Prin urmare, la moartea Mântuitorului s-a întâmplat despărţirea sufletului de trup şi despărţirea firii omeneşti de firea dumnezeiască, nu în înţelesul că s-a făcut o separare, ci că dumnezeirea de fapt a rămas cu cele două elemente ale fiinţei omeneşti, cu sufletul şi cu trupul, cu sufletul S-a pogorât în iad, cu sufletul şi cu dumnezeirea, cu trupul şi cu dumnezeirea a rămas în mormânt şi cu dumnezeirea, care e pretutindeni, Domnul Hristos a fost şi în rai cu tâlharul, căci i-a promis tâlharului: "Astăzi vei fi cu Mine în rai" (Luca 23, 43), i-a promis că vor fi împreună în rai.

Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este şi rămâne taină, oricât am vorbi noi despre Învierea Domnului Hristos nu putem ajunge la înţelegere deplină. Ştiţi, poate ştiţi mai bine zis, că este o alcătuire între catavasiile Crucii în care Învierea este prezentată expres "cea mai presus de lume Înviere a lui Hristos Dumnezeu", adică ceva care e mai presus de ceea ce putem noi înţelege cu puterile firii şi de fapt e mai presus de ceea ce putem înţelege noi deplin. În orice caz nu ajungem niciodată să înţelegem Învierea Mântuitorului, pentru că este mai presus de fire.

Deci în ce a constat Învierea Mântuitorului Hristos? A constat în învierea trupului, în unirea lui cu sufletul, deci sufletul la Învierea Domnului Hristos s-a unit cu trupul Domnului Hristos şi prin putere dumnezeiască a înviat din morţi. Despre acest lucru e scris în Sfintele Evanghelii, în cele patru Evanghelii. Fiecare Evanghelist prezintă Învierea Domnului Hristos ca realitate, nu o explică, nici nu face aprecieri asupra Învierii, ci fiecare Evanghelist prezintă Învierea ca o realitate, ca ceva care s-a întâmplat.

Domnul Hristos a rânduit ca jertfa Lui să fie pomenită până la sfârşitul veacului prin Sfânta Liturghie: "Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea" (Luca 22, 19). Deci Domnul Hristos nu are nici o ezitare când e vorba de a se pomeni jertfa, ci chiar a lăsat să I se pomenească jertfa. Şi noi pomenim jertfa Domnului Hristos împreună cu celelalte câte s-au întâmplat pentru noi şi pentru a noastră mântuire, deci Răstignirea, înmormântarea, Învierea, Înălţarea la cer, toate acestea sunt cuprinse în Sfânta Liturghie care este o sărbătorire cuprinzătoare. Nu se fac aprecieri în Sfânta Liturghie în legătură cu valoarea Jertfei, cu valoarea Învierii, cu valoarea Înălţării Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ci ni se prezintă ca nişte lucruri reale în care noi credem.

Sfintele slujbe ale Bisericii însă, slujbele de la Paşti în special, slujbele de dumineca, sunt prăznuitoare ale Învierii Mântuitorului Hristos. Paştile se prăznuiesc cu sărbătorire deosebită la Paşti, dar Paştile se repetă în fiecare duminecă, cu câteva excepţii doar: nu se prăznuieşe Învierea Domnului Hristos ca o prelungire a Paştilor la Rusalii, în dumineca Rusaliilor, pentru că atunci se sărbătoreşte pogorârea Duhului Sfânt; în Dumineca Floriilor, pentru că atunci se prăznuieşte intrarea în Ierusalim, deci altceva decât Învierea; şi apoi dacă într-una din dumineci cade o sărbătoare împărătească, cum este Schimbarea la faţă, Ziua Crucii, Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Botezul Domnului Hristos, atunci se anulează însemnătatea de praznic a Învierii pe care o are dumineca şi se prăznuieşte numai praznicul respectiv, sărbătoarea care coincide într-o zi de duminecă. În rest toate duminecile sunt pomenitoare, sărbătoritoare a Învierii Domnului Hristos. Aşa încât am putea zice că în fiecare duminică avem şi Paştile. Iar Sfânta Liturghie este o prăznuire de Paşti, o continuare a Paştilor şi chiar se spune la Sfânta Liturghie, de către clericii care se împărtăşesc, după ce se împărtăşesc spun şi cuvintele "O Paştile cele mari şi preasfinţite Hristoase, o Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea, dă-ne nouă mai adevărat a ne împărtăşi cu Tine în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale". Noi pomenim deci Învierea Domnului nostru Iisus Hristos nu numai la Paşti, ci în toate duminicile, cu mici excepţii, şi în toate Liturghiile avem o prelungire a Paştilor.

