PÃRINTELE PAISIE OLARU NE RELATEAZÃ VIATA ÎMBUNÃTÃTITÃ A UNOR MONAHI NECUNOSCUTI NOUÃ

Monahul Ghenadie Avătămasului

Părintele Ghenadie era de loc din satul Flămânzi, judetul Botosani. El a venit la mănăstire fiind în vârstă, bătrân peste 70 de ani, dar nu a fost căsătorit, că din copilărie a fost pe la oi. Dar a venit la mănăstire printr-o împrejurare cam asa. Îmi aduc aminte că în primăvara anului 1932 eram la Vecernie si numai după ce am tocat jos pentru Pavecernită, văd un bătrân înalt, cu barbă si păr mare că, fiind descult, îsi stergea picioarele cu zăpadă. Mă uit la el, îl pândesc să văd ce are să facă, văd că intră în biserică în pridvor, se pune în genunchi si se închină la o icoană a Domnului, face închinăciuni multe, multe, apoi la altă icoană asemenea face, asa s-a închinat până la terminarea Vecerniei. Când, la iesire, îl opresc si îl întreb: "De unde esti bătrânule si cum te cheamă", iar el zice: "Sunt de la Flămânzi". "Ai vrea să mergi la mine în sara asta?", "Da", zice, "merg". Asa că îl iau la chilia mea, căci voiam să-l întreb de ce îmblă descult, asa că după ce am stat putin la masă, l-am întrebat: "De ce frate îmbli descult? Ce, nu ti-i frig la picioare?", iar el zice: "Părinte, eu m-am pornit de la Ripiceni, încăltat dar de la Guranda am văzut că se încarcă opincele de glod, si hoitul nu le poate duce, asa că am asternut sorica pe zăpadă si am închinat câteva mătănii, si am lăsat ca hoitul să meargă descult, dacă nu-i vrednic să-si ducă ochincile". Am făcut eu socoteală, de la Guranda până la noi ar fi vreo 20 kilometri: "Bine frate, da nu-ti era frig?". "Nu", zice, "mie nu-mi era frig, dar hoitului, treaba lui, ce să-i fac".

Asa că după mai multă vorbă i-am pregătit patul să se culce, iar el zice: "Nu mă culc pe pat, Părinte, că eu asa gios sunt învătat, pe pat nu am dormit de când eram mititel, iartă-mă, că mi-i frică să nu cad gios". Ce să fac, i-am asternut jos, si ne-am culcat, eu în altă odăită, ne despărtea o perdelută. Am adormit si ne-am trezit la niste bufnituri, ce să fie, ascult dar stau linistit: el săracul se închina, făcea metanii în genunchi si îsi făcea cruce, la frunte nu se auzea iar la piept, umărul drept si stâng făcea pocnituri, că atingea bondita de cojoc, iar când atingea fruntea de pământ, dădea de nădejde. Mă apuc să număr să văd câte are să facă, am tinut socoteală până la opt sute, si am adormit numărând. Dimineata când m-am sculat s-a sculat si el, si "gata", zice, "plec la Sfântul Ioan la Suceava", iar eu zic: "dar să te încalt, poate că vei speria oamenii, si încă te-ar si mai necăji, ori vei cădea si în mândrie", iar el zice: "Da ce-i aceea mândrie, ehe, părinte, eu am grija asta, că eu am fost în Basarabia, si am văzut acolo pe un frate, care îmbla descult si cu capul gol, si mânca numai prescuri, si l-au bătut oamenii si gondanii, si într-o vreme l-au astupat cu zăpadă, si a stat toată noaptea în zăpadă, iar a doua zi l-am găsit foarte linistit, se topise zăpada împrejurul lui si din picioarele lui iesea abur, si când l-am lăudat eu, si am zis ferice de frătia ta, frate Nicolai, el mi-a zis: ce zici frate Gheorghe? Are să vie vremea să mă puie la cazan, atunci se va vedea dacă voi putea răbda". Asa bătrânul meu musafir m-a băgat în multe încurcături, după care a trebuit să tac, iar la urmă i-am făcut o propunere, cam asa: "frate Gheorghe, nu cumva ai vrea să vii la noi în mănăstire, eu te-as primi să stăm împreună, până la moartea noastră", iar el zice: "Măicuta Domnului cu noi părinte, mai am ceva datorii, si asa după ce-mi plătesc datoriile voi veni...Rămâi sănătos părinte", iar eu zic: "mergi sănătos frate Gheorghe" si asa ne-am despărtit ...

