Intervievator: Despre cei ce se retin de la carne: părintii sunt lezati deoarece copiii refuză efortul lor de a le oferi mâncare bună. Este o necinstire a părintilor de către copii? Să nu mai tină tinerii post dacă nu­s de acord părintii?

Parintele Teofil: Dragă, nu se poate spune că îi necinstesti pe părinti când nu­i asculti în chestiuni care sunt mai presus de părinti. Cinstirea părintilor nu înseamnă totală supunere. Domnul Hristos are cuvântul: "Cel ce iubeste pe tatăl său si pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine" (Matei X, 37) si "Cel ce nu­si ia crucea ca să­Mi urmeze, nu este vrednic de Mine" (Matei X, 38). Sunt si situatii în care părintii trebuie să înteleagă o atitudine a copiilor lor. Ar putea si copiii să fie mai maleabili, dar nu renuntând la post.

În ceea ce priveste nemâncarea de carne, aceasta este o chestiune facultativă. Totusi, dacă cineva îsi propune să aibă si această înfrânare, poate să o aibă si trebuie să găsească modalitatea să­i convingă si trebuie ca si ei (părintii) să înteleagă. La drept vorbind, nu copiii îi chinuiesc pe părinti, ci părintii se chinuiesc, pentru că nu stiu să se raporteze la copii, care­s mai buni decât ei.

Intervievator: În acelasi sens, părinte, în ce măsură încalcă cineva măsura cinstirii părintilor dacă se călugăreste fără voia acestora?

Parintele Teofil: Călugăria, în general, nu este înteleasă de oamenii care nu au o înclinare religioasă deosebită. Sunt putini părintii care­si doresc să fie copiii lor călugări. Nu s­ar putea zice că numai atunci poti să te faci călugăr, când părintii sunt de acord cu asta, pentru că părintii nu sunt de acord. Până la urmă acceptă o situatie, dar nu o doresc si, în cazul acesta, urmând lui Dumnezeu, ai putea zice că esti pe o treaptă superioară, nu se mai pune problema cinstirii părintilor, pentru că îi cinstesti prin faptul că esti călugăr. A fi călugăr este o cinste ce se răsfrânge si asupra părintilor. Si chiar dacă nu înteleg lucrul acesta, ei sunt cinstiti ca părinti ai unui călugăr. Nu se face dintr­o răzvrătire pornirea la călugărie, nu se face dintr­o oponentă fată de părinti, ci se face dintr­o apropiere fată de Dumnezeu, dintr­o râvnă pentru Dumnezeu si, în cazul acesta, părintii nu mai trebuie să fie implicati, nu mai trebuie să fie ca o piedică.

Undeva, se spune în psalm: "Ascultă, fiică, si vezi si uită pe poporul tău si casa părintelui tău". Acesta pare un cuvânt care nu s­ar potrivi cu ceea ce vrea Dumnezeu când spune: "Cinsteste pe tatăl tău si pe mama ta", însă, când e vorba de lucruri superioare relatiilor părinti­copii, în sensul că sunt relatii Dumnezeu - om, acolo, cred că nu mai e cazul să se aibă în vedere relatia a doua, în loc de relatia primă. Până la urma îi va linisti Dumnezeu si pe părinti si dacă nu, îsi vor duce greutatea pe care le­o dă - nu copilul care se duce la călugărie, ci lipsa lor de întelegere pentru călugărie.

Intervievator: Părinte, cum poate fi privit regretul călugărului că nu si­a îngrijit părintii pe patul de moarte, de exemplu? Ce poate cauza un astfel de regret: neîmplinirea desăvârsirii, urmărită în monahism, sau cerinta obiectivă a cinstirii părintilor?

Parintele Teofil: Dragă, sunt atâtia oameni care, fără să fie călugări nu sunt în situatia de a­i îngriji pe părinti pe patul de moarte. Sunt atâtia oameni care nu pot să­i îngrijească pe părinti la bătrânete, fără să fie călugări. Asa încât, nu se pune problema aceasta. Dumnezeu trebuie să găsească modalitatea de a fi îngrijiti si părintii celor care au copii călugări si care nu se mai pot îngriji de ei.

Intervievator: Poate fi regretul acesta asemănător cu o "vale a plângerii" de care vorbeste basmul "Tinerete fără bătrânete"?

Parintele Teofil: Nu cred că poate să fie asemănat, dacă esti hotărât pentru Dumnezeu. Dumnezeu nu dă nemultumire, ci Dumnezeu găseste totdeauna modalitatea să se împlinească toate, numai că noi nu avem destulă încredere în Dumnezeu, când ne hotărâm pentru Dumnezeu. Sunt multi călugări care, de fapt, sunt improvizatii si atunci sigur că aceia pot avea si nemultumiri, reprosuri, frământări, nu numai pentru părăsirea părintilor, ci pentru părăsirea lumii, chiar si pentru o viată care nu este conformă cu ceea ce se cere călugăriei. Când sigur esti hotărât pentru Dumnezeu si esti coplesit de Dumnezeu, când te uimesti de Dumnezeu, ajungi să te uimesti si de purtarea de grijă pe care o are Dumnezeu fată de cei lăsati de tine în urmă. Pentru că la cârma vietii nu­i omul, ci Dumnezeu, si dacă credem în Dumnezeu, atunci credem si în interventia lui Dumnezeu acolo unde trebuie să se intervină - si moral si material.
 

Intervievator: Părinte, multi tineri sunt chinuiti de întrebări în legătură cu drumul pe care îl au de ales si de multe ori consultă diferiti duhovnici, care le explică faptul că importantă este apropierea de Dumnezeu, privitor la călugărie sau căsătorie. Ei le recomandă rugăciunea, zicând: lasă să se facă voia lui Dumnezeu. Deci, am putea deduce că există o voie a lui Dumnezeu ca unii, căsătorindu­se, să facă copii, iar altii să se facă monahi?

