Trezvia este o stare sufletească comparată cu starea pe care o are omul când nu doarme, starea de priveghere. Cuvântul trezvie îl găsim în special în volumul IV al Filocaliei şi se referă la starea omului care nu doarme. Este altceva decât somnul; este priveghere, luare aminte, aşa cum cel treaz ştie ce se întâmplă cu sine şi în jurul lui. Trezvia are darul de a pune în evidenţă în special gândurile, înclinările. Este o supraveghere de noi înşine, este starea în care putem să acţionăm asupra întregii noastre vieţi ulterioare.

Trezvia este în principal luare aminte la noi înşine, la cele ce se petrec în interiorul nostru, la gândurile care ne asaltează, este luare aminte la sugestiile care ne vin, la consecinţele lecturilor pe care le facem. Ea se manifestă şi prin paza minţii, în sensul că luarea aminte se face pentru păzirea minţii, pentru înlăturarea din minte a ceea ce este negativ, pentru neprimirea în minte şi necontinuarea în conştiinţă a lucrurilor care sunt aducătoare de nelinişte, care duc la dezorientare şi devieri.

Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită. Privegherea şi rugăciunea sunt două acţiuni ale sufletului în vederea limpezirii minţii, a înlăturării influenţelor neodihnitoare şi obositoare. În Sfânta Scriptură sunt multe locuri în care suntem chemaţi la priveghere, respectiv la trezvie, la luare aminte, la cercetarea de noi înşine. “Ia aminte la tine însuţi”, “Privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când va veni Fiul Omului”, “Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită” – sunt cuvinte ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La fel, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă la cercetarea de noi înşine în Epistola către Corinteni: “Luaţi aminte dacă sunteţi în credinţă”, în Epistola către Tesaloniceni, unde vorbeşte despre a doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Căutând în locuri paralele la aceste texte, putem găsi şi altele îndemnătoare la trezvie.

Nu se recomandă luarea aminte la păcate în mod special, doar la faptul că eşti păcătos. Trezvia poate fi dobândită prin silinţă. Ştiind că ea îţi este de folos, te sileşti să fii cu luare aminte, căci toată această stare de trezvie se reduce la luare aminte, la concentrare, la paza minţii.

Toate lucrurile bune care se pot realiza în viaţa omului îşi au temeiul în luarea aminte. Trezvia este începutul a tot binele, începutul orientării spre bine. Ea este aducătoare de preocupări mai înalte şi în felul acesta chiar şi temelie a îndumnezeirii, deşi îndumnezeirea nu este o lucrare din partea omului, ci o lucrare dinspre Dumnezeu spre om.

Cred că toate lucurile acestea se fac ca să se creeeze o atmosferă. Dacă ele pot aduce o slăbire nu ştim noi foarte bine. Ceea ce ştim este că e bine să fim angajaţi pentru lucrurile superioare printr-o viaţă cât mai controlată şi prin cercetarea de noi înşine, prin rugăciunea care ne pune în legătură cu Dumnezeu, căci “toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit” în cele din urmă sunt de la Dumnezeu, cum spunem în rugăciunea amvonului. Facem ce putem să facem pentru a ne limpezi mintea şi a avea cât mai multă consideraţie faţă de ceea ce ne oferă Dumnezeu, în special faţă de unirea cu trupul şi sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, respectiv cu Domnul Hristos.

Text publicat in Epifania.