Părintele Teofil Duhovnicul

 
 

În întreaga tară, în rândurile credinciosilor si nu numai ale lor, este cunoscută mânăstirea "Brâncoveanu" de la Sâmbăta de Sus.

Majoritatea oamenilor o stiu sub numele de mânăstirea "Sâmbăta". Numele de mânăstirea "Brâncoveanu" i-a fost dat de al doilea ctitor al ei, mitropolitul Nicolae Bălan, întru amintirea celui ce a ridicat această mânăstire în jurul anului 1700, voievodul martir Constantin Brâncoveanu, domnitorul de atunci al Țării Românesti, "boier vechi si domn crestin" cum îl numeste balada si cum a rămas în constiinta populară până astăzi.

Mânăstirea e cunoscută ca locas de rugăciune, loc binecuvântat de Dumnezeu, oază de liniste - "picior de plai si gură de rai", dar si ca loc de alinare a suferintelor, de tămăduire trupească si sufletească, de întărire a credintei, sporire a nădejdii si izvor de dragoste, si aceasta prin călugării si mai ales prin duhovnicii ei. Si e normal să fie asa deoarece mânăstirile sunt locasuri în care îsi duc viata călugării, oameni ce în căutarea si apropierea de Dumnezeu încearcă si trebuie să fie mereu cu un pas înaintea celorlalti credinciosi.

Părintele Teofil

A rânduit Dumnezeu ca mânăstirea de la Sâmbăta să fie cunoscută si prin părintele Teofil, cunoscutul ei duhovnic, unul din marii duhovnici ai neamului nostru. Când spui "Mânăstirea Sâmbăta" te gândesti la părintele Teofil, iar când spui "părintele Teofil" sigur nu-l poti despărti de mânăstirea de la Sâmbăta, al cărei vietuitor este.

Părintele Teofil s-a născut într-un sat în apropiere de Sibiu, numit Topârcea, din părinti plugari, fiind cel mai mare dintre patru frati. Si-a început viata constientă ca nevăzător, ceea ce înseamnă că s-a născut nevăzător; între 1935-1940 a urmat o scoală specială la Cluj pe care a fost nevoit s-o întrerupă doi ani din cauza războiului, apoi a făcut o clasă la o scoală specială la Timisoara după care, între anii 1943-1948 a urmat liceul, pe atunci Colegiul "Diaconovici" din Timisoara, liceu pentru văzători. Între 1948-1952 a urmat Institutul Teologic din Sibiu luându-si licenta în teologie. La mânăstirea Sâmbăta a venit la 1 aprilie 1953 si în acelasi an a fost tuns în monahism de mitropolitul Nicolae Bălan. În 1960 a fost hirotonit diacon în mod exceptional de mitropolitul Nicolae Colan iar în 1983 a fost hirotonit preot de Înalt Prea Sfintitul Antonie Mitropolitul Ardealului. În 8 septembrie 1988 a primit treapta de Arhimandrit.

Acum părintele e în mânăstire de 43 de ani si stă, cum spune, într-un loc unde "îi place", tot el numind mânăstirea: "Poarta cerului", "Tinda Raiului", "Casa lui Dumnezeu" si "Locul împlinirilor", bucurându-se că Dumnezeu l-a ales si l-a primit să stea într-un astfel de loc.

Duhovnic pentru monahi si mireni

Se stie că marii nostri duhovnici se găsesc în general în mânăstiri, aceste "Case ale lui Dumnezeu" fiind locuri de o mai mare prezentă a Duhului lui Dumnezeu, locuri deasupra cărora si în care mai mult ca în alte părti pluteste Duhul lui Dumnezeu. La mânăstiri vin de cele mai multe ori oameni mai mult sau mai putin împovărati de păcate pentru a se despovăra de ele si a se umple de Duhul lui Dumnezeu. În această lucrare credinciosii sunt condusi, ajutati de duhovnici, mai ales în Sfânta Taină a Spovedaniei, duhovnicii fiind asa cum le spune si numele, oameni care-l poartă si-l împărtăsesc pe Duhul Sfânt tuturor celor dornici de despătimire si îndumnezeire.

Cei ce vin în acest scop la mânăstirea Brâncoveanu întreabă de obicei de părintele Teofil. El, desi lipsit de vedere, este luminat, este luminat de Dumnezeu cu lumina cunostintei pe care el este gata s-o împărtăsească tuturor celor ce o caută. Părintele este căutat deci pentru a împărtăsi lumina, pentru că este un om al bucuriei, un om gata să-i facă si pe altii să se bucure. Părintele Teofil e căutat si pentru felul în care îl întelege si îl prezintă pe Dumnezeu. Si acest Dumnezeu e "milostiv si iubitor de oameni", are "milă si îndurări", îl asteaptă mereu pe fiecare fiind gata să-l "miluiască si să-l mântuiască". Dumnezeu, asa cum îl întelege părintele Teofil, este de fapt Dumnezeu cel propovăduit de Biserică, cel prezentat de sfintele slujbe, care asteaptă pe fiecare pentru că "dragostea Lui fată de cel mai mare păcătos e mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt fată de El".

