Ce este Euharistia?

Sunt multi dintre cei care aud cuvântul acesta si nu-l înteleg, fiind un cuvânt teologic, nu unul de circulatie. Euharistie înseamnă multumire. Bineînteles, când zicem Sfânta Euharistie noi nu zicem de fapt “Sfânta Multumire”. Dar cuvântul acesta se întrebuintează în general cu alt înteles, si anume de Sfânta Cuminecătură sau Sfânta Împărtăsanie. În limba noastră se întrebuintează foarte putin cuvântul “euharistie”. Cei mai multi nu-l aud niciodată, altii îl aud si-l uită, altii îl aud si nu-l înteleg. Teologii însă stiu că Sfânta Euharistie este ceea ce înteleg credinciosii în general prin “Sfânta Cuminecătură” sau “Sfânta Împărtăsanie”. De fapt nici aceste cuvinte nu corespund continutului lor. Stim însă că atât prin “Euharistie”, cât si prin “Împărtăsanie” si “Cuminecătură” noi întelegem Trupul si Sângele Mântuitorului Iisus Hristos pe care Îl primim atunci când ne împărtăsim sau despre Care stim că se află pe Masa Sfântului Altar, unde întotdeauna este prezent în chivot, pentru împărtăsirea celor care trebuie să se împărtăsească grabnic, în special pentru bolnavi, ceilalti credinciosi fiind sfătuiti să se împărtăsească la Sfânta Liturghie.


Împărtăsire cu Trupul si Sângele Mântuitorului

Cum se poate să existe Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru împărtăsire? Domnul nostru Iisus Hristos, la Cina cea de Taină – ni se spune în trei din cele patru Sfinte Evanghelii, În Evangheliile sinoptice, de la Matei, Marcu si Luca –, a luat pâine în mâinile Sale, a binecuvântat, a frânt si a dat ucenicilor Săi, zicând: “Luati mâncati, Acesta este Trupul Meu, Care Se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor”. Asa a rămas în constiinta credinciosilor si în constiinta Bisericii cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos de la Cina cea de Taină. În legătură cu paharul cu vin a zis Domnul Iisus Hristos: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsă spre iertarea păcatelor”. Cuvintele acestea le spun preotii la Sfânta Liturghie. Ceea ce înseamnă că Sfânta Liturghie are o legătură cu Cina cea de Taină, în întelesul că atunci Domnul Iisus Hristos, după mărturiile Sfântului Evanghelist Luca si a Sfântului Apostol Pavel din Epistola I către Corinteni, a zis: “Aceasta să o faceti întru pomenirea Mea”, a statornicit datoria ucenicilor Săi de a face aceasta în continuare, dar si urmasilor lor. Asadar, Sfânta Liturghie este o repetare a Cinei celei de Taină după partea ei euharistică.

Pentru ca ei să se poată împărtăsi cu Trupul si Sângele Domnului, trebuie să-L aibă de undeva. Cei de la Cina cea de Taină L-au avut din mâinile Mântuitorului. El n-a zis: Aceasta este pâine care închipuieste Trupul Meu, acesta este un simbol al Trupului Meu, ci a zis: “Acesta este Trupul Meu”. El nu a dat pâine obisnuită, ci a dat pâine euharistică, a dat de fapt Trupul Său sub chipul pâinii. Apoi, luând paharul, a zis: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, care se varsă spre iertarea păcatelor”, prin aceasta oferind nu vin, ci chiar Sângele Lui, vin prefăcut în Sângele Lui. Aceasta este credinta noastră si învătătura Bisericii. Prin urmare, ceea ce se pune înainte, prescura anume pregătită si vinul amestecat cu apă, anume pregătit, se preface, prin rugăciunile preotilor si ale credinciosilor, în Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în Sfânta Euharistie cu care se pot împărtăsi credinciosii.

Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos se pomenesc separat, pentru că înfătisează Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a pomenit separat Trupul si Sângele la Cina cea de Taină, desi ele sunt împreună în alcătuirea umană. Asadar, El n-a făcut altceva decât a arătat că e vorba de Trupul care se jertfeste si de Sângele care se varsă spre iertarea păcatelor. Dar nici Sfintii Apostoli la Cina cea de Taină nu s-au împărtăsit, nici noi nu ne împărtăsim cu Trupul si Sângele Domnului în situatia în care era când S-a jertfit, ci cu Trupul si Sângele cu care El a înviat din morti si S-a înăltat la ceruri, bineînteles acestea cuprinzând în sine Trupul si Sângele cu care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit pe Cruce.

Toată lucrarea Sfintei Liturghii are rostul de a realiza în cuprinsul ei posibilitatea de împărtăsire a credinciosilor cu Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceasta se realizează prin rugăciunea preotilor si a credinciosilor, pentru că Liturghia n-o fac numai preotii si nici numai credinciosii, ci o fac împreună. Stim aceasta din faptul că Liturghia este în asa fel alcătuită, încât credinciosii se roagă si ei pentru ceea ce urmează să se realizeze. Preotul zice: “Pentru cinstitele Daruri ce sunt puse înainte, Domnului să ne rugăm”. Eu mă rog pentru cinstitele Daruri, iar voi fiti atenti si luati aminte la aceasta. El zice: “Domnului să ne rugăm” toti credinciosii. Dar nu numai Sfânta Liturghie, ci toate slujbele Bisericii Ortodoxe se fac nu de către preoti singuri, ci de către preoti împreună cu credinciosii. Toti care suntem de fată la Slujbe venim ca să slujim, nu ca să privim, ca să auzim ceva. Fiecare slujeste la măsura lui: episcopii la măsură de episcopi, preotii la măsură de preoti, diaconii la măsură de diaconi, si apoi credinciosii. Toti trebuie să participe la Sfintele Slujbe cu constiinta că si ei realizează, că si cu partea lor se împlineste ceea ce se urmăreste la Sfânta Liturghie, adică ajungerea la Sfânta Euharistie pentru împărtăsire. Noi spunem că aceasta se realizează la epicleză, adică atunci când credinciosii cântă: “Pe Tine Te lăudăm…” Atunci preotul se roagă ca cinstitele Daruri ce sunt puse înainte să se prefacă în Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Si anume, după ce preotul se roagă ca Dumnezeu să-L trimită pe Duhul Sfânt după cum L-a trimis Apostolilor Săi, începe o rugăciune prin care cere de la Dumnezeu Tatăl să-L trimită pe Duhul Sfânt “peste noi si peste aceste Daruri ce sunt puse înainte” si să prefacă pâinea în Trupul Mântuitorului, iar ceea ce este în potir, vinul amestecat cu apă, să prefacă în Sângele Mântuitorului. În momentul acesta, prin lucrarea Sfintei Treimi, se realizează ceea ce noi dorim să avem spre împărtăsire, adică Trupul si Sângele Mântuitorului. Dumnezeu Tatăl Îl trimite pe Duhul Sfânt prin care cinstitele Daruri ce sunt puse înainte se prefac în Trupul si Sângele Mântuitorului.

E bine să stim si să nu uităm niciodată că Trupul si Sângele Mântuitorului nu le primim separat de sufletul si de dumnezeirea Mântuitorului. Domnul nostru Iisus Hristos este o persoană în două firi: este Dumnezeu adevărat după firea dumnezeiască si este om adevărat după firea omenească. Iar om adevărat înseamnă să ai trup si suflet. Când ne împărtăsim cu Domnul nostru Iisus Hristos, ne împărtăsim de fapt nu cu Trupul si Sângele separat, ci cu Trupul si Sângele, cu sufletul Lui, cu dumnezeirea Lui, cu El întreg. Sfânta noastră Biserică are cuvinte în care ni se prezintă împărtăsirea credinciosilor ca ceva ce s-a realizat în mod tainic.


