În viata omului care vrea sa-i slujeasca lui Dumneazeu, Dumnezeu trebuie sa apara pe primul loc al vietii, sa nu aiba un rol secundar, ci sa aiba un rol principal. Întâi Dumnezeu si apoi omul. Daca e întâi omul si apoi Dumnezeu înseamna ca Dumnezeu nu-i pe locul Lui. La Alba Iulia am gasit un cuvânt care mi-a placut tare mult, îl avea cineva scris, care zicea asa: daca Dumnezeu nu e pe primul loc nu-i pe nici un loc. Cred ca nu-i chiar asa. Eu as zice altfel si cred ca zic mult mai bine: daca Dumnezeu nu-i pe primul loc în inima ta nu-i pe locul care i se cuvine. S-ar putea ca Dumnezeusa fie pe un loc în inima omului, numai ca nu-i pe locul care i se cuvine. Lui Dumnezeu i se cuvine locul cel dintâi. Mai întâi te gândesti la Dumnezeu si apoi la oameni. Daca de multe ori se gândeste omul la oameni si apoi la Dumnezeu, înseamna ca Dumnezeu nu-i pe primul loc, nu-i pe locul care i se cuvine. Asta este ceea ce as vrea sa retineti: întâi Dumnezeu si apoi omul, ca Dumnezeu trebuie sa fie pe primul loc în inima omului, ca daca nu-i pe primul loc în inima nu-i pe locul care i se cuvine.

În ceea ce priveste viata spirituala noi ne bazam pe credinta. Credinta este temelia vietii spirituale. Fara credinta nu-i cu putinta sa fim mântuiti, este scris în epistola catre Evrei. Domnul Hristos a zis: de nu veti crede cine sunt , în pacatele vpastre veti muri.Domnul Hristos a spus: cel ce va crede si se va boteza se va mântui iar cel ce nu va crede se va osâdi.Deci toti necredinciosi sunt sub osânda. Îi osândeste Dumnezeu pentru necredinta lor. Iar daca cineva vrea sa fie mântuit si nu osândit, trebuie sa aiba credinta în Dumnezeu. Credinta în Dumnezeu este începutul vietii spirituale. De aceea întrbarea cea dintâi la care trebuie sa raspundemeste: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Întrebarea aceasta a pus-o Domnul Hristos unui om oarecare, care de fapt a si vazut puterea lui Dumnezeu prin aceea ca Domnul Hristos i-a dat vedere. La întrebat Domnul Hristos: crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?Orbul a zis: dar cine este Doamne ca sa cred. Domnul Hristos i-a raspuns:Cel ce vorbeste cu tine. Si atuncea el a zis: cred Doamne si s-a închinat Domnului Hristos. Credinta trebuie sa fie lucratoare în închinare cum a fost a acelui orb si lucratoare în iubire. Daca nu-i lucratoare si în iubire nu este o credinta adevarata.

A doua întrebare la care trebuie sa raspunda cei credinciosi este pusa de Domnul Hristos - o cunoastem din sfânta Evanghelie dupa Ioan - în legatura cu lepadarea Sfântului Petru. Dupa ce sfântul apostol Petrzu s-a laudat ca nu se valepada de Domnul Hristos, apoi s-alepadat de trei ori. Dupan învierea Sa din morti, la marea Tiberiadei, Domnul Hristosl-a în trebat de trei ori:Simone fiul lui Iona ma iubesti tu pe mine? Si el a raspuns de fiecare data: da Doamne Tu sti ca te iubesc. E vorba de credinta lucratoare în iubire. Daca credinta nu-i lucratoare în iubire, nu-i adevarata, chiar daca ar avea un continut deosebit de mare. De exemplu sfântul apostol Pavel spune: de as avea credinta atât de multa încât sa mut si muntii, daca nu am dragoste nimica nu sunt. Deci nu are nici o valoare. Valoarea ne-o da credinta unita cu iubirea. Na-m iubire, na-m credinta lucratoare în iubire, credinta nu are putere penru mine, nu-i o credinta mântuitoare, o credinta despovaratoare. Asta înseamna o credinta care mântuieste, o credinta care despovareaza, care linisteste, care odihneste. Asta este ceea ce ni se cere. Cine n-are aceasta credinta lucratoare în iubire, chiar de ar avea o credinta foarte înaintata, totusi nu-i destul. Ne lamureste aceasta sfântul apostol Pavel, o întelegem si noi însine pentru ca Domnul Hristos a spus:cea mai mare porunca este porunca iuibirii. Cine are o credinta lucratoare trebuie sa fie împlinitor al poruncilor, iar cine estre împlinitor al poruncilort trebuie sa fie si împlinitor al poruncii celei mai mari, a iubirii. Daca are cineva credinta lucratoare în iubire atuncea are tot ce tine de iubire. Sfântul apostol Pavel spune: dragostea rabda îndelung, este plina de bunatate, nu stie de pizma, nu se lauda, dragostea nu se poarta cu necuviita, nu cauta ale sale, nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteala raul, nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar, toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, dragostea niciodata nu piere. Prin urmare cel ce iubeste are toate acestea: si rabdare, si bunatate, si dreptate, si adevar, si nadejde, toate acestea sunt cuprinse în iubire.