Parintele Teofil: Da, s­ar putea să fie, pentru că Dumnezeu are nevoie si de oameni căsătoriti, are nevoie si de oameni dezlipiti de lumea aceasta. Important este să­ti găsesti tu locul, să simti tu ce vrea Dumnezeu cu tine. În momentul în care te­ai hotărât pentru o cale, să nu mai consideri că mai există pentru tine si o altă cale, iar calea pe care ti­o alegi, să o alegi cu entuziasmul cuvenit, adică să nu te căsătoresti cu probabilitate, nici să te faci călugăr cu probabilitate, ci să fii sigur că asta ti­e calea si atunci nu se mai discută posibilitatea unei alte căi sau că Dumnezeu ar fi avut un alt plan pentru tine. Noi nu stim sigur ce vrea Dumnezeu cu noi, dar stim ce putem face noi într­o conditie sau alta.
 

Intervievator: Si dacă facem invers, nu se va repercuta asta...?

Parintele Teofil: Nu, nu se va repercuta, pentru că Dumnezeu nu e o cantitate neglijabilă, Dumnezeu nu e absent din viata noastră, ci e prezent, si fiind prezent, Îsi face datoria, să zicem asa, când e vorba de un om care pentru Dumnezeu si­a ales una sau alta din căile pe care le­a avut în fată.

Intervievator: Părinte, pentru o persoană care se hotărăste sincer să facă voia lui Dumnezeu, apare necesară cunoasterea acestei voi. Deci, aflându­se în lume, el trebuie să discearnă între ispite de tot felul si părelnice lucruri bune si, în dorinta de a cunoaste dintre atâtea lucruri, voia mântuitoare a lui Dumnezeu, mai întâi va trebui să se debaraseze de patimi. Adică să se supună, printre altele, unei lucrări pe care Părintii Bisericii o recomandă în special monahilor. Deci, practic, drumul ar trece prin călugărie...

- Da, eu asa si zic. Cineva care vrea să devină călugăr este bine să trăiască acolo unde se găseste, călugăria, până când ajunge să se ducă la mănăstire, adică să fie călugăr. Dacă esti student, să fii cum ar fi un călugăr - student, dacă esti muncitor, să fii cum ar fi un călugăr - muncitor, adică să­ti faci datoria în conditiile călugăriei, iar dacă va fi să ajungi la călugărie, ti­ai pregătit călugăria, iar dacă va fi să ajungi la căsătorie, ti­ai pregătit si căsătoria - prin viata superioară pe care ai dus­o înainte de căsătorie. Important este să ajungi tu personal să simti care­ti este rostul, adică până nu esti hotărât ce ai de făcut, faci ce poti în conditiile tale.

Intervievator: Părinte, este verosimil ca Dumnezeu, luminând pe omul curătit de patimi, acesta să ocrotească în inima lui dorinta de a se căsători?

Parintele Teofil: Da. De ce nu? Căsătoria, de fapt, este o chestiune a firii si omul nu se leapădă de fire nici când se face călugăr, ci are posibilitatea să depăsească firea. Dar firea rămâne fire si atunci poti să doresti să te căsătoresti si să alegi între căsătorie si călugărie. Poti să ai numai o directie, să alegi călugăria pentru că nu poti alege căsătoria, asta depinde de om. Nu se stie niciodată ce anume are în sine omul care se hotărăste pentru una sau alta. Important este - când ai de ales, să alegi - si când ai ales, să stii de ce ai ales si să nu mai alegi altceva.

Intervievator: Părinte, cum se poate ca Dumnezeu, fiind un Dumnezeu gelos, să vrea să împartă pe robul său cu o femeie?

Parintele Teofil: Nu se pune problema aceasta, pentru ca nu se împarte cu o femeie, ci cei doi se unesc ca să fie una în slujirea lui Dumnezeu. Nu se poate zice că cineva care se căsătoreste împarte ceva, ci îsi alege o altă directie.

Intervievator: În legătură cu cuvântul pe care Domnul Hristos îl spune tânărului bogat si pe care Sfântul Ioan Scărarul îl analizează si deduce că fecioria este un dar adus lui Dumnezeu (Mântuitorul spune: "Dacă vrei să fii desăvârsit, vinde tot ce ai si urmează­Mi Mie"). În ultimă instantă, se poate spune că tot omul decide. Cum rămâne, deci, să se facă voia lui Dumnezeu atunci?

Parintele Teofil: Dumnezeu nu desfiintează voia omului. Dacă vrei să fii desăvârsit, îti vinzi tot ce ai; dacă vrei să intri în viată, trăiesti în conditiile în care trăiesc toti cei care slujesc lui Dumnezeu. Mântuitorul nostru nu a venit ca să­i facă pe toti călugări, ci a venit să­i mântuiască; or, mântuirea se realizează si în călugărie si în afara călugăriei.

Când am venit eu prima oară aici, la mănăstire, i­am spus părintelui Arsenie că am venit si că vreau să mă fac călugăr; si părintele zice: "Să stii că nu toti cei din lume se prăpădesc, nici toti cei din mănăstire se mântuiesc".

Intervievator:  Dar nu putem privi alegerea căsătoriei cu bună stiintă că ar fi o osândire la nedesăvârsire?

Parintele Teofil: Nu, nu este, pentru că există si o desăvârsire în căsătorie, nu există o exclusivitate când e vorba de desăvârsire. Se desăvârsesc si călugării si mirenii, fiecare în calea lui, numai că unii au mai multe obstacole si altii au o cale mai lină în urcusul duhovnicesc. Dar adevărat este că în viata călugărească există foarte multi improvizati. De ce? Pentru că multi nici nu stiu ce fac atunci când se fac călugări, ci încearcă un amestec între călugărie si mirenie. Ei cred că pot să­si completeze lipsurile duhovnicesti - cu împliniri materiale, că pot să găsească modalitatea - fiind în mănăstire - să mai caute si ceva din lumea asta si, în cazul acesta, este o improvizatie, iar improvizatiile nu duc unde trebuie, asa că rămân improvizati toată viata si numai Dumnezeu stie cum, în cele din urmă, va hotărî asupra unora ca acestia.