Întelegerea Tainelor

Noi nu putem întelege cu firea omenească cum anume pâinea si vinul se prefac în Trupul si Sângele Mântuitorului nostru. La Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare se zice: „Punem înaintea Ta acestea care închipuiesc Trupul si Sângele Mântuitorului“. Dar cerând noi ca acestea să se prefacă în Trupul si Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, noi nu mai avem lucruri închipuitoare, ci Îl avem chiar pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu Trupul Său, cu Sângele Său, cu Jertfa Sa, cu Învierea Sa, cu Înăltarea Sa la cer, cu mărirea Sa, cu sederea Sa de-a dreapta Tatălui, cu tot ceea ce este El, cu omenirea Sa si cu dumnezeirea Sa. Acestea sunt lucruri mai presus de întelegerea omului. Într-o alcătuire de la slujba sărbătorii Nasterii Domnului Iisus Hristos se spune: „Taina nu suferă ispitire“. Degeaba vrei tu să o întelegi, că nu o poti întelege. În fata tainei trebuie să te pleci, să te închini, să stai cu mintea plecată, stiind că e ceva mai presus de tine. Dacă vrei cumva să faci o analiză a tainei acesteia, indiferent că e spirituală sau fizică, oricât ai încerca, nu o poti cunoaste, pentru că e mai presus de fire, iar lucrurile mai presus de fire nu le poate întelege mintea mărginită. De aceea îndeamnă Sfânta noastră Biserică: „Drepti primind dumnezeistile, sfintele, preacuratele, cerestile, nemuritoarele, de viată făcătoarele, înfricosătoarele lui Hristos Taine, cu vrednicie să multumim Domnului“. Deci să multumim Domnului pentru că am primit cu vrednicie sau să multumim cu vrednicie faptul că am primit aceste Taine.


Cele sapte calităti ale Sfintelor Taine

Întâi zicem că Sfintele Taine sunt dumnezeisti. Dacă sunt dumnezeiesti, înseamnă că sunt mai presus de fire, că tin de Dumnezeu, nu de om. Sau că Dumnezeu S-a revărsat în ceea ce vedem noi. Ce vedem noi? Pâine si vin. Ce e acolo? Trupul si Sângele Domnului Hristos. Lucrul acesta s-a realizat prin Dumnezeu, dar si prin om: omul care aduce pâinea si vinul, omul care se roagă. Este partea omului, dar este si partea Domnului. Este ca la cresterea grâului: munceste si omul, binecuvintează si Domnul. Nu poate omul să realizeze grâul, ci acesta se realizează de la sine, prin puterea lui Dumnezeu, datorită si muncii omului. Asa este si la Sfânta Cuminecătură. Trupul si Sângele Domnului se realizează prin lucrarea omului ca rugător, prin lucrarea omului ca muncitor. Pentru a avea pe masă pâinea care să se prefacă în Euharistie, trebuie să muncesti. Nu o iei de undeva, ci o realizezi împreună cu Dumnezeu. Acestea sunt “ale Tale dintru ale Tale”. Adică pâinea si vinul sunt dintru ale lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ni le dă, si I le aducem lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să ni le dea înapoi altfel decât I le-am dat noi lui Dumnezeu. Ni le dă prefăcute în Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, unite cu sufletul Său, unite cu dumnezeirea Sa.

Deci ele sunt dumnezeisti, iar dacă sunt dumnezeiesti, sunt sfinte, adică sunt mai presus de ceruri. Ele sunt luate cumva din comun, din obisnuit, si puse separat pentru Dumnezeu, sunt atinse de Dumnezeu. Bineînteles că dacă sunt sfinte, sunt preacurate. Ele nu pot fi întinate, nu pot avea ceva din întinăciune, ci numai din curătie. Astfel ele sunt si ceresti, cum cerească este Liturghia, cum ceresti sunt Sfintele Slujbe, cum ceresc este locasul în care se realizează toate acestea, biserica fiind cerul de pe pământ.