Am zis că despre Învierea Domnului Hristos ne relatează Sfinţii Evanghelişti. În fiecare Evanghelie avem istorisiri ale Învierii, ale împrejurărilor în care a înviat Domnul Hristos, şi a arătărilor Mântuitorului care au urmat după Înviere. Sfântul Evanghelist Matei în capitolul 28 al Evangheliei sale are aprecieri în legătură cu Învierea, respectiv prezentarea celor ce au fost în legătură cu Învierea. La fel Sfântul Evanghelist Marcu, avem în capitolul 16 astfel de relatări, în Sfânta Evanghelie de la Luca în capitolul 24, tot capitolul, şi în Sfânta Evanghelie de la Ioan, două capitole, 20 şi 21. De fapt cercetările făcute asupra Evangheliei de la Ioan au ajuns la concluzia că Evanghelia de la Ioan se sfârşeşte cu ultimul verset din capitolul 20, iar capitolul 21 din Evanghelie este un adaos scris de ucenicii Sfântului Ioan Evanghelistul. În realitate noi citim din Evanghelia de la Ioan, zicem că şi capitolul 21 e tot de la Ioan, nu se spune altceva în legătură cu aceasta, dar cercetările mai noi au ajuns la concluzia că ultimul capitol e un adaos. În Faptele Apostolilor se fac la fel unele afirmaţii în legătură cu Învierea Domnului Hristos. Sfântul Apostol Pavel în capitolul 15 din Epistola I către Corinteni, într-o bună parte din capitol, mai ales în partea de început, are aprecieri în legătură cu cele ce s-au întâmplat la Înviere.

Cât priveşte Învierea însăşi, este o taină. Adică noi am spus şi ştim aceasta că înviere înseamnă revenirea trupului la viaţă, unirea cu sufletul şi cu dumnezeirea în cazul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ştim că aceasta înseamnă învierea. Dar ea rămâne totuşi o taină. Şi de fapt Învierea nu a văzut-o nimenea. Nimeni nu L-a văzut pe Domnul Hristos înviind, L-a văzut înviat. Sfântul Evanghelist Matei în Evanghelia sa relatează că în dimineaţa celei dintâi zile după sâmbătă, respectiv în dumineca de după răstignirea Mântuitorului, după moartea Mântuitorului, dimineaţa, când s-au dus mironosiţele la mormânt, Domnul Hristos înviase. Şi Mântuitorul S-a întâlnit cu femeile mironosiţe şi le-a zis "Bucuraţi-vă!" (Matei 28, 9) şi "Nu vă temeţi!" (Matei 28, 10). Tot Sfântul Evanghelist Matei spune că în dimineaţa acelei zile, în dimineaţa zilei în care a înviat Domnul Hristos, s-a prezentat un înger la mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi de lumina îngerului străjerii care erau de faţă, şi despre care vorbeşte numai Sfântul Evanghelist Matei - deci ceilalţi evanghelişti nu spun că a fost străjuit mormântul, dar Sfântul Evanghelist Matei ne informează că mormântul a fost străjuit de ostaşi puşi de mai marii iudeilor, cu învoirea lui Pilat - după ce ei au pecetluit mormântul şi străjerii au fost puşi ca nu cumva, ziceau ei, să se întâmple ceea ce a zis "înşelătorul" acela - aşa Îl numeau pe Domnul Hristos, înşelător - că El va învia şi ucenicii să-L fure şi să zică ei că de fapt a înviat (cf. Matei 27, 62-66). Au pus strajă, au pecetluit mormântul. Ceilalţi evanghelişti nu spun despre aceasta, de fapt fiecare dintre evanghelişti a scris ceea ce a crezut el că este important pentru cititorii săi. Evangheliile nu au fost scrise pentru noi, au fost scrise pentru primii cititori. A rânduit Dumnezeu să ajungă Evangheliile până la noi şi noi citim Evangheliile, avem elemente de istorisire cuprinse în Evanghelii şi aceste elemente de istorisire ne informează. Dar de fapt nici unul dintre noi, eu cred că nici unul dintre câţi sunteţi aici n-aţi învăţat despre Învierea Domnului Hristos din Evanghelie. Chiar dacă am ascultat cu toţii Evanghelia citindu-se la sfintele slujbe, am putea zice că am învăţat de la sfintele slujbe în cazul acesta, din cuprinsul sfintelor slujbe, am învăţat din atmosfera din jurul nostru, am învăţat din credinţa înaintaşilor noştri.

