Maica Domnului în Ortodoxie

 

Prea cuvioase părinte stareț, cinstiți părinți, iubiți credincioși, pentru că suntem în cuprinsul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, m-am gândit ca pentru seara aceasta să stăruim puțin cu gândul asupra locului pe care-l are Maica Domnului în conștiința noastră de dreptmăritori creștini, în învățătura și practica Bisericii noastre.

Dacă luăm aminte la dumnezeieștile slujbe ale Bisericii noastre constatăm că alcătuirile de la sfintele slujbe ne îndrumează, ne ajută să fim cinstitori ai Maicii Domnului. Sfintele slujbe ale Bisericii noastre sunt prilejuri de rugăciune și de învățătură. Ne rugăm învățând și învățăm rugându-ne. Dacă luăm aminte la alcătuirile de la sfintele slujbe putem învăța de la sfintele slujbe mai mult decât din cărți și putem să ne raportăm la cei pe care-i are în vedere Sfânta Biserică: la Dumnezeu, la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, la Duhul Sfânt, deci la Preasfânta Treime, la Maica Domnului, la sfinții lui Dumnezeu, putem să intrăm în legătură cu ei, putem să ne îndreptăm gândurile de la cele pământești la cele mai presus de lumea aceasta, la cele cerești.

Sigur că cei care merg la biserică, și stau și nu urmăresc, nu pot să învețe ceva, dar cei care urmăresc alcătuirile de la sfintele slujbe învață. Nu se poate să nu învețe. Și sfintele slujbe sunt în așa fel alcătuite încât chiar dacă cineva nu s-ar gândi anume la Maica Domnului, totuși e pus în situația să se gândească. De pildă în Ectenia Mare și în Ecteniile Mici oricum e pomenită Maica Domnului când se spun cuvintele: "Pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții să o pomenim. Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". Așa auzim în biserică. Deci suntem îndemnați să pomenim pe Maica Domnului.

Când eram eu copil și până pe vremea când eram student la Teologie, chiar și mai târziu, cuvintele acestea se spuneau așa: "Pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". În felul în care se spuneau cuvintele acestea mai demult se presupunea că noi o pomenim pe Maica Domnului fără să ne îndemne cineva. Deci: "Pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". Aceasta înseamnă: noi oricum o pomenim pe Maica Domnului. Accentul cădea pe cuvintele de la sfârșit și anume: "pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". Între timp lucrurile s-au schimbat în înțelesul că cuvintele acestea s-au împărțit în două. Și ca să poată fi împărțite în două, avem două îndemnuri: îndemnul să ne gândim la Maica Domnului, să pomenim pe Maica Domnului, și îndemnul să dăm toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu. Deci în această prezentare nu se mai presupune că o pomenim fără să ni se spună să o pomenim și atunci ni se spune să o pomenim, și după aceea "pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". Înainte însă era un singur îndemn, presupunând că totuși noi pe Maica Domnului oricum o pomenim. De ce s-a făcut această schimbare? Cred că pentru că spunându-se aceste cuvinte și venind vorba de Maica Domnului credincioșii intervin cu o rugăciune și zic: "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi". În copilăria mea, în tinerețea mea, se zicea "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi". A fost însă o dispoziție de la Sfântul Sinod să se spună "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi" pe considerentul că Maica Domnului ajută la mântuire, ne miluiește, nu ne mântuiește împreună cu Domnul Hristos, deși în cărțile vechi, în cărțile tipărite înainte de dispoziția Sfântului Sinod, peste tot e scris "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi".

