întreit-sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm, ca să primim pe Împăratul tuturor, pe Cel în chip nevăzut înconjurat de cetele îngerești". Sunt cuvinte de la Sfânta Liturghie din care înțelegem că noi, oameni păcătoși și pământești, îi închipuim pe Heruvimi, adică ființe din imediata apropiere a lui Dumnezeu. Și îi închipuim pe Heruvimi pentru că aducem cântare întreit sfântă Sfintei Treimi. Aceasta este înfățișarea noastră, a celor care luăm parte la Sfânta Liturghie.

Dar împărăția lui Dumnezeu trebuie să fie și înăuntrul nostru, după cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos care spune - răspunzând la întrebarea "când vine împărăția lui Dumnezeu" -: "Împărăția lui Dumnezeu nu vine pe văzute, ci împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru" (Luca 17, 20-21). Noi care cerem de la Dumnezeu să vină împărăția Lui aici pe pământ, să se realizeze împărăția lui Dumnezeu pe pământ, noi trebuie să avem în vedere și împărăția lui Dumnezeu cea din înăuntrul nostru. Cum ajungem la împărăția lui Dumnezeu cea din înăuntrul nostru ni se arată în Sfânta Evanghelie și vom arăta și noi mai departe.

Înainte însă de aceasta să mai spunem că tot ca țintă a vieții creștine este și viața de veci. Domnul Hristos a fost întrebat de un învățător de lege și de un tânăr - fiecare I-a pus întrebarea separat, în alte împrejurări, și răspunsul pe care L-a dat Domnul Hristos îl aflăm cuprins în Sfânta Evanghelie. Tânărul cel bogat care a vrut să știe ce trebuie să facă ca să ajungă să aibă viața de veci a primit răspuns de la Domnul Hristos: "De vrei să intri în viață, păzește poruncile" (Matei 19, 17). Iar învățătorul de lege care L-a întrebat: "Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci ?" a primit răspuns printr-o întrebare pe care i-a pus-o Domnul Hristos când i-a zis: "În lege ce este scris, cum citești?" și el a răspuns: "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău, din toată puterea ta, și pe aproapele tău ca pe tine însuți". Și Domnul Hristos i-a zis: "Fă aceasta și vei fi viu" (Luca 10, 25-28).

Mai departe am putea înțelege ca țintă a vieții creștine și desăvârșirea creștină, mai ales că Domnul nostru Iisus Hristos a spus: "Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârșit este" (Matei 5, 48). De fapt desăvârșirea creștină înseamnă deplinătatea, înseamnă perfecțiunea, perfecțiunea religios-morală creștină, deplinătatea. Această noțiune în general este cuprinsă într-o înșirare și anume: mântuire, desăvârșire și îndumnezeire. În cazul acesta desăvârșirea și îndumnezeirea sunt o țintă a vieții creștine.

În sfârșit mai putem privi ca țintă a vieții creștine și preamărirea lui Dumnezeu, după cuvântul spus de îngeri, cântat de îngeri la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, când s-au spus cuvintele: "Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire" (Luca 2, 14) și după cuvântul spus de Domnul nostru Iisus Hristos în fața sfintei Sale pătimiri când a zis către Dumnezeu: "Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ, lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac l-am făcut" (Ioan 17, 4) și având în vedere și faptul că Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni scria: "Ori de mâncați ori de beți ori altceva de faceți, toate spre mărirea lui Dumnezeu să le faceți" (I Corinteni 10, 31). Și în sfârșit, aducându-ne aminte și de cuvântul Sf. Apostol Petru care scria în Epistola sa Sobornicească: "Dacă vorbește cineva să vorbească ca din cuvintele lui Dumnezeu, dacă slujește cineva să slujească ca din puterea lui Dumnezeu, pentru ca întru toate Dumnezeu să se preamărească" (I Petru 4, 11), având în vedere lucrurile acestea putem considera ca țintă a vieții creștine și preamărirea lui Dumnezeu.

Prin urmare ținta vieții creștine poate fi împărăția cerurilor, poate fi viața de veci, poate fi preamărirea lui Dumnezeu, poate fi desăvârșirea și îndumnezeirea. Toate acestea le putem avea în vedere ca țintă a vieții creștine. La acestea însă nu se poate ajunge - spune clar Sfântul Moise Arapul - decât prin împlinirea scopului care este curățirea inimii. Știind lucrul acesta, grija noastră cea dintâi trebuie să fie aceea de a ne curăți sufletul, de a ne curăți inima. Și fiind vorba de curățirea sufletului, fiind vorba de curăția inimii, întrebarea cea mai firească este: ce anume întinează sufletul omului, ființa omenească? Și la întrebarea aceasta găsim în Sfânta Evanghelie un răspuns în două variante. Și anume un răspuns mai complet în Sfânta Evanghelie de la Marcu în al 7-lea capitol și unul mai rezumativ în Sfânta Evanghelie de la Matei în capitolul 15.

Ce se spune în Sfânta Evanghelie de la Marcu? Fiind vorba de ceea ce întinează pe om, Domnul nostru Iisus Hristos, după mărturia Sf. Evanghelist Marcu, a spus: "Din inima omului pornesc gândurile cele rele, desfrânările, uciderile, hoțiile, preacurviile, poftele de înavuțire, vicleniile, înșelăciunea, necumpătarea, pizma, hula, trufia, ușurătatea. Acestea sunt cele care-l spurcă pe om" (Marcu 7, 21-23). Știind lucrul acesta, este firesc să avem în vedere lista aceasta de păcate, precum și cea din Sfânta Evanghelie de la Matei, care este mai scurtă și în care apare, în plus față de cele treisprezece care sunt cuprinse în Sfânta Evanghelie de la Marcu, încă una și anume "să nu fii mărturie mincinoasă", deci să nu minți (Matei 15, 18-20). Este important de observat că și lista de păcate din Sfânta Evangheile de la Marcu și cea din Sfânta Evangheile de la Matei începe cu "gândurile cele rele". Prin urmare, gândurile cele rele sunt cele care-l întinează pe om, chiar și gândurile cele rele îl întinează pe om. De altfel, toate câte le-a spus Domnul Hristos în lista aceasta de păcate pot avea și numai înfățișarea de gând, pentru că toate ale omului pornesc de la gândul omului. Nu se face nimic din viața omului care nu trece prin gând. De aceea toată grija celui care vrea să-și curățească sufletul trebuie să fie grija de a-și curăți mintea de gândurile cele rele și de toate înfățișările răului câte sunt în gând.

Omul este ființa care gândește. Aceasta este una din definițiile omului. Un filozof zicea: "Cuget, deci exist". Exist, deci cuget. Omul este ființa care gândește de când se pomenește gândind, adică din clipa în care cineva își dă seama că gândește, de fapt și gândește, și toată viața omului se desfășoară și pe planul gândirii și mai ales pe planul gândirii. Cu gândurile începem și cu gândurile sfârșim. În Filocalie se spune că mintea omului este ca o moară mișcată de apă, care nu se poate opri câtă vreme nu se oprește apa care mișcă moara, și că moara macină ceea ce bagi pe moară. Așa e mintea omului, nu există nici o clipă din viața omului în care omul să nu gândească. Chiar și când vrea să-și oprească gândurile, chiar și când vrea să nu se gândească la nimic, tot se gândește la faptul că nu se gândește, și tot se gândește. Nu poți ieși niciodată din lucrarea aceasta a gândirii. De aceea părinții cei duhovnicești au înțeles că cel dintâi lucru pe care trebuie să-l aibă în vedere cineva care vrea să-și curățească mintea și inima este să-și lumineze mintea cu gânduri bune și să înlăture gândurile cele rele.

