Iubite Cititor,
Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi si a ta. Cele "din vistieria inimii mele" vor intra si în "vistieria inimii tale".
Cuvântările si cuvintele, câte sunt cuprinse în cartea de fată, au fost rostite în fata unor ascultători. Cele mai multe dintre ele au fost revărsări de suflet, spre bucuria si în folosul obstii Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, cu prilejul spovedaniei. Obisnuiesc ca în zilele hotărâte pentru spovedanie, să rostesc un cuvânt de învătătură. Aceste cuvinte de învătătură au fost considerate de către ascultători - si de ce n-as spune-o - si de mine, "binevenite si dorite". Unii dintre ascultători mi-au propus să adun aceste cuvinte într-o carte si să le trimit la propovăduire, ceea ce, cu ajutorul lui Dumnezeu, am si făcut.
Este o bucurie pentru mine să stiu că aceste cuvântări ale mele n-au rămas numai cuvânt vorbit, care poate fi uitat, ci au putut fi date scrisului, ca să rămână, după spusa strămosilor nostri latini, care ziceau: "Verba volant, scripta manent".
De acum, din clipa existentei acestei cărti, cuvântările mele de odinioară pot fi citite si recitite, pot fi impropriate si întrebuintate. Ele pot fi revăzute si asimilate si, în felul acesta, nu sunt expuse uitării.
Cărtii de fată i-am dat titlul "Din vistieria inimii mele". Titlul acesta mi-a fost sugerat de cuvântul Domnului Hristos păstrat în Evanghelia de la Luca, unde citim: "Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele" (Luca 6, 45). Eu am constiinta că am scos din vistieria inimii mele ceea ce am mai bun si am oferit ascultătorilor mei, iar acum, prin cartea aceasta, ofer ce am mai bun si cititorilor, deci în mod special tie, Iubite Cititor.
Orice cuvânt vorbit sau scris este "din prisosul inimii" (Matei 12, 34). "Din prisosul inimii" mele este si cartea de fată. Fiecare dintre cuvântările care alcătuiesc cartea se vrea o atentionare, o aducere aminte în vederea progresului sufletesc. Si, pentru că alcătuirile pe care le cuprinde cartea de fată îmi sunt dragi mie, după cum sunt dragi si celor care au dorit să existe această carte, le-am cuprins sub titlul "Din vistieria inimii mele". Poate că cititorii mei se vor opri mai mult asupra uneia sau alteia dintre cuvântări sau dintre răspunsuri. Toate fiind "din prisosul inimii", le recomand pe toate!
Deci, Iubite Cititor, ia aminte la cele scrie de mine, la cele ce le-am pregătit pentru tine si, împreună, în fata lui Dumnezeu, să ne arătăm recunostinta fată de cei care au contribuit în vreun fel ca această carte să existe si să-si facă lucrarea de îmbunătătire sufletească, pentru ca si în aceasta să se preamărească Prea Cinstitul si de Mare Cuviintă Nume al Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh.
Fie Numele Domnului binecuvântat de acum si până în veac!