A. Duhovnic pentru călugări

Înainte de a atrăta ce înseamnă părintele Teofil pentru majoritatea credinciosilor, trebuie să ne oprim la relatia lui de duhovnic cu fiii sufletesti din mănăstirea al cărei membru este.

Părintele Teofil este duhovnicul obstei mânăstirii. Fiind acum la vârsta unei depline maturităti duhovnicesti el are deja formată o vastă privire de ansamblu asupra însemnătătii monahismului, asupra modului în care trebuie să se comporte cineva care vrea să meargă pe această cale, are o metodă de lucru, niste principii pe care le cere respectate de toti cei ce vor să vietuiască în mănăstire si care în fond nu sunt doar ale lui ci sunt ale Bisericii. Am afirmat deja că părintele are mare încredere în bunătatea lui Dumnezeu, în iubirea Lui fată de noi dar părintele insistă pe faptul că Dumnezeu iartă pe cel care se pocăieste, pocăinta însemnând părăsirea păcatului, afirmă cu tărie că Dumnezeu e dispus si se bucură să primească pe oricine cu conditia, însă, ca acesta să rupă cu viata de păcat de mai înainte si "să ducă o viată pe care să o poată binecuvânta Dumnezeu si pe care o binecuvintează de fapt".

Părintele Teofil, duhovnicul mănăstirii

Ca duhovnic al mânăstirii, părintele îi primeste pe toti monahii ce în lupta duhovnicească vor să fie povătuiti de dânsul. Din păcate, în conditiile destul de libertine ce se constată astăzi chiar si în mânăstiri, neexistând o constrângere, multi îl evită pentru a vietui după bunul lor plac, lucru ce duce la scăderea nivelului duhovnicesc-moral din mânăstire, la scăderea prestigiului monahismului. Cei care vor să fie îndrumati de părintele Teofil trebuie să stie că ei urmează să împlinească ceea ce le cere duhovnicul, că el trebuie ascultat, că un călugăr trebuie să asculte nu să negocieze în problema ascultării. Cei îndrumati de părintele Teofil trebuie să fie nelipsiti de la sfintele slujbe, trebuie să-si împlinească datoriile la locurile unde sunt pusi, să nu facă nimic fără binecuvântare, să lucreze oriunde sunt pusi ca pentru Dumnezeu, "să facă fiecare lucru ca ultimul din viată si singurul prin care se mântuiesc". Astfel, toti cei care sunt sinceri în relatia lor cu duhovnicul, toti care îi urmează sfaturile nu se poate să nu ajungă la bine. Se si constată că, în mânăstire, cei ce sunt iubitori ai rugăciunii, cei care-si împlinesc corect datoriile sunt în general tocmai aceia care se spovedesc la părintele Teofil. Ceilalti, de obicei, îl evită sau, în cazul în care dânsul le atrage atentia pentru ceva, sunt gata a spune nu că le vrea binele ci că are ceva cu ei. Părintele chiar afirmă că dacă cineva e prieten cu el, acela e "om cumsecade". Spune mai întâi despre sine că e "om cumsecade" si o spune si despre prietenii lui - monahi sau mireni. Am tinut să mentionez acest lucru care unora le-ar părea o lipsă de smerenie. Părintele Teofil însă vrea să fie realist, iar smerenia lui si a altora consideră că nu trebuie să fie afirmarea unor lucruri de cele mai multe ori necrezute chiar de cel care le spune, ci smerenia trebuie să izvorască din adevăr. Spre exemplu: nu trebuie să ne afirmăm ca fiind smeriti, ci să fim fără a ne afirma sau, mai corect, spre exemplu, când ne spunem numele nu să adăugăm si "păcătosul" pentru a arăta smerenie, ci să-l spunem doar corect, neînsotit de alte cuvinte ce nu fac parte din el si dacă avem păcate să le mărturisim si să ne pocăim pentru ele în fata lui Dumnezeu, nu a oamenilor (precum odinioară fariseii - aspru mustrati pentru aceasta de către Mântuitorul).