A trecut mult timp, si chiar eu uitasem de acest frate, si numai că prin 1940, primăvara, mă pomenesc cu un flăcăuas, care se recomandă a fi nepotul lui fratele Gheorghe, si zice: "eu Părinte Paisie sunt nepotul lui mosu Gheorghe Avătămănitei, si m-a trimis la sfintia ta, ca să-i spui dacă nu-i păcat să se ducă la un doctor, că să stii părinte că mosu Gheorghe, de un an de zile nu vede deloc, si stă la noi, si te roagă pe Sfintia ta dacă poti să-l primesti, aici la Sfânta Mănăstire". Aceste cuvinte auzindu-le eu, mi-am făcut socoteală să-l primesc, dar dacă nu vede deloc, ce fac eu? Să-l pierd prin pădure sau, Doamne fereste, cade în vreo groapă si zic băitănasului: "măi băiete, du-te si spune-i lui mosu Gheorghe să se ducă la spital la doctor, că si doctorii sunt lăsati de Dumnezeu si dacă va vedea cât de putin să vie, iar dacă nu va vedea, tot să vie, că îl primesc oricum...".

Si îndată mi-am prins a face planuri cum să fac, m-am sfătuit cu Părintele Staret ca cu binisorul să-mi ieie ucenicul pe care îl aveam, care era acum călugăr, si deja aveam eu ceva nemultumiri cu el si care era cam contra de a mai primi pe un altul cu noi si încă nu se mutase ucenicul, si mă pomenesc într-o zi cu doi bătrâni, înalti, cu capetele goale, albi amândoi si unul cam plesuv; iar unul ducea de mână pe celălalt, si cum ajung în casă se pun în genunchi, si cu lacrimi în ochi zice fratele Gheorghe: "Măicuta Domnului cu noi părinte Paisie, te rog cu toată inima să mă ierti că nu te-am ascultat să vin atunci când m-ai chemat. Dacă faci bunătate să mă primesti amu, că drept voi spune, am fost la Iesi la operatie, si amu văd oleacă", atunci eu i-am cuprins pe după cap, si cu lacrimi de bucurie am zis: "bine ati venit fratilor, bucuros te primesc tătăcutule, dar va trebui să avem amândoi răbdare, că vrăjmasul o să ne facă stinghereală", asa că ne-am făgăduit înaintea lui Dumnezeu să răbdăm până la sfârsit. Asa că ne-am pregătit de răbdare amândoi si ne-am apucat de treabă, eu mai cu ascultarea la biserică, iar fratele Gheorghe mai mult să se roage si ce mai putea el să facă. Asa că săracul bătrânel, de bucurie că l-am primit, se apuca el singur să facă câte ceva, fără să-i spun eu, asa că se apuca de mătura casa, mai scutura toalele, spăla blidele si altele, căci îi plăcea curătenia bătrânului că în vremea lui, a fost cioban si baci, de toate, încă se si spăla singur, odată m-a întrebat: " asa, Părinte Paisie, oare nu-i păcat dacă mai spun ce am fost si ce am mai făcut în viată?" Iar eu i-am zis, "Dacă nu te lauzi si nu te mândresti, nu-i păcat, că câte odată este de folos pentru altii", apoi începe a spune: "Eu Părinte din mica copilărie am plecat de la părinti si am îndrăgit oile, până mai anul trecut. Am botezat 50 de copii si la toti le-am dat câte o oaie, am ajutat fratii si nepotii încă si la streini, am crezut că fratii si nepotii mă vor ajuta si ei pe mine asa că acum îmbolnăvindu-mă, li era rusine cu mine, să mă ducă la Sfânta Biserică". Asa cu lacrimi îmi spunea bătrânul, că avea darul lacrimilor. Când auzea de Dumnezeu, de Maica Domnului, de sfinti, apoi vărsa lacrimi multe, multe; pentru aceasta îl iubeam, că nu mă mai săturam de vorba lui. Câteodată mătura prin casă, si fiindcă nu vedea asa bine, mai rămânea câte o dâră de gunoi, iar eu voiam să mătur a doua oară: vai ce mai plângea săracul; iarăsi odată, am pus la murat foi de ceapă, am strâns mai multe că punându-le într-un chiup mare de lut, nu au încăput toate. Ci au mai rămas, le-am lăsat ca tot eu să pun în alt chiup. Am plecat la ascultare, si când am venit am găsit chiupul crăpat în două , iar foile de ceapă stăteau ca un cot de lup, în sus, iar pe fratele l-am găsit la paraclis unde se închina plângând. Ce se întâmplase: văzând foile rămase a fortat chipul să încapă toate, si apăsându-se pe chiup, a crăpat si s-a despicat în două. Asa săracul acum trebuia să verse lacrimi pentru a-si ispăsi păcatul; l-am găsit plângând si acolo i-am zis: "Lasă, nu mai plânge, că doar nu-i o vacă"; si l-am iertat.

