În "Vestitorul Ortodoxiei" nr. 128 din 16-31 ianuarie 1995, p. 4, în dialogul cu parintele Galeriu despre patriarhii României, parintele Coman pune urmatoarea întrebare-exclamare: "Nimic despre revolutia comunista si patriarhul Nicodim?!". Dar raspunsul ocoleste întrebarea.

Întrebarea parintelui Coman însa este fireasca si îndreptatita, deoarece în timpul patriarhului Nicodim tara noastra a intrat în "era comunista", marea încercare a poporului românesc. Erau bine cunoscute urmarile acestei stapâniri în tara vecina, Rusia, si de aceea poporul si Biserica noastra priveau cu multa îngrijorare viitorul ce le statea înainte: Ce va aduce oare comunismul?! Si, precum stim, a adus multe si teribile încercari.

În acea vreme, subsemnatul era functionar la Cancelaria Sfântului Sinod si detasat o vreme la secretariatul patriarhului Nicodim, deoarece secretarul arhimandrit Melchisedec Dumitriu fusese ales staret al Manastirii Neamt. În aceasta situatie, am avut prilejul sa fiu martor direct al unor fapte care ilustreaza deplin pozitia patriarhului Nicodim fata de noua stapânire, si din care relatez câteva în cele ce urmeaza.

1. Cu prilejul vizitei în România a patriarhului Alexei al Moscovei si a toata Rusia, din anul 1945, Ambasada sovietica a dat o receptie în onoarea oaspetilor, la care a fost invitat si patriarhul Nicodim, care a fost însotit de arhiereul Iosif Gafton, vicar patriarhal. Participantii s-au întors de la Ambasada noaptea târziu. Patriarhul s-a retras în odaia lui, dar arhiereul Iosif era cu totul înspaimântat. Nici nu putea vorbi de emotie, ci doar exclama: "Vai de noi ce-am facut! Vai ce-am facut! O sa ne aresteze pe toti! Ne aresteaza pe toti!" Am aflat a doua zi ce se întâmplase. În cuvântul rostit cu acest prilej, patriarhul Alexei vorbea despre bunele relatii dintre poporul român si rus, care adeseori a ajutat pe români, si ca însasi independenta României din razboiul din 1877, a fost câstigata cu ajutorul armatelor rusesti. În cuvântul sau, patriarhul Nicodim s-a adresat direct patriarhului Alexei: "Înalt Prea Sfintia Voastra nu sunteti bine informat. Nu rusii au ajutat pe români în razboiul independentei, ci dimpotriva, românii au ajutat rusii. La Academia Româna se gaseste textul telegramei tarului Nicolae catre printul Carol al României: Treci Dunarea pe unde poti si vino urgent ca ne manânca turcii!" Închipuiti-va efectul produs în asistenta! Erau de fata personalul Ambasadei, Guvernul român, Corpul diplomatic. Petru Groza, presedintele Guvernului român, a intervenit însa îndata, si cu o gluma abil plasata, a descretit fruntile. Dar faptul se petrecuse. Patriarhul facuse o teribila gafa. Ce urmari putea sa aiba? De aceea Prea Sfintitul Iosif era asa de înspaimântat.
2. Era în iarna teribila a anilor 1946-1947, când multa lume din tara noastra a murit de foame si de frig. Lipsa de alimente, de combustibil, de toate. Patriarhul Nicodim lucra la birou cu o patura în spate si cu una pe picioare; nu se puteau încalzi camerele din lipsa de combustibil pentru calorifer. Patriarhul telefona mereu la consilierul economic: "Combustibil, pacura pentru calorifer, ca înghetam de frig!". "Nu se gaseste, Înalt Prea Sfintite - era raspunsul - ca o iau rusii!". Într-o buna zi, patriarhul si-a pierdut rabdarea. Pune mâna pe telefon si cheama Ambasada sovietica. "Alo, alo, aici e patriarhul României. Vreau sa vorbesc cu Domnul Ambasador". I se face legatura. "Domnule Ambasador - rosteste patriarhul - dar ce aveti cu mine, un mosneag neputincios?... înghet de frig în birou... Nu avem pacura pentru calorifer... pentru ca o iau rusii!". Nu au trecut doua ore si prin nametii de pe Dealul Patriarhiei urca un tanc petrolifer cu senile, cu pacura pentru caloriferul Patriarhiei.
3. Îndata dupa instaurarea comunismului, noua stapânire româneasca a trecut la tot felul de masuri pentru reorganizarea tuturor sectoarelor de activitate, Între care Biserica ocupa un loc de frunte. Sub pretextul de "economii bugetare", se preconizau tot felul de masuri în administratia Bisericii: desfiintari de scoli, de eparhii, reduceri de salarii, etc. Toate eparhiile aveau arhierei vicari; pensionarea arhiereilor vicari s-a bucurat de o atentie deosebita. Pe de o parte se micsora numarul arhiereilor din Sinod, deci a unei eventuale opozitii fata de masurile noi ce urmau, pe de alta, cei ramasi erau intimidati cu amenintarea pensionarii. Ministerul Cultelor a întocmit deci un proiect de lege pentru pensionarea arhiereilor vicari. Procedeul oficial era ca un proiect de lege, înainte de a trece la Parlament pentru votare, sa treaca pe la palat, pentru avizarea Regelui (regele nu era înca plecat). În cazul proiectelor de lege privind Biserica, Regele se consulta în prealabil cu patriarhul, si fara consimtamântul acestuia nu-si dadea avizul. În cazul proiectului pentru pensionarea arhiereilor vicari, avizul patriarhului a fost negativ si Proiectul s-a împotmolit la palat; nu putea trece la Parlament pentru votare. Atunci stapânirea a initiat o serie de demersuri pe lânga patriarh, ca sa-l convinga sa-si dea consimtamântul. Relatez câteva.
4. Într-o zi vine, în acest scop, Ministrul Cultelor - Radu Rosculet - la palatul patriarhal. "Înalt Prea Sfintite, zice ministrul, stiti prin ce greutati trece tara. În toate sectoarele facem reduceri bugetare. Trebuie sa faca si Biserica". "Domnule ministru, raspunde patriarhul, pe dumneavoastra va poate cineva desparti de nevasta cu sila?". "Nu se poate, înalt Prea Sfintite!". "Tot asa este si în Biserica - zice patriarhul. Episcopul este legat de Biserica asa cum sunt legati sotii prin casatorie. Fara voia lor, numai moartea îi poate desparti. Da, dar daca un ierarh s-a facut vinovat cu ceva fata de Legile bisericesti sau cele civile, atunci poate fi deferit Sfântului Sinod sau Tribunalului spre judecata, si daca este gasit vinovat poate fi pensionat. Alta cale nu exista".
5. Legatura între Palatul regal si patriarh se facea prin profesorul universitar I.D. Stefanescu, fost profesor al Regelui si care în acel timp locuia chiar în Palatul patriarhal, ca un bun prieten al patriarhului Nicodim. Trebuia deci scos din relatie profesorul Stefanescu. într-o buna zi se prezinta la patriarhul Nicodim procurorul general de la Tribunalul Bucuresti - domnul Gh. Petrescu, fiul fostului vicar al Mitropoliei Moldovei - Antim Petrescu, si fiu duhovnicesc al patriarhului. ─ "Înalt Prea Sfintite - i se adreseaza el - stapânirea a emis mandat de arestare a profesorului Stefanescu care va sfatuieste sa nu dati aviz favorabil pentru proiectul de lege de la Palat". Patriarhul a reprosat imediat: "Nici un amestec nu are profesorul Stefanescu în treaba aceasta; este treaba Bisericii, pe mine sa ma aresteze!". Procurorul s-a întors fara rezultat. Profesorul nu a fost arestat si proiectul de decret în cauza si-a continuat stagiul la Palat.
6. Într-o zi se prezinta la patriarh Pr. I. Vasca, secretar general la Ministerul Cultelor, pentru rezolvarea unor probleme de interes comun. A intrat în Cabinetul patriarhal si nu dupa mult timp usa de la Cabinet se deschide cu putere, Pr. Vasca cu servieta si palaria în mâna iese în fuga si se îndreapta spre iesire, iar patriarhul striga în urma lui. Ma vede ca ma gaseam în holul de la intrare, îmi face semn: "Ia vino încoace! Ia si citeste!". Pe biroul patriarhului se afla o coala de hârtie, scrisa la masina Ministerului, cu litere mari si cursive, adresata Regelui, ca din partea patriarhului, al carei cuprins în rezumat era urmatorul: "Sire, în urma consultarilor avute cu membrii Sfântului Sinod, am ajuns la concluzia ca Proiectul de decret privind pensionarea arhiereilor vicari poate fi aprobat, deci i se poate da aviz favorabil pentru a trece la Parlament pentru votare". Semnat: "Patriarhul României". Care era tâlcul hârtiei?

