"Unirea credintei si împărtăsirea Sfântului Duh cerând, pe noi însine si unii pe altii si toată viata noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm".

La fiecare Sfântă Liturghie si la fiecare Sfântă Cununie ni se dă îndemnul să dăm toată viata noastră lui Hristos Dumnezeu ca să ajungem la unirea credintei si să ne împărtăsim de Duhul Sfânt. Când Duhul Sfânt este lucrător în noi, El vine cu lumină, când Duhul Sfânt este lucrător în noi, El vine cu sfintire, când Duhul Sfânt este lucrător în noi, El vine cu preamărire pe care o aducem Domnului nostru Iisus Hristos, după cuvântul pe care Domnul Hristos Însusi l-a spus: "Acela (adică Duhul Sfânt) Mă va slăvi" (Ioan 16, 14). Noi spunem că suntem crestini ortodocsi, deci trebuie să fim dreptmăritori. Numai dacă aducem mărire lui Dumnezeu în gândurile noastre, cu cuvintele noastre, cu faptele noastre, cu viata noastră întreagă, suntem în ortodoxie.

Cei pe care îi pomenim astăzi sunt trei oameni mari, trei sfinti deosebiti. Toti sfintii sunt oameni deosebiti, dar si între sfinti sunt unii care au parcă mai mult dar de la Dumnezeu si au mai mare lucrare în sfintire. Pe sfintii pe care îi pomenim astăzi i-am mai pomenit în cursul acestei luni: la întâi ianuarie am pomenit pe Sfântul Vasile cel Mare, la 25 ianuarie pe Sfântul Grigorie Teologul si la 27 ianuarie pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Astăzi îi mai pomenim o dată si împreună, ca să se stie că fiecare dintre ei este mare în felul lui.

La această sărbătoare s-a ajuns pentru că unii crestini ziceau că este mai mare Sfântul Vasile cel Mare, altii că Sfântul Ioan Gură de Aur, iar altii ziceau că este mai mare Sfântul Grigorie Teologul. Ei credeau asa pentru că aveau unele preferinte si aveau unele măsuri. Cei care au văzut că Sfântul Vasile cel Mare a fost un bun organizator, un om practic, un om de actiune, au zis: apoi Sfântul Ioan Gură de Aur n-a fost asa, Sfântul Grigorie n-a fost asa, mai mare între ei este Sfântul Vasile cel Mare!

Cei care credeau că Sfântul Grigorie este cel mai mare, zi-ceau asa pentru că Sfântul Grigorie are niste adâncimi de gân-dire mai mari decât ceilalti doi sfinti.

Altii au zis: nu, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost mai mare, pentru că era tare pogorâtor, era tare îngăduitor, era tare doritor de a-i ajuta pe oameni, era propovăduitor al credintei, dădea oa-menilor mai multă nădejde. Oamenii au zis asa pentru că n-au avut pe Duhul Sfânt să-i lumineze, n-au avut pe Duhul Sfânt să-i ducă în fata Mântuitorului nostru Iisus Hristos si să-L preamă-rească pe El pentru acesti oameni mari.

Mitropolitului Ioan al Evhaidelor, în veacul al XI-lea, i s-a arătat pe rând fiecare dintre cei trei sfinti pentru a căror mărire se certau oamenii si apoi s-au arătat toti trei si i-au spus că certurile trebuie să înceteze, să fie liniste si pace între oameni, pentru că unele sunt măsurile lui Dumnezeu si altele sunt măsurile oamenilor.

Dintre cei trei sfinti, mai cunoscuti ne sunt Sfântul Vasile cel Mare si Sfântul Ioan Gură de Aur. De la ei avem câte o Liturghie. Sfânta Liturghie care se săvârseste de obicei este cea a Sfântul Ioan Gură de Aur; Liturghia Sfântul Vasile cel Mare se face de zece ori pe an. Cei doi sfinti sunt cunoscuti si pentru cuvântările lor. Sfântul Ioan Gură de Aur are foarte multe cuvântări care au ajuns până în vremea noastră si sunt si acum actuale.

Sfântul Grigorie, mare prin adâncimea teologiei sale, este mai putin cunoscut, pentru că oamenii nu pot primi în suflet adâncimile de teologie, nu le pot urmări, decât dacă au un dar de la Dumnezeu. Omul de rând nu poate întelege adâncimea teologiei. Sfântul Grigorie este mare pentru putini, pentru cei care înteleg profunzimile lui de gând.