Cei care citiți Noul Testament știți că de multe ori Domnul Hristos S-a referit la gânduri ale oamenilor neexprimate, nearătate în cuvânt. "Cunoscând gândurile lor le-a zis" - sunt mai multe locuri de felul acesta în Sfânta Evangheile, când Domnul Hristos a luat în seamă gândurile și a dat răspunsuri la gânduri neexprimate, pentru că Domnul Hristos fiind Fiu al lui Dumnezeu și Dumnezeu, cunoaște gândurile omului. De aceea este de mare importanță să fim cu luare aminte la gânduri, mai ales când vrem să ne curățim sufletul.

În Sfânta Evanghelie de la Luca a rămas o pildă care se numește pilda omului căruia i-a rodit țarina cu belșug. În pilda aceasta se arată că un om și-a dat seama că într-un an, țarina lui a rodit îmbelșugat și nu avea unde să-și pună mulțimea roadelor, recolta de pe țarina lui. Și atunci și-a propus să facă ceva: să-și dărâme magaziile și să zidească altele. Și a zis în cugetul său: "Voi dărâma jitnițele mele și mai mari le voi zidi și voi aduna acolo toate roadele mele și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bogății puse spre mulți ani, mănâncă, bea, veselește-te". Și Dumnezeu i-a zis: "Nebune, întru această noapte vor cere de la tine sufletul tău, iar cele ce le-ai adunat ale cui vor fi?" (Luca 12, 16-20). Pilda aceasta arată că gândurile au o mare însemnătate în viața omului pentru că omul acela și-a zis în cugetul său că urmează să-și dărâme magaziile și urmează să facă altele, toate câte sunt cuprinse în pilda aceasta omul le-a zis numai în gând și nu le-a spus la arătare, și cu toate acestea Dumnezeu i-a zis omului: "Nebune, întru această noapte vor cere de la tine sufletul tău". Dumnezeu l-a numit pe omul acela "nebun" pentru gândurile lui. De aici vedem că Dumnezeu ia aminte la gânduri și că gândurile au mare însemnătate, că trebuie să le luăm și noi cu seriozitatea cuvenită și să ne facem rânduială în minte ca să putem avea rânduială în viață.

Cum anume ne putem face rânduială în minte știm mai întâi dacă cunoaștem izvorul gândurilor noastre. A spus Domnul Hristos că "din inima omului pornesc gândurile cele rele". Deci un izvor de gânduri rele este inima noastră, este interiorul nostru, este capacitatea noastră de gândire. Dar sunt și gânduri care ne vin din afara noastră. Cunoaștem în Sfânta Evanghelie o relatare despre ispitirea pe care a făcut-o diavolul Domnului nostru Iisus Hristos când L-a ispitit zicând: "Fă din pietrele acestea pâine", când I-a zis: "Toate acestea - toate bogățiile pe care I le-a arătat - Ți le voi da Ție dacă Te vei închina mie" și când I-a zis: "Aruncă-Te jos de pe templu pentru că Dumnezeu va porunci îngerilor Săi să Te păzească" (Matei 4, 1-10; Luca 4, 1-12). Deci sunt și gânduri din afara omului care oricum tot prin inima omului trec. Și mai ales simțim de obicei toate gândurile ca pornind din noi înșine, deși influențe din afară sunt multe, influențe de gânduri, de sugestii, de idei care vin din afară, din ceea ce auzim și din ceea ce citim, dar toate acestea pornesc și trec apoi prin inima noastră. Au putere numai în măsura în care le primim și sunt ca ale noastre. Gândurile acestea sunt ale noastre chiar dacă ne vin cumva și din afară, pentru că le primim și noi. De aceea toată grija trebuie să ne fie să știm ce fel de gânduri trec prin mintea noastră și apoi să înlăturăm gândurile cele rele cu gânduri bune. Este singura modalitate de a-ți face rânduială în minte, când înlături gândurile cele rele cu gânduri bune. Nu se poate altfel să scoți un gând rău din suflet decât cu un gând bun.

În Pateric de pildă, se spune că un părinte a primit la sine pe un frate care-și mărturisea gândurile cele rele câte îi veneau prin minte și zicea: "Nu știu ce să fac părinte, că îmi vin tare multe gânduri rele în minte. Cum pot să scap de ele?" Și atunci cuviosul Pimen - căci despre el este vorba - i-a spus: "Oprește vântul", că bătea vântul. Și el a zis: "Nu pot opri vântul". Și atunci cuviosul a zis: "Așa cum nu poți opri vântul să nu bată, tot așa nu poți opri gândurile cele rele să nu vină. Dar altceva poți să faci, și anume cu un gând bun să înlături gândul cel rău".

La fel s-a dus la același cuvios părinte un frate care l-a întrebat: "Ce să fac Părinte, că n-aș vrea să am în minte nici un fel de gând rău. Aș vrea să știu cum se răsplătește răul cu rău, pentru că zice Apostolul <<Să nu răsplătim răul cu rău>>". Și cuviosul i-a răspuns așa: "Frate, răul cu rău se răsplătește mai întâi în gând, după aceea în privire, apoi în cuvânt și la urmă în faptă. Dar - zice cuviosul - dacă înlături gândul cel rău, la celelalte nu mai ajungi". Aici este toată cheia vieții sufletești și toată cheia curățirii sufletești, și anume să-ți faci rânduială în minte. Cine își face rânduială în minte își face rânduială în viață.

Sunt două metode de îmbunătățire a gândurilor, de luminare a minții. Și anume, pe de o parte să-ți agonisești cât mai multe gânduri bune, și pe de altă parte să ai un gând principal care mișcându-se mereu în minte, să fie ca un fel de paravan care oprește gândurile care nu sunt după voia lui Dumnezeu. Bineînțeles, pentru a ne folosi de aceste metode, trebuie să fim interesați de așa ceva. Prin urmare noi putem să ne dăm seama de ce gânduri avem în minte numai dacă luăm aminte la gândurile care ne vin în minte, dacă suntem interesați pentru limpezirea minții. La aceasta ne ajută foarte mult sfânta noastră Biserică cu învățăturile ei, ne ajută cu rânduielile ei de slujbă, ne ajută cu scrierile sfinte câte le putem avea la îndemână, de pildă Sfânta Evangheile, Sfânta Scriptură în general, apoi cărțile de îndrumare duhovnicească, cum este Patericul și Filocalia, și mai ales și mai întâi sfintele slujbe, pentru că sfintele slujbe sunt cele prin care noi ne apropiem de Dumnezeu. Sfânta Scriptură noi o citim și singuri dar este cuprinsă în sfintele slujbe, se citesc texte din Sfânta Scriptură la Sfânta Liturghie și la alte sfinte slujbe, într-un cadru festiv, așa încât de fapt contactul nostru cu cele înalte, cu învățăturile sfinte, îl avem din sfintele slujbe. Ortodoxia e doxologie, nu se poate să fi ortodox fără să aduci mărire lui Dumnezeu după îndrumarea sfintei noastre Biserici, după ceea ce se cuprinde în sfintele slujbe.