În afară de asta, sunt oameni care se duc de la căsătorie la mănăstire pe motivul că nu s­au împlinit în căsătorie, că si­au pierdut linistea prin căsătorie, căsătorindu­se cu persoane care nu i­au odihnit, care nu i­au ridicat, ci i­au scăzut. Sunt cazuri în care elementele sot si sotie nu reusesc să ajungă la un numitor comun, se ceartă, se bruschează, se bat si atunci zice: Dă­o­ncolo de lume, mă duc la mănăstire si vă las pe toti. Unul ca acesta a realizat ceva pentru Dumnezeu? Nu a realizat nimic pentru Dumnezeu, a realizat ceva pentru sine. Aici, la noi la mănăstire, au fost cazuri din acestea si sunt si acum cazuri de oameni care s­au plictisit de lumea aceasta si au venit la mănăstire. Ei, ce i­a dat unul ca acela lui Dumnezeu?

Intervievator: Sfântul Ioan Scărarul spune că nici nu poate avea un om căsătorit încredintarea mântuirii, decât pe patul de moarte.

Parintele Teofil: Bine, asta este o părere. Să stii că si Sfintii pot avea păreri. Nu se poate zice că pe patul de moarte esti mântuit si dacă nu esti pe patul de moarte nu esti mântuit. Nu se stie niciodată. Femeia se mântuieste prin nastere de prunci, nu prin moarte. Când este nasterea - când mori? Sunt niste lucruri care trebuiesc gândite, nu înseamnă că gata, dacă a zis Sfântul Ioan Scărarul, asta­i si fără asta nu se poate. Uite, si un Sfânt poate avea o părere care nu­i exactă, privită obiectiv. Păi asa si călugărul, numai pe patul de moarte poate să fie sigur de mântuire, de aceea se spune că "moartea pentru Sfinti este nastere la viata vesnică".

În realitate, nasterea este un moment pregătit de un proces, nu se poate naste un copil în momentul zămislirii. Toată viata trăieste în vederea mântuirii, a desăvârsirii. Important este să fim pe calea cea bună, să avem constiinta că stăm în fata lui Dumnezeu, că nu noi ne mântuim, ci Dumnezeu ne mântuieste si să căutăm o împlinire prin Dumnezeu. În cazul acesta ai încredintarea că Dumnezeu te mântuieste nu în clipa mortii, ci în toate clipele în care te angajezi pentru Dumnezeu.

Intervievator: Părinte, în ce măsură îi scade pe soti sau nu îi scade relatia intimă, în scopul nasterii de copii, dacă toti zicem "în fărădelegi m­am zămislit si în păcate m­a născut maica mea"?

Parintele Teofil: Bine, asta este o raportare la păcatul strămosesc. Noi nu putem duce lucrurile la extrem. Asa au făcut gnosticii, care au spus că materia trebuie distrusă, nu trebuie înmultită, pentru că materia este rea, deci căsătoria e rea, pentru ca înmulteste materia. Astea nu sunt conceptii ale Bisericii. Noi zicem că la temelia existentei noastre este ceva care nu ne favorizează. Dar nu putem zice totusi lucrul acesta, pentru că actul acesta sexual, care este până la urma un act fizic, de ce îl foloseste Dumnezeu atunci pentru concepere dacă e scăzut ca act? Nu putem sustine lucrul acesta decât într­o anumită perspectivă, dar perspectiva asta nu este una reală. Putem spune însă altceva, si anume, că actele sexuale care nu urmăresc si nasterea de fii ar fi cu scădere, dar nici în acest caz nu poti să te mentii pe pozitia aceasta mult, pentru că e într­adevăr o insuficientă a omului. Cei care au făcut rânduielile acestea cu martea, joia si nu la sărbători, au vrut să­l ridice pe om mai presus de sine însusi. Ei, în realitate, ca oameni necăsătoriti, au făcut program oamenilor căsătoriti! Or, lucrul acesta nu se poate realiza. Nici ei, poate, căsătoriti fiind, nu puteau realiza lucrul acesta, pe care ei nu l­au experimentat. Poate să nu fie scădere, poate să fie o ridicare faptul acesta că te angajezi la aducerea în lume a unui copil. Lucrul acesta te face colaborator cu Dumnezeu, si dacă te face colaborator cu Dumnezeu, îl mai poti socoti inferior?

Intervievator: Nil Ascetul, în Filocalia, volumul I, citând din Deuteronom, Capitolul al XXV-lea, deduce că atingerea părtilor rusinoase sau cugetarea la ele, întinează, si completează că cele ce ajută la nastere arată creatura. Întrebarea ar fi tot în ceea ce priveste gnosticii, dacă ar fi într­adevăr o cădere?

Parintele Teofil: Nu este o scădere. Nu există nimic în trupul omenesc care să fie întinat, să fie prin sine scăzut; si organul sexual si ochiul sunt pe acelasi plan, din punct de vedere creatural. Nu se poate spune că asta­i spurcat si asta­i curat. În momentul în care "Câti în Hristos v­ati botezat, în Hristos v­ati si îmbrăcat", nu mai e vorba de spurcăciune. Este vorba de întinare prin gândirea pe care o poti avea; de exemplu, se recomandă călugărilor să nu­si privească trupul si mai ales părtile ascunse ale trupului, ca să nu se excite, adică să aibă un mijloc de înlăturare a unor porniri care, la ei, sunt vinovate. Asta nu înseamnă însă că sotul si sotia nu se pot bucura chiar si de ceea ce pare a fi scăzut, pentru că nu e nimic scăzut. Citeam undeva, într­o carte de sexologie, că aceia care se rusinează când au un act sexual, sting lumina si asa mai departe, gresesc. Era o părere a unui laic în chestiunea aceasta, dar omul trebuie să se reverse, în fond, în actele sexuale, nu să se jeneze si să zică "vai, de mine, că iar am făcut păcat si vai de mine, că n­ar mai fi trebuit...". Astea sunt lucruri care trebuie să ridice fiinta omenească, nu trebuie să o scadă.

