Dialog cu tineri din Arad 
 

Intervievator: Stim că în incursiunile dumneavoastră prin tară ati luat contacte deseori cu tineretul. Am dori, în câteva cuvinte, să caracterizati tineretul român al zilelor noastre.

Parintele Teofil:  Dragă, mi­e foarte greu să caracterizez tineretul, pentru că eu, de fapt, nu­i cunosc foarte bine pe tineri; îi stiu pe cei care mă cheamă, îi stiu pe cei cu care vin în legătură, dar nu as putea să caracterizez tineretul zilelor noastre. Ceea ce îl deosebeste, poate, de tineretul dinainte este că are mai multe preocupări pentru viata spirituală, este mai deschis pentru niste lucruri pe care în trecut cei mai multi tineri le neglijau, dacă nu chiar le negau. Dar asta n­as putea să spun că este caracteristica tineretului din zilele noastre; nu stim cum s­ar fi prezentat tinerii dinainte dacă ar fi avut conditiile pe care le au tinerii din zilele noastre.

Intervievator: Care ar trebui să fie relatiile dintre un tânăr si o tânără în perioada adolescentei?

Parintele Teofil:  Între un tânăr si o tânără se pot realiza mai multe feluri de relatii: relatii de colegialitate, relatii de prietenie, relatii de membrii ai unei societăti, relatii obisnuite între tineri, mă rog, poate si alte relatii. Important este ca tinerii, mai ales când sunt în pregătire pentru viată, ca prieteni, să se mentină în marginile prieteniei, adică să nu cuprindă prietenia lor apropieri care nu sunt admise între prieteni; Biserica consideră prietenia ca bună, numai în măsura în care nu are implicatii de căsătorie si dacă se face în vederea căsătoriei. Nu se poate zice că nu există si posibilitatea de a fi apropiati ca prieteni cu iubire si respect reciproc, chiar dacă nu au neapărat în vedere căsătoria, dar, în orice caz, să nu aibă implicatiile căsătoriei.

Intervievator: Cum priviti sărutul între doi adolescenti?

Parintele Teofil: Sărutul între doi adolescenti e o manifestare, o revărsare de suflet, poate fi o revărsare de suflet si se poate realiza pătimas si nepătimas. În cazul când e nepătimas - e admis; totusi e bine să se găsească altă modalitate de apropiere, pentru că, de multe ori, manifestările acestea au si implicatii care nu tin de prietenie; în componenta sărutului pot intra - si intră adeseori - implicatii sexuale.

Intervievator: Stim că anul acesta a fost declarat "anul international al tolerantei". Nu considerati că această propovăduire a unei tolerante lipsite de principiul iubirii crestine e periculoasă, deoarece indiferenta si pasivitatea sunt si ele tolerante, dar sunt nocive.

Parintele Teofil:  Dragă, depinde ce tolerezi! Dacă tolerezi răul nu­i bine! De exemplu, Psalmul 100 vorbeste despre niste măsuri radicale; adică zice că "pe cel rău nu voiesc să­l cunosc. Pe cel ce cleveteste în ascuns pe vecinul său, pe acela îl voi pierde. Pe cel ce are ochi mândru si inimă semeată, pe acela nu­l voi suferi. În dimineti am ucis pe toti păcătosii pământului, ca să stârpesc din cetatea Domnului pe toti cei ce fac fărădelegi". Răul nu trebuie tolerat! Trebuie să avem întelegere fată de neputinta omenească, însă răul trebuie smuls din rădăcină. Când e vorba de tolerantă, poti să tolerezi niste neputinte, să îngădui niste situatii care nu pot fi schimbate, dar cât priveste răul în sine, trebuie smuls din rădăcină, nu trebuie tolerat!

Intervievator: Este crestinismul în adâncul lui, egocentric?

Parintele Teofil:  Nu e egocentric, e hristocentric! Mântuirea vine prin Hristos, mântuirea înseamnă eliberare de păcate, de patimi, de tot ce este negativ în sufletul omului. Mântuirea înseamnă realizarea unor stări pozitive care fac cu putintă înlăturarea si schimbarea tuturor relelor spre bine; e vorba de virtuti care sunt potrivnice patimilor; bineînteles că nu poate fi vorba de un egocentrism, câtă vreme apartenenta noastră este la Domnul Hristos, numai că nu se poate nega nici persoana, pentru că persoana se mântuieste. Noi, fiecare, ca om ne mântuim, si atunci nu putem face abstractie de noi însine. Domnul Hristos a avut în vedere întotdeauna pe om în ceea ce este el. De pildă, iubirea fată de aproapele a legat­o de iubirea fată de tine însuti: "Iubeste pe aproapele tău ca pe tine însuti", e porunca dată de Domnul Hristos si Sfântul Apostol Pavel spune clar, si are dreptate: "Nimeni nu si­a urât vreodată trupul său" (Efeseni V, 29) si zice că "Sotul să­si iubească sotia cum se iubeste pe sine însusi" (Efeseni V, 28), să se îngrijească de ea cum se îngrijeste de sine însusi. Nimeni nu si­a urât vreodată trupul său, ci­l încălzeste si­l hrăneste; asa trebuie să iubim si pe cei din jurul nostru.