Mărimile sunt de multe feluri: Sfântul Vasile cel Mare este mare ca organizator; Sfântul Grigorie este mare ca gânditor; Sfântul Ioan Gură de Aur este mare ca ajutător spre mântuire, ca îndrumător de suflete. Are rost să se certe oamenii pentru aceas-ta? De altfel, acum nu se mai ceartă nimeni, dar a rămas ceva de pe urma certurilor dintre oameni - sărbătoarea de astăzi. Dacă vrem să-I fim pe plac lui Dumnezeu trebuie să ne unim, nu să ne certăm. "Unirea credintei si împărtăsirea Sfântului Duh cerând", să dorim să ne unim, să ne căutăm unii pe altii, să mergem unii spre altii, să desfiintăm piedicile dintre noi, să le înlăturăm, să avem iubire unii către altii si iubire fată de Dumnezeu. Atunci suntem preamăritori de Dumnezeu si înseamnă că Duhul Sfânt lucrează în noi pentru că aduce mărire în om si îi aduce mărire lui Dumnezeu.

Cineva asemăna iubirea dintre oameni cu o pâine caldă care se împarte, aburul iesit din pâinea caldă simbolizând iubirea fată de Dumnezeu. Noi uităm că există o poruncă a iubirii, că suntem datori cu iubire fată de Dumnezeu si fată de oameni; dar noi pe unii îi urăm, pe altii îi iubim, pe unii îi iubim mai mult, pe altii mai putin, pe unii uneori îi iubim, alteori nu-i iubim si asa mai departe. Or, asta nu înseamnă că tinem seamă de porunca lui Dumnezeu! Porunca lui Dumnezeu este "să ne iubim unii pe altii ca într-un gând să mărturisim"; asa formulează Biserica porunca lui Dumnezeu "să iubesti pe aproapele tău ca pe tine însuti".

Recunoastem că nu ajungem la măsurile acestea, dar trebuie să fim preocupati de lucrul acesta. Atunci nu am avea motive să stăm unul împotriva celuilalt nici pentru sfinti. Noi trebuie să fim asa cum este Dumnezeu, care îsi revarsă iubirea Sa peste lume, când revarsă Soarele peste cei buni si peste cei răi, când trimite ploaia peste cei drepti si peste cei nedrepti, si nu zice "acestuia nu-i dau ploaie, pentru că este păcătos, acestuia îi dau ploaie, pentru că este drept". Domnul Hristos a spus lucrul acesta si avem cuvântul Lui în Sfânta Evanghelie: "Iubiti pe vrăsmasii vostri, binecuvântati pe cei ce vă blestemă, faceti bine celor ce vă urăsc, rugati-vă pentru cei ce vă vatămă si vă prigonesc, ca să fiti fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi si peste cei buni, si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti" (Matei 5, 44-45).

Asa ne-a spus Domnul Hristos, asa trebuie să facem si noi! Dar noi nu facem! Nu facem pentru că nu putem. Răutatea este o realitate! Întâi trebuie să desfiintăm răutatea din noi, ca să putem înmulti iubirea. De unde stim noi că există o legătură între răutate si lipsa iubirii? Domnul Hristos ne-a spus: "Din pricina înmultirii fărădelegii, iubirea multora se va răci" (Matei 24, 12). Dacă nu avem iubire unii către altii, nu avem pâinea cea caldă pe care să si-o împartă oamenii între ei si nu avem aburul pâinii celei calde ca să se înalte către Dumnezeu. De ce? Pentru că nu suntem cum trebuie, pentru că în loc să avem iubire - avem ură, pentru că în loc să avem întelegere - avem ceartă.

Iată, si pentru sfinti ajung oamenii să se certe! Nu se poate, nu-i voie! Dacă ne gândim la Evanghelie, dacă trăim Evanghelia, nu este voie să se ajungă la asa ceva! Trebuie să întelegem de la început că mărimile sunt de multe feluri, că fiecare e mare în felul lui, că fiecare poate să fie si mare si mic, că părerile noastre sunt felurite. Acelasi om poate să fie pentru unii mare, pentru altii mic.

Un duhovnic, de exemplu, poate să fie mare - pentru cei care îl ascultă, poate să fie mic - pentru cei care nu-l ascultă, si de nimic - pentru cei care nu-l iau în considerare. Acelasi pe care Dumnezeu poate-l primeste si-l binecuvintează - oamenii îl hulesc. De ce-l hulesc oamenii? Pentru că ei nu seamănă cu Dumnezeu, pentru că n-au pe Duhul Sfânt să-i lumineze, pentru că n-au iubire în suflet, pentru că nu au consideratie, pentru că sunt judecători în loc să fie oameni care să se plece cu mintea. Sfintii cei mari nu s-au bucurat niciodată de cei care s-au certat între ei pentru că nu stiau cum să facă să-l pună pe unul mai mare decât pe celălalt. Dumnezeu este cel care ne primeste pe toti, iar noi trebuie să fim cu întelegere fată de toti.

