Sociologii examineazã ortodoxia

– Aleksander Morozov, Nezavisimaia gazeta religii –

În 1997 au fost publicate rezultatele a douã mari anchete sociologice cu privire la situatia religioasã din Rusia. Primul a fost un proiect comun al Academiilor de Stiinte Finlandezã si Rusã, sub conducerea lui K. Kaariainen si D. Furman. Al doilea, al Centrului de Cercetãri Sociologice al Universitãtii de Stat a Moscovei, în care sectiunea despre religie este condusã de T. Varzanova. Lista acestor rezultate aratã cã eclectismul religios este dominant în Rusia si cã ortodocsii reali alcãtuiesc 4% din populatie, dacã nu mai putin.

Se pune întrebarea: Vã considerati ortodox? Sã presupunem cã 57% rãspund “da”. Însã spiritul academic este curios si anchetatorul, luând în considerare rezultatele sondajului, se întreabã: “Oare toti cei 57% cred cu adevãrat?” În consecintã, o întrebare suplimentarã este pusã: “Mergeti la Bisericã?” Devine evident cã 40% merg cu sigurantã la Bisericã. Logica ulterioarã a curioasei minti academice va adãuga întrebãri suplimentare de corectare la fiecare anchetã: “Vã împãrtãsiti?”, “Credeti într-un Dumnezeu personal?”, “Este Dumnezeu Treime?” Cu fiecare nouã întrebare, numãrul ortodocsilor se împutineazã în mod constant. Pe scurt, prin punerea tuturor întrebãrilor aditionale, procentajul de ortodocsi din Rusia este zero. Desigur, dacã în esantion ar apãrea un preot ortodox, cu o educatie religioasã, atunci procentajul ar fi poate de 0,1%; dar întrucât în Rusia sunt numai 20.000 de preoti ortodocsi, sunt sanse slabe ca vreunul sã fie cuprins în esantion.

Cu doi ani în urmã, când Tatiana Varzanova – un sociolog devotat – si-a descoperit vocatia în acea directie, eu fiind adjunctul editorului sef de la Metaphrasis, agentia ortodoxã de informatii, m-am dus s-o întâlnesc la Centru. Tocmai atunci ea chibzuia dacã sã adauge întrebarea despre Împãrtãsanie.

Fãrã îndoialã, întrebarea are o logicã clarã, de vreme ce crestinii «îmbisericiti» primesc Împãrtãsania. De asemenea, fiecare întrebare suplimentarã, luatã separat, are o logicã pozitivã. În orice caz, rezultatul – care a concluzionat cã numãrul ortodocsilor din Rusia este zero sau poate chiar 4% – este un veritabil nonsens. Cunoscând-o pe Tania [Tatiana Varzanova], sunt absolut sigur cã nu este o persoanã pãrtinitoare. De asemenea, nu existã nici un motiv pentru a suspecta cã Dimitri Efimovici Furman si-a nãscocit cifrele la comandã. Pe de altã parte, incorectitudinea (inpropriety) sociologiei aplicate în încercarea de a defini ce este «Ortodoxia» intrã de minune în cadrul predestinatiei universale. Rezultatele acestor feluri de anchete au consecinte practice – aceste cifre se perindã pe paginile mass-mediei, sunt luate drept bune în studii analitice, proiectiile politice pot sã fie fundamentate pe ele etc. Astfel, o referire constientã la cifra de 4% nu ar trebui fãcutã asa cum a fost ea fãcutã de O. Kiriazev (N.G. Religion, septembrie 1998), în schimb pierderea dexteritãtii metodologice în astfel de anchete, ar trebui scoasã în evidentã.

Sociologia aplicatã este în stare sã facã analize utile ale unor diverse corelatii. De pildã, câti dintre cei ce se considerã ortodocsi sunt monarhisti, sau, poate, partizani ai lui Ziuganov, oponenti ai expansiunii NATO etc. Trebuie admis, existã multe rezultate interesante în concluziile lui D. Furman asupra cestor subiecte. Totusi, trebuie sã afirmãm clar: sociologia aplicatã nu are datoria sã stabileascã ce este «Ortodoxia». Metodologia ei nu permite aceasta.

