În numele Tatălui, al Fiului si al Sfântului Duh!

…Eu, ca preot si ca frate al dumneavoastră vă spun: privirile dumneavoastră sunt primite de Hristos, care-i pe Sfânta Masă, si Dumnezeu care este în cer; toti vă privesc, si nu vă privesc ca să vă întrebe unde ati fost până acum, ci ca să se bucure cu bucurie negrăită...

— Uite-i, uite-i cum te caută, zice Maica Domnului; îi întoarce privirea Mântuitorului când vede așa ceva. Iar când vede cădere, când vede întinare, asa-i întoarce privirea, ca să nu vadă. Si când strigă cineva: Doamne, Maica Domnului(!), Doamne ajută (!), Maica Domnului, ajută (!), când vă vede prezenti la slujba Maicii sale, atunci Mântuitorul se bucură cu bucurie negrăită, iar eu, ca preot, vă spun că-i aici, si l-ati fericit, l-ati bucurat, si cu o prezentă din acestea, s-a sters absenta de 45 de ani dintr-o dată, a uitat lipsa voastră, că asa-i Dumnezeu, tu faci un pas si El face o mie către tine. Asta-i proportia divină, dă ploaie peste bun si peste rău, dă soare peste drept si peste păcătos, de aceea , scumpii mei, rogu-vă eu din inimă, căutati să descoperiti, să desfaceti inima, si să împăcati într-însa o bucurie care să vă tină mult, si nu numai să vă tină asa, ci să vă hotărască ca de acum înainte să fiti oamenii lui Dumnezeu, oamenii credintei, nu în interesul lui Dumnezeu, căci El există de la sine, ci în interesul nostru, iubiti credinciosi. Da, am fost păcătosi, mai suntem dar iată că Dumnezeu a semănat o mică putere la tinerii nostri, si au răsturnat o întunecime de veacuri.

Un preot de dinainte de a ne dezbina de fratii nostri catolici, un preot vede cum se întinează lumea si simte că urmează pedeapsa lui Dumnezeu, si, frământat, se roagă cu lacrimi, întinzându-si mâinile, si zice:

— Doamne, mai iartă-i, mai dă-le timp de pocăintă, nu-i prăpădi, nu-i distruge!

Îi apare în vedenie Mântuitorul, cu toată autoritatea lui, si alături, arhanghelul Mihail, si-i spune:

— Când va suna a treia oară trâmbita lui, Mihail va pedepsi toată tara pentru păcatele ei. Preotul striga la Maica Domnului disperat, si apare Maica

Domnului, după ce de două ori se făcuse semn lui Mihail, când să se dea al treilea semn, Maica Domnului vine în fată si spune:

— Opreste-te, Fiul meu, pentru rostul care-l am la tine!

Iar Mântuitorul a dat-o la o parte, si zice:

— Nu îndrăzni să mă opresti, Maica Mea, căci au păcătuit toti, nu numai poporul de rând, ci si arhiereii, si preotii, si călugării, toti au întinat jurămintele, nu mai rabd, lasă-mă să fac dreptate!

Maica Milei, care nu are opreliste la Fiu, a îngenunchiat si-si frângea mâinile, si-i curgeau brazde de lacrimi pe obraz, si a strigat:

— Ai dreptate, Fiul meu, asa este, ai luat Trup din Trupul meu, Sânge din Sângele meu, rogu-te, iartă-i si de data aceasta, adică, dă-le timp de pocăintă, te rog, pentru rostul meu la tine.

Mântuitorul, iubiti credinciosi, strigă:

— M-ai biruit, Maica mea , mai biruit! În veci voi schimba dreapta mea mânie si o voi transforma în milă. Le voi trimite alti propovăduitori să-i învete calea mântuirii !...

Si, se pare că si nouă ne trebuie asa ceva, să ne rugăm cu totii ca să ne primească pe noi, pe toti, că se poate, iubiti credinciosi, Dumnezeu nu tine minte răul pe care-l fac oamenii, si, pe lângâ toate acestea, să nu uităm noi, românii, că oriunde am fi (si mă bucur că azi sunteti aici din toate părtile tării), să nu uităm câtă dragoste are Maica Domnului de tara noastră, de poporul nostru care-l iubeste, care are în el, în sufletul lui, cel mai mult din lume, biserici închinate Maicii Domnului, si cele mai multe hramuri, dedicate ei, Preacuratei.

Dragii mei, am mai spus, dar mai repet, că si Evanghelia se repetă: cinci călugări pleacă de la mănăstirea Bistrita- Baia, din Moldova, pleacă la Sfântul Munte Athos, pleacă, si n-au apucat doi km. sau trei să iasă căci apare Maica Domnului în fata lor si le spune:

— Unde mergeti, fiilor, unde vă grăbiti?

— Mergem la grădina ta, Maica Domnului, din Sfântul Munte, să ne mântuim mai usor.

Si răspunde Maica Domnului, auziti toti:

— Întoarceti-vă înapoi, si să stiti că si România este grădina mea!"


Fragment din predica Părintelui Ioan Iovan, din 15 august 1992, la Mănăstirea Recea.
Extras de pe o caseta video de către Cristian Tudose.