Încă un lucru ce îi miră pe multi: Părintelui Teofil nu-i este teamă că nu o să ajungă în rai. Si nu-i este teamă nu pentru că ar face niste lucruri exceptionale care l-ar îndreptăti să meargă în rai, nu, ci pentru că duce o viată corectă, se raportează la Dumnezeu ca la Dumnezeu, face ce depinde de El si este constient că neputintele, lipsurile noastre le completează marea iubire a lui Dumnezeu, care ne iubeste mai mult decât putem noi întelege. E o conceptie dătătoare de nădejde pentru noi toti, o conceptie izvorând din intimitatea cu Dumnezeu încă din viata aceasta.

Părintele Teofil mai este si un om al unui mare echilibru. Nu urmăreste nici pentru el nici pentru altii performante, lucru care de multe ori urmărit duce la mândrie, ci doreste trăirea unei vieti pe care să o poată binecuvânta Dumnezeu. Nu e împotriva performantelor, dar stie că ele sunt pentru oameni de performantă iar acestia nu sunt cei mai multi, ci sunt dintre cei putini.

Cu toată această deschidere, rezultatele părintelui nu sunt exceptionale. Sigur, rolul lui e mare în cazul în care cineva se lasă îndrumat, sfătuit de dânsul, dar e foarte mic, chiar inexistent în cazul când cineva îl ocoleste. Iată asadar valoarea duhovnicului redusă la putinta de pretuire a ei de către ceilalti, iată că pe om nu-l poti ajuta decât dacă el vrea să se lase ajutat. Cu toate neajunsurile însă, părintele Teofil având o personalitate puternică se impune nu numai în constiintele celor ce-l ascultă, ci de multe ori si, desigur, mult mai încet, si în ale celorlalti, influenta sa simtindu-se în viata întregii mânăstiri.

B. Duhovnic pentru mireni

Cum deja am afirmat, când cineva din afară vine la mânăstire pentru folos duhovnicesc, pentru spovedanie, întreabă de obicei de părintele Teofil. El singur primeste cu bucurie pe toti cei care vin si se bucură să-i ajute pe toti cei care-l solicită.

Dacă părintele are o mare deschidere în vederea monahismului în ce priveste viata călugărilor, aceeasi deschidere se constată din partea sfintiei sale si în ce priveste pe laici. Părintele se străduieste să-i înteleagă pe mireni în situatia lor de oameni care trăiesc în familie si societate având răspunderi fată de acestea. El stie că mirenii au o altfel de viată decât monahii si trebuie tratati ca atare. Nu li se pot cere laicilor lucrurile pe care le fac călugării, cum de fapt nici invers nu se întâmplă.

Celor ce vor să fie îndrumati de el în cele ale credintei, părintele le pretinde totusi o viată crestină adevărată, o reală relatie cu Dumnezeu, le pretinde un program din cinci puncte pe care cineva respectându-l este angajat în relatia cu Dumnezeu.

Primul punct de program e prezenta la biserică, la Sfânta Liturghie în dumineci si sărbători, pentru că acolo ne aflăm în cuprinsul împărătiei lui Dumnezeu, ne împărtăsim de binecuvântările Lui, date nouă prin mijlocire preotească, slujim împreună cu slujitorii sfintiti, aducând lui Dumnezeu cântare si închipuindu-i pe heruvimi, fiind de fapt si împreună cu ei, pentru că în biserică fiind împreună cu ceilalti crestini ne putem ruga împreună, întărim comuniunea noastră întreolaltă si cu Dumnezeu constituindu-ne ca Trupul cel viu al lui Hristos, pentru că în biserică, în timpul sfintelor slujbe, suntem în "Cerul cel de pe pământ", ne pregătim pentru atmosfera din vesnicie, pregustăm bunătătile viitoare. Cineva care nu merge la biserică nici nu e considerat de părintele la "credinciosi", iar dacă cineva vrea să fie credincios, trebuie neapărat ca în "Ziua Domnului" să fie acolo unde vrea Dumnezeu să fie. Se întelege că cei bolnavi care nu pot împlini această obligatie sunt scutiti de ea.

Părintele Teofil, duhovnicul mirenilor

"Să începi ziua cu Dumnezeu si s-o sfârsesti cu Dumnezeu" este al doilea punct al programului care concret înseamnă rugăciuni de dimineată si rugăciuni de seară, aici incluzând si rugăciunile înainte si după mese. Aceasta pentru că în momentele principale ale zilei credinciosul să se pună în fata lui Dumnezeu si sub protectia Lui, să stie că tot ce face este cu ajutorul lui Dumnezeu, că tot ce are vine din darul lui Dumnezeu. Când nu se poate mai mult, cel putin un minim de cinci minute acordate lui Dumnezeu, oricât de "grăbit" sau "ostenit" ar fi omul, nu-i prea mult. Dacă cineva crede în Dumnezeu nu se poate să nu aibă si un timp anume pentru Dumnezeu.

