Îmi încep consideratiile prilejuite de această întâlnire, cu un cuvânt pe care­l spunea un fotograf de origine germană din Sibiu, pe nume Fischer. Acest fotograf, când se ducea cineva la el ca să­i facă o fotografie, în loc să spună "zâmbiti" sau un cuvânt care să­l îndemne pe cel care stătea în fata obiectivului, un cuvânt obisnuit, spunea "gânditi frumos!". Bineînteles că el voia să spună "gânditi­vă la ceva frumos", pentru ca gândul să se reflecte pe fata noastră si să aparem frumos în fotografie.

Eu cred că nu poate fi un îndemn mai frumos decât "gânditi frumos!". Ce înseamnă "gânditi frumos!" ? Înseamnă să nu te gândesti la ceva frumos într­o anumită clipă, ci să gândesti frumos în orice clipă, să fii atent la gânduri, să selectezi gândurile care­ti trec prin minte, să retii gândurile cele bune si, în măsura în care există posibilitatea, să le dai grai si să le întrupezi în fapte. Temelia vietii spirituale este gândul, de aceea în viata religioasă esentialul este disciplina lăuntrică, disciplina de gând.

Ieri s­a citit din Sfânta Evanghelie despre o minune pe care a făcut­o Domnul Hristos când a dat sănătate, putere, unui om paralitic. Cu prilejul acesta, Domnul Hristos a spus niste cuvinte pe care oamenii le­au interpretat în felul lor, iar din ceea ce relatează toti cei trei Evanghelisti care prezintă minunea cu vindecarea slăbănogului din Capernaum, întelegem că Domnul Hristos s­a referit la niste gânduri nemărturisite, la niste gânduri neexprimate. Luând în considerare gândurile lor, Domnul Hristos a rezolvat o chestiune de gând.

Este foarte important să stim că gândurile noastre le mai stie cineva: le stie Dumnezeu, le stie Domnul Hristos care e Dumnezeu adevărat si om adevărat. Domnul Hristos are în vedere gândurile noastre.

De aceea, având în vedere faptul că prin mintea noastră trec tot felul de gânduri, si bune si rele, si frumoase si urâte, este important să fim cu luare­aminte la gânduri, să gândim frumos. De ce? Pentru că, dacă gândim frumos si numai frumos, atunci trăim frumos si numai frumos, si dacă gândim frumos si trăim frumos, suntem fericiti. Si fericirea e mai aproape de tinerete decât de bătrânete.

Tinerii, prin structura lor, prin năzuintele lor, prin felul de a se angaja în anumite actiuni, sunt mai aproape de fericire, sunt mai aproape de realizări care să le dea multumire si fericire. Si tinerii mai sunt cumva fericiti, în sensul că nu au un trecut lung, care să fie pătat de gânduri rele, de fapte necuviincioase, de vorbe nelalocul lor, pentru că tineretea este mai aproape de copilărie, iar copilăria este într­un fel idealul crestinului. Nu în sensul să rămânem la copilărie ca fază de început, ci în întelesul să ne mentinem în sfera copilăriei în ceea ce priveste seninătatea, nerăutatea sau răutatea fără durată si în ceea ce priveste nevinovătia, câtă este în copilărie.

Domnul Hristos a spus: "Cine nu primeste Împărătia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea" (Marcu X, 15). Deschiderea noastră fată de Împărătia lui Dumnezeu trebuie să fie deschiderea copilului care primeste fără să judece, fără să cerceteze adevărurile pe care i le prezintă omul mare.

Este foarte important să stim faptul că Fericitul Augustin spune despre copil că "este tatăl omului mare". Toată lumea stie că omul mare­i tatăl copilului si rămâne intrigat omul când aude "copilul este tatăl omului mare". Cum se poate asa ceva ? Se poate, în întelesul că omul mare contribuie la existenta copilului, deci tatăl copilului este omul mare. Dar mai are întelesul că de copilărie nu se poate face niciodată abstractie, niciodată nu poti să zici că n­ai fost copil, că n­ai avut o copilărie senină sau întunecată pentru că sunt si copii care au trăit în lacrimi.