Pentru aceasta ar trebui să ne îmbogățim mintea cu cât mai multe gânduri plăcute lui Dumnezeu, cu gândurile care se potrivesc cu voia lui Dumnezeu. Și astfel de gânduri găsim în primul rând în Sfânta Scriptură, apoi găsim în cărțile de îndrumare duhovnicească, dar mai ales și mai întâi în sfintele slujbe. Așa că e de mare importanță să luăm parte la sfintele slujbe și e de mare importanță să învățăm texte de la sfintele slujbe ca să ni se îmbunătățească gândirea și ca să avem o comoară de gânduri bune, care după aceea izvorăsc din inima noastră. În Filocalia volumul al IV-lea este o scriere care se numește "Despre Avva Filimon". În această scriere despre Avva Filimon se spune între altele că Avva Filimon - care era un pustnic - a fost întrebat de ucenicul său: "Părinte, de ce dintre toate cărțile Scripturii cel mai mult citești Psaltirea?" Și cuviosul a răspuns: "Frate, așa de mult mi s-au întipărit în minte gândurile din psalmi încât parcă eu le-ași fi făcut, parcă de la mine ar fi pornit aceste gânduri". Așa trebuie să ajungem și noi, să ne îmbogățim cu gândurile sfinte din dumnezeieștile slujbe, din dumnezeiasca Scriptură și să le avem totdeauna la îndemână, ca mintea noastră, care e ca o moară și macină ce bagi pe moară, tot așa mintea noastră să primească numai gânduri bune și să aibă numai gânduri după voia lui Dumnezeu.

Dar lucrul acesta se poate face într-un fel și organizat, adică nu numai ascultând niște texte de la sfintele slujbe ci memorând niște texte de la sfintele slujbe, nu numai ascultând Sfânta Evangheile ci citind Sfânta Evangheile și împropriindu-ne gânduri din Sfânta Evangheile. Și după aceea putem să ne cercetăm pe noi înșine să vedem cu ce anume ne-am îmbogățit. Cineva mărturisea că fiind la închisoare, mult își desfăta sufletul cu gânduri din Sfânta Scriptură pe care le-a învățat înainte, în copilăria lui, înainte de a ajunge la închisoare. Și mereu își verifica comoara de gând și se gândea în nopțile de nesomn ce cuvinte din Sfânta Evangheile știe care încep cu "a", ce cuvinte știe care încep cu "b", ce cuvinte știe care încep cu "c" și așa mai departe. De exemplu cu "a": "Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, că și acesta fiul lui Avraam este", cuvânt spus de Domnul Hristos în legătură cu Zaheu vameșul pe care l-a mântuit Domnul Hristos. Cuvinte care încep cu "b": "Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri". Cuvinte care încep cu "c": "Cel ce vrea să vină după Mine să se lapede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie". Și așa până la sfârșitul alfabetului, și altă dată tot așa, și în felul acesta își verifica comoara de gând pe care o purta în minte. Putem să facem și noi la fel, dar noi ne putem gândi și la cuvinte din sfintele slujbe, la cuvinte din texte liturgice pe care le spunem la Sfânta Liturghie, de exemplu: "Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, Sfânta Jertfă cu pace să o aducem", "Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți" și așa mai departe, putem să ne gândim și cercetându-ne în legătură cu începuturile lor, și alt fel, nu are importanță, important este să ne îmbogățim și să ne simțim îmbogățiți cu gânduri bune care să fie la îndemâna noastră și prin care să putem înlătura gândurile cele rele.

Metoda aceasta de a înlătura gândurile cele rele prin gânduri bune din dumnezeiasca Scriptură o găsim în relatarea despre ispitirea Domnului nostru Iisus Hristos, care i-a stat împotrivă vrăjmașului cu gânduri din Sfânta Scriptură. De pildă când a zis diavolul: "Fă din pietrele acestea pâine", Domnul Hristos a răspuns cu un cuvânt din Scriptură: "Nu numai cu pâine va trăi omul ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Deuteronom 8, 3). Sau când I-a zis: "Toate acestea Ți le dau Ție dacă Te închini mie" și când Domnul Hristos a răspuns: "Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui singur să-i slujești" (Deuteronom 6, 13). Și când I-a zis: "Aruncă-Te de pe templu jos, că va porunci îngerilor Săi să Te păzească să nu se împiedice de piatră piciorul Tău" Domnul Hristos a spus: "Este scris: Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău" (Deuteronom 6, 16).

Lucrarea aceasta, metoda aceasta de a înlătura gândurile care nu sunt după voia lui Dumnezeu prin gânduri care sunt după voia lui Dumnezeu este mai greu de urmărit și sunt mai puțini cei care folosesc această metodă. Dar părinții cei duhovnicești au găsit o metodă mai la îndemâna tuturor, și anume metoda de a te angaja în rugăciune printr-o rugăciune scurtă, cuprinzătoare, pe care să o spui mereu în minte. Și anume rugăciunea aceasta este "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul". Rugăciunea aceasta scurtă putem să o spunem oriunde și oricând, în orice poziție ne-am găsi, putem să o spunem și culcați în pat, noaptea când ne trezim din somn, putem să spunem mereu și e bine să spunem mereu rugăciunea aceasta scurtă, până se formează o deprindere în noi, o deprindere prin care putem să ne împotrivim ușor gândurilor rele care vin în mintea noastră. Prin urmare, când cineva zice mereu "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul", mintea lui e totdeauna angajată într-o lucrare de îmbunătățire sufletească și lucrarea aceasta de îmbunătățire sufletească face nelucrătoare gândurile care nu sunt după voia lui Dumnezeu. Nu-ți trebuie multă osteneală să înlături un gând rău câtă vreme inima este angajată în gânduri bune, câtă vreme gândurile cele rele găsesc ceva în minte, găsesc un gând care le înlătură, prin care gândul cel rău se nimicește.

Această rugăciune scurtă și la îndemâna tuturor este obligatorie pentru călugări, călugării sunt datori să o facă. Pentru că atunci când primesc metaniile se spune: "Fratele nostru cutare primește sabia Duhului care este cuvântul lui Dumnezeu. Că ești dator în toată vremea și în tot ceasul să ai în minte, în inimă, în cugetul tău și în gura ta numele Domnului Iisus și să zici: Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul". Aceasta este o îndatorire a călugărilor pentru limpezirea minții, pentru înlăturarea gândurilor celor rele. Și se recomandă și celor care nu sunt călugări să se folosească de această lucrare ca să poată cu ușurință să-și limpezească mintea. Sfântul Marcu Ascetul spune că "În inima iubitoare de osteneală nu au putere gândurile cele rele, ci gândurile cele rele se sting așa cum se stinge focul în apă". Spun părinții cei duhovnicești că "Gândul cel rău la început este ca o furnică și dacă-l lași crește și se întărește și devine leu", de aceea gândurile cele potrivnice se numesc și furnică-leu. Furnică pentru că apare întâi ca o furnică care poate fi strivită între degete și dacă cresc și primesc putere prin patimi nu le mai poți înlătura nici cu multă osteneală.