Al treilea punct este "citirea a două capitole din Noul Testament în fiecare zi", pentru că nu are cineva putinta de a se raporta la Dumnezeu fără a sti ceva despre El, despre modul în care poate intra în legătură cu El.

"Rugăciunea de toată vremea" e al patrulea punct al programului. Aceasta pentru că omul e o fiintă gânditoare si toate ale omului pornesc de la gândul omului. Pentru că nu noi ne mântuim ci Hristos ne mântuieste, cerem aceasta printr-o rugăciune scurtă: "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)", rugăciune pe care o repetăm mereu în minte încercând să o unim cu respiratia pentru ritmizare.

Al cincilea punct este "Postul" după rânduiala Bisericii Ortodoxe, care se face în vederea disciplinării noastre interioare, disciplină ce o urmărim si prin rugăciunea de toată vremea.

Cu acest program părintele mai conjugă si un îndreptar de viată pe care îl dădea părintele Arsenie Boca si care e format din cinci puncte: 1. "Oxigen" adică viată dusă într-un aer cât mai curat, 2. "Glicogen" - se referă la o hrană ratională. 3. "Somn" - părintele Arsenie, având si cunostinte medicale, spunea că avem nevoie de cel putin sase ore de somn continuu în 24 de ore pentru a putea lucra la capacitatea noastră reală. 4. "Să-ti păstrezi hormonii" - adică să duci o viată sexuală corectă nefăcând risipă de energie sexuală si 5. "Să ai conceptie de viată crestină" - adică, viata să ti-o pui în slujba lui Dumnezeu după rânduiala Bisericii Ortodoxe.

O dată cu acestea si pe lângă ele părintele Teofil cere credinciosilor să se îmbunătătească prin Sfânta Spovedanie, să ocolească toate pricinile de păcătuire si mai ales să părăsească păcatele în orice chip ar fi ele. În legătură cu spovenia, le cere credinciosilor să se spovedească de cel putin patru ori pe an, afirmând mereu că "nu are încredere în spovedania făcută doar o dată pe an", de multe ori poate doar ca obicei religios. Celor râvnitori părintele le recomandă spovedanie si, dacă duc o viată superioară, împărtăsanie cât mai deasă. El nu insistă prea mult pentru o împărtăsanie deasă ci asteaptă o dorintă a oamenilor de a duce o viată superioară, de a se curătii de patimi, el vrea ca oamenii să se spovedească si împărtăsească nu dintr-o modă religioasă ci dintr-o dorintă fierbinte de a fi mai buni si de a se uni cu Hristos.

Celor ce vin cu păcate grele, cu patimi, părintele nu le dă canoane aspre sau ani multi de canonisire, ci cere în primul rând părăsirea păcatelor si o viată după voia lui Dumnezeu. După ce omul s-a schimbat în bine, părintele îl dezleagă stiind că si Dumnezeu îl iartă si nu cere o pocăintă pentru toată viata ci o bucurie din credintă, din încrederea în bunătatea lui Dumnezeu. Chiar în ce priveste pocăinta, părintele este pentru o pocăintă cu bucurie, cu încredere în bunătatea lui Dumnezeu care "se bucură de un păcătos care se pocăieste mai mult decât de 99 de drepti care n-au nevoie de pocăintă".

Părintele Teofil si tinerii

Între monahi si mireni părintele acordă o mare importantă tinerilor, iubeste tinerii si e iubit de ei. Se spune că prietenii sunt cam la fel de buni sau de răi, asta înseamnă că părintele e cam la fel de tânăr ca tinerii pe care-i iubeste si, dacă asta nu se poate în ce priveste vasul de lut ce se învecheste, se poate si este o realitate în ce priveste sufletul.

Parintele Teofil

Părintele Teofil se bucură mult de tineri, se bucură pentru că tinerii sunt modelabili. Un bătrân deja a devenit ceea ce este, pe când un tânăr urmează să devină, are un suflet tânăr, are capacitatea de a se depăsi si de a se dărui si poate fi modelat.

În conditiile create de revolutia din 1989 părintele Teofil e căutat de un număr de tineri mereu în crestere, tineri doritori să vietuiască orientându-se după Evanghelia lui Hristos, doritori să-si pună viata în slujba lui Hristos.

