Iată-ne în faţa unei noi cărţi a Părintelui Teofil. Am putea spune că prin aceasta împlinim o datorie, e un răspuns la dragostea cu care Părintele a fost în mijlocul tinerilor din Timişoara poate mai mult decât în orice altă parte, un semn al preţuirii noastre pentru preţuirea arătată de Părintele Teofil.

La prima Consfătuire Naţională a ASCOR-ului s-a hotărât ca această organizaţie să urmeze şi să promoveze duhul filocalic redescoperit de Părintele Stăniloae. Credem că Părintele Teofil ne-a ajutat cel mai mult în acest demers, ca un cunoscător şi trăitor al Filocaliei şi al scrierilor Sfinţilor Părinţi în general. Părintele este o Filocalie vie, care trăieşte în mijlocul nostru, un exemplu de trăitor al Ortodoxiei autentice. Cu ocazia lansării volumului "Lumini de gând" apărut la Cluj, Î.P.S. Bartolomeu spunea că Părintele îi corectează şi pe Sfinţii Părinţi. Îi corectează ca unul care îi cunoaşte şi urmează învăţăturile lor, întemeiat pe Scriptură şi având o bogată experienţă de viaţă. Dacă marea operă a Părintelui Stăniloae este traducerea Filocaliei, ceea ce a realizat Părintele Teofil, pe lângă atâtea suflete modelate după sufletul său, ca părinte duhovnicesc, este aducerea Filocaliei în mijlocul credincioşilor. Părintele nu a scris o Filocalie, ci pornind de la aceasta, ne arată "cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi" prin participarea la viaţa liturgică a Bisericii dreptmăritoare. Prin accentuarea importanţei vieţii liturgice, Părintele Teofil continuă opera Părintelui Stăniloae şi împlineşte cuvintele lăsate ca testament de Părintele Arsenie la Mănăstirea Brâncoveanu, "să vă ţineţi de Biserică".

Îndrăznesc să fac o comparaţie între Moise şi Părintele Teofil. Nu în sensul de oameni prin care se arată Dumnezeu - printr-unul ca Judecător, prin celălalt ca Tată al nostru - nu în sensul de oameni rânduiţi de Dumnezeu spre călăuzirea fiilor Lui. Ci în lumina unei alcătuiri de la sfintele slujbe care spune aşa: "Cu dumnezeiescul nor fiind acoperit gângavul, a spus legea cea scrisă de Dumnezeu; că scuturând tina de pe ochiul minţii, vede pe Cel ce este şi se învaţă cunoştinţa Duhului, cinstind cu dumnezeieşti cântări". Moise - gângavul - este acoperit de un nor în care Îl vede pe Dumnezeu şi primeşte legea Lui, scrisă pe table de piatră, după ce prin credinţă îşi curăţă ochiul minţii ca să poată primi cunoştinţa Duhului prin care apoi Îl cinsteşte pe Cel ce este. Părintele Teofil, gângav în cunoaşterea lui Dumnezeu, a fost acoperit de norul dragostei dumnezeieşti, şi-a limpezit mintea prin rugăciune, a ajuns să-L vadă, cu ochiul minţii, pe Cel ce este, a descoperit o altă lege, legea dragostei, scrisă în inimă, iar apoi a început să-L imite, îndrumat de Duhul, spunând dumnezeieşti cântări spre cinstirea lui Dumnezeu. Aceasta este calea Părintelui: curăţirea şi luminarea interioară prin rugăciune, vederea lui Dumnezeu aşa cum este El, modelarea propriei fiinţe după Cel ce este şi apoi, îndrumat de Duhul, preamărirea lui Dumnezeu. Iată o cale pe care ne-o propune şi nouă, o cale a bucuriei, o cale luminată de certitudinea că Dumnezeu este Tatăl nostru şi ne poartă pe fiecare ca pe fii ai Săi.

Părintele Teofil este o candelă plină cu untdelemnul bucuriei. Aşa cum o candelă pune în lumină o icoană, Părintele Îl pune în lumină pe Cel din icoană, pentru noi, pentru cei care avem nevoie de această lumină spre înţelegerea lucrurilor mai presus de înţelegere. Cuvintele Părintelui trebuie aprofundate, la fel cum trebuie aprofundate cuvintele Scripturii sau ale Filocaliei. Pentru a le înţelege şi a se întrupa în noi, pentru a intra în componenţa fiinţei noastre ca interpretări ale cuvintelor veşnice din Scriptură sau ca izbucniri de preamărire a lui Dumnezeu, este nevoie de o anumită sensibilitate faţă de astfel de lucruri, de modelarea sufletului prin ele pentru primirea lor, la fel cum pentru înţelegerea unei icoane nu ajunge candela care o pune în lumină ci contează şi starea interioară a celui care priveşte.

Prin publicarea conferinţelor Părintelui Teofil îl putem avea cu toţii în preajma noastră, îl putem auzi spunând lucrurile lui Dumnezeu întru preamărirea lui Dumnezeu, îi putem mulţumi prin împlinirea acestor cuvinte în viaţa noastră, ne putem face părtaşi la bucuria pe care o are şi vrea să o avem şi noi. Să culegem, deci roadele unei vieţi trăite în Hristos, să ne lăsăm miruiţi de untdelemnul bucuriei care se revarsă dintr-o inimă care ne cuprinde pe toţi şi care nu se mai poate opri din a spune măreţiile lui Dumnezeu, să ne lăsăm luminaţi de lumina pe care o revarsă Dumnezeu peste noi şi prin Părintele Teofil.

Sorin Mariş
ianuarie 1998