E, de fapt, cred eu, o mare greseală să socotesti că nu trebuie să ai în vedere urmărirea binelui personal; important este să urmăresti binele personal, fără să stingheresti pe cineva din apropierea ta, adică să nu cauti mai mult binele tău decât binele altuia, dar, în orice caz, să urmezi si binele tău. Vasile Militaru are o zicere, o vorbă cu tâlc, care are următorul cuprins: "Barba fratelui vreodată, de s­aprinde, sări si-l scapă,/ Însă mai întâi de toate, barba ta s­o uzi cu apă" - adică nu poti să faci abstractie de tine însuti, chiar dacă se pune si problema, în anumite împrejurări, a lepădării de sine ca să poti împlini binele pentru altul sau ca să poti împlini porunca lui Dumnezeu.

Intervievator: "Ignoranta este un mare dusman al mintii" - din cartea Războiul nevăzut a Sfântului Nicodim Aghioritul. De ce si cum se manifestă ea în viata crestinului?

Parintele Teofil: Ignoranta în sensul că dacă nu cunosti - nu împlinesti. Domnul Hristos a venit si a propovăduit. De ce a propovăduit? Ca să se stie ce avem de făcut Ignoranta e condamnabilă în măsura în care poti să cunosti si nu cunosti, pentru că, necunoscând, nu împlinesti. Sfântul Apostol Pavel spune că trebuie să învătăm că Domnul Hristos ne­a trimis la propovăduire si că numai prin propovăduire poate cineva să cunoască adevărul Evangheliei. De aceea zice el despre sine, ca trimis al Mântuitorului la propovăduire: "Vai mie de nu voi propovădui, de nu voi binevesti" (Epistola I­a către Corinteni, Capitolul al IX-lea).

Sfântul Marcu Ascetul spune că înaintea tuturor păcatelor merg trei uriasi: nestiinta, uitarea si nepăsarea, asa încât ignoranta este vinovată atunci când nu vrei să cunosti, când nu cauti să cunosti ceea ce ai putea să cunosti.

Intervievator: La Capitolul al XV-lea, versetul 13 din Evanghelia lui Ioan, Mântuitorul zice: "Dragoste mai mare ca aceasta nimeni nu are ca sufletul lui să si-l pună pentru prietenii săi". Călugării, mai mult ca oricine, acced spre înăltare spirituală, adică spre cât mai multă dragoste. În acest context, cum se situează monahul fată de porunca iubirii aproapelui? Nu în sens social, adică dacă monahul are datoria să­si iubească fratii de mănăstire?

Parintele Teofil:  Are datoria, cum să nu! Un călugăr trebuie să aibă virtutile pe care le au toti credinciosii, poate mai mult decât ceilalti, dacă se poate, însă călugărul, fiind un om singuratic si neavând raporturi destul de precise si destul de reale în viata socială, nu totdeauna poate avea virtuti sociale. E lipsit de virtuti sociale. Ceilalti, din societate, care au familie, sunt mai proprii pentru virtutile sociale.

Intervievator: Alesii lui Dumnezeu sunt alesi de Dumnezeu dinainte de nastere?

Parintele Teofil:  Asta nu stim! Sfântul Apostol Pavel, de exemplu, spune despre sine că a fost ales dinainte de nastere, a fost ales din pântecele maicii lui (Galateni I, 15). Sfântul Prooroc Ieremia spune la fel, dar nu stim dacă fiecare ar putea sau ar trebui să spună la fel. Sunt si niste taine ale vietii, noi nu avem pretentia că tot ce gândim că ar trebui să stim, stim de fapt si putem sti de fapt. Pot fi diferite opinii în aceeasi chestiune. Important este ca eu personal să stiu că sunt ales de Dumnezeu sau că L­am ales pe Dumnezeu. Adică eu trebuie să am o încredintare în privinta asta, dar nu trebuie neapărat să spun că am fost ales din vesnicie, c­am fost ales dinainte de­a mă naste, c­am fost ales din pântecele maicii mele. Acestea sunt deja lucruri, cred eu, spuse cu afirmare prea exagerată. Important este să stiu că asta mi­e calea si pe asta merg, că Dumnezeu asa mă vrea, că si eu asa vreau. Nu trebuie neapărat să mă gândesc că asa trebuia să fie.