Animalele, de exemplu, care se împreună, nu au o jenă, o pudoare, o fac oriunde, nu? Oamenii au o jenă nu pentru că e jenă, ci pentru că este o intimitate. Dar unul care s­a făgăduit la călugărie si trăieste viată călugărească, sigur că nu trebuie să aibă relatii intime, sau homosexualii, să se desfăteze unul de celălalt, sau cei care au porniri nefiresti...

Intervievator: Problema s­ar fi pus nu în sensul că ar fi necurat, ci dacă n­ar fi fost mai bine - în viziunea Sfântului Ioan Scărarul - să se aibă grijă de desăvârsirea proprie...

Parintele Teofil: Lasă­mă, măi, cu Sfântul Ioan Scărarul! Sfântul Ioan Scărarul a scris pentru călugări, nu a scris pentru oameni de rând. Adevărul este că Scara este pentru călugări, nu este pentru mireni. Este scrisă de un călugăr si sigur că tot ce e scris în ea e valabil pentru călugări, nu si pentru ceilalti. Nu se poate orienta cineva după Scara, de exemplu, în chestiuni de sexualitate, dacă el este căsătorit.

Intervievator: Chiar spune în Scara, în Cuvântul 11, Capitolul 5: "Se pot privi cu nepăsare cei din lume, din mândrie, si se pot defăima când nu sunt de fată, pentru a scăpa de deznădejde si a dobândi nădejdea". Cum adică?

Parintele Teofil:  Nu stiu. Nu­mi dau seama. Mie mi se pare confuză treaba. Ia, să o mai zicem o dată.

Intervievator: Deci, "pot privi cu mândrie"...

Parintele Teofil: Bine, să privească cu mândrie ei, unii pe altii, sau cum? Călugării să­i privească pe mireni? Da, că ei sunt mai presus de ăia... dar nu sunt mai presus de ei, au altă cale.

Intervievator: "Si se pot defăima pentru a scăpa de deznădejde si a dobândi nădejdea"...

Parintele Teofil: Adică, tu, călugăr fiind, să­i defaimi. Nu, măi, nu e o perspectivă reală. Indiferent cum ar fi, noi nu avem voie să­i defăimăm, pentru că au o altă viată, pe care, de fapt, Biserica o binecuvântează. Dumnezeu o binecuvântează. Dumnezeu a binecuvântat sexualitatea prin însăsi crearea omului, asa cum este, bărbat si femeie. După aceea, dacă­i vorba să aducem argumente, Biserica binecuvântează căsătoria cu sexualitate cu tot, nu o binecuvântează ca si când ar fi vorba despre doi care acum se fac călugări si care vor trăi în viata comună de căsătorie. Nu e asa! O căsătorie cu tendinte din acestea, de necăsătorie, e de fapt o caricatură de căsătorie si de călugărie. Nu e nici călugărie, nici căsătorie. Biserica zice: "Să se veselească ei la vederea fiilor si a fiicelor lor". Este o datorie a celor care se căsătoresc să aibă familie si nu un singur copil si să se uite la el ca la stiu eu ce. Dacă poti avea mai multi copiii si ai numai unul, ai un idol, nu un copil!

Intervievator: Revenind la alt subiect, părinte, spuneti că în călugărie sunt cei mai multi ratati si că în călugărie trebuie să intre oameni de exceptie. Ce înseamnă om de exceptie?

Parintele Teofil: Înseamnă un om care nu se joacă cu viata lui, un om care stie ce­i călugăria, stie ce­a lăsat si ce­a găsit si care nu mai poate fi clintit din calea călugăriei. Adică, nu oameni cu lipsuri, pentru că în mănăstiri sunt foarte multi oameni cu lipsuri, lipsuri fizice, psihice, oameni fără cultură, oameni care nu s­ar fi descurcat în viata comună. Or, acestia niciodată nu vor fi niste călugări buni, vor fi niste domiciliati si niste improvizati la mânăstire. Dacă te duci prin mânăstiri si cercetezi, poti constata multi din acestia, care nu sunt nici de căsătorie, nici de călugărie. Acestia nu înaintează, nu fac parte din rândul oamenilor de exceptie. Un om de exceptie este un om care ar fi putut face fată si în căsătorie si care nu e refugiat la mănăstire.

Intervievator: Poate să creadă cineva despre sine că este om de exceptie?

Parintele Teofil: Poate! Dacă este, poate. Pentru că smerenia nu înseamnă să negi niste lucruri pe care esti sigur că le ai. Adică, în general, omul când se duce la mânăstire, nu se gândeste că­i de exceptie sau nu­i de exceptie. Dar numai oamenii de exceptie pot duce o viată mai presus de obisnuit.

Intervievator: V­a cerut vreodată cineva, vreun ucenic, părerea dacă e de exceptie sau nu?

Parintele Teofil: Nu. Nu mi­a cerut­o. Poate că nici n­as fi putut să­i spun, pentru că el trebuie să stie mai bine decât mine dacă e sau nu e de exceptie. Dar, în orice caz, un om care poate să facă niste lucruri care să­l recomande, care a făcut o facultate, deja e nădejde că nu e unul de rând. După aceea, faptul că poate să renunte la anumite lucruri - poate să tină post - arată că nu e un om oarecare, ci e un om care se evidentiază prin ceva. Si atunci poti să spui că e un om de exceptie. Sunt unii oameni care, de exemplu, fac niste lucruri obisnuite, dar dacă le ceri mai mult de cât fac, atunci nu mai pot face, si în călugărie trebuie să faci si niste lucruri care­s mai presus de tine.