Adevărul este că în cele duhovnicești lucrurile nu sunt așa de precizate cum sunt în cele pământești. Cineva mă întreba: părinte, cum se poate că se spune la rugăciunea dinainte de Sfânta Împărtășanie, înainte de a ne împărtăși, că "Hristos Dumnezeu a venit să mântuiască pe cei păcătoși dintre care cel dintâi sunt eu", cum se poate ca cel dintâi să fiu eu și fiecare să fie cel dintâi, pentru că numai unul poate fi cel dintâi dintre păcătoși, nu pot fi mai mulți, și atunci cum se poate? Se poate așa că fiecare dintre noi ne considerăm mai păcătoși decât alții și nu ne interesează că altul ar putea fi mai păcătos decât noi. Și atunci nu e o exprimare absolută așa cum e la matematică: doi și cu doi fac patru și gata, nu se mai poate înțelege altceva. În cele duhovnicești lucrurile sunt puțin elastice, pentru că se pot înțelege, printr-un cuvânt, mai multe lucruri. Când zici: "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi" poți să te gândești la ceea ce poate Maica Domnului, adică nu la mântuirea în sine, pentru că mântuirea e prin Hristos, ci la contribuția Maicii Domnului pentru mântuire în înțelesul că dacă nu era Maica Domnului nu era nici Domnul Hristos aici pe pământ, n-ar fi fost posibilă întruparea Mântuitorului. Bineînțeles, e un fel de a vorbi, pentru că, de vreme ce a existat Maica Domnului, nu se poate zice ce s-ar fi întâmplat dacă nu era Maica Domnului. Maica Domnului există, și dacă există Maica Domnului, înseamnă că ea este mijlocitoare de mântuire în acest înțeles că prin Maica Domnului avem cele ce țin de Domnul Hristos.

Gândiți-vă de pildă la alcătuirea aceea de la Utrenia de Duminică, de la sfârșitul Utreniei, dinainte de Doxologie care zice așa: "Prea binecuvântată ești, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că prin Cel ce S-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a mântuit, moartea s-a omorât și noi am înviat". Vorbim cu Maica Domnului și spunem că lucrurile acestea s-au întâmplat prin Domnul Hristos, "prin Cel ce S-a întrupat din tine iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a mântuit, moartea s-a omorât și noi am înviat. Pentru aceasta cântând, strigăm: - pentru că s-a întâmplat așa ceva prin Fiul tău, cântând strigăm - Binecuvântat ești Hristoase Dumnezeul nostru Cel ce bine ai voit așa, mărire Ție". Deci vorbim și cu Maica Domnului, vorbim și cu Domnul Hristos și ținem seama de legătura care există între Maica Domnului și Domnul Hristos și între Domnul Hristos și Maica Domnului.

Așadar Maica Domnului în înțelesul acesta ne mântuiește, că a contribuit la mântuire, însă pentru că Maica Domnului nu ne poate mântui singură, ci ne ajută la mântuire împreună cu Domnul Hristos - în principal ne ajută Domnul Hristos - Sfânta noastră Biserică o cinstește pe Maica Domnului în legătură cu Domnul Hristos, nu o desparte de Domnul Hristos. Așa cum cinstim și Crucea Domnului Hristos fără să o despărțim de Domnul Hristos, totdeauna în legătură cu Domnul Hristos, așa și pe Maica Domnului o cinstim în legătură cu Domnul Hristos. Ceea ce îi dă Maicii Domnului măreția e faptul că e în legătură cu Domnul Hristos, legătura aceasta cu Domnul Hristos îi dă măreție Maicii Domnului. Și Maica Domnului are o măreție, are o mărire, chiar zicem noi: "Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta că tu fecioară neispitită de nuntă ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate și ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel ce dăruiește pace tuturor celor ce te laudă pe tine".

Deci noi care o lăudăm pe Maica Domnului, avem un privilegiu. Ce privilegiu? Privilegiul de a fi miluiți de Dumnezeu, de Domnul nostru Iisus Hristos, dându-ne pacea Sa nouă. De ce? Pentru că o lăudăm pe Maica Domnului. Și de ce o lăudăm pe Maica Domnului? Ne învață Biserica noastră să o lăudăm. De ce ne învață să o lăudăm? Pentru că "s-au spăimântat toate de dumnezeiască mărirea ta", zicem noi vorbind cu Maica Domnului. Deci nu prezentăm lucrurile ca într-un studiu, nu zicem "S-au spăimântat toate de mărirea Maicii Domnului, că Maica Domnului a purtat în pântecele ei pe Dumnezeu Cel peste toate și a născut Fiu pe Cel fără de ani" ci vorbim cu Maica Domnului și zicem: "Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta".