La cererea tinerilor, îndeosebi a studentilor, părintele cutreieră asemenea unui apostol toate marile orase ale tării, tinând conferinte în care le prezintă diferite teme din punct de vedere crestin, le prezintă viata crestină, bucuria, împlinirea dintr-o viată dusă în comuniune cu Dumnezeu, le răspunde la toate întrebările si frământările lor, le dă sfaturi în ce priveste viata religioasă pe care ei trebuie să o ducă într-o lume care se orientează după principii necrestine. Părintele nu crede că cei care ascultă conferintele reusesc să retină si apoi să pună în practică mult din ce li se spune, dar se bucură când vede entuziasmul celor care îl asteaptă, merge peste tot cu bucurie în speranta că si putinul ce va rămâne din ce el seamănă poate va da rod si în aceea a întăririi în credintă a ascultătorilor. Multi din acesti ascultători îl caută apoi pe părintele la mânăstire, vin pentru a se spovedi, pentru a-si orienta viata după Hristos.

Duhovnicul către duhovnici

E frumos a vorbi despre anumiti oameni despre care poti spune multe lucruri frumoase. Am văzut multe recomandări ale părintelui Teofil către oameni. Dar oare ce ar avea de spus el către fratii lui, chivernisitori de suflete, către duhovnici.

Mai întâi le-ar spune că trebuie să fie ceea ce se cheamă, adică duhovnici, asta însemnând oameni purtători si împărtăsitori de Duhul Sfânt, nu simpli functionari bisericesti si pentru a fii duhovnici reali să-si pună întreaga viată în slujba lui Dumnezeu si a oamenilor, să se debaraseze de orice L-ar împiedica pe Duhul Sfânt să sufle în si din el.

Le-ar mai spune că pentru a spovedi si îndruma pe altii corect trebuie ca mai întâi să se spovedească ei însisi, să-si aibă ei însisi duhovnici de care să asculte.

Pentru a reusi să facă o spovedanie care să ducă la împutinarea păcatelor, să urmărească a da credinciosilor încredere în bunătatea lui Dumnezeu, în faptul că El vrea să-i ridice din cădere, să nu dea canoanele doar ca pedepse, ci pentru a-l ajuta pe penitent să se curete de rele, să dea canoanele ca si atunci când si le-ar da lor sau celor apropiati lor, să fie buni si să-L prezinte pe Dumnezeu ca Tată iubitor, dar să nu dezlege acolo unde nu se împlinesc conditiile dezlegării, unde nu se părăseste păcatul, unde Dumnezeu sigur nu dezleagă pentru că atunci nu vor împutina ci vor înmulti păcatele. Duhovnicii să ducă ei însisi si să pretindă si credinciosilor lor să ducă o viată crestină, să aibă un comportament orientat după Dumnezeu, să se poarte în toată vremea si în tot locul asa cum s-ar purta Hristos dacă ar fi în situatia lor. În cazul în care duhovnicii vor sti cu adevărat si se vor strădui să-i ajute pe credinciosi să se despătimească, dacă între părintii duhovnicesti si fiii sufletesti va exista o comuniune, sigur că vor fi crestinii mai buni.

Concluzii

Părintele Teofil este un om al bucuriei. Se bucură mult de darurile aduse de credinta în Dumnezeu. Totusi, multumirea lui, în ce priveste roadele aduse de activitatea lui de duhovnic, nu este prea mare. Are constiinta că seamănă în pământ pietros. E drept, sunt oameni care ajungând la el reusesc să îsi schimbe viata, să trăiască crestineste, dar acestia sunt, totusi, putini. Cei mai multi ajung la mânăstire împinsi de necazurile de care ar dori să scape, dar nu vor să se schimbe, se plâng, cer alinare, dar nu pot elimina princinile greutătilor ce de multe ori se găsesc în viata lor supusă păcatelor. Concluzia părintelui Teofil este că nu poti ajuta pe cineva dacă nu se lasă el ajutat. Nu poti schimba pe nimeni, schimbarea o poate face Dumnezeu dacă si omul e deschis, însă nici Dumnezeu nu schimbă pe cineva cu forta, cu atât mai putin un om. Sfatul ar fi ca oamenii să se lase îndrumati, ajutati, să dorească să se "depăsească si să se dăruiască", să se încadreze în rânduiala Bisericii, să fie sinceri cu Dumnezeu, cu ei însisi si cu duhovnicii lor.

Tuturor, părintele Teofil, le spune că din relatia cu Dumnezeu izvorăste fericirea, că din credinta adevărată izvorăste bucurie, că Dumnezeu stă si ne asteaptă pe fiecare să intrăm si să ne veselim la ospătul credintei.

Ieromonah Serafim Gheorghe Pătrunjel


Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã la data de 
TOP
Nistea's Page
Părintele Teofil
Meniu:
About us | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | My Links

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.