Tainele sunt nemuritoare, adică ele nu se nimicesc, ci rămân continuu. Noi nu ne putem închipui, de pildă, că împărtăsindu-ne cu Sfintele Taine, ele se sfârsesc. Nici în întelesul că ne-am împărtăsit cu El si de la o vreme nu mai este, si nici în întelesul că intrând în noi, acestea cumva dispar. Nu, ci dumnezeistile Taine rămân. Cum e Mântuitorul de vesnic, asa rămân si ele de vesnice, în noi sau în afară de noi. Dacă suntem nevrednici, atunci nu rămân în noi, dar ele nu se pot nimici, nu se pot strica, ci rămân în continuare în vesnicie. Deci fiecare Sfântă Liturghie are rezonantă în vesnicie. Fiecare Sfântă Liturghie este o slujbă care nu se sfârseste când se sfârseste, ci efectele ei rămân în vesnicie, în credincios sau în afară de credincios.

Sfintele Taine sunt si de viată făcătoare, adică Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Sfânta Euharistie au darul de a aduce viata, de a înmulti viata, de a da putere, asa cum hrana pe care o mâncăm pentru existenta noastră fizică are lucrarea ei si fără ea nu se poate. Tot asa si Sfânta Împărtăsanie are darul de a aduce în sufletul nostru puteri dătătoare de viată din viata Mântuitorului. Stiti că Domnul Hristos a spus că cel ce mănâncă Trupul Lui si bea Sângele Lui are viată întru El. Iudeii se certau pentru cuvintele acestea, pentru că nu le întelegeau si ziceau: “Cum poate El să ne dea Trupul Său să-l mâncăm?” Sunt niste taine, niste lucruri pe care Domnul nostru Iisus Hristos nici nu ni le-a explicat, pentru că nu se pot explica. Se pot crede, se pot primi, dar nu se pot explica. Domnul numai a afirmat încă o dată si încă o dată că oamenii trebuie să se împărtăsească pentru a avea viată din viata Lui, din pâinea pe care o dă El, din vinul pe care îl dă El, din hrana si băutura pe care le dă El si pe care nu le poate da nimeni altul. Noi nu o să putem întelege niciodată puterea iubitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos când le-a dat ucenicilor Săi posibilitatea să se unească cu El Însusi, nu numai prin cuvântul Lui, nu numai prin gândul la El, ci prin intrarea Mântuitorului nostru în noi însine. Sfintele Taine mai sunt si înfricosătoare. Cuvântul acesta nu vrea să spună că aceste Taine ne dau o frică, ne coplesesc, înfricosându-ne, ci că sunt uimitoare, adică de necuprins, de nepătruns. Ne uimim în fata lor, în fata Mântuitorului. De altfel, între cele sapte Sfinte Taine, Taina Euharistiei este cea mai taină. La fiecare vedem ceva: apa, mirul, dar la Taina Euharistiei nu vedem ce vedem, vedem ce nu vedem. Adică nu vedem pâine si vin, ci vedem Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.


Despre nevrednicie

Dacă Sfintele Taine sunt asa de uimitoare, de înfricosătoare, de înalte, de departe de noi, asa de neatins si de nepătruns, atunci mai putem noi să ne împărtăsim cu Trupul si Sângele Domnului nostru Iisus Hristos? Noi, ăstia nevrednici, care ne socotim nevrednici si care oricum suntem nevrednici; oricum suntem mai prejos de Taine. Răspunsul ni-l dă Domnul Hristos, Care ne-a dat Tainele. El n-a dat Tainele pentru îngeri, ci pentru oameni. Gânditi-vă, de pildă, că doi dintre cei care s-au împărtăsit la Cina cea de Taină cu Trupul si Sângele Mântuitorului au făcut lucruri care nu tin de o viată superioară: Iuda cel împărtăsit L-a vândut si Petru cel împărtăsit a zis că nu-L cunoaste. Domnul Hristos, când le-a dat Tainele acestea, n-a stiut ce urmează? A stiut.