Părinții cei duhovnicești ne îndeamnă să folosim mai ales rugăciunea aceasta "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul" și au dat și o rânduială în privința aceasta. Pe mine m-a învățat părintele Arsenie Boca, Dumnezeu să-l odihnească, acum cincizeci de ani, în 1942, cum să fac această rugăciune lipind-o de respirație. Și anume a zis așa: să spun cu mintea - deci cu cuvântul gândit - "Doamne" între respirații, concomitent cu inspirarea, deci trăgând aerul în piept, să zic "Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu", și expirând, dând afară aerul din piept, să zic "miluiește-mă pe mine păcătosul". Aceasta nu e o condiție necesară pentru mântuire, adică acela care zice pe respirație se mântuiește și cel care zice altfel nu se mântuiește. Important e să fi angajat în rugăciunea aceasta, în metoda aceasta de curățire a sufletului. Bineînțeles că lucrul acesta nu trebuie să-l facă cineva care este angajat în alte lucrări în care e solicitată mintea. Sfântul Maxim Mărturisitorul de pildă, în dialogul între un bătrân și un frate, a răspuns la întrebarea cum Sfântul Apostol Pavel care avea atâtea griji pentru a propovădui și pentru a ajuta Bisericile spune totuși "neîncetat să vă rugați", cum se ruga el neîncetat? Și Sfântul Maxim Mărturisitorul, răspunzând la această întrebare, nu spune că Sfântul Apostol Pavel zicea mereu "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul", ci spune altceva. Zice că "Rugăciunea neîncetată este să ai mintea pururea lipită de Dumnezeu cu multă dragoste și cu dor, să atârni cu nădejdea de Dumnezeu și să te încrezi în El în orice ai face și ți s-ar întâmpla". Acesta este răspunsul Sfântul Maxim Mărturisitorul din care înțelegem că de fapt rugăciunea nu e de fapt o simplă repetare a unei formule de rugăciune, ci este o atitudine de rugăciune, o angajare spre slujirea lui Dumnezeu, să simți că ești lipit de Dumnezeu cu gândurile tale, să simți că atârni de El și să ai nădejde în El și să te încrezi în Dumnezeu în orice ai face și ți s-ar întâmpla, și atunci această stare sufletească ți se primește de Dumnezeu ca o rugăciune.

O concepție la fel cu aceasta a Sfântului Maxim Mărturisitorul o avea și un pustnic despre care se spune în Pateric că a fost vizitat de un oarecare străin care la plecare și-a cerut iertare de la părintele că l-a reținut de la rugăciunea lui, de la programul lui. Și părintele respectiv a răspuns așa: "Rugăciunea mea frate, este să te primesc pe tine și să te petrec cu drag". Cine îi slujește lui Dumnezeu prin ceea ce face și își face datoria în viața aceasta, acela, dacă dă un sens religios vieții, prin tot ceea ce face îi slujește lui Dumnezeu. De altfel cuviosul Dorotei spune că "A te ține de o singură faptă bună înseamnă a zidi un singur perete și nu o casă întreagă". Trebuie să folosim toate metodele de îmbunătățire sufletească chiar dacă ținem la o faptă bună mai mult și ne e o faptă bună mai la îndemână, cum ar fi rugăciunea, dar să nu ne punem nădejdea la o singură faptă bună, ci să căutăm să înmulțim binele și să facem cât mai multe fapte bune și cât mai felurite fapte bune, mai ales acele fapte care sunt în legătură cu împrejurările care ne solicită.

Bineînțeles că un student de pildă, care-și împlinește datoria de student învățând - noi îi îndemnăm pe toți să învețe, să studieze și să-și facă datoria - nu este obligat să se angajeze la rugăciunea aceasta de toată vremea "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul", ci poate să facă această rugăciune de câte ori mintea nu este ocupată cu altceva, de câte ori mintea ar putea vagabonda, de câte ori mintea s-ar împrăștia, pentru că nu are un gând deosebit pe care să îl folosească, pe care să îl lucreze în el însuși și prin care să se lucreze pe el însuși. Avem aceste lucruri la îndemână și dacă suntem cu luare-aminte atunci putem foarte bine să ne facem rânduială în minte și dacă ne facem rânduială în minte ne facem rânduială în viață și ne curățim sufletul. De altfel Domnul Hristos ne-a dat această poruncă spunând: "Privegheați și vă rugați ca să nu intrați în ispite" (Matei 6, 41). Privegheați înseamnă fiți cu luare-aminte, urmăriți, cercetați, nu înseamnă pur și simplu să stai și să nu dormi noaptea, să faci priveghere în sensul de a nu dormi, ci înseamnă să fi treaz la minte, să fi cu luare-aminte.

Mitropolitul Nicolae Bălan, Dumnezeu să-l odihnească, spunea că "Cea mai frumoasă podoabă a unui suflet - a unui tânăr - este să aibă minte trează și inimă curată". Inima curată este în legătură cu mintea trează, pentru că o minte trează nu lasă să intre în inimă gânduri care ar putea lucra ceva negativ în suflet, în viața omului, ci mintea trează se împotrivește la tot ceea ce nu se potrivește cu binele omului și nu vrea să-și întineze inima cu gânduri străine de voia lui Dumnezeu. Numai că pentru a scăpa de gândurile cele rele nu e destul să ai niște metode, ci trebuie și să ocolești pricinile care duc la gânduri rele, să ocolești împrejurările care înmulțesc gânduri neliniștitoare, gânduri nepotrivite cu voia lui Dumnezeu. Cei care se ocupă de viața sufletească, care vor să-și curățească inima, se și roagă pentru aceasta. Psalmistul zicea "Inimă curată zidește întru mine Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele". Fără îndoială că în cea mai mare parte inima curată este un dar de la Dumnezeu, dar este un dar de la Dumnezeu pe care ni-l dă Dumnezeu numai în măsura în care ne angajăm și noi pentru darul acesta. Se spune despre un frate oarecare dintr-o mănăstire, care era râvnitor la rugăciune dar era nepăsător față de alte îndatoriri, că i s-a arătat diavolul unui părinte îmbunătățit și i-a spus: "Cutare frate - zice - mă strânge în brațe pururea făcând voile mele și apoi zice către Dumnezeu: <<Doamne mântuiește-mă de cel rău>>".

Sigur că cineva care-și umple mintea de gânduri rele și își adună în minte spurcăciuni nu poate să-și curățească mintea, nu îi dă Dumnezeu dar să-și curățească mintea. La mine a venit la spovedit un tânăr, nu demult, și l-am întrebat dacă se uită la lucruri spurcate, la filme necuviincioase, la reviste cu figuri care excită, și a zis "Nu, părinte". Și eu îl întreb: de ce nu? Și el zice: "Pentru că mi-e frică". Ar trebui să ne fie frică de păcat, căci dacă ne e frică de păcat, ocolim pricinile păcatului și dacă nu ocolim pricinile păcatului ajungem în întinare, și ajungem nu numai în întinare ci ajungem în deprinderi păcătoase, ajungem la patimi, ajungem la asupriri de gând, la obsesii, la lucruri de care nu mai putem scăpa ușor și poate că nici nu mai putem scăpa de multe ori, mai ales dacă îmbătrânesc relele împreună cu noi.

