Sinaxar

În Sfânta şi Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască şi trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viaţă veşnică.

Tâlcuirea părintelui Teofil Părăian

Vom pomeni cu darul lui Dumnezeu în Sâmbăta cea Mare înmormântarea Domnului Hristos, petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru. Vom avea în vedere cele ce s-au petrecut pentru noi şi pentru a noastră mântuire în această zi. şi anume, îl vom avea în vedere pe Mântuitorul Cel ce a fost în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul şi în Rai ca un Dumnezeu cu tâlharul, care a fost cu dumnezeirea pretutindeni: şi cu trupul în mormânt, şi cu sufletul în iad, şi împreună cu tâlharul cel mântuit în Rai. E o zi în care ne arătăm nedumerirea şi totodată convingerea că moartea s-a întâmplat în viaţă, că viaţa a primit moartea. Căci zicem: "În mormânt, viaţă, pus ai fost, Hristoase, şi împărăţia iadului Tu ai zdrobit". Ne gândim la Mântuitorul nostru Iisus Hristos în care se întâlnesc cele potrivnice: moartea şi viaţa. Moartea prin despărţirea sufletului de trup şi viaţa prin faptul că vorbind cu Domnul Hristos noi zicem: "Când Te-ai pogorât la moarte Cela ce eşti fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii. Iar când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Tie". Rânduiala Bisericii noastre este ca îndată după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îndată după aceea se pomeneste Învierea. Pentru că noi aducem aminte de moartea celui fără de moarte, aducem aminte prin prohodire de cel ce a murit fără să moară cu dumnezeirea, şi în cazul acesta ne minunăm de Domnul nostru Iisus Hristos şi nu uităm de învierea Lui. "Desi rabzi răstignire", am zis în vinerea cea mare, "Tu eşti Fiul şi Dumnezeul meu". şi putem spune în continuare: "Desi eşti în mormânt, Tu eşti Dumnezeul meu". În această sâmbătă a tăcerii suntem chemati de Sfânta noastră Biserică în cuprinsul Sfintei Liturghii să tăcem cu gândurile noastre iscoditoare şi să zicem:

"Să tacă tot trupul omenesc şi nimica pământesc în sine să nu gândească, căci Împăratul Împăratilor şi Domnul Domnului merge să se junghie şi să se dea de mâncare credinciosilor. şi merg înaintea Lui puterile îngeresti cu toată domnia şi stăpânia, heruvimii cei cu ochi multi şi serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si şi cântând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia".

Asa se spune la Sfânta Liturghie. Asa trebuie să spunem şi noi în constiinta noastră, asa trebuie să gândim şi noi despre tainele mai presus de întelegere. Să tacă firea omenească cu gândurile ei pământesti şi să audă, să asculte, să vadă pe cei care îl însotesc pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în moarte şi prin moarte spre învierea cea de a treia zi, pe care o asteptăm şi pentru care ne-am rugat să o ajungem ca să ne închinăm Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos fără de osândă şi să ne împăcăm cu toti. Să le zicem frati celor ce ne urăsc pe noi şi asa, în ziua Învierii să strigăm: "Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le".

Pentru vremea la care am ajuns ne-am rugat de-a lungul întregului post al Pastilor. Am zis la Liturghia Darurilor mai înainte sfintite rugăciune către Dumnezeu: "Dă-ne nouă, Bunule să luptăm lupta cea bună, calea postului să o săvârsim, credinta nedespărtită să o păzim, capetele nevăzutilor balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm şi fără de osândă să ajungem a ne închina şi Sfintei Învieri". Am ajuns în ziua Sfintei Învieri, am ajuns să ne închinăm Sfintei Învieri. Biserica însă ne cere ceva anume şi zice:

"În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe altii să ne îmbrătisăm, şi să le zicem frati şi celor ce ne urăsc pe noi şi asa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le".

Întrebarea firească pentru fiecare dintre noi este: Ne închinăm cu adevărat Sfintei Învieri? Le zicem frati celor ce ne urăsc pe noi? Suntem binevoitori fată de toti oamenii? Dacă da, atunci suntem fericiti, pentru că trăim Ziua Învierii întru care dorim să ne luminăm. Spunem că Pastele Domnului sunt o trecere de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer. Chemăm cerul şi pământul să se veselească şi zicem: "Cerurile după cuviintă să se veselească şi pământul să se bucure, şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută că Hristos a înviat, veselia cea vesnică". Pentru că stim că "prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începutul altei vieti vesnice". şi de aceea "lăudăm pe Pricinuitorul, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părintilor şi preamărit". Avem bucuria să vedem pe "Soarele dreptătii tuturor viaţă răsărind", ne gândim la lumina Învierii, la bucuria izvorâtă din mormântul cel dătător de viaţă al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne bucurăm şi noi împreună cu uncenicii Mântuitorului, care s-au bucurat văzându-l pe Domnul (In. 20, 20) şi răspundem chemărilor Sfântului Ioan Gură de Aur, care zice:

"Toti să vă ospătati din ospătul credintei, toti să luati bogătia bunătătii. Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărătia cea de obste, nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea, prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. şi aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a legat. A luat trup şi de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ şi s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a văzut şi a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? Înviat-a Hristos şi tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos şi au căzut dracii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa vietuieste. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în mormânt. Că Hristos înviind din morţi începătură celor adormiti S-a făcut. A aceluia este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin".

În această atmosferă trăind, suntem cu adevărat oameni care prăznuim Învierea Mântuitorului şi dăm slavă celui ce a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcînd.

"Hristos a înviat, ce vorbă sfântă!
Îti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parcă serafimi-ti cântă
De câte ori crestine tu auzi.
Hristos a înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în adevăr,
În poienita-n care zburdă cerbii,
În florile de piersic şi de măr.
În stupii de albine fără gres,
În vântul care suflă mângâios,
În ramura-nflorită de cires.
Dar, vai, în suflet ti-a-nviat Hristos?
Ai cântărit cu mintea ta, crestine
Cât bine ai făcut sub cer umblând?
Te simti măcar acum pornit spre bine?
Măcar acum te simti mai bun, mai blând?
Simti tu topită-n suflet vechea-ti ură?
Mai vrei pieirea celui plin de har?
Ti-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ti gură?
Iubirea pentru semeni o simti jar?
O, dacă aceste legi de-a pururi sfinte
În aur măcar azi te-au îmbrăcat,
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept să cânti: Hristos a înviat!"