Nouă, nevrednicilor, ne-a dat Trupul si Sângele Său, nu vrednicilor. E adevărat că noi trebuie să căutăm, să ne silim pentru o vrednicie la care niciodată nu putem ajunge. Dacă asteptăm vrednicia, nu ne mai împărtăsim niciodată, pentru că niciodată nu suntem vrednici. Dar Domnul Hristos ne face vrednici. Cum zic copiii în rugăciunea către îngerul păzitor: “Eu sunt mic, tu fă-mă mare; eu sunt slab, tu fă-mă tare”, asa putem spune si noi în fata Domnului Hristos: Doamne, stiu că sunt nevrednic, stiu că dacă ar fi după vrednicia mea nu ar trebui să mă împărtăsesc niciodată în viată, nici înaintea mortii. Dar: “Eu sunt mic, tu fă-mă mare…”. Adică: Doamne, Tu ai putere să mă faci vrednic, fă-mă vrednic. Si să stiti că Domnul Hristos ne face vrednici. Dacă noi avem mărturia Scripturii că Dumnezeu este iubire, apoi iubirea se împărtăseste, se revarsă, dă din sine, ridică, îl face mare pe cel mic, asa cum si noi, când avem iubire, facem lucrul acesta. Gânditi-vă, de exemplu, când avem în fată un copil, ori ne aplecăm la el, ne facem mici ca el, ori îl ridicăm în brate. Astfel si Dumnezeu ne-a dat Sfintele Taine pentru că ne iubeste si vrea să ne fericească. Nu vrea să ne osândească. Dar ele ne pot fi si spre osândă atunci când vrem să rămânem nevrednici, când le primim ca să ne fălim, când vrem să facem niste lucruri care nu tin de ele. Dar când îti recunosti nevrednicia si când spui: “dintre păcătosi cel dintâi sunt eu” si te duci totusi să te împărtăsesti, te împărtăsesti ca să nu mai fii cel dintâi dintre păcătosi sau să nu mai fii păcătos. Sfânta Împărtăsanie să aibă putere atât de mare, încât să se vadă puterea Mântuitorului în noi, nu nevrednicia noastră. Atunci când fiul risipitor s-a întors acasă si tatăl lui i-a făcut ospăt si l-a primit, dacă el zicea că este nevrednic, toată veselia aceea n-ar mai fi avut nici un rost. Or, el s-a încadrat dintr-o dată în veselia pe care a făcut-o tatăl său. Asa este si cu împărtăsirea. Asa nevrednici cum suntem, ne mărturisim păcatele, primim iertarea păcatelor si ne apropiem de Domnul Hristos asa cum suntem. Nici nu ne mai gândim că suntem vrednici sau că suntem nevrednici, ci ne apropiem pentru că nu vrem să refuzăm ceea ce ne dă Domnul Hristos.

El ne dă Trupul si Sângele Său ca să ne mântuim, să ne ajute, nu ca o recompensă. Sfintele Taine nu sunt o răsplată pentru binele făcut de noi, ci sunt un dar al iubirii lui Dumnezeu. Dumnezeu Se revarsă către noi, iar noi Îl primim si nu Îl refuzăm. Îi multumim Lui pentru toate acestea. Apoi avem constiinta că toate acestea intră în mădularele noastre, în rărunchi si în inimă. În rugăciunea a treia de multumire după împărtăsire spunem cuvintele acestea: “Intră în alcătuirea mădularelor mele, în rărunchi si în inimă”, adică în toată existenta mea. Intră, Doamne, răspândeste-te, să curgi si tu cum curge sângele nostru. Cum se alcătuieste hrana noastră pământească pentru existenta noastră, asa să se alcătuiască si Trupul Tău.

