Suntem în cuprinsul sărbătorii Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos, în care se face mereu pomenire despre faptul că Sfântul si dreptul Simeon L-a primit în bratele sale pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Acesta este un dar de la Dumnezeu si o învrednicire deosebită pentru Sfântul si dreptul Simeon. Noi, cum am spus Duminica trecută, suntem mai avantajati decât dreptul Simeon, pentru că putem să-L primim pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în fiinta noastră si să-L purtăm în noi nu numai câteva clipe, ci o viată întreagă si chiar o vesni-cie întreagă.
La Sfânta Liturghie, după ce se împărtăsesc preotii, se spune: "Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime că slava Domnului peste tine a răsărit. Saltă acum si te bucură Sioane, iar tu, curată Născătoare de Dumnezeu, veseleste-te întru învierea Celui născut al tău". Se adresează după aceea o rugăciune Celui cu care preotii s-au împărtăsit, care este Pastele: "O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase; o, Întelepciunea si Cuvântul lui Dumnezeu si Puterea, dă-ne nouă mai adevărat a ne împărtăsi cu Tine în ziua cea neînserată a Împărătiei Tale".
Nu considerăm că întâlnirea prin Sfânta Împărtăsire este ultima posibilitate de întâlnire cu Domnul Hristos, chiar dacă este una dintre marile posibilităti pe care le avem în această lume. De fiecare dată când ne împărtăsim, zicem: "Dă-ne nouă mai adevărat a ne împărtăsi", adică ne-am împărtăsit noi cum ne-am împărtăsit, cum s-a putut, la măsurile la care am ajuns, dar sigur se poate mai mult, nu din partea noastră. Noi de multe ori credem că suntem vinovati înaintea lui Dumnezeu pentru că nu ajungem să avem în constiinta noastră bucuria, simtământul prezentei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nu stiu dacă este asa, pentru că învrednicirea nu ne-o dăm noi, ci Dumnezeu. Nu trebuie să cerem de la noi lucruri pe care, până la urmă, nu le cere nici Dumnezeu.
Am citit odată o carte despre staretii rusi si nu mi-a mai rămas din cartea aceea decât o singură afirmatie, o singură frază: "Nu poti să-i ceri unui copil să meargă la acelasi pas cu un om mare". Este o frază cât o carte! Este o învătătură pe care ar trebui s-o avem în constiinta noastră si să ne gândim la ea.
Mi-aduc aminte, când eram copil, că am venit de la Ocna Sibiului pe jos, vreo nouă km, cu părintii mei; m-au mai luat în brate, m-au mai lăsat pe jos, mă dureau picioarele, mi-era greu si ziceam: "Hai să mai stăm putin..., hai să mai mergem". Atunci mi-am dat eu seama că trebuie să ai o întelegere specială fată de cei mici.
Dacă este adevărat lucrul acesta pentru viata fizică, este adevărat si pentru viata spirituală, pentru viata sufletească. Nu-i poti cere unui om mic din punct de vedere spiritual, să facă lucruri mari, ca unul care este înaintat în viata spirituală. Or, Împărtăsirea cu Sfintele Taine - Hristos ne-o dă la măsura la care suntem noi. Nu a cerut o viată extraordinară ca să te poti împărtăsi! A cerut o viată corectă, o viată pe care pot s-o ducă cei multi, dacă se silesc.
Am spus si altă dată, un lucru care se cam neglijează în gândirea noastră, iar în învătătura Bisericii nici nu se face măcar vreo referire la el, anume, că la Cina cea de Taină, între cei care s-au împărtăsit au fost si doi nevrednici, pe care Domnul Hristos totusi i-a împărtăsit. Este vorba de Iuda, care L-a vândut pe Domnul Hristos, si de Sfântul Apostol Petru, care avea să se lepede de El. Stim lucrul acesta pentru că este mărturisit de Evanghelie. Este adevărat că în Iuda, după ce s-a împărtăsit, a intrat satana, dar, oricum, Domnul Hristos nu a stat împotrivă.
De ce a făcut Domnul Hristos aceasta? Nu stim! Dar stim că a făcut aceasta în fata vremelniciei si a vesniciei si, dacă Evanghelia a ajuns până la noi, a făcut-o si în fata noastră.
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I-a către Corinteni, spune: "Să se cerceteze însă omul pe sine si asa să mănânce din pâine si să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă si bea cu nevred-nicie, osândă îsi mănâncă si bea. De aceea multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit" (I Cor. 11, 28-30). Noi nu vrem să osândim pe nimeni si nu stim dacă Sfântul Apostol Pavel s-a gândit la slăbiciunile fizice de pe urma nevredniciei cuiva de a se împărtăsi; aici este vorba de faptul că un om intră în cămara de nuntă fără să aibă haină de nuntă. Adevărul este că sunt oameni care nu pot face mai mult. Cel care a fost scos de la nuntă a fost un om care a sfidat, a fost un om care s-a împotrivit, care a vrut să-si arate cât este el de grozav că intră la nuntă neavând haină de nuntă.