Apoi, înafară de aceasta trebuie să fim cu luare-aminte la tot ce intră în sufletul nostru și să fie mintea noastră ca un străjer care filtrează, care cercetează orice vine în minte, pentru că în minte este locul în care se cunosc toate. Dar aceasta nu se întâmplă de la sine. Noi în orice caz, dacă e vorba să avem în vedere ținta împărăției lui Dumnezeu, trebuie să știm că nu suntem visători ai împărăției lui Dumnezeu ci suntem unii care caută împărăția lui Dumnezeu, iar împărăția lui Dumnezeu o căutăm înăuntrul nostru. Dar bineînțeles că curăția inimii nu constă numai din limpezirea minții și din limpezirea gândurilor și din cercetarea gândurilor, ci curăția inimii trebuie să aibă și ceva pozitiv în înțelesul de a înmulți gândurile cele bune - pentru că mintea și așa nu poate sta fără nici un gând - și când se înmulțesc gândurile cele bune, prin însăși înmulțirea gândurilor bune se nimicesc gândurile cele rele. Nu trebuie neapărat să te gândești tot timpul la ceea ce-ți trece prin minte când știi în general că ai gânduri bune, când nu te mai poți gândi decât la gânduri bune. Eu îi îndemn pe toți să-și facă rânduială în minte și prin rugăciunea "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul" și prin alte rugăciuni și prin participarea la sfintele slujbe și prin citirea unor cărți duhovnicești ziditoare de suflet, și atunci înmulțindu-se gândurile cele bune, din însuși acest fapt avem o rânduială în minte și o sursă, un izvor de bunătate, de înțelepciune, ne îmbunătățim, ne ridicăm mai presus de noi înșine.

Apoi fiind vorba de ținta vieții creștine și ca împărăție a lui Dumnezeu, trebuie să avem în vedere două lucruri importante și anume faptul de a împlini ceea ce a zis Domnul Hristos că trebuie să împlinească cineva pentru viața de veci, și faptul de a primi ajutor din hrana, din pâinea vieții care este Sfânta Împărtășanie, Sfânta Cuminecătură. Domnul Hristos când a fost întrebat de către tânărul acela "Ce să fac ca să moștenesc viața de veci?" a răspuns "De vrei să intri în viață, păzește poruncile". Tânărul a întrebat "Care porunci?". Domnul Hristos i-a răspuns "Să nu ucizi, să nu desfrânezi, să nu furi, să nu fi mărturie mincinoasă, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți și să nu înșeli pe nimeni" (Matei 19, 16-19; Marcu 10, 19). Dintre acestea, cinci sunt porunci din Decalog, două sunt înafară de Decalog - să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți și să nu înșeli pe nimeni. Acestea trebuie neapărat împlinite. Nu poți să mergi mai departe dacă nu le împlinești pe acestea. Sigur că Domnul Hristos a spus într-o altă împrejurare și cuvintele "învățându-i pe ei să păzească toate câte v-am poruncit vouă" (Matei 28, 20). Nu trebuie să rămânem doar la puținul pe care l-am putea face prin împlinirea acestor șapte porunci pe care le-am pomenit și care pot fi găsite în Sfânta Evanghelie în referatele, trei la număr, în legătură cu tânărul cel bogat, ci trebuie să facem mult mai mult, să împlinim toată dreptatea, tot ce putem face, tot ce știm. Și dacă facem tot ce știm atunci mereu putem face mai mult și ne îmbunătățim sufletește.

Dar pe lângă aceasta primim ajutor de la Domnul Hristos din pâinea vieții, căci El a spus: "Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață întru sine" (Ioan 6, 54), "Eu sunt pâinea care s-a pogorât din cer. Cel ce mănâncă pâinea aceasta viu va fi în veci" (Ioan 6, 51). Numai că pentru aceasta trebuie să-ți faci rânduială în minte și să-ți curățești sufletul ca să te poți face vrednic de hrana cea duhovnicească, de cel mai mare dar pe care îl dă Domnul Hristos, Sfânta Împărtășanie, prin care apoi poți să ajungi să primești viață veșnică.

Stimați ascultători, când se face Sfânta Liturghie, după ce preotul se roagă lui Dumnezeu pentru a trimite pe Duhul Sfânt să prefacă Cinstitele Daruri în Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spune de ce anume cere lucrul acesta. Și zice așa: "Ca să fie celor ce se vor împărtăși spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtășirea cu Sfântul Duh, spre plinirea împărăției cerurilor și spre îndrăzneala cea către Tine". Din aceasta înțelegem că scopul vieții creștine este și împărtășirea cu Sfântul Duh. Sfântul Serafim de Sarov le spunea oamenilor că scopul vieții creștine este să primești pe Sfântul Duh. Sfântul Duh ni-L trimite Dumnezeu, dar ni-L trimite numai dacă suntem ucenici ai Domnului Hristos. L-a trimis pe Duhul Sfânt peste ucenicii Domnului Hristos, și noi în măsura în care suntem ucenici Domnului Hristos primim pe Duhul Sfânt în sufletul nostru și atunci suntem pregătiți pentru împărăția cerurilor și suntem cu îndrăzneală față de Dumnezeu, avem încredere în bunătatea lui Dumnezeu. Dar pentru aceasta trebuie să avem în vedere și celelalte două lucruri, și anume trezirea sufletului și iertarea păcatelor.

În Sfânta Evangheile în legătură cu împărăția lui Dumnezeu este pomenită și pocăința, pocăința ca mijloc de curățire a sufletului: "Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor" (Matei 4, 17). Sunt mai multe locuri în Sfânta Scriptură în care ni se atrage atenția asupra importanței pe care o are pocăința, iar la sfintele slujbe se spun cuvintele: "Cealaltă vreme a vieții noastre în pace și întru pocăință a o săvârși, la Domnul să cerem". Prin urmare pocăința trebuie să fie o lucrare de toată vremea pentru viața noastră, pentru îmbunătățirea noastră.

Ce este pocăința? Răspunsul cel dintâi și cel mai adevărat la întrebarea "Ce este pocăința?" este acesta: pocăința este părăsirea păcatului. Cine nu părăsește păcatul nu se pocăiește. Cine trăiește într-un sistem de păcătuire nu se pocăiește. Cine face păcate cu gândul că Dumnezeu îl iartă nu se pocăiește. Pocăința este părăsirea păcatului. Numai din momentul în care părăsești păcatul, nu-l justifici, îl defaimi, îl socotești păcatul ca păcat, atunci poți să ai iertarea păcatelor pentru pocăință. În Biserica noastră dreptmăritoare pocăința are și un rol de îmbunătățire a sufletului - în înțeles de înlăturare a relelor și împlinirea celor bune - în înțelesul că noi știm că Sfântul Ioan Botezătorul îi îndemna pe oameni să facă roade vrednice de pocăință. Ce înseamnă aceasta? Îi îndemna pe oameni Sfântul Ioan Botezătorul să nu se mulțumească numai cu o părere de rău pentru păcatele făcute ci să facă și niște fapte bune prin care să nimicească păcatele. Iar Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni scrie: "Cel ce a furat să nu mai fure și mai cu seamă să lucreze cu mâinile sale lucru cinstit ca să facă milostenie" (Efeseni 4, 28). Cu mâinile furi, cu mâinile să faci milostenie după ce te-ai oprit de a mai fura. Nu e destul ca cineva să nu mai fure ci trebuie să facă ceva bun tot cu mâinile cu care a furat, pentru binele altora.