Anul trecut, Olga Kurilo a publicat strãlucita lucrare Studii asupra Istoriei Luteranilor în Rusia în secolele XIV-XX. Ea a condus interviuri detaliate în comunitatea luteranã a Sfintilor Petru si Pavel din Moscova. Ancheta a arãtat cã majoritatea enoriasilor nu citiserã cãrtile lui Luther si nici mãcar nu le cunosc titlurile, nici nu respectã sãrbãtorile specific luterane cum sunt: Ziua Reformei si Ziua Recoltelor, ci toti sãrbãtoresc practic Crãciunul si Pastile de douã ori – a doua oarã împreunã cu ortodocsii. Ei coc kulichi (pâinea ruseascã de Pasti), se folosesc de rugãciuni ortodoxe si imnuri baptiste etc. În timpul anchetei, doar o singurã persoanã si-a reamintit de Ziua Reformei ca fiind o sãrbãtoare specific luteranã. În orice caz, Olga Kurilo nu ajunge la concluzia cã în Moscova existã doar un singur luteran, si cã ceilalti aderã la “eclectism” si “sincretism religios” si nu sunt cu adevãrat luterani.

De ce se procedeazã astfel când e vorba de ortodocsi? Rãspunsul este evident. Nici Taniei si nici respectatului Dimitri Efimovici, din punct de vedere civic, nu le place ipocrizia, care este evidentã în societatea ruseascã cu privire la Ortodoxie. Nu le place sã-i vadã pe cei ce au puterea stând în picioare cu lumânãri în mâini. Si acest “spirit civic” este gãsit a fi inevitabil baza acestui reductionism sociologic. Desi într-un mod necinstit (underhand way), totusi ei vor sã demonstreze cã în timp ce suntem înconjurati de fariseism, existã doar o mânã de ortodocsi adevãrati!

Metodologia reductionistã functioneazã bine numai cu sectarii. La ei, sectarul obisnuit va fi memorat toate principiile credintei ca un scolar. D. Furman întelege bine – în fond este un experimentat specialist în religie – cã o încercare de a stabili câti “adevãrati martori ai lui Iehova” sunt printre martorii lui Iehova s-ar solda cu cifre foarte ridicate. Toti 100% vor fi gãsiti “adevãrati”! Întrebãrile pentru anchetã ar putea fi luate direct din oricare dintre fluturasele «martor» (“Care este numele lui Dumnezeu?”, “Este Dumnezeu Treime?”, Trebuie botezati copiii?”). Este clar nu numai pentru un specialist în religie cã martorii lui Iehova învatã pe de rost aceastã brosurã si întotdeauna sunt înarmati cu douã-trei citate din Noul Testament pentru fiecare tezã memoratã.

Nu este clar de ce atât Dimitri Efimovici [Furman] cât si Tania [Tatiana Varzanova] studiazã ortodoxia ca si când aceasta ar fi o sectã, când între o religie mare si o sectã este o diferentã fundamentalã, diferentã definitã de unii ca Harnack, Troelsch si Weber, si care le e binecunoscutã.

Vom spune: Dimitri Efimovici [Furman] si Tania [Tatiana Varzanova]! Concluzia cã în Rusia existã un “consens ortodox” (i.e., 60% de eclectici si ipocriti) plus 4% ortodocsi, este un veritabil nonsens, bazat pe o pãrtinire inconstientã.