Multe străchini mi-a stricat căci el le spăla, altădată le punea pe masă si numai de marginea mesei, le atingea si cădeau jos, se stricau , iar lua hârburile si le azvârlea peste gard, iar când venea vreun cunoscut, îi ruga să-i dea ca împrumut bani, sau să-i aducă străchini, în loc. Mă întreabă odată: "Părinte, oare cam câte mătănii să fac eu pentru un leu", iar eu am zis: "Cred că ar fi potrivit 10 metanii pentru un leu", iar el, "Ba nu părinte, eu fac o sută de metanii pentru un leu, că îmi mai dă si mie cineva câte un ban, si eu as vrea să fie plătit, că poate mai dau si eu la vreun sărac, si as vrea să fie osteneala mea ..." Asa era de corect bătrânul meu, că nu vrea să fie dator cu ceva. De la o vreme mai vedea câte o leacă, si se ducea si la biserică singur, iar când venea îmi spunea: "Părinte Paisie, eu mai dau bună ziua si la câte un par, la cioate, si altă dată zic si la femei blagosloviti, si nu vreau să-mi răspundă, ca nu cumva să se mândrească cioatele si femeile, pentru că eu am crezut că-s oameni, sau părinti ..." Asa spunea iubitul meu bătrânel cam glumind, dar era foarte sincer.

Odată m-am dus cu el la Târgu Sulita pentru că trebuia să fac mutatia în comună, si din nefericire, ne-am întâlnit cu seful de jandarmi pe stradă, care nici una nici două, mi-a luat bătrânul la rost, învinuindu-l sau probându-l a fi hot; eu am crezut că seful glumeste, dar văzând că îl ia în serios, i-am zis jandarmului: "nu glumi sefule cu bătrânul, că nici nu vede bine; eu am venit să-i fac mutatia". Dar seful mi-a luat bătrânul la post, zicând: "lasă că scot eu tâlhăriile din el". Vai, bietul bătrân ce mai plângea săracul si zicea: "Domnule sef nu am furat nimic". "Nu se poate, trebuie să te leg , ca să spui cine a furat banii, si unde i-ai dat". Nu am avut ce face, plângeam si eu de mila lui, să vezi un bătrân cu barbă albă... Am mers si eu până la post, si văzând că nu are gând să-i dea drumul am lăsat bătrânului o pâine si vreo câtiva bani, si m-am întors plângând acasă. A doua zi, mă pregăteam să merg la târg, să-mi văd bătrânul, numai că pe la ceasul 9 vine bătrânul acasă bucuros. "Bine ai venit frate Gheorghe, ce ai pătit? Ai scăpat? Te-a fi bătut", iar el zâmbind zice: "Măicuta Domnului cu noi, părinte! Nu m-a bătut, dar după cum ai văzut sfintia ta m-a băgat în cancelarie, si am stat acolo până seara, se mai răstea la mine, a scris pe hârtii si zicea că mă trimite la Botosani, iar eu văzând că nu are în gând să-mi dea drum am început a închina metanii, iar seful văzând că mă închin, a strigat la mine: "Ce faci mosule acolo?" Eu am spus că mă închin. A strigat tare, încât a auzit femeia lui, si venind femeia , si văzând cum mă închinam a zis bărbatului: "Vasile, dă-i drumul mosneagului că avem copii" , iar el: "Nu-i dau drumul că-i hot".

Era aproape noapte acum, si văzând că nu încetez de a mă închina, a deschis usa si a strigat: "Iesi hotule afară, si să nu mai vii pe aici! Pleacă!", iar eu am început a plânge, văzând că era noapte, si am zis: "Dar unde să mă duc eu acum? Că nu văd bine nici ziua...". Atunci m-a dus un alt gondaci la o casă, si am stat până dimineata, si m-a adus Măicuta Domnului sănătos. L-am întrebat: "Cam câte metanii ai făcut?" Iar el zice: "Cam peste trei mii". Asa am zis si bogdaproste si Dumnezeu să-i deie sănătate sefului si să-l ierte ...

Mult mă luam cu bătrânul meu căci câteodată îmi mai spunea si câte o glumă cam de râs, dar el o spunea serios. Zice: "Părinte, eu odată m-am nimerit la o înmormântare, ducea pe un mort la groapă; când să deie mortul în groapă eu m-am repezit si i-am luat căciula din cap si o am dat la un sărac, căci m-am gândit: la ce să putrezească căciula bună, si cum să steie el la judecată cu căciula în cap. Ce zici , Părinte, oare mare păcat am făcut?"

