Pãrintele Serafim de la Sâmbãta

(1912-1990)

 

Sfântul Ioan cel care a scris Scara, în cuvântul despre ascultare (cuvântul 4), pomenind de niste cãlugãri dintr-o mãnãstire la care îi era luarea aminte, spunea cã erau “blânzi, binevoitori si veseli”. Asa a fost si Pãrintele Serafim. A fost blând, de o blândete care impunea respect. Avea o blândete care aducea aminte de Domnul Hristos, Cel ce a zis: “Învãtati-vã de la Mine, cã sunt blând si smerit cu inima”. Si Pãrintele Serafim era blând si smerit. Am zis odatã cãtre Pãrintele Serafim: “Pãrinte, noi vã tinem pe sfintia voastrã ca pe un sfânt”. La aceasta, Pãrintele a rãspuns: “Mã, te bat”. Eu am zis mai departe: “Da, Pãrinte, noi vã tinem (considerãm) ca sfânt”. Pãrintele Serafim a zis în continuare: “Mã, vrei sã te bat?” Atunci eu am întrebat: “Dar ce sunteti?” El a rãspuns: “Sunt un amãrât de pãcãtos”. Si, bineînteles, dacã l-am întrebat ce pãcate face, nu mi-a putut spune vreun pãcat al lui, pentru cã nu fãcea pãcate. Ar putea surprinde pe cineva afirmatia mea, cã Pãrintele Serafim nu fãcea pãcate. Eu sunt convins de aceasta, în sensul cã îl stiu pe Pãrintele Serafim bine intentionat, evlavios si hotãrât pentru cele bune. Când spun cã “nu fãcea pãcate”, nu mã gândesc cã n-ar fi putut avea nici o întrelãsare, ci cã nu fãcea nici un rãu cu deplinã vointã si stiintã, cãci asta înseamnã pãcatul. Era bun, ca acel pãrinte din Pateric despre care se spunea cã “din multa bunãtate nu mai stia ce este rãutatea”. Asa era Pãrintele Serafim, de o bunãtate si de o blândete incontestabile. Nici dusmanii lui - dacã ar fi avut vreun dusman - nu puteau sã-i gãseascã vreun cusur. Era cam neluãtor aminte la lumea aceasta si asta ar fi putut sã-i facã pe unii sã-l neglijeze si sã-l ocoleascã ori sã spunã cã n-a avut si calitãti care sã-l impunã în fata celor care numai la asa ceva se gândesc. Dar asta nu înseamnã cã cele pe care le-a avut si le-a vãdit n-ar fi destule si îndestulãtoare.

Fiind bun si blând, evident cã Pãrintele Serafim era si binevoitor. Se bucura de succesele celor din jurul sãu. Mie îmi spunea: “Copile, eu mã bucur de succesele tale cum mã bucur de succesele mele”. Un om binevoitor nici nu poate sã facã altfel. Binele altora este si binele nostru, mai ales atunci când si noi contribuim la binele lor.

În sfârsit, cine l-a cunoscut mai de aproape pe Pãrintele Serafim stie cã a fost un om vesel. Veselia Pãrintelui Serafim se manifesta în toate ale sale: în privire, în zâmbet, în râs, în fata seninã, în atitudini. Râdea cu poftã de fiecare datã când se ivea o situatie, o ocazie care prilejuia râsul. N-avea nici o retinere în privinta aceasta. Totul pornea dinãuntru, din inima sa seninã si veselã. Spunea cu plãcere glume prin care ne înveselea pe toti. Desi le auzeam de multe ori, ne bucuram totdeauna de Pãrintele Serafim cel vesel si de glumele spuse de el. Îmi amintesc de câteva, care bag de seamã cã le plac la toti. Cea mai fainã este cea cu balmosul. Spunea Pãrintele cã s-a dus odatã un cetãtean la stânã si ciobanii tocmai fãcuserã balmos - un fel de mãmãligã cu zãr si cu unt - si i-au oferit si celui venit la ei. El însã zicea cã nu-i place, cã nu vrea sã mãnânce. Si atunci ciobanii au zis: “Mã, tineti-l doi si dati-i unu”. Si ei au fãcut asa. Omul, când a vãzut cât de bun e balmosul, a zis: “Acum schimbati-vã. Tineti-mã unu si dati-mi doi”.