Ce înseamnã acest 4%? Este mai probabil ca D. Furman sã fi descoperit, pe calea întrebãrilor corective, câti dintre ortodocsi au o constiintã sectarã. Neîndoielnic, ortodoxia are asa ceva. În primul rând, ei pot fi gãsiti prin jurisdictiile, putine la numãr, care s-au rupt, în diferite timpuri, de Patriarhia Moscovei (“adevãratii ortodocsi” sau, de exemplu, “Biserica Ortodoxã Liberã”, care s-a rupt de ROCA – Biserica Ortodoxã Rusã din America – în anii '90). Ca orice grupuri radicale si “de rezistentã”, pe baza deghizãrii (make-up) lor, ei sunt vãzuti de specialistii în religie, ca secte. Membrii acestor grupuri sunt chemati în mod constant sã-si defineascã opozitia si oricând sunt în stare sã rãspundã la orice întrebare dogmaticã. Constiintele lor religioase functioneazã într-un mod diferit fatã de membrii aceluiasi tip de confesiuni. Oricând vei putea detecta un sectar dupã promptitudinea cu care rãspunde la orice întrebare cu un set de rãspunsuri memorate.

În al doilea rând, chiar înlãuntrul Patriarhiei Moscovei existã o ramurã distinctã a radicalilor. Ei sunt, ca sã spunem asa, “adevãratii ortodocsi” din Bisericã. Acestia au, de regulã, deja pregãtit rãspunsul de “da” sau “nu” la orice întrebare. Ei sunt ideali, prin gândirea lor, pentru anchetele sociologice. Ei sunt ferm convinsi cã “împãrtãsania catolicã este mâncare drãceascã”, cã traducerea Liturghiei în limba rusã contemporanã este o crimã împotriva Traditiei Patristice. Chiar si vederile lor politice sunt strâns legate de credintã – sunt consecventi anticomunisti, monarhisti, nationalisti etc.

Este total de neînteles de ce D. Furman identificã acest grup respectat de ortodocsi radicali cu ortodocsii din Rusia. Cred cã, analizând catolicii din Italia, cu sigurantã ar gãsi cã catolicii radicali sunt “singurii catolici” si cã oricare altii sunt eclectici si ocultisti. Oleg Kiriazev poartã o si mai mare responsabilitate de când a luat în calcul cifra de 4% pentru a formula concluzii politice cu bãtaie lungã. Iatã acum, numerele lor sunt fãrã valoare, dar cât sunt de pretentioase! Este chiar mai curios faptul cã acesti oameni bine-intentionati au publicat imediat aceastã cifrã de 4% în englezã, împrãstiind­o prin Internet.

Lucrez acum într-unul dintre centrele analitice într-o chestiune politicã. Si aceasta a aplicat sociologi. Mi-am exprimat pãrerile unuia dintre ei, într-o încercare de a întreba despre acuratetea din sociologia aplicatã. Dar el, ca un maestru Zen, a ocolit un rãspuns direct si a spus urmãtoarele: “Dacã o studentã nu cunoaste «Tatãl nostru» si Crezul pe de rost si dacã ea a) nu este materialistã, b) într-o perioadã dificilã din viatã nu s-ar duce la vreo moschee, sinagogã sau bisericã catolicã, ci s-ar duce la o bisericã ortodoxã, atunci ea este într-adevãr ortodoxã”.

Cifrele la care s-a ajuns trebuie privite din acest punct de vedere. Cam 60% dintre cei întrebati, într-un fel sau altul, mai mult sau mai putin profund, se considerã ortodocsi. Rezultatele lui D. Furman si T. Varzanova aratã cã în perioada 1991-1997 cifra a crescut considerabil. Astãzi ei pot sã meargã rar la bisericã – iar mâine des. Eforturile de a extrage «eclectismul» nu sunt semnificative întrucât ar fi necesar sã afli care a fost situatia în timpul tarului Nicolae. Era constiinta ortodoxã mai «purã» dacã aceastã puritate s-ar mãsura cu ajutorul metodelor reductioniste ale sociologiei primitive?

Un numãr semnificativ de rusi, incluzând tineretul, încearcã sã se regãseascã în cadrul traditiei spirituale nationale. Este posibil ca în spatele acestei tendinte sã existe sã existe un fel de proces, pe scarã largã, a constiintei sociale. Este de înteles cã acesta este legat de identificarea sinelui national rus. Pe de altã parte, anumiti futurologi spun cã, în ciuda imensei întinderi a ocultismului în acest secol, existã o întoarcere masivã cãtre religia traditionalã.

Traducerea: Ana-Maria Ilies


Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.