Acesta e avantajul slujbelor, noi nu studiem, nu învățăm ca și cum am studia, ci învățăm angajându-ne în fața celor cu care vorbim. Așa-i cu Maica Domnului, așa-i cu sfinții lui Dumnezeu, noi vorbim cu ei, vorbim cu Domnul Hristos, Îi spunem Domnului Hristos ce avem de spus, vorbim cu El și din aceasta învățăm. Prin urmare Maica Domnului are o mărire a ei și mărirea îi vine de la Domnul Hristos și venindu-i de la Domnul Hristos mărirea, ea e mijlocitoare către Domnul Hristos pentru noi. Noi o lăudăm, Maica Domnului mijlocește și Domnul Hristos ne dăruiește pace: "Cel ce dăruiește pace tuturor celor ce te laudă pe tine".

Și alcătuiri de felul acesta sunt multe. De exemplu, să luăm una de la slujba înmormântării când, vorbind cu Maica Domnului, zicem că: "Neamul omenesc a aflat mântuire prin tine și noi să aflăm raiul Născătoare de Dumnezeu ceea ce ești una binecuvântată". De ce zicem că e "una binecuvântată"? Nu mai există alții binecuvântați? În situația Maicii Domnului numai Maica Domnului există, altcineva nu mai există, și atunci e "una binecuvântată". Bineînțeles că binecuvântați pot fi și alții, dar în alt înțeles. Gândiți-vă de pildă la faptul că, atunci când Iosif s-a întâlnit cu frații săi după ce a fost vândut în Egipt și au vorbit unii cu alții înainte de a se cunoaște, de a-l recunoaște pe Iosif, de a se descoperi Iosif fraților săi, a întrebat de tatăl lor și ei au spus despre tatăl lor că trăiește și atunci Iosif a zis: "Binecuvântat este omul acela". Prin urmare și Iacov era binecuvântat ca tată al lui Iosif. Și alții sunt binecuvântați. Toți care sunt sub binecuvântarea lui Dumnezeu sunt binecuvântați, dar Maica Domnului are un loc aparte între toți binecuvântații: "una binecuvântată". "Bucură-te curată, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup spre mântuirea tuturor că neamul omenesc a aflat mântuire prin tine. Și noi să aflăm raiul Născătoare de Dumnezeu, curată și binecuvântată", ceea ce ești una binecuvântată.

Iubiți credincioși, așa ne gândim noi la Maica Domnului și așa ne învață Sfânta noastră Biserică să ne gândim la Maica Domnului. În alcătuirile cinstitoare pentru Maica Domnului vorbim cu Maica Domnului și zicem că ea este mărirea a toată lumea: "pe ceea ce este mărirea a toată lumea, care din oameni a răsărit și pe Stăpânul L-a născut, ușa cea cerească". Vorbind cu Maica Domnului spunem: "Pe tine Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte și de cuvânt". Cum e Maica Domnului? Mai presus de minte și de cuvânt. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că cuvântul nu o cuprinde iar mintea nu o înțelege. Stăm copleșiți de măreția Maicii Domnului în fața Maicii Domnului: "Cea mai presus de minte și de cuvânt, care ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioșii cu un gând te mărim". Mărim pe Maica Domnului pentru mărețiile ei, pentru mărețiile ei izvorâte din Mântuitorul nostru Iisus Hristos, din Fiul său care S-a întrupat, din Fiul lui Dumnezeu care S-a întrupat din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și a devenit și Fiu al Maicii Domnului. Cine? Cel ce este Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Dumnezeu adevărat născut din Dumnezeu din veci și Om adevărat născut din Preasfânta Fecioară Maria.