Intervievator: Deci, părinte, ca o concluzie, există vocatie monahală?

Parintele Teofil: Există, sigur că da! Asa cum există vocatie pentru căsătorie, pentru studiu, asa există si o vocatie monahală.

Intervievator: Cum s­ar putea descoperi?

Parintele Teofil: Mai întâi de toate o poti descoperi în faptul că te simti bine în preajma călugărilor, te simti bine pe la mănăstiri, te simti bine acolo unde se duce o viată superioară, ai o înclinatie spre asta. Eu, de exemplu, din copilărie am simtit că asta mi­e calea mea, mi­am dorit totdeauna, mă bucuram de un călugăr; când mă întâlneam cu un călugăr era o chestiune exceptională pentru mine, o bucurie. Asta înseamnă că am avut o vocatie monahală.

Intervievator: Părinte, în legătură cu motivele care l­ar duce pe om la călugărie. Poti veni la călugărie din dorinta de a fi desăvârsit?

Parintele Teofil: Poti, dacă stii ce­i desăvârsirea. Unii zic că vin la călugărie pentru a se mântui, ca si când mântuirea nu ar fi si în altă parte. Unul a zis aici, la mănăstire, când a fost întrebat, "de ce­ai venit să te faci călugăr?", că el vrea să ducă viată curată, iar celălalt l­a întrebat: "dar ce, eu duc viată spurcată?".

E adevărat, fiecare are motivele lui. Poate că unii vin la călugărie fără să stie de ce vin, dar după aceea se validează, dacă se validează. La mânăstire e nevoie de oameni. Sunt unii care vin la mânăstire si care­s primiti pentru a fi oameni la mânăstire. Si atunci, dacă­ti vine unul la mănăstire, zici: "hai să­l încercăm, poate rămâne la noi". Cei mai multi, de fapt, dacă sunt oameni simpli si fără o inteligentă deosebită, nu stiu ce fac - atunci când se fac călugări. As putea zice că, într­un fel, nici eu n­am stiut ce fac atunci când m­am făcut călugăr, desi eram absolvent de Teologie.

Intervievator: E corect să te călugăresti din dorinta de a urma exemplul Sfintilor, având în vedere ce spune Sfântul Apostol Pavel, "urmati exemplul mai marilor vostri "?

Parintele Teofil: Da, numai că mai marii vostri pot fi si oameni cu familie!

Intervievator: Poate cineva să fie călugăr adevărat dacă se călugăreste urmând exemplul unui prieten, sau al unei prietene? De exemplu, dacă prietena cu care urma să se căsătorească merge la mânăstire, să meargă si el la mânăstire?

Parintele Teofil:  Nu cred ca e un motiv de călugărie. Un motiv real de călugărie este să­i slujesti lui Dumnezeu pe calea călugăriei. Toate celelalte sunt improvizatii. Poate că este motivul tău, dar nu­i corect. Corect este să te faci călugăr pentru că doresti si pentru că vrei să fii călugăr.

Intervievator: Părinte, dacă pentru un motiv neprevăzut întârziem seara încât nu ne putem face canonul obisnuit de rugăciune până la ora la care ne culcăm de obicei, ce trebuie să facem?

Parintele Teofil: Să vă culcati!

Intervievator: Bun, dar să ne culcăm renuntând la unele rugăciuni?

Parintele Teofil: Da, sigur că da!

Intervievator:  ... sau să ne prelungim rugăciunea, iar dimineata, la ce oră ne sculăm, în cazul acesta?

Parintele Teofil: Dragă, nu se pune problema asa, pentru că viata nu înseamnă anumite tipare. Odată esti obosit, odată nu esti obosit si atunci când nu esti obosit, poti face mult mai mult. Eu, de exemplu, seara mă rog foarte putin. E adevărat că mă duc la slujbă si stau acolo trei ceasuri, dar asta nu înseamnă că mă rog trei ceasuri. Când vin aici si sunt obosit, nu mă mai rog atât. Acestea sunt niste lucruri cu care ne ajutăm, nu ni le numără nimeni. N­o să zică Dumnezeu "da, dar în câte seri nu te­ai rugat" sau "da, dar în câte duminici ai plecat zicând numai «Doamne miluieste­mă» si nu ai stat la rugăciune?". Asta e o chestiune a noastră. Nu­i oferim noi ceva lui Dumnezeu si Dumnezeu ne reprosează că nu i­am oferit destul sau că l­am neglijat, ci este o chestiune a noastră, de sensibilizare, de îmbunătătire a noastră.

Eu, când mă culc fără rugăciunea obisnuită, nu­l nedreptătesc pe Dumnezeu, eventual mă nedreptătesc pe mine. Dar poate nici pe mine nu mă nedreptătesc până la urmă, pentru că asta e situatia mea reală, din seara aceea. Un exemplu: vin de la înmormântare, sunt obosit si nu mă mai duc la biserică în seara aceea. Nu­mi fac probleme de felul "dar ce fac acum în loc de asta". Nu mai fac nimic în loc de asta. M­am culcat, în timp ce ceilalti s­au rugat si nu că n­am vrut si eu să mă rog, ci pentru că nu am fost în situatia să mă rog si eu.

Intervievator: Părinte, dar dacă neprevăzutul se repetă?

Parintele Teofil: Si dacă se repetă neprevăzutul, te gândesti că nu ti­ai împlinit o datorie, dar nu mai poti face ceva în loc de datoria aceea. Eventual, poti, rugăciunile de seară, pe care nu le­ai împlinit si care se potrivesc si dimineata, să le faci dimineata. De exemplu, ai avut în program să citesti o Catismă din Psaltire si, eventual, dimineata ai putea s­o citesti, dar nu o citesti pentru că n­ai citit­o, o citesti pentru că o poti citi. Dar dacă e o rugăciune cum sunt rugăciunile celor ce merg spre somn, n­are rost să­i ceri aceasta lui Dumnezeu, dimineata. Astea­s asa, lucruri de oameni scrupulosi ... nu cred că­i cazul!