Asadar aceste doua lucruri sa le aveti în vedere: credinta lucratoare în iubire, credinta si iubirea, credinta unita cu iubirea, iubirea manifestata de credinta, iubirea întemeiata pe credinta. Aceste lucruri trebuie sa le aveti în vedere de la tinerete pâna la batrânete. Iubirea îi fericire. Sa stiti ca cineva care iubeste e fericit. E bine sa cautam iubirea pâna la masura aceea sa ne trasportam unii pe altii din afara înauntru, sa ajungem sa ne trasportam unii pe altii în noi. Despre Dumnezeu se spune ca este iubire, si ca orice iubire, iubirea lui Dumnezeu trasfera în iubire, adica noi suntem iubiti de Dumnezeu si primiti în Dumnezeu. La fel si noi trebuie sa avem iubire fata de Dumnezeu si asta înseamnă ca Dumnezeu vine în noi, îl purtam în noi. Poeta Zorica Latcu a scris o poezie intitulata "Te port în mine" cu ideea aceasta ca atunci iubesti pe cineva când îl porti în tine. Si zice asa:

Prin urmare, adevarata iubire aduce în fiinta cesui care iubeste pe cel pe care îl iubeste: pe Dumnezeu, pe oameni, pe parinti, pe prieteni, pe cunoscuti, pe toti cei catre care ne este iubirea, îi aducem în sufletul nostru si îi purtam în noi. Un cuvânt de la Sfântul Munte zice asa: inima mea nu are decât intrari, iesiri nu are, cine a intrat odata în inima mea nu mai poate iesi de acolo pentru ca inima mea nu mai poate iesi de acolo pentru ca inima mea nu are decât intrari nu are si iesiri.

La tinerete omul e propriu pentru iubire, însa demulte ori e propriu pentru o iubire egoista. Trebiue sa avem iubirea asa cum o are în consideratie Dumnezeu, adica, o iubire care ne fericeste si o iubire care fericeste pe cei din jurul nostru. Eu ma bucur de aceasta întâlnire, de faptul ca ati petrecut câteva zile la manastire, ma bucur ca ati luat parte la sfintele slujbe cu noi, ma bucur de aceia dintre voi care v-ati spovedit, ma bucur de preocuparile pe care le aveti, dar va atrag atentia: Dumnezeu trebuie sa fie pe primul loc în viata noastra, pe primul plan al existentei noastre, întâi e Dumnezeu si apoi omul, Dumnezeu trebuie sa fie pe primul loc în inima noastra, daca nu-i pe primul loc nu-ipe locul care i se cuvine. Credinta în Dumnezeu este o credinta despovaratoare, o credinta care ne ajuta sa ocolim lucrurile rele, credinta trebuie sa fie unita cu iubirea, sa fie lucratoare în iubire, dupa cuvântul: de a-si avea credinta atât de multa încât sa mut si muntii, daca nu am iubire nimic nu sunt, n-am nici o valoare.

Va pun la inima toate acesteasi va doresc succes în viata. Va pun în atentie o urare, care o avem la manastire mostenire de la niste germani care au fost pe la noi si care în iulie 1971 ne-au spus ca la Betel - o institutie bisericeasca din Germania, institutie de ajutorare a epilepticilor - la intrare este scris asa: pece celor ce vin, bucurie celor ce ramân, binecuvântare celor ce pleaca. Noua ne-au placut tare mult aceste cuvinte. De aceea ei su scris în cartea de onoare a manastirii noastre: pace celor ce vin, bucurie celor ce ramân, binecuvântare celor ce pleaca doresc doi crestini din Germania tuturor celor ce în urma lor vor vizita aceasta manastire. Deci si voua: pace bucurie si binecuvântare. Dumnezeu sa va ajute.