Ştiţi că la Paşti se obişnuieşte ca atunci când se întâlnesc credincioşii între ei, să zică, ca cel dintâi cuvânt, "Hristos a Înviat!", şi se răspunde "Adevărat a Înviat!". E o mărturie. De fapt nu e un salut în cuvintele acestea de întâlnire, ci e o mărturie despre Înviere. Ea pare ca un salut, că în loc de "Bună ziua", de pildă, zici "Hristos a Înviat". Poţi să zici "Hristos a Înviat" şi după aceea să zici "Bună ziua". Şi pentru că se zic cuvintele acestea, ele par ca un salut, dar nu sunt un salut, sunt o mărturie, o mărturisire despre Învierea Domnului Hristos.

Acest lucru noi l-am învăţat înainte de a şti ce înseamnă "Hristos a Înviat". De pildă eu, când eram copil, ştiu eu, oi fi avut patru, cinci ani, îmi aduc aminte - şi zic aşa, cumva întâmplător că îmi aduc aminte, nu ştiu cum de mi s-a împlântat în minte lucrul acesta - că a zis mama către mine: "Du-te la mama tână - mama tână era bunica, mama tatălui meu, şi noi locuiam în aceeaşi casă, în camere diferite - şi zi ?Hristos a Înviat?, şi apoi mama tână îţi dă un ou". M-am dus la mama tână şi am zis "Hristos a Înviat, mama tână!" şi mama tână a zis "Adevărat că a Înviat, hai să-ţi dea mama tână un ou". Mi-aduc aminte de lucrul acesta şi de ce îl amintesc? Pentru că eu de fapt atunci nu ştiam ce înseamnă "Hristos a Înviat" şi pentru că de fapt nu ştiam ce înseamnă "Adevărat a Înviat", dar eram introdus într-o atmosferă de Paşti pe care cei care erau în jurul meu o înţelegeau şi o trăiau, pe când eu participam la atmosfera aceasta dar nu o înţelegeam. Au trecut ani şi ani peste mine, bineînţeles am participat la slujbele Bisericii şi când nu ştiam ce se spune la Biserică. Când eram copil credeam că nici nu se spune nimic, decât se scot nişte sunete la biserică. Cu vremea am început să-mi dau seama că totuşi se spune ceva, după aceea am învăţat texte pe de rost, din copilărie ştiam Liturghia, tot ce spune preotul ştiam, dar nu înţelegeam, sau în orice caz nu apreciam în adânc lucrurile pe care le puteam exprima cu cuvântul, ca o poezie.

Biserica însă, introducându-ne în această atmosferă a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, vine şi cu nişte lămuriri, cu nişte aprecieri asupra Învierii, mai ales în slujba de la Paşti. Pentru noi slujba de la Paşti nu este un simplu cadru în care se citeşte Evanghelia, pentru că la drept vorbind Evanghelia ar trebui să fie temeiul credinţei noastre în Învierea Domnului Hristos pentru că în Evanghelie se scrie despre Înviere. Ori temeiul credinţei noastre e credinţa celor din jurul nostru, e credinţa celor care mărturisesc aceeaşi credinţă. Apoi slujbele în general, şi temeiul din Evanghelie vine, am putea zice noi, în ultimul rând, deşi cei care vor să studieze despre Învierea Domnului Hristos, despre ceea ce spun evangheliştii, despre ceea ce se spune în Faptele Apostolilor, pot să citească şi să studieze. Însă nimenea nu învaţă despre Înviere, nu se încredinţează despre Înviere prin studiu. Nu poţi să zici către cineva uite, ia Evanghelia şi citeşte şi te convingi despre Învierea Domnului Hristos. Nici noi nu ne-am convins aşa.

Eu când eram tânăr, şi mai ales când eram student la Teologie mi-am propus să cercetez ce e scris în Evanghelii despre Învierea Domnului Hristos şi să citesc în Faptele apostolilor ceea ce au scris Sfinţii Apostoli despre Învierea Domnului Hristos şi până la urmă mi-am dat seama că totuşi nu e convingător. Adică noi avem informaţie, dar convingeri nu putem avea pe baza celor citite. Şi de fapt cred că nimenea nu a avut încredinţarea despre Învierea Domnului Hristos pe baza celor citite din Evanghelie. De ce? Pentru că Învierea fiind mai presus de ceea ce poate aştepta cineva, nu ajunge nimenea să se încredinţeze despre Înviere din informaţie. Nici din informaţia Evangheliei, nici din informaţia prin cuvânt, prin predică, ci ajunge să se încredinţeze prin ceea ce s-au încredinţat cei care au ajuns să-şi spună "Hristos a Înviat", nu ca formulă, ci ca realitate, ca mărturisire de credinţă, şi aceia, de la început, au ajuns prin puterea lui Dumnezeu. Să ştiţi că numai Dumnezeu ne poate încredinţa despre lucrurile dumnezeieşti.