Eu v-am mai spus si altă dată si mi-e drag să vă spun si acum: când îi pomenim pe Sfintii Trei Ierarhi, ne putem gândi si la trei oameni mari cu care s-a început mânăstirea aceasta si care, într-un fel, au o asemănare cu Sfintii Trei Ierarhi. Mă gândesc la părintele Arsenie Boca, la părintele Nicolae Mladin, mitropolitul Mladin de mai târziu, si la părintele Serafim Popescu, Dumnezeu să-i odihnească!

Credinciosii, dacă i-ai fi întrebat sau dacă i-ai întreba acum, care a fost cel mai mare dintre acestia, eu cred că aproape toti s-ar repezi si ar zice că părintele Arsenie. Într-adevăr, părintele Arsenie a fost mare, a avut o mărime deosebită pe care au înteles-o cei multi. Dacă citesti ceva din scrierile părintelui Arsenie îti dai seama de profunzimea de gândire, dar nu asta i-a dat mărimea. Aici, la mânăstire, părintele s-a distins în special ca îndrumător de suflete si ca bun organizator. Îmi spunea un meserias oarecare că părintele Arsenie era asa de priceput la orice lucru, încât stia mai bine decât un meserias ce trebuie să facă: "uite măi, asta o faci asa, vezi că aici lipseste ceva"... Si asta l-a făcut mare pentru oamenii care pricepeau ceva din ale meseriei. Altora le descoperea anumite stări sufletesti si oamenii se minunau de cât de pătrunzător este părintele.

Altii au zis: Domnule, dar părintele Mladin avea un dar de cuvânt, a lăsat niste studii, a lăsat în urma lui niste profunzimi de teologie, parcă a semănat cu Sfântul Grigorie de Nazianz, cu Sfântul Grigorie Teologul, asa cum părintele Arsenie, ca organizator, a semănat cu Sfântul Vasile cel Mare.

Si a mai fost unul mare si nu prea mult băgat în seamă, părintele Serafim Popescu, pe care eu tare mult îl am la inimă. Tare mi-e drag părintele Serafim, pentru pogorămintele pe care le făcea, pentru inima lui de părinte, pentru inima lui de frate, pentru inima lui de prieten, pentru faptul că era odihnitor de oameni, pentru faptul că aducea bucurie în jurul lui, pentru faptul că aducea seninătate în jurul lui. Părintele Serafim nu avea niste lucruri asa, de pricepere, de meserie, nu a făcut niste studii deosebite, dar a fost bun, învăluitor, odihnitor, a fost un om de care s-au bucurat oamenii, asa că si el a fost mare.

Ne mai rămâne ceva si nouă: să ne silim si noi să fim mari! Oare e nevoie să te silesti să fii mare? Vrea Dumnezeu ca un om să fie mare sau să se silească să fie mare? Eu zic că da! Numai că vrea ca omul să fie mare întru smerenie, să fie mare întru iubire, să fie mare întru rugăciune, să fie mare în ceea ce apoi aduce si alte mărimi. De unde stim noi că Domnul Hristos vrea să le căutăm si pe cele mari si înalte? După ce Domnul Hristos a înviat din morti, a zis către Sfântul Apostol Petru, la marea Tiberiadei: "Simone, fiul lui Iona, Mă iubesti tu mai mult decât acestia?" (Ioan 21, 15). Deci Domnul Hristos ne-a dat voie să înaintăm în întelesul acesta: vreau să fiu mare, vreau să iubesc mai mult decât altii, vreau să agonisesc în sufletul meu nu coborându-i pe altii, ci înaintând eu însumi. Cine este mare întru smerenie, este cel mai mare, pentru că Domnul Hristos a spus: "Cel ce se va smeri, se va înălta".

Deocamdată noi ce să facem? Să fim cinstitori de sfinti si să-i avem în consideratie, pentru că numai cineva care este mare poate să aibă consideratie fată de un om mare. Noi facem ce putem la măsurile noastre: multumim lui Dumnezeu pentru oamenii pe care i-am cunoscut ca fiind oameni mari. Mă gândesc la cei trei cu care s-a început mânăstirea de aici, care fiecare, cu cuvântul, cu fapta, cu îndrumarea, într-un fel sau al-tul, si-a pus pecetea pe existenta noastră, a celor ce suntem mai învârstă.

Să dorim din toată inima si din toate puterile noastre să avem unirea credintei, să-L primim pe Duhul Sfânt, să ni se împărtăsească Duhul Sfânt ca să ne îndrume, să ne rugăm ca "toată vita noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm" si atunci toate sunt rezolvate: stim si cine-i mare, stim si că suntem mici. Cum zic copii: "eu sunt mic, tu fă-mă mare". Nu se mai potriveste la vârsta înaintată, dar se potriveste în ceea ce priveste via-ta duhovnicească.

Stiindu-ne mici si considerându-ne mici, să asteptăm ca Dumnezeu să ne facă mari ca să-i întelegem si noi pe cei mari. Amin.