Intervievator: Dar în călătorii lungi sau când ne aflăm în altă casă, se întâmplă la fel?

Parintele Teofil: Sigur că da! Dacă te duci în altă casă si esti singur, poti să­ti împlinesti pravila ca acasă. Dacă esti în altă casă si nu se poate, zici câteva rugăciuni si te culci linistit, ca si când ai împlinit toată pravilă. Noi nu trebuie să ne chinuim pe noi însine pentru niste întrelăsări. Noi trebuie să avem cu Dumnezeu niste relatii de fii cu tatăl. Eu văd altfel viata si nici nu cer foarte multe de la oameni. Pe mine mă interesează cel mai mult ca omul să aibă constiinta că depinde de Dumnezeu.

Intervievator: În acelasi sens, dacă se întâmplă să venim de la serviciu sau să mergem undeva, pe drum putem să zicem rânduiala în minte, dacă o stim?

Parintele Teofil: Da, dar nu e necesar! Pentru că, în general, rânduiala nu o poti zice cum se cade. Cel mai bine poti să zici "Doamne Iisuse...", dacă­i vorba, în loc de rânduială. Eu, de exemplu, constat că dacă merg undeva, nici lucrurile pe care le stiu foarte bine la mănăstire si pe care le zic, nu le mai pot zice foarte bine în altă parte. Poate si din cauza impresiilor foarte multe pe care le acumulez în suflet si care năvălesc după aceea.

Intervievator: În Apoftegma 11, după Avva Matoi, acesta, după ce dă sfaturi generale, zice: "Si de va grăi cineva ceva, pentru orice fel de lucruri, nu te certa cu el, ci de va grăi bine, zi­i «asa cu adevărat», iar de va grăi rău «tu stii ce vorbesti», si nu te prigoni cu dânsul, pentru ce a grăit". Ce înseamnă, "tu stii ce vorbesti"?

Parintele Teofil: Adică, într­un fel îti dai acordul, dar nu esti de acord.

Tu stii! Cum zicea părintele Serafim Popescu aici la noi: "Măi, tu stii mai bine!". Bine, asta este o regulă în chestiuni care nu au o foarte mare importantă, în chestiuni personale, pentru că sunt si chestiuni care, importante fiind, nu pot fi neglijate.

Intervievator: În Pateric se spune despre avva Macarie că s­a făcut "Dumnezeu pământesc", deoarece trecea cu vederea toate greselile si neregulile celorlalti. Cum se împacă acest lucru cu necesitatea de a anatemiza pe incestuos, cum zice Sfântul Apostol Pavel în Corinteni, sau pe ereticii care sunt exclusi din Biserică?

Parintele Teofil: Foarte bine se împacă! Sfântul Macarie avea în vedere niste lucruri pe care le trăia el în pustie sau care nu aveau consecinte în afară. De exemplu, ai văzut pe unul că a furat. Tu nu te gândesti la asta, la faptul c­a furat, si îi acoperi cumva păcatul, nu te interesează consecintele lui. E altceva să auzi pe cineva că spune lucruri neadevărate, care pot avea consecinte în societatea în care trăiesti. Mai nou, au fost niste nereguli prin Dobrogea, la Mânăstirea Cocosul unde se zicea despre unul dintre călugări că­i întruparea lui Dumnezeu Tatăl, altul că­i întruparea lui Dumnezeu Fiul, altul că­i întruparea lui Dumnezeu Duhul Sfânt, că­i Sfânta Treime coborâtă acolo. Fată de astfel de lucruri nu poti să fii fără siguranta de a mărturisi adevărul si să le lasi asa, pentru că dacă le lasi asa, se înmultesc relele. Si atunci trebuie intervenit cu responsabilitatea pe care o are un conducător bisericesc sau pe care o are un staret de mânăstire.

Or, ce a făcut avva Macarie, putem face si noi în chestiuni care nu lezează, în general, bunul mers al vietii sociale. Dar în chestiuni care aduc urmări dezastruoase, nu poti să fii ca avva Macarie, acolo trebuie să fii ca Sfântul Apostol Pavel. Chestiunea aceasta, cu avva Macarie, este foarte bine venită când e vorba de oameni răscolitori de rele. Sunt unii oameni care­s pusi să scoată în evidentă păcatele altora, de a căuta, de a răscoli, de a scormoni, să cunoască păcatele si după aceea să le folosească. Chiar aici la noi, la mânăstire, au fost cazuri de oameni din ăstia, care au umblat cu casetofoane după ei să prindă anumite informatii, anumite situatii, si după aceea au făcut caz de ele. Asta nu seamănă cu avva Macarie si nici cu Sfântul Apostol Pavel, ci seamănă cu dracii!

Intervievator: Părinte, noi, ca oameni obisnuiti din lume, ca oameni neslujitori ai Bisericii, dacă observăm un păcat grav la un slujitor al Bisericii, dacă observăm un păcat chiar strigător la cer sau că a căzut într­un păcat ce ar putea avea consecinte, si lumea se sminteste de lucrul acesta, putem să atentionăm Episcopul locului în scopul anatemizării?

Parintele Teofil: Păi, pe noi nu ne interesează ce urmează, dar putem să punem în atentie lucruri care sunt spre sminteală.

Intervievator: Dar să nu insistăm?

Parintele Teofil: Nu. Nicidecum.

Intervievator: În legătură cu scăderile prin ispitele desfrânării, părinte; în Pateric se vorbeste de tot felul de căderi, dar se ocoleste căderea prin homosexualitate. Să întelegem că acesta este un păcat de care nu te poti pocăi, cum zice Sfântul Apostol Pavel, că sunt unii care, după ce cad, nu se mai pot ridică?