Se întâmpla câteodată că răceam, si îl puneam să-mi facă frectie, iar el zicea: "Lasă părinte că îti fac frectie până ce a curge apa din podele..." Odată l-am pus să mă bată cu urzica pe spate, iar el asa de încet purta urzica, parcă nu ar fi îndrăznit să mă atingă; săracul zicea: "Lasă părinte să crească urzicile", si plângea cum se plânge.

De multe ori fiind eu bolnav, sta în genunchi lângă patul meu si se închina; se temea săracul să nu mor, că zicea că nu ar dori să rămâie el de mine. Se îmbolnăvea si el câteodată, iar eu i-as fi făcut si lui vreo frectie pe spate, iar el zicea: "Părinte Paisie eu de când sunt pe lume, nu a pus nimeni mâinile pe mine, dar nici injectie si zicea: lasă că-mi fac eu singur frectie". Asa că se punea în genunchi, si se închina până ce curgea sudoarea din tot trupul, si numai că venea si zicea , "Iaca Părinte că mi-am făcut si eu frectie..." si se arăta voios... În ultimul timp, s-a îmbolnăvit mai tare, dar încă putea să umble. Eu m-am dus la biserică că era priveghere înspre o zi mare, l-am lăsat acasă, în pat, nu am stat până la terminare că aveam grijă de bătrân. Când vin acasă, mă duc în odaia unde l-am lăsat; nu-l găsesc si strig: Frate Gheorghe, încoace, frate Gheorghe încolo, numai că îl găsesc în altă odaie, obosit sta pe un pat acolo. "Frate Gheorghe", îl întreb, "da ce faci aici"? Iar el zice "Măicuta Domnului cu noi, părinte! După ce ai plecat mata la biserică, eu am vrut să ies afară si m-am rătăcit, si am umblat prin toate odăile si prin paravan, si nestiind unde sunt, am strigat cu lacrămi la Maica Domnului, si numai că a venit Măicuta Domnului cu două lumânări aprinse, si mi-a zis: "Taci, nu te teme"; si m-a luat de mână si m-a adus aici, si nu-i de mult de când a iesit din chilie. Nu te-ai întâlnit cu dânsa?" Atunci eu nu am zis nimic, auzind acestea , mi s-a părut că aiureste.

Cam trei zile a stat asa cam în agonie. Multe îmi spunea: "Părinte, să vezi o droaie de gângănii... si fac scamatorii, joacă înaintea mea, altii se învălătucesc cu toalele de pe paturi, si se dau de-a tăvălugul prin casă, iar când aud usa că vii mata se sperie si zic "iar vine", si fug care încotro..." Asa văzând eu slăbiciunea lui, l-am făcut călugăr, cu numele Ghenadie; si după călugărie s-a împărtăsit si s-a îndreptat. Încă a mai trăit un an si mai bine, făcând ascultare la ce se pricepea el cu toată dragostea, iar în toamna anului 1945 s-a îmbolnăvit mai tare, a căzut la pat, pătimind câteva zile de o boală de pântece. Am mai stat pe lângă el si cu ce puteam îl ajutam. Asa că înainte de ceasul sfârsitului s-a cerut afară. L-am scos, cu tolul, încă cu un frate, s-a cerut să-l ducem prin împrejurul casei, iar când am ajuns în dreptul usii a zis: "Lăsati-mă aici". L-am lăsat pe iarbă verde să se odihnească, si întorcându-l cu fata spre răsărit s-a linistit s-a adormit somnul de veci...

Dumnezeu să-l ierte! ...Avea peste 70 de ani.

Ierodiaconu Nicon Drăgulianu

Părintele Nicon, de locul lui natal era din satul Avrămeni, judetul Dorohoi. Nu pot să stiu prin ce an ar fi venit în mânăstire, dar stiu că l-am găsit în mânăstire cam în vârstă si diacon. În tot timpul cât am trăit cu el, niciodată nu l-am văzut slujind Sfânta Liturghie, că se oprise el singur pentru smerenia lui. Doar la câte un Sfânt Maslu se îmbrăca. Acest Părinte era foarte muncitor de pământ, semăna multă ceapă, usturoi, fasole si altele, pe care le vindea si îsi agonisea existenta sa. Se înfrâna mult, postea, că o dată în zi si mânca, iar mâncarea o mânca a doua zi seara; cânta frumos la strană, nu era notist, dar se întrecea cu notistii, iar cu mărturisirea mergea la Sfântul Ioan la Suceava. De multe ori cânta si în chilie câte un axion. Era om duhovnicesc. De la o vreme nu s-a mai folosit de ochelari, cred că pentru înfrânarea lui. Multe as avea de spus despre Părintele Nicon , dar ca să nu se supere pe mine, pentru că îl stiam cam serios si pentru că nu prea suferea el glume, am să mă mărginesc la câteva puncte care ne apropie de sfârsitul vietii lui.