Stimați ascultători, pocăința nu trebuie înțeleasă niciodată ca o încremenire cu fața spre trecut, nu trebuie înțeleasă niciodată ca o tânguire. Dumnezeu nu are nevoie de niște tânguitori ci are nevoie de niște oameni care se angajează spre bine. Pocăința nu ține atât de trecut cât ține de prezent în vederea unui viitor schimbat spre bine. Pocăința este o lucrare, nu este o lucrare în prezent cu fața spre trecut, pentru că și așa trecutul este irecuperabil, nu mai ai ce face, dacă ai făcut un rău în trecut nu-l mai poți schimba. Ci pocăința este o lucrare în prezent cu fața spre viitor, pentru că viitorul este hotărât de prezentul pe care îl trăim noi. Și dacă trăim în prezent după voia lui Dumnezeu atunci ne și formăm un trecut luminos, un trecut curat, astupăm cu trecutul cel bun trecutul cel rău. Așa le spun eu de obicei la oamenii care au păcatele în trecut: acuma la trecutul cel negativ adaugă un trecut pozitiv, și anume astupă cele rele cu cele bune. Fericitul Augustin zicea că "Tatăl omului mare este copilul". Nu se poate să faci abstracție nici de binele nici de răul cât l-ai făcut cândva. Numai Dumnezeu are putere asupra omului ca să-l schimbe, ceea ce putem face noi este să ieșim cumva din negativul de odinioară, să facem cele bune în vederea preamăririi lui Dumnezeu, pentru că tot binele pe care-l facem conștienți că-I slujim lui Dumnezeu este de fapt pentru preamărirea lui Dumnezeu. În felul acesta noi ne încadrăm în ținta vieții creștine considerată ca preamărire a lui Dumnezeu.

În ceea ce privește desăvârșirea, aici e partea pozitivă din pocăință în înțelesul că orice lucru trebuie să-l facem tot mai bine și mai bine și să urmăm, să căutăm desăvârșirea. Domnul Hristos i-a îndemnat pe oameni să fie desăvârșiți când a zis: "Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârșit este" și cuvintele acestea le-a spus după ce i-a îndemnat pe oameni să iubească și pe vrăjmașii lor, căci a zis: "Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și vă rugați pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri Care răsare soarele peste cei drepți și peste cei nedrepți și trimite ploaia peste cei răi și peste cei buni". Și mai departe puțin: "Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârșit este" (Matei 5, 44-48). Prin urmare să fim desăvârșiți în iubire, să fim desăvârșiți în tot ce-i lucrul bun, să nu ne mulțumim niciodată cu puțin, să facem totdeauna mai mult și mai mult, bine știind că desăvârșirea nu are hotar - așa spun părinții cei duhovnicești: "desăvârșirea nu are hotar" - și bine știind că desăvârșirea lui Dumnezeu niciodată nu poate fi ajunsă de omul pământean nici în viața de acum, nici în veșnicie nu poate să fie omul la fel cu Dumnezeu. Dar poate să se apropie de Dumnezeu, omul fiind ființa căreia i s-a poruncit să devină dumnezeu, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare.

Noi mergând pe această cale putem avea nădejde și la îndumnezeire, adică la coborârea lui Dumnezeu în existența noastră umană. Numai că pentru aceasta trebuie să avem dorința și să fim sinceri. Și în sfânta noastră Biserică este și rânduiala să facem pocăință și în toată vremea dar să facem pocăință și ca act de pocăință și mai ales la Sfânta Spovedanie, unde trebuie neapărat să ne mărturisim păcatele cu sinceritate, să ne recunoaștem starea noastră de păcătoșenie și atunci să cerem de la Dumnezeu darul ca să ni se ierte păcatele și putere ca să stăm împotriva păcatelor.

Dar să nu așteptăm să facă Dumnezeu ceea ce trebuie să facem noi. Să ne facem și noi partea noastră în îmbunătățirea vieții noastre. Aici e mântuirea. Noi spunem în Crez că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om "pentru noi și pentru a noastră mântuire" și Îl știm pe Domnul Hristos Mântuitor al nostru și simțim că este Mântuitorul nostru, dar știm că Domnul Hristos ne cere și o angajare personală pentru mântuirea noastră, mântuirea fiind un act teandric, adică un act în care se întâlnește și lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului. Să nu așteptăm să facă Dumnezeu decât ceea ce I se cuvine lui Dumnezeu, iar noi să ne împlinim partea noastră în mântuirea noastră.

Stimați ascultători, în Sfânta Evanghelie sunt prezentați mai mulți oameni plăcuți lui Dumnezeu, oameni care au primit iertarea păcatelor, între care și femeia păcătoasă, căreia Domnul Hristos i-a spus: "Iartă-se păcatele ei cele multe pentru că mult a iubit", iar ei adresându-i-se a zis: "Credința ta te-a mântuit, mergi în pace" (Luca 7, 47. 50). O alcătuire de la sfintele slujbe zice așa: "Lacrimi dă-mi mie Dumnezeule, ca oarecând femeii celei păcătoase, și mă învrednicește să ud preacuratele Tale picioare care pe mine din calea rătăcirii m-au izbăvit; și mir de bună mireasmă să aduc Ție: viață curată întru pocăință mie agonisită, ca să aud și eu glasul Tău cel dorit: credința ta te-a mântuit, mergi în pace".

Cred că acestea fiind spuse, acum știm fiecare că ținta vieții creștine este împărăția cerurilor, este viața de veci, este desăvârșirea și îndumnezeirea, este preamărirea lui Dumnezeu. Dar că la aceasta nu se poate ajunge decât prin curățirea inimii, care pe de o parte înseamnă limpezirea minții și limpezirea inimii prin strădania de a înlătura gândurile cele rele, de a ocoli pricinile gândurilor celor rele și de a ne întări în gânduri bune, folosindu-ne de tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu la îndemână, folosindu-ne de Sfânta Spovedanie, folosindu-ne de Sfânta Împărtășanie ca mijloace de îmbunătățire sufletească.

Sfârșesc aceste considerații aducând înainte două alcătuiri în poezie, una în legătură cu spovedania și cealaltă în legătură cu punctul de pornire pentru îmbunătățirea vieții sufletești. Poeziile au fost scrise de Zorica Lațcu. Spovedanie:

Doamne, dintr-a inimii prisacă
Dorurile roi spre Tine pleacă.
Lungă-i calea foarte, pân? la Tine...
Cum s-o afle bietele de-albine?
Fac popas în ierburi înflorite,
Spornic sug dulceața din ispite
Și din floare ca să bea de-ncearcă,
Aripa de pulbere și-o-ncarcă.
Din măceș, din crin, din mătrăgună,
Mirul florilor în stup l-adună.
Mustul dulce luminos le-mbată.
Au uitat spre Tine drumul, Tată.
Ca mărgăritarele-n șiraguri,
Lin se-așează faguri lângă faguri.
Doamne, într-a inimii prisacă,
Dorurile ceară or să-ți facă
Și din ceară ți-oi aduce Ție
Mâine, la vecernie, făclie.