Atmosfera din jurul nostru ne introduce într-o gândire şi într-o trăire realizate de cei din jurul nostru, dar putem rămâne ca persoane singuratice, putem rămâne absenţi de la încredinţare. Încredinţarea o dă Dumnezeu. Nu există nici unul dintre câţi sunt prezentaţi în Evanghelii ca oameni care s-au convins de Învierea Domnului Hristos şi care au dus mai departe convingerile lor şi au făcut mărturisiri despre Înviere, nici unul nu s-a încredinţat altfel decât prin prezenţa Domnului Hristos, prin ceea ce a lucrat Domnul Hristos în ei.

Femeile mironosiţe. De exemplu să o luăm pe Maria Magdalena întâi. Maria Magdalena s-a dus la mormântul Domnului Hristos dis- de-dimineaţă. Şi a găsit mormântul descoperit, piatra a văzut-o dată la o parte, mormântul a rămas gol. Şi atunci ea s-a gândit că cineva L-a furat pe Domnul Hristos. Nu s-a gândit că a înviat, şi s-a dus la ucenici, după mărturia Sfântului Evanghelist Ioan, şi le-a spus: "Au furat pe Domnul şi nu ştiu unde L-au pus" (Ioan 20, 2). Ucenicii au luat aminte la ceea ce a spus Maria Magdalena dar nu ni se spune că ar fi zis "A, nu L-a furat nimeni, a Înviat din morţi, că doar a spus înainte de pătimirea Lui că va învia". Nici ei nu s-au gândit la această posibilitate. S-au dus şi au văzut mormântul fără trupul Domnului Hristos, dar au văzut giulgiurile rămase în mormânt ca mărturie despre Înviere. Între timp Maria Magdalena L-a văzut pe Domnul Hristos înviat şi a crezut că e grădinarul. Când a întrebat-o Domnul Hristos "Femeie, de ce plângi, pe cine cauţi?", ea şi-a spus gândul ei: "Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus pe El". Şi atunci, crezând că Domnul Hristos e grădinarul, a zis "Dacă L-ai luat Tu şi L-ai pus undeva, spune-mi unde L-ai pus", să mă duc să-l iau. Şi atunci Domnul Hristos a zis din nou "Marie!" şi Maria Magdalena şi-a dat seama că e Domnul Hristos, i-a cunoscut glasul, şi a zis "Rabuni!" (Ioan 20, 3-16), atât a zis. Cel puţin Evanghelia nu ne spune că a zis mai mult. Şi după aceea s-a dus la ucenici şi le-a spus "Hristos a Înviat!", adică nu a mai zis "L-au furat" ci a zis "Hristos a Înviat", "Am văzut pe Domnul" (Ioan 20, 18). Aceasta însemna "Hristos a Înviat", L-am văzut eu, sunt încredinţată că Hristos a înviat.

Femeile mironosiţe la fel, după ce L-au văzut pe Domnul Hristos înviat, au mărturisit că Domnul Hristos a înviat. Apoi cei doi care mergeau spre Emaus. S-au întâlnit cu Domnul Hristos şi şi-au mărturisit informaţiile pe care le-au spus, adică nu şi-au mărturisit credinţa în Înviere. Spuneau că au fost unele dintre femei la mormânt, au spus că L-au văzut, au văzut vedere de îngeri, dar ei spuneau aceasta nu ca o încredinţare a lor, ci spuneau aceasta ca o informaţie. Se zice că e posibil, probabil şi aşa mai departe. Ori cu probabilitate, cu posibilitate nu ajungi la convingeri. Şi abia după ce s-au întâlnit cu Domnul Hristos şi s-au încredinţat că Domnul Hristos a mers cu ei pe cale, şi L-au cunoscut la frângerea pâinii, când Domnul Hristos a şi dispărut de lângă ei, abia atunci au ajuns ei să-şi dea seama că Domnul Hristos a înviat şi că L-au văzut pe Domnul Hristos. Şi nu au mai putut sta în Emaus, s-au dus la Ierusalim să le spună celorlalţi că Hristos a Înviat şi ceilalţi ucenici ziceau că e adevărat că a înviat, că S-a arătat lui Chefa, lui Simon Petru (Luca 24, 34).