Dacă citim aceste rugăciuni ca niste lucruri exterioare, de pravilă, sigur că n-o să întelegem niciodată bucuria împărtăsirii. Dar dacă ne gândim la ele, le purtăm în minte, atunci ele devin niste lucruri prin care trăim, prin care ne depăsim pe noi însine.

Vin credinciosi si întreabă dacă nu se împărtăsesc cu osândă. Ei, asta o stie constiinta fiecăruia. Dacă esti curat la suflet si sincer în ceea ce faci, în ceea ce doresti, poti să fii sigur că Dumnezeu te primeste si intră în alcătuirea mădularelor tale si îti schimbă viata. Dacă o face cineva numai asa, ca să fie văzut că s-a mai împărtăsit o dată, nu-i poate folosi si într-un fel e spre osândă. Însă Dumnezeu stie când e spre osândă, când e spre bine. Noi simtim însă prezenta Mântuitorului în noi. Si apoi avem ajutorul Maicii Domnului, căreia îi multumim, căci prin ea Dumnezeu a avut trup si sânge si am primit posibilitatea de a ne împărtăsi cu dumnezeiestile Taine.


Împărtăsirea deasă sau rară

Eu sunt pentru împărtăsire deasă, nu pentru împărtăsire o dată pe an. Eu nici nu cred în credinta aceluia care se împărtăseste o dată pe an. De ce, dacă ai posibilitatea să te împărtăsesti des, să te împărtăsesti rar? Zice cineva: pentru păcatele mele. Să nu vă închipuiti că cei care se împărtăsesc rar se împărtăsesc mai bine decât cei care se împărtăsesc des, deoarece nu stau tot timpul să se pregătească. Tot înainte de împărtăsire se pregătesc si ei, si atunci ce rost are să lasi să treacă pe lângă tine. Adică Domnul Hristos vrea să-ti dea si tu nu vrei. Sfânta noastă Biserică de aceea face Liturghie, ca să se împărtăsească credinciosii. Nu ca să se împărtăsească numai preotii, iar credinciosii să se împărtăsească în Postul Pastelui, de pildă.

Dar eu nici nu trag de oameni să se împărtăsească des, pentru că nu-i pot convinge să se spovedească des. Dacă oamenii sunt nepăsători fată de lucrurile lui Dumnezeu, eu nu pot să-i înghesui la acestea, până când ajung ei să dorească. Dar cine ajunge să dorească, acela să nu aibă ezitări că, vai de mine, n-au trecut sase săptămâni. E mai pregătit după sase săptămâni? Nu-i mai pregătit decât dacă s-ar împărtăsi a doua sau a treia zi sau peste o săptămână. Mai demult, oamenii se împărtăseau mai des, mai ales în primele veacuri. Si Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndeamnă pe oameni să se împărtăsească mai des, căci deja de pe vremea lui s-a slăbit dorinta si gândul de împărtăsire mai deasă. Pe un om nepăsător nu îl poti îndemna să se împărtăsească. Pe el îl îndemni să se spovedească, iar după aceea si să se împărtăsească.

Oamenii care au îngăduintă de la duhovnic s-ar putea împărtăsi la fiecare Sfântă Liturghie. De ce acum, în vremea Sfântului Post, sunt Liturghii ale Darurilor mai înainte sfintite? Pentru că credinciosii doreau să se împărtăsească mai des decât sâmbăta si duminica. E adevărat că aceasta depinde foarte mult si de duhovnic, dar să stiti că si duhovnicii sunt cu gânduri felurite. Sunt unii care nu te lasă să te împărtăsesti. Eu nu stiu cum vin ei la împărtăsire, dacă pe credinciosi nu îi lasă.

Să ne silim cu totii să întelegem lucrurile acestea la măsurile la care le putem întelege. Să ne depăsim si în întelegerea valorii acestor Daruri prin care ne unim cu Domnul Hristos, prin care vine în noi, se alcătuieste în inimile noastre, devenindu-ne mai intim decât ne suntem noi însine.