Maica Domnului este numită Născătoare de Dumnezeu nu în înțelesul că L-a născut pe Dumnezeu, că înainte de a fi Dumnezeu a fost Maica Domnului, ci în înțelesul că Cel pe care L-a născut ca om nu era numai om, ci era și Dumnezeu, Om adevărat și Dumnezeu adevărat. Unde s-a petrecut unirea firii dumnezeiești cu firea omenească în persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos? S-a unit în pântecele Preasfintei Fecioare Maria. Noi așa mărturisim și așa ne învață Biserica noastră. Noi nu credem, ca ereticii, că Maica Domnului a născut un om cu care după aceea S-a unit Dumnezeu. De pildă la Botez, cum spuneau unii, că Duhul Sfânt când S-a pogorât peste Domnul Hristos la Botez, de fapt atunci a fost unirea între cele două firi. Nu e adevărat. Biserica noastră spune și învață, și mărturisește, și răspândește adevărul că Fiul lui Dumnezeu S-a unit cu Fiul Omului, Dumnezeu S-a unit cu omul în ființa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și de aceea zicem noi într-o alcătuire de la Sfântul Maslu, vorbind cu Maica Domnului: "Pe tine preacuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce ești mult lăudată, te rog curățește mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate și o fă locaș înfrumusețat al dumnezeieștii Treimi ca să laud și să măresc puterea ta și mila ta cea nemăsurată, fiind mântuit eu netrebnicul robul tău". De unde pornim? De la conștiința că suntem robi netrebnici: "eu netrebnicul robul tău" doresc să fiu mântuit și pentru că doresc să fiu mântuit cer ceva de la tine Maica Domnului, de la tine care ești "palat preacurat al Împăratului ceresc". Când este Maica Domnului "palat preacurat al Împăratului ceresc", al Mântuitorului nostru Iisus Hristos? A fost când L-a purtat pe Domnul Hristos în pântecele ei. Da, dar Domnul Hristos S-a despărțit cumnva de Maica Domnului când S-a născut din ea, și atunci Maica Domnului nu mai este "palat preacurat al Împăratului ceresc"? Ba da, este. Și după ce S-a născut Fiul ei din ea e "palat preacurat al Împăratului ceresc". De ce? Pentru că Maica Domnului nu L-a purtat numai în pântece pe Domnul Hristos, ci L-a purtat și în inima ei, și de inima ei nu S-a despărțit niciodată Fiul său, Domnul Hristos. O mamă este mamă pentru veșnicie, nu pentru vremelnicie. Niciodată nu i se va lua unei mame calitatea de mamă. Și nu e mamă numai când îl poartă pe copilul său în pântece, ci e mamă pentru totdeauna, pentru veșnicie. Așa e și Maica Domnului, mamă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și dacă nu-L mai poate purta în pântece, și nu-L mai poartă de fapt în pântece, Îl poartă în inima ei și de inima ei niciodată nu S-a despărțit Domnul Hristos, și noi, știind acest lucru, ne rugăm Maicii Domnului să curățească mintea noastră: "curățește mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate și o fă locaș al dumnezeieștii Treimi".

Maica Domnului a fost și este locaș al dumnezeieștii Treimi. Așa i-a spus îngerul când Preasfânta Fecioară a întrebat la Buna Vestire "Cum va fi aceasta de vreme ce eu nu știu de bărbat?". Ea a auzit de la înger atunci: "Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri, de aceea și Sfântul care Se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema" (Luca 1, 34-35). Aici sunt cele trei persoane ale Sfintei Treimi care se unesc în Maica Domnului din clipa în care S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu prin umbrirea de sus a Tatălui și prin lucrarea Sfântului Duh. Deci "Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri - deci e vorba de Duhul Sfânt și de Tatăl - și Sfântul care Se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema", e vorba de Dumnezeu Fiul. Deci Maica Domnului devine locaș al Preasfintei Treimi. Devenind locaș al Preasfintei Treimi, Maica Domnului poate să ne ajute să ni se curățescă și mintea noastră ca să devenim locașuri ale Preasfintei Treimi. Și locaș al Preasfintei Treimi Maica Domnului este în veșnicie: "curățește mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate și o fă locaș înfrumusețat al Preasfintei Treimi". Numai dacă suntem locașuri înfrumusețate ale Preasfintei Treimi, prin mijlocirea Maicii Domnului, putem să lăudăm mărirea și mila cea nemăsurată a Maicii Domnului, noi, netrebnicii robii ei.

Vă atrag atenția asupra acestor lucruri în înțelesul că e bine să le urmăriți, să cuprindeți înțelesurile, adâncurile unor astfel de alcătuiri, pentru că dacă le zici așa, între altele, nu poți să îți dai seama de conținutul lor, dar dacă le meditezi - și slujbele noastre trebuie și meditate, sigur că dacă le auzi spunându-se repede sau cu cântare, acolo, nu le dai importanța pe care trebuie să le-o dai, dar dacă le analizezi puțin și vezi ce conținut e în această alcătuire, și nu numai în aceasta, ci în multe altele - atunci ajungi să-ți dai seama de învățătura Bisericii noastre cuprinsă în dumnezeieștile slujbe ale Bisericii noastre.