Mare lucru, să ştiţi. Adică Domnul Hristos nu l-a lăsat pe Sfântul Apostol Petru în întristarea de pe urma lepădărilor, ci îndată după Înviere i S-a arătat şi lui. Nu ni se spune în ce împrejurări. Sfântul Evanghelist Luca dă mărturie despre faptul că ziceau ucenicii "Cu adevărat S-a sculat Domnul şi S-a arătat lui Petru". Apoi şi ceilalţi care L-au cunoscut pe Domnul Hristos, afară de Sfântul Apostol Toma. Ştiţi că nu a fost de faţă când Domnul Hristos S-a arătat ucenicilor şi a zis că el nu va crede. Dacă nu va pune el mâna să se convingă, nu va crede. E o mărturisire de necredinţă şi e foarte interesant că în ziua de Paşti, la Vecernie, e rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie despre întâlnirea Domnului Hristos cu ucenicii Săi în ziua Învierii, în seara zilei în care a înviat. Şi Evanghelia care se citeşte în ziua de Paşti la Vecernie se termină cu această necredinţă a Sfântului Apostol Toma. "Nu voi crede" (Ioan 20, 25). Cu aceste cuvinte se termină. Nu le-a fost frică sfinţilor care au rânduit lucrul acesta că nu vor crede oamenii dacă vor afla despre necredinţa unuia dintre ucenici. Până la urmă s-a convins şi Sfîntul Apostol Toma. Cum s-a convins? L-a convins Domnul Hristos, i S-a arătat Domnul Hristos care i-a zis "Adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, adu degetul tău şi îl pune în urmele cuielor şi nu fi necredincios, ci credincios" (Ioan 20, 27).

Stimaţi ascultători, aici este o chestiune care e bine să o avem în vedere, şi anume în Sfânta Evanghelie nu ni se spune dacă Sfântul Apostol Toma a pus sau nu a pus mâna acolo unde erau semne ale Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în coastă sau pe mâini sau pe picioare. Deşi să ştiţi că şi Sfântul Evanghelist Luca relatează că ucenicii, când L-au văzut pe Domnul Hristos, au stat la îndoială şi erau cuprinşi de teamă şi de bucurie, şi în această stare nu au putut să se încredinţeze de Înviere. Ei credeau că văd un duh şi atunci Domnul Hristos a zis către ei: "Pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul carne şi oase nu are, precum Mă vedeţi pe Mine având" (Luca 24, 39). E vorba de materialitatea trupului, deşi nu e o materialitate cum sunt trupurile noastre şi cum a fost trupul Domnului Hristos înainte de Înviere, dar în orice caz e şi ceva din materie, pentru că şi materia trebuie salvată. E adevărat că Domnul Hristos după Înviere a intrat prin uşile încuiate la apostolii Săi, în două rânduri, şi condiţiile trupului sunt altele decât cele de dinainte de Înviere, dar realitatea este că Domnul Hristos le-a spus "Pipăiţi-Mă şi vedeţi". Încredinţaţi-vă şi prin pipăire, nu numai prin vedere.

Nu ni se spune că Sfântul Apostol Toma a pus mâna şi de aceea sunt unii, cu greşeală, care spun că nici nu a pipăit Sfântul Apostol Toma pe Domnul Hristos. Însă toţi aceştia contrazic Biserica. Biserica mărturiseşte clar şi apăsat, din ziua de pomenire a Sfântului Apostol Toma, deci de la Dumineca Tomii şi până la sfârşitul săptămânii care urmează Duminecii Tomii, că Sfântul Apostol Toma a pipăit coasta Domnului. Şi între altele zice aşa: "Cine a păzit mâna ucenicului nearsă, când s-a apropiat de coasta Domnului cea de foc? Cine i-a dat ei putere de a putut pipăi osul cel de văpaie? Cu adevărat ceea ce s-a pipăit. Căci dacă n-ar fi dat coasta putere dreptei celei de lut, cum ar fi putut pipăi patimile care au zguduit şi cele de sus şi cele de jos? - ne gândim la cele ce s-au întâmplat la pătimirea Domnului Hristos, când s-a cutremurat pământul şi celelalte. Cu adevărat, acest dar lui Toma i s-a dat a o pipăi pe aceasta şi a striga: Domnul meu şi Dumnezeul meu!"