Părintele Arsenie Boca, într­o carte a lui, Cărarea Împărătiei, are un titlu "Copii născuti în lanturi". Vin în lumea acesta oameni care­s legati de la început si acestia nu pot avea o copilărie foarte senină. Dar, în orice caz, copilăria are darul acesta, că nu­i statornică, e adevărat, nici în bine, dar, în orice caz, nu­i statornică în rău. Copiii se bat si se împacă repede, nu tin minte răul, n­au ură, trăiesc într­un prezent continuu, într­un prezent adevărat, neîntemeiat pe trecut si neraportat la viitor. Asa­i copilăria si, pentru aceasta, e idealul omului mare.

Domnul Hristos, când a spus: "De nu veti fi ca pruncii, nu veti intra în Împărătia cerurilor" (Matei XVIII, 3), a avut în vedere copilăria în ceea ce are ea bun. Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni, în Capitolul XIV, are afirmatia: "La minte fiti bărbati, fiti copii când e vorba de răutate". Adică să îmbini bărbătia cu copilăria, cu copilăria în ceea ce are ea pozitiv. Pentru că Domnul Hristos nu vrea ca omul să rămână la stadiul de copil, să fie un om înapoiat. Domnul Hristos vrea să ne împodobim cu virtutile copilăriei la tinerete si la bătrânete, în toată vremea, pentru că omul în fiecare clipă este un rezumat al propriei sale existente.

A zis Domnul Hristos "Lăsati copiii să vină la mine, că a acestora este Împărătia cerurilor" (Luca XVIII, 16). Si a binecuvântat pe copii. De ce ? Pentru că sunt vrednici de a fi binecuvântati. Bineînteles că a binecuvântat si oameni mari. A binecuvântat mâinile Dreptului Simeon - care l­a luat în brate pe Domnul Hristos copil - si a devenit binecuvântat. Deci, credem că Domnul Hristos a binecuvântat toate vârstele, chiar dacă n­a trecut prin toate vârstele. De ce n­a trecut Domnul Hristos prin toate vârstele ? De ce n­a ajuns Domnul Hristos si bătrân, ca să avem si noi, bătrânii, constiinta că ne binecuvântează Dumnezeu ? Si noi, totusi, o avem. Pentru că Domnul Hristos a trecut din lumea acesta prin moarte si înviere si apoi, prin Înăltarea la cer, la vârsta pe care vor oamenii s­o aibă.

Stiti că în povestile noastre este vorba despre "tinerete fără bătrânete si viată fără moarte". Nu în întelesul că să rămână omul la tinerete si să n­ajungă la bătrânete, pentru că, totusi, bătrânetea e dată de la Dumnezeu si o viată lungă - cu bătrânete cu tot - e un dar de la Dumnezeu. Si e o vorbă foarte adevărată, că "numai cine trăieste îmbătrâneste". Numai că bătrânetea n­o întelegem ca pe o vârstă a neputintei, o vârstă a mortii înainte de moarte. Ci întelegem o bătrânete fericită!

La Cununie se spune asa: "Dă­le lor Doamne, să­si petreacă viata fără prihană si să ajungă bătrâneti fericite, cu inimă curată, împlinind poruncile Tale". Iată un îndreptar de viată, o rugăciune. Pentru că viata noastră trebuie să fie învăluită de rugăciune; dacă nu, nu e o viată crestină autentică. "Viată fără prihană" înseamnă fără pată, fără vină, în chip ireprosabil.

Mijlocul pentru a ajunge "bătrâneti fericite" este, în primul rând, tinerete cinstită. Dacă nu, înseamnă că nu ai împlinit poruncile lui Dumnezeu cu inimă curată. Asa­i calea care duce la ceea ce­si doresc oamenii, dar la ceea ce oamenii nu caută. Oamenii caută satisfactii imediate, ies de sub binecuvântarea lui Dumnezeu, de multe ori prin fapte pe care Dumnezeu nu le vrea. De aceea sunt atâtea necazuri în lumea aceasta, pentru că, în general, păcatele se plătesc.