Sunt foarte multe lucruri pe care ar vrea să le știe credincioșii în legătură cu Maica Domnului. Au apărut și niște cărți cu viața Maicii Domnului care nu spun mare lucru. De ce? Pentru că Maica Domnului a fost smerită, despre Maica Domnului nu se poate spune mult. În Scriptură se spune puțin și în altă parte, cei care spun despre Maica Domnului ceva, sau vor să spună ceva deosebit, nu sunt competenți. N-au cum să spună. De ce? Pentru că Maica Domnului fiind smerită, n-a vrut să fie pusă în atenția oamenilor. Dorința ei a fost ca Domnul Hristos să fie pus în atenția oamenilor. La nunta din Cana Galileii a zis către slujitorii de la nuntă: "Faceți ceea ce vă va spune El" (Ioan 2, 5). Deci vă spun și eu ceva, vă spun să faceți ce vă va spune El, nu să faceți ce vă spun eu. Eu nu vă spun, n-am eu rostul de a vă spune, ascultați-L pe El, pe Iisus. Și așa că Maica Domnului a fost smerită până la așa măsură, încât ea nu a vorbit despre cele ale ei, despre mărețiile ei, despre nașterea ei mai presus de fire. De ce n-a vorbit? Evanghelia vorbește și spune că Domnul Hristos S-a născut din Preasfânta Fecioară Maria în chip mai presus de fire, prin lucrarea Duhului Sfânt, prin puterea lui Dumnezeu, nu prin contribuție bărbătească. Că e fecioară înainte de naștere, că e fecioară în naștere, că e fecioară după naștere, e un cuvânt pe care îl spunem noi la sfintele slujbe, de exemplu zicem "pururea Fecioara Maria". Maica Domnului n-a vorbit despre așa ceva. De ce? Pentru că a fost smerită. Oamenii din vremea Mântuitorului considerau pe dreptul Iosif ca tată al lui Iisus și ziceau: "Nu cunoaștem noi pe tatăl Său și pe mama Sa, nu cunoaștem noi pe frații Lui?" (Ioan 6, 42) și așa mai departe.

Însă să știți că frații Domnului Hristos nicăieri nu sunt numiți în Scriptură fiii Maicii Domnului, așa că se poate înțelege altceva decât frați trupești, frați direcți. Se poate înțelege rude apropiate. Cuvântul frate nu era numai pentru frate, ci era și cu o lărgime oarecare și se înțelegeau și rudele apropiate tot prin cuvântul frate. Și Maica Domnului, de exemplu la întâlnirea din templu cu Mântuitorul, după ce L-a pierdut, după ce nu L-au găsit o vreme și s-au întors, a zis: "Fiule de ce ne-ai făcut nouă aceasta? Iată, tatăl Tău și eu îngrijorați Te căutăm" (Luca 2, 48). Nu a zis: "Eu, ca mama Ta și omul acesta, care de fapt nu Ți-e tată, Te căutăm" ci a zis: "Iată, tatăl Tău și eu îngrijorați Te căutăm".