Aici e o teologie deja. Nu e numai o constatare, o relatare, o informare, ci e o teologie. Dar în orice caz se afirmă de patru ori în alcătuirea aceasta scurtă că Sfântul Apostol Toma a pipăit coasta Mântuitorului, aşa încât greşesc toţi aceia care contrazic Biserica sau care socotesc că au o părere mai bună când afirmă că Sfântul Apostol Toma nu a îndrăznit, nu a împlinit ceea ce i-a zis Domnul Hristos - "pipăie" - ci s-a încredinţat fără pipăire. Nu avem voie să facem aşa ceva. Dacă Biserica are un punct de vedere, noi trebuie să ne unim cu punctul de vedere al Bisericii. Şi dacă noi suntem cinstitori ai Sfântului Apostol Toma şi avem în vedere evenimentul acesta, noi îl sărbătorim, îl cinstim după rînduiala Bisericii şi cu rânduielile Bisericii. Ori Biserica ne spune că "dreapta cea de lut" a lui Toma, mâna materială a lui Toma s-a apropiat de "coasta Domnului cea de foc", coasta Domnului o prezintă ca fiind coastă de foc pentru că era pătrunsă şi de dumnezeire. Ori dumnezeirea e prezentată de multe ori ca foc mistuitor. "Cine a păzit mâna ucenicului nearsă când s-a apropiat de coasta Domnului cea de foc? Cine i-a dat ei putere de a putut pipăi - ce? - osul cel de văpaie? Cu adevărat ceea ce s-a pipăit. Căci dacă nu ar fi dat coasta putere dreptei celei de lut, cum ar fi putut pipăi patimile - respectiv e Învierea care cuprinde şi patimile - care au zguduit cândva şi cele de sus şi cele de jos. Cu adevărat, acest dar - e un dar - lui Toma i s-a dat - a pipăi coasta, a pipăi pe Domnul Hristos, a pipăi semnul lăsat de suliţa care a străpuns coasta Mântuitorului - a o pipăi pe aceasta şi a striga: - lui Hristos - Domnul meu şi Dumnezeul meu!"

E o teologie a Învierii în Ortodoxie. E Ortodoxia, credinţa ortodoxă despre Învierea Domnului Hristos. Şi mai e ceva în Ortodoxie, în legătură cu taina aceasta a Învierii mai presus de lume. Noi avem afirmaţii la sfintele slujbe că Învierea s-a petrecut înviind Domnul Hristos străbătând piatra de pe mormânt. Deci nu a fost înlăturată întâi piatra ca să poată ieşi Domnul Hristos din mormânt, ci prin piatră a înviat Domnul Hristos, a ieşit din mormânt prin piatră. Aceasta e credinţa Bisericii noastre. Şi aceasta se afirmă în anumite alcătuiri. De pildă: "Piatra fiind pecetluită şi ostaşii străjuind prea curat trupul Tău, înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă. Pentru aceasta Puterile cerurilor strigau Ţie, Dătătorule de viaţă: Mărire Învierii Tale, Hristoase; mărire împărăţiei Tale; mărire purtării Tale de grijă, Unule, Iubitorule de oameni" (Troparul Învierii glas I). Deci "piatra fiind pecetluită şi ostaşii străjuind preacurat trupul Tău, înviat-ai a treia zi Mântuitorule, dăruind lumii viaţă".

Sau la Paşti. La Paşti, la alcătuirile de la slujba de Paşti se zice aşa: "Păzind peceţile întregi, Hristoase, ai înviat din mormânt, Cel ce n-ai vătămat cheile Fecioarei întru a Ta naştere şi ne-ai deschis nouă uşile raiului". Sau gândiţi-vă, de pildă, la o alcătuire din Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos în care, de asemenea, se spune că Domnul Hristos a ieşit din mormânt prin piatra pecetluită. După aceea a fost dată piatra la o parte de către îngeri - se spune în Sfânta Evanghelie - desigur cu scopul ca să se vadă mormântul gol de trupul Mântuitorului, să se vadă giulgiurile în care a fost înfăşurat Domnul Hristos.

Iată atâtea lucruri, atâtea elemente care ne menţin în sfera tainei Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care ne fac cunoscută Învierea ca realitate, dar care ne încredinţează că Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos e mai presus de lume şi rămâne taină, una dintre cele mai mari taine.

Dragi studenţi, iată nişte gânduri care ar trebui să le avem în vedere mai ales dumineca, mai ales la Paşti, mai ales când ni se pune în faţă Învierea Domnului Hristos. Noi înşine am ajuns la certitudinea despre Învierea Domnului nostru Iisus Hristos printr-o lucrare a Mântuitorului Însuşi în sufletele noastre. Nu din simplă informaţie. Dacă ar fi suficientă informaţia, atunci toţi oamenii informaţi ar şi crede. Aveam un cunoscut în tinereţea mea care ştia multe despre ale credinţei şi soacra lui zicea "Ştie dar nu crede". Adică nu e destul să ştii, ca să crezi trebuie să realizezi o stare sufletească, care, deşi porneşte de la informaţie, nu e numai informaţie. Părintele Arsenie Boca zicea că "cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă", adică de la informaţie la convingere. Când eşti numai informat e prea puţin. Când eşti convins e cât trebuie. Credinţa înseamnă convingere. Credinţa în Învierea Domnului Hristos înseamnă convingere. La Paşti toate alcătuirile de slujbă sunt izbucniri de încredinţare a Învierii şi anume se spun cuvinte ca acestea: "Ziua Învierii, să ne luminăm popoare, Paştile Domnului, Paştile. Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi cei ce-I cântăm cântare de biruinţă". "Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând lăudăm pe Pricinuitorul, pe Unul Cel Binecuvântat Dumnezeul Părinţilor şi Preamărit". "Acum toate de lumină s-au umplut: şi cerul şi pământul şi cele de dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos întru care s-a întărit". "Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută, că Hristos a Înviat, veselia cea veşnică".