Sănătatea si mântuirea sunt două lucruri de valoare pe care ni le dorim si pe care le avem în vedere noi, credinciosii, si pentru care se roagă Biserica. Sănătatea o primim de la părinti; o aducem cu noi din plămada din care am venit în lumea aceasta, dar nu toti părintii pot oferi sănătate. Fiecare dintre noi ducem ceea ce ne­au dat părintii, pozitive si negative, si trebuie să rezolvăm niste lucruri în viata pe care o trăim. Între rugăciunile pe care le facem noi când ne împărtăsim cu Dumnezeiestile Taine, e si o rugăciune de multumire (Rugăciunea întâia a Sfântului Vasile cel Mare) în care pomenim bunătatea lui Dumnezeu, care ne­a dat Sfintele Taine "spre curătirea sufletului si a trupului". Mai întâi de toate înzdrăvenirea sufletului si a trupului ! De ce ? Pentru că într­un trup bolnăvicios si într­un suflet neputincios nu se pot realiza lucruri de valoare, odihnitoare.

Apoi cerem, în aceeasi rugăciune, "împăcarea sufletestilor mele puteri" pentru a nu fi anarhie în existenta noastră, ci rânduială. Mintea să fie conducătorul simtirii si al vointei si, fiind o rânduială în suflet, să avem o bucurie din această rânduială.

"Spre luminarea ochilor inimii mele". Ne trebuie lumină în suflet. Când m­am dus eu la Mitropolitul Nicolae Bălan să primesc binecuvântarea, mi­a spus să am "lumină în suflet". A aflat că sunt fără lumină fizică si a zis: "Să ai lumină în suflet". Asta e ceea ce dorim noi mai ales tinerilor. Pentru că dacă ai lumină, mai ales la tinerete, poti avea până la sfârsit si până în vesnicie. Si dacă n­o ai la tinerete, nu­i sigur că o poti dobândi după aceea.

"Spre o credintă neînfruntată". Să avem o credintă adevărată. Câte credinte sunt acum si câti oameni sunt care­i cheamă pe tineri la alte credinte, diferite de a mosilor si strămosilor nostri, de credinta ortodoxă! Noi trebuie să avem o credintă prin care să nu ajungem vreodată să ni se spună că "n­ai avut credinta cea bună". Sunt oameni care nu­s cinstitori ai Maicii Domnului. Noi suntem cinstitori ai Maicii Domnului. Gânditi­vă că dacă cei care nu­s cinstitori ai Maicii Domnului se vor întâlni vreodată cu Maica Domnului, o să li se spună clar: "Credinta voastră n­a fost o credintă adevărată, pentru că ati exclus pe Maica Domnului".

"Spre dragoste nefătarnică". Să fie o dragoste adevărată, întemeiată pe nepătimire, nepătimirea fiind o asezare sufletească de neclintire din bine.

"Spre plinirea întelepciunii Tale". Să avem întelepciune de la Dumnezeu. Să fim gânditori de Dumnezeu. Când eram eu copil, era o vorbă pe la noi: "Mi­a dat Dumnezeu gândul ăsta". Adică oamenii credeau că si gândurile (cele bune) sunt de la Dumnezeu.

"Spre paza poruncilor Tale, cu inimă curată împlinind poruncile Tale". Să ne gândim mai des la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

"Spre adăugarea dumnezeiescului Tău har". Să primim tot mai multă putere, energie, din Dumnezeu, ca să putem face fată ispitelor si cerintelor pe care ni le pune înainte viata crestină.

"Spre trezirea sufletului". Mitropolitul Bălan avea o vorbă faină: "Cea mai frumoasă podoabă a unui tânăr este inima curată si mintea trează". Să stiti că inima se murdăreste si ea. Cu ce se murdăreste ? Cu gânduri murdare, cu imagini murdare, cu fapte murdare. Toate acestea se înscriu în noi. Suntem ce am devenit. Dacă inima­i curată, intră în ea Domnul Hristos. Când intră Domnul Hristos la noi ? Când Îi facem loc, când scoatem murdăriile din noi, pentru că nu poate intra în loc spurcat.

În Vechiul Testament e un cuvânt care spune despre cei din tabăra lui Israel că trebuie să tină curat locul în care se găsesc, pentru că vine Dumnezeu acolo. Si li se poruncea să astupe murdăriile pe care le făceau oamenii în chip firesc. Asa trebuie să fie si inima omului; pentru că dacă nu e curată inima, nu poate intra Domnul Hristos acolo, nu poate sta.

De ce si "minte trează"? Deoarece cu mintea lucrăm ca să ne facem curat în suflet si, totodată, ne păzim să nu băgăm murdării în suflet. Dacă lucrezi cu mintea spre rău sau nu te mai interesează mintea, îti faci rău tie însuti.