Odată m-a chemat la el, si cam în taină îmi spune: "Părinte Paisie, am să te rog un lucru, să fii bun si să primesti rugămintea mea, să ai grijă de mine si să mă îngropi asa cum l-ai îngropat pe Gheronte". "Da", i-am răspuns, "dar Părintele Gheronte mi-a făcut un fel de testament ca si cum m-ar fi împuternicit, să nu se amestece altii în treaba mea; asa si sfintia ta să faci" ."Am să-ti fac mai îndelung când voi vedea că slăbesc". După o lună mai bine, mă pomenesc că sunt chemat de Părintele Staret care luase în seamă schitu în proaspăt si zice: "Părinte Paisie, ia să mergem la Părintele Nicon, că nu-i semn bun, de vreo două zile nu l-am mai văzut pe afară". Ne-am dus la chilia lui dând să intrăm în chilia încuiată pe dinăuntru, strigăm la usă , ne uităm pe geam, nu se vede nimic, nici nu se aude, asa văzând am scos usa din tâtână si am intrat noi trei, cu Părintele Staret. Când colo Părintele Nicon era căzut jos mai mult rece, dar nu mort ci în agonie, îl ridicăm pe pat, l-am spălat si si-a revenit putin, l-am mărturisit si împărtăsit si foarte putin a gustat...

Asta a fost vineri. Sâmbătă m-am mai dus pe la el, si i-am spus de testament iar el zice: "Dacă mă îndrept, voi face". L-am rugat să mă ierte, iar el zice: "Dumnezeu să te ierte!", dar zice: "Părinte Paisie nu te mai trudi, ci ia si mă încuie pe dinafară cu cheia si să vii mâine la ora opt să cântăm împreună cu îngerii Aliluia". Asa am făcut, m-am dus acasă si ocupându-mă cu alte treburi, am uitat să mă duc duminică la ora opt. Când mi-am adus aminte, trecuse de ora opt, era aproape jumătate de ceas trecut, am alergat la el, fără să tin socoteală de ora opt si de cântatul îngerilor. Când am intrat în casă, l-am găsit pe pat cu fata în sus, mort de-a binelea. Încă era căldut... El s-a tinut de cuvânt de ora opt si a cântat fără de mine, ci numai el si îngerii.

Dumnezeu să-l ierte! Era si de peste 70 de ani, în toamna lui 1948.

Schimonahul Irineu pictorul

În 1948, când am venit aici în Sihăstria, am găsit aici pe un maistru pictor care picta paraclisul. Un om în vârstă era acest pictor, dar neîntrecut de multi. Era un om ca de pe altă lume. Bun, blând, smerit si tăcut. Că nu prea sta de vorbă cu nimeni, două, trei vorbe si gata. Ori plecai , ori te lăsa si pleca. Odată m-am suit si eu pe schele sus, la boltă, el era în lucru. Si când mă vede zice: "Dacă ai venit aici eu plec". Asa că a trebuit să cer iertare si să plec. După aceea m-am gândit eu că lucrarea lui era dumnezeiască si că mintea trebuia să-i fie la acel pe care cu mintea si cu mâna îl închipuia. Icoanele făcute de el sunt naturale, vorbitoare si vii. El lucra cu evlavie si cu credintă, încât cred că si lui Dumnezeu îi plăcea lucrarea lui. Căci odată zicea el, asta în secret, că într-o noapte i s-a arătat Maica Domnului si i-a zis: "Să stii Ioane că îmi place lucrarea ta".

Acest bătrânel pictor iscusit, lucrând la pictură s-a îmbolnăvit, si nu după multe zile a murit, rămânând câteva icoane numai desenate si neterminate care se văd si astăzi în paraclisul Sihăstriei. Înainte de moarte a cerut el să se facă călugăr căci merita după o viată curată cu lucrul lui Dumnezeu.

Dumnezeu să-l ierte! Nu l-am apucat în viată când m-am întors de la Slatina. Avea aproape 70 de ani.

Text preluat din revista Scara, treapta a 4-a.