Dar există si oameni care sunt mici ca măsură sufletească. Nu că n-ar vrea să fie mari, că nu pot să fie mari, dar aceasta le este măsura. Cu acestia trebuie să avem îngăduintă specială, să ne gândim la faptul că "nu poti cere unui copil să meargă la acelasi pas cu un om mare".
Domnul Hristos a asemănat Sfânta Împărtăsanie cu pâinea, cu pâinea cea de toate zilele si a zis: "Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Dacă nu veti mânca trupul Fiului Omului si nu veti bea sângele Lui, nu veti avea viată în voi. Trupul Meu este adevărata mâncare si sângele Meu, adevărata băutură" (Ioan 6, 51,53,55). Domnul Iisus Hristos n-a dat împărtăsirea ca pe o recompensă, ca pe un dar, celor care duc o viată exceptională, ci a dat-o ca pe un ajutor. Pâinea pe care o mâncăm este ajutor ca să trăim! Cine nu mănâncă - moare, cine mănâncă - trăieste! Asa se întâmplă fizic, asa se întâmplă si spiritual.
Aceasta nu înseamnă că trebuie să fii nepăsător, că ai putea să ai niste pretentii să te împărtăsesti, că doar tu esti acela care are trebuintă de Pâinea Vietii. Domnul Hristos n-a dat întâi Pâinea, întâi a dat alte Taine. Domnul Hristos le-a dat oamenilor învătătură, n-a spus: "No, oameni buni, uite, dacă vreti să vă mântuiti, vă dau Eu cale de mântuire: vă împărtăsiti cu Trupul si Sângele Meu si vă mântuiti". Nu asa! Ci i-a învătat să fie buni, să ierte, i-a învătat să creadă, i-a învătat să se smerească, i-a învătat să aibă îngăduintă. Adică toată Evanghelia este un fel de împărtăsire, toată Evanghelia este un fel de Întâmpinare a Domnului nostru Iisus Hristos si o întâmpinare a noastră pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Evanghelia este împărtăsire si Cuvântul lui Dumnezeu este Trup al lui Dumnezeu, în înteles spiritual. Pentru a ne împărtăsi, trebuie să ne încadrăm într-o viată care să ne facă pe cât posibil vrednici, desi, până la urmă, învrednicirea cea adevă-rată ne-o dă Domnul Iisus Hristos: "Învredniceste-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat.", "Învredniceste-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat.", "Învredniceste-ne, Doamne, să zicem: Tatăl nostru." Sunt niste lucruri pe care Dumnezeu ni le dă în măsura în care suntem sinceri, ni le dă în măsura în care facem rânduială în viata noastră, în măsura în care nu fortăm lucrurile ca să intrăm cu haină murdară între oameni cu haine curate. Cerem de la Dumnezeu învrednicire specială si credem că Dumnezeu ne învredniceste la măsurile noastre.
Tare îmi place mie împrejurarea aceea istorisită în Sfânta Evanghelie de la Marcu, în legătură cu omul care a zis: "Cred, Doamne! Ajută necredintei mele" (Marcu 11, 24). Domnul Hristos nu a zis: "Dacă n-ai destulă credintă n-am ce-ti face! Să-ti înmultesti credinta si apoi stăm de vorbă", ci l-a ajutat cu credinta câtă a avut-o! Este foarte important lucrul acesta: să ai dorinta de mai mult, ca să primesti învrednicirea de la Dumnezeu. Si după ce te învrednicesti din partea lui Dumnezeu de unirea cu Domnul nostru Iisus Hristos, să zici: "Dă-ne nouă să ne împărtăsim mai adevărat" (nu numai atât, la măsura aceasta, ci la măsuri mai mari, la măsura cea mai mare cu putintă) când? "în ziua cea neînserată a împărătiei Tale".
Pentru un om credincios care a intrat în împărătia lui Dumnezeu, "ziua cea neînserată a împărătiei lui Dumnezeu" începe de aici. Un om credincios este deja intrat în "ziua cea neînserată" din punct de vedere spiritual, în ziua în care nu este alternantă, adică schimbare între lumină si întuneric, ci numai lumină din punct de vedere spiritual. Deci există progres, nu se ajunge niciodată la ultima posibilitate.
Cuvintele acestea le-am alcătuit în legătură cu cinstirea pe care i-o aducem dreptului Simeon pentru că L-a primit în brate pe Domnul Iisus Hristos. Da, L-a primit în brate pe Domnul Iisus si noi îl cinstim pentru aceasta! Dar cred că si el ne cinsteste pe noi, pentru că-L primim pe Domnul Hristos în inimile noastre si-L putem tine o vesnicie întreagă, nu câteva clipe sau câteva minute, cât L-a tinut dreptul Simeon.
Pentru rugăciunile dreptului Simeon, pentru rugăciunile Sfintei Ana, pentru rugăciunile Sfintei Agata, care înseamnă "cea bună", să ne ajute Dumnezeu să fim si noi buni, cu neclintire în bunătate, si atunci ne vom împărtăsi sigur "mai adevărat" cu Domnul Hristos "în ziua cea neînserată a împărătiei Sale". Amin!
Mânăstirea Brâncoveanu
5 februarie 1999