Ne mai spunea Pãrintele Serafim cã, pe când era student la Teologie, un coleg a venit de acasã si a adus cu el si niste vin si a zis cãtre un prieten al lui: “Hai la dulap, sã-ti dau niste vin”. Dar când au ajuns la dulap, a zis: “Stii ceva? M-am socotit sã nu-ti mai dau”. Bineînteles cã pânã la urmã i-a dat vin. Dar e fainã interventia aceasta: “M-am socotit sã nu-ti mai dau”. Ne veseleam si când zicea sau când ziceam si noi, învãtati de Pãrintele Serafim, o vorbã din satul lui: “Dacã ar fi fãinã, precum nu-i slãninã - ce mai apã bunã de plãcinte!!!”

Asa a fost Pãrintele Serafim: blând, binevoitor si vesel. Sã-l urmãm.

Pãrintele Serafim - odihnitor de oameni

În cuvântarea pe care am tinut-o când Pãrintele Serafim a trecut la cele vesnice, la înmormântarea lui, am fãcut o legãturã între Pãrintele Serafim si Sfântul Filimon din Colose, pe care Sfântul Apostol Pavel îl stia ca odihnitor de oameni, cãci i-a scris: “Inimile sfintilor, frate, s-au odihnit în tine”. Si mai departe: “Odihneste în Hristos inima mea”.

Pe Sfântul Filimon, ca odihnitor de oameni, îl stiu din Epistola Sfântului Apostol Pavel, dar pe Pãrintele Serafim, odihnitor de oameni, îl stiu din realitatea vietii. Am vietuit împreunã cu Pãrintele Serafim vreme de treizeci si sapte de ani si asa l-am cunoscut: “odihnitor de oameni”. N-a fost nimic fortat în apropierea pe care am fãcut-o între Pãrintele Serafim si Sfântul Filimon, si unul si altul fiind odihnitori de oameni.

Mãrturii despre Pãrintele Serafim

Despre Pãrintele Serafim pot da mãrturie toti cei care l-au cunoscut mai de aproape. Unii retin cu bucurie cãldura sufleteascã cu care i-a întâmpinat, i-a primit si i-a ajutat. Altii stiu cã Pãrintele Serafim a fost blând si binevoitor. Nu l-au uitat pe Pãrintele Serafim cei ce au fost mângâiati de el la vreme de necaz. Îl au la evlavie pe Pãrintele Serafim cei ce i-au cunoscut veselia, izvorâtã din credintã si pe care o manifesta în chip statornic. Unii îl stiu ca om al rugãciunii. Cineva spunea cu mirare si cu admiratie: “De câte ori intri la Pãrintele Serafim în chilie, totdeauna îl vezi cu patrafirul, totdeauna îl gãsesti la rugãciune”.

Mai mult decât altii, despre Pãrintele Serafim dau mãrturie eu însumi, care l-am cunoscut în anul 1942 si de care m-am legat sufleteste de la prima noastrã întâlnire. L-am regãsit la mãnãstire, în anul 1949, când a fost a doua venire a mea la Sâmbãta. L-am mai întâlnit în vremea anilor mei de studentie, când îmi petreceam, la Mãnãstirea Brâncoveanu, zile de vacantã. De la 1 aprilie 1953 m-am încadrat si eu în mânãstirea în care vietuia Pãrintele Serafim si am fost împreunã vietuitori pânã la moartea lui. În aceastã vreme si mai ales la început, Pãrintele Serafim m-a ajutat în mod special, citindu-mi si dictându-mi cãrti întregi, pe care eu le-am transcris în braille, ca sã-mi fie accesibile - eu fiind nevãzãtor. Îmi amintesc, în aceastã privintã, câteva repere. Înainte de tunderea mea în monahism, Pãrintele Serafim a tinut sã-mi citeascã o micã lucrare, scrisã de Arseniev, intitulatã Biserica Rãsãriteanã. Aceastã lucrare mi-a fãcut mare bucurie.

Pãrintele mi-a atras atentia asupra unui articol, scris de profesorul Teodor M. Popescu, cu titlul Sfintii Trei Ierarhi în slujba Bisericii. Pãrintele Serafim mi-a citit acest articol, pe care apoi mi l-a si dictat.