Dar este şi o intervenţie în care ni se arată calea pe care putem să ne încredinţăm. E de fapt ceea ce zice Domnul Hristos în Sfânta Evanghelie în Fericiri: "Fericiţi sunt cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8), şi anume chiar la Paşti se spune: "Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumina Învierii şi bucuraţi-vă zicând, luminaţi să-L auzim cântându-I cântare de biruinţă". Când poate ajunge omul să se încredinţeze despre Învierea Domnului Hristos? Când îşi curăţeşte simţirile, când se face receptiv pentru Învierea cea mai presus de lume, când îl învredniceşte Dumnezeu să fie încredinţat, nu numai informat, despre Învierea Domnului Hristos.

Aş vrea să reţineţi aceste lucruri şi mai ales faptul că Învierea Domnului Hristos e mai presus de lume, că Învierea Domnului Hristos e o taină, că Învierea Domnului Hristos nu o putem înţelege şi nu o putem primi ca adevăr decât în măsura în care Mântuitorul Însuşi, Mântuitorul Cel înviat ne încredinţează cum l-a încredinţat pe Sfântul Apostol Toma, cum l-a încredinţat pe Sfântul Apostol Petru, cum i-a încredinţat pe ucenicii de la Marea Tiberiadei, cum i-a încredinţat pe ucenicii cu care S-a întâlnit în ziua Învierii Sale, cum i-a încredinţat pe cei cinci sute care pe muntele din Galileea L-au întâmpinat pe Domnul Hristos şi s-au încredinţat de Învierea Lui şi cum i-a încredinţat pe toţi oamenii care au mărturisit cu adevărat Învierea Domnului Hristos. Pentru că să ştiţi că până la urmă martori ai Învierii Domnului Hristos nu sunt numai cei care L-au văzut înviat îndată după Înviere, ci toţi care cred în Înviere, toţi care credem în Înviere suntem martori ai Învierii Domnului Hristos. Şi suntem martori ai Învierii Domnului Hristos în măsura în care primim ca adevărat tot ceea ce ne spune Sfânta Biserică ca realitate, deci şi că a înviat străbătând prin piatră, prin piatra de pe mormânt, şi că a intrat prin uşile încuiate la apostoli, şi că a păzit întregi peceţile şi a înviat din mormânt aşa cum S-a născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu să ne ajute!

Intervievator: Când ne împărtăşim cu Sfintele Taine, în ce constă aceasta, în fiinţa lui Hristos sau în energiile necreate?

Părintele Teofil: Lucrurile acestea au încercat să le elucideze unii şi alţii. Noi credem că ne împărtăşim cu Hristos întreg. Cum, nu ştim. Adică nu ne împărtăşim cu o parte din Hristos, nu numai cu Trupul şi Sângele Lui ne împărtăşim. Trupul şi Sângele Mântuitorului este ceea ce ni se oferă, dar nu ni se oferă separat de Mântuitorul. Deci unde e Trupul şi Sângele Mântuitorului, acolo e Mântuitorul. E Mântuitorul întreg: şi în lărgime, adică nu primim o parte din Domnul Hristos, o parte din Trupul Lui, ci-L primim întreg, tot Trupul şi tot Sângele Mântuitorului Îl primim fiecare dintre noi, şi aşa cum primim pe Hristos întreg în ceea ce priveşte Trupul şi Sângele, cât e necesar să primim atât primim, nimenea nu a spus că primeşte o parte din Trupul Domnului Hristos. Cum primim pe Domnul Hristos întreg în ceea ce priveşte Trupul şi Sângele - şi e un lucru tainic, un lucru peste înţelegere - tot aşa primim şi pe Hristos întreg în ceea ce este El, adică nu numai Trupul şi Sângele, ci Trupul unit cu sufletul şi cu dumnezeirea.

Am putea răspunde la întrebarea aceasta că Îl primim cum ştie Domnul Hristos şi cum nu ştim noi. Pentru noi important este să avem încredinţarea că Îl primim în întregime.