Rugăciune:

Doamne, încă să nu-mi dai
Frumusețile din rai,
Și-ncă nu îmi dărui
Ale slavei bucurii,
Nu mă-ndemn încă să-Ți cer
Fericirile din cer,
Până când prin lume duci
Tu, povara Sfintei Cruci,
Până când însângerat
Și lovit și înspinat
Treci pe calea cu dureri,
Fericirile cum să-Ți cer ?
Dă-mi Stăpâne Crucea Ta
Și mă-nvață a o purta
Și din inimă cu jale
Dă-mi durerea Maicii Tale,
Și în piept cu frângere
Dă-mi a Maicii plângere.
Dă-mi Stăpâne să-Ți sărut
Urma pașilor în lut,
Și mai dă-mi cu sârg s-alerg,
Tălpile să Ți le șterg,
Cu iubirea mea duioasă,
Ca femeia păcătoasă.

Vă mulțumesc.

Ce spuneți despre oamenii care se numără la ortodocși, prin Botez, se spovedesc odată pe an, în cel mai fericit caz, fiind o spovedanie care durează maxim cinci minute, eventual se și împărtășesc cu ocazia respectivă, calcă la biserică din an în Paști, în cel mai fericit caz, dacă vin la biserică duminica la Sfânta Liturghie stau o oră, dacă stau, vin mai târziu, cam pe vremea predicii să prindă cuvânt de învățătură, sau pleacă mai repede, înainte de terminarea Sfintei Liturghii, ca să prindă emisiunea "Lumină din Lumină" la televizor. Dar despre cei care socotesc că destul este a face fapte bune, a te ruga acasă, că la biserică dacă merge să aprindă o lumânare din când în când nu se poate Dumnezeu, în marea lui iubire de oameni, să nu mântuiască persoana respectivă. Ce le răspundeți acestor oameni?

Cam am eu de furcă cu oameni de felul acesta și poate că și ei cu mine. Vin la mine la spovedit oameni care se spovedesc din an în an și la toți le spun că nu e destul. Nu e destul să te spovedești odată pe an. Nu știu ce le-aș putea spune acelora care se spovedesc și mai rar decât odată pe an. De obicei când vine cineva la mine, totdeauna îi spun că trebuie să se spovedească cel puțin în toate cele patru Posturi. Se întâmplă însă că vin unii care s-au spovedit anul trecut, de pildă în Postul Paștilor, și zic: când te-ai spovedit ultima dată? - aceasta-i întrebarea generală pe care o pun totdeauna. Și îmi spune: "Anul trecut în Postul Paștilor". Și zic: la cine te-ai spovedit? Zice: "La dumneavoastră". Măi frate, dar nu ți-am spus eu - că eu știu, că le spun la toți - să te spovedești mai des decât odată pe an? "Mi-ați spus părinte, dar acuma ce să fac, a trecut anul și nu m-am spovedit". Și la aceștia așa le spun, că dacă tot așa fac și în anul viitor, atunci la mine să nu mai vină, pentru că eu nu sunt dispus să mă ocup de oameni care sunt nepăsători față de lucrurile lui Dumnezeu. De obicei întreb: de ce nu te spovedești? Unii spun că nu au timp, sunt puțini aceia care recunosc că din neglijență. Mai zic: nu te spovedești pentru că nu ai păcate sau nu crezi în eficacitatea spovedaniei? Spun: "Ba da părinte, am păcate". Atunci de ce le tragi un an de zile după tine ca să te spovedești numai în Postul Paștilor? Pe unii îi mai întreb că dacă într-un an nu ar fi Paști și Postul Paștilor, s-ar mai spovedi în anul acela? Bineînțeles că la aceasta oamenii răspund: "Părinte, nu m-am gândit la asta". Și atunci le spun eu că m-am gândit eu pentru ei și că în anul acela nu s-ar spovedi. Dacă se spovedesc numai în Postul Paștilor cum să te spovedești într-un an în care nu e Postul Paștilor?

Apoi în legătură cu mersul la biserică: eu nu stau de vorbă la spovedit cu cineva care nu merge la biserică. Nu am ce vorbi. Ce să-i spun? Sunt unii care spun că nu au mai fost la biserică de ani de zile, sau că au fost anul trecut la Paști. Celor care spun că au fost la Paști le zic: știi de ce e așa multă lume la Paști la biserică? Că sunt și din cei ca tine, care merg numai odată pe an la slujbă. După aceea sunt unii care zic - când îl întreb dacă merge la biserică - "Da". Și m-am prins că unii nu merg la biserică la slujbă, ci intră în biserică și aprind o lumânare. Și acum îi întreb: dar la slujbă, stai la slujbă, cât stai la slujbă? Și zice: "Părinte, mă duc și aprind o lumânare". Și zic eu: și o pui să stea în locul tău și ea stă de fapt în locul ei.

În sfârșit, oamenii sunt foarte încurcați cu gândurile. Adică chestiunea religioasă nu este o chestiune importantă pentru mulți dintre oamenii care fac ceva din punct de vedere religios. Adică el se consideră că doar față de cel care nu face nimic totuși face ceva. Oamenii, cei mai mulți, trăiesc social în religie. Fac niște lucruri pe care le mai fac și alții. Nu trăiesc religios în societate, așa cum ar trebui să trăiască. Acelora care nu merg la biserică eu de fapt le spun ce înseamnă să nu mergi la biserică și ce înseamnă să mergi la biserică. Și anume, ce înseamnă să mergi la biserică? Înseamnă să mergi în cerul cel de pe pământ, înseamnă să-i închipuiești pe Heruvimi, să aduci întreit-sfântă cântare lui Dumnezeu, să cânți împreună cu îngerii "Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot", să aduci laudă lui Dumnezeu, să cinstești pe Maica Domnului, să cinstești pe sfinți, înseamnă să asculți cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos care e mai veșnic decât cerul și pământul, înseamnă să primești binecuvântări de la sfintele slujbe prin mijlocire preoțească de la Însuși Domnul Hristos. Și la urmă zic: uite, toate acestea tu nu le primești, tu nu le ai, pentru că nu mergi la biserică, toate acestea le ocolești. Omul nu are conștiința că de fapt toate lucrurile acestea se întâmplă, ci zice că nu s-a dus la biserică și atâta tot. Nu se mai gândește ce înseamnă să te duci și ce înseamnă să nu te duci la biserică. Și eu le spun: două ore pentru Dumnezeu, pentru cineva care crede în Dumnezeu, nu e prea mult. Două ore pentru Dumnezeu, într-o săptămână, să stai înaintea lui Dumnezeu, să ai conștiința că acum ești în fața lui Dumnezeu.

Eu am un program - am spus-o și rândul trecut - de angajare în viața religioasă și programul începe cu frecvența la biserică. Adică să te duci la biserică în duminici și sărbători, sau cel puțin în duminici, la Sfânta Liturghie. Fără aceasta nici nu poți să consideri că cineva are o viață religioasă autentică. Unii zic: "Părinte, e drept că nu mă duc la biserică, dar să știți că eu totdeauna ascult la radio sau privesc la televizor slujba". Și cum o asculți, trântit pe pat, pe fotoliu? "Stau în genunchi și în picioare, părinte". Nu te uiți la slujbă ca și când te-ai uita la meci, poate la meci te uiți cu mai mult interes. Așa că oamenii aceștia sunt superficiali. De fapt mulți suntem superficiali sau suntem superficiali în raport cu ceea ce ar trebui să facem, dar lipsa aceasta de interes, de angajare, sau să te duci la biserică ca să asculți o predică e prea puțin. Zic unii: "Părinte, dar să știți că eu mă rog lui Dumnezeu și mă închin și mă gândesc la Dumnezeu". Și eu zic: foarte bine, dar să știi că nu e destul.