Intervievator: Sfântul Apostol Pavel, la Capitolul al VII-lea, în Epistola I către Corinteni, pledează pentru monahism, sustinând superioritatea acestuia în fata căsătoriei. De aici, desăvârsirea sau sfintenia se poate atinge prin căsătorie?

Parintele Teofil: Se poate, se poate si prin căsătorie foarte bine. Au fost atâtia sfinti, mai ales martiri, care au avut viată de familie si au fost în rândul sfintilor si proprii pentru sfintenie. Sfântul Apostol Pavel are în vedere un fel de libertate mai mare, un fel de actiune sau un fel de desprindere de viata aceasta, însă nu se poate zice că unul care are familie, are copii si îi creste în frică de Dumnezeu si îi formează pentru o societate binecuvântată de Dumnezeu, nu are parte de bine si de sfintenie.

Intervievator: Care va fi starea de după moarte a doi soti care s­au iubit foarte mult si care amândoi s­au mântuit?

Parintele Teofil:  Noi nu credem că în viata de dincolo relatiile sunt aceleasi care au fost în viata de familie, să zicem, ci vor fi relatii mai presus de lumea aceasta.

Intervievator: Cum comentati fericirea: "Fericiti cei săraci cu duhul, că a acelora este Împărătia cerului"?

Parintele Teofil:  Fericiti sunt cei neîndestulati cu ei însisi, cei smeriti, cei ce doresc mai mult si tot mai mult binele, aceia vor fi proprii pentru Împărătia cerului.

Intervievator: Sfântul Ioan Scărarul ne vorbeste despre darul lacrimilor ca fiind mai mare decât botezul, deoarece curătă păcatele săvârsite după acesta. În cazul dobândirii lacrimilor, ce rol joacă Sfânta Taină a Spovedaniei?

Parintele Teofil:  Dragă, Sfântul Ioan Scărarul a putut avea o părere a lui. A avut si el un punct de vedere, pe care noi putem să­l primim sau să nu­l primim, sau putem să gândim altceva. Spovedania are rostul de a­i da omului posibilitatea să se smerească înaintea lui Dumnezeu si înaintea duhovnicului si de a putea primi o îndrumare, de a putea fi verificată constiinta lui cu o constiintă superioară. Nu­i vorba numai de pocăintă, de spălare, ci e vorba si de îndrumare, de iertarea pe care o dă Dumnezeu prin mijlocire preotească.

Intervievator: În Evanghelia după Luca, Capitolul al XXII-lea, versetul 36, Mântuitorul Iisus Hristos îsi sfătuieste discipolii să se înarmeze cu săbii. Cum tâlcuiti aceasta?

Parintele Teofil:  Dragă, e o realitate pe care noi o stim, chiar dacă n­o putem tâlcui. Domnul Hristos, în clipa aceea, El, care a zis "as putea să cer de la Tatăl s­aducă mai multe legiuni de îngeri în apărarea mea", i­a îndemnat pe ucenicii Săi, nu atât ca să­i învete, ci într­o situatie specială fiind, El care a zis "cel ce scoate sabia de sabie va muri", a întrebat: "aveti aici săbii?" si au zis: "da, avem două", si Domnul Hristos a zis: "e destul"; aceasta, oamenii încearcă s­o tâlcuiască într­un fel sau altul, dar adevărul este că lucrurile se înteleg literar, în primul rând. De ce a gândit Domnul Hristos asa, de ce s­a pus problema aceasta sau de ce Sfântul Evanghelist Luca a avut în vedere si latura aceasta, n­avem de unde să stim; duhovniceste se tâlcuieste asa, că zice Domnul Hristos: "Cel ce n­are sabie, să­si vândă haina, să­si cumpere sabie", în întelesul că acela care are odihnă trupească să renunte la ea si să se înarmeze împotriva răului.

Intervievator: Credeti că în acest sfârsit de veac e posibilă o renastere a monahismului românesc, care să se ridice la gradul de înduhovnicire al monahilor si al credinciosilor, datorit isihasmului paisian care s­a practicat la noi în secolul al XVIII­lea?

Parintele Teofil:  Preocupări de isihasm sunt si acum, însă Dumnezeu stie în ce măsură se va putea realiza ceea ce gândesc unii sau altii despre monahism.

Monahismul este o societate a Bisericii si are rol si rost de avangardă când e vorba de înaintarea în virtute, în sfintenie, în desăvârsire. Eu constat o mare scădere a monahismului. Sunt putini dintre aceia care se angajează în monahism care să se angajeze si în isihasm, se lucrează cu foarte multi improvizati, se promovează oameni neverificati, se acceptă compromisuri. Sunt foarte multi dintre călugări, într­un fel, am zice chiar ratati, pentru că nefiind verificati, nefiind hotărâti destul, nu pot să ducă o viată de exceptie; intervine compromisul, intervine superficialitatea, nedesăvârsirea, intervin lucruri care mentin monahismul, dar nu la cotele trebuitoare si nu la cotele dorite.