Intervievator: Dumnezeirea Mântuitorului vine în fiinţă, în fiinţa în sine, sau e vorba de energiile necreate?

Părintele Teofil: Sfântul Grigorie Palama spune că dumnezeirea e de infinite ori infinit mai presus de ceea ce putem noi înţelege din Dumnezeu şi că dumnezeirea e de infinite ori mai presus de energiile Sale. Şi abia în secolul al XIV-lea a apărut ideea aceasta că ne întâlnim cu Dumnezeu prin Harul Său, prin energiile necreate. Domnul Hristos nu spune nimic despre aceasta, ci spune în Evanghelie: "Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu - nu zice "cel ce primeşte nişte energii" - are viaţă veşnică". Noi nu facem nici o teorie în privinţa aceasta ci suntem încredinţaţi că Îl primim pe Dumnezeu, aşa cum ştie El că ni se dă, nu cum ştim noi că-L primim.

Să ştiţi că Trupul şi Sângele Domnului Hristos care ni se dă, deci Domnul Hristos întreg, este Cel de după Înviere şi de după Înălţare, nu ceva care a fost înainte de pătimire. A fost şi înainte de pătimire, pentru că trupul din Înviere şi din Înălţare cuprinde şi pe cel dinainte de Pătimire, dar credinţa noastră este că Îl primim pe Domnul Hristos aşa cum este El după Înviere şi după Înălţare.

Intervievator: Sfinţii Apostoli s-au împărtăşit şi ei cu Trupul de după Înviere şi Înălţare, înainte de a pătimi Mântuitorul?

Părintele Teofil: S-au împărtăşit cu Trupul pe care li l-a dat Mântuitorul. Probabil s-au împărtăşit cu acelaşi Trup cu care ne împărtăşim şi noi. Nu se împlinise încă, dar putea fi o anticipare.

Intervievator: Ce legătură este între harul primit la Botez şi harul primit cu Sfânta Împărtăşanie?

Părintele Teofil: E acelaşi.

Intervievator: În legătură cu ce era vorba aseară, şi anume că dacă omul nu ar fi păcătuit, era nevoie sau nu de jertfa Mântuitorului.

Părintele Teofil: Sigur că nu era nevoie, dar nici nu avea cum să se întâmple, pentru că nu era răutatea care să ducă la răstignire.

Intervievator: Dar jertfa e o expresie a iubirii.

Părintele Teofil: Sigur că da. Eu am zis aseară că Crucea este "faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni" şi aceasta înseamnă iubirea lui Dumnezeu, Dumnezeu fiind iubire. Iar relaţiile lui Dumnezeu cu oamenii sunt relaţii de iubire şi iubirea este aceea care L-a determinat pe Dumnezeu să-L trimită pe Fiul Său pentru mântuirea lumii, mântuirea lumii fiind o necesitate după căderea în păcat. Dar Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că în planul lui Dumnezeu din veşnicie a fost ca Fiul lui Dumnezeu să Se unească cu omul, şi chiar dacă nu ar fi păcătuit omul, tot S-ar fi întrupat Fiul lui Dumnezeu. Însă aseară s-a pus şi problema aceasta, că dacă nu ar fi căzut omul în păcat, atunci Jertfa mai avea loc? Bineînţeles că acestea sunt nişte lucruri asupra cărora ne dăm noi părerile, să zicem, căci nu poate fi altfel decât aşa cum a fost. Dar să zicem, în cazul când omul nu ar fi păcătuit şi Fiul lui Dumnezeu S-ar fi întrupat, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, de Jertfă nu ar fi fost nevoie, iar condiţiile Jertfei, Răstignirea ca atare nu s-ar fi putut întâmpla şi din motivul că răutatea oamenilor nu era ca să poată să facă lucrul acesta, ca să existe lucrul acesta, al Jertfei, al Răstignirii, căci Jertfa de fapt e iubirea Mântuitorului arătată în Răstignirea pentru noi.

Intervievator: Hristos nu este înfăţişat ca Mielul junghiat de la facerea lumii?

Părintele Teofil: Mântuitorul e prezentat ca jertfă, ca miel înjunghiat şi e văzut aşa în perspectiva faptului că El de fapt trebuia să se jertfească, în condiţiile noastre. Noi nu cunoaştem alte condiţii. Dar Sfântul Maxim Mărturisitorul când spune aceasta că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi S-ar fi întrupat şi dacă omul nu păcătuia, vrea să scoată în evidenţă faptul că nu păcatul L-a adus pe Fiul lui Dumnezeu în lume, ci iubirea lui Dumnezeu care urmăreşte îndumnezeirea omului.