N-am sã uit niciodatã bucuria pe care am avut-o când Pãrintele Serafim mi-a citit al doilea imn din Imnele dragostei de Sfântul Simeon Noul Teolog, în versificatia Maicii Teodosia Latcu. Îmi stãruie si acum în suflet bucuria pe care am avut-o când Pãrintele Serafim mi-a citit prima datã cuvântul al 72-lea din scrierile Sfântului Isaac Sirul. Mi-a mai citit Pãrintele Serafim si alte multe articole din revistele bisericesti, dintre care am ascultat cu uimire cuvântul tinut de profesorul Teodor M. Popescu la o aniversare oarecare a scriitorului Gala Galaction. Pãrintele Serafim mi-a citit si mi-a dictat multe texte din Filocalie, din cãrtile de slujbã, din Proloage etc.

Toate acestea îl tin prezent pe Pãrintele Serafim si îl fac lucrãtor în viata mea si dupã ce a trecut din lumea aceasta. Dumnezeu sã-i primeascã ostenelile fãcute pentru mine, pentru binele meu, pentru succesele mele, despre care spunea cã se bucurã de ele cum se bucurã de succesele lui.

La cele de mai sus adaug si o constatare: constatarea cã prietenii Pãrintelui Serafim erau si prietenii mei, iar prietenii mei erau si prietenii Pãrintelui Serafim. Ei ne priveau întotdeauna împreunã. Îmi amintesc de un mod de adresare pe care îl avea o credincioasã, care ne trimitea la amîndoi aceeasi scrisoare si care scria, drept titlu, “Bunii nostri Pãrinti Serafim si Teofil”.

Pãrintele Serafim - “un om de care s-au bucurat oamenii”

Am lãsat la urmã cuvântul cel mai cuprinzãtor, cel mai important si cel mai reprezentativ în raport cu Pãrintele Serafim, anume cuvântul cã “Pãrintele Serafim a fost un om de care s-au bucurat oamenii”. Asta spune tot despre Pãrintele Serafim. Când spui cã “Pãrintele Serafim a fost un om de care s-au bucurat oamenii” nu mai trebuie adãugat nimic. Asa-l stiu toti care s-au bucurat de întâlnirile cu el, marcate de “Bine ati venit la noi”, “Mã bucur cã sunteti cu noi” sau de “O, batã-te nororocul! Sã te ocãrãsc frumos”. Ca om al bucuriei si ca prilejuitor de bucurie îl stiu toti câti îsi amintesc de Pãrintele Serafim, ca mângâietor si iertãtor la spovedanie. Ca “om de care s-au bucurat oamenii” îl au în amintire toti aceia care au venit în legãturã cu Pãrintele Serafim, i-au ascultat cuvântul si sfatul si au plecat din fata lui cu sufletul îmbogãtit, cã s-au întâlnit cu “un om de care s-au bucurat oamenii”.

Cuvânt de încheiere

Cea mai fireascã întrebare în legãturã cu Pãrintele Serafim, pe care si-o poate pune oricine ar dori sã fie ca el, este întrebarea: “Oare prin ce ostenealã ar putea cineva sã ajungã sã fie ca Pãrintele Serafim? Oare prin ce ostenealã a ajuns Pãrintele Serafim sã fie asa cum l-am cunoscut, asa cum îl stim?” Întrebarea aceasta am pus-o eu cândva, într-un cerc adunat spontan în jurul meu la scoala teologicã din Sibiu, fiind atunci de fatã si Pãrintele Profesor Dumitru Cãlugãr. Întrebarea mea era atunci în legãturã cu un alt om vrednic de pomenire si care mie mi s-a asezat la inimã, pentru buna lui alcãtuire sufleteascã dupã Dumnezeu. Este vorba de Episcopul Vicar, de atunci, al Arhiepiscopiei Sibiului, pe nume Teodor Scorobet. Nu stiu cum a venit vorba de el si eu am zis: “Oare prin ce ostenealã a ajuns Prea Sfintitul Teodor la asezarea sufleteascã pe care o are?” La aceasta, Pãrintele Profesor Dumitru Cãlugãr - om vesel si glumet - a rãspuns: “Prin osteneala lui Dumnezeu, cã asa l-a lãsat Dumnezeu”. Cred cã la fel se poate spune si despre Pãrintele Serafim: a fost un om lãsat de Dumnezeu, spre bucuria multora. Sã-l urmãm!

Arhimandritul Teofil Pãrãian
Mãnãstirea Brâncoveanu,
Sâmbãta de Sus

(text preluat din revista Epifania, cu acordul redactiei)

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | My Links

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.