Parintele Teofil: Cred că la Sfântul Apostol Pavel nu este vorba de un păcat anume, ci de o stare de păcătuire. Nu stiu, eu nu mi­am pus problema că homosexualitatea este trecută cu vederea, că nu e pusă în evidentă. S­ar putea întâmpla ca aceia care au scris Patericul să fi avut în vedere ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: "Sunt lucruri de care este rusine a le si grăi" (Efeseni V, 12). S­ar putea întâmpla să nu fi vrut să pună în evidentă niste păcate reale, pentru a nu scădea prestigiul călugărilor. Gândeste­te, dacă s­ar crea o opinie că în mânăstiri sunt homosexuali, ar fi o treabă care nu i­ar avantaja nici pe cei ce nu sunt homosexuali. Dar noi trebuie să fim realisti si asa trebuie să stăm si în fata realitătilor; cum sunt ele de fapt. Noi nu zicem că nu sunt astfel de păcate, nici nu zicem că sunt astfel de păcate, dar realitatea este că si de călugăr poate tine orice tine de un om.

Intervievator: Nu există Sfânt care să se fi luptat cu astfel de ispite? Stim despre Cuvioasa Maria Egipteanca, despre care se spune că a avut o viată anterioară asa de...

Parintele Teofil: Da, dar nu se spune că ar fi fost si lesbiană!

Intervievator: Deci nu există asa ceva mentionat?

Parintele Teofil: Nu există si noi nu stim de ce nu există, dar Sfântul Apostol Pavel mentionează, în Epistola către Romani, homosexualitatea.

Intervievator: Părinte, canonul spune că dacă staretul e eretic, călugărul poate să plece. Ce înseamnă asta? Oare câti laici si slujitori sfintiti nu s­ar afla eretici dacă ar fi luati la bani mărunti?

Parintele Teofil:  Dacă staretul este eretic, evident că este eretic pentru că învată o erezie.

Intervievator: ...pentru că se întreabă cineva: câti pătrund finetea hotărârilor Sinodului al IV-lea Ecumenic, de exemplu, si mai spune că, dacă si unii din Sfintii Părinti au avut scăpări dogmatice, atunci ce înseamnă, propriu­zis, om eretic?

Parintele Teofil: Dragă, om eretic înseamnă om care propovăduieste o erezie. De exemplu, spune unul despre Maica Domnului că nu­i pururea Fecioară. Ãla­i eretic si atunci ai motive să nu stai cu el!

Intervievator: Părinte, în rugăciunea a doua din Canonul de Împărtăsire, zicem: "Sfinteste­mi sufletul si trupul, mintea si inima, rărunchii si măruntaiele". Deci, rărunchii sunt măruntaiele sufletului sau ce sunt?

Parintele Teofil: Nu. Se referă la întreaga fiintă umană. Adică, sfinteste­mi toată existenta, intră oriunde exist eu, intră în unghii, intră în păr, intră în dinti, intră în tot ce sunt. Este o expresie a integralitătii.

Intervievator: Observa cineva: ceea ce zicem prima dată, "suflet si trup", ar tine de suflet si ce zicem a doua oară, "rărunchii si măruntaiele", ar tine de trup.

Parintele Teofil: Nu, astea­s speculatii. Nu trebuie duse lucrurile la extrem. Singurul lucru care trebuie avut în vedere în cazul acesta este integralitatea umană. Adică nimic din mine să nu fie fără Dumnezeu!

Intervievator: Cineva chiar se întreba dacă rărunchii sunt măruntaiele sufletului sau ce sunt?

Parintele Teofil: Nu sunt. Rărunchii sunt rărunchi, adică rinichii.

Intervievator: Avva Pimen spune: "Învată­ti gura să vorbească cele ale inimii". Întrebarea este, despre ce inimă este vorba, dacă ne referim la subconstient sau transconstient, cum spune Părintele Stăniloae în Ascetică si mistică. Cum poti să înveti efectiv gura să vorbească cele ale inimii?

Parintele Teofil: Sfântul Pimen are în vedere unitatea, nu duplicitatea. Adică, să nu fii în situatia să spui cu cuvântul ceva, iar cu gândul să gândesti altceva. Învată­ti gura să vorbească ceea ce îti spune inima, adică să fii sincer, asta înseamnă.

Intervievator: Părinte, se spune despre mama care moare la nastere că este martir. Medicina spune că, uneori, avortul este necesar pentru a salva mama copilului. Se naste următoarea situatie: dacă femeia nu face avort si moare la nastere, respectivii medici ar spune că femeia este o sinucigasă mai degrabă, decât o martiră...

Parintele Teofil: Dragă, depinde ce întelegi prin actul respectiv. Doctorul poate să zică despre ea că­i o sinucigasă, pentru că el nu stie de Dumnezeu, pe când un credincios, care stie de Dumnezeu, zice că­i martiră. Acum, noi n­avem de unde să stim cum primeste Dumnezeu o treabă din asta. Ceea ce stim este faptul că o femeie însărcinată are dreptul să se împărtăsească, chiar dacă are păcate opritoare de la împărtăsire. Asta înseamnă că si Biserica are în vedere posibilitatea de a muri o mamă la nastere, nu pentru că vrea ea să moară sau pentru că vor altii să fie asa, ci pentru că se poate întâmpla asa. Dar sunt si femei care fac prea multe avorturi si după aceea se întâmplă să aibă si un copil si, în cazurile acestea, este periclitată nasterea. Acum nu stiu dacă în această situatie este martiră.

Când eram eu student la Teologie, a murit cineva din personalul scolii, despre care se zicea că făcuse multe avorturi. Avea un băiat si totusi vroia si o fetită. Acum, Dumnezeu stie dacă a fost martiră. Noi trebuie să le lăsăm pe toate în seama lui Dumnezeu.