Intervievator: Trebuie crestinul să aibă constiinta evolutiei sale în plan religios?

Parintele Teofil:  Sigur că da, de ce să n­o aibă?

Intervievator: Te ispiteste la mândrie.

Parintele Teofil:  Chiar dacă­l ispiteste la mândrie trebuie să aibă o intuitie reală a ceea ce este. E exact asa cum e vorba de boală si de sănătate; dacă esti bolnav, te simti bolnav, nu poti să zici că esti sănătos. Dacă esti sănătos, nu poti să zici că esti bolnav. Noi nu trebuie să uzăm de niste artificialităti ca să n­ajungem la mândrie. Dacă am realiza ceva, am realiza cu ajutorul lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel spune: "Am lucrat mai mult decât ei toti (decât ceilalti Apostoli), însă nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine". Nu trebuie să ajungem la niste artificialităti, că numai în felul acesta dobândim smerenia.

Smerenia este o realitate care se dobândeste la măsurile la care se găseste omul. Dacă crezi că Dumnezeu te­a chemat să faci un lucru bun si l­ai făcut, nu înseamnă să­l negi sau să zici că tu, de fapt, esti cel mai rău si esti dedesubtul tuturor. Acestea sunt niste artificialităti si eu nu cred că trebuie să facem uz de artificialităti, ca să dobândim niste calităti.

Intervievator: Îi este bine crestinului să aibă încredere în sine, în capacitătile sale?

Parintele Teofil:  Da, sigur! Vai de omul care n­are încredere în capacitătile sale, că atunci nu se angajează la nimic! Dacă zici: "Eu nu pot nimic, eu sunt cel mai rău, eu n­am realizat nimic", atunci înseamnă că ajungi la un fel de nelucrare tocmai pentru că nu ai încredere în tine însuti. Încrederea asta pe care o ai în tine trebuie verificată din anumite puncte de vedere si cu oameni mai buni decât tine, oameni mai virtuosi. E o calitate faptul de­a avea încredere în tine, în propriile tale forte.

Intervievator: Raiul în care vor merge cei mântuiti în Hristos este identic cu raiul lui Adam si al Evei?

Parintele Teofil:  Nu stiu, n­am de unde să stiu. Cred că e mai presus de raiul lui Adam si al Evei, pentru că e vorba de o prezentă a lui Dumnezeu, o prezentă simtită. Raiul în care au fost Adam si Eva poate că a fost mai mult un loc de multumire, un loc de desfătare, însă în care prezenta lui Dumnezeu n­a fost asa de reală cum gândim noi că va fi în raiul nostru, în sensul că Adam si Eva au putut vorbi cu sarpele fără să tină seama de prezenta lui Dumnezeu. Sau atunci când li s­a reprosat faptul că au mâncat din pomul oprit, Dumnezeu i­a chemat, a întrebat de ei, i­a strigat, ceea ce înseamnă că nu era într­o comuniune reală si totală cu ei.

Intervievator:  În fata unor expuneri ateiste sustinute de unii profesori având ca suport texte din diferite manuale, care trebuie să fie atitudinea tinerilor crestini ortodocsi: pasivitate sau luptă pentru afirmarea dreptei credinte a adevărului?

Parintele Teofil:  Dragă, dacă e vorba de studiu, nu se pune problema luptei pentru adevăr. Se studiază ceea ce s­a spus în lectiile respective si, apoi, cât priveste ce credem noi, asta­i altceva. Dar nu se poate învăta, de exemplu, darwinismul, fără să se stie ce­i darwinismul. Care e părerea noastră în raport cu darwinismul, asta­i altă chestiune. De exemplu, darwinismul sustine că evolutia a adus viata pe pământ, respectiv s­a dezvoltat viata pe pământ, s­au dezvoltat speciile. Pentru noi, asta nu­i o chestiune care ne­ar deranja, dacă s­ar accepta pe lângă sustinerea evolutionismului si faptul că lucrurile nu s­au petrecut de la sine, ci cu interventia lui Dumnezeu; adică, de fiecare dată când a apărut o nouă specie, aceasta a apărut nu datorită antecedentelor, ci datorită faptului că Dumnezeu, din ceea ce a fost, a făcut ceea ce este. Dar nu trebuie neapărat, când se sustine un lucru, să ne spunem noi punctul nostru de vedere. Îl spunem numai atunci când ni se cere sau când credem noi de cuviintă. Însă studiul trebuie făcut după programa care este la scoală. Dacă se studiază materialismul, noi studiem materialismul si după aceea spunem "da, dar eu nu sunt materialist, ci sunt idealist".

Mănăstirea Brîncoveanu
2 aprilie 1995