varianta fara diacritice românesti a acestei pagini

Nicolae SteinhardtNicolae Steinhardt

365 de întrebări incomode

(adresate de Zaharia Sângiorzan)

 

 

3. O definiție a poeziei de totdeauna

E simplu, aplicăm definiția dată de Mircea Eliade culturii: contactul permanent cu misterele.

4. Satul românesc

Mai păstrează unele valori, deși se prezintă și el grav contaminat și corupt.

Dovadă această declarație a unei bătrâne maramureșene, la Șurdești, lângă biserică. Era întrebată de un grup de vizitatori străini – prin tălmaci – cum trăiește, dacă nu duce lipsă de cele necesare traiului. Răspunde venerabila săteancă așa: cu ce câștigăm, cu ce ni se dă, cu ce furăm, cu ce ne pică, ne descurcăm.

Teribil răspuns, care arată cât de jos am cuborât, în cât de adânci straturi a pătruns spiritul șmecheresc.

26. Etic și estetic

Refuz să mă las antrenat într-o discuție implicând dihotomia estetic-etic de când am citit ecuația lui Wittgenstein: eticul și esteticul sunt identici. Nu poate fi concepută opera de artă fără valoare estetic㠖 și nici fără valoare morală. Sunt dou㠓fețe” sau ipostaze ale unei aceleiași ființări (ousia greacă, substanța) întocmai ca cele trei “fețe” sau persoane ale Sfintei Treimi.

38. Mihail Sadoveanu

Să vă relatez trei scene autentice:

  1. În fastuoasa casă, fostă a lui Richard Franasovici, din strada Pitar-Moșu în București, Mihail Sadoveanu, președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, primește un ziarist căruia îi acordă un interviu. Li se servește un uriaș platou cu sandvișuri de tot felul. Sadoveanu le mănâncă pe toate, minus unul. Pe acesta, ultimul, îl rupe în două și-i întinde gazetarului o jumătate grăind: vezi, sunt comunist, împart frățește tot ce am.
  2. În altă lumină: într-o excursie cu pluta pe Bistrița, toată lumea priveștee cu nesaț peisajul. Sadoveanu joacă șah (ori table, nu mai știu) și habar n-are de peisaj. Apoi scrie o admirabil㠖 amănunțită și exact㠖 relatare a călătoriei! (Ăsta-i geniul!)
  3. A tradus din Psalmi cu ajutorul unui ebraist. Moses Duff. S-au împrietenit. Duff dă de înțeles că după a lui părere artistul nu trebuie s㠓se vând㔠politicii. Sadoveanu, atunci, îi mărturisește: Ce vrei, ce vrei, ce nu face omul pentru o pâine? Da, Coane Mihai, zice Duff, pentru pâine da, multe, n-are încotro, dar nu pentru o felie de cozonac. (scenă relatată mie de doamna Valeria Sadoveanu la Văratec).

62. Modele pentru tineri

Noica, desigur. Și, dintre bătrâni, Anton Dumitriu (deși a făcut prostii gogonate, dar prostii, nu nerușinări). Apoi, cred, Eugen Simion și Eugen Ionescu, neapărat: inteligență și caracter! (din prea-plin). Vintilă Horia, cel din Spania. Virgil Nemoianu, de la Washington. Și desigur, alții, nu-i știu pe toți.

69. Orgoliul din umilință

Să vă citez fraza (ultra nostimă) a unui episcop francez: “En fait d’humilité, je défie n’importe qui!”

Lăsând gluma la o parte: desigur există primejdia nașterii orgoliului din umilință; desigur. Noica îmi zicea: fă și tu ca monahii care în post își puneau o picătură de ulei în cartofi sau varză. Ca să nu se trufească, ca să se smerească, să-și dea “ticăloșia” în vileag

Astfel de “cedări” sunt salutare, profilactice.

72. Ideea față de mit

Să luăm un exemplu culinar. Ideea este rețeta. Mitul este torta încă nescoasă din cuptor. Opera de artă e torta garnisită și frumos așezată pe farfurie.

82. Morala iezuiților

Eu nu sunt un adversar al iezuiților. În polemica lor cu janseniștii, sunt întru totul de partea lor. Cazuistica a fost o lucrare liberală și generoasă. O condamnă numai cei care nu-s informați. Dostoievski, cred, nu pe ei i-a avut în vedere, ci spiritul totalitar în sine – și inchiziția, născocire a dominicanilor, nu a iezuiților! Să nu uităm că în cazul Galilei, iezuiții sunt cei care i-au luat apărarea și au propus o foarte judicioasă soluție a ipotezelor științifice.