"Spre iertarea păcatelor". Să ne ierte Dumnezeu păcatele pe care le­am făcut în vremea nestiintei, în vremea când n­am luat aminte sau n­am stiut de Dumnezeu, în vremea când nu ne­am interesat de Dumnezeu. Ca să ne ierte păcatele, trebuie ca mai întâi noi să le părăsim. Nu se iartă nici un păcat pe care nu­l părăseste omul. Întâi trebuie să părăsesti păcatul; fără părăsirea păcatului nu există pocăintă.

"Spre împărtăsirea cu Sfântul Duh". Sfântul Serafim de Sarov zice că scopul vietii crestine este dobândirea Duhului Sfânt, pe care­L primim în primul rând la botez si Îl simtim si­L scoatem la iveală prin Împărtăsirea cu dumnezeiestile Taine.

"Spre plinirea Împărătiei cerurilor". Adică noi asteptăm Împărătia lui Dumnezeu, Împărătia cerurilor, în care intră cei care sunt ca si copiii, cei care o primesc ca si copiii, cu deschidere, cu neîmpotrivire. Pământul cel bun este "inima bună care primeste cuvântul lui Dumnezeu si face rod întru răbdare". Cineva care are viată curată, inimă curată, are si îndrăzneală către Dumnezeu, îndrăzneala cea bună. Pentru că sunt si oameni care au îndrăzneală rea către Dumnezeu; nepăsătorii - aceia care s­ar lupta cu Dumnezeu numai să­si poată împlini lucrurile lor. Dar avem si o îndrăzneală bună, de care pomeneste Domnul Hristos când zice: "Îndrăzneste fiule, păcatele tale îti sunt iertate" (Matei IX, 2), la vindecarea slăbănogului. Să ai siguranta binelui, să îndrăznesti, să nu fii încurcat, împiedicat în fata Mântuitorului. "Îndrăzneste fiică, credinta ta te­a mântuit, mergi în pace" (Luca VIII, 48) a zis Domnul Hristos către femeia care avusese curgere de sânge si pe care Domnul Hristos a vindecat­o. E un cuvânt pe care trebuie să­l întelegem - îndemnul de "a avea curaj".

"Iar nu spre judecată sau spre osândă". Ce trebuie să facem pentru a avea rânduială în minte ? Cine ne poate spune aceasta ? Fără îndoială că întâi Domnul Hristos. Si ne-o spune! Stiti că Domnul Hristos a fost ispitit de diavol în pustia Carantaniei. Relatarea despre aceasta o găsim în două locuri: în Capitolul al IV-lea din Sfânta Evanghelie de la Matei si în Capitolul al IV-lea din Sfânta Evanghelie de la Luca. I­au fost prezentate de către diavol trei ispite.

Ispita nu­i păcat, e prilej de cercetare. "Ridică ispitele si nu este cine să se mântuiască" se spune în Pateric. Ispitele au darul de a ne consolida, de a ne întări în bine. Nu ispitele căutate, ci ispitele adevărate, care vin asupra noastră. De exemplu: esti în familie, se iveste o neîntelegere între părinti si copii; copiii de multe ori nu sunt luători aminte la îndrumările părintilor, e o situatie de ceartă. În loc să te certi, îti aduci aminte de o poruncă a lui Dumnezeu, care zice: "Cinsteste pe tatăl tău si pe mama ta". Si atunci ispita spre ceartă se nimiceste prin porunca lui Dumnezeu.

"As putea să zic si eu la fel , dar Legea lui Dumnezeu îmi închide gura" se spunea undeva, în Pateric, când cineva a fost batjocorit. Nu pot scoate prin gură niste cuvinte pe care nu le vrea Domnul Hristos. Si Domnul Hristos s­a împotrivit ispitei cu cuvinte din Scriptură. A apărut o carte intitulată File de Acatist, a Înalt Prea Sfintitului Bartolomeu al Clujului. Aici sunt cuprinse două acatiste: Acatistul Sfântului Ioan cel Nou Valahul si Acatistul Sfântului Calinic. În Acatistul Sfântului Ioan Valahul zice: "Bucură­te, că ispita cu virtutea o măsori". Deci, dacă tu ai sufletul virtuos, nu te poate clinti nicicum din bine, iar dacă te clinteste, înseamnă că încă esti slăbănog si­ti trebuie putere.