Părinte, dacă puteți să nuanțați puțin în legătură cu drumul spre țintă, rolul Maicii Domnului, al sfinților, al rugăciunilor unora pentru alții în cadrul Bisericii, rugăciunile părintelui duhovnicesc pentru ucenic, pentru fiii duhovnicești.

Sigur că noi nu suntem niște singuratici, noi ne mântuim în Biserică, ne mântuim între sfinții lui Dumnezeu, ne mântuim sub ocrotirea Maicii Domnului și noi credem în mijlocirile Maicii Domnului. Și tocmai acesta este rostul să mergi la slujbă, că te angajezi întru preamărirea lui Dumnezeu și în lucrurile cele de folos în înțelesul acesta că faci niște lucruri pe care singur nu le-ai face sau nu ți-ar veni în minte să le faci. De pildă în ceea ce privește preamărirea lui Dumnezeu - căci vorbeam de preamărirea lui Dumnezeu ca țintă a vieții creștine -, venind la biserică oricum ești pus în situația să te gândești să aduci mărire lui Dumnezeu, prin ecfonisele Sfintei Liturghii, "Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh", "Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh", "Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești", "Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm", "Că Sfânt ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm", "Că Tu ești sfințirea noastră și Ție mărire înălțăm". Toate lucrurile acestea sunt lucruri pe care le faci condus de sfânta Biserică.

Sau cinstirea Maicii Domnului. Ați băgat de seamă de pildă, că la Sfânta Liturghie, după ce se cântă imnul "Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm, Ție Îți mulțumim, Doamne, și ne rugăm Ție, Dumnezeului nostru", cele dintâi cuvinte pe care le auzim sunt: "Mai ales pentru Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria", iar după aceasta urmează un imn în cinstea Maicii Domnului: "Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim".

Să vă spun în legătură cu asta ceva. Eu obișnuiesc ca pe cei care vin la mine la spovedit să îi angajez și în cinstirea Maicii Domnului, pentru că în Molitfelnic scrie așa, că după ce l-ai spovedit pe cineva și i-ai dat dezlegare, preotul să zică "Cuvine-se cu adevărat", rugăciunea aceasta care v-am spus-o eu acuma. Dar un arhiereu la care m-am spovedit eu cândva m-a pus pe mine să zic. Și m-a pus pe mine să zic cuvintele acestea, rugăciunea aceasta, înainte de a primi dezlegare. Și am luat aminte și eu la aceasta și fac și eu așa. Și vine omul la mine la spovedit și îl spovedesc și zic: știi să zici "Cuvine-se cu adevărat"? Și câte unul zice: "Știu părinte". Și zic: atunci zi. Zice: "cuvine-se cu adevărat". Ca și când asta ar fi tot. Adică nici nu știe măcar despre ce e vorba. Și să știți că mă obosește treaba asta. Acuma bineînțeles că dacă nu zice el zic eu și câteodată, ostenit de atâția oameni care nu știu să zică "Cuvine-se cu adevărat", zic eu și nu-l mai pun pe el să zică. Dar constat că mulți dintre credincioșii noștri nu sunt cinstitori ai Maicii Domnului. De ce nu sunt? Din nepăsare, din neluare-aminte, că nu știu despre asta, că nu i-a învățat nimeni, că nu le-a atras nimeni atenția, nu știu de ce, dar știu că nu sunt cinstitori ai Maicii Domnului. Dacă nu știi nici o rugăciune către Maica Domnului, cum să fi cinstitor al Maicii Domnului? Păi ce să zicem, că vin la mine unii care nu știu nici "Tatăl nostru". Vine odată unul și zic: știi "Tatăl nostru"? Zice "Știu". Și eu m-am gândit că nu-l va ști, totuși. Și când zic oamenii că știu sau că nu știu, de obicei îi pun să spună. Era un inginer și zic: hai să vedem cum zice un inginer "Tatăl nostru". Și nu a știut. Dar nu a știut nici el că nu știe. De ce? Pentru că atunci când l-a zis, l-a zis cum credea el că e. Să știți că stăm destul de rău de fapt cu viața duhovnicească, nu sunt oamenii destul de bine angajați.

Și sigur că dacă suntem cinstitori ai Maicii Domnului nu se poate ca Maica Domnului să nu ne ocrotească, să nu se roage pentru noi. Suntem cinstitori ai sfinților, și sfinții se roagă pentru noi și avem încredere și în rugăciunile pe care le facem noi unii pentru alții și toate acestea ne ajută. Bine, eu nu puteam într-o cuvântare ca aceasta să mă ocup de toate laturile câte sunt. Dar în orice caz, dacă se pun problemele acestea, mă bucur că le putem elucida. Biserica noastră este o Biserică în care ne simțim angajați și ne simțim împreună cu alții, adică nu suntem niște singuratici, niște retrași, care ne lucrăm mântuirea în izolare. Ci suntem niște oameni care suntem angajați unii pentru alții după cuvântul "Pe noi înșine, și unii pe alții, și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm".

Sigur că un duhovnic se roagă bucuros pentru cei care se spovedesc la el și pe care îi poate avea în vedere sau măcar în general pentru toți aceia care i-a trimis Dumnezeu la el și care, mă rog, chiar și care nu au putut primi dezlegare de păcate - pentru că să știți că eu nu dau dezlegare de păcate numai așa, ca o formulă, că acuma s-a spovedit omul. Nu se poate, mai ales cei care trăiesc în sistem de păcătuire, cei care au niște patimi pe care nu le părăsesc, nu pot să primească dezlegare de păcate decât în măsura în care îi verific și, cu vremea, dacă se fac oameni cumsecade. De exemplu vine pe la mine câte un fumător - nu-i dezleg pe fumători - și spun: lasă că ne întâlnim noi când nu-i mai fi fumător. Cei mai mulți rămân fumători și nu ne mai întâlnim.

În legătură cu gândurile rele, unele din noi, altele din afară. Cum am putea să simțim că niște gânduri sunt rele ?

Păi și gândurile care vin din afară de noi, tot prin noi trec, așa că la urmă nu ne putem da seama foarte bine care sunt de la noi și care sunt din afară de noi. Dar totuși putem să ne dăm seama în sensul acesta, că dacă privești niște lucruri urâte, niște lucruri necuviincioase, acelea nu le-ai fi avut dacă nu te uitai la ele. Și acelea sunt gânduri din afară venite în tine cu voia ta, cu deplină voință și știință. Acesta-i și un păcat, adică să te uiți la niște lucruri necuviincioase e păcat. Nu tot ce face omul negativ e păcat, sunt și greșeli. De exemplu Tudor Arghezi are un cuvânt în legătură cu greșeala și cu păcatul: "Înțeleg, fratele meu, greșeală, dar să fie greșeală adevărată, că dacă greșeala s-a făcut în tine așezare și adevăr, atunci nu mai e greșeală ci păcat de moarte".

 

10 noiembrie 1992


 
Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Pãrintele Teofil Pãrãian
Cuprins Prescuri pentru cuminecături
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.