92. Două principii pentru artist

Nu există firește rețete care să stea la îndemâna artistului, însă există două principii sine quibus non:

93. Suferința

Numai așa este suferința adevărată și autentică: dacă e deznădăjduită și inexplicabilă, absolut de neînțeles.

96. Trăim azi sub teroarea mediocrității?

Da, da, da, de trei ori da. Nu teroarea KGB, nu teroarea polițienească, nu, ci dubla teroare: a prețului de cost și a neiertătoarei, vigilentei, neobositei mediocrități. Mediocrii au alcătuit liga lor de neînvins al cărei scop e să bareze drumul oricărui cât de mic talent. Ăsta e “tăvălugul”, de care s-a tot vorbit în occident.

115. Prăbușirea valorilor morale ale țăranului român

Din câte văd la Rohia și în Maramureș, din stilul de viață a rămas destul de mult. Dar valorile morale sunt prăbușite. Șmecheria și aici își întinde acum stăpânirea. Morala a fost înlocuită cu: “descurcă-te!” Iată noua lege: descurcă-te! O fi stângismul boala copilăriei comunismului. O fi imperialismul faza finală a burgheziei. Un lucru e cert! că faza finală a marxismului e șmecheria generalizată.

125. Cele șapte păcate capitale

  1. Prostia,
  2. Recursul la scuze: Nu știu, n-am știut,
  3. Fanatismul,
  4. Invidia,
  5. Trufia neroadă,
  6. Turnătoria,
  7. Răutatea gratuită.

Mai adaug o a opta: dragostea cu sila.

137. Ideile au un destin sau o vârstăistorică?

Răspunde Musil: ideile trăiesc atâta vreme cât se crede în ele, câtă vreme de bucură de credit. Apoi pier, dau faliment ca și băncile care și-au pierdut creditul.

Totul e credință. Ideile au așadar și ele viață, viață limitată, vârstă moarte.

Spengler și Toynbee au expus problema pe larg.

Eu unul cred că aceasta chiar este adevărata istorie: evoluția ideilor. Nu cred că ideile sunt un produs al materiei și economiei, ci, dimpotrivă, ordinea socială și economică este o consecință a ideologiei.

186. Capodopere din literatura religioasă românească

Mă repet: Ortodoxie și românism de Dumitru Stăniloae, O fotografie veche de 14 ani [Eliade], Potirul lui Crainic, câțiva Psalmi ai lui Arghezi, De la noi la Cladova. Să nu-i disprețuim pe Lascarov-Moldoveanu, pe Stere Diamandi. Popa Tanda e o mică izbândă a literaturii religioase. Cruciada copiilor a lui Blaga și Anno Domini de Ion Marin Sadoveanu sunt piese religioase. Religioase sunt: Moartea lui Fulger și Creanga de aur.

În închisoare s-au scris multe și frumoase poezii religioase – unele de o mare frumusețe (Crainic, Gyr, Mandinescu…)…

200. Ce vă face azi fericit?

  1. Câte o vorbă bună spusă mie spontan.
  2. Ne-boala.
  3. Amintirea clipelor de fericire de altădată (Anti-Dante).
  4. De la Cioran citire: răbdarea cu demnitate a singurătății și părăsirii de către Ceilalți.
  5. Rarele clipe de credință totală, fierbinte.
  6. Clipele de civism absolut, conform dublei devize: curva asta de lume, curul ăsta de trup.

290. Sinteza etnică românească

Sinteza românească e admirabilă: avem duhul, contactul cu misterele și cu tărâmul de dincolo de la traci; ordinea și legea de la romani; și puțină (tocmai cât trebuie) “frenezie” de la contactul cu slavii.

de la celelalte neamuri, mai ales: sluțenii și defecte, de la greci, turci, evrei, maghiari, țigani. Le-am adoptat numai defectele. Poporul român e dintre acelea care-și dovedesc însușirile bune și superioritățile numai când și unde sunt în stare de puritate etnică (spre pildă în Maramureș).

307. Occidentul și amplitudinea ființei

Europa de astăzi (occidentul) oferă un spectacol de nerozie și îndobitocire cum rareori a mai fost din secolul IV încoace.

Să ăștia să realizeze amplitudinea ființei! Aida de! Vor realiza amplitudinea sclaviei, către care au făcut pași mari. Statele occidentale sunt de pe acum vasale statelor africane (ex. Italia e sub suzeranitatea Libiei, Germania a Iranului, Franța și Anglia a Libanului (lui Abu-Nidal) etc., etc.).