"Asa cum focul nu rămâne în apă, tot asa si gândul păcătos în inima iubitoare de osteneală" zice Sfântul Marcu Ascetul în Filocalie. Ce se întâmplă cu focul când îl arunci în apă ? Se stinge. Ce se întâmplă cu gândul păcătos în inima iubitoare de osteneală, în inima statornică în bine ? N­are nici o putere, dispare. Dacă rămân gânduri rele, înseamnă că avem o aderentă la ele, e ceva care ne tine în gândurile acestea, ne apropie de gânduri de felul acesta. Sunt oameni care chiar si în fata sfintelor icoane au gânduri rele. Ce înseamnă asta ? Că au o viată scăzută, că au o viată rea. Icoana e pusă să le ridice mintea si mintea lor cade si scade în fata unei imagini sfinte. Toate acestea sunt pentru noi prilej de verificare. Noi trebuie să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate câte se întâmplă cu noi si să primim darul si dorinta de a rezolva lucrurile acestea prin darurile lui Dumnezeu.

Un alt mijloc de a ne împotrivi gândurilor celor rele este să ne umplem mintea cu gânduri bune. Am citit cândva o prezentare a unei situatii: un silitor în cele ale credintei învăta foarte multe texte din Scriptură pe de rost si le purta în suflet. Cartea se numeste Din farmacia casei mele si titlul povestirii este "Abecedar de aur". Spune el că, fiind închis politic în Germania, uneori nu putea dormi noaptea. Si când nu dormea noaptea se gândea: "Hai să văd ce cuvinte din Scriptură stiu eu, care încep cu A". De exemplu: "Astăzi s­a făcut mântuirea casei acesteia" - un cuvânt din Sfânta Evanghelie de la Luca în legătură cu Zaheu vamesul. După aceea, care texte din Scriptură încep cu B: "Binecuvânta­voi pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea"; cu C: "Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să­si ia crucea si să­Mi urmeze Mie". Si asa mai departe, până la ultima literă a alfabetului si se bucura de toate câte le stia. Asta era preocuparea lui.

Si noi putem face lucrul acesta, dar numai după ce învătăm din texte, căci dacă nu stii texte, nu­ti vine în minte nici o literă. Si încă ceva: noi mai avem si texte din sfintele slujbe, care sunt foarte frumoase si e bine să le stim. Dacă stii lucruri de felul acesta, îti împodobesti mintea cu ele, pentru că sunt lucruri care parcă nu­s din lumea aceasta.

Eu vă îndemn să fiti cu seriozitatea cuvenită în lucrurile spirituale, să vă tineti de biserică, de slujbele noastre, să duceti o viată pe care s­o poată binecuvânta Dumnezeu. Vă îndemn să fiti cât mai seriosi si, asa cum vă pregătiti pentru viată, prin acumulările de cunostinte intelectuale, tot asa să vă ocupati si de curătia vietii. Dacă aveti suflete întinate, să căutati să le spălati în Sângele Domnului Hristos, dacă aveti împotriviri de gând, cereti dar lui Dumnezeu, ca să se risipească. Unde­i darul lui Dumnezeu si unde­i statornicie în bine, nu poate fi rău! Nu poate vrăjmasul să se bage în minte, dacă tu ai o minte întărită în bine.

Viata crestină e o viată bună, frumoasă, iar credinta noastră e despătimitoare. E împovărătoare pentru omul care nu­i hotărât, e oscilant, se vrea liber în alt fel de cum îl vrea Dumnezeu. Pentru noi însă, ea e despătimitoare si o recomandăm tuturor.

În 1971 au fost aici, la mănăstire, doi cetăteni din Germania. Ei au aflat că aici trăia un părinte care a fost în Germania, la Betel - o institutie bisericească de ajutorare a epilepticilor. Părintele fusese trimis de Mitropolitul Bălan în Germania, să lucreze acolo, ca să cunoască realitătile de acolo. A lucrat trei luni, apoi s­a întors. Si cei doi, când au aflat asta , ne­au spus că la intrare la Betel e scris asa:

"Pace celor ce vin!
Bucurie celor ce rămân!
Binecuvântare celor ce pleacă!".

Si ei au scris asta în cartea de onoare a mânăstirii pentru toti, deci si vouă, că si voi veniti după ei în mânăstire. Dumnezeu să vă ajute !

Mânăstirea Brâncoveanu
24 martie 1997