Sfânta noastră Biserică ne îndrumează în ceea ce privește conștiința noastră și cunoștința noastră despre Maica Domnului, ne îndrumează prin slujbele ei în timp. Noi de fapt din viața Maicii Domnului știm numai câteva lucruri pe care le și sărbătorim și anume: că s-a născut din părinții Ioachim și Ana. Așa spunem la sfintele slujbe: "dumnezeieștii părinți Ioachim și Ana" și pomenim la otpusturi în general pe Sfinții dumnezeiești părinți Ioachim și Ana, nu numai pe Ana cum ar zice cei care nu sunt de credința noastră, ci care au altă credință și care spun că și Maica Domnului s-a născut ca și Domnul Hristos numai prin puterea lui Dumnezeu, numai din Sfânta Ana. Biserica noastră nu învață așa, ci învață că Maica Domnului a avut dumnezeiești părinți pe Ioachim și pe Ana. Și după aceea - aceasta deci o sărbătorim în 8 septembrie - sărbătorim tot în legătură cu Maica Domnului, la 21 noiembrie, intrarea în Biserică a Maicii Domnului, adică primirea Maicii Domnului în Templul din Ierusalim unde a stat doisprezece ani și a fost educată în Templul din Ierusalim și de acolo, la cincisprezece ani, a plecat în grija dreptului Iosif și a născut pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Mai avem o sărbătoare a Maicii Domnului în 26 decembrie, dar nu o sărbătoare din viața Maicii Domnului, ci o sărbătoare în legătură cu rostul Maicii Domnului, Soborul Maicii Domnului. Mai avem o sărbătoare în 25 martie, Buna Vestire, tot o sărbătoare a Maicii Domnului, și e singura al cărei eveniment e cuprins în Sfânta Scriptură, în Sfânta Evanghelie de la Luca. Și după aceea Adormirea Maicii Domnului în 15 august când de fapt pomenim moartea Maicii Domnului, numai că nu zicem moartea Maicii Domnului ci zicem Adormirea Maicii Domnului. De ce? Pentru că noi vrem prin aceasta să punem în evidență că Maica Domnului n-a murit. De altfel noi credem că în general oamenii nu mor, adică nu mor în înțelesul de a dispare, ci mor în înțelesul că se continuă viața lor sufletească prin suflet. Trupul se așează în mormânt și se descompune în timp iar sufletul continuă viața dincolo de lumea aceasta, nu mai există posibilitatea ca sufletul să moară. Se vorbește și despre o moarte a sufletului, prin aceasta înțelegându-se de fapt nu nimicirea sufletului ci despărțirea de Dumnezeu, pedeapsa veșnică.

Maica Domnului a murit cum mor toți credincioșii, cum mor oamenii, nu a avut un privilegiu special. A fost așezată în mormânt și după trei zile, când Sfântul Apostol Toma, care nu era de față la înmormântarea Maicii Domnului, iar după trei zile a venit, mai târziu s-a deschis mormântul pentru el ca s-o vadă măcar în mormânt și nu mai era în mormânt, aceasta e învățătura Bisericii noastre. De altfel învățătura Bisericii noastre este cuprinsă în condacul de la Adormirea Maicii Domnului când se spune: "Pe Născătoarea de Dumnezeu cea întru rugăciuni neadormită și întru folosință nădejdea cea neschimbată, mormântul și moartea n-au ținut-o. - De ce? - Că a mutat-o la viață ca pe Maica Vieții Cel ce S-a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc". Deci Domnul Hristos a mutat-o la viață, a înviat-o, a scos-o din mormânt și a ridicat-o mai presus de lumea aceasta și Maica Domnului este și cu sufletul și cu trupul în cer. Așa e învățătura Bisericii, așa e credința noastră.

De aceea, toate acestea știindu-le noi, putem să spunem vorbind cu Maica Domnului: "Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim". Cuvântul acesta, alcătuirea aceasta, de fapt constă din două. Una adusă de înger pe pământ la Sfântul Munte prin veacul XI, XII, când un înger i-a dictat unui părinte și după aceea a scris el însuși, de fapt a scris el însuși cuvintele acestea: "Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru", iar cea de-a doua parte a alcătuirii, care a fost de sine stătătoare și a circulat din veacul al VII-lea, alcătuită de Sfântul Cosma Melodul este: "Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe Tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim".

Deci noi suntem cinstitori, preacinstim pe Maica Domnului, suntem măritori ai Maicii Domnului. Fără aceasta nu există Ortodoxie.

 

20 august 1995

 


 
Puneti comentariile Dvs la acest text, sau la problematica lui în FORUM-ul alãturat !

Aceastã paginã a fost ultima oarã modificatã
la data de 
TOP
Nistea's Page
Pãrintele Teofil Pãrãian
Curpins Gânduri bune pentru gânduri bune
Meniu:
Me & Myself | Traduceri | Poeme | Eseuri
Spiritualitate | Patericul adnotat | Jurnal athonit
N-writers | Simone Weil | Ileana Mãlãncioiu
Mari duhovnici | Legãturile Dvs!

Copyright © 2000-2001, Iulian Nistea.
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.