Intervievator: Bine, dar sunt si cazuri în care medicii spun: "Sigur nasterea aceasta nu poate avea loc".

Parintele Teofil: Bine, dacă nu poate avea loc, atunci să aibă loc sarcina si să se evite nasterea, dar să nu se omoare copilul.

Intervievator: Deci, oricum ar fi, omorârea copilului este o crimă...

Parintele Teofil:  Da. Se consideră.

Intervievator: Si nu se justifică prin nimic?

Parintele Teofil: Nu se justifică prin nimic si se justifică, totusi, prin neputinta omului. Sunt atâtea femei care nu au destulă credintă încât să le facă disponibile pentru martiriu. Noi nu sfătuim păcatul, dar trebuie să tratăm păcatul. Adică, dacă cineva a făcut totusi un avort, eu nu pot să spun că Dumnezeu nu­l iartă, dar nici nu pot să spun cuiva să facă un avort.

Intervievator: Părinte, a iubi pe vrăjmasi, se referă si la diavoli?

Parintele Teofil:  Nu, nu se referă la diavoli, se referă la oameni, la dusmanii propriu­zisi ai oamenilor. E vorba de oameni care îti vor răul, care te defăimă, care te vorbesc de rău... Să­i iubesti, adică să nu le faci rău, să le fii binevoitor când ti­ar cere un ajutor etc.

Intervievator: Părinte, în legătură cu chestiunile cu care ne lovim noi în contemporaneitate, cu strandul, litoralul, baia comună, Canonul 77 Trulan mai actionează? Li se interzice chiar sotilor să facă baie împreună. Se poate extinde să nu faci baie în mare, sau pe Litoral...?

Parintele Teofil: Se poate extinde în sensul acesta că, dacă te­ai duce numai tu acolo, ai putea să faci baie, pentru că nu­i spurcată marea. Dar conditia de a face baie acolo este conditie scoborâtoare a gândirii umane. Adică, prea multă dezgolire, prea multe impresii de felul acesta; un om credincios găseste o altă modalitate să facă baie. Bine, nu le poti interzice să se ducă la strand. Dar cel mai bine este să stea acasă, să facă plajă în grădină.

Intervievator: Părinte, fumatul este patimă, este păcat?

Parintele Teofil: Păi, prima dată dacă fumezi o tigară, e păcat, iar dacă fumezi mai multe, e patimă. De ce? Pentru că e o practică nejustificată în existenta umană. Nu­i ca si când ai mânca. Este o treabă în plus si nu poti fi si cu Dumnezeu si cu fumatul.

La mine mai vin oameni la spovedit, oameni care spun că tin posturi, se roagă si le spun că "da, numai că pe acestea toate ti le si afumi" . Cel mai bine este să fii liber. Liber de orice, iar dacă esti liber de orice, esti liber si de fumat. Sunt unii care au si circumstante atenuante pentru fumat, de exemplu, în Paza celor cinci simturi nu e foarte clară atitudinea Sfântului Nicodim Aghioritul în privinta fumatului. Dar eu sunt împotriva fumatului, total!

Intervievator: Dar cu cafeaua? Că astea merg amândouă.

Parintele Teofil: Chestiunea cu cafeaua nu e asa de defăimătoare, în sensul că aceasta are si un efect odihnitor, să zicem. Adică, dacă nu poti trăi fără cafea, e rău că bei, dar dacă ti se oferă undeva o cafea, poti să bei, pentru că nu e ca si când ti­ar oferi o tigară. Sunt mânăstiri, de exemplu, la Sfântul Munte, unde ti se oferă un rachiu si o cafea...

Intervievator: Si uneori se spune că­ti pune si­o tigară!

Parintele Teofil: Mă rog, dacă­ti pune si­o tigară, ti­o pune numai s­o vezi!

Intervievator: Părinte, în acelasi sens, despre teatre sau spectacole, evident că monahii n­au ce căuta acolo, dar mirenii?

Parintele Teofil: Depinde despre ce­i vorba. Sunt lucruri pe care poti să le asculti sau să le vezi fără a avea consecinte negative. La Timisoara, când eram, eu mergeam la teatru, dar acuma, de când sunt călugăr, nu am mai fost, pentru că nu mi se mai sede; dar nu sunt împotriva lucrurilor bune. Noi nu trebuie să ocolim lucrurile în sine; de exemplu, nu mă duc la teatru pentru că acolo e teatru, cum nu mă duc eu la bar.

Mi­a spus unul că­l are pe dracu' în stomac, că­l simte cum umblă, cum nu stiu ce... Eu i­am spus că ăla nu­i dracu'. Si­a venit după aceea la spovedit, la mine, si mi­a spus că s­a dus la un spectacol cu femei goale. Atunci i­am zis: "Măi, să stii că îl ai pe dracu' în cap, nu în stomac". Adică sunt lucruri care pot fi evitate din start, si sunt lucruri care pot fi folosite fără nici un fel de îndoială.

Intervievator: Deci, doar în ceea ce priveste consecintele trebuie să evităm. Nu­i un păcat în sine să mergem la teatru?

Parintele Teofil: Nu e. Poti să te duci la toate piesele despre care stii că sunt bune, poti să te duci la Operă, la cinematograf, la filme cuviincioase, poti să te uiti la televizor la tot ce­i ziditor, la tot ce­i frumos. Noi nu suntem exclusivisti. Te poti folosi de toate lucrurile bune si frumoase pe care le­a dat Dumnezeu. Dacă nu vrei tu să te duci la teatru, poti să nu te duci, nu te obligă nimeni, dar să stii că ocolesti o sursă de cultură si nu numai de cultură, chiar de înnobilare.

Intervievator: Cultura poate să înnobileze sufletul?

Parintele Teofil: Sigur că da! De aceea este cultură, pentru că te cultivă.

Intervievator: Părinte, acum un cuvânt de folos, dacă se poate.

Parintele Teofil: "În tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!".