Patriarhul Nicodim, contând pe cinstea colaboratorilor sai, nu citea totdeauna textul hârtiilor care i se aduceau spre semnare. "Ce este aici?" - întreba el; i se spunea pe scurt continutul si el semna. Cunoscându-se acest procedeu al patriarhului, Ministerul a întocmit o adresa catre Rege ca din partea patriarhului, caruia urma sa i se prezinte cumva spre a-i obtine semnatura. Odata semnata, hârtia era trimisa la Palat, Regele dadea drumul proiectului de lege în cauza la Parlament. Când dupa votarea Legii patriarhul lua cunostinta, nu se mai putea face nimic.

Ori, de data aceasta patriarhul a fost prudent si a citit personal adresa ce i se prezenta spre semnare. Atunci Pr. Vasca vazându-se descoperit, a luat-o la fuga si patriarhul striga în urma lui: "Oare sunt eu papusa (marioneta) lui, sa ma minta ca un nerusinat?".

Nu s-a mai încercat alta formula de convingere a patriarhului si numai dupa moartea patriarhului s-a votat si aplicat Legea de pensionare a arhiereilor vicari.

Întâmplarile relatate vorbesc singure, nu-i nevoie de comentarii. Patriarhul Nicodim era fiu de taran, din satul moldovean Pipirig, si trasaturile sufletesti sanatoase ale taranului român le-a avut toata viata: cald patriotism - era mândru ca este român - si adânc credincios. Tinea la prestigiul Bisericii Ortodoxe, Biserica tarii. El era patriarhul României - asa semna totdeauna actele. A înteles îndata ca masurile pe care le lua noua stapânire comunista erau un atentat la bunurile cele mai sfinte ale poporului român: Patria si Biserica si nu era dispus sa faca nici cea mai mica concesie; cu el nu se puteau duce tratative.

Arhim. Petroniu Tanase
Schitul Romanesc Prodromu
Muntele Athos

Extras din revista Teologie si Viata a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, nr. 7-12/ iulie-decembrie 1999, pp. 167-169.