 

311. Privilegiul mântuirii nu ascunde un imens orgoliu de a cunoaște eternitatea, ideea de a fi cel ales și neuitat?

Nu, nu, nu.

E o smerită nădejde a putinței de a împlini cele patru comandamente creștine principale:

  1. a fi fericit.
  2. a putea iubi nelimitat, neîncetat și față către față pe Dumnezeu.
  3. a te regăsi pe tine așa cum ai fost proiectat, fără intervenția ulterioară a păcătoșeniei.
  4. a te bucura de ceea ce este trăsătura cea mai specifică a omului (cum constată Unamuno): jinduirea veșniciei.

313. Suferința autentică

A nu se uita spusa Talmudului: orice suferință ca să fie autentică trebuie să fie:

  1. de neînțeles pentru victimă,
  2. cu totul lipsită de nădejde,
  3. mai ales umilitoare.

336. Sfințenia

Adevărata , marea sfințenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o obște și ați iubi aproapele (așa cum e) ca pe tine însuți; sau măcar (stadiu inferior însă tot remarcabil și sfânt) a te purta cu el ca și cum l-ai iubi ca pe tine însuți, ori mai mult ca pe tine însuți.

Forma cu totul superioară și cutremurătoare de grea a sfințeniei este ca, liber fiind, într-o obște închisă trăind, să-ți iubești aproapele nu mai puțin ca pe tine, așa cum Hristos și-a iubit apostolii (Ioan 13, 34).

De aceea sfinți îi consider pe acei care au trecut cu bine examenul cel teribil, cel de care n-ai cum trișa: al închisorii ori al mănăstirii (ori chiar al vieții în lume) iubindu-și aproapele deși prea bine și prea deslușit îl vede așa cum este. Restul: milostivirea, privegherile, posturile, metaniile, flagelările… sunt doare treptele dintâi ale Scării, sunt simple gymnofisii yoghine.

346. Luther și Sf. Francisc

Întâlnindu-l pe Francisc care se plimba gol pe Via Appia și vorbea de unul singur cu păsărelele, Luther ar fi strigat halebardierii să vină să-l ridice pe văditul posedat. Iar Francisc i-ar fi grăit zâmbind: Frate burduhănosule, de ce te mânii oare?

357 Ce înseamnă să ai “suflet politic”?

Înseamnă să nu fi tont, să nu te lași îmbătat cu apă rece, să știi să vezi, să simți, să pricepi la iuțeală, să fii sensibil la microsemnale, să te doară de năpasta altora, să consideri problema pâinii aproapelui tău ca pe o datorie spirituală iar nu ca pe o simplă problemă materială, să poți oricând deveni – cum atât de frumos a spus Iorga – un om public în zilele de urgie. Suflet politic? Vai de capul bărbatului care nu-l are și mare pierdere zău nu e dacă nu se năștea.

Asta-i criza cea mare: a pierit din conștiința oamenilor sufletul politic, au devenit niște robi nătângi. Și niște lași – sufletul politic presupune o doză minimală de curaj.

Să punem capăt discriminării politici. Să redevenim oameni cu suflet, minte și nițică bărbăție, adică oameni politici.

361. Fariseismul

Fariseismul își trăiește astăzi apogeul. Ce bine se potrivește vremii noastre fariseul. El care strecoară țânțarul și înghite cămila. Birocratul, chițibușarul, cel sigur de sine, cel care nu cunoaște îndoiala, spaima, nevoia de a-și depăși trufașele certitudini. Cel care nici pe sine nu se mântuie, nici pe alții nu-i lasă se mântuie. Fariseul e dogmatistul, e activistul, cel perfect împăcat cu sine, netulburatul, cel care nu bănuie că mai poate fi ceva dincolo de raza lui vizuală și de marginile minții lui. Cel încântat de sine, încuiat în sine, în doctrina, nomenclatura, rigoarea și doctrina sa perfectă. Cel cu desăvârșire mulțumit cu sine, cu ideile, programul și tabieturile sale psihomintale. Cel care nu se îndoiește, căruia nu-i trebuie nici ajutor, nici prietenie, care nu simte nevoia de a se spovedi, de a se îmbunătăți, de a fi iubit.

362. Statul

Nu suntem îndreptățiți să-i cerem statului să ne dea raiul pe pământ, dar suntem în drept să-i pretindem a nu realiza iadul pe pământ.

(texte după ediția întâi a cărții, apărută în 1992 la Editura Revistei Literatorul)


Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Pãrintele Nicolae Steihardt de la Rohia
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.